O viata mai buna pentru cetateanul european
Comisia Europeana propune un set de masuri menite sa imbunatateasca viata cetatenilor Uniunii. Propunerile, cuprinse in mai multe proiecte de directive, se concentreaza pe lupta impotriva discriminarii, imbunatatirea drepturilor lucratorilor si accesul transfrontalier la servicii de sanatate. Multi considera pachetul legislativ ca fiind ultima sansa a actualei Comisii de a „puncta” la capitolul rezultatelor concrete pentru europeni.
Septimia Dobrescu, cea care a prezentat din partea Comisiei Europene Agenda Sociala Reinnoita, a aratat ca cele 18 masuri propuse pot fi grupate in trei piloni principali:
• Crearea de oportunitati si drepturi egale;
• Accesul fara oprelisti la educatie, servicii sociale si medicale;
• Solidaritate.
In ceea ce priveste protectia impotriva discriminarii, Comisia doreste ca aria de acoperire a legislatiei sa se intinda si dincolo de discriminarea la locul de munca, la care se limitau prevederile actuale. Potrivit reprezentantei Comisiei, se doreste incurajarea actiunilor in favoarea etniei rome.
Dupa scandalurile de discriminare din ultimele luni, in special legate de cetatenii romani din Italia, CE a anuntat crearea de legislatie specializata, presedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, anuntand inca din 2004 o directiva-cadru impotriva tuturor formelor de discriminare. Potrivit datelor Comisiei, unul din trei europeni decalara ca au fost martorii unui caz de discriminare in ultimul an si unul din sapte spun ca au simtit discriminarea pe propria piele.
Pachetul de propuneri lansat pe 2 iulie la Bruxelles si in toate celelalte capitale contine si o directiva a drepturilor pacientilor de a beneficia de asistenta medicala in afara tarii de resedinta, care ar putea reglementa cadrul de rambursare a costrurilor medicale, ca si o Carte Verde asupra educatiei si migratiei. Comisia va mai incerca sa reglementeze functionarea Comitetelor de Intreprindere.
Masurile de solidaritate se refera la legatura dintre bogati si saraci, intre tineri si batrani, intre regiunile dezvoltate si cele sarace, in conditiile in care 16% dintre europeni sunt considerati a trai sub pragul saraciei, in cazul Romaniei cifra fiind de 19%.
Potrivit Comisiei, agenda sociala reinnoita cauta sa fortifice si sa inarmeze europenii, in special tineretul, pentru a face fata unor realitati in continua schimbare – determinate de globalizare, de progresul tehnologic, de imbatranirea populatiei – si unor evolutii cum sunt recentele cresteri ale preturilor alimentelor si petrolului precum si perturbatiile de pe pietele financiare. Aceasta este destinata, de asemenea, ajutorarii celor care intampina dificultati de adaptare la aceste schimbari.
„Dimensiunea sociala a Europei nu a fost niciodata atat de insemnata pe cat este astazi”, a afirmat presedintele Barroso. „In ceea ce priveste procesul de stimulare a cresterii economice si de creare a unor locuri de munca mai bune pentru europeni, aceasta este inseparabila de Strategia de la Lisabona. Europa are nevoie de o agenda sociala moderna, care sa vina in intampinarea schimbarilor rapide ale peisajului economic si social si care sa promoveze oportunitatile, accesul si solidaritatea pentru cetatenii UE. Succesul economic da nastere la beneficii sociale, iar pachetul pe care Comisia il propune azi este conceput sa garanteze ca nimeni nu este lasat deoparte si ca prosperitatea Europei poate fi impartasita de toti.”
„Europenii sunt ingrijorati de impactul globalizarii asupra locurilor lor de munca si de riscul de a deveni saraci”, a adaugat comisarul pentru afaceri sociale, Vladimir ?pidla. „De asemenea, ei isi dau seama ca prea multi oameni pornesc in viata cu sanse mai mici din cauza discriminarilor. Se pierd locuri de munca din cauza lipsei de colaborare transfrontaliera intre comitetele de intreprinderi. Prin actiuni comune, UE poate amplifica actiunile nationale destinate ameliorarii vietii acestor persoane.”
Propunerile Comisiei urmeaza sa fie inaintate Parlamentului European si Consiliului, pentru dezbatere si aprobare.