Populate in majoritate de albi, cele două nulandustane europene din Estul Europei au fost înfiinţate in ultimul deceniu. Treptat, de atunci încoace,in cadrul „parteneriatelor strategice consolidate” cu Marele Licurici au funcţionat tot felul de „argumente”: mărgele, panglicuţe, revoluţii,steaguri , sacoşele cu gogoşele (dunkin donuts) toate colorate, oferite băştinaşilor,spre incurajare…spre democratie! In ultima vreme ”naşa” lor,blanda Victoria Nuland, adjunctul secretarului de Stat american, (ca si odinioara apriga Madelleine Albright in fosta Jugoslavie!) a petrecut in zona noastra o grămadă de timp, copleşindu-ne cu atenţii neobişnuite. În esenţă, atât dânsa, cât şi soţul ei, consilierul prezidenţial de politici externe , gânditorul de strategii la defunctul ”Proiect pentru noul secol american”, Robert Kagan, sunt brokeri ai ”complexului militar-industrial” denunţat de fostul preşedinte american Eisenhower înca din anul 1961. Într-un sens mai larg, termenul respectiv include astăzi întreaga reţea de lobby-şti, comisionari, contractori, resurse şi fluxuri de plăţi, indivizi şi corporaţii,plus Pentagonul, Congresul şi Executivul american.
O teză similară  a fost exprimată în 1936 de francezul Daniel Guérin în cartea sa ”Fascism şi Marele Business”, despre sprijinul acordat marii industrii de către guvernele fasciste. În Nulandustanul de Est – Ucraina, cum ar veni – Victoria Nuland are în prezent o influenţă uriaşă. Zilele trecute, mai exact după 15 iulie, s-a aflat din nou la Kiev, unde a reuşit să impună un statut special al regiunii Donbas,chiar în seara sosirii sale acolo: „Aş vrea să spun că mâine (joi) Rada Supremă va avea încă o zi istorică, la fel ca multe altele în ultimele opt luni, pentru că se lucrează la o nouă legislaţie menită să schimbe ţara. Mâine însă Parlamentul va examina un pachet complet de reforme legislative care va finaliza ceea ce cere FMI pentru a oferi următoarea tranşă a împrumutului pentru Ucraina”.
Fulgerător, jocurile au fost, deci, făcute, în continuare Kievul va refuza să discute cu liderii rusofoni din estul ţării, ceea ce înseamnă escaladare militară, posibile comenzi şi livrări de arme din America, dar şi oportunităţi şi profituri viitoare pentru FMI. Adică înseamnă noi afaceri pentru amintitul complex militar-industrial, înseamnă că la Kiev „brokeriţa”  şi-a făcut meseria…
Grabita sa nu faca week-end-ul pe drumuri, a doua zi, într-o postare pe pagina de Facebook a Ambasadei Americane la Bucureşti, aceeaşi doamnă Nuland a afirmat că există un parteneriat româno-american prin care procurorii din România sunt pregătiţi pentru identificarea şi trimiterea în judecată a cazurilor de corupţie! Wow… Curiosi, jucandu-ne cu margelele primite, am întreba doar dacă în acest ”parteneriat privilegiat” funcţionează şi reciproca; Adică sunt pregătiţi la Bucureşti şi procurori americani pentru identificarea şi trimiterea în judecată a cazurilor de corupţie din SUA? Din păcate, această ultimă afirmaţie arogantă şi păgubitoare a Victoriei Nuland despre „afacerile” româno-americane a stârnit aici iar un val de anti-americanism. Si reproducem parţial  3 postări generate de intervenţia ei pe site-ul Ambasadei: ”Aflarăm ca politica Departamentului de Stat in România nu e politica democrată (deşi guvernul şi preşedintele american sunt democraţi), ci republicană neocon.
Adică: Gordon, care spune că s-au furat 2 milioane de voturi (!?) la referendum, ajutori de ambasadori care vin în Parlament si ne spun ce să votăm, procurori care arestează Parlamentul şi paralizează şi bruma de democraţie pe care o mai avem.
Rezultatul va fi alienarea poporului român şi transformarea lui din pro-american, în anti-american”, şi ”Minţiţi  stimată Doamnă Nuland, şi pentru acest lucru vă spun, să vă fie ruşine! În România nu aveţi un partenariat de pregătit procurori, aveţi un parteneriat de pregătit trădătorii de Neam , să puteţi să vă faceţi mendrele în această ţară, pentru a batjocori şi umili ca si Rusii acest popor cum l-aţi mai batjocorit şi umilit în vara anului 2012, când Poporul Român a dat de pămînt cu infractorul Băsescu Traian în proporţie de 90%.
Dvs. nu doriţi democraţie în România, dvs. doriţi haos, subdezvoltare şi încurajarea hoţiilor  la nivel inalt, De ce nu suflaţi o vorba despre jafurile de miliarde  săvîrşite în stil mafiot de către regimul portocaliu, de ce protejaţi(ca si Gitenstein) pe aceşti mafioţi stimată doamnă?”; ”Aţi reuşit doamnă Nuland, cu standardele duble pe care le folosiţi în numele democraţiei şi libertăţii americane, să nu vă mai respecte nici românii, care în 1989 credeau în America şi în visul american…”
Iar marele caricaturist romano-american Eugen Mihaescu povesteste intr-un ziar romanesc: În noiembrie 2000 am fost la New York ca să votez la alegerile prezidenţiale pentru Al Gore. De trei ori am introdus numele candidatului democrat în maşină şi de fiecare dată când apăsam tasta “Vote” apărea numele lui George W. Bush… Am ieşit din cabină şi am reclamat comisiei incidentul. Mi s-a spus că maşina aceea “s-o fi stricat” şi să încerc să votez în altă cabină, dar nimeni nu a… sigilat-o pe cea care vota automat George W. Bush !? Nu m-am putut abţine să nu-mi amintesc o caricatură semnată de Pat Oliphant: Henry Kissinger era înfăţişat în vizită într-o ţară africană. Se împungea cu degetul în piept vorbind cam aşa: “Eu, bun, american! Democraţie adus! Papa bun!”. Interlocutorii, doi africani eleganti, în costum şi cravată, îl privesc oarecum surprinşi. Unul dintre ei îi spune celuilalt la ureche: “Auzi, nu ţi se pare că are un pronunţat accent de Brooklyn?”...
Stau si ma intreb: noi suntem ca ei sau ei au ajuns ca noi? (Radu T.)

O parte din zecile de cărţi scrise din închisoare în ultimii ani
După ce ieri v-am prezentat cum funcţionează mafia cărţilor scrise în puşcării şi cum se obţine eliberarea condiţionată pe baza unor cărţi plagiate sau scrise în bătaie de joc, astăzi vă propunem o incursiune prin „opera ştiinţifică“ a câtorva deţinuţi celebri.
Legile din România spun că un deţinut îşi poate reduce pedeapsa cu câte 30 de zile pentru fiecare carte scrisă în penitenciar şi considerată lucrare ştiinţifică. Are nevoie de recomandarea unui profesor universitar şi de o editură care să-l publice. Între coperţile cărţii poate să fie orice, pentru că legea e incompletă şi nu desemnează pe nimeni care să hotărască dacă respectiva carte este sau nu o lucrare ştiinţifică.
Odată cu intrarea în puşcării a marilor corupţi, această lacună s-a transformat într-o afacere profitabilă pentru toată lumea: profesorii sunt plătiţi să dea recomandări, editurile sunt plătite să publice, deţinuţii ies din închisoare mai devreme. Este ultima sfidare a celor care au căpuşat România ultimilor 25 de ani, trecuţi puţin pe la închisoare şi reveniţi în libertate cu privirea senină şi cu lucrări ştiinţifice trecute în CV.
Din uriaşa bibliotecă a ruşinii, cu sute de cărţi aşezate deja pe rafturile din ce în ce mai aglomerate, am ales câteva exemple. Citiţi şi vă minunaţi, fără a pierde din vedere acest adevăr: că legile statului care vă încasează taxele încadrează aceste tomuri de maculatură la categoria „lucrări ştiinţifice“.

Gigi Becali – cum se scrie o carte cu poze
Gigi Becali a scris în închisoare patru cărţi, graţie cărora s-a întors în libertate cu trei luni mai devreme. Este el însuşi şocat de această postură: „Dacă mi-ar fi spus cineva în tinereţe că voi scrie o carte, l-aş fi considerat nebun. Ideea că eu aş putea să stau ore întregi cu pixul în mână în faţa unor foi de hârtie mi s-ar fi părut o glumă proastă“.
Şi totuşi, pentru că legea îi permite oricărui deţinut din România să se transforme peste noapte în om de ştiinţă, Becali a luat pixul în mână şi a scris: „Aşa, tată, să pornim la drum“. Este una dintre puţinele propoziţii pe care le-a aşternut în prima sa operă, „Becali şi Steaua“, pentru că, odată pornit la drum, Gigi a cam lăsat pixul jos şi s-a hotărât să umple cele 263 de pagini ale cărţii cu poze, facsimile de ziar şi frânturi de text copiate din „Gazeta Sporturilor“.
Spre final se ajunge la dezacorduri grosolane şi la istorisirea expeditivă a unor meciuri obscure: „Vizitatorii din Norvegia avea o singură victorie din şase meciuri în cupele europene. Chipciu a punctat în minutul 21, Latovlevici a făcut-o în 37 şi ecuaţia calificării a fost rezolvată“. Toate acestea – sub înaltul patronaj al lui Friedrich Nietzsche, din care se citează la începutul lucrării.
Aşa arată o pagină din lucrarea ştiinţifică „Becali şi Steaua”. Autorul arată cum se despică un porc în partea dorsală
„Căci vrednic nu mă simt“
Gigi Becali se apucă apoi de a doua lucrare ştiinţifică („Muntele Athos, patria ortodoxiei“), sărind cu uşurinţă de la relatarea detaşată a cronicarului sportiv la stilul cucernic al pelerinului de la muntele sfânt: „De zeci de ori, cu frică de Dumnezeu, dar şi dragoste şi dorinţă de mărturisire, mi-am apropiat condeiul de foaie, dar m-am oprit, căci vrednic nu mă simt să scriu despre Locurile Sfinte şi atleţii lui Hristos, monahii“.
Până la urmă, Gigi se învredniceşte şi începe să-şi povestească vacanţele făcute pe la muntele sfânt: cum a ajuns, ce legături a avut (avion, şalupă rapidă, microbuz), ce a mâncat, câte milioane de euro le-a împărţit bieţilor părinţi. Mai nişte citate din psalmi, mai nişte poze generoase şi jumătate de carte e gata.
În a doua parte se face istoria aşezămintelor de pe muntele Athos, cu date istorice precise, dar fără a se indica nicio sursă. În niciuna dintre cele patru cărţi scrise de Gigi Becali nu există note de subsol, aşa cum cere o lucrare ştiinţifică. Avem un autor care admite că n-a avut niciodată răbdare să citească o carte, dar care ne copleşeşte cu uriaşul său bagaj de cunoştinţe, informându-ne, spre exemplu, că Biserica Protaton a avut de suferit, pe la anul 1210, din cauza piraţilor catalani şi a legatului papal care controla zona.
Coruptul care detestă corupţii
În a treia carte, „Becali şi politica”, Gigi scrie cam tot ce-i trece prin cap: despre familie, democraţie, corupţie, homosexuali, reţele sociale şi, bineînţeles, despre el: „Am fost de mic un lăudăros, oricât a încercat mama mea să mă corecteze. (…) Lăudăroşenia a crescut când vedeam cât bine am făcut şi că nu mă laudă nimeni. Şi uite aşa, mă lăudam singur“.
Ce e cel mai grav pentru o carte care a contribuit la eliberarea condiţionată a unui deţinut este că autorul sfidează justiţia şi clamează că a fost întemniţat pe nedrept, din ordin politic. „Democraţiile corupte nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Aceia care fură de la stat fură de la toţi semenii lor“, mai scrie Becali, el însuşi condamnat pentru corupţie în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, în care a prejudiciat statul cu peste două milioane de euro!
Căutând să lămurească motivele pentru care a intrat în politică, Gigi Becali afirmă că s-a hotărât să facă acest pas după ce o voce divină i-a şoptit că este „predestinat să facă ceva mare“. Ajuns în închisoare, constată că s-a înşelat: „Acum, meditând la modul în care s-a sfârşit totul, îmi dau seama că acea voce care mi-a şoptit să intru în politică nu era vocea lui Dumnezeu. Era vocea Diavolului“.
Becali dă de pământ cu Fukuyama şi Huntington
Primele 40 de pagini din ultima „lucrare ştiinţifică“ a lui Gigi Becali („Becali. Parlamentul Europei şi Parlamentul României“) converg către o idee unică şi măreaţă: nedreapta persecutare a ciobanilor fără studii superioare. Sunt enumeraţi zeci de oameni cu faimă care au reuşit în viaţă fără facultate, de la Bill Gates şi Steve Jobs, până la Charlie Chaplin, Paulo Coelho şi Lady Gaga.
„Din cei 44 de preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, nouă preşedinţi nu au avut studii universitare“, se încurajează Gigi Becali, care o trece la capitolul „fără studii“ inclusiv pe regina Angliei.
Se trece apoi la problema ciobanilor: „Păstoritul este o îndeletnicire intelectuală, spirituală. Ai o mulţime de timp, te gândeşti la multe lucruri, le întorci pe toate feţele. (…) Cei care mă cunosc bine ştiu că am şi partea cealaltă, liniştită, răbdătoare, de păstor, de clarvăzător care veghează asupra celorlalţi, a turmei. Îmi asum cu mândrie statutul de cioban, atât în sens material, cât şi în sens spiritual“.
De voie, de nevoie, am ajuns să scriu cărţi, ceva de neînchipuit pentru mine.

Gigi Becali în cartea „Becali şi politica“
Gigi Becali scrie că, după ce a renunţat la ideea de a începe o facultate – „era complicat să merg zi de zi la cursuri“ –, s-a hotărât să-şi angajeze un profesor personal de politică. S-a oprit la Dan Pavel, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti.
„Ceea ce îmi plăcea la el era că, indiferent de subiect, ştia să-mi explice atât de clar, încât după fiecare întâlnire cu el mă luminam la minte. A fost însă şi o relaţie tensionată, pentru că el mi-a făcut liste de cărţi pe care trebuia să le citesc, iar eu am respins categoric aşa ceva. Tot îmi spunea să citesc din Machiavelli, Giovanni Sartori, Alexis de Tocqueville, Fukuyama, Huntington, Robert Dahl şi alte asemenea chestii. Ţin minte că odată i-am aruncat cărţile de pe biroul meu, iar el şi-a dat demisia pe loc. De-abia l-am înduplecat să se răzgândească. (…) Până la urmă, tot venea cu cărţile după el, îmi citea cuvinte-cheie, fraze importante sau chiar pagini întregi, îmi sublinia pasaje cu carioca sau îmi printa tot felul de fragmente importante. Am căzut de acord că eu nu voi citi decât maximum câteva pasaje pe zi, în rest să îmi explice el. Aşa reţineam cel mai bine, când îmi explica. El să-mi povestească despre cărţi, să mi le explice, iar eu nu eram obligat să învăţ şi să ţin minte decât ceea ce îmi plăcea. Iar când înţelegeam acele idei mă simţeam inteligent, de fapt şi mai inteligent“.
Cartea continuă cu relatarea carierei politice a lui Gigi Becali, care după ce ajunge parlamentar european se plictiseşte repede şi se mută în Parlamentul României, unde se simte mai respectat. Urmează apoi gândurile de final. Şi opera ştiinţifică a lui Gigi Becali se încheie cu o constatare arogantă, o ultimă flegmă aruncată în obrazul celor care încă mai cred că scrisul unei cărţi înseamnă muncă, documentare şi inspiraţie: „Cu mult timp în urmă, un prieten îmi spunea să îmi notez gândurile. «Ce face?», întrebam eu. Şi râdeam de el. Acum, însă, i-am urmat sfaturile. Şi uite-aşa, într-un an am scris patru cărţi. Ceea ce mulţi scriitori nu reuşesc să scrie nici măcar într-o viaţă“.
Oricât m-ar bârfi cârtitorii mei, sunt un om care gândeşte. Un om care gândeşte mult.

Cristian Borcea – arta de a conduce clubul pe care l-ai furat
Condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor“, Cristian Borcea a scris şi el o carte în penitenciar. O „lucrare ştiinţifică“ în care autorul apare pozat cu ochelari de soare la ochi şi cu trabuc în gură. „Ce înseamnă de fapt această carte? Este încercarea mea de a-mi oferi experienţa, de a-i învăţa şi pe alţii ce înseamnă să conduci un club de fotbal în România. Ce este obligatoriu să faci, ce nu trebuie făcut niciodată“. Borcea scrie aceste rânduri din puşcărie, unde a ajuns tocmai din cauza modului fraudulos în care a condus clubul de fotbal Dinamo.
Cartea este intitulată pompos „Am fost preşedintele unui vis, Dinamo Bucureşti“. Sunt 150 de pagini în care un condamnat pentru spălare de bani se prezintă ca un guru al marketingului şi se lau dă că a salvat de la faliment clubul pe care l-a prejudiciat cu aproape cinci milioane de euro.
Se începe cu o istorie concisă a fotbalului românesc, pornind de la primul meci jucat la noi în ţară. „Venus, Doamne ce echipă!“, exclamă, la pagina 30, Cristian Borcea, microbist născut în anul 1970. Clubul de fotbal Venus Bucureşti s-a desfiinţat în 1948.
Lucrarea depăşeşte pe alocuri marginile gazonului şi intră, timid, şi în sfera culturală. Borcea inserează câteva citate din Regina Elisabeta a II-a şi din Oscar Wilde, apoi, pe aceeaşi pagină, se autodefineşte „cum se spune în limbaj de cartier – băiat de asfalt“. Nu lipsesc nici activităţile din tinereţe: vânzarea de butelii şi căratul de mărfuri din Turcia. „Aceşti ani au fost, de fapt, piatra de temelie a educaţiei mele ca om de afaceri“, scrie Cristian Borcea.
Borcea şi neuronii
Prin publicarea acestei cărţi, Cristian Borcea deschide totodată şi un nou curent în opera ştiinţifică de penitenciar: ridicarea în slăvi a confraţilor din puşcărie. Ioan Becali, considerat iniţiatorul şi principalul beneficiar al planului infracţional din „Dosarul Transferurilor“, are parte de câteva rânduri călduroase: „Omul care în perioada de tranziţie a fost singurul impresar din ţară. Un om care a ajutat enorm Dinamo şi fără al cărui sprijin nu am fi obţinut rezultate atât de bune. El ne-a ajutat să cumpărăm ieftin din ţară şi să vindem scump în străinătate“.
Însă mai mult decât orice, Borcea îşi ciopleşte conştiincios propria statuie, de la înălţimea căreia ne oferă lecţii patetice de manageriat sportiv: „A conduce un club de fotbal este o ştiinţă, aproape o artă. Pentru a păstori o grupare ai nevoie de toţi neuronii şi de toate legăturile pe care aceştia le pot crea. Îţi trebuie şcoală, sute de ore de studiu“.
Referitor la şcoală, autorul omite să precizeze că a trecut Bacalaureatul la 26 de ani, pe când devenise deja director de marketing la Dinamo. Borcea intrase în club ca băiat bun la toate. „Noi, fotbaliştii, l-am cunoscut pe Borcea drept şoferul lui Cornel Dinu sau cel care-i căra pardesiul“, povestea Florin Prunea în „Gazeta Sporturilor“. O legendă a clubului, Dinu îşi tachina şoferul cu astfel de cuvinte: „Măi, Cristi, ţie n-am ce să-ţi cer pentru că tu ai făcut liceul la Baloteşti“.
Mai târziu, după ce s-a îmbogăţit vânzând butelii, Borcea a sperat că mentorul său îl va privi cu alţi ochi. Un fost jucător dinamovist povestea în GSP: „L-a chemat pe «Mister» (n.r. – Cornel Dinu) convins că îl va da gata cu luxul casei sale. L-a plimbat peste tot, i-a arătat inclusiv băile, iar la final l-a întrebat: «Mister, ce părere aveţi?». Dinu i-a răspuns că totul e bine, dar lipseşte ceva. Borcea s-a înroşit şi a îngăimat: «Ce lipseşte, Mister?». Răspunsul l-a lăsat năuc: «Măi, Cristi, ai ditamai casa, dar nu găseşti în ea nicio carte»“.

Dinel Staicu – cinci cărţi într-o jumătate de an
În breasla scriitorilor din puşcării, un caz aparte este Dinel Staicu, fost miliţian comunist îmbogăţit în tranziţie. A scris până acum zece cărţi, cinci dintre ele în 2015! După cum ştiţi, ne aflăm abia la jumătatea anului.
Dinel are toate motivele să fie prolific, întrucât a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudarea Transgaz. Dacă va continua să scrie în acelaşi ritm, va publica peste 50 de cărţi şi îşi va scurta aproape o jumătate din pedeapsă. Este o situaţie scandaloasă, cauzată de o lacună legislativă pe care nimeni nu se grăbeşte să o repare.
„Pandemia crizei capitaliste“, una din cele zece cărţi scrise de Dinel Staicu în puşcărie, este o odă închinată epocii comuniste. Autorul o mai numeşte „Biblia mileniului III“ şi susţine că a scris-o „după notele strict secrete ale lui Nicolae Ceauşescu“. Cartea vorbeşte între altele despre inutilitatea instituţiilor anticorupţie, a partidelor şi a votului democratic. Este, în esenţă, un delir conspiraţionist despre oligarhia financiar-bancară care conduce lumea şi care vrea să creeze un imperiu financiar global. Soluţia lui Dinel Staicu: „Omenirea, prin cetăţenii săi simpli şi lideri liberi aleşi trebuie să redefinească realitatea şi să abordeze un nou concept al autoguvernării micro şi macro“.
În finalul cărţii, Dinel Staicu cere ca „Nicolae Ceauşescu să fie aşezat pe eşafodul istoriei alături de Decebal, Ştefan cel Mare şi Vlad Dracul“ şi îşi încheie pretinsa lucrare ştiinţifică cu următorul mesaj: „Eu, anonimul controversat, dedic această lucrare în totalitate ex. Preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU care a condus remarcabil – ca şi gospodar – destinele României timp de 25 de ani către «Epoca de Aur» pe care nici el şi nici noi nu am apucat-o, totuşi, eu, ţărănuşul oltean îi datorez profundă recunoştinţă pentru cei 24 de ani de bursă şi învăţătură şi nu voi precupeţi nimic – indiferent cât voi fi arestat – să duc mai departe visele de aur ale semeţiei româneşti. Fie roata şi pătrată, tot se mai întoarce-odată!“.
Cum ar trebui să arate o lucrare ştiinţifică
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor precizează că numai cărţile care intră în categoria lucrărilor ştiinţifice şi aduc un aport societăţii îi asigură autorului deţinut o scutire de pedeapsă, fapt care exclude cărţile de memorii sau creaţiile literare. Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, a explicat pentru „Adevărul“ că o carte care nu respectă normele unei lucrări de cercetare nu poate fi în niciun caz încadrată ca lucrare ştiinţifică.
„Caracterul ştiinţific al unei lucrări este dovedit de precizarea domeniului/temei/subiectului cercetat, de dovedirea cunoaşterii lucrărilor ştiinţifice consacrate domeniului/temei/subiectului până atunci, de precizarea metodei de cercetare, de discursul ştiinţific probat prin examinarea ipotezelor cercetării şi aşa mai departe“, ne-a declarat Marian Popescu.

Sursa: adevarul.ro

Saptamana trecuta la Chisinau a avut loc un miting de proportii dedicat Unirii.Da,ei au dreptul sa o ceara ,sperand ca o sa le fie mai bine.Dar Unirea nu o vor aduce nici politicienii, nici americanii, nici tancurile. Unirea adevărată se va produce dacă ACOLO o vor cere foarte multi oameni. E TIMPUL cel mai potrivit ca să se ceară în număr cât mai mare și la Chișinău.
In Piața Marii Adunări Naționale au ieșiț din casă pentru a pune capăt RĂULUI și a-l înlocui cu BINELE peste 25.000 de oameni. Dar ei n-au fost 3 milioane… Nu există o altă soluție. Suspiciunea permanentă, îndoiala, teama, nesiguranţa ne-au îndepărtat unii de alţii, mai ales în ultimii ani.
Ne-au făcut să vedem adversari acolo unde puteam vedea parteneri, ne-au făcut să stăm de-o parte, acolo unde puteam fi implicaţi, ne-au făcut să fim rezervaţi, acolo unde puteam construi, ne-au făcut să lucrăm singuri fiecare, acolo unde puteam lucra de fapt în echipă. Dar noua, aici, cum ne va fi? Sa ne reamintim:
In urma cu doua secole, prin articolele 4 şi 5,ale unei intzelegeri odioase, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km2, cu 482.630 de locuitori, cinci cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform cu recensământul ordonat de autorităţile ţariste în 1817). Au trecut atunci în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iaşilor şi Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit, în 1813, noua regiune ocupată „Bessarabia”.
Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Rus a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internaţională, cu toate normele de drept existente la moment. Fraudulos ca orice alt act comis împotriva noastră de atunci. Și trebuie să știm de când a început răul, pentru a ști cum să-l îndreptăm: la 16 mai 1812 ne-au separat pentru prima dată! Pentru că nu te poți întreba de ce trăiești într-un stat fără justiție, cu sărăcie și lipsit de perspective, iar singura ta explicație să fie faptul că politicienii sunt corupți. NU, explicații sunt mult mai profunde.
Statul de astăzi – R. Moldova – este un stat al neamului nostru, neam care se întinde de la Tisa până la Nistru și chiar dincolo… Statul de astăzi, Republica Moldova, are la origini momente frauduloase provocate de alții cum e RAPTUL BASARABIEI din 1812 sau OCUPAȚIA SOVIETICĂ din 28 iunie 1940. Statul R. Moldova a fost creat ca o reacție la despărțirea de imperiul răului – Imperiul Sovietic. Fraudele continuă și în ziua de azi și le fac alții, tot din acele colțuri de lume, pentru că nu cred că cei care citesc acest articol au furat miliardul de la Banca de Economii sau au fost implicați în vânzarea aeroportului.Trebuie să înțelegem că, fiind singur pe lume, acest stat nu poate exista, din raționamente identitare, geo-politice, economice, sociale și culturale,dupa cum urmeaza:
– O clasă politică devotată statului Republica Moldova nu poate exista niciodată pentru că omul este atașat nu de o formă statală trecătoare, ci omul este atașat de neamul său și de interesele neamului său. Ori, în aceste momente de cumpănă la nivel internațional, avem interesul de a fi uniți pentru a ne putea apăra.
– Un stat neutru este o aberație pe care numai propaganda rusească o poate inocula în mintea oamenilor. Pe lumea asta nu există state neutre, Elveția mult-propagată este o convenție mondială pentru sistemul bancar. Statul R. Moldova nu este în acest moment unul neutru pentru că are pe teritoriul său o armată de ocupație.
– Un stat trebuie să aibă pe teritoriul său nu doar agricultură, ci și industrie, economie turism și toate componentele unei ȚĂRI. Unind ce are bun România cu ce are bun Republica Moldova, se poate face puterea pe care ne-o dorim.
– Minoritățile și specificul etnic trebuie respectate și încurajate. În acest moment, nu doar identitatea națională a noastră se caută a fi despărțită artificial în două, ci se distruge identitatea națională a ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor și a altor minorități. Peste Prut, drepturile minorităților sunt respectate, iar fiecare etnie are reprezentantul ei în Parlament.
– Justiție independentă nu va exista niciodată pe teritoriul statului Republica Moldova, în forma sa actuală. Sistemul de corupție și de rudenie existent nu poate fi extirpat decât prin Justiția din România care să treacă Prutul, alături de investiții europene nederanjate de sistemul mafiot și de fonduri europene nerambursabile. Or, asta e posibil  prin Unire.
– Piața de desfacere pentru produsele agroalimentare trebuie să fie una mare și interioară, nu exterioară și sensibilă la contexte politice de moment. De asta ne trebuie o Țară mai mare, cu o piață de desfacere mai mare.
Oamenii politici vor trebui să înţeleagă că, indiferent cum au făcut lucrurile în trecut, de acum înainte au datoria de a privi în primul rând spre obiectivele naţionale, că obiectivele personale nu pot fi deasupra celor comune. Obiectivele de etapă nu înseamnă nimic fără obiective pe termen lung şi că viitorul nu ni-l construim în funcţie de circumstanţe, ci printr-un act de voinţă asumată.Viitorul îl construim printr-un act de voinţă asumată.

Llista scurta cu banii depusi in confuri straine a portocaliilor, adevaratii GROPARI ai TĂRII:

* ELENA UDREA – 1 MILIARD DE EURO
* TRAIAN BĂSESCU – 2,5 MILIARDE
* RADU BERCEANU – 4 MILIARDE
* ADRIEAN VIDEANU – 5 MILIARDE
* VASILE BLAGA – 4 MILIARDE
Din vremuri imemoriale, bandiţii s-au dat singuri în gât. Situaţia se repetă şi acum, în România, cu gruparea de crimă organizată reunită în jurul lui Traian Băsescu. De mai bine de 1 an de zile, aceşti mafioţi se ameninţă şi se şantajează reciproc, după cum se vede si se stie. Fiecare are impresia că ceilalţi au furat mai mult. Impresie bazată pe fapte reale, după cum avea să se dovedească. În Ajunul Crăciunului, mai exact vineri, 24 decembrie, la orele 11,30, Traian Băsescu i-a chemat la ordine, într-o vilă de protocol de la Predeal, pe cei 3 cu care a pornit la drum şi de care nu are loc Elena Udrea. E vorba de Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu. Primii 2 au sosit la timp, venind de la Bucureşti. După o oră, avea să vină, de la Craiova, şi Radu Berceanu.

Discuţia a fost una violentă, cu urlete animalice şi ameninţări, şi a durat pînă la orele 14. La un moment dat, Băsescu le-a pus în vedere să plece din partid, imediat după Anul Nou. Şi le-a pus pe masă dovezile şi extrasele unor conturi bancare, aduse din străinătate de un prieten arab al Elenei Udrea, agent al mai multor Servicii Secrete. Astfel, conform acestor probe, cei 3 au depuse în băncile străine următoarele sume: Vasile Blaga şi Radu Berceanu – fiecare câte 4 miliarde de euro; Adriean Videanu – 5 miliarde. Cele mai multe conturi se află în Elveţia şi Belgia. La câteva ore după ce a plecat Banda celor 3 (mai precis, la 18), au “aterizat” şi Elena Udrea şi arabul respectiv. Acesta e sirian şi are o reţea de hoteluri la Paris, Bruxelles, Beirut, Abu Dhabi şi în alte oraşe şi staţiuni turistice. Reamintim că “amanţii morţii” au sume ceva mai “modeste” în băncile din străinătate: Traian Băsescu – 2,5 miliarde de euro; Elena Udrea – 1 miliard. Normal că sunt invidioşi! Acelora care, poate, se miră de mărimea colosală a sumelor le vom reaminti că cei 3 răufăcători au condus, ani de zile, ministere-cheie ale Guvernului României: Interne, Transporturi, Economie. E inutil să precizăm cum au putut tâlhări aceşti hoţi fondurile acelor ministere, dar şi împrumuturile externe, în condiţiile în care NU i-a controlat nimeni. În curând, vor FURA şi aerul pe care-l respirăm, BRAVO votangiilor pomanagii pentru găleti portocalii, BRAVO celor care au pus botu’ la promisiunile lor mincinoase.

Maria Bumbaru
Business risk adviser
President AXOM Romagent Romania (private investigations) – www.romagent1.ro
Executiv manager :VIDEOCOMPONENTS ROMANIA- www.vcvideo.ro
President Romanian National Association of Detectives – www.adetro.ro
Presedinte fondator Fundatia ACUM
GSM:0745.084.881
email:mariabumbaru@gmail.com

Pacea de la București din 1812 a fost un Tratat de pace semnat pe 16 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812. Tratatul avea 16 articole publice şi două articole secrete .Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman „ceda” Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km2, cu 482.630 de locuitori, cinci cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate (conform cu recensământul ordonat in BASARABIA de autorităţile ţariste în 1817). Au trecut în componența Imperiului Rus ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ținutului Iaşilor şi Bugeacul. Autoritățile țariste au denumit, în 1813, noua regiune ocupată „Bessarabia”. Dar Actul de anexare a Basarabiei de către Imperiul Rus a fost unul fraudulos, deoarece încălca practica internaţională, cu toate normele de drept existente la moment.Fraudulos ca orice alt act comis împotriva noastră de atunci.Caci ce legatura ,decat o ocupatia samavolnica, aveau turcii in Tara Moldovei lui Stefan,sa o cedeze Imperiului Rus?! Trebuie să știm de când a început răul, pentru a ști cum să-l îndreptăm: Si sa nu uitam in veci: la 16 mai 1812 ne-au separat pentru prima dată! 

Pentru că nu te poți întreba de ce trăiești într-un stat fără justiție, cu sărăcie și lipsit de perspective, iar singura ta explicație să fie faptul că politicienii sunt corupți. NU, explicații sunt mult mai profunde si vin din aceste umilitoare vasalitati si stapaniri straine !!.

Statul de astăzi – Republica  Moldova – este parte dintr-un stat al neamului nostru, neam care se întinde de la Tisa până la Nistru și dincolo… Statul de astăzi, Republica Moldova, are la origini grave momente frauduloase provocate de alții cum e RAPTUL BASARABIEI din 1812 sau OCUPAȚIA SOVIETICĂ din 28 iunie 1940. Statul R. Moldova a fost creat ca o reacție la despărțirea de imperiul răului – Imperiul Sovietic. Fraudele continuă și în ziua de azi și le fac alții, tot din acele colțuri de lume, pentru că nu cred că cei care citesc acest articol au furat miliardul de la Banca de Economii a R. Moldova sau au fost implicați în vânzarea aeroportului…

Se fura la Chisinau, mai rau ca la Bucuresti! Trebuie să înțelegem că, fiind singur pe lume, acest stat nu poate rezista, din raționamente identitare, geo-politice, economice, sociale și culturale:
– O clasă politică devotată statului Republica Moldova nu poate exista niciodată pentru că omul este atașat nu de o formă statală trecătoare, ci omul este atașat de neamul său și de interesele neamului său. Ori, în aceste momente de cumpănă la nivel internațional, avem interesul de a fi uniți pentru a ne putea apăra. Asteptam sa ne apare fratele mai mare! Dar el poate?
– Un stat neutru intre Prut si Nistru este o aberație pe care numai propaganda rusească o poate inocula în mintea oamenilor. Pe lumea asta nu există state neutre, Elveția, exceptia mult-propagată este o convenție mondială pentru sistemul bancar. Statul R. Moldova nu este în acest moment unul neutru pentru că are pe teritoriul său o armată de ocupație.
– Un stat trebuie să aibă pe teritoriul său nu doar agricultură, ci și industrie, economie turism și toate componentele unei ȚĂRI. Unind ce are bun România cu ce are bun Republica Moldova, se spera ca se poate face puterea pe care ne-o dorim. Aiurea, doua nevoi infratite de capul lor sunt tot doua nevoi… singure!
– Minoritățile și specificul etnic trebuie respectate și încurajate. În acest moment, nu doar identitatea națională a noastră se caută a fi despărțită artificial în două, ci se distruge identitatea națională a ucrainenilor, bulgarilor, găgăuzilor și a altor minorități. La Bucuresti, drepturile minorităților sunt respectate, iar fiecare etnie are reprezentantul ei în Parlament. Dar le-o conveni „minoritatea „moldoveneasca, impreuna cu rusi, ucraineni, gagauzi,
– Justiție independentă nu va exista niciodată pe teritoriul statului Republica Moldova, în forma sa actuală. Sistemul de corupție și de rudenie existent nu poate fi extirpat decât… prin Justiția din România care să treacă Prutul, dar si investiții europene nederanjate de sistemul mafiot și de fonduri europene nerambursabile. Or, asta e posibil prin Unire?.
– Piața de desfacere pentru produsele agroalimentare trebuie să fie una mare și interioară, nu exterioară și sensibilă la contexte politice de moment. De asta ne trebuie o Țară mai mare, cu o piață de desfacere mai mare. Unirea nu o vor aduce politicienii, nici americanii, nici tancurile.

Unirea adevărată se va produce dacă o vor cere oamenii. La București se vrea, e TIMPUL cel mai potrivit  să se ceară în număr cât mai mare și la Chișinău.

Asta nu pentru a ne conforma celebrului indemn Cherchez la femme, care deconspira o femeie in spatele oricarei afaceri incurcate si, eventual, murdare. Iar afacerile baronului Nechita de la Iasi, numai cat razbat din dosarul DNA, par deosebit de jegoase. Din toate zoaiele in care s-a scaldat ani in sir fostul securist, ajuns primarul Iasiului si unul dintre cei mai influenti pesedisti din tara, premierul Ponta vede doar lucruri diafane si sentimente profund barbatesti. Pontacul s-a exprimat, in cel mai recent interviu, in termeni foarte ingaduitori la adresa tartorului Iesilor, in siajul marelui Adrian Nastase, care-si lua in brate coruptii inainte sa intrebe cat zice legea ca au furat.
„Nu stiam ca trebuie sa stai in arest pentru ca ti-ai spionat amanta”, a glasuit Ponta, mimand mirarea si afectarea din obrajorii lui grasuti, si incercand parsiv sa diminueze faptele baronului Nechita. Ponta – naturel simtitor, pozeaza in mascul de partid, cu intelegere pentru dragostile unuia din cei mai prolifici producatori locali de voturi din tara. Fostul procuror si mimac al respectului pentru justitie, se face ca nu vede ca vina lui Nechita nu era ca-si spiona amanta, o blondina promovata in Primarie chiar in ziua in care facea public divortul de nevasta-sa.
Culpa baronului este ca filajul non-stop, chiar si in afara Iasiului, se facea cu politia locala. Procurorii zic ca Nichita folosea sclavii in uniforme si pentru a-si spiona partenerii de afaceri sau persoane despre care voia sa afle diverse lucruri.
Slugoiul din fruntea Politiei Locale a fost filmat in timp ce cara darurile la nunta fiicei lui Nechita, paranghelie la care a benchetuit toata clica pesedista, in frunte cu Victor Ponta.
Cel care se face ca nu stie ca, in timp ce politia locala il slugarea pe Nechita, in Iasi s-au petrecut diverse fapte fix de competenta politistilor locali. Care erau, saracii, prea ocupati cu misiunile trasate de Nechita ca sa mai lucreze si pentru iesenii care le plateau salariile.
Asta este Nechita aparat cu nonsalanta prefacuta de Ponta, si ale carui fapte abia incep sa fie date in vileag. De-aia zic: Ponta trebuie ca are o amanta, de manifesta atata intelegere pentru baronul Iasiului si ii diminueaza faptele la excesele unui amant gelos.

Vifor Rotar