O maladie rușinoasă: românitatea!

De ce uităm mereu (sau ne facem că uităm) faptul că  firele care-l țin pe homo sapiens să nu coboare în „nimicul vid”, cum spune Heidegger, sunt, după Ernst Cassirer, limba, mitul, arta, religia?
Citesc în Globalization Paraddox de Dani Rodrik : stat național și democrație nu se poate; autodeterminare în democrație nu se poate.
Șefa Senatului, liberala Gorghiu, pare că l-a auzit pe Rodrik, de vreme ce s-a opus să se intoneze Imnul național în deschiderea ședinței Parlamentului. La final, s-a auzit Imnul Europei, în onoarea „poporului european”. După cât de des repetă vocabula însă, nu cumva să fie incorect politică, i-aș spune doamna „Însă”.
Nu știe soția finanțistului Isar de ce a murit Mihail Manoilescu în închisoarea de la Sighetu Marmației, în 1950 ? Inspirat de John Kenneth Galbraith (1908-2006), teoretizase corporatismul economic național (s.a.), opus economiei centralizate comuniste. Și iată-ne în plin corporatism …transnațional.
Miniștrii Învățământului toaletează ca pe arbori Limba română și Biserica, să se usuce mai repede. Cineva, un prof. univ. lingvist de felul lui, șef temporar de Institut lingvistic, până l-a demis Eugen Simion, opina, arogant, că limba română ar trebui înlocuită, ca limbă de predare, cu engleza. Că tot va dispărea româna.
Mi s-a părut cea mai aiuritoare opinie din câte cunosc, deși altcineva l-a vrut academician. Cât despre ministra Deca, era cât pe ce să obțină ca elevii să nu fie liberi de Paștele Ortodox. S-a opus presa și ‘mneaei a cedat. Deci se poate când nu se mai poate.
Totuși, după măsurile aberante sau cele continuant aberante, Deca rămâne la cârma educației, cu proiectele sale scufundabile. De ce? Pentru că a inventat „plecăciunea deca”? A rupt pactul cu istoria, cu literatura română, pactul cu lectura, în general. De ce? Pentru că școala trebuie să fie „diferită” și anume „practică”. Oare navigatoarea pe valurile școlii să nu știe că literatura transformă și înalță omul? Și de ce trebuie să facă eforturi orwelliene pentru a închide manualul de istorie, de geografie, curând pe cel de logică, de  psihologie, de filosofie…
Savantul Petru Caraman, referindu-se la dezolanta realitate a anilor 1920-1921-1922, vedea „stihia neagră” tot mai înnegrită. Se referea la decăderea eticii. Am scris și eu o carte Supraviețuiri în Post-Moralia, împreună cu Adrian Alui Gheorghe, apărută în 2012, la Eikon. Unde etică nu e, nimic nu e.
Mi s-a întâmplat, în biserica din Copalău, să-l aud pe muzeograf lăudându-i pe fanarioți.
Motivul? Fanarioții distruseseră vechea pictură, așa că s-a putut repicta biserica, refăcută cu fonduri europene și devenită muzeu cu taxă de intrare. N-ar fi fost rău ca muzeograful, profesor de istorie la bază, să știe ce jaf au făcut fanarioții pe-aici, pe la noi.Și ce jaf face noul soi de fanarioți. N-am avut revoluție de catifea, ci „reformă” de catifea: jaf la drumul mare. Furi un milion și jumătate de euro și stai acasă, în vilă, dacă nu te primește Italia, cu condamnare cu tot. „Ne-ați pus pe umeri cât ați vrut”, se aude de peste veac George Coșbuc, abandonat de manualul de română ca să nu se mai audă. Doi studenți din Brașov au falsificat pe calculator 40 de bilete de tramvai și au fost condamnați la închisoare. Dar cei care au vândut subsolul României la kil, ca la second hand, oare ce condamnare ar trebui să primească?

Sorin Lavric, un trofeu vânat de domnul Florian cu arma sovietică din dotare (moștenire marxistă de la tătâne), ca prea naționalist ( și acest prea revine deseori, ca etichetare), se pronunță ferm: „Dacă pe om îl cunoști după roade, pe politician îl cunoști după miezul declarațiilor pe care le face”. Dar și după programe falimentare, cum ar fi „România lucrului bine făcut” și „România educată”. De ce n-o fi având empatie la tot ce înseamnă popor român cel comparat cu Carol I? Știu de la Șerban Cionoff, publicist neînfricoșat de cenzură, că elevii Colegiului Național „I.L.Caragiale” din București n-au putut merge să-și ia premiul 2, la Concursul Agenției N.A.S.A., pentru că n-au avut bani să-și achite cele necesare. Iohannis cel nesimțitor n-a fost impresionat de acest premiu (locul al doilea din 19 țări participante), altfel ar fi folosit, în excursiile cu doamna profesoară, un avion mai puțin opulent, le-ar fi plătit cheltuielile și ar fi fost lucru bine făcut. Sau educația, pentru președinte,  nu mai e de interes național? „Ce țară e asta, mă!”, ar fi strigat nenea Iancu. Fundația Gojdu, la care a renuțat Mihai Răzvan Ungureanu (în anul 2005, cu „binecuvântarea prim-ministrului de atunci, Călin Popescu Tăriceanu – n.r.) în favoarea Ungariei, își propunea  să ajute copiii dotați. Nu-i mai ajută „grație” „ungureanului” nostru.

Într-o „Dilema” mai veche (noiembrie, 2019), Andrei Pleșu  prăfuia „nulitățile autohtone” (prea naționaliste), care reclamau că în fruntea statului s-au instalat persoane cu nume străine. I-a răspuns Mihai Șomănescu („activenews”): nimeni nu contestă oamenii politici minoritari etnic, cu condiția să fie buni români. Adus de Brătianu, Carol I, urmând sfatul marelui liberal, a continuat reformele domnitorului Cuza. Ei, dar pe vremea lui Carol I, „Vizirul” lucra de la 4 dimineața la 9 seara, ca prim ministru. Regele i-a sărutat mâna, în sicriu. Iar pe noi ne așteaptă „ciuciștii” sau „ciolacii”. Și n-a avut de ales Iohannis? Ba da. Între doi plagiatori: Bode și Ciucă.

Frumoasă viziune grandioasă și „în dinamică” ne-a promis președintele! Doi vicepreședinți ai guvernului,Ciucă și Bode. Criteriul să fi fost cine a plagiat mai mult? Păi s-o pună ministru al Învățământului pe o profă univă de la Iași, cu vasta experiență a cărților copy-paste. De ce-oi fi zis asta? Doar se știe că Deca, fosta consilieră prezidențială, e de neclintit (la boala consilierilor voi reveni). Ce dacă în școli se întețesc bătăile și violurile, cauzate tocmai de educația precară? Nu se mai cultivă filocalia (iubirea de frumos), ci misocalia (ura). „Mișcă mai repede sau  îți dau un picior în fund”, l-am auzit în tramvai pe un elev, împiedicat de un bătrân care cobora mai încet. Pe N.C.N., o psiholoagă sau ce-o fi fost susținea că „bunele maniere îi încurcă pe tineri, produc anxietate”.
Lui Ferdinad i s-a spus pe dreptate „cel Loial”. Regina Maria a fost venerată de armată. „Dar noi de ce nu avem voie să cerem să fie respectată identitatea?”, întreabă Șomănescu. De Klaus I în primul rând, care uită să serbeze Independența și tolerează plimbările lui Viktor Orban prin miezul țării, purtând sfidător fularul Ungariei Mari la gât.
Problema României (lui Ceaușescu)? Era prea plină de români. Devenim populație migratoare, iar Italia are destule locuri disponibile pentru badante. Am îmbogățit DOOM și DEX cu vocabula badantă. De obținut am obținut capitalism fără proprietate (pământ vândut cu resurse cu tot). S-au vândut până și izvoarele (Grădinii Botanice de la Iași) unei companii străine de îmbuteliat apă minerală. Companiile românești sunt discriminate față de cele străine, cu acordul „guwernerului” (mulțumesc, Răzvan Savaliuc!).
Repet, că trebuie: toleranța noastră față de incompetență înseamnă complicitate. Pasivitate = complicitate. Soluția? Voci marginale și marginalizate spun răspicat care este: atitudine demnă a președintelui, a guvernului, a presei, a fiecăruia dintre noi. Din păcate, păpușarul Soroș a căutat și a găsit „intelighenți”, de la Monica Macovei la Smaranda Enache (și, vai!, a reapărut pe sticlă Guseth, persoana cea mai incompetentă  pentru funcția de ministru al Justiției), de la Tismăneanu la Cioflâncă, de la Hoișie (venit la Iași, din ambasada României în Austria, cu pantalonii în bernă, după ce a fost devoalat ca turnător) la Pralong și de acolo la Ioniță, alt  „expert în Forum”, atins de virusul Woke privind cenzurarea presei.

Soroș a implementat Grupul de Dialog Social (31 decembrie !989), cu Brucan în exergă, care mirosise încotro bate vântul: și de la Moscova, și de la Washington.Ca urmare, în fruntea armatei, a ajuns nu generalul Ștefan Gușă, prea naționalist, ci kaghebistul Militaru, iar rețeaua Mihai Caraman a strigat : Glorie lui Pacepa! Înțelegerea dintre Washington și Moscova e veche. Să încercăm și cheia asta ca să înțelegem ce (ni) se întâmplă: cum a ieșit Ion Iliescu de sub umbrela reformei gorbacioviste cu acordul S.U.A., ca să construiască, la braț cu Roman-fils, un comunism globalist sau un capitalism internaționalist. Înfrățirea proletarilor din toate țările, peste toate granițele se cheamă acum globalizarea națiunilor.
Repede, în 1990, Soroș a trecut la realizarea „societății deschise”, în fapt închisă pentru interesul (prea) național. Cu miliarde de dolari date diverselor fundații, zice presa liberă. Rețeaua sa de O.N.G.-uri influențează – mai zice presa liberă- deciziile guvernamentale, ca să biruie polul puterii creat de Soroș. Aceeași presă (care merită citită) dă cele trei nume pe care le-ar susține Soroș pentru președinție: Cătălin Drulă, Dacian Julien Cioloș și, desigur, Codruța Kovesi.  Și ce face „Societatea Academică Română, a academicei „doamne” Mungiu? Ce să facă ? Educă „societatea civilă” să fie cât mai dezbinată, mai antiunionistă, mai liber cugetătoare. Ce face „Fundația Concept” nici nu vreau să știu. Ceva privitor la sănătate? Sănătatea e în cădere liberă. Dr. Rafila a pus moartea pe noi. Nu-i așa de scumpă : 5.000 de lei, la Balș.

Amnezia la capitolul Istoria românilor a cam cuprins mass-media mainstream. S-o fi dat vreun ordin să nu mai apară Documentul, nici în cazul trădărilor istorice, nici al maleficei dosariade „pe alese”, pentru denigrarea celor prea naționaliști?
Am în față o filă din „Monitorul Oficial al României”, de vineri, 29 noiembrie,1991. Măcar dacă trebuie să știm istoria altor popoare – acum a ucrainenilor – s-o știm pe cea corectă, nu corect-politică. Mircea Eliade, prea naționalist pentru Norman Manea, folosea expresia „Să ia la conștiință”. Iată ce trebuie să luăm la conștiință din „Declarația  Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina, din 1 decembrie 1991”. Că Parlamentul saluta decizia autorităților ucrainene de a organiza un referendum pentru independența sa, nu și „pe teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S., – respectiv în nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în județele din sudul Basarabiei”. Și, la punctul 4: „Parlamentul României cere parlamentelor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor românești menționate”. A ținut seama de această declarație președintele Constantinescu, supranumit Debilu, atunci când a semnat tratatul? Dar preș. Iohannis de ce nu se pronunță pentru un dialog corector? Îi amintesc doar că pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat „nul și neavenit”, în 1991 și de Rusia, în 24 decembrie 1989, și de România, în 24 iunie 1991. Și atunci? Tace și  nu face, așa cum ne-a obișnuit.
Istoricul  N. Iorga, detestat de școala Boia ca prea naționalist, numea  mormântul lui Ioan Inocențiu Klein „un mormânt care vorbește”. Aș spune că mormintele ne vorbesc, dar nu vrem să le auzim sau nu suntem lăsați să le auzim, ca să ne vindecăm de boala numită patriotism.
Suntem în pericol imens și iminent sub avalanșa mediocrității politice. Impostura e dublată de nerozie. E cool să-i explici copilului de patru ani diferența de gen?
Și câți oameni normali, care nu ascultă de curentul „Cancel Culture”,  nu se întreabă :
Vom mai avea școală?
Vom mai avea educație?
Că școala nu mai școală, nici educația nu mai e educație. Așteptăm de la  roboți să ajungă o post-umanitate inteligentă? Asta dacă putem identifica robotul cu ființa.

Pe timpuri comuniste, li s-a reproșat intelighenției că e ruptă de lume. Acuma, meritocrații vor să răstoarne lumea tradiției. Și mă întreb : ce-i cu interesul filosofului Liiceanu de a ponegri românitatea și Biserica?
E neonorabilă istoria Bisericii? N-a avut martiri? Ba cerul s-a umplut de sfinți.
La lansarea cărții austro-elvețianului Oliver Jens Schmitt, Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918-2023 (joi, 11 mai,2023, Librăria Humanitas din Cișmigiu) s-a auzit că Biserica ortodoxă e antieuropeană și că altu-i drumul „normalității europene”, nicidecum  al „naționaliștilor izolaționiști”.
Specificitatea românească ? Poveste!
Biserica ortodoxă ? Antieuropeană!
În cele patruzeci de minute de blasfemiere a Bisericii, cât a durat prezentarea cărții lui O. J. Sch., s-a susținut că materia religie ar trebui scoasă din școli. În țara universitarului de la Viena  se predă religia, e materie de studiu în școală. Ia să spună G. Liiceanu musulmanilor să nu mai studieze Coranul copiii, să vedeți reacție.
Părerea mea? Mai bine ar fi fost să se dea afară muștele din Cișmigiu (vorba moftologului Caragiale!) decât religia din școală. Și ce legătură are păstrarea tradiției religioase cu imperialismul rusesc și cu putinismul? C
a să nu mai spun cât de consternantă mi se pare comparația între „eroul” Zelenski, pe care filosoful pariază că ar fi sigurul care și-ar da viața pentru țara lui, și eroii care și-au dat-o, chiar și-au dat viața.
Ce punem în locul icoanelor din școli?
Portretele oamenilor de știință? S-ar opune Boc, primarul care bate – boca-boca – în statui. Emil Racoviță-bust a fost scos de pe strada M. Kogălniceanu. Pe când Kogălniceanu n-o să mai aibă stradă?

Replica a venit, dar nu de la purtătorul de vorbe al B.O.R., Bănescu, ci de la preotul Bisericii Albe, Mihail Simion Săsăujan, în ziarul „Lumina”, din 25 mai 2023. N-avem o istorie a B.O.R., cum afirmă filosoful Liiceanu? Ba da, îi răspunde preotul, deplin îndreptățit să întrebe, în ciuda acestei afirmații, de unde o fi  luat „salvatorul” adevărului, O.J.Sch., cercetător la Institutul de istorie est-europeană, bibliografia? Ce bibliografie o fi  parcurs? Nu a teologilor români? Și-s multe figuri europene care discută despre est-europeni defăimându-i. Trebuie să ai personalitate puternică, competență superioară, ca preotul Mihail Simion Săsărman, să te opui acestui trend.

Liiceanu, cu față crispat-patetică și pe cunoscutu-i ton înalt, a vituperat (verb proletcultist) colaborarea Bisericii cu comunismul, pentru „putere lumească ca valoare supremă și împărțirea ei cu cezarul”. Nu l-a împiedicat nici cacofonia. De durut îl durea cota crescută a „credibilității Bisericii”. Oamenii obișnuiți, „gurile știrbe”, cum îi numește filosoful, mai cred, de înapoiați ce sunt, în valori tradiționale. Părea că fantoma stalinistului Valter Roman, fostul șef al „Editurii Politice”,  bântuia prin Cișmigiu la ora prelegerii dojenitoare, care „agita” contra Bisericii.

Deranjează că Biserica Ortodoxă Română e cea mai mare Biserică din statele europene? De ce statul n-ar fi ajutat-o să înalțe „Catedrala mântuirii”, așa cum a formulat Eminescu? Și nu i-a sprijinit Biserica pe refugiații ucraineni? Ba da și absolut necondiționat. Numai că se dorește să cadă și acest pilon de bază al națiunii (după ce Armata, alt pilon de bază al poporului român a „căzut” prin trădare – n.r.) și, odată cu el, coeziunea, coapartenența la neam. Heidegger, citându-l pe Parmenide, sublinia: „Ființa își are locul într-o identitate”, iar self-elita noastră, destul de a-filosofică,vede românitatea ca pe o boală rușinoasă. Patriotismul, susține istoricul favorit și favorizat  al editurii „Humanitas”, să se ducă la Academia Militară, nu la Facultatea de Istorie. Dacă Gabriel Liiceanu cere să intre în culisele B.O.R., în arhivele B.O.R., ca să declanșeze altă Dosariadă și tot „pe alese”, de ce n-ar începe cu turnătorelile lui Boia? Nici Patriarhul nu scapă de un  afurissism din partea peratologului: de ce n-a coborât Patriarhul Daniel treptele scării, să-l întâmpine pe Iohannis. Trebuia cumva să-i și facă ritualul numit „plecăciunea deca”?

Oare ce gândește Dumnezeu despre recentul sacrilegiu contra unui martir: Mircea Vulcănescu. Statuia din piața Sf. Ștefan din București a fost mânjită cu o svastică roșie. Nesocotim astfel de mizerii, fără să ne întrebăm „Ce gândește Dumnezeu?” (titlul lui G.L.) despre ele?
Pe mine mă liniștește gândul că Dumnezeu poate tot, dar nu face tot ce poate.

Autor: Magda Ursache, scriitor
Sursa: art-emis.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us