„O fi poporul acesta doar numeros și prost?”
România, o țară plină de guvernanți deștepți, care sunt mai presus de orice suspiciune de corupție, au cele mai nobile gânduri pentru țară, și pentru propășirea neamului întreg, sunt luptători, până la sacrificiul suprem, când este vorba de a păstra bogățiile țării pentru copiii și nepoții noștri, sunt mai înțelepți decât celebrul rege Solomon, iubitori de copii și creștini, până în măduva oaselor!
Aceasta este descrierea întregii clase politice românești, care dorește să ne cadorisească cu o frumusețe de pașaport verde, de sorginte nazistă, în opoziție cu poporul, care, prin definiție, este prost, dar cam numeros, și nu prea acceptă binele cu forța.
Totuși, tagma aceasta, a celor mulți, are un trecut, are o istorie, are o memorie ancestrală, care cheamă la prudență, mai ales când ți se dau tot felul de cadouri, pe care vor trebui să le plătească trei generații, de acum înainte.
Dacă ne uităm, America, țara spre care privesc toți drăgălașii de conducători, pentru a primi firmanul sublimei „porți”, înțelegem că acolo se pregătește de un război civil, în toată regula, mai ales de când sunt călcați în picioare de unii. Instituțiile de forță ale statului, și armata, sunt dominate de republicani, adică de prostimea rurală, care are pământ în proprietate, este devotată idealurilor părinților republicii, este creștină, până la sacrificiu, și nu prea se teme de moarte.
Despre căderea Americii, am scris, într-un articol anterior, bazat pe textele unor profeții, care spun că va cădea în propria neputință. Se pare că subiectul nu mai este doar apanajul unui număr redus de cunoscători, ci devine, pe zi ce trece, subiect de dezbatere publică, în presă.
Dacă aș fi ministru al apărării, în România, aș recruta cei mai buni soldați și cei mai buni ofițeri dintre cei care au refuzat vaccinarea, pentru că vor fi capabili să meargă până în pânzele albe, pentru convingerile lor.
Dacă aș fi Ministrul Sănătății, și aș vrea să înființez un institut de cercetare avansată, aș recruta cercetători și doctori dintre cei care au refuzat vaccinarea, și au avut curajul să argumenteze, în spațiul public, decizia lor.
Dacă aș fi patron, aș pune în funcții de conducere pe cei care nu s-au vaccinat, în ciuda presiunilor venite din toate părțile.
Dacă aș vrea să mai am o țară unită, aș alege, în parlament, politicieni care nu s-au vaccinat, căci aceia ar avea curajul să rezolve și problemele țării.
Până atunci, avem ceea ce ne dau alții, mâncăm ce ne pun alții în farfurie și jucăm după o muzică străină de patria noastră.
Ca o paranteză, am observat o lipsă de creativitate înfiorătoare, la toți cei care vor să ne convingă de binele suprem, care ne așteaptă, dacă mergem după ei.
La polul opus, am observat viteza de reacție a poporului, ideile cele mai năstrușnice, glumele și bancurile cele mai rafinate și întreg folclorul, apărut ca răspuns, la propaganda deșănțată a tiranilor!
Pentru unii, este foarte comod să se așeze în spatele celor care au pușca, cu glonțul pe țeavă, să se laude cât sunt de informați cu ultimele noutăți și ce bine este să mergem după trupă, când bate pas de defilare, pe lacul înghețat.
O fi poporul acesta doar numeros și prost? Istoria a dovedit că supraviețuirea lui, în acest colț de lume, nu ar fi fost posibilă, fără înțelepciune și îndărătnicie!
P.S.
Ca fost ucenic al marelui inventator și profesor, Vitalie Belousov, am învățat că, de multe ori, o soluție inteligentă, la o problemă reală, este obținută de cei care abordează subiectul contrar logicii clasice.
Am aplicat acest principiu, de multe ori în viață, și rezultatele au fost spectaculoase!
Autor: Dr. Filip Panait
Sursa: art-emis.ro
Dle Doctor , nu mai suntem numerosi decat, in comparatieoane ! Ei bine , dupa atatia ani de …Democration, nu mai suntem decat 18 milioane de romani comparativ cu… Ungaria si Bulgaria … si evident nu cu Romania ceausista cand eram peste 23 de milioane fara 1,5 milioane de unguri…pe teren propriu