O criza reala a elitelor în România; Doar 13,6% din populaţie are studii superioare!

Despre criza elitelor din România(nu cea din statistici falsificate!) s-au scris mii de pagini. Şi scrise au rămas, pentru că cei cu atribuţii în domeniu se simt foarte confortabil administrând o ţară  pe care, dacă nu-i convine situaţia, ori o trimit cinic la muncă în străinătate (cazul preşedintelui), ori vin cu exemplul personal de impostură (cazul premierului care a plagiat în lucrarea de doctorat). Aşa că nu e deloc de mirare că doar 13,6% din populaţia României are studii superioare.
Iar statistica prezentată de Eurostat plasează România pe ultimul loc în Europa şi din acest punct de vedere, concurată doar de Italia, cu 13,8%. Evident, în ritm şi cu efecte în nivelul de trai şi forţa economică, cei mai mulţi absolvenţi de studii superioare sunt în ţările nordice, care au mai toate procente care trec de 30%, cel mai mare procent , 34,7%, fiind în Marea Britanie, ţară care şi-a mutat centrul de greutate al economiei de la industrie către servicii, în special cele financiare, care necesită forţă de muncă foarte pregătită.
Prin urmare, România are pe lângă problema calitativă a educaţiei şi una cantitativă, baza de selecţie a viitoarelor elite fiind redusă. Criza bazei de selecţie a viitorilor lideri din orice domeniu nu e însă vreo noutate. România şi-a pierdut tot elitele de vreo 70 de ani, măcinate între fălcile oamenilor,multi de provenienţă modestă promovaţi de regimul comunist.

Iar după 1990 lucrurile deşi s-au mai îndreptat – deschiderea către lume fiind cauza principală – spargerea oricărei paradigme cunoscute a bulversat societatea, iar incertitudinea s-a păstrat pentru că alte direcţii (morale sau economice) nu au fost identificate din cauza aportului noilor lideri proveniţi din rândul eşaloanelor inferioare ale partidului comunist şi securităţii care nu au fost şi nu sunt nici acum dispuşi să renunţe la putere.
Dincolo de aspectele morale ale problemei apare şi cel practic. Numărul de absolvenţi de facultate scade şi pentru că pur şi simplu cererea a scăzut. O promovabilitate de 47% a examenului de bacalaureat (cum a fost în ultimii doi ani) înseamnă 90.000 de absolvenţi pe 63.000 de locuri (gratuite şi cu taxă) puse la bătaie de universităţi. Evident, nu toţi dintre cei 90.000 de absolvenţi sunt interesaţi să-şi continue studiile, iar concurenţa devine din ce în ce mai mică, astfel că selecţia îşi pierde din vigoare.
Ba mai mult, numărul total de studenţi (indiferent de anul de studii) scade. De la 891.000 cuprinşi în sistem în 2008, la circa 550.000 în acest an universitar. Practic, din sistem (public sau privat) ies anual circa 200.000 de oameni, iar în locul lor vin mai puţin de jumătate. Iar condiţiile economice vor determina scăderea în continuare a numărului de studenţi.
Chiar şi aşa, procentul de absolvenţi de facultate a crescut cu aproape trei puncte procentuale, dar principalul motiv e scăderea populaţiei.Ceea ce e evident, însă, e faptul că nu doar o creştere a procentului de populaţie cu studii superioare poate rezolva problema, ci şi creşterea calităţii învăţământului indiferent de grad. E de lucru, prin urmare, nu doar la cantitatea şi calitatea sistemului de învăţământ, ci şi la viitoarele lor destinaţii. Atâta vreme cât locurile de muncă sunt limitate, iar salariile oferite sunt mici, nu e deloc de mirare că devenim exportatori fie de creiere, fie de forţă de muncă nespecializată, dar aflată în căutarea unei vieţi mai bune.
Cam pe aici stă România în ceea ce priveşte învăţământul superior, baza de selecţie a viitorilor lideri fiind, după cum spuneam, scăzută. De aici are de suferit piaţa muncii – companiile avertizând că găsesc din ce în ce mai greu specialişti – dar şi nivelul general de trai, pentru că există o legătură serioasă între faptul că dacă ţara are cam 2,8 milioane de locuitori cu studii superioare, numărul celor aflaţi sub limita de jos a sărăciei e de 6,3 milioane, conform datelor aceluiaşi Eurostat, din nou cei mai mulţi din Uniunea Europeană.