O adevarata Armată NATO efectuează in Iulie mari manevre militare in România...

O adevarata Armată NATO efectuează in Iulie mari manevre militare in România !

0 385
Ambasadorul SUA Hans Klem, in cadrul unei excelente initiative, a inaugurat marți după-masă „Raftul american” — „American Shelf”, în cadrul Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud „George Coșbuc”, reprezentând o donație de aproximativ 250 de volume din partea ambasadei, în limba engleză, pusă la dispoziția celor care doresc să se familiarizeze cu literatura și cultura americane.
Ambasada SUA nu este la prima donatie de acest fel in tara noastra, botezata inspirat
: „Raftul american” — „American Shelf”
Avem deci nu doar o strânsă relație de prietenie, ci si mugurii unei fructuoase apropieri culturale între România și Statele Unite, citam din vorbele oficiale. Acestea sunt adevaratele relatii de apropiere  cu care ii asteptam din 1944 pe americani, dar și un puternic parteneriat strategic și suntem împreună aliați în cadrul NATO. Soldații români și cei americani au deja o foarte strânsă colaborare, confirmata si in poligonul specializat de la Cincu, jud. Brasov.Hans G. Klemm,
Anul trecut au fost circa 180 de exerciții și antrenamente comune, 180 de astfel de ocazii, ceea ce înseamnă că la fiecare două zile soldații noștri, membri ai Forțelor Aeriene, ai Forțelor Terestre, dar și ai Forțelor Speciale s-au antrenat împreună.
Si romanii au …”tinut pasul” cu excelentii militari americani! Ceea ce dovedeste ca Romania nu este de loc „abandonata” la marginea estica a NATO, cum mai cred unii !!
Veți vedea că și anul acesta, în luna iulie, va avea loc un exercițiu de amploare în România, aproximativ 30.000 de soldați ai țărilor membre NATO vor veni să se antreneze împreună cu soldații români”, a afirmat ambasadorul Hans Klemm. 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.