Numai energia de a avea silă de indivizi ca CTP nu este suficientă!
Până când haimanaua numită CTP va mai da buzna prin Tv. în casele oamenilor pentru a împroșca cu noroiul ignoranței sale înveninate tot ce au românii mai drag?!
Cine sunt iresponsabilii televiziunilor care îl mai invită pe acest înrăit infractor la legea morală a cetății ?! Fac televiziunile rating cu acest țipălău supărat pe toată lumea?! Care-și dă aere de moralist public, de analist, vezi, Doamne, nu numai politic, ci al întregii noastre vieți sociale?!
L-am văzut și auzit pe acest complexat, dizgrațios în toată ne-ființa sa, blasfemiind – a câta oară?!, înspre Biserica noastră cea de toate zilele! Încercând să ne strice bucuria pe care tot românul întreg la minte și la suflet a resimțit-o când am primit vestea că este gata clopotul care va răsuna din Dealul Spirii, din înaltul clopotniței patriarhale, secole de-a rândul de aici înainte asupra întregii Țări întregite!! Dă, Doamne!
Catedrala Mântuirii Neamului este „obiectul” care va dăinui, ne-o dorim cu toții, până la finele mileniului, trecând și în următorul, odată cu ființa vie și viguroasă, salvată, a Neamului!… În felul său, fiecare român resimte bucuria acestei reușite și leagă de dînsa gînduri și nădejdi dintre cele mai însuflețite și mai însuflețitoare!
Mai puțin acest CTP și încă câțiva cârtitori, nevrednici să-i numim semeni, sărmani handicapați sufletește, care contestă dreptul nostru de a fi în rândul lumii, ba chiar, câteodată, în fruntea ei! Așa cum de multă vreme se află Biserica noastră în fruntea Ortodoxiei! A Creștinătății! Ne lipsea însă însemnul acestui statut agonisit prin jertfă de voievozii și ierarhii Neamului, de poporenii neștiuți decât în Catastifele Cerului cât de multe le-au fost faptele de dăruire de sine creștinească, întru Domnul nostru Iisus! Ne lipsea acest semn al excelenței românești, al vredniciei noastre, materializată sub forma unei catedrale ridicată în câțiva ani numai, pereche mândră a suratelor sale din Apus, fastuoase și vestite catedrale a căror înălțare a fost opera mai multor generații și secole!
Este evidentă azi pentru oricine desfășurarea unei strategii (multi-corporatiste?) care urmărește des-creștinarea și des-naționalizarea noastră. O strategie minuțios pusă la punct, beneficiind de experiența căpătată de-a lungul a nenumărate eșecuri și înfrângeri suferite în fața unui inamic – neamul românesc, care ignoră, cu o ingenuitate vecină cu inconștiența, dovezile producerii acestui atentat criminal la ființa sa a noastră.Firește, în această întreprindere bezmetică rolul malefic și decisiv deseori al cozilor de topor are greutatea sa, nu avem voie să-i ignorăm pe trădători, pe vânzătorii de neam!
Numitul Cristian Tudor Popescu nu cred că se numără printre ei! Nu-l văd capabil să socializeze cu cineva, nici măcar cu gașca de năimiți care fac jocul dușmanilor! Atât fiind de insuportabil ca individ, individul! Răul pe care îl face lumii noastre românești este rezultatul unei rătăciri de necontrolat din afara nimicniciei sale. Este opera sută la sută a acestei minți bolnave de un orgoliu și o infatuare egalate numai de ignoranța sa abuzivă! Agresivă! Și a tot știutoare, desigur!.
Cu ani în urmă și-a permis să intre în casele românilor cu pretenția că are el ceva important de comunicat, ceva ce nu s-a mai spus despre Eminescu: cum că Eminescu a fost ateu!… Ateu ca și CTP, desigur! Ca dovadă, ne-a recitat cunoscutele versuri din discursul Proletarului!…
Un om serios, cât de cât serios, adică cu liceul făcut ca lumea, știe bine să distingă între ideile Poetului și ideile unui personaj inventat de Poet – proletarul!… Să deduci ateismul lui Eminescu din discursul Proletarului a fost un artificiu încercat numai aluziv și de critica literară cominternistă, care totuși n-a îndrăznit să tragă concluzia netă, categorică: Eminescu ar fi fost ateu, scrisă cu litere de-o șchioapă pe toată lățimea micului ecran!….
Să tragi această concluzie în liceu și să trăiești cu ea până în pragul senectuții, adică o viață de om, este dovada unui amestec trist de impostură și de prostie! Individul nu a citit din poemul Împărat și Proletar decât câteva strofe, vreo două-trei, cele din manual, care conveneau atât de mult propagandei ateiste cominterniste. Și l-a orbit, i-a luat uzul rațiunii, perspectiva de a se da el mare critic literar, singurul capabil să se dezmeticească și să descopere că Eminescu este ateu… Iar noi, cititorii lui Eminescu, niște năuci! N-am înțeles niciunul dintre noi că Eminescu a fost ateu!
Cu ani în urmă, vreo douăzeci și, m-am intersectat cu amărîtul într-un proces de daune morale. Îl dădusem eu în judecată pentru vina de a fi publicat ca redactor șef un text în care eu eram identificat ca vajnic colonel în Securitatea bolșevică. Acuzația apărea în Adevărul, sub semnătura cunoscutei Felicia Antip. Cunoscută și ca … atee militantă! Așadar, o pereche de atei, de oameni fără Dumnezeu, mă demascau că aș fi (fost) colonel de securitate, adică un dezinformator al celor care mă citeau sau mă audiau la facultate, plini de încredere în subsemnatul!..
Mai auzisem și că soțul autoarei ar fi fost general MAI, deci tovarășa ar fi avut de unde să cunoască fișa mea! Norocul meu cu domnul George Ursa, care m-a făcut atent asupra atacului la demnitatea mea de sculă mare ce eram pe atunci și m-a convins să resping public acuzațiile! Am cerut în instanță daune – nu mai țin minte ce sumă, și obligarea celor doi ziariști implicați în infama calomnie să-și ceară iertare în public.
La ultima înfățișare autoarea textului mincinos s-a prezentat însoțită de fiu-su, o persoană plăcută, din a cărui privire deschisă am citit – sper că nu m-am înșelat, că nu va repeta păcatele din tinerețea revoluționară a mamei! Mi-a cerut iertare de față cu fiul său, gest la care nu puteam asista nesimțitor! Am avut însă pretenția ca în instanță să-și mai ceară o dată iertare, și i-am atras atenția grefierei să consemneze întocmai cuvintele rostite de inculpată! Copii am și eu!…
Celălalt inculpat, Cristian Tudor Popescu numit, s-a angajat în fața judecătorului să publice în paginile publicației sale o dezmințire și o mea culpa, la dimensiunile tipografice ale textului în care fusesem atăcat pe nedrept! M-am declarat satisfăcut și am renunțat la daunele materiale cerute inițial. Greșeală de pionier, neștiutor de lumea asta cât de ticăloasă poate fi!
Căci corecția la măgăria săvârșită de redactorul șef CTP s-a redus la două rânduri, scrise cu litera cea mai mică, dosite într-o pagină cea mai necitită!… Cu asemenea netrebnici ce legătură să mai am?! Așa că am renunțat la proces! De lehamite, nici să-l înjur nu m-am mai simțit în stare, în nenumăratele situații când ar fi meritat! L-am lăsat să-l înjure lumea! Chiar dacă nu toți i-au văzut arama coclită din spatele măștii de critic neîndurat al derapajelor morale din societatea românească!
Că veni vorba, cam la fel s-a purtat ca adversar în justiție și sosia lui CTP, numitul Gabriel Andreescu, într-un proces de calomnie similar! Am greșit, și cu unul, și cu altul, iertându-i și lăsându-i în plata Domnului. Nu meritau! Cu asemenea eșecuri umane trebuie procedat în alt fel! Încerc acum să-mi repar greșeala și să-i dau dreptate, să-i urmez sfatul, îndemnul lui Urmuz, cel de la care ne-a rămas acest principiu de bun simț în comportamentul civic :
„Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul?Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că murdăria nu poate continua să crească și să miroasă mai rău?!…
Și atunci numai energia de a avea silă și inteligența de-a ști să ocolești vor fi de ajuns ca să facă ca răutatea și prostia să devină mai puțin active decât sunt, iar bunătatea și înțelepciunea mai puțin pasive?!”Vorbe mari, de neuitat!
Da, cu indivizi ca Cristian Tudor Popescu sau Gabriel Andreescu nu este suficientă sila și lehamitea! E nevoie și de gestul necesar pentru a curăța bătătura de mirosul lor! Pasivitatea în fața ticăloșiei lor devine vinovată!
Prof.univ.dr.Ion Coja
PS.
O precizare. Nu mă deranjează vorba că aș fi (fost) ofițer de securitate… Dar eu, ditamai sublocotenentul în onor Armata Română, n-aș fi ajuns în Securitate numai colonel! Ce naiba?! Am și eu ceva valoare! Drept care nu-l voi da în judecată pe cel care va susține că am fost sau mai sunt încă general de securitate, ci îl voi invita la un pahar de vin. La Casa Armatei…
