Orban Viktor, Hai siktir/N-am motive sa ma mir… Tocmai tu, care raguşai...

Orban Viktor, Hai siktir/N-am motive sa ma mir…
Tocmai tu, care raguşai la Tusnad, recitand cată democratie este in Ungaria?

0 412

Vestea încetării  brutale a apariţiei  cotidianului de stânga Népszabadság, ziarul cu cel mai mare tiraj din Ungaria, i-a şocat nu numai pe angajaţii redacţiei a căror activitate a încetat imediat, ci şi opinia publică internă şi internaţională. Opoziţia din Ungaria, o parte a societăţii civile şi cititorii cotidianului presupun că este o manevră cu implicarea indirectă a Guvernului Fidesz şi mai ales a premierului Viktor Orban… care le purta de mult sambetele!
Cel mai mare ziar de opoziţie din Ungaria, Nepszabadsag, şi-a suspendat pe nesteptate aparitia… De fapt chiar a fost „sugrumat” dupa un plan brutal, dirijat prin intermediari de premierul-dictator Orban!  Chiar şi presa conservatoare de dreapta consideră măsura periculoasă deoarece afectează libertatea presei din Ungaria.
Nemulţumirea unei părţi a populaţiei s-a manifestat în protestul public de duminică seara când aproximativ 2000 de persoane au manifestat împotriva măsurii. Comunicatul de presă dat de Mediaworks, actualul proprietar al ziarului, după ce din 1990 Partidul Socialist Ungar care îl edita, a renunţat la el şi prin privatizare, a trecut prin mai multe mâini, a adus pentru justificarea măsurii argumente economice,respectiv reducerea tirajului şi pierderi financiare. nepszabadsag-vo
Comunicatul nu vorbeşte despre dispariţia cotidianului ci mai pe ocolite, despre ”reorganizarea pe alte baze, mai eficiente”. Aceste cuvinte pot însemna orice, inclusiv o schimbare de orientare sau de profil.
Indiferent de ce se va întâmpla se poate presupune că ziarul îşi va pierde caracterul militant, critic, antiguvernamental, antiFidesz şi antiOrban. Ori asta nu este Democratie!  Deşi chiar premierul a declarat că… el n-ar fi  implicat şi nici nu vrea să se implice în această problemă deoarece ar însemna,haida de, o ştirbire a libertăţii presei. Minciuni !!  O serie de indicii destul de clare crează impresia că a fost o comandă politică. Patronul austriac al Mediaworks, Heinrich Pecina, este un om de paie şi în spatele lui se află alte interese, cel mai probabil guvernamentale. Adevărul este că, într-o serie de articole de investigaţie, Népszabadság a făcut dezvăluiri incomode legate de importante personalităţi politice cum ar fi Antal Rogan, ministru în Oficiul premierului, cel de-al treilea om în stat, implicat în mai multe scandaluri de corupţie sau György Matolcsy, preşedintele Băncii Naţionale.
De asemenea, cotidianul a scris despre corupţia unor oligarhi ai Fidesz şi nu a evitat nici articole legate de familia premierului Viktor Orban, ginerele lui bucurându-se prioritar de diferite comenzi de stat. Politica guvernului, mai ales referendumul din 2 octombrie a.c. despre acceptarea cotelor de refugiaţi a fost de asemenea subiectul unor articole critice. Observatorii presei din Ungaria au amintit că un astfel de precedent, de suspendare rapidă, a mai existat. În 1998 a fost suspendată în acelaşi mod, apariţia tabloidului Kurir, proprietate a Băncii Poştei (Postabank). nepszabadsag-protŢinând cont de toate acestea , fostul premier Ferenc Gyurcsany, liderul formaţiunii DK(Coaliţia Democratică de opoziţie) a calificat măsura drept” cel mai josnic atac împotriva democraţiei din Ungaria, a libertăţii presei… una dintre cele mai josnice fapte ale regimului Orban”. La rândul său, Partidul Socialist Ungar şi-a manifestat solidaritatea faţă de angajaţii cotidianului, afirmând că este un semnal pentru toţi ziariştii, toţi angajaţii din media că nimeni nu este în siguranţă. Ziariştii de la Népszabadság ”au devenit victimele răzbunării politice agresive a lui Viktor Orban şi Fidesz. Ziua de opt octombrie este cea mai neagră zi a libertăţii presei din Ungaria”
Formaţiunea de opoziţie LMP a apreciat că ziarul a afectat interesele oligarhilor din Fidesz. Ecouri au venit şi din străinătate. Astfel, Gianni Pitella, preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din Parlamentul European, a declarat că ”în Ungaria, prin suspendarea ziarului Népszabadság din motive financiare libertatea presei este ameninţată . În cadrul unor regimuri autocrate este frecventă închiderea unor ziare de opoziţie care, prin dezvăluirea unor cazuri de corupţie subminează puterea guvernului. Acest lucru s-a întâmplat şi cu Népszabadság …
Europa aşteaptă de la Viktor Orban şi de la guvernul ungar să ia măsuri urgente pentru reapariţia publicaţiei.” Văzând reacţia puternică a opiniei publice, conducerea Mediaworks l-a invitat pe Andras Muranyi, redactorul şef al cotidianului, să vină cu un proiect managerial şi economic viabil care să permită re-apariţia ziarului. Muranyi a condiţionat eventuala colaborare prin menţinerea intactă a colectivului de redacţie şi a liniei politice independente a publicaţiei.(Prof.Deak Andrei)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.