O lege imposibil de aplicat ?

O lege imposibil de aplicat ?

0 276

Partidele politice nu doresc sa-si asume aplicarea Legii salariilor profesorilor dupa alegeri si niciun guvern nu va pune in practica aceasta lege in forma ei actuala, a declarat, duminica, ministrul Economiei si Finantelor (MEF), Varujan Vosganian.
„Aceasta lege, asa cum a fost votata in Parlament, nu va fi aplicata de nimeni in Romania. Orice guvern care va veni va gasi tot felul de tertipuri sa o amane, sa o fragmenteze”, a spus Vosganian, la un seminar organizat de MEF la Sinaia.
El apreciaza ca a doua zi dupa alegeri toate partidele isi vor nuanta discursul si vor discuta despre efectele unei asemenea majorari, care practic „ar duce la dezastru”.
In opinia lui Vosganian, recrudescenta populismului in mediul politic demonstreaza ca acesta are inca nevoie de maturizare.
„Romania a fost monitorizata tot timpul, din Evul Mediu pana in 2007, cand am intrat in UE ca membru cu drepturi depline. Se pare ca nu putem sa gestionam bine libertatea. Romanul, cand e lasat liber, fuge repede la frigider”, a spus Vosganian.
Ministrul a precizat ca in discutiile cu sindicalistii le-a cerut acestora sa prezinte scenariile proprii privind impactul diferitelor majorari salariale solicitate. El a aratat ca niciun sindicat nu a venit la discutii cu proiectii, desi toate confederatiile au expertiza si capacitatea sa realizeze astfel de evaluari.
„Dialogul cu sindicatele trebuie sa se realizeze pe baza de scenarii privind evolutia societatii romanesti. Ei (sindicalisti – n.r) mi-au raspuns ca nu avem ce scenarii sa discutam pentru ca Parlamentul a votat Legea salarizarii in invatamant fara niciun scenariu. Eu le-am spus ca, daca veniturile romanilor se vor diminua, nu va raspunde niciun parlamentar, ci eu voi fi judecat si nu vreau sa fac compromisuri pe termen scurt”, a declarat Vosganian.
Presedintele Traian Basescu a promulgat pe 24 octombrie legea de marire cu 50% a salariilor din educatie, de la 1 octombrie. Guvernul a decis, marti, 28 octombrie, prin ordonanta de urgenta, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor sa fie prorogat pana la 1 aprilie 2009.
Vosganian a mai anuntat ca la inceputul saptamanii se va intalni din nou cu sindicatele pentru discutii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.