Oltchim a pierdut dupa ce a avut sase goluri avans

Oltchim a pierdut dupa ce a avut sase goluri avans

0 283

Oltchim Rm. Valcea campioana Romaniei la handbal feminin. a fost invinsa, sambata, in deplasare, cu scorul de 26-25 (10-14) de formatia spaniola Itxako Reyno De Navarra, inregistrand astfel prima infrangere cu Anja Andersen pe banca tehnica.
Presedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat sambata seara dupa meciul pierdut de campioana Romaniei ca este nepermis ca echipa sa piarda astfel, dupa ce a condus cu sase goluri in repriza secunda.

„Nu stiu daca a fost greu, dar stiu sigur ca e nepermis sa se piarda asa un meci. Eu nu-mi amintesc sa fi avut noi vreun meci in care sa conducem cu 5-6 goluri in ultimul sfert de ora si sa pierdem. Credeam ca batem la 10 goluri, cand am vazut ca facem scor. Nu am inteles nimic din ce s-a intamplat, nu am o explicatie, dar cand ai condus cu sase goluri, e nepermis sa pierzi asa. Poate e prea multa experienta la mijloc si sper sa n-am dreptatate, dar aceasta infrangere ne-ar putea costa calificarea in semifinale. Au fost si ratari incredibile pe final si variante, pe care nu le-am inteles. Repet: nu mai pot spune nimic! Poate mane voi fi lucid si voi intelege mai bine, dar acum sunt foarte afectat”, a declarat Ioan Gavrilescu.
Dupa infrangerea de sambata, Oltchim ramane cu doar doua puncte in clasament, obtinute in victoria din prima etapa, cu Buducnost Podgorica (21-20).

Cristinel Stavaru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.