Oameni si liste
Lipsa de idei in momentul construirii unei replici? ca lumea la jocul adversarului, consum inutil de energie, pase gresite la adversar. Asta am vazut in cele trei meciuri pe care jucatorii – stelisti, dinamovisti si presedintele-jucator – ni le-au oferit in ultimele trei zile. Dar mai ales monotonie: cand credeam ca am scapat de blestemul biletelului, iar partida se va juca, in sfarsit, pe alte mize, iata ca adversarii scot la iveala un alt document ce poarta rezolutia vinovata a lui Basescu. Motiv de a impinge partide in niste prelungiri nesfarsite si un bun prilej pentru fani sa-si mute interesul pe alte sporturi, mai barbatesti si mai energice.
Dupa ce au ales sa nu fie in sala la discursul presedintelui si au prestat un non-combat de toata jena, parlamentarilor cu alergie la seful statului le-a revenit chef sa joace partida. Desi arbitrul fluierase sfarsitul meciului, iar spectatorii plecasera demult pe la casele lor. Vanzoleala pe care varful Traian, mereu in atac, speculand orice ezitare din apararea Parlamentului, a starnit-o in randurile defensivei legislative este mai mare decat daca toata lumea ar fi fost prezenta pe gazon. Studiourile de televiziune s-au umplut pana la refuz de mijlocasi si extreme, care si-au strigat frustrarea de a nu fi fost de fata cand presedintele le-a dat la gioale cu uninominalul. Desi inghesuit in propriul careu de acuzele de abuz in exercitarea mandatului, marinelul dovedeste ca mai are resurse iar initiativa nu l-a parasit nici in momentele grele. ?
Cel mai trist pentru parlamentarii dezertori este ca adversarul nici macar n-a facut vreun efort de imaginatie ca sa scape din incercuire. Basescu, improvizand spontan, dupa cum ii este felul, n-a facut decat sa traga un sertar si sa stearga praful de pe un dosar mai vechi, in care unii alesi propuneau varianta votului uninominal, dar n-avusesera destul tupeu s-o promoveze pana la capat. Pana la urma, pare un schimb echitabil: demnitarii sa scotoceasca prin corespondenta presedintelui, mai mult sau mai putin privata, iar acesta sa scoata la lumina initiative parlamentare, abandonate in favoarea altora cu aspect foarte privat, de cadouri facute „mafiotilor” – dupa cum le califica seful statului.
In ciuda impresiei de singularitate pe care starneste prefixul „uni”, votul sustinut declarativ de mai toate formatiunile politice si cerut prin referendum de presedintele Basescu nu este deloc stingher si singurel. Are chiar patru versiuni: votul uninominal pur, sistemul mixt cu compensare, votul preferential pe liste si votul mixt pe liste. Fiecare cu neajunsurile sale: in prima varianta, cea care pare sa-i inspaimante pe alesi, candidatul cel mai bine plasat dintr-o circumscriptie va culege tot caimacul votului exercitat de cetateni, in vreme ce ceilalti raman pe dinafara, impiedicand astfel reprezentarea la nivel parlamentar a alegatorilor care au avut alte optiuni. Oricum, pare cel mai putin viabil, pentru ca presupune confruntarea intre doar doua partide mari, imposibil de coagulat in actualul spectru politic de la noi.
Nici celelalte trei nu satisfac pana la capat dorinta utopica a demosului de a fi el cel care trimite parlamentarii in Camera sau Senat. Din motive de trucuri electorale, prin care un partid poate propune pentru locurile ocupate prin vot uninominal personajele foarte la vedere,? nu neaparat si cele mai competente, pastrandu-si clientela pe liste, care oricum vor ajunge in Legislativ prin mici manevre de compensare, absolut legale.
Detaliile de felul acesta nu vor fi, insa, explicate electoratului, care se va imbata cu ceea ce pare o victorie temporara a presedintelui in fata intereselor transpartinice. Parlamentarii vor simula ca ii fac o concesie presedintelui Basescu, acceptand varianta – repet, nu indeajuns de explicata a votului uninominal – in schimbul continuarii marotei lor de primavara – suspendarea lui Basescu, dintr-o mie unu, douazeci si cinci sau cate motive or mai ramanea ele la ora referendumului. Sau referendumurilor, pentru ca, de fapt, ne pasc doua. Dupa care vor urma compensarile, ce vor face ca din sloganul „Oameni, nu liste!” sa ramana niste liste mai insufletite si niste oameni mai listati la bursa electoratului.
Vifor Rotar
