Home Editorial O mitizare biografică a comunistului Lucian Boia

O mitizare biografică a comunistului Lucian Boia

Editorial

aug. 22, 2015

1 748

Istoricul Lucian Boia nu este un expert numai în demitizare şi destructurarea miturilor româneşti, ci şi un creator de naraţiuni mitologice despre propria persoană. El îşi reconstruieşte „narcisisitic” o biografie mitizantă, de parcă ar scrie despre „miturile comunismului românesc”. Citind cartea „Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia” (Ed. Humanitas, 2012) am rămas surprins de introducerea unor clişee mitologice despre persoana istoricului bucureştean.
În primul rând, cartea e… o serie de interviuri luate de un fost student al istoricului, cu toate accesoriile pro domo ce decurg de aici…

Un fost student nu poate lua istoricului Lucian Boia interviuri cu întrebări obiective sau necruţătoare. Mai mult, cartea de „dialoguri” însăilate de Eugen Stancu este de fapt o „ridicare la fileu” subiectivă pentru maestrul său. Oarecum logică atitudinea, pentru că Eugen Stancu fiind „fostul” student şi doctorand al lui Boia, îi arată profesorului propria empatie de lingau… O carte de dialoguri sinceră ar fi trebuit realizată de un istoric care nu a fost student al profesorului pentru a menţine un echilibru al discursului şi o firească obiectivitate. Dincolo de acest neajuns editorial, cartea de interviuri e concepută într un stil conformist, neo marxist, plină de clişee propagandistice, de fapt o mitizare a vieţii istoricului Lucian Boia. Totuşi, dincolo de acest subiectivism al companionilor aflăm lucruri interesante despre Lucian Boia.
Istoricul s-a născut în 1944 la Bucureşti. Lucian Boia sustine ca se trage dintr o familie de italieni, după mamă, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, localitate din Tirolul de sud. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri şi a venit în România să-şi facă meseria. Dinspre tata Boia era de origine musulmana, din Dobrogea, (in limba turca: boia = vopsea…) dar mama sa a divorţat ulterior de acesta, el rămanand ataşat familiei de origine italiană şi de religie catolică. De copil Boia sustine ca mergea la biserica catolică din oraş. Astfel se explică aversiunea sa disimulată sau neînţelegerea spirituală faţă de ortodoxie, ca liant al naţiunii.

Din dialogurile „aranjate” de discipolul Stancu nu răzbate insa la tânărul Lucian Boia un fior creştin sau religios, ci doar o însingurare sufletească nespecifică italienilor catolici şi meridionali prin spirit. Genele poate au rădăcini în alte etnii… Lucian Boia se exprimă în dialoguri devenite parţial monologuri, pentru că autorul nu-l „chestionează” incisiv, vezi Doamne, anticomunismul său funciar…
Dar asta nu-l împiedică să se înscrie în 1962 la facultatea de istorie, cea mai ideologizată în epocă, şi înca din anul patru, in mod exceptional, la doar 22 de ani să devină membru al PCR.!! Mai mult, Boia primeşte o bursă …,deocamdata la Brno în Cehoslovacia şi participă ca martor la evenimentele primăverii de la Praga din 1968, fără să se implice, deşi se declama ca anticomunist. Întors acasă, se înscrie la doctorat şi devine asistent la facultatea de istorie. Publică o interesana carte despre militantul naţional din Ardeal, jurnalistul Eugen Brote, şi mai face o vizită la Praga unde se împrieteneşte cu Helga, o intelectuală evreică din occident. În 1980, pentru că, ce sa vezi, dorea să… călătorească în Occident, Boia, deja vechi membru de partid, de unde isi ia aprobare, obtine functia de secretar în Comisia internaţională de istoriografie şi anual vizitează ţările capitaliste, circa 10 ani, ajungând să urce chiar în Turnurile Gemene din New York şisa ajunga la Cascada Niagara din Canada…
Asta în timp ce un scriitor clujean în epocă trebuia să aştepte doi ani…ca să primească (sau nu!) paşaportul verde pentru o banală excursie în Ungaria.
Emulul Eugen Stancu nu lămureşte ce trebuia să „raporteze” Lucian Boia ca să primească paşaportul şi să „bată” anual Occidentul. (De unde atata valuta?) Dincolo de poveştile frumoase,dl.Boia nu explica cât de „greu” îi dădeau lui aprobare pentru paşaport cei de la comitetul de partid Bucureşti, Boia nu e sincer cu fostul lui student. Problematica „specifica” am studiat-o într o carte despre profesorii români care plecau cu burse în Occident în comunism. Ei primeau paşaportul numai dacă îndeplineau două criterii: deveneau informatori, sau agenţi de influenţă DIE si la întoarcere dădeau un raport detaliat la Securitate despre ce au făcut în străinătate, cu cine s-au întâlnit etc. Punct. Restul sunt poveşti frumoase pe care un Eugen Stancu le poate crede, dar un istoric serios nu.
Fără viza securistului de la facultate şi prelucrarea pentru plecare, profesorul român nu primea paşaportul care se obţinea de la sediul Securităţii, cu obligaţia raportului de dat la întoarcere.
În această chestiune, când se vor desecretiza dosarele DIE vom afla mai multe despre cum obţinea – precum cartela de masa! – acel paşaport de la Securitate,viitorul istoric Lucian Boia, ca să vadă Occidentul.Oare cu ce bani? Mai mult, Boia era într o perpetuă corespondenţă, întâlniri, mese sau şuete cu istorici occidentali, plus cărţi publicate în Franţa. Legea comunistă era clară în această chestiune şi nu permitea rabaturi, numai dacă deveneai agentul, informatorul cu angajament sau „raportorul” Securităţii. Dar probabil (sau poate sigur?) Lucian Boia a fost singurul istoric român pentru care …Securitatea comunistă a făcut o unică excepţie! Tânărul adulator Eugen Stancu poate să creadă aceste monologuri, dacă nu a studiat deloc arhivele CNSAS.Doar lui Lucian Boia i se prezintă ca un om care nu avea relaţii la edituri, care nu ştia să cultive relaţiile, un însingurat social ce nu se descurcă în mediul românesc… Dar paradoxal în Franţa şi-a construit o adevărată reţea de relaţii şi prietenii ce au dus la publicarea cărţilor sale la edituri mari din Hexagon. Se pare că numai mediul românesc nu- i pria istoricului…
Oricum, în ultimii ani ai comunismului, adica cei mai murdari si insuportabili, Lucian Boia devine membru al biroului politic al PCR pe Facultatea de istorie Bucuresti, fiind implicat direct în propaganda ideologică comunistă a tinerilor studenţi români. După revoluţie devine brusc un „reformist” al universităţii bucureştene, dar refuză propunerile de şefie la catedră şi decanat, pentru că nu i place să conducă şi doreşte să scrie cărţi… Şi a scris! O lunga serie de lucrări repetitive despre imaginar şi despre miturile istoriei românilor, în cel mai pur stil marxist sau al ideologiei de stânga franceză.

Boia recunoaşte sincer că este subiectiv în istorie şi nu caută obiectivitatea, ci o interpretare cât mai personală a evenimentelor.(Si comerciala,am zice noi!) Cărţile lui se vând bine şi face bani frumoşi din miturile comunismului şi demitizarea istoriei românilor. Îl aduce la facultate pe Adrian Cioroianu şi promovează manualele alternative în spiritul ideologiei europene, ca moştenitoare a ideologiei euro comunismului. Îi repugnă ideea de naţiune şi nu suportă critica, ca un veritabil „anticomunist”… Spune că nu a citit cartea lui Ioan Aurel Pop, care demantelează teoria sa despre demitizarea istoriei naţionale, afirmând greşit că istoricul clujean susţine ideea de naţiune în evul mediu. Dacă Boia ar fi citit cartea celui mai tânăr academician român, ceea ce ar fi trebuit să facă, ca un istoric serios şi obiectiv, ar fi observat că acad. I.A. Pop vorbeşte despre „naţiunea medievală” românească unită în special de religia ortodoxă, ca liant spiritual şi de respingere a asimilării prin catolicism, iar românii îşi spuneau lor înșile rumâni, nu vlahi ca străinii, dovedind originea proprie latină (romana) în subconştientul colectiv.
Dar „catolicul” de origine turco – italiană Lucian Boia nu are cum să înţeleagă subsidiaritatea şi afinitatea ortodoxiei în relaţie cu etnia românească, ca factor de rezistenţă la prozelitism şi deznaţionalizare. Interviurile lui Eugen Stancu cu magistrul sau, Lucian Boia , merită citite de tinerii istorici pentru a evita pe viitor „capcanele istoriei” subiective şi ale imaginarului, care produc demitizări ale trecutului, ce nu au nicio legătură sau logică cu adevărul şi obiectivitatea istorică.

Relativizarea scrisului istoric de către Lucian Boia transformă istoriografia în pulp fiction. Ceea ce aduce, totuşi, Lucian Boia nou în istoriografie acum este stilul eseistic şi literar pur, care nu este un model de studiu şi acribie pentru tinerii cercetători, dar exprimă doar o facţiune minoritară şi agresivă a gândirii noului val de istorici post comunişti, că trecutul poate fi abordat şi ca science fiction, precum şi că… marxismul poate fi reciclat în spiritul Şcolii de la Frankfurt.