O Revoluție nu poate fi confiscată!
Confiscată de la cine? intreabă Ion Iliescu…
In Decembrie 1989 , dupa incercarea de reprimare a miscarii de protest, mai ales a tinerilor temerari care ridicasera o baricada simbolica in dreptul Hotelului Intercontinental ,acest inceput de revolta populara s-a soldat cu primele victime din Bucuresti.
A doua zi dimineata – pe 22 decembrie – s-a repetat experienta timisoreana. Grupuri masive de muncitori de pe platformele industriale de la periferia Capitalei s-au indreptat catre Centru. Acesta a fost sfarsitul regimului dictatorial iar fuga lui Ceausescu cu helicopterul a devenit simbolul victoriei Revolutiei Romane. La doar cateva ore de la fuga lui Ceausescu, un grup din cei care am fondat mai tarziu CFSN incepusem intr-un birou de la etajul II al CC sa redactam un text – ca document programatic al Revolutiei – la ora 18,30 a inceput diversiunea care, in esenta isi propunea sa impiedice constituirea noilor structuri ale puterii de stat. Primele rafale s-au tras inspre biroul in care lucram noi iar impuscaturile ne-au urmarit in seara respectiva peste tot unde ne aflam – in sediul MAPN sau la Televiziune. Cand a inceput diversiunea militara inca nu se stia nimic despre locul unde se afla Ceausescu.
Din pacate, pana astazi, acesta a ramas unul din misterele Revolutiei – depistarea sursei provocarilor si a celor care au participat la declansarea si sustinerea ei. Altminteri, in situatia de confuzie de atunci s-au amplificat efectele tragice , prin impuscarea unor oameni nevinovati dintre civili si militari care se suspectau reciproc ca fiind „teroristi”.
Marea provocare politica, speculata de cercuri interesate din interiorul si din afara tarii a fost lansarea suspiciunii ca aceasta diversiune ar fi fost pusa la cale chiar de cei care au preluat puterea ( membrii CFSN ) si ca aceasta ar fi constituit o adevarata „ lovitura de stat” sau ceeace s-a vehiculat adesea „ confiscarea revolutiei” si implicit… raspunderea pentru victime , dupa fuga lui Ceausescu ar reveni celor ce au preluat puterea!
Aceasta provocare nu are consistenta logica si faptica deoarece: noi ne-am declarat ca structura pe cale de organizare, sub denumirea CFSN, abia la miezul noptii, cand am ajuns in studioul 4 al Televiziunii- unde am prezenta Comunicatul catre tara, cu mentionarea celor 39 de nume – lista improvizata a membrilor CFSN ( care nu s-au putut reuni decat pe 27 decembrie 1989, dupa incetarea diversiunii armate). La ora 18,30 cand a inceput aceasta actiune noi nu inchegasem inca nici textul Comunicatului pe care l-am definitivat tarziu, abia pe la ora 23,00 dupa ce ne-am reunit la etajul XI al blocului administrativ al Televiziunii. Asa cum am aratat, noi nu numai ca nu puteam fi initiatorii dar am fost tinta actiunii diversioniste.
În ceeace privesc afirmatiile referitoare la „lovitura de stat” sau „confiscarea revolutiei” acestea reprezinta aberatii. O revolutie, proces care schimba structura unei societati nu se poate „confisca”! „Confiscata” de la cine?!! Ea are sau nu are loc! Daca nu s-ar fi infaptuit s-ar fi perpetuat dictatura! Decizia politica fundamentala privind schimbarile i-a revenit poporului care s-a exprimat fara echivoc la alegerile din 20 mai 1990.
În cursul anilor ce s-au scurs după 1989, au apărut tot felul de fabulaţii şi prezentări deformate privind Revoluţia Română, apreciată de unii drept o simplă lovitură de palat, pusă la cale, ba de servicii străine, ba de “complotişti” militari sau, şi mai aberant, o “revoluţie confiscată”.“Binevoitorii” încropirii acestor fabulaţii sau aprecieri ostile au apărut din ambele direcţii: atât din partea unora dintre cei legaţi de interesele clanului Ceauşescu şi ale slujitorilor lui, cât mai ales din partea unora care şi-au descoperit vocaţii de “dreapta” după 1989. Oameni care nu s-au remarcat prin nimic, nici în perioada dictaturii – când nu îndrăzneau să “sufle în front” – şi nici în perioada periculoasă a confruntărilor de stradă din decembrie 1989, dar care au devenit vocali, “militanţi anticomunişti” post factum, când dispăruse “obiectul muncii”.Unii dintre ei au rămas şi azi încremeniţi pe aceleaşi metereze ale unor “baricade” fictive, înrăiţi în ură şi resentimente alimentate de frustrări personale, incapabili de proiecte constructive, care să ajute societatea românească să depăşească dificultăţile reale, specifice acestui proces complex de modernizare şi de adaptare la problemele cu care se confruntă omenirea la acest început de secol XXI.
Da, în România a avut loc, în decembrie 1989, o Revoluţie; mai mult, aceasta a reprezentat cea mai dură, mai radicală şi mai evidentă ruptură de totalitarismul comunist.Prin ce s-a identificat ,cum s-a definit? PCR a dispărut într-o noapte. Aparatul represiv, Securitatea, a fost dezmembrat , cu toate consecinţele care au decurs de aici. Constituţia comunistă a fost abrogată. În nici o săptămănă a fost elaborată legislaţia care permitea înfiinţarea de partide politice. A fost creat un embrion de parlament, o adevărată şcoală a democraţiei, CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională). Acesta a elaborat legislaţia necesară alegerilor libere şi a decis alegerea unei Adunări Constituante, care să elaboreze noua Constituţie. Au fost prezentate principiile trecerii la economia de piaţă şi a început crearea instituţiilor necesare acestui scop.
Revoluţia Română a fost un mare act de demnitate a naţiunii române, de care toţi ar trebui să fim mândri, indiferent ce opţiuni avem acum sau ce alegeri am făcut atunci, în decembrie 1989. Avem datoria morală să fim recunoscători celor care s-au sacrificat pentru libertate şi democraţie, atât în decembrie 1989, cât şi în anii regimurilor totalitare care au marcat România în secolul XX. Au crezut în ceva, şi au fost gata să se sacrifice pentru credinţa lor. Cel mai bun mod de a le cinsti memoria este acela de a lupta, la rândul nostru, pentru păstrarea democraţiei şi libertăţii, atât de greu şi de scump obţinute. Dreptul la opinie, dreptul de a privi critic trecutul nu este şi dreptul de a le întina memoria.
Cred că răspunsul la întrebarea „A fost sau nu Revoluţie în decembrie 1989?” este unul afirmativ, oricare ar fi criteriile după care judecăm ceea ce s-a întâmplat atunci. Revoluţie înseamnă, înainte de toate, schimbarea radicală a relaţiilor politice din societate, a sistemului puterii de stat. A avut loc această schimbare, în urma revoltei populare din decembrie 1989? Fără îndoială! Analiza profundă a regimului totalitar răsturnat în decembrie 1989 ne ajută să înţelegem marile schimbări generate de Revoluţia Română din decembrie 1989. Totodată, analiza evoluţiei societăţii româneşti, în ultimii 25 de ani, trebuie să stea la baza elaborării proiectului de viitor al României.Ştiu că şi acum este multă suferinţă socială, că polarizarea socială, sărăcia, marginalizarea, lipsa de perspective, deteriorarea calităţii vieţii sunt realităţi crude pentru mulţi români. Dar, chiar şi în aceste condiţii, nu putem nega schimbarea în bine a României în aceşti ani.
Ne-am atins obiectivele enunţate în declaraţia programatică a FSN din noaptea de 22 decembrie 1989. Suntem ţară membră a UE şi a NATO, am revenit în comunitatea statelor europene, ne-am asigurat securitatea internă şi externă, avem o democraţie funcţională, cu toate limitele ei. Aceste lucruri trebuie păstrate. Şi, împreună, putem schimba ceea ce este de schimbat, putem îmbunătăţi ceea ce este de îmbunătăţit.Aşa cum am fost solidari în zilele Revoluţiei, aşa trebuie să fim şi acum. Uniţi, conştienţi de responsabilităţile noastre de cetăţeni, le putem depăşi.
Ion Iliescu
