Meandrele Guvernului Ciolacu: „Ordonanța – trenulet” – austeritate pentru… sărăcire! (1)

Meandrele Guvernului Ciolacu: „Ordonanța – trenulet” – austeritate pentru… sărăcire! (1)

0 46

Vă invit să cercetăm ceva mai atent „Ordonanța-trenulet„, numită și ordonanța austerității. Functie de aceasta, adoptată cu puțin înainte de trecerea lui 2024, va fi croit și Bugetul de stat pentru 2025.
Prin măsurile stipulate în ordonanță, se estimează o reducere a cheltuielilor publice, pentru acest an, cu 1,1% din PIB.
La cele 350 miliarde de euro ale acestuia, cheltuielile statului se vor comprima, dacă se respectă legea, cu cca. 3,85 mld. de euro, cu puțin peste 190 mld. de lei.
Sunt vizate și subvențiile acordate de la Bugetul de stat pentru partidele politice parlamentare, care, conform actului normativ menționat mai înainte, vor fi reduse cu 25%…
Aceasta, conform legii, corespunde cu 0,01% din PIB, adică vreo 35 milioane de euro, respectiv 175.000.000 de lei.
Chiar și așa, partidele politice din Legislativ vor beneficia, pentru 2025, de subvenții bugetare de aprox. 525.000.000 de lei.
Cum se justifica o astfel de prevedere câtă vreme indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025, prevăzută în legea de profil, este rostogolită până spre ultimul trimestru al anului?
În niciun fel,desigur!
Mai bine de 60 % dintre pensionarii României au pensii de până la 3.500 de lei pe lună și abia își duc zilele de la o lună la alta.
Nici în ruptul capului, aceștia nu vor putea accepta și înțelege de ce sunt bani cu ghiotura pentru partide și pentru „speciali”(3,2 miliarde de euro pe an numai pentru aceasta tagmă de privilegiați ) în timp ce pentru ei resursele necesare supraviețuirii au ca termen pe tristul „Sfântul Așteaptă„!
Atenție mare: alegerile prezidențiale sunt aproape….
Nu cred că sunt mulți guvernanți care să-și aducă aminte de renumitul duh al poeziei lui George Coșbuc intitulată „Noi vrem pământ…”
Scrâșnirea dinților de către cei mulți nu poate fi doar o surdă neliniște colectivă !
Aude, oare, cineva?

Pirau Toma

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.