O strangere de mana
Au trecut mai multe zile si linistea s-a asternut asupra vizitei presedintelui Basescu in SUA. Ici, colo cativa cartitori mai comenteaza fara convingere asupra acestei intalniri de prim rang.
Trebuie sa-i dam Cezarului (romanesc) ce este al Cezarului. Inca din vremea cand era seful reprezentantei NAVROM la Anvers, Traian Basescu l-a cunoscut pe Viktor Bout, una dintre legendele traficului mondial cu arme. O relatie intretinuta in timp, fie din pozitia de ministru al transporturilor in Guvernul Radu Vasile, fie din cea de presedinte CSAT. Practica acestor contracte, desi contrara legilor si tratatelor internationale, este comuna multor agentii si, mai mult decat atat, exista chiar o adevarata competitie intre ele. Desi demersurile si rapoartele mai multor organizatii internationale si departamente de justitie care militeaza impotriva traficului de arme au adus acuzatii grave Romaniei in ultimii ani, balanta este inclinata de eforturile duse pe frontul luptei antiteroriste. Contradictia aparenta este inlaturata prin rezultate concrete care au avut nevoie de distante mari in timp pentru a se implini.
Se pare ca motivul real al vizitei presedintelui Basescu a fost unul personal. In a doua jumatate a lunii septembrie va incepe la New York procesul lui Viktor Bout. Este foarte probabil ca Traian Basescu sa fi fost citat in calitate de martor in acest proces, lucru care trebuia sa se produca pe teritoriul SUA, in fata procurorilor care investigheaza cazul Viktor Bout. Pana la urma finalul procesului pentru Viktor Bout ar putea fi chiar cel din filmul “Lord of Warâ€. Poate si datorita declaratiei presedintelui nostru.
Romania a fost onorata prin aceasta vizita. Nu doua fregate, nici cateva F16 si poate nici Rosia Montana nu au fost argumente indestulatoare ca presedintele Obama sa se intalneasca cu presedintele Basescu. Adevarul ar putea reiesi din fotografia in care cei doi presedinti dau mana. In timp ce in Europa, suntem (cvasi)izolati diplomatic si ciuca “batailorâ€, ultimul episod fiind contrarea dintre admiterea in Schengen versus lalelele olandeze, SUA privesc Romania si o saluta ca un partener real. Atunci cand altii nu intind Romaniei nici macar o mana, strangerea de mana este facuta de catre presedintele Obama cu doua maini.
Traditia diplomatiei si a serviciilor romanesti este recunoscuta si, de ce sa nu o spunem, binemeritata. Imi ramane totusi un gust amar, ceva de genul tichiei de margaritar. Nu stim cate stele fara nume au fost ridicate romanilor pe panoul de la intrarea in sediul din Langley, dar pentru fiecare dintre ele suntem onorati. Stim insa cati batrani nu mai au bani pentru mancare, medicamente si, in curand, pentru intretinere. Stim insa cati copii ajung sa abandoneze scoala din cauza saraciei. Stim ca fostul ministrul Lazaroiu habar nu avea cati asistati social sunt in tara. Stim, de la Traian Basescu, ne-a spus-o de curand, ca avem functionari corupti. Se stiu atatea lucruri si totusi am dori sa mai stim ceva.
Cand vom primi aceeasi strangere de mana pentru administrarea nevoilor nationale?
Åžtefan Caraiman
