O partidă reuşită de amor nu trebuie să dureze o veşnicie.
a dovedit că o partidă reuşită de amor nu trebuie să dureze o veşnicie.
Astfel, conform studiului, durata unei partide ideale de amor este cuprinsă între 7 şi 13 minute, informează Agerpres, citând francesoir.fr.
Studiul a evaluat calitatea raporturilor sexuale a 50 de voluntari, timp de un deceniu. Voluntarii au notat gradul de satisfacţie în funcţie de durata actului sexual, din momentul penetrării până la ejaculare, nefiind luat în considerare preludiul.
Majoritatea voluntarilor au apreciat că între 3 şi 7 minute durata actului sexual a fost suficientă, iar între 7 şi 13 minute a fost satisfăcătoare. În mod nesurprinzător, un act sexual cu o durată cuprinsă între 1 şi 2 minute a fost considerat „frustrant”, în timp ce între 10 şi 30 de minute raportul a fost considerat „prea lung”.
“Cu acest studiu, sperăm să risipim aceste fantezii şi să încurajăm bărbaţii şi femeile să aibă date realiste despre actul sexual acceptabil, prevenind astfel dezamăgirile şi disfuncţiile sexuale” a explicat dr Eric Corty, profesor de psihologie la Universitatea din Pennsylvania.