Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei…
Mircea Eliade are, în „Căderea în istorie” (1952) câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte.
Înțelegi totul, surprinzător, din două pagini. Cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului.
„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”
„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”
„Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.
„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.
„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.Miracolul este ca suntem sigurii din intregul areal care am ramas latini , ca vorbim tot o limba romanica si ca implicit suntem „urmasii Romei”!!
„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”
„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei. Evident, lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice. La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”
„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește – iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”
„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”.
