O brosura va dezvalui mistere din viata Junilor
Junii au 10 evenimente peste an despre care chiar si brasovenii stiu foarte putine lucruri. O brosura care va fi scrisa si tiparita la Brasov, printr-un proiect finantat de Administratia fondului national cultural in parteneriat cu Primaria Brasov si Agentia Metropolitana va dezvalui atmosfera nestiuta a acestor traditii ancestrale. Cunoscuti mai ales pentru parada calare din Duminica Tomii, Junii celebreaza 16 evenimente intre Buna vestire si Craciun.
Junii tineri au nu mai putin de 6 sarbatori de a lungul unui an. La acestea se adauga maialurile, banchetele, seara de colinde, casatoria ori inmormantarea, obiceiuri ale junilor despre care se stie foarte putin, spune istoricul Alexandru Stanescu, consultantul brosurii si membru al grupului Junilor Rosiori.
Reprezentantii junilor spun ca ideea va aduce la Brasov si mai multi turisti. Pana acum, cea mai cunoscuta si mai spectaculoasa manifestare a junilor o reprezinta Parada Junilor Calare din Duminica Tomii. Dar Vasile Bidet, presedintele Uniunii Junilor, spera ca brosura sa scoata la lumina si activitatile mai putin stiute ale calaretilor Scheiului. In acest parteneriat a fost atras si Inspectoratul scolar Brasov, a carui conducere spera ca istoria junilor sa fie predata la clasa.
Brosura intitulata Obiceiurile de peste an ale Junilor din Scheii Brasovului si Brasovul Vechi, traditii ancestrale romanesti si influente multiculturale va fi tiparita in 1000 de exemplare care vor fi difuzate prin intermediul bibliotecilor judetene din tara. De asemenea, vor fi tiparite 10.000 de pliante care vor fi distribuite elevilor brasoveni.
Vifor Rotar