Nurcile fac prapad in situl protejat de la Dumbravita

Nurcile fac prapad in situl protejat de la Dumbravita

0 1199

Nurcile americane evadate dintr-o ferma de la Feldioara fac prapad in habitatele naturale din Situl protejat Dumbravita-Rotbav-Magura Codlei. Si gospodariile din zona sunt afectate de ravagiile facute de nurci, care nu mai pot fi capturate si se inmultesc nestingherite.

Nurcile americane evadate dintr-o ferma de la Feldioara fac prapad in habitatele naturale din Situl protejat Dumbravita-Rotbav-Magura Codlei. Si gospodariile din zona sunt afectate de ravagiile facute de nurci, care nu mai pot fi capturate si se inmultesc nestingherite.
Pentru ca la ei in tara legislatia s-a inasprit, investitorii olandezi exploateaza in Romania nurci americane, pe care le cresc, le sacrifica si le exporta in diferite tari. La sfarsitul lunii septembrie 2015, in timp ce angajatii manipulau cateva utilaje in interiorul unei ferme de la Feldioara, o poarta a fost avariata iar cateva exemplare de nurci au evadat. Animalele sunt imposibil de prins si s-au inmultit de atunci. Nurcile americane omoara pasarile si pestii din aria protejata Dumbravita si animalele domestice din gospodariile oamenilor. 12 exemplare au fost surprinse de camere de supraveghere, in poze si filmulete, in zona Rotbav, Crizbav, Halchiu, Feldioara, Dumbravita si pe raurile Barsa si Amaradia.nurca1
Conf. univ. Dan Ionescu, coordonator Societatea Ornitologica Romana filiala Brasov, custode Sit Rotbav – Dumbravita, spune ca a descoperit cadavre de pasari mancate in stilul nurcii americane, dupa ce anul trecut a remarcat lipsa bobocilor de rata.
Societatea Ornitologica din Romania a sesizat Garda de Mediu si Agentia pentru Protectia Mediului. Reprezentantii Coalitiei Natura 2000 Romania spun ca agentul economic de la Feldioara isi desfasoara de doi ani activitatea fara acordurile si autorizatiile de mediu necesare.
Conform reprezentantilor Garzii de Mediu Brasov, s-a dispus masura depopularii fermei, care cel mai probabil se va finaliza la sfarsitul lui martie.
Nurca americana este considerata o specie invaziva care aduce prejudicii importante biodiversitatii. Multe state din Uniunea Europeana au cheltuit sume uriase pentru eradicarea speciei.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.