O NOUA OBLIGATIE PENTRU ANGAJATORI – locurilor de munca vacante comunicate in 24 de ore
Angajatorii vor avea obligatia de a anunta in termen de o zi ocuparea locurilor de munca vacante comunicate, incepand cu 22 octombrie 2013, conform noilor prevederi introduse in legea privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, a anuntat, marti, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, potrivit Agerpres. "Din data de 22 octombrie 2013 va intra in vigoare noua prevedere introdusa prin Legea nr. 250 din 19 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, dar si pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, potrivit careia, angajatorii au obligatia informarii agentiilor pentru ocuparea fortei de munca teritoriale, ocuparea locurilor de munca vacante care au fost comunicate, in termen de o zi de la data ocuparii acestora, in conditiile legii", se arata in comunicatul ANOFM. In prezent, ANOFM deruleaza campania de informare "Mai informat, mai multe sanse!' in cadrul proiectului 'Fii Informat!, in scopul cresterii vizibilitatii institutiei prin promovarea serviciilor oferite potentialilor clienti. ANOFM va publica zilnic, prin intermediul unui comunicat de presa, locurile de munca vacante declarate de angajatori, in vederea unei informari cat mai corecte si actualizate. Persoanele aflate in cautarea unui loc de munca pot accesa Serviciul Electronic de Mediere a Muncii (http://www.semm.ro/LMV/home.seam) sau reteaua de cooperare intre serviciile publice de ocupare europene creata pentru facilitarea liberei circulatii a lucratorilor in cadrul Spatiului European si Elvetia, EURES Romania, (http://eures.anofm.ro/).