OUG privind asigurarea in domeniul public de pensii

OUG privind asigurarea in domeniul public de pensii

0 224

Asa cum era de asteptat Executivul a aprobat in sedinta de joi o ordonanta de urgenta privind asigurarea in domeniul public de pensii a persoanelor care nu au avut in ultimii cinci ani un contract de asigurat. „Ordonanta reglementeaza plata contributiilor catre sistemul de pensii a persoanelor care nu au avut in ultimii cinci ani un contract de asigurat. Acestea pot sa plateasca o suma care sa acopere in urma cu cinci ani aceste contributii”, a declarat ministrul Muncii, Ioan Nelu Botis, la finalul sedintei de Guvern.
El a explicat faptul ca acele persoane care nu au avut contract de asigurat pot incheia unul cu Casa de Pensii, contra unei sume egale cu nivelul contributiilor din fiecare an pentru care plateste, nivel actualizat cu indicele de inflatie.
„Perioada maxima pe care poate fi platita aceasta suma este de cinci ani anteriori, dar se pot incheia contracte de asigurat si pe perioade mai mici. De asemenea, nivelul minim la care se face referinta este salariul minim brut. Trebuie sa mai fac o remarca: faptul ca toti cei care au fost in situatia de a nu plati aceste contributii pot sa-si completeze stagiul de cotizare si sa beneficieze de pensie. La ora actuala, stagiul minim de cotizare este de 12 ani si zece luni si va creste la 15 ani pana in 2014”, a precizat ministrul Muncii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.