CAHALUL – ORGANIZAŢIA STATULUI JIDOVESC (2)

A) CAHALUL ELEMENTAR
Comunitatea ovreiască este guvernată de Cahal, instituţie nu numai religioasă, dar şi politico–economică – cu alte cuvinte, Cahalul exercită autoritatea naţională (dominaţia) şi administrează averile asociaţiei (proprietatea).
Cahalul se compune din:
a) – un haham sau rabin174 care este un fel de preşedinte;
b) – o mulţime de slujbaşi, ca să zic aşa, laici (bocherimi, roschimi, tuvimi, icovimii gaboimi, daionimi, chebuimi, etc.). Aceştia sunt aleşi de către „assif” sau adunarea comunităţii ovreieşti, care se reuneşte, în acest scop, o dată pe an, la Paşte.
Dintre aceşti slujbaşi, unii formează un tribunal, „Bet–Din”, chemat să judece conflictele ce se ivesc printre ovrei, care, sunt astfel scutiţi să alerge la tribunalele creştinilor. Acest tribunal este pus sub autoritatea Cahalului. De altfel, el este condus de haham, care este şi şeful Cahalului.
Diferitele instituţii ale statului talmudic îşi au reşedinţa în curtea principalei sinagogii.
Vom examina în mod succesiv:
I. – şcolile talmudice ale Cahalului;
II. – veniturile Cahalului (proprietatea);
III. – modul cum Cahalul îşi exercită autoritatea (dominaţia).

I. – Şcolile talmudice  
– Cahalul are un învăţământ care este liber.
Pentru a ajunge institutor „belfer” sau profesor „melamed” nu este necesar să treci examene, nici să ai diplome.
Şcolile talmudice, „heder”, sunt de mai multe categorii – în număr de patru – după etatea elevilor care se instruiesc în ele.
În heder–ul superior se învaţă Talmudul, precum şi codul Şulhan–Aruk, care cuprinde legislaţia Statului ovreiesc.
Aceia care au trecut prin această şcoală înaltă, devin „moreni” şi singuri, au dreptul la vot în Comunitatea ovreiască.
Cei ce n-au ajuns la această şcoala superioară, -neavând decât cunoştinţe talmudice incomplete, – formează „am haareţi”, care nu fac parte din comunitatea jidovilor şi sunt, ca să zicem aşa, nişte pariaş.
Dar, deasupra hederului superior, există un fel de universitate talmudică, „chebot”, unde hahamii învaţă, prin viu grai, pe ovreii moreni, unele părţi din tradiţie (Kabbalah) care nu sunt scrise nici chiar în Talmud, probabil pentru că nu pot fi mărturisite.

II. – Proprietate
Cahalul are finanţe ca orice stat bine organizat.
Venituri. – Veniturile statului ovreiesc se împart în ordinare şi extraordinare.
1. Printre veniturile ordinare, numărăm:
a) – impozitul pe chirii, strânse de la proprietarii ovrei;
b) – un impozit, care seamănă cu patenta şi care este plătit de jidanii ce exercită diferite meşteşuguri;
c) – impozitul pe moşteniri;  
d) – impozitul pe carnea cuşer, tăiată de hahami(175).
2. Printre veniturile extraordinare ale Cahalului, să cităm numai pe acelea ce rezultă din vânzarea dreptului de exploatare a creştinilor.
Cahalul, conform Talmudului, este stăpânul absolut al averilor şi chiar al vieţii tuturor persoanelor care se găsesc în circumscripţia sa, – adică atât a ovreilor cât şi ale creştinilor.
El poate deci să vândă la jidani:
a) – dreptul de exploatare exclusivă a proprietăţii unui goi (Hazaca);
b) – dreptul de exploatare exclusivă a persoanei unui goi (Marufie).
Din momentul în care un creştin a fost vândut, de Cahal, unui jidan, a cumpărat dreptul de a-l exploata exclusiv, ceilalţi ovrei nu pot să se amestece, decât numai ca să ajute pe primul jidan să-l ruineze definitiv pe goi.
Astfel de isprăvi sunt de necrezut. Dar BRAFMANN le atestă şi le dovedeşte cu numeroase documente.
Ca exemplu de Marufie, să cităm, între multe altele, otrăvirile şi infamiile săvârşite de cârciumarii şi de proxeneţii ovrei, – asupra cărora vom reveni, cu detalii, mai departe.
Ca exemple de Hazaca, să cităm furturile, înşelătoriile, cămătăria şi jurămintele false, efectuate de samsari, de contabili, de secretari de avocaţi, de ovreii zişi de casă pe care toată lumea îi cunoaş.te şi care au ruinat pe boierii moldoveni.
Iată, de altfel, două documente autentice ale Cahalului din Rusia, luate din cartea lui BRAFMANN176, – care se referă, primul, la vinderea unui spital ce aparţinea unor călugări catolici şi al doilea, la vinderea a două prăvălii care erau proprietatea unui creştin(177) „No. 261. Joi, în ajunul lunii nouă, Acra, 5562.  
Reprezentanţii Cahalului şi Adunarea generală, alcătuită din toate autorităţile jidoveşti ale acestui oraş, au hotărât:
Dreptul de a exploata spitalul şi piaţa de lângă dânsul – proprietăţi aflate la una din extremităţile stradei Caidani şi aparţinând călugărilor catolici – este vândut rabinului Isaac fiul lui Gherson.
S–a vândut totodată aceluiaşi Isaac, fiul lui Gherson, dreptul de a exploata piaţa aparţinând municipalităţii oraşului situată în apropierea proprietăţilor mai sus pomenite.
Acest drept de exploatare a proprietăţilor creştinilor e vândut numitului rabin Isaac, urmaşilor şi împuterniciţilor lui, fără ca nimeni să poată să-i conteste acest drept al său, – pentru dobândirea căruia Isaac a plătit, în casa Cahalului, preţul convenit.
În consecinţă, dreptul acesta este inviolabil, pentru vecie şi numitul Isaac poate să dispună de dânsul după voinţă, adică să-l vânză, să–l amaneteze, să–l dăruiască oricui ar voi, într–un cuvânt, să facă cu dânsul orice i–ar plăcea.
Dacă guvernul ar lua aceste locuri pentru a construi cazărmi sau orice alt edificiu public, este aspru interzis oricărui alt iudeu de a contracta vreun angajament cu guvernul şi, singur, numai Isaac fiul lui Gherson, va avea dreptul să intre în tratări cu guvernul, pentru a obţine adjudecarea tuturor lucrărilor.
Pe lângă aceasta, mai este anume interzis oricărui alt ovreiu de a lua asupra sa orice mijlocire, şi numai Isaac fiul lui Gherson, va putea fi factorul guvernului sau al municipalităţii, pentru tot ce se atinge de locurile al căror drept de exploatare Isaac l-a cumpărat.
Se porunceşte hotărât fiecărui Cahal din lumea întreagă să proteagă acest drept câştigat de Isaac fiul lui Gherson, pentru dânsul, pentru urmaşi sau pentru împuterniciţii săi; şi fiecare Cahal, ca şi fiecare Bet–Din, va trebui să urmărească pe orice individ care ar voi să pună vreo piedică exercitării depline şi întregi a acestui drept să-l trateze ca duşman şi să-l silească a plăti orice pagubă care ar putea să rezulte din amestecul său duşmănesc.
În cazul unei neglijenţe din partea Cahalului şi al Bet-Dinului, în urmărirea delicuentului, – pentru a-l sili să plătească daunele ce ar fi suferit Isaac fiul lui Gherson, – Cahalul va fi obligat să plătească din casa lui, în cel mai scurt timp, toate pagubele suferite de Isaac fiul lui Gherson, de urmaşii sau împuterniciţii săi.
Publicaţia acestui act de vânzare va fi trimeasă tuturor Sinagogelor.” „Sâmbătă, Secţia Emor, 5559.
În conformitate cu hotărârea reprezentanţilor oraşului, s-a vândut lui Iohel-Mihei, fiul lui Aaron, dreptul de exploatare a două prăvălii de piatră, aparţinând creştinului Baicov…
Actul de vânzare, în regulă şi după toată forma, se va redacta de Cahal, aprobându-se de sfântul Bet-Din şi va fi înmânat numitului Iohel-Mihel, fiul lui Aaron, care trebuie să verse pentru aceasta, în casa Cahalului, suma de 200 de ruble de argint”(178).
Cahalul poate să dea în judecată pe ovreiul cumpărător care nu se ţine de angajament „No. 22, Miercuri, Secţia celor 5 cărţi, Vorah.
În urma protestului făcut de reprezentanţii Cahalului, în contra numitului Eleazar, fiul lui Efraim, – cu privire la exploatarea pieţei şi a clădirilor aflate pe dânsa, aparţinând creştinului Zwanski, de meserie blănar, – s-a hotărât în şedinţa plenară a reprezentanţilor Cahalului, că trebuie să se deleagă doi avocaţi (toanim) care vor pleda înaintea Bet-Dinului, apărând cauza şi drepturile Cahalului”(179).
Cheltuieli. – Cu aceste venituri, Cahalul întreţine pe hahami şi pe ceilalţi funcţionari ai Statului ovreiesc. El dă subvenţii şcolilor, institutelor de binefacere şi ajută pe ovreii căzuţi în sărăcie.
Dar cea mai mare parte din resursele Cahalului, serveşte la două scopuri:
a) – Să corupă pe funcţionarii Statului creştin (primari, prefecţi, judecători, etc), (180) precum şi pe oamenii politici, pe membrii parlamentului, până şi pe miniştri lucrătorilor ovrei…”(182).
Iată, ca exemple, două documente împrumutate de la BRAFMANN: Marţi, Secţia celor 5 cărţi, Şelah, 5555.
Reprezentanţii Cahalului, recunoscând necesitatea de a face anumite daruri şefilor municipalităţii oraşului, au hotărât că fondurile necesare pentru aceasta, se vor da de către casapii care au rămas datori Comunităţii în urma concesiei tăierii vitelor, ce li s-a acordat.
Suma hotărâtă acestor daruri se va vărsa în mâinile Sameşului, care va ţine socoteala exactă(181). „Miercuri, Secţia celor 5 cărţi, Vaiceei, 5558.
a) – Reprezentanţii Cahalului au împuternicit casieria Cahalului ca să dea banii necesari sărbătoririi, printr–un dejun splendid, cu cele mai bune vinuri, judecătorilor tribunalului creştin, chemaţi a-şi da verdictul în afacerea
b) – Să ajute societăţile cooperative jidoveşti (havre) mai ales pe acelea ale micilor meseriaşi (croitori, tinichigii, etc.) şi a micilor comercianţi (cârciumari, negustori de mărunţişuri, etc.), care sunt în lupta cu creştinii.
În România, aceste havre avansează bani ovreilor, pentru ca ei să poată vinde ieftin şi să distrugă astfel concurenţa. Pe urmă, după ce au acaparat meşteşugurile şi negoţul, jidanii organizează o exploatare neomenoasă şi, prin falimente frauduloase, sfârşesc prin a ruina pe creştini.
Ovreii fac la fel în agricultură, mai ales în Moldova. Ei primesc subvenţii de la Cahale, – adesea chiar din străinătate – şi cu aceste fonduri, ei pot să arendeze suprafeţe de pământ colosale, mărind foarte mult arenzile şi expulzând, de la locurile lor, pe arendaşii creştini. Pe urmă, ei asupresc pe ţă-rani, – care, de aici înainte, ajung la discreţia lor, – îi storc şi îi seacă, făcându-i să cadă în mizerie şi să moară de foame.

III. – Dominaţie  
Cahalul are autoritate absolută asupra ovreilor pe care îi guvernează.
Pentru ca să oblige pe jidovi să se supună la deciziile sale, el recurge, împotriva îndărătnicilor, la mai multe mijloace de constrângere.
În caz de infracţiuni puţin grave, Cahalul poate să osândească, pe un ovrei, să-şi piardă dreptul de morein până ce se va supune. El poate, de asemenea, să decreteze confiscarea averii jidovului nesupus, – bunăoară, zestrea unei femei vinovate.  „Luni, 5 Famus, 5562.
Pe lângă aceasta, vinovata va pierde definitiv drepturile asupra dotei, care va fi în întregime confiscată, – afară de 500 de florini în rochii şi alte lucruri pe care le posedă. Doi delegaţi ai Cahalului vor fi prezenţi la îndeplinirea acestei sentinţe, supraveghind cu îngrijire”(183).
Dar mijlocul cel mai drastic de constrângere, este excomunicarea, – care se aplică jidovului ce „dispreţuieşte pe un haham, ce nesocoteşte Talmudul sau vorbele rabinilor, ce-şi vinde pământul unui nejidan, ce jură în contra coreligionarilor înaintea unui tribunal neovreiesc, etc…”(184).
Excomunicarea are două grade: ea este mică sau mare.
În primul grad sau Niddui, excomunicatul trebuie să trăiască izolat şi separat de ceilalţi, – de care să stea despărţit, cel puţin de patru coţi. El nu poate să se apropie decât de nevastă şi de copii.
În timpul excomunicării, nu îi este permis să se spele, nici să se tundă. Dacă moare, judecătorul cere să i se pună o piatră pe sicriu, ca să arate că mortul ar fi meritat să fie ucis cu pietre, fiindcă nu s-a pocăit şi a fost dat afară din comunitate.
De altfel, nimeni nu trebuie să-l plângă sau să-i însoţească cadavrul, – nici măcar rudele lui.
Niddui-ul durează 30 de zile; dar poate să se prelungească timp de 60 de zile şi chiar 90 de zile, dacă excomunicatul nu s-a îndreptat. Dar dacă nici atunci nu se observă vreo ameliorare, Niddui poate fi urmat de Cherem(185).
Marea excomunicare sau Cherem este echivalentă cu moartea civilă; şi într-adevăr, ovreiul în contra căruia s-a pronunţat Cheremul, este ca mort între vii.
El este exclus din comunitate, din havre, din Sinagogă şi din toate funcţiile Cahalului.
Nimeni nu mai poate să comunice cu el, nici să locuiască cu el, nici măcar să-i închirieze o odaie(186).
Un proprietar nu mai poate să–şi închirieze casele, sau nu mai poate să îşi vândă grânele, când este afurisit în Sinagogă, de un haham; de asemenea, un avocat sau un medic nu mai are clienţi ovrei şi, prin calomnie, pierde şi clienţii creştini.
Dacă în trei zile nu se supune, Bet-Din îi vinde toată averea mobilă şi imobilă primului cumpărător ce se prezintă şi preţul este vărsat în tezaurul Cahalului.
Excomunicarea Cheremului este pronunţată, cu mare solemnitate, în prezenţa a cel puţin zece martori.
Se aprind făclii, se sună din trâmbiţe şi se pronunţă, asupra păcătosului, afurisenii înspăimântătoare. Când ceremonia s-a isprăvit, se sting făcliile, – ceea ce înseamnă că vinovatului i s-a închis lumina cerului.
Formula excomunicării Cherem conţine, între altele, urmă-toarele blesteme:
„După judecata lui Dumnezeu, N… fiul lui N… să fie excomunicat
Să vie asupra lui plăgi adânci, boli lungi şi înfricoşătoare.
Casa lui să devie vizuina monştrilor.
Steaua lui să se stingă după firmament şi să fie crudă, mânioasă şi furioasă pe dânsul.
Cadavrul lui sa fie aruncat viperelor şi bestiilor sălbatice.
Aurul şi argintul lui să fie împărţit la alţii.
Fiu lui să cadă în mâinile duşmanilor.
Urmaşii lui să se cutremure în ziua aniversării sale….
(Aici urmează blestemele îngerilor, ale serafimilor, ale ofanimilor şi ale altor personaje talmudice).
Să fie înghiţit ca Kora şi banda sa.
Sufletul să iasă din el îngrozit şi tremurând.
Desfiderea lui Dumnezeu să-l omoare.
Să fie sugrumat ca Achitophel.
Lepra să fie ca aceea a lui Ghiezi.
Să cadă şi să nu se mai scoale.
Să nu fie înmormântat în cimitirul lui Israel.
Nevasta sa să fie dată altora şi când el va muri, altul să se plece peste ea.
Această afurisenie să cadă peste N… fiul lui N… şi peste tot neamul său.
Iar Dumnezeu să-şi verse, asupra mea şi asupra întregului popor al lui Israel, pacea şi binecuvântarea sa. – Amin”187.
Iată acum textul a două acte autentice de afurisenie (Cherem), – unul, ce provine din Cahalul din Botoşani şi se refera la un jidov, care a spus adevărul într-un proces al ovreilor din Darabani (jud. Dorohoi), cu un proprietar creştin, în 1879; – altul, care e ieşit din Cahalul din Noua-Suliţă (Basarabia) şi priveşte pe un creştin (Mihail Sturdza)188.
1. – „Binecuvântat fie numele celui Etern.  
Ascultaţi, voi care trăiţi în timpul acesta.
Aţi auzit voi de atrocităţile la care au fost expuşi fraţii noştri din târguşorul Darabani, din partea groaznicului apăsător Cimara, – să piară numele lui…
Când judecătorii au chemat martorii care văzuseră faptele, ca să asculte arătările lor, – au chemat şi pe unul din fraţii noştri, Moise Bacal Weinstein, care locuieşte aici, în oraşul nostru, de mai mulţi ani… Acest Moise, prin mărturia lui mincinoasă, a justificat pe prigonitor înaintea judecătorilor, zicând că ar trebui să se caute mâna ovreilor în infamia ce se întâmplase şi că aceştia fuseseră vinovaţii…
În urma acestei mărturii, judecătorii au pronunţat o hotărâre nedreaptă, deoarece prigonitorul Cimara a ieşit din proces nevinovat şi justificat de acuzaţia care apăsa asupra lui, – iar bieţii ovrei fură condamnaţi la închisoare şi la amendă…
De aceea ne-am adunat noi, Comunitatea din Botoşani, în număr de 500 de bărbaţi, ca să afurisim şi să gonim din sânul nostru pe mizerabilul care se numeşte „Moise Bacal Weinstein, – să piară numele lui, – şi să-l osândim la tot răul în consecinţă să cadă asupra lui toată anatema care e scrisă în cartea legii lui Moise, asupra omului care îşi întoarce inima de la Dumnezeul său…
Voi toţi, fraţilor, să ştiţi ca l–am afurisit în sunetul trâmbiţelor şi după toate riturile prescrise de legile noastre.
De aceea, este oprit a vorbi un cuvânt cu el sau de a sta împreună cu dânsul. Să nu intre în Sinagogă, căci el nu este decât carne spurcată pentru cel Etern şi pentru Israel.
Urâţi–l cu ură şi să fie pentru voi un obiect de spaimă, – căci este afurisit! Botoşani, 9 Elul, în ajunul zilei Reconcilierii”(189).
2. – „Hotărârea întregii imunităţi din Noua-Suliţă. Ne-am impus cu jurământ şi cu afurisenie (Cherem) să fie oprit oricui din târguşorul nostru, de a bea rachiu din cârciuma de aici; care aparţine d-lui Conte, căci el prigoneşte şi supără pe bieţii oameni, pentru ai alunga cu lucrurile lor, cum nu sa mai auzit la nici una din comunităţile Israelului, de la un capăt al lumii la altul.
De aceea veţi şti, o, voi fraţilor, fii ai Israelului, că nimeni din oraşul nostru nu trebuie să bea rachiu provenit din cârciuma de aici, din Noua-Suliţă. Acela care va călca această hotărâre, să fie muşcat de şarpe; acela care o va respecta, să fie binecuvântat şi fericit.
Noi, mai jos iscaţii: Toată comunitatea”190. Aceasta este organizaţia Cahalului elementar.
– va continua –
Prma parte aici: CAHALUL – statul în… stat!(1)

Autor: Nicolae Paulescu
Sursa: volumul – Spitalul,Coranul,Talmudul, Cahalul, Francmasoneria

NOTE
¹⁷⁴ Iată ce scrie despre hahami, un ovrei, Siniger, membru notabil al Consistoriului ovreiesc din Paris:
Rabinii nu sunt, – ca preoţii sau ca pastorii comunităţilor creştine, – miniştrii necesari ai cultului nostru. Slujba rugăciunilor, în sânul templelor, nu este efectuată prin intermediul lor. Ei nu sunt confidenţii conştiinţei noastre. Puterea lor nu face nimic pentru mântuirea sufletelor. Funcţiile lor preoţeşti se mărginesc la serbarea nunţii (pe care un simplu laic poate tot aşa de bine s–o îndeplinească), iar atribuţiile lor se limitează la pronunţarea din anvon a unui mic număr de rugăciuni… Diploma de rabin se potriveşte cu toate profesiile… şi astfel numărăm printre noi, hahami în barou, hahami în prăvălii şi hahamii vânzători în bâlciuri… Rabinii trec drept oameni care au o cunoştinţă adâncă despre Talmud… dar ei nu posedă elementele nici unei ştiinţe utile şi, cei mai mulţi, nu ştiu nici întrebuinţarea limbii naţionale. Alipirea lor fanatică la practici absurde, pe care timpul şi raţiunea le–au lepădat, este un titlu la consideraţia lor reciprocă şi la veneraţia ortodocşilor. Îngâmfarea lor este tot atât de excesivă cât le este de adâncă ignoranţa. Dacă invoci luminile lor religioase, ei opun misterele; dacă îi grăbeşti, ei strigă că eşti în contra religiei; dacă stăruieşti, se supără. Ei au fatuitatea puterii şi voinţa intoleranţei”. (Singer, Des consistoires en France, Paris, 1820, p. 32–33. Delamay. Edit. – Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 38).
Un alt ovrei, preşedintele Consistoriului central al jidovilor din Franţa, zice:
În ceea ce priveşte slujbele lor spirituale, „rabinii sunt slabi şi nuli… Cât timp israeliţii vor avea, ca interpreţii religiei nişte tăbăcari, nişte zarafi, nişte negustori ambulanţi şi chiar nişte cămătari, – căci mulţi dintre ei îndeplinesc aceste nobile şi liberale profesiuni, – nu se vor găsi niciodată la înălţimea epocii”. (A. Cerfbeer de Medelsheim, Les juifs, leur histoire, leurs auteurs, Paris, 1847, p. 557. – Vezi Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 40-41).
Un al treilea ovrei, – acesta haham convertit, – zice ironic „Trebuie să rectific greşeala, – atât de comună printre persoanele străine de cultul jidovesc, – că rabinii sunt preoţii ovreilor. Aceşti oameni n–au decât conducerea con-ştiinţei celor ce vor să se adreseze lor, în cazuri grave, – de pildă, când nenorocirea a vrut ca o lingură destinată pentru post, să cadă într–un vas care serveşte la gras, – sau când, din greşeală, a stins mucul unei lumânări, în sfânta zi a Sâmbetei…” (Drach, lére lettre d’un rabbin converti, Paris, 1825, p. 69. – Vezi Mousseaux, Le juif. Ch. III, p.49).
Totuşi, în localităţile unde vechiul cult talmudic şi–a păstrat toată puterea, hahamii au încă slujba de sacrificatori, în timpul omorurilor rituale. De altfel, ei păstrează vasul unde a fost cules sângele victimelor omeneşti, – sânge, care este destinat manducaţiei. (Mousseaux, Le juif, Ch. III, p. 46).  
Se înţelege aversiunea pe care o resimt israeliţii civilizaţi, împotriva hahamilor, când te gândeşti că aceştia nu sunt la drept vorbind, preoţi, ci mai curând, un fel de sub-prefecţi agramaţi şi foarte tiranici ai Statului jidovesc talmudic.
¹⁷⁵ Astăzi, acest impozit este plătit, la noi, în România, nu numai de ovrei, dar chiar şi de creştini, şi într–adevăr, toate vitele sunt tăiate de hahami şi pentru toate, ei strâng o taxă în folosul Cahalului. Astfel, la Iaşi, în 1891, tăierea rituală, fiind la un moment dat suspendată şi înlocuită cu puncţia cefalică, – s–a descoperit că venitul acestei tăieri rabinice, se suia la suma anuală de 165.025 lei.
Această sumă era împărţită în chipul următor:
– 53.664 lei, pentru leafa hahamilor,
– 22.439 lei, pentru întreţinerea spitalului ovreiesc.
Restul de 88.725 lei a fost păpat, fără ca întrebuinţarea–i să se găsească înscrisă în registrele comunităţii, – şi profesorul Cuza crede că acest fond a fost cheltuit pentru a corupe pe funcţionari şi pe alţi demnitari români.
¹⁷⁶ Volumul al II–lea al cărţii lui Brafmann cuprinde 1055 de documente ale Cahalului, începând din 1789 şi mergând până la 1869.
¹⁷⁷ Actele de vânzare, făcute de Cahal, sunt învestite cu toate formele legale şi aprobate de şapte reprezentanţi ai Comunităţii. Iscăliturile sunt legalizate de doi notari şi înregistrate în arhivele Cahalului (Pinkes), pentru neschimbare.
¹⁷⁸ Brafmann, I. cit, II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 455, 7 martie 1908
 ¹⁷⁹ Ibidem, p. 1992, 22 octombrie 1910.
¹⁸⁰ Cahalul posedă samsari, care sunt adevăraţi agenţi de poliţie şi care sunt de mai multe feluri. Astfel unii dintre ei sunt misiţi, la curent cu afacerile creştinilor, alţii sunt puşi pe lângă diferite autorităţi ale creştinilor (prefectură, primărie, tribunale, poliţie, armată, etc.) pe care le spionează şi cărora le corupe funcţionarii, adesea prin lefuri fixe. Aceşti samsari, raportează isprăvile lor Cahalului, care le înregistrează.
¹⁸¹ Brafmann, I. cit.,T. II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p. 456, 7 martie 1908.
¹⁸² Brafinann, I. cit, T. II. – Vezi Cuza, „Neamul Românesc”, p 456, 7 martie 1908.  
¹⁸³ Ibidem, p. 452, 7 martie 1908.
¹⁸⁴ Karo, Şulhan–Aruk, Jore Deach, 334. – Vezi Rohling, I. cit, p. 99.
¹⁸⁵ Rohling, I. cit, p. 99–100.
¹⁸⁶ Cheremul poate să lovească chiar pe un goi.
¹⁸⁷ Buxtorf, Le talmud., n. 828. – Vezi Rohling, I. cit, p. 100–102.
¹⁸⁸ Aceste Cheremuri se găsesc în facsimile în cartea lui Verax (La Roumanie et les Juifs. Bucureşti, 1903, p. 289), care le dă şi traducerea franţuzească.
189 Verax, I. cit. p. 4849. (Ed. prescurtată).
190 Ibidem, p. 51.
„Cuvântul Şarpe (Nahaş), – zice Dr. Octavian Isopescul, profesor la Universitatea din Cernăuţi, – este o sinteză cabalistică a trei cuvinte, ale căror iniţiale îl compun: Nidui: exil; Cherem: afurisenie; Şanta: blestem; Astfel vorbele: „să fie muşcat de şarpe”, înseamnă în realitate: „să fie lovit de exil, de blestem şi de afurisenie”.

Share on Facebook

Tweet

Follow us