CLOSE
Search

cum se fura - search results

If you're not happy with the results, please do another search

0 410

0 415

Textul pe care îl publicăm mai jos este un document programatic al unui grup de intelectuali angajați plenar în lupta de idei contra ordinii mondiale instituite în ultimele decenii.

El este rodul elaborărilor gânditorului rus Aleksandr Dughin, dar și a altor militanți împotriva stării de lucruri impuse la scară mondială de către ”stăpânii discursului” (Israel Shamir), opozanții ireconciliabi ai Sistemului fiind de diferite naționalități și confesiuni, din diferite țările ale lumii. Documentul respectiv poate fi găsit în rusă și engleză pe www.granews.info, el mai fiind publicat în versiunea română în culegerea ”Misiunea Eurasianistă”, apărută la Chișinău în 2016. Dar așa cum este vorba despre un tiraj limitat, am considerat potrivit să îl republicăm și în versiune electronică pentru un număr mai larg de cititori. Același text este inclus și în antologia ”Aleksandr Dughin. Destin Eurasianist”, care urmează să apară în curând la Chișinău și București.

Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale

Program, principii, strategie

Nemulţumiţi din toate ţările, uniţi-vă!

Partea întâi. Situaţia sfârşitului

  1. Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.
  2. Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial – să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară. Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească. Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale. Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.
  3. Sfârşitul resurselor. În situaţia demografică actuală, având în vedere creşterea constantă a populaţiei la nivel mondial, cu precădere în ţările din Lumea a Treia, umanitatea se apropie de epuizarea resurselor naturale ale planetei. Acestea nu sunt necesare doar pentru păstrarea nivelelor actuale de consum, ci pentru pura supravieţuire la un nivel absolut minimalist. Ne apropiem rapid de limitele dezvoltării economice, iar foametea, degradarea şi epidemiile mondiale vor deveni noua normalitate. Am depăşit capacitatea de alimentare cu resurse ale Pământului. Prin urmare, ne confruntăm cu o catastrofă demografică iminentă. Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât mai mare va fi suferinţa în final. Problema respectivă nu presupune o soluţie simplă, iar a ignora existenţa acesteia înseamnă a păşi cu ochii închişi în scenariul cel mai defavorabil al suicidului nostru colectiv, suicid cauzat de propriul nostru sistem economic şi de creşterea necontrolată a acestuia.
  4. Sfârşitul societăţii. Sub influenţa valorilor occidentale şi americane, atomizarea societăţilor mondiale, unde oamenii îşi pierd legăturile sociale, este în plină desfăşurare. Cosmopolitismul şi noul nomadism au devenit cele mai comune stiluri de viaţă, în special pentru generaţia tânără. Acest lucru, coroborat cu instabilitatea economică şi catastrofa ecologică, provoacă valuri de imigranţi fără precedent, care distrug societăţi întregi. Legăturile culturale, naţionale şi religioase sunt fracturate, raporturile sociale sunt compromise, iar conexiunile naturale sunt tăiate. Trăim într-o lume a mulţimilor singuratice – societăţi atomizate de cultul individualismului. Singurătatea cosmopolită devine un standard, iar identităţile culturale sunt sortite imploziei. Societăţile sunt înlocuite de nomadism şi de răceala Internetului, care dizolvă comunitățile istorice şi organice. În acelaşi timp cultura, limba, moralitatea, tradiţia, valorile şi familia ca instituţie sunt pe cale de dispariţie.
  5. Sfârşitul omului. Împărţirea omului în elementele sale componente devine o tendinţă predominantă. Identităţile umane sunt împrăştiate în reţele virtuale, preluarea unor roluri on-line a devenit un joc al elementelor dezorganizate. În mod paradoxal, atunci când persoana îşi abandonează integritatea, aceasta profită de mai multe libertăţi, însă respectivele libertăți au un preț – pierderea sinelui adevărat. Cultura postmodernă împinge în mod obsesiv oamenii spre lumile virtuale ale ecranelor electronice şi îi îndepărtează de realitate, prinzându-i într-un flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate. Aceste procese sunt dirijate de către oligarhia globală, care caută să adoarmă vigilența maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile. Niciodată individul nu a fost atât de glorificat ca în prezent. Dar în acelaşi timp, niciodată oamenii nu s-au asemănat atât de mult în ceea ce privește comportamentul, obiceiurile, aspectul exterior, tehnicile şi gusturile. În goana după respectarea „drepturilor omului” a dispărut însuși Omul. În curând omul va fi înlocuit de un post-om: un mutant, un produs al clonării, un biorobot, un replicant, un cyborg.
  6. Sfârșitul națiunilor și popoarelor. Lumea globală distruge în mod sistematic orice specific național, nimicește rând pe rând statele suverane, comite tot mai des imixtiuni în treburile interne ale țărilor. Oligarhia globală râvnește să răstoarne orice bariere naționale, ce împedică omniprezența ei. Corporațiile transnaționale caută să-și pună propriile interese deasupra intereselor naționale și administrațiilor de stat, ceea ce conduce la dependența față de niște sisteme dinafară și pierderea independenței. Astfel, în locul diversității unor țări independente se constituie structura unui guvern mondial, care se sprijină pe oligarhia financiară globală. Drept nucleu al acestui guvern modial apar țările și monopolurie occidentale, în care treptat se integrează elita economică și parțial cea politică din țările non-occidentale. În felul acesta, o parte a elitelor naționale devine complice al globalizării, trădând interesele propriilor cetățeni, popoare și țări.
  7. Sfârșitul cunoștințelor. Mass-media globală creează sistemele de dezinformare totală, organizate în interesul oligarhiei globale. Numai ceea ce este comunicat de către media globală este considerat a fi ”realitate”. Iar felul cum este prezentat un eveniment sau un fenomen e perceput în mod automat de către comunitatea globală drept „cel mai evident adevăr” (Conventional Wisdom). Opiniile de alternativă, deși pot fi difuzate în segmentele rețelelor intercative de comunicare, rămân la periferie, deoarece de susținere financiară se bucură doar acele fluxuri informaționale, care servesc interesele oligarhiei globale. Iar atunci când opiniile critice ating un anumit nivel, devenind periculoase, se recurge la instrumentele clasice ale represiunii : presiuni financiare, trecere sub tăcere, demonizare, persecutare juridică și fizică. Într-o astfel de societate întregul sistem al cunoașterii devine un câmp al modelării globale, operate de către elitele globale.
  8. Sfârșitul progresului. Pe parcursul ultimelor secole omenirea a trăit cu credința în progres și speranța într-un viitor mai bun. Drept chezășie a acestei viziuni erau considerate dezvoltarea tehnicii, acumularea de cunoștințe și descoperirile științifice, evoluția umanismului și afirmarea echității sociale. Progresul părea unul garantat și de la sine înțeles. Însă în secolul XXI această credință este împărtășită doar de către cei naivi sau de către cei care în mod conștient închid ochii în fața stării de fapt reale (în schimbul unor remunerări sau privilegii). Credința în progres este dezmințită de întreaga evoluție a lucrurilor. Lumea nu devine mai bună, ci dimpotrivă, se degradează în mod vertiginos sau cel puțin rămâne la fel de crudă, cinică și nedreaptă ca și în trecut. Descoperirea acestui adevăr conduce la falimentul viziunii umaniste. Dublele standarde ale lumii occidentale, drapate cu lozinci stridente despre drepturile omului și libertate, nu sunt văzute doar de către niște orbi ; de fapt, în spate stă setea egoistă de a coloniza și a controla, devenită una banală. Progresul nu doar nu este garantat, ci devine puțin probabil. Dacă lucrurile vor merge în aceeași direcție, atunci se vor adeveri cele mai pesimiste, catastrofale și apocaliptice prognoze.
  9. În general, asistăm la sfârșitul unui colosal ciclu istoric, ai cărui parametri de bază sunt epuizați, răsturnați, iar speranțele legate de acesta sunt înșelate și anulate. Sfârșitul lumii nu este undeva în viitor, el se desfășoară sub privirile noastre, suntem observatorii și participanții la acest proces. Și nimeni nu este în stare să prezică dacă va urma sfârșitul civilizației contemporane sau sfârșitul întregii lumi. Însă proporțiile catastrofei sunt atât de mari, încât nu putem exclude că lumea globală occidentocentristă, aflată în agonie, îi va târî după sine în prăpastie pe toți ceilalți. Situația devine și mai dramatică, deoarece în actuala stare de lucruri și având în vedere puterea globală a oligarhiei transnaționale toate procesele catastrofale nu pot nici să continue (nivelul critic deja este atins), nici să înceteze (forța inerției este prea mare), nici să-și schimbe cursul (viteza tendințelor de bază nu permite efectuarea unei manevre bruște de schimbare a traiectoriei).
  10. Starea de lucruri existentă este intolerabilă: nu doar așa cum e, ci și ca direcție pe care a luat-o. Astăzi e o catastrofă, iar mâine va urma în mod sigur moartea. Omenirii i s-a furat viitorul. Dar omul se deosebește de animal prin faptul că posedă un orizont istoric. Și chiar dacă la ora actuală omul nu sesizează dramatismul situației create, cunoștințele lui despre trecut și previziunile asupra viitorului reproduc în fața lui perspective roze sau, dimpotrivă, terifiante. Știind unde ne-am aflat ieri și văzând direcția spre care ne îndreptăm azi, nu putem să nu percepem această traiectorie drept un rău, o amenințare, o provocare, o lovitură. Și doar cei care au fost lipsiți de gândirea istorică și transformați în niște consumatori ai unor fluxuri agresive de reclamă și dezinformare, aflați într-o eternă stare de distracție, cei care au fost rupți de procesul educațional și de transmiterea codurilor culturale ar putea să nu observe cât de groaznică este actuala stare de lucruri. Să nu recunoască faptul că trăim în zona unei catastrofe globale ar putea doar un animal sau un mecanism consumator, un biorobot.
  11. Cei care au păstrat măcar niște fărâmituri ale unui intelect independent și liber nu pot să nu se întrebe: care este cauza stării de lucruri existente ? Care sunt originile și mecanismele declanșatoare ale catastrofei ? Astăzi este clar că acestea trebuie căutate în pasiunea excesivă a civilizației occidentale pentru dezvoltarea tehnică, în individualism, în goana după libertate cu orice preț, în materialism, egoism, cultul banilor și în ideologia burghezo-capitalistă în ansamblu, precum și în încrederea rasistă a societăților occidentale că această cale ar fi una universală, optimă și obligatorie pentru toate popoarele lumii. Dacă la început această pasiune dădea rezultate pozitive – aducea dinamism, deschidea potențialul umanismului, lărgea spațiul libertății, îmbunătățea condițiile materiale ale oamenilor, le deschidea noi perspective, atunci după ce și-au atins apogeul, aceleași tendințe și-au vădit efectele adverse : tehnica se transforma dintr-un instrument într-un principiu autosuficient (perspectiva revoltei mașinilor) ; individualismul adus până la extremă îl lipsea pe om de propria esență ; libertatea își pierdea subiectul ; închinarea în fața materiei conducea spre degradare spirituală, egoismul distrugea societatea ; atotputernicia banilor maginaliza nu doar munca, ci și însuși spiritul întreprinzător al capitalismului ; ideologia liberală nimicea orice formă de solidaritate socială, culturală și religioasă. Și dacă în țările Occidentului aceste procese decurgeau din însăși logica dezvoltării lor istorice, atunci în alte părți ale lumii aceleași principii erau impuse cu forța, prin intermediul unor practici coloniale și imperialiste, fără a se ține cont de specificul culturilor locale. Pornind pe această cale în epoca modernă, Occidentul nu doar și-a determinat sieși un final lamentabil, ci și a provocat un prejudiciu iremediabil tuturor celorlalte popoare de pe glob. Acesta a devenit unul global și universal, tocmai de aceea nimeni nu poate pur și simplu să se dea la o parte, să se izoleze de el. Situația poate fi schimbată doar dacă vor fi smulse rădăcinile întregului spectru al acestor fenomene catastrofale. Și cu toate că în societățile non-occidentale starea de lucruri diferă întrucâtva, nimic nu poate fi schimbat doar prin ignorarea Occidentului. Prea adânci sunt rădăcinile răului. Acestea trebuie să fie conștientizate pe deplin, înțelese, identificate și plasate în centrul atenției. Pentru că este cu neputință să combați consecințele fără a înțelege cauzele.
  12. Actuala stare de lucruri catastrofală are niște cauze anume, precum există și cei care sunt cointeresați în asta, care doresc continuarea ei, care au tras foloase de pe urma ei, care se căpătuiesc din asta, care sunt responsabili de ea. Este vorba de cei care o susțin, o consolidează, o apără, dar și o împiedică să-și schimbe cursul. Este vorba despre oligarhia mondială, care însumează nucleul politic, financiar, economic și militar-strategic al elitei globale (cu precădere occidentale), precum și despre o rețea largă care îi servește interesele: intelectuali, top-manageri, media-magnați, care formează anturajul fidel al acesteia. În totalitatea ei oligarhia globală și servitorii acesteia reprezintă clasa conducătoare a globalismului. Din ea fac parte toți conducătorii politici ai SUA, ai celor mai mari țări NATO, magnații financiari și economici și agenții globalizării care îi servesc, toți laolaltă formând o enormă rețea planetară, prin intermediul căreia sunt distribuite resurse către cei care sunt loiali cursului mondial al proceselor de bază. Tot aici trebuie adăugate și fluxurile de manipulare informațională, activitățile de lobbying politic, cultural, intelectual și de viziune, culegerea de informații, penetrarea în structurile unor state naționale care încă nu sunt desuveranizate definitiv, precum și coruperea directă, mituirea, exercitarea de influență, campanii de hăituire a indezirabililor etc. Această rețea globală este constituită dintr-o multitudine de nivele, care includ atât misiuni politice și diplomatice, cât și companii transnaționale și managerii acestora, structuri media, entități comerciale, industriale și de consum globale, ONG-uri și fundații etc. Catastrofa în care ne aflăm și care se îndreaptă spre punctul său culminant este o creație umană: există forțe cointeresate ca situația să fie așa cum e și nicidecum altfel. Aceștia sunt arhitecții și managerii unei lumi globale egocentrice și hipercapitaliste. Oligarhia globală și agentura ei de rețea reprezintă rădăcina răului. Răul este întruchipat în clasa politică globală. Lumea e așa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume așa, și depune în acest sens eforturi susținute. Această voință constituie chintesența răului istoric. Dar dacă lucrurile stau anume așa, iar pentru actuala stare de lucruri cineva poartă răspundere, atunci opoziția și dezacordul cu statu-quo-ul capătă un destinatar concret. Oligarhia globală se pomenește în postura de dușman al întregii omeniri. Ea chiar reprezintă acest dușman. Iar de aici putem trage următoarea concuzie : însăși existența dușmanului ne dă o șansă de a-l învinge, iar prin urmare și șansa de salvare și de depășire a catastrofei.

Traducere de Iurie Roșca

Sursa: Estica.eu & http://gandeste.org/

1 536

In urmă cu un an și două luni, fostul pesedist brasovean Marius  Dunca, actualul ministru al sportului a fost… primul om găsit responsabil de Guvernul Ponta de… tragedia de la Clubul Colectiv și demis la două zile după incendiu. Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, instituție condusă la vremea respectivă de Dunca, au fost în control la Colectiv pe 30 octombrie 2015, cu 24 de ore înainte de incendiul în care și-au pierdut viața 64 de tineri și alți 100 au fost răniți. Cum ar zice presedintele Klaus: „ghinion”…
„Noi nu am verificat nimic pentru că nu am putut face un control. A fost o sesizare venită din partea unei doamne, care a sesizat o neconcordanţă între preţuri. S-a deplasat o echipă de la Comisariatul principal Bucureşti la faţa locului, dar acolo nu am găsit niciun reprezentant legal. Cu siguranţă a intrat în club. Am găsit o persoană şi am lăsat o invitaţie, nefiind niciun reprezentant legal, neexistând registrul unic de control… „, a fost explicația dată atunci de brasoveanul  Marius Dunca la Realitatea TV. Asa ca a venit acasa, si a condus victoria in alegeri a PSD Brasov prima probabil, dupa un sfert de secol… Sa moara de ciuda ala cu mustatza, fost ministru și el, în prezent cu ceva restricții de miscare…dunca psd1

Ministrul numit ieri, Marius Dunca, 36 de ani, nu a avut legături cu sportul, …nici cât a avut  Cancescu, ăl cu grădină zoologică și teren de tenis în curte. Măcar asta, avea un taelnt – se pricepea de minune la furat! Nu ca Dunca ce a condus o amarata firmă de curățenie din Brașov și așa… a ajuns președintele Autorității pentru Protecția Consumatorilor si secretar general Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului.
Dar tu ce pile ai, don’ministru? La capitolul merite să fie notat cineva de la Centru că ai salvat organizatia de fostul președinte al PSD Brașov… ? Ca la rezultate încă se mai fac cercetări! La firma nouă, adică la minister, stă bine, și-a pus deja poza, fără măcar să fie instalat.
Eu, sa fi fost …Dragnea, pe dna Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și cea care a contribuit decisiv la înființarea echipei CSU Craiova,  Eu pe ea aș fi propus-o la „Sport” si nu pentru a conduce Ministerul Muncii. Desi am auzit, că și acolo se pricepe!

(d.d.r.)

1 483

Se intampla o …ciudatenie: cand se invechesc, datoriile intre state nu castiga valoare precum vinul, ci dimpotriva se… oțetesc. Cu cat trece mai mult timpul, s-a dovedit, cu atat sansele de a recupera valoarea initiala sunt mai reduse…
In 1989 sumele pe care Romania le avea de recuperat din strainatate erau consistente ; se vorbea de peste 10 milarde dolari, consfintiti prin tratate juridice interstatale! Acum, in 2016, lista s-a subtiat enorm si nu pentru ca banii ar fi fost recuperati, ci pentru ca unele datorii au fost sterse, preluate de investitori interesati sau pur si simplu,…majoritatea s-au pierdut precum nisipul spulberat de vant! Sa le luam pe rand:
In 2005 datoria Irakului catre Romania era de 2,6 miliarde de dolari.
Romania a investit enorm in Irak. Noi le-am facut drumuri, foraje petroliere, cai ferate, fabrici ciment si armament, lucrari de irigatii. Ei ar fi trebuit sa ne dea petrol si bani.
Ce s-a intamplat cu datoria? Clubul de la Paris, aceeasi instanta care in 1981 obliga Romania sa-si plateasca datoriile, in 2005 ne-a cerut sa iertam datoria statului irakian in proportie de 80%, (mai bine de 2 miliarde de dolari), iar restul datoriei a fost esalonat pe 23 de ani cu 5 ani de gratie… Prin urmare, Irakul isi termina de platit ce-a mai ramas din datoriile imense, abia in 2028.
Acelasi model s-a aplicat si in cazul altor tari. Romania a fost obligata sa uite de banii pe care ii avea de primit.  In 2007, printr-un acord semnat, s-a redus datoria externa a Mozambicului fata de Romania cu 90%, cu conditia ca restul s-o plateasca…  In 2007, Mozambicul se arata dispus sa dea proprietati in locul datoriei. Ciudat lucru, dar noi nu doar ca nu am primit proprietati in Mozambic, dr ii si iertam de o datorie de 126 de milioane de dolari. 
Krivoi Rog, Ucraina. Un loc in care Romania a investit enorm: aproape un miliard de dolari. Acum aceasta investitie nici macar nu mai apare pe vreo lista oficiala pentru recuperare.  Ati auzit de Dolinska. Un oras ucrainean cu 20.000 de locuitori, la 700 de kilometri de Romania. Pentru cei mai multi dintre noi, numele nu inseamna nimic. Orasul este construit de romani. Noi le-am facut spitalul, scoala, primaria, blocurile si drumurile.
 Langa oras se intinde combinatul, un colos pe 1300 de hectare. Povestea esecului de la Krivoi Rog incepe in 1986, cand cinci tari socialiste au inceput lucrarile la acest obiectiv imens, din care urmau sa primeasca minereu… In ’97, ucrainienii au oprit lucrarile si acolo totul s-a transformat intr-o tinta pentru hoti…de fier vechi, mai „banos” decat minereul! Unul dintre fostii angajati are curajul sa vorbeasca .  „O sleahta de hoti si de mafioti. O caracatita de stat , un fel de panza de paianjen, care e impenetrabila acolo”, spune Costel Paun, fost angajat Krivoi Rog.
   Statul roman inca mai platea 2 milioane de dolari pe an pentru… paza si conservarea mamutului industrial.  Mafia ucraineana si-a facut de cap aici si a furat cat de mult a putut. Pe teritoriul lor ucrainenii fac ce vor. Pare sa nu mai conteze ca romanii au si ei drepturi in combinat. Explicabil intr-un fel: de la Ministerul Economiei n-a mai fost acolo nici un control de ani de zile. In schimb, au acces nemijlocit ucrainenii si daca ei nu vor, acolo nu misca nimic.Exasperat de presa, ministrul Adrian Videanu a trimis prima data dupa mai bine de 10 ani Corpul de control al ministerului in Ucraina. Concluzia cercetarilor? Totul este sub control, doar ca Romania ramane cu inca o gaura in buget. Mare si neagra…

Cuba,  tara lui Fidel Castro Romania a investit enorm. De la armament la tractoare sau camioane. Pe vremuri primeam tutun sau zahar cubanez. Acum, nu mai primim nimic. O datorie care depaseste un miliard de dolari. Unul dintre cele mai importante obiective facute de romani acolo este uzina de crom-nichel Las Camariocas.  Cubanezii au inghetat relatiile cu noi si, desi recunosc datoria istorica, incearca s-o uite… Neglijata de autoritatile noastre, din incompetenta sau interes, recuperarea datoriilor externe a devenit mana cereasca pentru mai multe companii private. Fostele firme de comert exterior, multe dintre ele anexe ale securitatii, au intrat in acest joc sau mai bine zis, n-au iesit.
In regimul Ceausescu toate contractele treceau prin intreprinderile de comert exterior.  In firmele statului s-au privatizat si au recuperat datoriile Romaniei drect in conturile lor, iar statul nu a mai primit mare lucru.  Cazul

Siriei este relevant. Romania a facut acolo rafinarii, fabrici de ciment, combinate chimice, irigatii pe mii de hectare. Investitiile s-au derulat prin Industrial Export, o companie a statului.  In 1990 datoria Siriei se ridica la circa o suta de milioane de dolari. Dupa revolutie, Industrial Export a recuperat in conturile proprii doar 36 de milioane de dolari. Secretariatul de stat,  care se ocupa de recuperarea datoriilor etxerne, habar n-are de soarta celor 36 de milioane venite din Siria…  
Libia. Relatia deosebita a lui Ceausescu cu colonelul Ghaddafi a fost fructificata in nenumarate contracte comerciale. Noi am facut in Libia drumuri, zeci de scoli, sute de blocuri, am exportat arme.  Libienii au fost marinimosi si au promis/permis romanilor sa concesioneze un camp petrolifer, Murzuk. Pe 20 de ani cu posibilitate de prelungire. Pana in 1993, statul roman a investit acolo peste 50 de milione de dolari. Simtind ca pierde investitia, Guvernul Vacaroiu vinde concesia unor spanioli. Tranzactia se deruleaza prin Rompetrol, companie a statului. O parta din plata se face la incheierea tranzactiei, iar restul de bani 85 de milioane de dolari urmand sa fie platiti in timp. Rompetrol se privatizeaza, iar cele 85 de milioane nu ajung la stat, ci in conturile fostei companii a lui Patriciu.  Reprezentantii de azi ai companiei petroliere sunt cat se poate de fermi, nu au de gand sa dea statului nici un ban.Sa vedem ce vor face acum chinezii…   Asa ca incompetenta sau interesul celor de la Finante adauga noi sume pe lista banilor pierduti de Romania. Mai trebuie precizat doar ca din zacamintele din Murzuk, inainte de criza libiana, s-a scos doar anul trecut petrol de peste 1 miliard si jumatate in dolari.  In plus, din Libia au mai ramas de recuperat si alte cateva zeci de milioane de dolari pentru drumurile facute de romani.

Egiptul ne datora in 1989 470 de milioane de dolari. Acum datoria a disparut …  Inainte de 1989 Romania a construit in Egipt fabrici de ciment si de produse chimice, a construit linii electrice de inalta tensiune, conducte de alimentare cu apa pe zeci de kilometri. Investitii extrem de costisitoare in schimbul carora am primit in anii 90 detergenti de tip Jax si Smash sau insecticide.
Angola  Este foarte interesant si cum datoria Angolei estimata la aproape 20 de milioane de dolari s-a plimbat la mai multe companii, in mai multe tari.  In 1998 , in timpul guvernului Radu Vasile se cesioneaza datoria Angolei catre Cobbham International Investements . In anul 2000, aceiasi datorie este data firmei Argirom condusa de Iosif Armas care se obliga sa plateasca 15% din valoarea initiala. Adica in jur de 2,7 milioane dolari. In 2003, guvernul Nastase cesioneaza datoria firmei Maxima Grup.
Din pacate, guvernantii Romaniei au vandut creante intr-o totala lipsa de transparenta. Pe ascuns, fara licitatii. Banii munciti cu greu de romani inainte de 1989 s-au scurs in buzunarele speculantilor (unii spun a securistilor). 
In lume sunt companii care s-au specializat tocmai pe cumpararea datoriilor de la tari aflate in imposibilitatea de a se apara.Aceste companii, un fel de fonduri de investitii in datori, au fost numite Fondurile Vulturului.  Tim Jones lucreaza pentru o organizatie non-guvernamentala britanica care lupta impotriva acestor fonduri. Un scandal imens care a avut in centru Romania si Zambia a fost declansat acum cativa ani la Londra. Pe malurile Dambovitei, nu s-a auzit insa nimic.  Cand datoriile Zambiei au inceput sa fie sterse de anumite guverne, cateva companii private au cumparat datoriile pentru bani foarte putini. Una dintre ele a fost Donegal International care a cumparat datoria catre Romania.
Zambia datora Romaniei aproape 30 de milioane de dolari. Guvernul Radu Vasile a vandut, pe ascuns, catre „Donegal”, o companie cu sediul in Insulele Virgine, datoria Zambiei la pretul cu putin peste 3 milioane de dolari. Adica 10% din valoarea datoriei.  Donegal International a dat in judecata Zambia si a cerut sa ii fie platite… 55 de milioane de dolari in contul datoriilor pe care le rascumparase de la Romania pentru 4 milioane de dolari si apoi au dat in judecata guvernul din Zambia. Pana la urma au reusit sa castige 15 milioane de dolari .  Buna investitie, nu? Un profit net de 12 milioane de dolari pentru Donegal. Pentru Romania? Un minus de 27 de milioane.  Cazul a fost extrem de controversat. Insusi primierul britanic de atunci, Gordon Brown, a luat atitudine impotriva practicilor prin care speculantii de creante se imbogatesc. 
Fondurile Vulturilor in Marea Britanie a facut cuib si multi pui. Iinsa, la presiunile mass media si organizatiilor non-guvernamentale, membrii parlamentului au hotarat sa schimbe legislatia . La ei nici o companie britanica nu mai poate cumpara datorii in contul tarilor africane sau al celor din lumea a treia.  Masura luata de britanici a avut ecou si in Romania. Ministerul de Finante tergiverseaza sa mai negocieze cedarea creantelor. Nu mai cedeaza creante, dar nici nu face mare lucru pentru recuperarea datoriilor. Milioane si milioane de dolari…(sursa: Curtea cu Conturi…)
 

0 706

Deși nu vor să rcunoască toate ministerele Guvernului Julien Cioloș sunt in campanie electorală. Produsele de campanie sunt deși se doresc a fi diversitate, raman limitate la vorbe ce sunt asamblate in strategii sau ordine (hotărîri de guvern). După cei de la Educatie, miercuri a venit randul celor de la ministrul Transporturilor care vin cică cu masuri ce urmaresc reducerea numarului de accidente cu 50 de procente. Deocamdata avem printre cele mai multe victime pe sosele.
Romania este, la nivelul Uniunii Europene, pe ultimul loc in ceea ce priveste siguranta rutiera. Statisticile ingrijoratoare ne arata ca, in anul 2014, 1.818 persoane si-au pierdut viata in urma unui eveniment rutier. Pe 2015, pe lista mortilor apar inca 75 de nume. Odata cu strategia, care a fost aprobata in luna octombie, autoritatile spera ca, pana in 2020, sa reduca la jumatate numarul accidentelor rutiere.
Planul are 10 puncte. Interventia in cazul accidentelor devine o prioritate pentru autoritati care, conform strategiei, vor ca resursele existente sa fie alocate mai bine printr-o coordonare mai eficienta a dispeceratelor de urgenta. Autospecialele pentru descarcerare si ambulantele vor fi imbunatatite. In plus, vor fi cumparate mai multe elicoptere.
Vor fi introduse ore de Educatie Rutiera in gradinite, scoli si facultati. Administratorii drumurilor trebuie sa se asigure ca indicatoarele nu sunt furate ori distruse.
Conducerea preventiva va fi predata in scolile de soferi. Candidatii vor fi evaluati medical si pshihologic mult mai amanuntit. Soferii care au incalcat intentionat legea de mai multe ori vor fi consiliati.
In plus, se va investi si in pregatirea magistratilor, in asa fel incat sa inteleaga mai bine dinamica producerii accidentelor rutiere chiar daca nu tine de domeniul juridic.
Proprietarii autovehiculelor care au fost implicate in accidente rutiere grave vor fi obligati sa faca inspectia tehnica periodica dupa reparatie, daca vor sa conduca din nou.
Scolile de conducatori auto sunt si ele vizate si, pe langa controalele mai dese, vor fi instalate camere de luat vederi in toate salile si masinile de examen.
Conform planului de strategie rutiera, locurile din tara in care se produc cele mai multe accidente vor fi analizate in cadrul unui program de cercetare care va dura un an.

0 385
Cele mai mari probleme în privinţa operatiunilor de pastrare si conservare a rezervelor de aur si tezaurelor nationale ale statelor Europei au fost generate de cel de-Al Doilea Război Mondial,
Iar cel mai mare pericol… au fost promisiunile de sigurantza maxima reprezentate atât de germani, cât şi de ruşi care de la inceput s-au comportat ca niste grupuri mafiote internationale de proportii. Iar apoi s-a aplicat metoda… „kakaia kapra!„.
Iata concret ce si cum s-a intamplat :
Aurul belgian Două treimi din rezerva Băncii Belgiei a fost evacuată în Franţa şi Anglia încă înainte de izbucnirea războiului. S-a păstrat doar o treime, pentru garantarea circulaţiei monetare naţionale. După izbucnirea războiului, şi acest aur a fost evacuat în Franţa. Apoi, împreună cu aurul Franţei şi cel polonez, a ajuns în Africa. La presiunile germanilor, aurul belgian a fost cedat nemţilor. Belgienii au protestat, pentru că Franţa promisese că îl evacuzeză în SUA şi nu făcut-o. Au deschis proces Băncii Franţei în Statele Unite, în 1941. Nemţii au topit aurul belgian şi l-au marcat ca datând din 1936-1937, în speranţa că i se va pierde urma.
După război, Banca Franţei a compensat total pierderea aurului belgian primit. La rândul său, după război, Franţa a primit, prin Comisia tripartită pentru restituirea aurului monetar furat furat de germani, 30 tone, adică 2/3 din aurul luat de germani“,
Aurul norvegian a fost evacuat spre nordul ţării. Germania a trimis un comandou pentru a intercepta transportul şi a captura aurul, dar nava care îl transporta a fost scufundată. Aurul a fost transportat cu 23 de camioane în pivniţa băncii din Lillehammer. După aşte aventuri, a ajuns în Marea Britanie.
Aurul olandez O parte din aurul Olandei a ajuns, după izbucnirea războiului, la Rotterdam, iar altă parte la Amsterdam. Aurul din Amsterdam a fost evacuat în Anglia fără probleme. „La Rotterdam, comandoul englez l-a salvat când nemţii ajunseseră la 200 de metri de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care l-au încărcat a sărit în aer şi s-a scufundat. Abia în 1942 au aflat nemţii unde era şi au recuperat o parte. Altă parte a fost recuperată de scafandrii olandezi după război“.
Aurul cehoslovac În anul 1939, rezervele de aur ale Cehoslovaciei de la Banca Reglementelor Internaţionale au fost transferate în contul Băncii Angliei. În 1946, Comisia Tripartită decide să-i restituie Cehoslovaciei aurul respectiv. A primit doar şase tone din cele 24… Zece tone au rămas la Banca Angliei şi opt tone la Federal Reserve. SUA au blocat restituirea acestui aur, din cauza regimului comunist. Abia în 1981 s-a rezolvat această problemă…
Aurul balticilor. Aurul ţărilor baltice era păstrat în Marea Britanie. În iulie 1940, după ocuparea ţărilor baltice de URSS, Marea Britanie a blocat aurul acestor ţări. „În ianuarie 1968 s-a încheiat un acord între Marea Britanie şi URSS, prin care sovieticii renunţau la aurul balticilor, iar englezii la pretenţiile legate de naţionalizarea bunurilor cetăţenilor britanici din Rusia sovietică. Abia intre 1992 şi 1993, Marea Britanie a compensat cu 90 milioane lire sterline ţările baltice pentru aurul pierdut. În 1992, şi Suedia a compensat  aurul balticilor trimis în Suedia şi pe care această ţară îl predase Moscovei.
Aurul Rusiei a fost depozitat in Petersburg, dar a fost evacuat încă din anul 1915 la Kazan şi Nijnii Novgorod. „În mai 1918 au fost evacuate la Kazan depozitele bancare (inclusiv aur) din alte şase oraşe, fără Moscova… Aurul de la Kazan (505 tone, valorând cca. 660 milioane ruble aur), care reprezenta cam jumătate din rezervele de aur ale Rusiei ţariste, a căzut în mâinile albilor, a fost dus la Samara şi apoi la Omsk, la dispoziţia guvernului lui Kolceak. În februarie 1920, în schimbul liberei treceri, voluntarii cehoslovaci dau „roşilor” aurul, evaluat la cca. 409 milioane ruble aur. Un raport al guvernului bolşevic, în 1920, susţinea că Kolceak ar fi cheltuit cca. 182 tone aur. (….) După datele cercetătorilor ruşi, cehii şi-ar fi însuşit cca. 10 milioane ruble aur (deci vreo 7-8 milioane)“.
Aurul spaniolilor,  În anul 1936, ministrul spaniol de Finanţe a luat hotărârea să evacueze aurul Spaniei, la Moscova. Generalul KGB Orlov a coordonat toată acţiunea. Acesta a relatat, mai târziu, după ce a fugit în SUA, că în procesul verbal s-au trecut 7800 de lăzi, deşi, în realitate, erau 7900. „Stalin ordonase să nu se elibereze niciun fel de chitanţă. Aurul a fost transportat pe mare, în Rusia. A fost considerat drept… plată pentru sprijinul internaţionalist acordat guvernului republican de stânga . Este singurul caz, probabil, de acest gen, iar Spania nu mai emite astăzi niciun fel de pretenţie asupra respectivului aur“, mai menţionează Mugur Isărescu,in lucrarea „Ce s-a întâmplat cu aurul ţărilor Europei”.

0 432

Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari? "Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?"

„Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii”! Acad. Florin Constantiniu

De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: „Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

„Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”
– Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?
– Florin Constantiniu: Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.florin-constantiniu

Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele nemulţumite că trebuie „să-şi facă temele acasă”, şi birocraţii plafonaţi, grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice.

De 21 de ani se fac reforme şi iar reforme ale învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise elevilor. La istorie – şi nu numai la noi – s-a început cu îndepărtarea cronologiei: „Să nu încărcăm mintea elevilor cu date”. Foarte bine: istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar – pentru Dumnezeu! – cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?

Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi, incapabili să depăşească limbajul „mişto” şi „naşpa”. Cu astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.

– În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură, românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?
– Florin Constantiniu: Deşi se vorbeşte de conservarea „patrimoniului naţional”, nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a participat la „licitaţia Brâncuşi”, pentru a achiziţiona măcar pipa unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor – vezi şi cazul Roşia Montană – ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor încă de pe băncile şcolii.
„Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români”

– Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în care se află astăzi România?
– Florin Constantiniu: Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut – indiferent de partid – nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii.
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările creării României Mari?
„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

– Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?
– Florin Constantiniu: Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de salarii („curbele de sacrificiu”). A fost marea neşansă a lui Nicolae Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii 1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi: „Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e , i-am spus, glumind: „. Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a trimis pe protestatari să se arunce în mare.
Exasperat de „măsurile de austeritate”, un colonel, şef de unitate, s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a întrebat:
„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”. ( de parcă acum ar fi altfel…)
Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional. Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii de astăzi vădesc o gândire rudimentară: „să taie”, să reducă salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul crizei pe plan mondial.

– Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
– Florin Constantiniu: Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii, adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le „încărcăm mintea” cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?

– Ce vă doriţi în 2011?
– Florin Constantiniu: Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.

– Ce urare le adresaţi românilor, domnule profesor?
– Florin Constantiniu: Urez poporului român, la începutul lui 2011, să se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.

Publicat Marţi, 04 ianuarie 2011

Ion Longin Popescu

P.S. (autor articol)- După un an și trei luni, dorința sa, nefastă, s-a realizat!!!!
A decedat la 14 aprilie 2012!

 

0 542

Care cică și-a dat demisia de onoare de peste tot. Claudiu Coman este, sau a fost membru PNL. Eu zic că mai degrabă a fost membrană. Auzi, demisia de onoare? Pentru că ești profesor la universitate, ești omul care educă generații de tineri! Și de acolo ar trebui să îți dai demisia! Ce au învățat de la tine acei tineri studenți? Le-ai predat metodologia șpăgii sau metoda sugerii de bani din plasa cu șpagă? Tu, Comane, îmi aduci aminte de un alt celebru profesor universitar, prădător la drept. Pe numele lui, „somitatea“ Adam! Acest Adam care a furat de nu mai știa de el, furtul era viața lui.
Mai mult, din militian ditai profesor la Facultatea de Drept, unde profita de poziția lui să facă bani și să beneficieze de „cărniță proaspătă“, de „fetele de lapte“ de care beneficia împreună cu prietenii lui, foști șefi la poliție. Chiar îmi aduc aminte de o seară, memorabilă  de altfel, seară petrecută la fosta sală de la Forex. Unde după un meci de fotbal, celebritatea sa, profesor universitar ca și tine, a convocat la „lot“ ceva prospătură de la propria catedră. Era atunci la masă cu unul Neagu, cu altul Bucur și cu alții care între timp au devenit și ei oareșce.

Desigur, tu nu faci profit din cărniță, tu te mulțumești cu ce sugi din banul public. După ce a picat „la ceas de DNA“ cel care te-a crescut, ai încercat o repoziționare.
Te-ai dat cu alt hoț, pe numele lui Scripcaru. Ai renegat trecutul, beneficiile, plimbările oferite de Căncescu… hotul… hotzilor!. Ai uitat chiar și oamenii care au fost la nunta ta, aia cu 500 de invitați, la care darul a fost mai mult decât obligatoriu. Ai încercat în lăcomia ta să mai prinzi ceva, un sugiuc, un ciubuc. Ghinion.
Tu Coman!? Ai uitat cum încasai banii pentru sondaje și studii sociologice comandate de partid? Pentru care încasai bănuții dirijați de stăpân? Tu profesore, deontologule, despre tine am citit în comunicatul DNA că ai dat bănuțul ca să te pună pe listă, pe loc eligibil. coman_claudiu
Numai că am mai înțeles ceva: ai dat bănuțul din ce ai ciordit pe drum. Adică ai supt din sacoșă și ai spus că este de la tine? Jalnic, trist, găinărește. Ești un găinar! Asta vor învăța și studenții tăi de la tine? Cum ai picat și tu la  plasa cercetării DNA?  Pentru că ai fost lacom. Pentru că  i-ai vândut pe toți iar pe tine te-a vândut o tanti machedoancă. Și nu ai mai avut cale de întors, ai decartat totul, ai vomitat și ultima șpagă înghițită din postura ta de onorabil profesor universitar și onor consilier județean. Treaba ta, onoarea ta.

Apropo de onoare, dacă tot ți-ai dat demisia de onoare  din funcțiile politice, eu zic să îți dai demisia și din funcția de profesor universitar. Nu de alta, dar chiar nu mai ai calitatea să predai. Ce predai, teoria șpăgii și implicațiile ei sociologice?Măi Comane, hoții adevărați au onoare… Ciubucarii politici ca tine nu au. Eu îți sugerez să torni și despre ciubuăcăreala pe care ai făcut-o cu Scripcaru. Despre afacerile lui. Și despre locurile unde a ascuns banii ciordiți. Nu de alta, dar se plictisește Bebe, este singur la beci. Hai, poți, vomită totul. Nu este greu, faci o înțelegere, îi vinzi pe toți și te întorci la tânara nevastă. Hai, nu te da fecioară, vomită!

Alexandru PETRESCU( Gazeta Brasovului)

0 532

După ce în 1940, în Carei, s-au dezlănţuit asupra românilor şi evreilor orori greu de imaginat,de-atunci locuitorii satelor afectate nu şi-au mai recăpătat liniştea. În judeţele Satu Mare, Sălaj şi Bihor s-au dezlănţuit  asupra românilor şi a evreilor orori greu de imaginat. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Paulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.
Preotul Gheorghe Munteanu a lăsat urmasilor o declaraţie tulburătoare în arhiva bisericii din Ianculeşti, arătând starea românilor din localitatea Ianculeşti după criminalul Diktat nazisto-fascisto-hortyst din 30 august 1940. Localitatea Ianculeşti, una dintre cele mai frumoase aşezări româneşti de pe Frontiera de Vest a României, a fost desfiinţată în anul 1940 de ocupanţii fascisto-hortyşti.
„După cedarea Ardealului, eu şi familia mea, în baza ordinului Prea Sfinţitului Episcop, am rămas în localitate, în mijlocul credincioşilor mei, pentru a-i îmbărbăta şi pentru a le duce o mângăiere, a le insufla încredere în lupta pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi în Neamul nostru Românesc.
Dar după ce armata fascisto-hortystă a intrat în Carei, în primele zile din luna septembrie 1940, eu şi alţi români din Ianculeşti am fost ridicaţi de jandarmii unguri cu pană de cocoş la pălărie şi am fost duşi la Comandamentul Jandarmeriei din Carei. Soţia mea a fost alungată din casa parohială, apoi bătută cu sălbăticie. Nu s-a ţinut cont că este femeie şi mamă.Abia după trei zile am fost eliberaţi.
Când am ajuns în Ianculeşti, am găsit satul devastat de bande de huligani unguri din Carei, Tiream, Petreşti, Sanislău, Ciumeşti, împreună cu alţii veniţi din Ungaria care au terorizat prin bătăi sălbatice sătenii. Au fost sparte toate geamurile caselor, la unele le-au scos şi uşile, apoi au desfăcut gardurile, au furat tot ce găseau: haine, cereale, animale şi păsări. La stogurile de fân din grădini le-au dat foc. Era un coşmar apocaliptic. Biserica a fost pângărită cu fecale umane şi animaliere, au spart geamurile şi uşa de la intrare, apoi băncile şi iconostasul. Acele bande veneau noaptea, plini de băutură şi ură animalică, dansau în jurul focului şi cântau cântece revanşarde antiromâneşti. În fiecare noapte se trăgeau focuri de armă asupra oamenilor care circulau prin sat. Mulţi români au fugit în câmp împreună cu familiile şi copiii pentru a nu fi ucişi. Cei care erau prinşi, indiferent că era femeie sau bărbat, erau dezbrăcaţi la pielea goală, fiind bătuţi până îşi pierdeau cunoştinţa, după care erau aruncaţi în şanţuri. Aceeaşi ură se manifesta şi asupra învăţătorilor şi a profesorilor. Fasciştii-hortyşti urmăreau ca românii din sat să nu aibă conducători. În zilele de 11, 12, 13 octombrie 1940, o haită mare de unguri-hortyşti din Carei, condusă de preotul reformat, înarmaţi cu puşti, pari, furci, securi, lanţuri şi alte corpuri contondente, însoţiţi de jandarmi, au rănit 26 de români din care doi au murit pe loc.
În ziua de 15 octombrie 1940, o trupă de jandarmi însoţiţi de huligani unguri din Carei, s-au deplasat în satul nostru. I-au scos în stradă pe toţi românii în centrul satului, apoi i-au încolonat pe patru rânduri. Cei răniţi au fost puşi pe tărgi improvizate, apoi au fost conduşi pe jos 7 km până la gara din Carei, urcaţi în vagoane de vite şi expediaţi spre frontiera cu România. La plecarea noastră din sat nu am avut voie să luăm nimic. Totuşi unii dintre noi am pus alimente şi apă. Nu am putut nici să-i îngropăm pe cei care au fost ucişi. Până la noua frontiera cu România, dintre cei răniţi au mai decedat patru persoane. Să vezi şi să nu crezi: la gara din Carei am fost învinovăţiţi că ne-am răsculat împotriva ungurilor şi că nu am vrut să predăm armele şi muniţiile pe care le deţineam precum şi că am ascuns drapelele româneşti, iar cele ungureşti le-am ars şi nu am vrut să le arborăm.
După alungarea noastră, în casele noastre au fost aduşi din Ungaria cetăţeni unguri din formaţia paramilitară „Vitez Rend” (din „Ordinul Vitejilor”). Dealtfel, satul nostru în perioada 1940-1945 a fost numit „Vitez Telek” („Satul Vitejilor”). Acest „Ordin” a fost înfiinţat în Ungaria în anul 1920, de către amiralul Horthy Miklos, care pe atunci îndeplinea funcţia de Regent al Ungariei. Scopul înfiinţării era cel de refacere şi reconstituire a Ungariei Mari, măcinată de curentele revoluţionare şi de pierderile teritoriale din perioada 1918-1920. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, din „Ordin” făceu parte nu numai soldaţi din armata hortystă, ci şi foarte mulţi civili.
Membrii acestui „Ordin” erau educaţi în spiritul urii şi a revanşei împotriva românilor şi a evreilor. Horthy Miklos le-a promis că în Ardeal vor primi case, pământ şi servicii în administraţie. Aşa se explică atrocităţile şi crimele sălbatice săvârşite de membrii acestui „Ordin” asupra românilor şi a evreilor. În 1945 „Ordinul” a fost interzis de noua putere din Ungaria, fiind considerat de orientare fascistă şi iredentistă. Horthy Miklos, aflându-se în exil în Portugalia, în 1947 reactivează din nou acest „Ordin”, având rangul de general-căpitan. Din 1977 până în zille naostre, la conducerea „Ordinului” se afla Jozef Arpad von Habzburg, prinţ al Ungariei. În România „Ordinul” este reprezentat la vârf de Bereczky Arpad, din judeţul Cluj, având rangul de cpăitan al „Ordinului” pe tot Ardealul. Una din cele zece porunci ale „Ordinului” este credinţa şi determinarea în a face sacrificii supreme pentru „Ungaria Ţara Sfintei Coroane”.
„La revenirea noastră din refugiu, în toamna anului 1945, toate casele românilor erau ocupate de „viteji unguri”, moţii putând să intre în casele lor doar după intervenţia prefectului Andreica din judeţul Satu Mare“, declara preotul bisericii Gheorghe Munteanu. În memoria acelor vremi triste, în ziua de 8 agust 2004, moţii din Ianculeşti au ridicat o troiţă de pomenire pe care stă ca mărturie înscrisul:
„Spuneţi generaţiilor viitoare că toţi locuitorii acestei aşezări româneşti am fost epulzaţi şi deportaţi de către Ungaria fasciscto-hortistă în urma dictatului de la Viena din 30 august 1940“.
Repetam Ianculeşti este un sat de moţi, aparţinând de administraţia locală a municipiului Carei, judeţul Satu Mare. Localitatea este aşezată la o distanţă de 14 km de Frontiera de Vest. Geografic, este situată în Câmpia Careiului, componentă a Câmpiei de Vest a României. Satul a fost înfiinţat în anul 1925 de către 99 de familii revenite din Munţii Apuseni, din judeţele Cluj, Alba şi Turda, din vestitele localităţi Alba Iulia, Albac, Horea Arada, Scărişoara şi altele. În total însumau 520 de persoane. Având în vedere că pe lângă bunici, familiile tinere aveau mulţi copii, în medie între şase şi opt, în anul 1940 comunitatea număra peste 700 de locuitori.
Profesorii Ion Corneanu, Viorel Câmpean şi Lacrimă Teocan au scris, în revista Dacoromânia, că moţii, sosiţi de pe plaiuri moţeşti, au dat numele localităţii lor Ianculeşti, considerându-se urmaşi direcţi ai eroului naţional Avram Iancu, „Craiul Munţilor”. În urma Reformei Agrare din 1921, fiecare familie din Ianculeşti care au avut ostasi in Razboiul de reantregire, a fost împroprietărită cu 12 iugăre în extravilan şi cu un loc de casă de 24 ari.

0 446

1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009 pentru reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.
 2. Imprescriptibilitatea infractiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.

3. Demnitarii si familiile lor (copii, parinti), sa isi asume obligatia de a folosi doar sistemul public de sanatate.
In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar.
Doar asa s-ar putea schimba ceva in sistemul public de sanatate.

4. Copiii/nepotii demnitarilor vor invata doar in sistemul public de invatamant de stat.
In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar.
Poate asa se va schimba ceva in invatamant.

5. Orice pedeapsa primeste un demnitar pentru infractiuni comise in timpul mandatului, sa fie dublata.

6. Averea demnitarilor care nu poate fi justifica sa fie confiscata, la fel si a rudelor care nu o pot justifica.

 7. Parlamentarii care nu au nicio initiativa legislativa pe toata perioada mandatului, sa restituie 50% din sumele primite ca si indemnizatie. Nu sunt acolo doar pentru a incasa un salariu pe care multi dintre noi, nu il au.

8. Interzicerea totala a traseismului politic. Pleci din partid, renunti si la functia obtinuta.

 9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitarii Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, sa nu mai aiba dreptul de a candida pentru functii publice timp de 10 ani.

10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunta in privinta cercetarii unui demnitar.

11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au inchis prin prescriere, ale fostilor si actualilor demnitari.

12. Cheltuielile parlamentului sa fie reduse cu 50% fata de nivelul actual. Un stat sarac nu poate suporta  costurile unui parlament bogat.

13. Produsele/serviciile din institutiile de stat sa fie in proportie de 70% produse in Romania.

14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infractiuni deosebit de grave.

15. Inasprirea pedepselor din codul rutier. Despre cat de aspre sa fie, sa-i intrebam pe cei care si-au  pierdut copiii sau parintii in accidente rutiere.parlamentari-adormitii-p

16. Puscariasii sa munceasca pentru cazare, mancare, ingrijire medicala. Ei ne fura, ne talharesc, ne violeaza copii sau parintii si noi ii tinem pe banii nostri ! In puscarie, munca sa fie obligatorie, mai putin cauzele medicale certe.

17. Castrarea (chimica) pedofililor si a violatorilor.

18. Pentru traficantii de droguri, inchisoare pe viata.

19. Marirea alocatiei pentru copii la cel putin 250 lei.

20. Parintii care nu-si trimit copiii la scoala, sa fie decazuti din drepturi.

21. Interzicerea exploatarii zacamintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului inconjurator.

22. Reimpadurirea terenurilor defrisate, costurile urmand sa fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrisat sau trebuiau sa apere padurile, nu sa le distruga!

23. Interzicerea vanzarii pamantului agricol romanesc catre straini. Copiii si nepotii nostri, vor trebui  sa-si creasca,la randul lor, copiii. Noi daca avem astazi pamant romanesc, avem datorita strabunilor nostri care nu l-au vandut, ci s-au jertfit sa-l pastreze.

24. In procesele castigate la CEDO , daunele sa fie platite de catre judecatorii care au dat sentintele.
Nu trebuie sa platim noi pentru ca si-au bagat ei bani in buzunare.

25. Executarea silita a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.

26. Tranzactiile in cash intre persoane fizice, sa nu fie limitate de suma. In actul de vanzare-cumparare sunt parti: notarul, vanzatorul, cumparatorul. De ce trebuie sa primeasca banca un comision?

27. Inlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de tigan.

28. Deschiderea unui proces impotriva tuturor guvernantilor, a celor care se fac vinovati de distrugerea industriei.

29. Depolitizarea autoritatilor de reglementare si control (fisc, media, protectia consumatorului, etc).

30. Desecretizarea tuturor contractelor civile facute cu statul roman. Contractele de achizitie din bani publici sa fie transparente si sa nu fie acceptata nicio forma de secretizare.

31. „Catedrala Neamului” sa devina in totalitate scoala pentru copiii defavorizati, camin pt. batranii fara ajutor si spital social – administrarea si costurile sa fie in sarcina Bisericii Romane.

32. Anularea subventiilor de la buget catre cultele religioase.

Voi vota cu cel care stie sa raspunda asteptarilor mele.
Daca cineva considera ca ceea ce am scris mai sus, contravine Constitutiei, legislatiei (multe legi fiind facute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez ca asta va trebui sa faca cel care imi cere votul si care astfel se obliga:  sa initieze legi, sa le corecteze pe cele gresite, sa gaseasca solutii, asa incat lucrurile sa functioneze in favoarea cetateanului.

P.S. -s e pot aduce modificari sau adăugări.

 Trimite mai departe!

0 527

Febra cumparaturilor de black friday i-a adus la standuri inca de dimineata, pentru a-si achizitiona produsele dorite la cele mai mici preturi. La fel ca in fiecare an, la mare cautare au fost telefoanele, laptopurile, televizoarele sau masinile de spalat

Febra cumparaturilor de black friday i-a adus la standuri inca de dimineata, pentru a-si achizitiona produsele dorite la cele mai mici preturi. La fel ca in fiecare an, la mare cautare au fost telefoanele, laptopurile, televizoarele sau masinile de spalat.
Marile magazine din oras au furat startul black friday si au oferit reduceri pe tot parcursul lunii noiembrie. Vineri, insa, preturile electrocasnicelor au scazut semnificativ; de exemplu, un televizor a ajuns sa fie redus chiar si cu 1.000 de lei.
Black Friday este cu adevarat o zi profitabila pentru magazine. In doar 24 de ore, angajatii reusesc sa vanda cat intr-o jumatate de luna.black-friday1
Nu toate reducerile au fost, insa, pe placul cumparatorilor. Unii s-au arat nemultumiti de reduceri, pe care le-ar fi dorit mai mari; altii spun ca, de fapt, preturile nu sunt reduse fata de cele pe care magazinele le practica de obicei, totul pentru inselarea clientilor.
In ultimii ani, pentru a evita aglomeratia creata in magazin si timpul petrecut la coada, multi dintre brasoveni aleg sa isi achizitioneze produsele din mediul online.
Problema au fost si anul acesta, ca de fiecare data, blocajele repetate ale site-urilor, ceea ce i-au facut pe multi sa renunte sa-si mai plaseze comenzile.
Vifor Rotar

 

0 464

0 315

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, pe numele căruia Tribunalul Prahova a emis marți mandat de arestare preventivă, se află în custodia polițiștilor, surse judiciare declarând că acesta a fost ridicat din trafic de echipajul unui filtru rutier.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Marian Popescu, a precizat că Sorin Blejnar se află în custodia polițiștilor, el urmând a fi dus în Centrul de reținere și arest preventiv al Poliției județene.
Surse judiciare au declarat că, după emiterea mandatului de arestare pe numele său, Blejnar a anunțat că se va preda la IPJ Prahova, însă a fost ridicat din trafic, pe DN1, în localitatea Tâncăbești, de polițiștii unui filtru rutier.
Marți, Tribunalul Prahova a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului șef al ANAF Sorin Blejnar într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Prahova, Alina Anton, Blejnar nu a fost prezent la pronunțarea deciziei Tribunalului Prahova.

Luni, fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a fost reținut de procurorii DNA Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituției publice pe care o conducea.
„Banii respectivi urmau să-i fie remiși inculpatului în schimbul exercitării influenței sale asupra unor subalterni, pentru ca aceștia să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obținute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanțe, în perioada noiembrie 2011 — ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin și ceilalți funcționari implicați în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, se preciza într-un comunicat al DNA.

Nu stim cand se va raspunde la multe intrebări legate de activitatea infractionala a acestui infractor. Oare de ce foștii lui șefi, ministri de finante (Pogea Ialomitianu etc.), nu sunt si ei in fața procurorilor să explice cum au putut fura subordonatii lor fără ca ei să bage de seamă?

Vlad T.

 

0 506

Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.
Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“
Dacă prin absurd  s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif.
Oare mai avem o ţară a noastră?
Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem. Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este despre procurori; voi încerca să o transcriu în aşa fel încât să nu lezez obrazele subţiri ale patriei. Se zice că un cetăţean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia o anumită glandă masculină supranumerară. Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia izbucneşte în râs: „Fugi degeaba, doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu două ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea după tăiere. Privită din spaţiul respectiv şi prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr.
Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa. Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile. Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Dante ar fi destul de potrivită pentru rezervaţia pomenită, deşi „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii cu mult prea mult sânge.
Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său, care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare, dar cu vechi şi justificat abonament la Beciul Domnesc. Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri a lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii? După ce vor rezolva cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, cum spune doamna Gorghiu şi papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ va fi îndeplinit. Fără îndoială, există şi explicaţii logice ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara. Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă. 894muncitor_s-medPentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să dispreţuiască, dar atunci să mă dispreţuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului naţional, dar şi a prostiei. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor.
„Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi. Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte. Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate. Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte. Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Fromm dovedeşte că, pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Fromm a găsit în Fraţii Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „… nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“.
Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată şi pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalţi durere. Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Ţine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic? Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar la fel de trist, cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor.

Augustin Buzura 

 

Augustin Buzura este unul din cei mai rasati intelectuali ai Romaniei de azi. Academician, om de cultura, fondatorul Fundatiei Culturale Romane (azi ICR). Medic de profesie, psihiatru cu o rara afinitate creativ-literara, academicianul Buzura scrie comentarii in Revista Cultura. Mereu implicat – ca si in vremea regimului comunist care l-a hartuit pentru romanele sale valoroase si incomode – Augustin Buzura nu iarta nici azi nimic din impostura, batjocura, abuzul si prostia care ies ca broasca raioasa din mlastina politicii romanesti. Iata ultimul comentariu al domnului academician.

0 1281

La jumătatea lunii octombrie, la Iasi, in fiecare an vin foarte multi pelerini la sarbatorirea Sfintei Parascheva. Indiferent de vreme, stau la cozi imense pentru a ajunge in fata raclei in care se afla moastele Sfintei. Majoritatea acestor pelerini sunt femei simple, de la tara, dar nu numai.

Da, sunt din Iași. Locuiesc de 17 ani pe Traseul Babelor către moaște. De 17 ani am străzile îngrădite, dau explicații jandarmilor, uneori merg pe jos, am mai mult de curățat la poartă, am găsit un portofel golit, într-o primăvară, pe sub frunze și zăpadă, cu acte de Babă în el, aruncat peste gard, în grădina mea, în toamnă, de un șmecher de hoț… și, împreună cu niște surori catolice dintr-un sat, am găsit Baba și i-am trimis actele…

Mă uit la mulțimea aceea de Babe (de copii, de tineri, de mai puțini moși, că bărbații sunt mai puțin rezistenți ori rămân cu animalele acasă ori sunt deja plecați la Domnul). Le privesc cum stau nopți la rând în frig. Eu mă culc la căldură (și tu), iar Babele stau ca fraierele și zgribulesc în ploaie, li se face rău, deranjează SMURD-ul & ambulanța deja ocupate, nu-i așa? cu chestii mai elevate în orașul nostru, capitală blablabla…

Dar nu cad prea multe Babe pe jos, că se sprijină unele pe altele. Se țin între ele drepte, fiecare cu păcatele și durerile ei, orideunde ar fi. Și se ațin așa, ca niște pinguini autohtoni osoși, unele de spatele altora, și toate împreună, de firul nevăzut care leagă durerea de speranță.

”S-a fi făcut grâu`, maicî, pi la voi, anu‘ ista? Pi la noi, nu, c-o plouat… Șî, câți copchii zîci cî ai? Șî pi undi‘s, maicî? Ș-a mii, tăt diparti…Tăt duș cu treabî, au șî ii copchii la școli… Nu, niși a mii n-o vinit anu ista… da‘ cu ajutoru Sfintii poati vin la anu că de-amu sî cam gatî… s-o cam gătat cu viața noastrî… atâta bucurii mai avem șî noi… gându‘ la copchii și aișea, la Sfântî…”

io-hk-df-2

Și mai fac un pas… și mai trec de un gând. Și mai spun o rugăciune, când le este frig, se mai încurajează… se mai contrazic unele cu altele, apoi se împacă, își mai dau un colț de pâine, doar au drum de dus înainte… poate mâine dimineață o să ajungă coada…

Uneori ies în stradă cu ceaiuri calde, cu porții de hrană fierbinte. Și ne bucurăm de a dărui, nu de a primi. Și fac asta împreună cu fiica mea. Cum aș putea s-o învăț, mai direct, respectul, compasiunea? La un curs de Personal Development?

Câteodată plouă crunt și e un frig de îți aduci aminte și păcatele nefăcute. Și de Sfânta Parascheva e frig când plouă, fraților. Anul ăsta, cât pentru cei zece în care nu a plouat… Când intru în casă: căldurică, Chopin pe youtube, supă fierbinte, sfeșnic cu lumânare aprinsă pe masă… bețișoare parfumate… subiecte… suntem ”normali”. Afară, lame de cuțit. Și ploi însemnate cantitativ. Cu intensificări ale vântului.

Vine noaptea. Dai să te culci. Te gândești că e alegerea Lor. Și… Vrei să scapi de Babe? Nu poți. Le vezi la televizor: umilite, arătate în posturi jenante, căutate cu lumânarea de niște mici șacali care, astfel, își ascut dințișorii pentru viitor.

Dar, slavă Domnului, Babele de la televizor parcă nu seamănă cu cele din rând. Eu mă duc de dimineață să verific. Când colo, ce văd? Mâinile crăpate, aspre, uscate și înnegrite de muncă, de frig, de zloată, de arșiță… Mâinile lor noduroase, cioturi închircite de cărat greutăți la animale, cu sacul, de la câmp…

io-hk-df-6

Mă uit la Ele. Sunt Babele alea care s-au născut înainte sau chiar în timpul Războiului. Poate le-au fost răpiți tații ori frații de gloanțe. Sunt Babele care au dus Greul. Care au trecut prin foamete. Cărora li s-a furat averea. Babele care, pe când erau fete, n-au avut dosar bun și n-au mai făcut liceul ori vreo școală mai înaltă. Ai căror părinți, frați ori uncheși au înfundat pușcăriile comuniste.

Babele astea au trăit în carnea vieții lor mărirea și căderea epocilor. Ele Știu. Ele sunt Memoria. Pe fața fiecăreia citești Istoria țării, mai abitir decât în manualele actuale.

Babele astea au muncit la CAP-uri până la ultima sudoare. Babele au semănat, au prășit cu sapa, au cules, au cărat cu spinarea, au făcut snopi și au dat la dobitoace. Babele astea au mers pe lângă căruță sau car, să le fie mai ușor animalelor.

Pe spinarea Babelor s-au clădit fabricile, uzinele, spitalele, grădinițele și școlile. Babele au pansat rănile bolnavilor, Babele au spălat murdăria din toate birourile, din toate w.c.-urile, din trenurile, din grădinițele și școlile prin care am trecut. Babele au fost lângă bărbați pe șantiere. Babele astea au ridicat copii și au dat țării ăsteia inteligență cât în alte zece țări.

Babele au căutat găinile în fund să vadă dacă au ou să-l dea nepoților la oraș, ”să aibă oușor bun, de țară, maică…”.
Babele astea au muls vacile și aduc la oraș brânză adevărată, ca să nu se mai spurce pruncii cu otrăvuri cu brand și preț din supermarket. Babele au făcut cozonacii și pâinea bună, cu cruce deasupra, păștile de Paști și ouăle înroșite.

io-hk-df-4

Babele astea au adus pe lume miei, viței, pui de găină sau gâște fără număr, ele au dat la păsări, ele au dat la dobitoace, ele le-au gătit, ele le-au îngrijit. Și au grijit omul, copiii, casa și curtea, grădina, câmpul și cimitirul.

Babele au zis ”Doamne ajută!” la vremi de grele încercări și au învățat să ceară ajutor de sus cu teamă și blândețe, pe când Omul lor suduia.
Babele au moșit femeile și au învățat fetele să fie cinstite și cinstitoare. Babele au lăut pruncii și i-au vindecat la ceas de cumpeni. Babele astea mai știu câte un leac din plante sau câte o poveste ori descântec. În poala Babelor ăstora nepoții au primit o mângâiere aspră când părinții au plecat să spele domnești dosuri italiene pentru câțiva firfeurei.

Babele astea nu au avut curent și au învățat carte la lumânare. Dar au scris ori au ținut minte și au dus mai departe povești, cântece, snoave și tradiții. Babele au tors lâna oilor, au boit-o cu vopsele din flori de câmp, au cusut la lampă ii cu altițe, cămeși de mireasă și de mire, au țesut covoare, lăicere, cuverturi, grindare, au împletit șosete groase bărbaților care s-au dus la pădure să aducă un car de lemne, copiilor care s-au dus cu uratul ori la școală… Am întrebat o Babă de la Sucevița, care cususe astă-iarnă cămeșa soțului și iia ei, bătute de cruciulițe, de ieșiseră împreună, în straie aidoma, la o Mare și Sfântă Sărbătoare: ”Când ai cusut atâta, mătușă, în trei luni? Printri treabî, maicî!”. Stâlpi. Stâlpi de oameni ce țin și Cerul sus și Pământul jos, și mai duc și portul, în cel veac ce vine.

Babele astea ele au grijit vatra, casa, tinda, prispa și ograda, au vopsit gardurile, au albit ștergarele și au împodobit ferestrele și porțile. Babele au făcut masă mare cu zamă de cucoș, găluci cu carni și cuptioare de poale-n brâu și au așteptat oaspeți mari, copiii-domni, la hram ori la sărbători. Atunci și-au spălat mânurile mai abitir, numai că nu iese negreala, chiar cu sare de lămâie. Nu iese decât oleacă de sânge prin crăpăturile adânci, dar trece cu seu de oaie.

io-hk-df-1

Babelor ăstora le-au murit copiii în burtă sau în leagăn din lipsă de medici, de medicamente ori de cunoștințe, pile și relații. Le-au murit bunii și străbunii, iar ele se tot țin de calendar, de biserică și de cimitir. Babelor ăstora capitalismul le-a luat și ce le mai rămăsese după comuniști. Le-a luat serviciul, demnitatea, copiii și nepoții. Lor nu le-au mai rămas decât pomenile, rugăciunile, lacrimile și batistele cu noduri în care stau ascunși câțiva lei. Și câțiva biscuiți ieftini.

Și niște sfinți. Cu care ele vorbesc, se sfătuiesc, la care se roagă și de la care nădăjduiesc ajutor. De la cine, altcineva, să aștepte? Copiii? Ocupați. Nepoții? Plecați după Pokemoni aka diplome. Statul? Care? Societatea civilă? Pe bune? Neamurile? Vecinii? Ei, da, neamurile și vecinii. Neamurile și vecinii de rând, la moaște. Să pupe un mort.

Pentru că, pentru ele, morții și viii sunt tot o lume. Iar sfinții sunt mijlocitorii. ”Da, Ghiță, așteaptă-mă, vin la Sân‘ Dunitru”, zicea mătușa mea, pe la Schimbarea la Față, omului ei, plecat în ceea lume, de aproape un an. Ea trăia la fel de conștientă și coerentă peste Tot. Glissando. Apoi se uita la mine și zicea: ”Îi ghini vițălu‘, c-o fost cam galeș? Da‘ vaca, ați dat la vacî? Sî culegi prunili, maicî, sî faci magiun la feti…” Apoi iar se uita la moșul Ghiță al ei din aer și vorbea cu el dându-i vești despre vițel… Și se muta cu ochii la Sfânta din icoană. ”Maicî Precistî, sî mă duci la Sân‘ Dunitru la omu‘ nieu”. Și exact la Sân‘ Dunitru s-a dus la întâlnire. Zis și făcut. Cu rânduială, rost și prin conlucrare.

Cele mai multe Babe nu știu de FaceBook. Pentru ele a Face înseamnă a Fi. Ele nu îți dau Like. Îți dau o binecuvântare, un măr, un ou, o poală de nuci sau de fasole. Nu virtual, în materie, maică. Nu au cont bancar, dar au un ban deoparte pentru nepoți. Babele pierd casele la inundații sau pământurile și pădurile, fraierite de primari. Dar ele mereu găsesc o încurajare pentru tine, cel venit cu Audi la țară. Pentru că ele, sărmanele Babe, de-atâta suferință, așteptare și credință, aproape că s-au sfințit așa, și ele, tot ținându-se de funia rugăciunii înălțate către Cer. Și s-ar duce pe ea în sus, să nu deranjeze ieșenii spilcuiți și miștocari…

Iar dacă încă nu te vezi și pe tine, acolo, printre ele, nu crede că nu ești pomenit în rugi. Nu scapi. Noi toți suntem în rugile lor ”mult folositoare”. Căci dintr-o Cale de Babe ne tragem toți, ca niște frați estimp și în ist loc. Dacă nu crezi, uită-te la bunele și străbunele tale. Mai sunt ele fete mari cu obrajii rumeni? Poate prin tablouri vechi.

”Alertă de trafic intens în zona Mitropoliei Iași. Se circulă Babă la Babă.” Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir. Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute. O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale. Și ne lasă singuri. Noi între noi. Ne lasă Iaș-ul, trafic-ul, Facebook-ul, mișto-ul, Mall-ul. Și Halloween-ul! Rămânem fiecare cool, trendy, stylish, cu deadline-urile, income-urile și insight-urile noastre.

io-hk-df-8

Mă întreb, în termeni de management, dacă Babele astea, și-au atins, per total, ținta. Cât s-au căznit ele, cât au scos din carnea lor prunci, cât au zidit lut cu pleavă și balegă cu mâinile lor, cât au ridicat, cât au cărat, cât au stins jarul febrei vreunui om al lor, cât s-au rugat, cât au plâns și au îngropat, totuși n-au putut clădi un strat cât de subțire de rușine care să stea pe veci în obrazul tuturor copiilor lor. Și asta, pentru că n-au cerut pentru ele nimic. Credeau că cineva va observa că li se cuvine un pic de onoare? Au așteptat ca buna educație să o dea școlile prin care copiii le-au trecut?

Ei bine, ele au rămas așa, simple și stinghere, cu modestia de femei străine, necunoscătoare și trecute. Și cu nădejdea, credința și dragostea lor. Și cu Sfinții. Și cu Dumnezeu.

Iar noi? Va trebui să reușim noi singuri să devenim o țară de oameni cuviincioși, care să le sărute mâinile și să își ridice pălăria în fața lor, a Babelor, oricine și oricare ar fi ele. Și să avem și noi atâta iubire, nădejde ziditoare, smerenie, bună-cuviință și putere câtă au Babele astea din ”viam senectute”.

Dacă vrei, întoarce-le un bob de respect. Căci rândul și rânduiala Babelor a ținut osia țării și chingile neamului. Până acum. În veacul vecilor, le-om ține noi și-ai noștri.

Putea-vom?

Sursa: https://doinafilipescu.wordpress.com/2016/10/14/calea-babelor/ (via ION COJA blog)

Nota redactiei
MULTUMIM DOAMNĂ DOINA FILIPESCU!

Prev1...106107108...163Next Page 107 of 163
Numarul: 7464 | Data: 2024-09-24


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT









©2015 InfoBrasov.net