Numar record de berze negre in Delta din Carpati

Numar record de berze negre in Delta din Carpati

0 162
Nu mai putin de 80 de exemplare din aceasta specie rara si-au gasit loc de popas pe lacurile rezervatiei naturale din Dumbravita. Datorita raritatii sale la nivel european, unde chiar a disparut pe alocuri,  barza neagra este o atractie pentru turistii care practica birdwatching, fiind printre cele mai cautate specii de pasari.
Evenimentul inregistrat in aceasta toamna este neasteptat si deosebit pentru ornitologi, pentru ca barza neagra cuibareste foarte rar la noi, in drumul sau spre zonele tropicale din Asia si Africa, potrivit lui Dan Traian Ionescu – coordonator Societatea Ornitologica Romana, Brasov.
Explicatia atragerii unui numar impresionant de berze negre, dar si a altor cateva zeci de specii de pasari aflate in migratia de toamna consta in managementul piscicol prietenos pentru natura. In urma golirii anuale a helesteelor pentru recoltarea pestelui, se creeaza un mediu foarte cautat de multe pasari, apa mica, si portiuni intinse de mal.
Aria protejata Dumbravita este un loc linistit unde pasarile gasesc si multa hrana. Pe langa berzele negre pe lacurile Deltei din Carpati au mai poposit spre sfarsitul acestei veri si alte pasari migratoare cum sunt egretele mari, care au fost si ele in numar mare, apoape 200 de exemplare, cateva sute de rate din nord si cateva mii de gaste salbatice.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.