Obiceiuri romanesti de Ziua Crucii

Obiceiuri romanesti de Ziua Crucii

0 331

La 14 septembrie se celebreaza descoperirea, pe Muntele Golgota, de catre imparateasa Elena, a crucii pe care a fost rastignit Iisus si infatisarea ei crestinilor, in Biserica Invierii din Ierusalim, in anul 355 d.H.
Imparateasa a gasit trei cruci: una a Mantuitorului si doua ale talharilor rastigniti odata cu Iisus. Ea s-a mahnit ca nu putea sa cunoasca, din cele trei, care este Sfanta Cruce. Aceasta enigma a dezlegat-o Macarie, Patriarhul Ierusalimului, cu o minune. O fata de neam mare murise in Ierusalim. Patriarhul a adus cele trei cruci si le-a pus pe dansa. Cand s-a apropiat Crucea lui Hristos de moarta, fata a inviat, incepand a multumi si lauda pe Dumnezeu.
Confrom traditiei crestine, crucea e arma cea mai puternica a Domnului Hristos si a omului. Prin cruce s-a sfintit cerul, care era al diavolului, luandu-se din stapanirea lui. Prin semnul crucii se sfinteste in fiecare zi omul. Omul scapa numaidecat de-o spaima daca isi aduce aminte in ce zi a saptamanii a fost, in anul acela, Ziua Crucii;
Obiceiuri:
De Ziua Crucii se posteste (e bine chiar sa se tina post negru) si se fac praznice. Oamenii merg la biserica si dau de pomana ulcele noi, pline cu apa curata, miere, impodobite cu fir rosu, acoperite cu un colacel si o lumanare. Se aduc la biserica buchete de flori si frunze cu care se inconjoara Sf. Cruce. Nu se mananca fructe care au ceva cu infatisare de cruce: usturoi, nuci, pepeni, prune. La 14 septembrie se inchide pamantul. Gandacii si taratoarele stau ascunse prin vagauni pana la Alexii (17 martie), cand ies la suprafata.Se inchide pamantul si pentru plante; acum vorbesc toate florile cu parere de rau ca se usuca.
Florile sfintite la biserica, bune de leac
Frunzele si florile sfintite la biserica de Ziua Crucii vindeca durerile de cap si de dinti. Cu crengute de busuioc aprinse erau afumati bolnavii de friguri. Busuiocul se pune in vasul din care beau gainile pentru a fi ferite de molima. Fetele foloseau busuiocul la spalatul pe cap, pentru par frumos. Se duc la biserica prune, care pastrate uscate pot lecui bubele. Nucile culese in aceasta zi sunt bune de leac.
Despre vreme
‘Daca tuna dupa Ziua Crucii, toamna va fi lunga;
‘Pasarile se calatoresc de la noi. Se crede ca, daca se calatoresc cocoarele inainte de Ziua Crucii, in noaptea acelei zile va fi bruma;
‘ Incepe culesul viilor si al nucilor; Preotul spune rugaciuni la locul unde vor aseza butoaiele pentru vin; Taranii postesc o saptamana si fac rugaciuni la vii si pivnite; Cand se toarna in butie cea dintai vadra de vin, se aduna toti culegatorii si dau chiot.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.