P.N.L. – SIMBOLUL TRĂDĂRII ȘI CORUPȚIEI (2)
Deci, la sfîrșitul lui august 1990 revin din Scandinavia și aflu că orgoliile, vanitatea, interesele unora și altora împiedică realizarea opoziției unite.
Rezultatul obținut în alegeri de Gruparea Democratică de Centru nu erau încurajatoare – 10 partide din capitala țării, din capitala Banatului, din capitala Ardealului și din capitala Olteniei strînseseră doar 66.000 de voturi la nivelul întregii țări, iar în București, unde datorită acuzațiilor vehemente aduse în CPUN lui Ion Iliescu, Niculae Cerveni (locul 1 la senat) și Nica Leon (locul 2 la camera deputaților) erau aclamați la fiecare sosire în Piața Universității, alegătorii ne-au dat doar cca. 6.000 de voturi (surpriza plăcută a fost Timișoara, unde am strîns cam un sfert din totalul voturilor).
Într-o ședință a conducerii, am hotărît să fuzionăm cu unul din cele două mari partide istorice, PNȚ-cd sau PNL. Fiecare dintre noi, în sinea lui, își dorea fuziunea cu țărăniștii, dar hotărîrea a fost să fuzionăm cu primii dintre ei care ne propun fuziunea. S-a întîmplat ca primul să fie Radu Cîmpeanu.
În ziua de 20 oct. 1990 a avut loc fuziunea dintre PNL și PSL. Am ajuns membru în delegația permanentă a PNL. Mai mult decît atît – după cum am aflat cu mare întîrziere, conform protocolului de fuziune (pe care nu îl citisem, fuziunea fiind negociată doar de Cîmpeanu și Cerveni) eram chiar purtător de cuvînt al PNL! Ceea ce de altfel nici nu conta, întrucît la PNL cuvintele le purta doar Cîmpeanu.
Conviețuirea mea cu PNL-ul a fost foarte scurtă, plecînd de acolo nu doar dezamăgit ci efectiv scîrbit. Iată trei exemple.
În primul rînd, după 18 ani de luptă pentru democrație (întîi cea studențească, apoi cea din cadrul avocaturii) m-am trezit într-un nou PCR – în delegația permanentă nu se vota nimic! Cîmpeanu rostea un discurs, sala aplauda iar discursul căpăta „putere de lege”!
În al doilea rind, în aceste ședințe, se raporta triumfalist creșterea simpatiilor liberale în întreaga țară, Poate că existau, dar eu aveam, de la oameni ai mei din teritoriu exemple contrare. La un moment dat m-am ridicat și mi-am exprimat părerea, solicitîndu-i lui Cîmpeanu o întrevedere între 6 ochi (adică și cu Cerveni, care îmi împărtășea părerea). Nu mai țin minte exact cum a sunat răspunsul ambiguu al lui Cîmpeanu, dar această întîlnire nu a avut loc niciodată.
În al treilea rind, ceea ce a pus capac, s-a întîmplat pe la mijlocul lunii decembrie. Cineva din sală l-a întrebat pe Cîmpeanu ce să facă membrii PNL dacă la împlinirea unui an de la revoluție, românii vor ieși din nou în stradă. Răspunsul a fost cam așa: “Vom aștepta, iar dacă această nouă revoluție va avea șanse, ne punem în fruntea ei!”
Acest oportunism liberal, acest jigodism liberal, m-a scîrbit. La începutul anul 1991 (cred că era 7 ianuarie), în timp ce la bărulețul din incinta sediului deja fostului PSL se sărbătorea un an de la reînființarea PNL, eu, în biroul meu, îmi dactilografiam demisia.
x
Au urmat pentru mine doi ani și jumătate aparent fără politică, în care mi-am văzut de articole (începusem să public de la începutul lui ianuarie 1990), între sept. 1991 – dec. 1992 am fost comentator pe probleme juridice la Europa Liberă, am apărat (mai mult gratis) sindicatele greviste și victimele abuzurilor statului, în toamna lui 1992 împreună cu Niculae Cerveni, Ion Dinu și Emil Popescu (toți ceilalți trei deveniți chiar în acel an deputați) am susținut la Curtea Supremă de Justiție (cred că așa se numea pe atunci) o nouă contestație împotriva lui Ion Iliescu.
Mi-am cîștigat pîinea practicînd evaziunea fiscală (ceea ce a făcut, dar cu mult mai mult succes, și Klaus Iohannis), adică am înființat societăți comerciale fără delegație de la barou.
Pentru a se înțelege mai bine ce urmează, trebuie să fac o prezentare a inflației de partide liberale în primii ani de după revoluție. La începutul anului 1990 s-au înființat Partidul Național Liberal, Partidul Socialist Liberal (devenit în 1992 PNL-CD) și Uniunea Liberală Brătianu.
Din PNL s-a desprins apoi grupul lui Dinu Patriciu care a înființat PNL- Aripa Tînără (devenit în 1993 PL’93), apoi Viorel Cataramă a înființat Noul Partid Liberal, iar cînd Radu Cîmpeanu a fost debarcat din fruntea PNL, a înființat PNL-Cîmpeanu. Apoi, multe partide au preluat în denumire și caracterul liberal.
x
În anul 1991 se înființează Convenția Democrată Română (cine citește apelul redactat de mine și semnat si de Niculae Cerveni din 6 iunie 1990 constată că aceasta s-a constituit pe baza principiilor enunțate de mine). Cele mai importante partide – PNL și PNȚ-cd. Cele mai importante asociații – Alianța Civică și AFDPR.
Se petrece un eveniment unic pe plan mondial – un partid (PNL) este în același timp atît în opoziție cît și la putere! Într-adevăr, PNL, membru fondator al CDR (opoziția unită) intră și în guvernul Stolojan, cu turnătorul Mircea Ionescu Quintus ministru al justiției, cu George Danielescu ministru al economiei și finanțelor, cu o serie de secretari de stat dintre care îmi amintesc de Teodor Mircea Vaida (la departamentul pentru administrație publică locală), Ionel V. Săndulescu (la externe), Viorel Cataramă (la comerț și turism).
Dar la începutul anului 1992, Radu Cîmpeanu s-a hotărît să părăsească CDR. S-a susținut că motivul nemulțimirii sale era colaborarea strînsă a CDR cu UDMR. Motivul adevărat l-am aflat însă după 2-3 ani de la Radu Cîmpeanu – și i-am dat dreptate. Dar pînă atunci, mai este.
Niculae Cerveni dă atunci lovitura – profitînd de faptul că fuziunea cu PNL fusese imperfectă (nu se luase act de ea în registrul partidelor politice), împreună cu vechiul nucleu al PSL dar și cu mulți liberali inițiali (printre care și parlamentari) se rupe de PNL și transformă vechiul PSL în PNL-CD, rămas (împreună cu PNL-AT) ca urmaș al liberalilor în CDR, ocazie cu care își preia din nou și vechiul sediu din Calea Victoriei nr. 176.
PNL-CD intră în parlament cu 4 deputați și 5 senatori.
Ieșit din CDR, la alegerile din 1992 PNL-ul, cel care raporta creșteri în toată țara, nu mai trece pragul electoral (3 %) și nu mai intră în parlament. Cîmpeanu este înlocuit în fruntea partidului de Mircea Ionescu Quintus și înființează PNL- Cîmpeanu.
Trebuie să precizez că articolele de pe wikipedia legate de partidele liberale sunt pline de tîmpenii.
x
În 1993, Niculae Cerveni face prima din marile și multele lui greșeli politice. Dornic de unificare liberală în cadrul CDR, fuzionează cu PNL-AT al lui Dinu Patriciu. Cum trădarea ține de ADN-ul liberal, Patriciu încearcă să îl înlăture pe Cerveni din conducere.
Cerveni apelează la mine și în urma unui proces lung, în care m-am confruntat cu Valeriu Stoica, în final îl înving și pe el, și pe Dinu Patriciu. Patriciu revine la vechiul lui partid, schimbîndu-i numele în PL’ 93.
Cerveni îmi propune să mă întorc în partid, iar eu accept. M-am întors ca membru în BDI (Biroul Director Interimar, întrucît partidul încă nu ținuse nici un congres). Am instituit conferințele de presă (miercuri la ora 12) și așa partidul a început să fie popularizat și cunoscut prin mass-media în toată țara – pînă atunci, nu știa nimeni de el.
x
Prin 1994, cînd Radu Cîmpeanu își dorea să revină în CDR cu noul lui partid, am avut o întîlnire cu el. Efectiv, nu mai îmi aduc aminte cum s-a ajuns la asta. Ori Cristian Iordănescu, decanul baroului de avocați și mîna dreaptă în partid a lui Cîmpeanu m-a rugat, ori Cristi a vorbit cu Cerveni iar acesta m-a delegat pe mine. Va rămîne un mister nedezlegat, fiindcă în afară de mine, toți ceilalți trei sînt de mult plecați într-o lume fără partide.
M-am întîlnit cu Cîmpeanu la sala mică a Teatrului Național, unde avea o acțiune de partid. Ne-am retras separat și mi-a povestit de ce s-a retras din CDR. Da, a existat și nemulțumirea legată de colaborarea cu UDMR, dar adevăratul și principalul motiv a fost altul și, după cum am scris, i-am dat dreptate.
La alegerile din 1990, PNL obținuse 6,41 % din voturi (7,32 % din locurile din parlament în urma redistribuirii) iar PNȚ-cd doar 2,56 % din voturi (3,03 % din locurile parlamentare).
Cu toate acestea, în CDR, PNL nu avea de spus nici un cuvînt! Corneliu Coposu avusese grijă să includă în CDR o serie de asociații care întotdeauna votau poziția țărăniștilor! Este vorba de Alianța Civică (condusă de Ana Blandiana, fosta amantă a agentului KGB Gogu Rădulescu, vopsită în dizidentă de Europa Liberă și agentul KGB Petre Mihai Băcanu), AFDPR (condus de țărănistul Constantin Ticu Dumitrescu, căruia contracandidatul său Octavian Rădulescu i-a adus grave acuzații, la care am adăugat și eu una, din mileniul actual), România Viitoare (condusă de Simina Mezincescu, fostă colegă de celulă cu soția lui Ion Mihalache), Solidaritatea Universitară, Asociația “21 Decembrie”, etc. Nu știu în mod concret dacă pozițiile PNL-ului respinse în CDR erau sau nu justificate, fiindcă nu am coborît la amănunte, dar cînd un partid care a obținut de peste două ori mai multe voturi decît PNȚ-cd nu are de spus nici un cuvînt, îmi pare firesc să-și caute o altă cale.
Nu i-am amintit că a nesocotit ceea ce îi spusesem în 1990, nici că nu a fost interesat de o discuție aprofundată cu mine. Am dat din cap, ne-am strîns mîinile și am plecat. Nu puteam avea încredere nici în Cîmpeanu, nici în liberali. Iar viitorul m-a confirmat.
Dan Cristian IONESCU
Sursa: IncorectPolitic.com
