Ordin Traian Basescu: Vreau restructurare in Politie intr-un an. Am zis!...

Ordin Traian Basescu:
Vreau restructurare in Politie intr-un an. Am zis!

0 216

Traian Basescu a declarat joi seara la TVR ca toate structurile guvernamentale au fost atentionate de unul dintre serviciile de informatii despre situatia de la Neamt: „acolo unde auziti de disputele clanurilor acolo exista o problema in relatia politiei cu aceste clanuri”. Seful statului le-a adresat un mesaj si sefilor din Politie care ameninta ca demisioneaza daca inspectorului sef de la Neamt este destituit: „Sa-si dea demisia”.
„La Neamt, ce m-a impresionat extrem de neplacut, a fost acea manifestare comandata a sefilor de post care, nici mai mult nici mai putin, isi dadeau demisia daca era schimbat inspectorul sef. Eu le transmit public sa-si dea demisia, sa-si dea demisia daca asa inteleg ei ca functioneaza o structura piramidala ca politia”.
Seful statului a mai declarat ca i-a cerut ministrului de Interne, Traian Igas, ca inspectorul sef al Politiei Neamt sa nu fie destituit pana nu are loc o ancheta a Corpului de control a ministrului, adaugand ca sunt si alte judete unde sunt asemenea probleme.
„Ma ingrijoreaza gradul redus de disciplina care este in politie; lipsa de respect pentru sefii ierarhici; atentionez de la Rus incoace pe toti ministrii de Interne; cand ajung acolo ies cu declaratii de genul: am vorbit cu colegii; ministrul nu e coleg, el este omul politic responsabil. Sistemul politiei trebuie restructurat; vreau restructurare intr-un an”, a continuat presedintele.
„Sper ca Igas sa nu se inconjoare de vreun grup de generali, care sa-i arate ei ce vrea poporul”.

„Vreau sa cred ca acest jurist tanar, care este Igas, si pe care am vazut foarte multi jurnalisti ca incearca sa-l minimalizeze, chiar si generali, chestori, ca invata…Baiatul asta a invatat legea si sper sa le-o aplice de sus pana jos in mod egal. Sper sa nu se inconjoare de un grup de generali care sa-i arate ei cum vrea poporul politistul. Politistul este cel pe care l-am vazut in manifestari in ultima perioada si cel care devine tot mai convins ca cetateanul este la dispozitia lui si nu el la dispozitia cetateanului. Pana cand nu vor intelege ca ei sunt la dispozitia cetateanului, vor avea o problema, inclusiv cu mine”, a conchis seful statului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.