O romanca de 18 ani a castigat turneul de la Madrid
Jucatoarea romana de tenis Elena Bogdan, in varsta de doar 18 ani, si-a imbogatit palmaresul cu inca un titlu ITF, dupa ce a triumfat, duminica, in finala turneului de la Madrid, dotat cu premii totale in valoare de 50.000 de dolari.
Bogdan s-a impus in doua seturi in fata Leticiei Costas-Moreira, scor 6-4, 6-2, trecandu-si in palmares al treilea titlu ITF din cariera.
Bogdan a mai castigat pana acum doua turnee de 10.000 de euro desfasurate in 2009 pe zgura la Bucuresti, pierzand alte doua finale.
Victoria de la Madrid este cea mai importanta pentru Elena Bogdan, jucatoarea originara din Craiova depasindu-le pentru titlul de la Madrid pe Rocio De La Torre-Sanchez, Julia Cohen, Eva Fernandez-Brugues, Julia Schruff si evident pe Leticia Costas-Moreira in finala.
Cristinel Stavaru