Omul si natura
Nu vi se pare ca suntem mai nimic in fata Naturii, noi, astia, desteptii de oameni? Vorbim si ne folosim de maini, si ni se pare ca suntem buricul pamantului, unii chiar al universului. Taiem si spanzuram mai mult decat ne este necesar si permis moral, ca sa ne multumim burdihanul si ca sa ne dam stapani. Ne acoperim cu patura popilor, ca am fi creatura divina absoluta, ca nimic nu ne sta in cale si ca Spiritul Suprem ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, ca sa stapanim.
Ce sa stapanim, prostia noastra? Nici aia nu o facem.
Si ce stie Marele Om despre viata celorlalte existente, organice sau minerale? Cele care s-au gandit, la inceput, sa ne accepte, iar acuma sa-si dea seama de crunta eroare. Si sa pregateasca razbunarea. Un contraatac distrugator, chiar tip kamikaze, pentru distrugerea animalului om, care nu au inteles colaborare.
A spus cineva ca animalele nu se mananca intre ele? Dar acest fapt poate fi comparat cu canibalismul uman, mai putin in sensul cunoscut, insa invelind planeta cu mizeria sa morala?
Ce stim noi despre complexul limbaj al fiintelor si nefiintelor? Rien, sau nimic!
Sa vorbim despre orientarea pasarilor in zborul peste mii de kilometri, orientare mult mai eficienta decat aparatura noastra supertehnologizata?Sa vorbim despre miscarile subacvatice, la fel de imposibile noua si cu erori chiar daca folosim aparatura de inalta clasa?
La animale punem totul pe seama instinctului. Dar noi, MARETUL ANIMAL OM, de ce am pierdut aceste instincte? Nu cumva natura ni le-a interzis, ca o premonitie a actiunilor noastre distructive si egoiste?
Da, am ajuns in spatiu. Si ce stim noi despre acest spatiu, acest univers care, in conditiile traiului si gandirii noastre, nu ne va primi si va combate, cu mijloace alese de el si la momentul dat de el, distrugerea sa prin rapacitatea si egoismul uman?
In timp ce omul se crede grozav distrugand ca sa ajunga la cunoasterea care i se impune de catre aceasta trufie care se cheama religie – uite sarpele cu marul – iata ca animalele isi stiu menirea pe pamant, fara extravagante neconvingatoare si doar cu imaginea spiritului calator prin timp si spatiu, anuland distantele.
Daca mai vreti, pentru urmasii vostri, viata pe pamant, luati legatura cu natura, incercand sa va ierte, si ascultati-i soapta, pana ce aceasta nu se transforma in racnet ucigator.
Dan Bota
