O samă de măsuri după ce s-a luat o „ȘAPCĂ” de lumină de la Washinton!
Zilele astea, în anul celebrării a trei sferturi de veac de la crearea N.A.T.O., liderii de partid și de stat ai statelor membre s-au întâlnit la Washinton să ia lumină și să dea ce mai are de dat fiecare, unii cu bună ziua, alții cu basca de pământ, alții resurse, muniție, armament, sisteme Patriot, după posibilități. Doar cei care nu sunt membri N.A.T.O. au venit să ia, promisiuni, ajutoare, aplauze.
După cum era obiceiul încă din copilăria democrației noastre, când Înalta Poartă era la Istanbul sau la Moscova, ai noștri s-au dus cu căciula în mână și cu pana, să semneze tratate și angajamente, că așa a fost înțelegerea, să vină fiecare cu o ofertă, că nu te duci la stăpân cu mâna goală nu ?
Al nostru, ca să nu meargă cu mâna goală l-a luat cu el pe Ciucă, deși nu mai e nici șeful S.M.Ap., nici ministrul apărării, nici șeful guvernului, deci unii ar spune că a fost luat cam degeaba. Ei, chiar degeaba nu, că cică Iohannis, conform unor surse pe surse, l-a prezentat pe Ciucă celorlalți șefi sau reprezentanți, ca și când lumea nu ar fi auzit de eroul de la Nassiryah și celebra fasole frecată cu varză acră, sau de „ostașul din slujba țării”.
Acuma că tot rulează pe „Pro Arena” serialul cu Zelensky președinte „În slujba poporului” mă întreb și eu, nu se putea un titlu mai original al cărții domnului Ciucă?
Ce dracu’ domn’e, doar la unii merge cu copiatul?
Probabil mulți dintre ei se întreabă în slujba cărei țări se află autorul, că la români nu prea se simte și nici Iohannis nu știe. L-a luat cu el pe autor să dea iesplicațiile de rigoare.
Una peste alta, eu stau și mă țuțur cum să îl prezinte Iohannis pe Ciucă unor oameni cu care acesta e în contact încă de când urma cursurile… dar ce spun eu, cursuri, din maternitate.
În plus ce căuta Iohannis pe acolo, că el despre armată știe doar câți nasturi are șlițul și câte kg are bobina de CTy 67, iar despre problemele de stat nimic, că el nu prea a stat prin România, a fost mai mult plecat.
În fine, să revenim la oile strânse la Washington. Cum spuneam, cei mai amărâți au venit cu pixurile pregătite să semneze angajamente și tratate strategice.
Cică polonezii deja au semnat un tratat cu Ucraina, prin care s-ar angaja să apere spațiul de deasupra teritoriului pe care li l-au luat rușii, cu prietenii lor americani și englezi și l-au dat apoi Ucrainei. Așa au primit sarcină.
La fel a primit și va semna și Iohannis un tratat de pretinie cu Ucraina prin care le va asigura energie, gaze, petrol, cetățenie familiilor oligarhilor din Ucraina, sisteme „Patriot”, și cam tot ce vrea Zele, cât mai e prin zonă.
În plus, românii, așa cum s-a decis recent, vor trebui să apere interesele românilor oriunde ar fi ei, adică de prin Moldova, Ucraina, care chiar dacă nu sunt țări N.A.T.O, beneficiază din partea noastră de prevederile articolului „cinci indice unu”.
Posibil să fi primit aceleași indicații și „promisiuni” și celelalte țărișoare vecine și furate de ruși, cu teritorii lipite de Kiev. Eu nu știu ce-or fi vorbit ei și nici ce semnează sau stabelesc fără să semneze, dar pot pune pariu că unii deja se gândesc că își vor reîntregi mai târziu țărișoara așa că vor considera că un mic efort în plus nu strică.
Culmea este că același lucru l-au făcut și rușii, probabil tot la înțelegere cu Înalta Poartă, că și ei au trecut la apărarea spațiului aerian de pe vechile teritorii rușești și probabil și lor li s-a promis neoficial că vor rămâne cu ele. Trebuia invitată și Rusia la Summit, ca să fie cercul complet.
Ca să parafrazez o frază consacrată în media, „omul nostru știe” deja ce vor semna toți ceilalți lideri, dar ne va spune numai după ce semnează aceștia, că poate „unii e șmé” și nu mai semnează.
Despre ce semnează Iohannis în numele nostru, mai beșeaua, că românul nu trebuie să știe ce a mai vândut el pe unde a fost. Tocmai ce am văzut emisiunea lui Rifai cu Serghei Mizil în care povestea el cum vindea țigări, parfumuri, blugi și casete ca să aibă ce pune pe masă. Slăbuț băiatu’, slăbuț!
Păi președinții și premierii noștri nu s-au mânjit cu casete porno, ei au vândut flote, rezerve, regii, e adevărat au dat și tutun, dar nu câteva vagoane, ei au dat regia tutunului cu totul, au vândut armata, petrolul, pământul, independența, suveranitatea, libertatea românului… Ceee, se încurcă ei cu săpunuri și blugi?
Mă întreb ce soartă o să aibă viitorii președinți? Vai de capul lor, fii ploii vor fi. Păi ce mai vând ei, cum se mai mențin în scaun, cum să prindă al doilea mandat, că nu mai e nimic de vândut, e deja vândut sau amanetat tot. Eu nu știu cine o fi prostul care va candida la prezidențiale, poate de asta se feresc și cele două partide să nominalizeze, nu prea mai au ce fura promite sau vinde și atunci cum să se mențină la putere? Vor avea soarta lui Aldo Moro. Doamne păzește!
Unii zic că cică tocmai de-aia l-a adus Iohannis pe Ciucă cu el la Washington, să arate lumii pe viitorul președinte. Să-l facă să recunoască față de lumea mare că el va veni la Cotroceni și să nu mai poată da înapoi după aia, că doar „a vorbit cu oamenii”… Ar cădea de neserios nu ?
Cred că Ciolacu jubilează, a scăpat, dacă Biden e de acord și îl susține pe Ciucă, treaba e aranjată. Ceee?
Nu se știe dacă Biden va mai candida sau dacă va ține minte ce s-a vorbit zilele astea? Nicio problemă, America e obișnuită, păi asta face de când s-a născut aproape. Și oricum el candidează doar ca să poată ajunge președinte ăla de este desemnat vice și și mai oricum, nu el a condus America până acuma. Cum cine? Lasă că vă spune Iohannis.
Noi cu ce ne alegem ?
Să nu vă așteptați să vă spună ce a semnat sau promis el și nici ce i s-a promis lui. Oricum va primi și el ce am primit și noi doar că pentru el va fi o mare surpriză. Săracu’ de el nu e învățat.
Noi deja cerem singuri. Alții, mai sugubeți zic că Iohannis s-ar fi dus acolo ca să-și anunțe candidatura la președinția SUA, că tot se vorbește că nu îl mai vor democrații pe Biden. Ar fi un progres pentru America, de la un președinte care nu poate spune ce știe, va ajunge la unul care nu știe ce spune. Și cică l-ar fi luat pe Ciucă cu el ca să își vândă cartea, să scoată bani de campanie. Mai știi ?
Că tot veni vorba de cărți, auzii că Rick Harrison de la „Așii Amanetului” vine în România să caute cea mai valoroasă carte din lume, o carte de gramatică a limbii române de clasa a VIII-a din anul 1982. Ce o fi acolo nu știu, dar cică cine învață după aia ajunge președinte.
Așadar a fost mare summit mare, lumea N.A.T.O. s-a adunat să stabilească cum să îl bată pe Putin, dar nimeni nu știe cu adevărat cine pe cine va bate. Eu stau și mă întreb, țările astea care au participat în 75 de ani la atâtea misiuni de „instaurare a democrației” organizate de unchiul Sam prin diferite colțuri ale lumii, plătind cu bani, tehnică, vieți omenești, resurse, fiecare misiune indiferent pe unde a fost organizată, nu a învățat și nu învață nimic din ele? Nu s-au săturat de țepe?
Și Lumea îl blamează pe bietul Vlad Dracul că a fost țepar. Ce vorbești domn’le?! Vlăduț al nostru a fost bebeluș pe lângă unchiul Sam. Să mai pomenesc și de pieile roșii cât de tăbăcite au fost? Se știe.
Cică Ucraina așteaptă sau se așteaptă să fie învitată să adere la N.A.T.O. Păi cum să fie invitată să adere la N.A.T.O., o țară care are probleme teritoriale cu toți vecinii și este în război cu unul din ei? Oare chiar nu știe Zele că ce vrea sau așteaptă el e absurd?
În al doilea rând, intrarea în N.A.T.O. presupune vot unanim. Câtă vreme Ucraina va avea în componență teritorii care au aparținut altor state membre, acestea nu vor semna aderarea, indiferent ce motive se vor invoca.
Știți cine se opune cel mai mult acuma aderării Ucrainei ? S.U.A. și Marea Britanie și voi dovedi că așa e.
Dacă una din condițiile de aderare este să nu ai conflict cu vecinii, cine s-a opus vehement în repetate rănduri semnării unui acord de pace între Rusia și Ukraina ?
Ați ghicit!
Răpunsul este că acestea, și altele ceva mai mici ca ele, Nu vor ca Ukraina să intre în N.A.T.O., căci dacă ar vrea, ar face tot posibilul să se înceteze conflictul și nu prin înarmare.
Oa e nu vede nimeni acest adevăr?
În rest orice s-ar declara, raporta, semna, promite, orice angajamente, amenințări și pumni s-ar ridica, toate sunt de ochii lumii.
Conflictul din Ucraina satisface pe deplin producătorii de armament și muniție, tehnică militară, mari companii de exploatare a resurselor din Ucraina și de pretutindeni, marii oligarhi își freacă mâinile, treaba merge unsă câtă vreme e război, merg afacerile lor, lumea sărăcește, se împrumută, milogește, stă cu teamă, de la homeless până la micile state care oricum cotizează și atât.
Vor câștiga statele și investitorii care vor „participa” la „reconstrucția Ucrainei” cea care va mai rămâne și cine știe, poate nu doar a Ucrainei. Deja zonele și sferele de interes sunt tranșate.
România, prin conducătorii ei se cam învârte pe lângă o reconstrucție. Și așa, deja stabilesc alții ce tehnică să cumpărăm, ce să facem cu ea odată cumpărată, ce autostrăzi să construim, cui să vindem gazele din Marea Neagră, noi suntem deja ocupați, vom avea cea mai mare bază militară americană din Europa. Iohannis a promis că va mai înființa niște baze militare prin România sau cum a spus el, se vor lua „măsuri concrete pentru creșterea prezenței aliate”. Suntem gata să ne asumăm un rol activ, inclusiv prin găzduirea de structuri solide de comandă și control. Vom definitiva cu Bulgaria crearea unui Comandament Regional pentru Forțele Speciale pe care îl vom pune la dispoziția N.A.T.O.
Dragi români, vizitați-vă țara cât mai aveți timp, că deja Dobrogea, Delta, ieșirea la Marea Neagră, Bucegii, se micșorează pentru români. Ce ne mai promite Iohannis?
„Ne dorim un pachet ambițios care să includă lansarea Misiunii N.A.T.O. în Ucraina!”…
Iohannis cere Păi dacă chiar își dorește misiune NATO în Ucraina. și tot rămâne fără funcție, îl propun șeful misiunii.
Apropo, mai zicea domnul Iohannis că pentru „Patriot”-ul cedat Ucrainei, România trebuie să fie recompensată „rezonabil” de N.A.T.O. Rezonabil pentru el înseamnă o funcție pe undeva prin U.E., că la N.A.T.O. nu să putu. Așa cum șampania este o băutură pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanții ei, și recompensa o va primi România prin președintele ei.
La final, ca să mai înveselesc puțin atmosfera, câteva citate din declarațiile lui Iohannis la Washington, ceva în genul perlelor de bacalaureat: „În prezent, România și cetățenii ei beneficiaza de cele mai solide garanții de securitate din toate timpurile”. Totodată însă, ” reuniunea are loc în contextul celei mai mari crize de securitate de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial […] România a devenit mai sigură, mai puternică și mai implicată […] după cum știm și de acasă și din altă parte, una este discuția în plină campanie și narativul agresiv de campanie, alta este pe urmă administrația curentă…”.
Să așteptăm comunicatul oficial. Va fi mai distractiv.
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro
Până la urmă se va satura și Marea Neagră de vecinătatea cu noi…
Micul dictator crește.