O Comunitate gay, „pedepsita” ingrozitor !!

O Comunitate gay, „pedepsita” ingrozitor !!

0 418

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un Atac armat infiorator impotriva unei comunitati de homosexuali a avut loc la Clubul gay din Orlando, Florida, SUA, care s-a soldat cu cel puțin 50 de morți și 53 de răniți, dintre care unii foarte grav , arată o stire preluata de Agerpres.
O alta agentie de presa, Orlando New Press, precizeaza ca individul, desi nu facea parte din comunitatea respectiva, nutrea vechi sentimente de adversitate fata de manifestarile publice ale unora de acolo, amenintandu-i ca va reactiona.
Atacatorul n-a putut fi prins viu fiind suprimat de forțele SWAT ajunse la fața locului in urma atacului celui care, se pare ,planuise cu mare atentie acest act abominal, condamnat de intreaga comunitate. Faptul ca esti sau nu de acord cu manifestarile sexuale le unei minoritati, nu are nicio justificare, nici in fata Legii, nici a lui Dumnezeu, fiind deopotriva, condamnabile.
Clubul era frecventat în majoritatea timpului de către persoane gay. După ce atacatorul a deschis focul, pe pagina de Facebook a clubului a fost postat anunţul “ Toată lumea să iasă din Pulse şi să fugă”, arată BBC.

Pe reţelele de socializare au fost postate imagini cu persoane rănite care au fost îngrijite la faţa locului. Iniţial, poliţia nu ştia câte persoane au fost rănite şi câte ucise, dar după intervenţia decisivă a trupelor special SWAT, bilanţul a fost groaznic.
Din surse oficiale 50 de persoane au fost omorâte, iar alte 53 au fost rănite.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.