O mică surpriză : Corona a câştigat meciul de la Rm. Vâlcea...

O mică surpriză : Corona a câştigat meciul de la Rm. Vâlcea !

0 497

După victoriile cu Deva şi Galaţi, echipa de handbal Corona Braşov a câştigat, cu 29-25 (15-14), meciul jucat miercuri, în deplasare, cu HCM Râmnicu Vâlcea, din etapa a treia a Ligii Naţionale. Elevele antrenate de Mariana Tîrcă şi Dumitru Berbece au avut ceva probleme doar în prima repriză, în care s-au făcut însă remarcate Denisa Dedu, Andreea Pricopi şi foarte tânăra Sorina Târcă. În partea a doua meciului, jocul colectiv a fost principala armă a Coronei, care ajutată din poartă de Denisa Dedu, în zi excelentă, a reuşit să îşi treacă în cont o victorie importantă. Aceasta, în ciuda faptului că echipa vâlceană s-a întărit vara trecută, cu câteva transferuri importante…Pentru Corona au marcat: Pricopi 6, Hotea 5, Chiper 5, Neagu 4, S.Tircă 4, Briscan 2, Dincă 2, Ciuciulete 1.

La finalul partidei, antrenoarea Mariana Tîrcă a declarat: ,,Am început un pic mai greoi, dar, ulterior, fetele şi-au intrat în joc, am reuşit să respectăm tactica pe care am pregătit-o pentru acest meci şi, pe fondul unore contraatacuri tăioase datorate unei apărări bune, am reuşit să ne desprindem şi de aceea echilibrul s-a rupt. Îmi felicit propria echipă pentru modul cum s-a angajat în joc, dar felicit şi Vâlcea pentru replica dată astăzi. Mă bucur că astăzi am jucat colectiv, chiar îmi doresc să avem un joc de echipă în care fiecare jucătoare să îşi aducă contribuţia, pentru că eu consider că avem jucătoare de valoare, care cu multă încredere în ele pot să facă jocuri cu un randament foarte bun. Acum important este să ne refacem foarte repede, pentru că duminică jucăm acasă, cu HC Zalău”

Partida dintre Coronqa şi HC Zalău se va juca duminică, în sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”, de la ora 16.00.

În altă ordine de idei, patru jucătoare de la Corona, şi anume Denisa Dedu, Laura Chiper, Camelia Hotea şi Marilena Neagu au fost convocate la acţiunea lotului naţional care va avea loc în perioada 2-9 octombrie. Naţionala antrenată de Tomas Ryde va participa la un turneu amical în Olanda.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.