Search

cum se fura - search results

If you're not happy with the results, please do another search

0 392

Cu trupele rusești masate la graniță și cu un Putin care face declarații de dragoste Ucrainei, situația pare desprinsă din scenele tragicomice rurale în care bărbatul beat își bate nevasta (fosta sau actuala) și-n timp ce-i dă îi spune cu jind: „Te-am iubit și te iubesc, fă!”. Cu toate că pare de râs, cam așa arată situația. Însă ea e mai complexă decât pare.

V-ați întrebat cum de a apărut totul fix acum?
Să privim cu atenție evenimentele. Lumea e sufocată de proteste din ce în ce mai masive împotriva măsurilor tembele luate de autorități. Culmea, în ciuda protestelor, tembelii de la butoane merg înainte. De ce? Pentru că ei, în majoritatea lor covârșitoare, sunt niște simpli idioți care repetă poezia. Asta știu, asta fac.
Pe plan mondial există o anumită inerție între momentul în care se ia decizia unei măsuri și punerea ei în aplicare. Chiar dacă totul e sincronizat destul de bine, inerția apare din cauza modului ticălos în care e gândit infernalul mecanism de comunicare între elitele conducătoare și păpuși. Un mod în care marionetele acționează din convingere, convingere care le este indusă prin intermediul propagandei și al factorilor de control (elitele intermediare). Mă rog, probabil voi dezvolta asta într-un articol viitor.

Ce vedem noi, totuși?
Că întreg narativul COVID se destramă. Presiunea prea mare pusă în acești doi ani a făcut ca ura să apară chiar și în cazul celor mai imbecilizate populații(de ex, francezii și, mai ales, italienii). Culmea, marionetele cele mai idioate merg pe același narativ pentru că pe ăsta îl știu.
V-o imaginați pe proasta care-a ocupat funcția de Ministru al Sănătății că ar fi capabilă să-și schimbe radical opiniile? Evident nu! La fel se întâmplă și la nivel de UE. În plus, în cazul aparatului european, a mai apărut și corupția indusă de șpăgile plătite de operatorii economici interesați, astfel încât acolo inerția tinde să fie foarte mare.
Cumva s-a cam tras un semnal de alarmă. Și totul riscă s-o ia razna, inclusiv la licurici acasă unde nervozitatea e tot mai mare întrucât sunt tot mai multe „conspirații” care nu mai pot fi peticite.
Furtul alegerilor este pe cale să fie demonstrat, FBI e prins în fundul gol în cazul așa-ziselor „amestecuri rusești” în alegeri și, colac peste pupăză, documentele pe care trebuie să le elibereze FDA-ul în ceea ce privește vaccinurile sunt pe cale să detoneze societatea. Și nu doar acolo, ci peste tot în lume unde s-a impus obligativitatea vaccinării.
Uitați-vă la ce se întâmplă în Canada și Australia ca să înțelegeți ce urmează. E un bolovan care tinde să se rostogolească urât de tot.
Dacă bolovanul acela se rostogolește într-o zonă atât de întinsă, toată elita riscă să rămână în fundul gol. Și-atunci ce faci? La modul evident, schimbi narativul, aducând ipoteza unui război la înaintare. Poatechiar războiul ca să fii credibil. Și-aici trebuie să ai „dușmanul” pregătit. Priviți așadar către cel mai negativ(sic!) personaj al momentului: Putin. Ce face el? În principal mai nimic, doar că deplasează niște trupe pe teritoriul său. De asemenea, dinspre mediile diplomatice ni se șoptesc chestii înfiorătoare: ”ursul e pe cale să provoace daune majore”. OK, să vedem ce știm și ce se întâmplă.

Într-adevăr, ursul e supărat. De ce? Simplu, i s-a invadat teritoriul, i-a fost deranjată intimitatea. Astfel încât acum tot ce se întâmplă e credibil.
Vrea Rusia Ucraina înapoi? Cu siguranță. Însă e o iluzie să crezi că o intervenție armată ar normaliza lucrurile. Propaganda occidentală a pătruns bine de tot acolo. Peste 50% dintre ucrainieni vor în UE și NATO. Dacă intră Putin peste ei cu ce se alege? Cu un război de gherilă? Credeți că asta vrea? Cu siguranță că nu. Și-atunci de ce strigă de la graniță?
E simplu. Amenințarea rusească generează o schimbare de narativ. E un rol pe care Rusia îl joacă la modul conștient. Și asta pentru că, la sfârșitul scenetei, își va lua premiul.
Care-i premiul? Zona sa gri de securitate. Care va include întreg estul. Posibil și Austria! Cum e posibil așa ceva? Simplu, Rusia e capabilă, în timp ce America e în moarte clinică.

Amenințarea rusească e o scenetă numai bună de închis gura pulimii dezordonate. Asta în ciuda faptului că probabilitatea ca Rusia să intre  militar în Ucraina începe să fie aproape de zero(cu excepția unui accident!). Din ceea ce văd eu se fac mișcări de transfer pașnic, similar revoluției colorate.
Ce înseamnă asta? Că va apărea o forță care va susține neutralitatea Ucrainei și pacea cu Rusia, adică niște așa-ziși moderați aflați în siajul Moscovei. Rețineți chestia pe care se va merge; principalele trei temeri ale ucrainienilor sunt, în ordine descrescătoare: inflația, prețul energiei și corupția. Inflația va fi peste tot în lume, deci devine digerabilă. Pentru prețul energiei, indiferent cum am da-o, cheia e la ruși, iar în ceea ce privește corupția, uitați-vă peste gard să vedeți ce dezvăluiri se fac. Tot ce e lider pro-occidental are cel puțin un dosar deja făcut. Că de furat nu pro-rușii au furat ca-n codru!
Așadar, cum vrea Putin să cucerească Ucraina? Nu militar, ci seducând-o din interior. O veți vedea. De ce face demonstrații de forță la graniță? Strict pentru ca Occidentul, mult prea fragilizat, să poată schimba narativul și să-și potolească oile. Iar pentru asta, în ciuda dramoletelor pe care le vom vedea, Rusia va primi premiul cel mare. Veți vedea asta pas cu pas.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

0 115

La câte am aflat după ’89 încoace despre eroii și înaintașii noștri nici nu știu dacă ceea ce auzisem inițial despre ei este adevărat, legendă sau „dosar fabricat” ca cel al Olguței. Apropo, nu știu de ce face lumea atâta caz de dosarul respectiv, că doar madame Kovesi nu este nici prima, nici originală și nici perfectă în fabricarea dosarelor, știm toți că de la Beria încoace, dosarul din falsuri se face.

Despre Alexandru Ioan Cuza am aflat, după ce ani de zile am crezut că a fost mai curat ca Fecioara Maria și mai înțelept decât Solomon, că de fapt a fost și puțin manipulat, puțin ajutat să ajungă unde a ajuns, cam ca domnul Klauss 160 de ani mai târziu, că el de fapt a fost împins acolo unde a ajuns, cu ajutor intern și extern, cu sprijinul unei loji masonice, la fel ca și actualul, că îi plăceau mai mult decât trebuia femeile și că a acceptat să abdice, fiind șantajat, mai mult decât amenințat, la fel ca și Mihai, dar nu Viteazul, dar și ca toți cei care ajung în funcții politice în ziua de azi și își dau „demisia de onoare”.

Ce am mai auzit despre el și nu sunt sigur că ar fi adevărat, dar așa se spune este că, văzând el că nu mai poate controla corupția și furturile a decis să introducă o măsură unică, cu care să se măsoare băuturile, fie ele lapte, miere, bragă, sau vin. A considerat el că trebuie să existe o măsură în toate și cred că avea dreptate. A avut curajul să îi pedepsească pe toți cei care nu foloseau ocaua lui, „Ocaua lui Cuza”.

Unii spun că de aici i s-a tras, de la cei care nu mai puteau înșela și fura din cauza lui, alții că de la cei care credeau că dacă l-au suit în barca lor, vor putea să își recupereze „cheltuielile” făcute când au investit în el, cam așa cum și alții, acum au crezut că își vor recupera banii după ce s-a suit pe tron. Și unii și alții au luat țeapă, deși Vlad Țepeș dispăruse de mult.

Unii spun că la fel face şi domnul Klauss, îi pedepsește pe toți cei care nu folosesc ocaua lui. Dacă vezi ce i s-a întâmplat Olguței Vasilescu, Ponta și altor colegi de partid, ai fi tentat să crezi că așa e, că are o oca și numai una. Dar dacă ne uităm însă la plagiatele lui Kovesi, cel de-acul din centrul atenției și la casele din Sibiu, constatăm că pe lângă ocaua cu care cântărește falsul și uzul de fals al lui Ponta și chiar plagiatul acestuia, mai are o oca, personală, cu care cântărește falsul și uzul de fals din procesul propriu și plagiatul din alte doctorate.

Din câte se vede, domnul Klauss are nu una, ci două ocale, una pentru inamici și alta pentru acoliți. Și se pare că cel puțin o parte din „creditorii” lui își recuperează investițiile, dar numai cei externi. Cei interni o cam fură, iar Oprea, M.R.U., Blaga știu cum. Mă întreb ce va scrie despre asta istoria și cu ce va intra Klauss în legendă? Cu plimbările, cu gesturile de prost gust, cu toaletele primei profesoare, cu aroganța, cu discursurile, cu trădările sau cu ocara?

Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro

0 429

Ca răspuns la ieftinul mesaj dintre ani al lui Iohannis, desigur, citit de pe prompter, îi urez să ajungă la lada cu reziduuri ale istoriei! Ne-a furat şapte ani din viaţă şi-a dat România pe mîna asasinilor de tot felul. Iohannis a vrut să mulţumească naivilor care au pus ştampila pe căciula lui mai mare decît mintea. El nu-i decît un corcodel uriaş, înfipt în geamul Cotrocenilor, o bicicletă fără lanţ, pe o pîrtie de schi.
Să-i dăm drumul pe derdeluşul lui 2022, an în care vom plăti cu vîrf şi îndesat ororile şi erorile guvernelor lui Iohannis şi tragediile ultimilor doi ani! La capătul pîrtiei dăm piept cu psihoza pandemiei, cu multiplele sfidări ale Omicronului.
Surlele temutului virus nu vor înceta curînd. Se aude, venind de pe lamela zărilor, o altă făcătură bacteriologică, numită C.1.2.
Vom da piept cu scumpirile în lanţ, cu numeroase crize care vor schimba din temelii harta lumii.
Ajutorul dat de guvern pensionarilor şi copiilor e o gargară jalnică. De frică, nimeni nu mai strănută, nu mai tuşeşte, gripa sezonieră a fost îngropată de valurile Covidului.
În ordinul de sus stă scris ca oamenii să moară în număr record. Ştiriştii ne ţin la curent, pe ton apocaliptic, cu tragica gheaţă de la malul Mării noastre Moarte şi cu incidenţa valurilor Dunării, celebra lor cîrdăşie pe bani, fiindu-le extrem de profitabilă.

României abia i se mai aude respiraţia sub clăparii unui preşedinte eşuat. Sub bîta sa de golf. Că de înţeles, Iohannis nu înţelege nimic nici din ceea ce citeşte de pe hîrtii sau prompter. Ştie Iohannis ce-i economia?
Pentru el economia ţării înseamnă tîlhărirea românilor şi a României. N-are rost să ne mai batem capul cu el. Trebuia suspendat demult şi cercetat penal. În şapte ani a subminat România, a îngropat, la propriu, mii de români.

Un raport al CNN Brasil, îl acuză Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro,  de omucidere în masă pentru modul în care a gestionat pandemia Covid-19.
Noi ce mai aşteptăm cu Iohannis?
Atîtea spitale în flăcări cu zeci de victime arse de vii şi mii de morţi Covid, în mandatul său! Asta nu e omucidere? Nu e crimă în masă? Ceauşescu a fost împuşcat pentru falsa subminare a economiei naţionale!
Vom vedea dacă AUR e în stare  să-l rostogolească de pe schiuri, precum se laudă!

Claparii lui KWI

Mi-e greu să cred că în România lui 2022 va curge lapte şi miere. Vom fi mai degrabă spaţiul ideal al experimentelor medicale, bacteriologice, militare, al asasinatelor economice.
La ordinul Oberkommando der Neuen Weltordnung (Comandamentul Noii Ordini Mondiale) Iohannis a dat undă verde tuturor fărădelegilor în ţara noastră!
Sînt un lucid optimist-pesimist, ce să fac, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut! De nu, lumea politicienilor, în special, Iohannis, mi-ar fi dus dorul şi ar fi fost o linişte urîtă pe aici.

În linia obişnuită a tragi-comediei, guvernanţii şi netrebnicii de sus se vor strădui de faţadă şi anul acesta să acordeze, să adapteze, realitatea haotică, să taie, să ajusteze, să reducă, de unde credeţi? Tot din nivelul de trai al românului.
Adică se vor asigura că România va rămîne tot pe primul loc în Europa cu cele mai multe şi mai grele taxe, o sută cincizeci, se vor asigura că va creşte mult mai mult datoria publică şi va scădea mai mult nivelul de trai.
În „teatrul de operaţiuni” al Puterii, anul se configurează bogat doar pentru aleşii întorşi din vacanţa ţărilor calde, care vor da buzna în palate, fără o prealabilă scanare cu „antivirus. Românul de rînd va accepta, ca de fiecare dată, condiţia de a fi parte în alte experimente genocidale, în alte valuri„seismice”.

Ar fi cazul ca anul acesta să evităm contactul cu mizeriile din „seringile” furnizate de guvernaţi cu teatrală cumsecădenie, şi să le închidem măsurile de covidenie în nas. Inclusiv, „NaziPass”-ul, al cărui scop nu e stoparea contaminării, ci controlul total. Cele patru valuri şi al cincilea pe drum, bașca C.1.2, răsărit peste noaptea din artificiile de revelion – au fost profitabile şi bănoase pentru cei care au furat căciula de astrahan a poporului şi dezastruoase pentru cei mulţi, rămaşi fără căciulă.
Se ştie că banii n-aduc fericirea, dar o întreţin. Pot depune mărturie în acest sens, oficialii noştri! Ei nu vor avea grija zilei de mîine. Niciunul n-a trecut prin mandat ca gîsca prin apă. N-au intrat la conducere să planteze cartofi pentru popor. Au scopuri precise, precum americanii în spaţiul extraterestru, la Deveselu şi în Marea Neagră. PIB-ul ţării se tot varsă de peste trei decenii doar în buzunarele lor şi ale Occidentului. Mai nou, „ăl de la finanţe” a anunţat că mai împrumută un miliard de euro, dar nici el, nici Cîțu, n-au declarat ce-au făcut cu uriaşele sume împrumutate pînă azi. Curat murdar, coane Ciucă!
Cînd anul vechi s-a dat la o parte din calea Anului Nou, mi-am adus aminte să ciocnesc în mod serios cupa de şampanie pentru toţi cititorii şi prietenii mei din ţară şi de pe meridiane, dar şi pentru „minunaţii” doi ani de pandemie, pentru cei şapte ani de nimicnicie ai celui mai compromis şi dezastros preşedinte din istoria României. Sigur, şi pentru mărunţişul aruncat românilor din marea milă a pesedeului. Cum din popor se spune că în noaptea dintre ani cerurile se deschid şi dorinţele noastre se împlinesc, ţinînd cont de realitate, mi-am pus în gînd ca, în 2022 să scăpăm de Iohannis, prietenii sinceri să nu mă ocolească şi să scap sănătoasă din luptele cu duşmanii poporului.
Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

0 127

Proiectul efemerei Educări a României needucate, propagat de președintele Ioahnnis la oră de maximă audiență, cu impiegați de mișcare foști plagiatori și impostori intelectuali, precum actualul copiator al muncii celorlalți, ministrul Educației, comis voiajor al succedatelor partide, a eșuat precum Titanicul pe vreme bună.
Cică n-ar trebui să furăm de la alții, nici măcar gânduri sau înscrisuri, aspect fundamentat încă de acum 3250 de ani, plus, minus, prin tablele lui Moise.
Așa s-a exprimat și președintele, cu vituperare extremă împotriva furtului intelectual, doar că surprinzător prin relaxarea pedepselor aplicate plagiatorilor, precum cazul generic Ponta. Filosoful Gabriel Liiceanu nu mai crede în minuni Pascale, deși este Crăciunul, și izbește frontal sub linia de plutire persistența în funcții guvernamentale a plagiatorilor, sau a prietenilor lor, după caz. În general oameni fără imaginație și originalitate.

Plagiatorii care umplu viața publică românească, guvernamentală sau nu, subzistă eroic 
“Culmea ea că, în 21 iulie, cred, anul ăsta, Klaus Iohannis a ieşit din nou la rampă şi a zis nu se mai poate continua aşa, toleranţă zero la furt intelectual. Toleranţă zero. Şi l-a păstrat mai departe, ministrul Educaţiei, pus să facă România educată, care avea un CV plin de proiecte şi de gesturi care sprijineau pe cei care plagiază.
Îl ajutase pe Ponta, se evidenţiase prin gesturi contrare României Educate, care privilegia pe cei care furaseră doctorate, care a vorbit de momentul T0, să uităm ce s-a plagiat până acum, să începem de acum cu nişte noi structuri, cu reforme. Totul era pe dos. Vorbele pe care le-a rostit Klaus Iohannis ca preşedinte prezentându-şi programul, cele cu care a revenit în câteva rânduri, nu au avut niciodată nicio acoperire.
De fiecare dată am căzut în plasa unor speranţe false. În clipa de faţă cred că nu mai crede nimeni că de aici va ieşi ceva. Nu a ieşit nimic, nici nu are cum să iasă”, a concluzionat Liiceanu, la Prima Tv, potrivit stiri pe surse.
Ceea ce omite Liiceanu este însă natura inebranlabilă a omului, aceea de a nu se schimba fundamental, indiferent de consecințe. Evident, nici cea a plagiatorilor și nici cea a demagogilor.

Libiu Mateescu

1 637

LEGEA POLIȚIEI MILITARE, dezbătută ieri la MApN, permite Armatei să aresteze civili și să acționeze cu glonț pe țeavă „pentru controlul mulțimilor care nu respectă măsurile”
Legea Poliției Militare, o Lege cu paragrafe ilegale și anticonstituționale, care va anula drepturile și libertățile cetățenești și va pune civilii la cheremul cadrelor înarmate cu muniție de război, merge pe repede-înainte.
Ieri a avut loc la sediul MApN întâlnirea dintre cadrele militare și reprezentanți ai societății civile ca parte a dezbaterii publice care trebuia bifată pentru proiectul Legii Poliției Militare lansat de Nicolae Ciucă, preferatul lui Klaus Iohhanis, pentru obediența sa legendară.
„Pentru prima oara de la înființarea, în 1990, a primelor structuri de poliție militară, specialiștii acestei arme vor avea o lege care sa le stabileasca foarte clar misiunile”, a precizat MApN la data lansări dezbaterii publice asupra Legii, pe pagina sa de Facebook. Conform sursei citate, „acțiunile politistilor militari nu se vor extinde asupra populatiei civile pe timp de pace sau în situatie de normalitate, conform proiectului legislativ aflat in dezbatere publică”.
Proiectul de „Lege privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Poliției Militare” – se vrea a fi prima lege care reglementează activitatea acestei structuri.

În proiect se prevede ca poliția militară să intervină în anumite situații în sectorul civil, dând chiar amenzi sau verificând, cercetând activități ale civililor, dar toate aceste intervenții stabilite în perioadele de stare de urgență, asediu sau de război, sunt trecute deja în legile specifice activităților în astfel de situații.
Deci care e rostul alcătuirii unei legi speciale pentru poliția militară? De ce era nevoie de o lege pentru activitatea lor, de vreme ce atribuțiunile acestei structuri sunt prevăzute în regulamente militare și ordine ale ministrului dar mai ales întrebarea care se pune este de ce este nevoie de o Lege Specială pentru o structură internă?
Beneficiază și celelalte specialități ale armatei de legi separate? Desigur că Nu.
Ce se urmărește de fapt, militarizarea sau supra-polițienizarea societății cu o mână de fier înarmată cu arme de război, căci Poliția Militară asta poartă, pistoale mitralieră cu muniție de război, ce penetrează pereții de cărămidă, sfărâmă betonul, ba chiar glontele de PSL trece și prin șina de cale ferată?
Unde în orașele și comunele României va fi nevoie de asemenea armament, specific frontului, nu zonelor civile?
Culmea este că proiectul privind dreptul poliției militare de a da amenzi a apărut exact când sindicatele din poliție protestau și anunțau că nu vor mai da amenzi, ci doar avertismente, lăsând guvernul fără bani. Să fie armata folosită ca spărgător de grevă?
Se vor călca polițiștii în picioare, militari și civili deopotrivă, unii pe alții, care să dea o amendă, un pulan pe spinare sau să ia o șpagă?Se mai pune și întrebarea legitimă Ce se va întampla in cazul unor plangeri penale ale civililor la adresa abuzurilor militarilor – cine le va examina, Parchetul Militar, structură total ănchisă sau Parchetul General? Ce se va întâmpla dacă cetățenii nu se supun ordinelor militare, vor fi mitraliați? Cine va ancheta astfel de situații, ce jurisdicție are prioritate, Parchetul MIlitar care a scos basma curată adeseori acuzații majori în uniformă?
Pentru cei care nu știu, România este în topul condamnărilor cadrelor militare superioare, generali și colonei, prinși la furat, condamnați, dar cu mult mai puține executări ale pedepselor, avem cele mai multe cadre militare condamnate din întreaga Europa, suntem singura țară din lume cu doi foști miniștri ai Apărării transformați în pușcăriași. Plus un număr enorm de generali și colonei cu dosare penale, implicați în scandaluri răsunătoare de corupție.

Avem peste 1700 de generali, nu am mai pus și chestorii din Poliție la numărătoare, tot generali de fapt, sau pe cei de la SRI.1700 de generali peste o Armată aproape handicapată, adică fără aviație, fără marină, fără coloană vertebrală, fără producție de război, care are nevoie de asistență din afară pentru a-și supraveghea propriile granițe, cu un spirit de corp puternic zdruncinat, cu echipamente învechite ce consuma resurse uriașe de întreținere.
Această Armată penibilă sub aspect militar și operațional, are însă, iată un rol nou, de Poliție militară îndreptată asupra propriilor cetățeni, deveniți inamici, dacă ordinele de sus o cer.Iar în situațiile speciale la care se referă proiectul de Lege, cum este pandemia Marii Resetări de azi, acolo sus, la butoane, cine o să tot fie? Raed Arafat și Klaus Iohannis sunt cei care vor avea butoanele și pârghiile Poliției Militare, e cât se poate de clar.”
Ca și în cazul Legii nr. 218/2002, prin care au fost stabilite atribuțiile Poliției române, toate atribuțiile Poliției militare, inclusiv cele suplimentare (denumite „alte atribuții” în art. 14 al. 3 din proiect) trebuie stabilite numai prin lege, nu și prin acte normative cu putere inferioară legii. Referirea prea generală din art. 14 al. 3 din proiect, care se face la „acte normative” și nu la „lege”, permite ca atribuțiile Poliției militare să fie suplimentate și prin acte normative inferioare legii, gen hotărâri de guvern, ordine de ministru etc.
stfel, se creează posibilitatea, la nivel teoretic, cel puțin, de a putea fi introduse, prin hotărâri de guvern sau ordine de ministru emise ulterior adoptării acestui proiect de lege, atribuții suplimentare ale Poliției militare, de exemplu și unele cu privire la civili sau cu privire la implicarea sa pe durata starii de alertă.
De asemenea, precizăm că potrivit art. 118 al. 1-3 din Constituție,organizarea și funcționarea componentelor forțelor armate, deci și atribuțiile Poliției militare, se pot stabili numai prin lege, respectiv prin lege organică.
De aceea, considerăm că este neconstituțională o reglementare potrivit căreia unele atribuții ale Poliției militare sunt stabilite prin lege (legea organică de organizare și funcționare), iar alte atribuții ale poliției militare urmează să fie stabilite prin hotărâre de guvern, ordin de ministru sau alte acte normative cu putere inferioară legii.” – comentariul asociației pentru apărarea drepturilor omului, APADOR – CHDeci jandarmii, polițiștii mai milițieni la cap, pândarii de la „poliția locală” nu erau de ajuns, controlul este distribuit structurii militare de represiune, cu încălcarea unui teanc de legi și tratate internaționale.

În perioada colectivizării, dușmanul de clasă, cel despre care autoritățile bolșevice au stabilit că e de origine nesănătoasă, adică român curat și muncitor, era pus la punct, mai exact nimicit, cu trupele Securitătii și Armatei comandate de Consilierii sovietici ai NKVD.Astăzi, dușmanul de clasă este cetățeanul reluctant si indisciplinat care îndrăznește să-și manifeste incredulitatea fata de autorități, devenite autorității divinatorii, susținute aprioric de dogma OMS, prin cerberii săi transnaționali, de genul „Cioclilor Apocaliptici” conduși de Ayatollahului Arafat.
Dacă cetățeanul refuză vaccinarea – desigur se invoca și aici motivații de origini sanitare -, dușmanul nesănătos la cap devine „TERORIST”, cum o spune ad literam premierul de paie Cîțu – și atunci trebuie zdrobit manu militari. Cum au învățat piticii locali ai Marii Resetări de la tovarășii lor mai mari, care i-au transformat în „teroriști autohtoni” pe suporterii lui Donald Trump.”Poliția Militară interzice temporar pătrunderea în clădiri, localități sau zone geografice…ori dispune evacuarea temporară din acestea a oricărei persoane.”…”Poliția militara devine un organism de sine stătător și cu conducere unitară, a cărei jurisdicție se va extinde și asupra populației”…”pentru controlul mulțimilor, dar și pentru a aplica amenzi celor care nu respectă măsurile de protecție în timp de pandemie”.

Asadar conform aberației de proiect, poți fi aruncat afară din casa ta, proprietatea privată este anulată, poți fi gonit din localitatea ta sau chiar din țară – că nu este definită explicit „zona geografică”, de exemplu podișul Transilvaniei sau Istmul ponto-baltic sunt zone geografice.
Nici Securitatea nu avea asemenea puteri! „Între atribuțiile Poliție Militare se numără dreptul: de intervenție asupra populației și de a judeca în condiții speciale; de cercetare penală specială etc.”
La gunoi Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ratificat de România în 1974, în timpul comunismului!).
Dictatura militară nu mai este doar un scenariu „conspiraționist”, „Comandantul Suprem al Acțiunii” și Comandantul Suprem al Armatei, vor putea utiliza de acum nu doar pulanul milițienilor – deveniți cam prea neascultători – ci și automatele cu gloanțe de război ale Poliției Militare ce vor fi la cheremul lor, cum este deja de un an de zile întreaga Românie.

Sursa: IonCoja.ro

2 366

Biserica deranjează tot mai mult. Hristos nu se împacă cu Marea Resetare și cu Noua Ordine Mondială.
Atât în Estul Ortodox cât și în Vestul Catolic, tot mai multe și mai puternice voci de prelați se ridică împotriva distrugerii civilizației creștine și cheamă credincioșii la trezire și la rezistență.
Cum chemarea pare să aibă ecou și lumea dă semne de deșteptare, arhitecții globalizării au lansat contraatacul.
Lupta diferă în funcție de specificul social: în Estul ieșit mai îmbisericit după experiența comunistă, ofensiva se dă cu mijloace mai insidioase: acțiuni de diversiune pentru a semăna dezbinare în sânul Bisericii.
În Vest, lucrurile se desfășoară mai brutal. S-a dat ordin de zi pe unitate: să li se pună cu orice preț pumnul în gură înalților prelați catolici care denunță actuala linie progresistă a Vaticanului și înhămarea Papei Francisc la căruța Marii Resetări.
Însă, și într-o parte și în alta, campania pentru obligativitatea vaccinării și restrângerea drepturilor și libertăților merge mână în mână, tovărășește, cu Marea Resetare.
După ce cardinalul german Gerhard Müller a fost supus unui linșaj mediatic în presa din țara sa, camaradul său de luptă, Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, este victima unui tratament similar din partea presei italiene.

La începutul lui decembrie, Viganò, care a lansat un răsunător apel pentru formarea unei mari alianțe internaționale anti-globalizare, a acordat un amplu interviu ziaristului catolic Cesare Saccheti, pentru blogul acestuia, The Eye of the Needle (Ochiul acului).
După ce s-a referit la atacurile împotriva sa declanșate de cei pe care i-a numit „Înalții prelați ai COVID-ului”, monseniorul a vorbit din nou despre „infiltrarea” Bisericii Catolice de către o „Biserică Subterană” – „Deep Church” (echivalentul ecleziastic al „Statului Subteran” sau Paralel).
Viganò face legătura dintre acest „plan de infiltrare” și Conciliul Vatican II (1962-1965). El observă că, „de la Vatican II încoace, Biserica a îmbrățișat principiile revoluției (franceze, ideologia liberală, colectivismul comunist și, în general, «duhul acestei lumi», teoria genului și disoluția Creștinătății), nu doar în plan doctrinar ci și în cel moral și cultural, care sunt elementele vitale ale civilizației creștine”.
Viganò îl numește pe Papa Francisc „profetul Noii Ordini Mondiale”, care nu este altceva decât un Eden răsturnat și fără Dumnezu.
Pandemia seamănă foarte mult cu o „operațiune teroristă” (și există indicii în acest sens), iar vaccinarea este prima etapă pentru controlul total asupra Omului și transformarea lui într-un robot, prin utilizarea Transumanismului.
„Certificatul Verde” pare să fi fost conceput după modelul Semului Fiarei din Apocalipsă.
În acest context, orice preot are nu doar dreptul, ci și datoria de a-și avertiza credincioșii despre pericolele vaccinării și ale dictaturii care se instaurează.
Reproducem mai jos interviul oferit de Carlo Maria Viganò lui Cesare Saccheti, în varianta sa integrală.
O facem în ciuda unor poziții „catolico-centriste” care ar putea deranja cititorul ortodox.
O facem în spiritul adevărului, dar și pentru că, dincolo de aceste „fisuri” dogmatice, expunerea monseniorului Viganò reprezintă, în totul său, deopotrivă o sinteză și o analiză a realității zilelor noastre pe care îndrăznesc să le apreciez ca fiind fără egal.

Tactici bolșevice de compromitere a adversarilor
Excelență, în ultimele zile ați fost victima unor atacuri dure în presa italiană, iar aceste atacuri par să crească în intensitate. Massimo Gianini, editor la La Stampa din Torino, a mers până acolo încât v-a numit „scelerat”. Un alt ziarist italian de prim plan, Bruno Vespa, a afirmat că Dumnezeu ar trebui „să vă ierte” pentru declarațiile dumneavoastră privind vaccinurile și așa-zisa pandemie. Ați putea explica de ce presa corporatistă italiană vă privește ca pe un fel de „inamic public”? De ce par să se teamă atât de tare de dumneavoastră?
Cum am spus și cu alte ocazii, este tipic pentru orice regim totalitar să încerce să delegitimeze orice formă de disidență. Într-o primă etapă prin ridiculizarea adversarului, făcându-l țintă a ironiilor pentru a-l discredita în ochii opiniei publice.
Apoi, după ce l-au delegitimat atribuindu-i aspecte patologice sau ca având nevoie de îngrijire psihiatrice, sugerând că este instabil mintal și deci trebuie internat la o clinică de boli psihice.
Etapa finală a procesului este incriminarea tuturor punctelor de vedere diferite ale adversarului.
În acest mod, regimul creează premisele necesare pentru a-și separa toți adversarii de societatea civilă.
Minciuni, insulte și atacuri la persoană – așa cum este și cel mai recent împotriva mea din partea revistei Venerdi (al cărei editor este La Repubblica) – toate fac parte din strategie, un fel de producție teatrală în care „înalții preoți ai COVID” își sfâșie hainele de pe ei, urlând la fiecare obiecție ce se opune minciunilor lor.
Ar trebui să ne reamintim că La Stampa și La Repubblica aparțin familiei Elkann, o familie înrudită cu Rothschild din anii 1500. De fapt, John Elkann a scris prefața la cartea lui Klaus Schwab, „A patra revoluție industrială”, în care președintele Forumului Economic Mondial descrie Marea Resetare în cele mai mici amănunte.
În manifestările lor de adeziune la discursul public oficial, purtătorii de cuvânt ai elitei ajung să întrebuințeze tactica discreditării și calomnierii celor care li se opun, o practică tipică grupurilor conspiratoare.
Evident, dată fiind tăcerea asurzitoare a episcopilor și a mașinăriei de propagandă de la Santa Marta (reședința Papei Francisc), este limpede că o voce discordantă, care denunță lovitura de forță aflată în desfășurare, dată de elita globalistă, irită și pare intolerabilă pentru cei care pretind o aprobare irațională a declarațiilor lor contradictorii.

Care este datoria preoților
În acest context, presa italiană a mers până acolo încât a trimis spioni care să asiste la slujbele săvârșite de acești prelați, cum ar fi Pr. Giorgio Ghio, care denunță efectele adverse ale vaccinurilor și în general duhul anticreștin ce pare să domine din ce în ce mai mult societatea occidentală.
Se pare totuși că duhul adevăratei Biserici tradiționale nu s-a stins, dimpotrivă, chiar se întețește. Credeți că puterea globalistă se teme în mod deosebit de această revigorare a credinței catolice tradiționale?
Aș dori să semnalez mai întâi că amestecul autorităților laice în treburile Bisericii constituie o violare directă a Concordatului dintre Sfântul Scaun și Republica italiană.
Mai mult, Conferința Episcopală a Italiei nu are nici o autoritate de a negocia cu guvernul protocoale și acorduri. Așadar, astfel de acorduri, în măsura în care sunt acceptate, nu au oricum nici o validitate.
De aceea, consider că orice preot are dreptul, sau mai degrabă datoria, de a-i avertiza pe credincioși despre pericolul real – nu doar ipotetic – pe care îl reprezintă inocularea cu acest produs medical experimental. Cu atât mai mult este nevoie de acest lucru în condițiile în care întreaga farsă psiho-pandemică urmărește în mod clar instaurarea unei dictaturi.

Complicitatea dintre Statul Subteran și Biserica Subterană
Supunerea ierarhiei catolice, a conferințelor episcopale, a episcopilor și preoților în fața acestui discurs oficial este atât de grosolană și de servilă încât demonstrează în mod clar infiltrarea de către Biserica Subterană („Deep Church” sau Biserica Paralelă) pe care am denunțat-o de nenumărate ori.
Această infiltrare a început în urmă cu 70 de ani, iar astăzi a devenit evidentă din cauza aroganței sale și a persecutării tuturor vocilor de opozanți care contrazic discursul oficial în legătură cu presupusa urgență pandemică și cu încă și mai gravele abateri doctrinare, morale și disciplinare ale actualei conduceri a Bisericii și tulburătoarele complicități ale acestei conduceri cu Statul Subteran („Deep State” sau Statul Paralel).
Această trădare flagrantă a păstorilor Bisericii a suscitat – la fel ca și în domeniul guvernării laice – o opoziție spontană a „bazei”, a poporului, deopotrivă oameni de rând și preoți de rând, iar această opoziția privește atât reacția la pandemie cât și criza ierarhiei Bisericii.
Pe de o parte, îi avem pe promotorii Marii Resetări, cu ideologia lor anticatolică și anticreștină, sprijinită de Biserica bergogliană.
De cealaltă parte, îi avem pe cei care se opun Noii Ordini Mondiale și care cred în împlinirea valorilor morale și a aspirațiilor lor în veșnicul magisteriu (învățătură) catolic și în liturghia catolică tradițională.
Cele două cetăți: Cetatea Diavolului și Cetatea lui Dumnezeu: separarea este mereu aceeași, deoarece forțele care se înfruntă sunt plasate fundamental pe poziții care sunt ontologic opuse și inamice.

Rockefeller și Operațiunea Lockstep
Un colonel rus, care a lucrat cândva în serviciile secrete sovietice, Vladimir Kvaciov, a numit pandemia un fel de „operațiune teroristă”, concepută în mod expres pentru a provoca o reducere a populației lumii și instituirea unei dictaturi mondiale.
Într-un articol publicat de Fundația Rockefeller în 2010, al cărui titlu este „Operațiunea Lockstep” („lockstep” = aderare la o mișcare care provoacă mare emulație), se pomenește în mod explicit despre declanșarea unei pandemii. Această pandemie ar permite guvernelor din lumea întreagă să aplice măsuri autoritare și represive la adresa libertății individuale, măsuri considerate esențiale pentru a se aunge la un guvern mondial unic.
Aceste măsuri sunt practic aceleași cu cele la care am asistat în cursul ultimului an și jumătate, cum ar fi măștile faciale și distanțarea socială, care au provocat psihoză în masă și ură la niște dimensiuni nemaivăzute în societatea occidentală.
Credeți că toată această situație este o criză provocată, concepută de forțele globaliste pentru a târî omenirea într-o stare de frică permanentă și a deschide calea spre Leviathanul global?
Într-adevăr, asta cred, și o tot spun de la începutul psiho-pandemiei, când, în mai 2020, am expus primejdiile și absurditățile acestei farse grotești.
Sunt destul de bine familiarizat cu scenariile Fundației Rockfeller, precum și cu cele descrise de „Marea Resetare” a Forumului Economic Mondial, al cărui președinte s-a întâlnit cu fostul premier italian, Giuseppe Conte, în noiembrie 2019, și cu actualul premier, Mario Draghi, acum doar câteva zile.
De asemenea, sunt la curent și cu planul ONU numit Agenda 2030.

Ce vrea Noua Ordine Mondială
Acestă operațiune a necesitat o pregătire minuțioasă și participarea unei mari părți a instituțiilor publice și din sectorul privat, inclusiv complicitatea magistraturii, a forțelor de ordine și a presei.
Aceste eforturi conjugate constituie o veritabilă Lovitură de Forță, iar pandemia nu este decât un pretext – „profasis” – prin care s-a impus aparenta inevitabilitate a încălcării drepturilor fundamentale și instaurarea în consecință a unui regim totalitar al Noii Ordinal.
În această Nouă Ordine domnesc superstiția pandemică, împreună cu magicienii ei, cu era sa vaccinală, cu ritualurile sale iraționale și cu excomunicările păcătoșilor „vitandi” („de ocolit” sau „de evitat”) – cei care nu acceptă să renunțe la rațiunea lor și cu atât mai puțin sunt dispuși la apostazia de la Credința lor, pentru a îmbrățișa această demență ideologică lipsită de sens.

Omul viitorului este Omul-Robot
În societatea Marii Resetări, pe care Excelența Voastră ați denunțat-o în numeroase ocazii, ideologia „transumanistă” joacă un rol fundamental.
Tehnologia modernă avansează într-un ritm rapid și am ajuns astăzi să vorbim deschis despre posibilitatea controlării comportamentului uman prin microcipuri implantate.
Unul dintre cei care propovăduiește acest soi de „om-robot” este Klaus Schwab, un personaj cu care ne-am mai întâlnit cu ocazia întrebărilor anterioare, șeful Forumului Economic Mondial.
Credeți că scopul final al transumanismului este de a-l lipsi pe Om de libertatatea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu?
Transumanismul este un proiect infernal prin care Diavolul batjocorește Creația lui Dumnezeu, pervertind-o și corupând-o. „Jugul ușor” al Legii lui Dumnezeu este înlocuit de robia și supunerea în fața tiraniei Satanei, în care Binele nu este tolerat și toți sunt obligați să facă Răul, să accepte Răul și să legitimeze Răul.
Și, în ciuda faptului că numai Dumnezeu ne poate citi conștiințele, Satana încearcă să violeze sanctuarul sinelui nostru spiritual pentru a-l controla și a ne determina să facem Răul împotriva propriei noastre voințe.
În recenta sa carte, Marea Resetare, Klaus Schwab scrie următoarele: „Studiem de asemenea noi mijloace de a utiliza și implanta dispozitive interne care să supravegheze nivelurile noastre de activitate, valorile hematochimice și căile prin care acestea pot fi asociate cu starea noastră de bine, cu sănătatea mintală și cu productivitatea acasă și la muncă. De asemenea, studiem pentru a înțelege mai bine funcționarea creierului și asistăm la evoluții excepționale în domeniul neurotehnologiilor.”
Este un delir pe care numai Lucifer îl poate concepe și este menit eșecului total din cauza matricei sale antihristice, a sfidării sale la adresa stăpânirii divine a lui Iisus Hristos.
Este un delir în care creatura, revoltându-se împotriva legilor divine, pretinde să ocupe locul Celui Preaînalt și repetă cu aceeași hotărâre rușinoasă cuvintele „Non serviam” („Nu mă supun”) ale lui Lucifer.
Satana este un „simia Dei” („maimuțărire a lui Dumnezeu”): în tot ce face pentru a ne îndepărta de Dumnezeu și a ne târî spre Iad, este mereu vizibilă încercarea batjocoritoare de a-L imita pe Mântuitor, de a-I uzurpa suveranitatea, de a-I perverti învățăturile și de a-I fura suflete.
Diavolul vrea să fie venerat în locul lui Dumnezeu. Vrea ca Antihrist să domnească peste lume, înlocuind Biserica lui Hristos cu Biserica lui Satan, care este Religia Umanismului, o religie ecumenică și ecologică.

Raiul răsturnat al lui Satan
În înregistrările video și articolele dumneavoastră ați vorbit despre amenințarea reprezentată de Noua Ordine Mondială. Mai mulți oameni de stat sau prim-miniștri, cum ar fi George H. Bush, Henry Kissinger, Nicolas Sarkozy și David Rockefeller – pentru a numi doar câțiva – au folosit această expresie în declarațiile lor publice.
Acești politicieni descriu Noua Ordine Mondială ca pe un fel de „Eden” către care ar trebui să năzuim. În timpul crizei COVID, am auzit adesea astfel de cuvinte. Puteți explica ideea care stă în spatele Noii Ordini Mondiale și de ce vaccinurile joacă un rol foarte important în realizarea acestui țel?
Noua Ordine Mondială nu este nici „nouă”, nici „ordine”: ea reprezintă ambiția nebunească a Satanei de a răsturna planul providențial al lui Dumnezeu, de a distruge adevărata Religie care duce la Mântuirea veșnică și în final să înlocuiască „ordo christianus” („ordinea creștină”) cu haosul infernal.
În această dez-ordine, Minciuna ia locul Adevărului, Nedreptatea și Abuzul puterii înlocuiesc Dreptatea, Poftele iau locul Ascultării de Legea lui Dumnezeu, Moartea ia locul Vieții, Boala ia locul Sănătății.
Se produce legitimarea Răului și condamnarea Binelui, persecutarea oamenilor buni și elogierea celor răi.
Ignoranța ia locul Culturii și Înțelepciunii, Dezbinarea și Ura iau locul Armoniei și Iubirii.
Satana nu vrea să fie venerat asumând calitățile lui Dumnezeu, ci cerând să fie obiectul adorării prin orice este rău, obscen, fals, absurd și monstruos.
El dorește distrugerea totală, o distrugere ontologic diavolească și antihristică: o Nouă Ordine realizată cu mijloacele unei Lovituri de Stat deghizate sub forma unei stări de urgență artificiale.

Vaccinul ca armă
Campania de vaccinare, lipsită de orice suport științific, folosește înainte de toate ca legitimare aparentă pentru instaurarea urmăririi și controlului global.
Astăzi, sub pretextul limitării răspândirii COVID (un pretext fals, deoarece, între altele, vaccinatul se poate în continuare infecta și fi contagios).
Însă mâine această campanie dorește să își mărească raza de acțiune, extinzând „certificatul verde” pentru a include informații utilizate într-un „sistem de credit social” pentru a face față unei „urgențe verzi”, care de asemenea va fi falsă și înșelătoare.
„Certificatul verde” este conceput asemănător Semnului Fiarei, pomenit în Apocalipsa după Ioan, pentru a permite sau interzice oamenilor să cumpere, să vândă, să călătorească, să chetuiască, să se hrănească și să trăiască.
În al doilea rând, inocularea oamenilor cu un ser genetic experimental care provoacă o slăbire a sistemului imunitar natural, reprezintă o crimă gravă, deoarece îi transformă pe oamenii sănătoși în bolnavi cronici și, în consecință, în clienți permanenți ai instituțiilor de sănptate publice și private.
Această situație umflă enorm profiturile elitei globaliste și provoacă o sărăcire generalizată a populației. Chiar și acest aspect, aparent secundar, dezvăluie caracterul subversiv al Marii Resetări. Deoarece Marea Resetare nu reprezintă doar un atac la adresa sănătății individului, ci și un atac la adresa securității naționale a statelor, deoarece forțele lor armate sunt afectate de efectele adverse ale vaccinurilor, iar soldații nevaccinați sunt excluși din serviciul activ.
Cred că acesta este un aspect insuficient luat în considerare de cei care analizează această criză și demonstrează abjecția celor care, odată ajunși la putere, devin complici la distrugerea țărilor lor pentru a le subjuga Noii Ordini.

Vatican II este Revoluția Franceză a Bisericii Catolice
Vorbind despre Noua Ordine Mondială, Excelența Voastră a afirmat într-una din înregistrările video că (Conciliul) Vatican II a jucat un rol fundamental, în anii 1960, în acest plan. Din acest punct de vedere, Conciliul poate fi considerat drept un eveniment care a construit o „nouă Biserică liberală”, desprinsă de tradiția catolică.
Această „Biserică liberală” a adoptat duhul lumii moderne, în loc să încerce să-l stăvilească. Practic, instituția care ar fi trebuit să fie „katechon”-ul, forța care se opune manifestării Antihristului, a devenit în schimb purtătoarea de cuvânt și promotoarea Antihristului.
Se poate spune că forțele masonice care au infiltrat Biserica au pus la cale această schimbare? Credeți că Biserica de astăzi trăiește apostazia prorocită de Leon XIII în 1884 și de alte profeții importante, cum ar fi cele de la Fatima, în 1917, sau de la Akita, în 1973?
În calitate de protagonist al Vatican II (1962-1965), cardinalul Leo Joseph Suenens a afirmat că revoluția adusă de Conciliu a reprezentat „anul 1789 (Revoluția Franceză) al Bisericii Catolice.
Din acest punct de vedere, de la Vatican II încoace, Biserica a îmbrățișat principiile revoluționarilor, ideologia liberală, comunismul, colectivismul și, în general, „duhul lumii”: teoria genului și disoluția creștinismului, nu doar în domeniul doctrinar, ci și în domeniul moral și cultural, adică elementul vital al civilizației creștine.
Această trădare a fost realizată într-un mod asemănător celui folosit de lojele masonice împotriva monarhiilor catolice și pusă în practică grație unui plan de infiltrare care s-a desfășurat pe două fronturi: unul ideologic și altul practic.
Pe plan ideologic, am asistat la coruperea ortodoxiei prin erezii și erori filosofice, ale căror consecințe nefaste continuăm să le suferim până astăzi.
Pe plan practic, am asistat la coruperea moralității oamenilor, supunerea indivizilor în fața patimilor, permițându-le să îi domine, aservirea la propriile lor vicii pentru a-i șantaja, promovarea celor mai corupți în cele mai înalte posturi și care, prin comportamentul lor scandalos, au delegitimat și desacrazilizat instituțiile pe care le conduceau.
Ce credibilitate mai poate să pretindă Biserica în materie de moralitate sexuală, când cei mai înalți prelați ai săi sunt niște perverși corupți?
Ce credibilitate mai poate să pretindă Biserica, când oficiali ai Sfântului Scaun sunt implicați în scandaluri financiare și speculații bursiere obscure?
De aceea, este necesară o reîntoarcere la Tradiție și la acele valori care au fost abandonate și uitate astăzi, cum ar fi cinstea, sentimentul datoriei, fidelitatea, dragostea de țară, onoarea, disciplina.
Ar fi o întoarcere la „ordo christianus” în sfera laică, ceea ce ar presupune o reformă radicală a statelor.
Același lucru ar trebui să se producă în sfera eclezială, prin îndepărtarea falșilor păstori și restaurarea a tot ce a fost distrus de furia Conciliului Vatican II.
Dacă dorim să trecem cu bine greaua încercare la care Providența ne supune, trebuie să eliminăm cauza pedepselor pe care Domnul ni le aplică. Iar cauza internă o reprezintă tot acest sistem antihristic conceput de principiile masonice și de Revoluție.
Trebuie să restaurăm autoritatea ca expresie a puterii lui Hristos și trebuie să le dăm o educație morală și spirituală celor care ne guvernează.
Cu certitudine, este o sarcină dificilă, însă pe care trebuie să o îndeplinim dacă dorim cu adevărat să le transmitem copiilor noștri valorile care fac din ei niște buni creștini și niște buni cetățeni, responsabili în fața lui Dumnezeu și dornici să Îl asculte, să Îl proclame Împărat și să Îi aducă onoruri publice.
Odată ce Îl vom fi recunoscut din nou ca Împărat, Domnul nostru nu va mai îngădui ca fiii lui să piară în luptă și îi va răsplăti cu o mare victorie.
Totuși, până ce vom fi înțeles greșeala care se găsește la baza ororilor de astăzi, nu putem spera într-o intervenție a lui Dumnezeu.
Recent, Bergoglio a spus limpede că va fi necesară crearea unei Mari Resetări și a subliniat de asemenea că nu va mai exista o revenire la normalitate. Bergoglio s-a făcut un apostol al religiei seculare dorite de lojile masonice, al căror scop final este suprimarea completă a creștinismului.
Se poate afirma că Bergoglio este rezultatul firesc al Vatican II? Credeți că apostazia Bisericii, care a fost menționată în mai multe profeții și în viziunile Venerabilului Holzhauser, a ajuns deja la apogeu și se află aproape de sfârșit?

Ce este „Primăvara Bisericii” pe care o propovăduiește Stânga
Bergoglio este unul dintre cei mai fideli adepți ai religiei globaliste: a îmbrățișat toate țelurile sale, îi promovează proiectele, îi propovăduiește doctrinele, îi combate inamicii. Dacă nu ar avea rolul pe care îl are în ierarhia ecleziastică, el ar putea fi considerat profetul Noii Ordini Mondiale și principalul dușman al Bisericii lui Hristos.
Faptul că este universal considerat drept capul Bisericii ne arată o evidentă contradicție, un conflict extrem de grav de interese, o trădare flagrantă a autorității pe care o are.
Metodele care i-au permis înlocuirea lui Benedict XVI dezvăluie intervenția forțelor ostile Bisericii. Manevrele așa-zisei Mafii de la Saint Gallen (un grup informal de înalți prelați ultraliberali) reprezintă o dovadă directă a acestei intervenții ostile, planificată dinainte și de Statul Paralel, după cum reiese din e-mail-urile lui John Podesta (fostul șef de cabinet al lui Bill Clinton și șeful de campanie al lui Hillary Clinton), care vorbea despre o „primăvară a Bisericii”, în care Biserica să adopte duhul lumii și să renunțe la predicarea Evangheliei.
Acest „pontificat” reprezintă aplicarea coerentă a principiilor Vatican II, după cum a afirmat cu mândrie Bergoglio însuși. Tot ce a spus și a făcut din 2013 încoace este la unison cu erorile introduse în diverse pasaje ambigue din textele conciliare, de la tăcerile sale intransigente la ambiguitățile sale înșelătoare.
Însă, ca tot ce vine de la Diavol, acest proiect nu are nici o speranță de reușită și nu face altceva decât să ne determine să înțelegem un adevăr foarte clar, pe care încă suntem incapabili să îl recunoaștem: singura nădejde de Mântuire constă în acceptarea completă a Legii, așa cum Iisus Hristos a predat-o Apostolilor și așa cum Sfânta Biserică a propovăduit-o de 2000 de ani.
Toate greșelile, toate încercările de a adapta Credința la mentalitatea acestei epoci, toate compromisurile pentru a face un loc Bisericii în treburile lumii și toate trădările săvârșite în schimbul dobândirii puterii vin de la Satana, și prin urmare sunt condamnate la eșec.
Când Hristos Se va întoarce pentru a domni în Biserică, chiar înainte de a reveni în societatea laică, El va hărăzi Bisericii păstori buni și sfinți, un pontif curajos care va denunța apostazia, va combate greșelile, îi va strânge în jurul Crucii pe cei buni.
Deoarece Biserica, Corpul Mistic al lui Hristos, este menită să sufere propriile Patimi, însă în demnitatea și plenitudinea ființei sale, Mireasa Mielului Nevinovat, nu concubina eternului învins.
De aceea nădăjduiesc și mă rog Proniei să acorde lumii un răgaz de pace și de convertire, pentru a-i întoarce pe păstori și turma lor la litera și spiritul Evangheliei, astfel încât să poată face față cu demnitate persecuției finale dinainte de Judecata de Apoi.
Dacă acest timp propice va fi inaugurat de Consacrarea Rusiei Inimii Preacurate a Maicii Domnului (profețită la Fatima, în 1917, anul revoluției bolșevice), atunci cred că putem descifra cu adevărat faptele prezente prin această viziune eshatologică, care își găsește împlinirea în victoria lui Hristos asupra Diavolului.

Cum trebuie organizată Alianța Anti-Globalistă
Excelența Voastră a lansat recent un apel public prin care chemați la formarea unei „Alianțe Anti-Globaliste”. Credeți că sediul acestei Alianțe ar trebui să fie în Italia, o țară față de care francmasoneria și forțele globaliste manifestă o ură istorică?
Italia este o țară binecuvântată de Dumnezeu și de prezența Papalității. Civilizația sa – reprezentată de moștenirea istorică, culturală și artistică a orașelor sale, dar și unită de legătura credinței catolice – a fost dintotdeauna ținta acțiunii destrămătoare a Satanei și a slugilor lui.
Francmasoneria urăște Italia, urăște istoria ei glorioasă, care este legată lăuntric de nașterea Creștinătății și apoi de răspândirea ei.
Francmasoneria mai urăște și tradiția acestei țări, care este impregnată de creștinism, îi urăște arta, profund creștină, îi urăște cultura și civilizația, care reprezintă o voce elocventă a puterii Credinței în influențarea fiecărui aspect al vieții.
Îi urăște pe sfinții ei, care, prin propovăduirea și exemplul lor, au salvat de la iad milioane de suflete. Îi urăște pe locuitorii ei, al căror caracter continuă până astăzi să aibă o autenticitate și o pasiune care sunt profund catolice, exprimate prin gesturi mărunte, prin generozitate, printr-un simț moral care sunt profund creștine.
De aceea, consider că Italia ar trebui să joace un rol cheie în opoziția la tirania Noii Ordini, propunându-se pe sine ca reședință pentru această Alianță mondială Anti-Globalistă.
Și, dat fiind că posibilitatea revenirii unui monarh catolic pare greu de imaginat în acest moment, cred că forma de guvernare a pre-Uniunii Comunelor și Statelor (forma de guvernământ a cetăților-state italiene înainte de unificarea Italiei, în 1870), ar putea fi o sursă importantă de inspirație, favorizând o reformă a societății laice italiene în conformitate cu principiile creștine și, în același timp, compatibilă cu necesitățile unei societăți moderne.
Din acest punct de vedere, mă gândesc mai cu seamă la „Alegoria unei bune guvernări”, fresca din primăria de la Siena, în care virtuțile teologice îi luminează pe cardinal și virtuțile laice.

Șansa muceniciei
Mulți oameni au grave probleme personale din cauza discriminării provocate de „certificatul verde” impus de guvernul Draghi. Mulți renunță la slujbele și salariile lor pentru a evita vaccinarea, iar mulți alții protestează în stradă împotriva acestei societăți de un autoritarism fără precedent.
Ce ați vrea să le spuneți celor care suferă consecințele acestei societăți distopice și celor care cedează pierzându-și nădejdea?
Aș vrea să le răspund cu cuvintele Domnului Nostru Iisus Hristos: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume, necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33).
Celor care suferă de pe urma propriei discriminări sau a apropiaților lor; celor care au fost constrânși să se vaccineze pentru că autoritatea laică i-a supus în mod rușinos unui șantaj cu complicitatea scandaloasă a autorității bisericești; celor care, cu curaj, refuză să se supună unor legi ilegitime și tiranice; celor care au fost lipsiți de mijloace de subsistență pentru atitudinea lor, le zic acestea: voi sunteți dovada că forța și brutalitatea Răului vă pot lovi în bunurile voastre, în trupul vostru, în familia voastră; dar nu vor putea niciodată să vă ia pacea de a-I fi rămas credincioși lui Hristos.
Credeți că mucenicii erau niște persoane dotate cu puteri speciale? Adevărații martiri au fost, sunt și vor fi oameni ca voi și ca mine, oameni cu mii de defecte, poate, dar însuflețiți de iubirea pentru Hristos.
Sunt gata să își sacrifice viața pentru a nu renunța la această iubire supranaturală, divină.
Și dacă au fost capabili, cu ajutorul lui Dumnezeu, să privească moartea în față însoțită de dureri groaznice, credeți că voi astăzi nu sunteți în stare, cu acoperirea Maicii Domnului, să vă opuneți acestor tirani, oricât de cruzi ar fi în lașitatea lor?
Simțiți-vă onorați de privilegiul care vă este oferit de a merita Raiul: credincioșia voastră, puterea voastră împotriva impunerilor unei puteri vrăjmașe vă vor face să meritați ajutorul și protecția Cerului chiar și în cele mai mărunte lucruri.
Rămâneți în harul lui Dumnezeu, care este singurul bun pe care nimeni nu îl va putea lua de la voi: toate celelalte sunt în mâiniile Celei pe care o chemăm ca Apărătoare și Mijlocitoare a creștinilor.
Și, când Maica Domnului intervine, Iadul se cutremură.

ADRIAN PĂTRUȘCĂ
Sursa: IonCoja.ro

Nota
Titlul și intertitlurile aparțin autorului.

0 106

Cu toata opoziția unor liberali în frunte cu preș. Cîțu (pe motiv de condamnare pentru conflict de interese) Marian Neacu a fost numit secretar general al Guvernului. Decizia a fost publicată marți dimineața în Monitorul oficial.
”Am avut o discuţie şi cu premierul Ciucă, i-am spus să verifice legalitatea, să vadă tot, dacă din punct de vedere legal totul este OK. Trebuie să vedem lucrurile acestea. Până la urmă, este o nominalizare a PSD, dar trebuie să vedem dacă din punct de vedere legal totul este respectat”, a declarat Florin Cîţu, la Digi24, după ce a fost întrebat ce părere are despre numirea lui Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat, însă, că îşi asumă această numire
Nu a fost atât de norocos ca alţi preşedinţi, de exemplu de ţară, ca să dau un exemplu. Adică să înţelegem: domnul Neaşcu nu a furat nimic şi, ca mulţi alţi aleşi locali, primari, a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie, nu a fost plătit, nici nu mai ştiu, la o şcoală sau aşa ceva, şi-a angajat fata pe o perioadă de patru luni.
Asta e corupţie? Am înţeles că domnul Neaşcu a avut o condamnare pe această incompatibilitate, conflict de interese, dar e depăşită juridic.

Marian Neacsu

Domnului Neacşu nu-i apare nimic în cazier. (..) Eu îmi asum această numire”, a spus Ciolacu, la Digi24.
PUBLICITATE
Duminică, vicepremierul Sorin Grindeanu afirma, la Prima TV, despre numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului, că trebuie respectată legea.
Aici, nu ştiu dacă ştiţi foarte bine dacă este vorba, dacă vă aduceţi aminte, undeva în 2012-2013, sper să nu greşesc anul, au fost vreo 60 de parlamentari în situaţii de acest tip (şi-au angajat rude la cabinetul parlamentar – n.r.).
Doar puţini au ajuns în instanţă cu condamnările respective. Nu am decât un mesaj aici. La fel, să fie respectată legea. Poate fi numit în această funcţie şi se consideră necesară numirea domnului Neacşu, şi expertiza pe care nu o contestă nimeni, se numeşte. Nu, aia e”, a declarat Grindeanu.

0 458

Șapte miniștri liberali din totalul de opt au trecut pe la Colegiul Național de Apărare sau pe la Academia Națională de Informații. Unii dintre ei, precum ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-au instruit la ambele unități ale noii Securități.
Din cei nouă miniștri PSD, șase au studiat în una din cele două instituții de securitate.
De la UDMR, doi miniștri din patru au fost luați în evidență.
Asta arată Doru Bușcu în Cațavencii, constantând că cel din fruntea acestor „securiști”, Nicolae Ciucă, de profesie militar, și l-a ales purtător de cuvînt pe Dan Cărbunaru, fost chestor în Ministerul de Interne, absolvent al Colegiului de Apărare și al Academiei de Informații, jurnalist sub acoperire susținut de structuri în societatea civilă.
Tot în guvern e ministru la Agricultură un fost ofițer la serviciul secret DIPI, fostul „Doi și-un sfert“, poate cea mai politizată structură de informații după SRI.
„Din cei 23 de membri numiți ai guvernului PNL-PSD-UDMR, doar șapte sînt, așadar, feriți de învățătura de securitate. De fapt, vorbim de cel mult șapte, fiindcă e posibil ca unii să-și fi șters din biografie antrenamentele de apărare, mai ales după ce aceste studii securiste au început să facă un zgomot strident. Nu mai punem la socoteală acoperiții și persoanele recrutate direct, fără să mai fie nevoie de certificatul de absolvire a unui curs.

Avem, prin urmare, un guvern dominat în proporție de 70% de oameni cu tendințe militare, fascinați de securitate, certificați prin documente, marcați de codul aproape invizibil al contraselecției anticivile.
Se pune întrebarea: se respectă acest procent și în Parlament?
Tristă întrebare, căci răspunsul dat de Camera Deputaților e înfricoșător:

288 din cei 329 de deputați au votat recent ‘ordonanța interceptărilor’, formulată de Raluca Prună în 2016 și devenită acum lege.
Adică 87% din deputați vor ca serviciile secrete să instrumenteze dosare penale.

Practic, nu are rost să mai scormonim în CV-uri după colegii de apărare și academii de securitate, căci răspunsul e dat cu o ridicare de mînă, ca la un apel pe unitate. Există șase decizii ale CCR care au găsit situația asta neconstituțională, dar nimeni nu pare să se împiedice în lege. Cît despre Senat, să lăsăm orice speranță.

Această configurație politică a fost posibilă prin numărătoarea militarizată a voturilor, căci România e singura țară din UE unde un serviciu secret militarizat, STS, stabilește cu cine au votat alegătorii.
Dar la capitolul întîietate militară mai avem recorduri: sîntem singura țară NATO – cu excepția Turciei și a SUA – cu servicii secrete militarizate.
Apoi, sîntem țara NATO cu cele mai mari efective de agenți pe cap de locuitor și cu cele mai mari bugete procentuale alocate serviciilor secrete.
În 2016, de pildă, numărul cadrelor SRI și SIE, aflate pe statul oficial de plată, era de 30.444, de aproape trei ori mai mult decît cadrele angajate în 1989 în Departamentul Securității Statului, care număra atunci 13.000 de subofițeri și ofițeri activi.
Nu cunoaștem numărul colaboratorilor acoperiți ai Serviciilor de azi, dar dacă păstrăm raportul de multiplicare față de vechea Securitate, îl putem estima la 10.000.
Să-i adăugăm la aceste cifre pe militarii de la Armată (79.000) și de la Interne (110.000, în care sînt cuprinse și cele trei structuri informative din minister), apoi pe cei de la STS, SPP și fosta SIPA, pe care îi estimăm la cîteva mii.
Obținem astfel un total de peste 230.000 de oameni angajați în proiecte de siguranță și securitate de natură militară, adică generali, ofițeri, soldați, spioni, turnători, ofițeri acoperiți și „persoane de încredere“.

98,8% din români, au o reprezentare în Guvern de 30% și în Camera Deputaților de 13%.

Ei înseamnă 1,2% din populația României. Cu toate astea, după cum am văzut, ei au:
*** o reprezentare în guvern de 70% și
*** o reprezentare în Parlament de 87% (cel puțin în Camera Deputaților).
În timp ce restul populației – populația civilă a țării -, adică un procent de 98,8% dintre români, au o reprezentare în Guvern de 30% și în Camera Deputaților de 13%.

Apar și alte întrebări: ce mai pot face civilii în apărarea lor?
Sau: mai poate fi oprită această năvală în creștere a sistemelor militare asupra democrației civile?
Și ar fi timpul să dăm la o parte Armata din aceste socoteli, căci nu despre milităria clasică e vorba aici, ci despre securism.
Nu există un cuvînt mai adecvat pentru a descrie acest desant copleșitor al Serviciilor, care sufocă societatea în toate compartimentele ei, de la bunăstare la justiție, de la morală la libertate și de la drepturi la viitor.

Securismul nu mai e de mult atributul unor ofițeri de modă veche cu chipiu și petlițe albastre, care țin cetățenii sub teroare și-i trag de limbă pe informatori, după cum Securitatea nu mai e de mult un corp militar sau politic.
Securismul e o stare de spirit neagră, descrisă de lăcomie și incompetență, de violență și cinism, o formă de imoralitate brutală, care iradiază de la conducerea politică a structurilor de siguranță națională și se revarsă asupra întregii societăți, antrenînd după sine politicienii, Justiția, mediul de afaceri, presa și societatea civilă.

Civilii nu mai pot face nimic în apărarea lor.
Lupta pare de mult pierdută, chiar dacă n-a îndrăznit nimeni s-o dea cu adevărat. Securismul a pătruns atît de profund în fibra statului încît a devenit prima lui natură. Cu metodă și pe fondul inerției publice, România a ajuns un stat controlat de securism, dominat de gîndire securistă și utilizat în folosul unei minorități politice inepte, organizată militar.
Nu întîmplător zace la coada tuturor clasamentelor de civilizație: „cel mai ușor de furat e oaia rămasă în urmă”.
În acest context, merită să ne amintim ultimele cuvinte ale Elenei Ceaușescu, înainte de a fi legată și dusă în fața plutonului de execuție:
„Ce vrei să faci cu asta? Nu admit, nu puneți mâna pe noi, nu ne legați, nu ne jigniți, nu ne legați, nu e voie să ne legați! Vă e frică de popor. Nu ne rupeți mâinile mă copii. E rușine! V-am crescut ca o mamă, dați-mi drumul la mâini, îmi rupeți mâna, dați-mi drumul, aoleo, măi băiatule, mă!
Un militar: Jumătate din colegii noștri sunt morți din cauza dumneavoastră. Ai noștri, colegii, frații noștri!
Nicolae Ceaușescu: Nu! Nu! Vă minte.
Militarii: Nu ne minte.
Elena Ceaușescu: Ăia sunt ai Securității, nu sunt ai noștri. Noi suntem aicea așa, mai avem noi puterea? Voi o aveți! Întrebați-i pe cei care au puterea!”.

Securitatea, complice a „agenturilor străine”, a căror implicare în „Revoluția din decembrie” nu mai poate fi un secret pentru nimeni, preluase deja puterea…

Iar despre implicarea continuă a serviciilor secrete în politica românească, în realitate administrarea politicii de către servicii, o altă dovadă a apărut chiar acum, la sfârșitul lui noiembrie 2021, când Teodor Meleşcanu, fost director al Serviciului de Informaţii Externe, susţine, potrivit cotidianului Adevărul, că l-a avertizat pe Victor Ponta, în anul 2014, că nu poate câştiga alegerile prezidenţiale deoarece „lucrurile stau altfel”: „Victor Ponta era în campania electorală atunci … Eu personal am avut o discuţie cu Victor Ponta şi socrul său la Vila Lac 1 şi i-am spus foarte clar şi deschis că nu poate fi ales şi nu poate câştiga alegerile pentru că lucrurile stau altfel.
Era un punct de vedere ca rezultat al informaţiilor din toate părţile.
În calitate de şef SIE ştiam că nu va câştiga şi i-am zis. A zis că bine, vom merge înainte. I-am zis că nu e bine să candideze pentru că nu va câştiga. Sunt informaţiile mele, nu sunt pentru televizor”.

Autor: Andrei Popescu
Sursa: anonimus.ro

0 225
Syringes with needles are seen in front of a displayed stock graph and words "Omicron SARS-CoV-2" in this illustration taken, November 27, 2021. REUTERS/Dado Ruvic/Illustration

Panica trebuie întreținută zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă. Dictatura nu se menține cu dezmierdări, ci cu teroare. Să nu îi lași bietului om nici o clipă de liniște. Nici o cirtă de reflecție. Nici un moment de bucurie. Mai ales în pragul Sărbătorilor. Serialul horror cu care este îngrozită populația planetei continuă neabătut. A fost lansat un nou episod de succes: Omicron. (La rând în alfabetul grec veneau Nu și Xi, dar O.M.S. s-a grăbit să sară peste ele: prima semăna prea mult cu „New” și ar fi favorizat calambururi deplasate, a doua risca să fie confundată cu numele dictatorului chinez. Or, flagelul Xi Jinping este unic.)
În fața noii amenințări, Europa și America se baricadează disperate. Pasămite, niciodată amenințarea nu fu mai mare. Premierul belgian Alexander De Croo merge până acolo încât declară că Omicron este atât de devastator încât ar trebui botezat Covid-21.

Covidul 21 va fi spărios sau nu va fi deloc.
Frank Ulrich Montgomery, președintele World Medical Association, este cutremuratde revelația că noua tulpină ar putea fi la fel de periculoasă ca Ebola. Ce este de făcut? Simplu: mai întâi trebuie ucis Crăciunul. Toate târgurile de Crăciun trebuie închise și oamenii băgați înapoi în case, spune Montgomery. În al doilea rând, trebuie vaccinat tot ce mișcă. Cu forța dacă e nevoie.
Radiologul (!) din Hamburg a mârâit: „Dacă oamenii nu sunt conștienți de responsabilitatea lor socială sau nu vor să și-o asume, atunci cineva trebuie să o facă cu ceva mai multă duritate”. Dar după bici vine și zăhărelul, dacă Bubico șade mumos: „În cazul unei vaccinări obligatorii dacă Stiko (comisia germană de vaccinare – n.a.) o va permite începând de la cinci ani (!) – toate restricțiile vor fi curând ridicate. Ne vom putea întoarce curând la viața noastră normală”.
Numai că normalitatea despre care ni se tot spune că este conținută de vaccin și nu figurează în prospect nu e chiar „normală”. Câteva clipe mai târziu, Montgomery ne pune definitiv cu botul pe labe: „Știm astăzi că va trebui să continuăm să vaccinăm lumea timp de ani de zile de-acum încolo”.

Anthony Fauci a ținut și el să își înspăimânte compatrioții americani, avertizându-i că „se îndreaptă (ei, nu el!) spre o iarnă sumbră”.
Omicron este „glasul de trâmbiță” care cheamă lumea la vaccinare, a clamat dramatic Gnomul de pe Potomac, atât de priceput la goarne.
(Peste noapte, când lumea încă nici nu auzise de noua tulpină, a fost scos din joben și vaccinul-Omicron. Evident, de Bill Gates. Hotărât lucru, știința începe să semene tot mai mult cu iluzionismul). Pe Dâmbovița, nici nu ne scăzuse bine incidența că, într-un sincronism perfect cu Occidentul, la care Eugen Lovinescu a râvnit toată viața, cioclii autohtoni au și început să croncăne despre urgia care ne va lovi. Și care, vai, ne prinde tare nevaccinați, amărâții de noi.

A venit dar momentul să luăm și la noi taurul de coarne. Să-i băgăm pe români, fie și cu anasâna, în șeptelul lumii civilizate, în care orice cap de vită furajată se identifică cu un „certificat verde”. În tot acest proces de amorsare a unui nou haloimăs isteric, cine să stea să-i mai asculte pe doctorii de la Pretoria, cei care l-au descoperit pe Omicron?

Barry Schoub, președintele Comitetului Ministerial Consultativ pentru Vaccinuri din Africa de Sud, a declarat duminică la Sky News că țara sa numără în prezent 3.220 de persoane infectate cu coronavirus, însă, deși noua tulpină se răspândește cu rapiditate, nu s-a înregistrat o creștere a spitalizărilor. „Cazurile care s-au produs până în prezent au fost toate cazuri blânde, cazuri (cu gravitate) de la ușor la moderat, iar acesta este un semn bun”.
Mai mult, în răspăr cu istericalele apocaliptice ale noii „narative”, Schoubspune că numărul mare de mutații descoperit la tulpina Omicron pare să destabilizeze virusul, lucru care l-ar putea face mai puțin „voinic” decât Delta.
Angelique Coetzee, președinta Asociației Medicale din Africa de Sud, este de acord cu colegul său Schoub. Ea a constatat că simptomele celor infectați cu Omicron sunt „atât de diferite și de blânde în comparație cu cele pe care le-am tratat înainte”. Mai mult, Coetzee spune că „nu am internat pe nimeni în spital cu noua tulpină. Am discutat cu alți colegi ai mei: aceeași situație”. Ea a calificat panica creată în jurul noii tulpine drept o „furtună într-un pahar cu apă”.

Să ascultăm de experți!”, ne învață noua dogmă. Dar cine sunt experții de care trebuie să ascultăm? Fauci și Montgomery? Schoub și Coetzee? Malone și Montagnier? Expertul anevoie se cunoaște. Nu există criterii clare de încadrare.
Ce se poate însă deduce după aproape doi ani de pandemie este că expertul trăiește pe lângă casa politicianului. Mai ales a celui de stânga. Și se hrănește cu firimituri de la Big Pharma. Cu cât este politicianul mai progresist și firimiturile mai big, cu atât este expertul mai expert. Și reciproc: nu se poate numi expert cine nu este suficient domesticit. Aceasta este geniala găselniță a pandemiei: arondarea politico-economică a medicilor. Aceasta este arma infailibilă a noii dictaturi: înregimentarea pe șest a Științei. Și cine se încumetă să contrazică Știința?
În comunism și nazism, lucrurile erau de o simplitate brutală: exista un singur adevăr, cel stabilit de Partid. Știința, ca și Artele, ca și Filosofia sau ca orice alt domeniu de activitate, oricât de eterat, trebuia să se supună dogmei politice. Și, oricât de mari erau aberațiile, oricât de grosolană mistificarea, oamenii care trăiau în comunist SE făceau că le iau drept adevăruri. Dar știau că sunt minciuni. Și, măcar în viața privată, se puteau lepăda de ipocrizie și trăi în adevăr.

Societatea occidentală de astăzi este însă radical diferită. Dictatura spre care ne îndreptăm este una de catifea, în care – cel puțin deocamdată – se ajunge rareori la brutalitate. Încă se păstrează aparențele. Omul contemporan, creație a epocii liberale postbelice, se leagănă încă în visurile mitice fondatoare din urmă cu câteva decenii. „Nu am învins două dictaturi și nu am dărâmat Zidul Berlinului ca să ne transformăm într-o altă formă de tiranie”, își spune.
Un simulacru de pluralism, o spoială de dezbatere și în general o mulțime de forme fără fond îl leagănă aromitor întreținându-i iluziile. La ele se adaugă și orgoliul personal. Mândria de bărbat înșelat care face țândări oglinzile pentru a nu-și zări coarnele în toată splendoarea lor. Se uită în gura lui alde Fauci sau Montgomery și refuză să creadă că asistă la o formidabilă demonstrație de ventrilocie. La un spectacol sofisticat, ca un show ABBA cu holograme, dar care, în esență, nu este altceva decât un playback ordinar.
Noii dictatori se grăbesc. Au intrat în criză de timp. Nu mai pot prelungi la nesfârșit pandemia. Nu pot inventa valuri după valuri fără a risca o trezire a populației. Sau fisuri tot mai adânci în rândul „experților”. Pozițiile în răspăr ale doctorilor de la Pretoria demonstrează că unitatea corpului medical nu mai poate fi menținută multă vreme. La fel cum manifestațiile de stradă, cu o amploare tot mai mare, demonstrează că deznodământul se apropie.
Lucrurile trebuie tranșate în câteva luni. În câteva zeci de zile, trebuie convinși să se vaccineze cât mai mulți oameni posibil. Evident că nu pentru sănătatea lor. Nici măcar pentru profituri care oricum au fost uriașe. Ci pentru a se ajunge la o masă critică din populație controlabilă prin certificatele verzi. O masă suficient de mare încât să îi facă pe „rebeli” insignifianți în echilibrul social.
Omicron este ultimul truc pe care magicianul îl mai are la dispoziție în joben. De aceea, numărul trebuie să fie teribil. Nemaivăzut. „Marea bombă a serii!”. Să țintuiască și să cutremure asistența, ca niciodată de la începutul spectacolului, în 2019. Și pentru că această scamatorie trebuie să fie unică, i s-a inventat un nume nou, mai înspăimântător decât orice altă literă grecească.
I s-a spus Covid-21. Al Doilea Covid Mondial.

Autor: Adrian Pătruşcă
Sursa: art-emis.ro

0 621

Zilele astea se discută cum unul din protestatarii Rezist, Cristian Dide, are de-a face cu traficul de droguri.
Asta readuce pe tapet un subiect deja în putrefacție, care împute toată istoria recentă a statului român.
Statul român are o problemă.
În dorința instituțiilor de putere de a contracara influența PSD, acestea s-au folosit de adevărate trupe de șoc paramilitare, trimise să hărțuiască, să agaseze și să provoace.
Tactica folosită a fost destul de asemănătoare cu cea a naziștilor în anii 30. Aceștia aveau niște trupe speciale paramilitare, Sturmabteilung, vestiții SA, Cămășile Maro, care exact cu asta se ocupau: desant asupra adversarilor politici. Cu excepția violenței mari: omoruri, mutilări, incendii, în rest trupele de șoc din România anilor noștri seamănă izbitor cu cele naziste din anii 30.

Convenabile instrumente de intimidare a PSD-ului.
Exemplele sînt nenumărate. De la tăvălit în Parlament, pe covoarele instituției, la înfipt camera telefonului mobil în botul adversarului la insulte, la legat de gardul Parlamentului la fluturat cătușe fix în nas la îmbrîncit la vociferări insistente la dat cu vopsea și substanțe biologice pe pereții instituțiilor publice pînă la plăcuțe suedeze, aruncat cu pungi cu fecale și cu borduri în jandarmi.
Panoplia de violență politică este cuprinzătoare, atotcoperitoare.
Întrebarea este: cum de instituțiile de forță au permis atîția ani un asemenea comportament? Cum de au acceptat nestingherite încălcarea repetată, flagrantă și intenționată a legii? Cum de i-au tolerat?
Întrebările sînt, evident, retorice. Răspunsurile sînt evidente. Instituțiilor de forță nu numai că le-a convenit să existe asemenea indivizi odioși. Mai mult, sînt semne cît se poate de pertinente că acești indivizi sînt fix creația instituțiilor de forță. Convenabile instrumente de intimidare a PSD-ului.

ANTI PSD - Home | Facebook

Acuma, PSD vine la guvernare. Dintr-o dată, ce să vezi, PSD nu mai e Ciuma Roșie. Nu mai e ținta demonizării de tip nazist. Folosesc termenul “nazist” cu toată responsabilitatea. Să nu uităm: expresia Ciuma Roșie este împrumutată fix din instrumentarul propagandistic nazist din anii 30. Băieții aproape civili care au gestionat acest proiect nici măcar n-au avut imaginație. Au luat direct cu Copy Paste din istorie.
Acuma, PSD este respectabil, un partener dintr-o dată convenabil. Întrebarea este: pentru punerea batistei pe țambal și pentru șapte ani de lapte și miere, imposibila reconciliere, PSD oare va uita la fel de convenabil tratamentul pe care l-a primit? Sau va cere ca, în cele din urmă, în al 17-lea ceas, rotițele legale să se pună în mișcare și instigatorii la ură, la violență, trupele de șoc SA să plătească pentru încălcarea repetată, flagrantă a legii, pînă la punerea în pericol a instituțiilor statului?

Se leapădă instituțiile de forță din România de practicile naziste?
Sau doar le țin convenabil în așteptare, instrumente puse la conservat, numai bune de scos în acțiune la iureșul următor?
Eu, dacă aș fi PSD, n-aș uita prea ușor ce instrumente ilegale au fost folosite împotriva mea. Tare mă tem, însă, că PSD va uita în mod convenabil și, pentru motive de pupat Piața Endependenții, va pune batista pe țambal pe acest subiect. Și pe urmă, tura următoare, și-o va fura fix la fel, inclusiv pe bază de aceiași indivizi necesari care să urle să scuipe să dea cu fecale.
Diferența dintre mine și PSD e simplă. Eu nu sînt PSD. Eu sînt doar un tip pe persoană fizică. Un tip care uită mai greu. Eu îmi permit să nu uit. Să nu uiți, Darie. Să nu uiți. În rest, fără nici o altă putere de negociere instituțională. Doar o voce inutilă într-o democrație de mucava.
Ghinion.

Autor: Mirel Palada
sursa: https://turambarr.blogspot.com/

0 529

,,Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăţia pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care le vor fura mica libertate pe care o vor avea”!

„Le vom păstra durata de viaţă scurtă şi minţile lor slabe în timp ce ne prefacem că facem contrariul. Vom folosi cunoştinţele noastre despre ştiinţă şi tehnologie în moduri subtile, astfel încât ei să nu vadă niciodată ce se întâmplă. Vom folosi metale moi, acceleratoare de îmbătrânire şi sedative în alimente şi apă, de asemenea, în aer. Vor fi acoperiţi de otrăvuri oriunde se vor întoarce.
Vom promite că vom găsi un leac din multele noastre fonduri, şi le vom da mai multă otravă. Otrăvurile chimice vor fi absorbite prin pielea idioţilor care cred că anumite produse de igienă şi înfrumuseţare prezentate de marii actori şi cântăreţi, le vor aduce tinereţea veşnică pe chip şi trup, şi prin gurile lor însetate şi înfometate, le vom distruge minţile şi sistemele organelor interne de reproducere. Din toate acestea, copiii lor se vor naște ca morți, cu handicap, și noi vom ascunde de la ei aceste informatii.
Otrăvurile vor fi ascunse în tot ceea ce-i înconjoară, în ceea ce beau, mănâncă, respiră şi poartă. Trebuie să fim ingenioşi în a distribui otrăvurile. O să-i învăţăm că otrăvurile sunt bune – cu imagini amuzante şi tonuri muzicale la Tv. Cei pe care-i caută vor fi de ajutor. Îi vom înrola pentru a ne împinge otrăvurile.
Vor vedea că produsele noastre sunt folosite în film şi se vor obişnui cu ele şi nu vor şti niciodată adevăratul lor efect. Când vor naşte, vom injecta otrăvuri în sângele copiilor lor şi îi vom convinge că-i ajutăm!
Vom începe mai devreme, când minţile lor vor fi tinere, vom ţinti în copiii lor cu ceea ce copiii iubesc cel mai mult, lucruri dulci.Când li se vor descompune dinţii, îi vom umple cu metale care le vor ucide mintea şi le va fura viitorul.

Atunci când capacitatea lor de a învăţa le va fi afectată, am creat medicamente care îi vor face mai bolnavi şi le vor provoca alte boli , pentru care vom crea şi mai multe medicamente. Îi vom face docili şi slabi în faţa noastră, prin puterea noastră. Ei vor creşte deprimaţi şi obezi, şi când vor veni la noi pentru ajutor, le vom da mai multă otravă.
Le vom concentra atenţia asupra banilor şi bunurilor materiale, astfel încât ei să nu se conecteze niciodată cu sinele lor interior. Minţile lor ne vor aparţine, iar ei vor face cum spunem noi. Dacă vor refuza, vom găsi modalităţi de a pune în aplicare tehnologia care alterează mintea în vieţile lor.
Vom folosi frica, aceasta va fi arma noastră.
Vom stabili guvernele lor şi vom stabili opunere în interiorul lor.
Vom deţine ambele părţi. Ne vom ascunde mereu obiectivul, dar ne vom continua planul. Ei vor face munca pentru noi, iar noi vom prospera din truda lor.
Familiile noastre nu se vor amesteca niciodată cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie pur (pentru că aşa este). O să-i facem să se omoare între ei când ni se vor împotrivi.
O să-i ţinem separaţi de unitate prin dogmă şi religie.
Vom controla toate aspectele vieţii lor şi le vom spune ce să gândească și cum. Îi vom ghida cu amabilitate şi îi vom lăsa să creadă că se ghidează singuri.
Vom instiga la ură, să se urască între ei, prin fracţiunile noastre. Când o lumină va străluci printre ei, o vom stinge prin batjocură sau moarte, ceea ce ne convine cel mai mult. Îi vom face să-şi sfâşie inimile reciproc şi să-şi omoare propriii copii. Vom realiza acest lucru, folosind ura ca aliat al nostru, furia ca prietenul nostru. Ura îi va orbi în totalitate şi nu vor vedea niciodată că în conflictele lor, noi vom fi conducătorii lor.
Vor fi ocupaţi să se omoare unul pe celălalt. Se vor scălda în propriul sânge şi îşi vor ucide vecinii, atâta timp cât vom vedea că ni se impotrivesc .Vom beneficia foarte mult de acest lucru, căci ei nu ne vor vedea, căci ei nu ne pot vedea. Vom continua să prosperăm de la războaiele lor şi de moartea lor. Vom repeta acest lucru până când obiectivul nostru final va fi realizat.
Vom continua să-i facem să trăiască în frică şi furie, le vom da imagini şi sunete. Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a realiza acest lucru. Uneltele vor fi furnizate de munca lor. O să-i facem să se urască pe ei înşişi şi pe vecinii lor.
Vom ascunde întotdeauna adevărul divin de la ei, că suntem cu toţii unul. Asta nu trebuie să ştie niciodată! Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăţia pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care le vor fura mica libertate pe care o vor avea.
Vom stabili un sistem de bani care îi va închide pentru totdeauna, ţinându-i pe ei şi pe copiii lor în datorii.

Îi vom acuza de crime şi vom prezenta o poveste diferită lumii, pentru că noi vom deţine toată mass-media. Vom folosi mass-media pentru a controla fluxul de informaţii şi sentimentele lor în favoarea noastră. Când se vor ridica împotriva noastră, îi vom zdrobi ca pe nişte insecte, pentru că ei sunt mai puțin de atât. Ei vor fi neajutoraţi pentru că nu vor avea arme.
Îi vom recruta pe unii dintre ei pentru a ne face planurile, le vom promite viaţa veşnică. Recruţii vor fi numiţi “iniţiaţi” şi vor fi indoctrinati să creadă ritualuri false de trecere către tărâmuri mai înalte. Membrii acestor grupuri vor crede că sunt una cu noi, dar nu vor ști niciodată adevărul.
Ei nu trebuie să afle niciodată acest adevăr pentru că se vor întoarce împotriva noastră. Pentru munca lor vor fi răsplătiţi cu lucruri pământeşti şi cu titluri mari, dar niciodată nu vor deveni nemuritori şi nu ni se vor alătura, niciodată nu vor primi lumina şi nu vor călători printre stele. Nu vor ajunge niciodată în tărâmurile superioare, pentru că uciderea lor va împiedica trecerea spre tărâmul iluminării.  Asta n-o să afle niciodată.
Adevărul va fi ascuns în faţa lor, atât de aproape !
Oh, da, atât de mare va fi iluzia libertăţii, încât ei nu vor şti niciodată că sunt sclavii noştri.”
Citate din cartea: “LEGĂMÂNTUL SECRET”

Sursa: facebook.com

1 376

Inițiativa mituirii presei pentru COVID&vaccinare nu e o invenție a alor noștri. Trebuie să fiți conștienți de asta. Mai mult, înțeleg din zonele apropiate de miez că ai noștri – recte Orban – ar fi refuzat inițial să dea bani presei pe motiv că n-ar avea nimic de câștigat. Desigur, era mult mai rentabil să-i cheltuiască pe izolete sau ventilatoare care nu soseau niciodată. Comisionul era infinit mai mare. Însă aproape instantaneu i s-a comunicat că banii ăia sunt la categoria „impuse” și că trebuie dați „exact așa cum fac toate țările din lumea civilizată”. Și Orban a dat. Iar tradiția a rămas.

Să vă întreb acum o chestie simplă: dacă eu aș decide să vă plătesc facturile cum v-ați raporta la mine? Dacă într-o bună zi vă bat la ușă și spun fiecăruia franc: „De azi plata facturilor nu mai e treaba ta, ci a mea. Trimite-mi factura pe mail și ți-o voi plăti, după care îți voi trimite dovada plății”. Știu, în prima clipă ați spune că sunt nebun, dar după ce și a doua lună primiți confirmarea plății, nebunul se transformă în subiect de admirație. „Ce om bun!” – le veți spune prietenilor. Sau poate că nu le veți spune nimic de teamă să nu se strângă prea mulți și să pierdeți „finanțarea”. Dar, cu siguranță, când vă veți gândi la mine o veți face în termeni cât se poate de pozitivi. Și, nu știu de ce sunt sigur că, dacă aș fi atacat în public, fiecare dintre cei cărora le-aș plăti facturile s-ar transforma benevol în avocații mei.

Așa funcționează treaba cu publicitatea guvernamentală pentru COVID. Banii sunt ai noștri, dar structura guvernamentală îi dă presei pentru a ne îndobitoci. La ora actuală în România nu mai există jurnaliști cinstiți deoarece toți s-au transformat în muncitori la stat, iar presa a devenit un imens trust guvernamental. În plus, după ce că se înfruptă la modul nesimțit din banii noștri, aceeași presă și-a mai găsit încă un sponsor generos: industria farmaceutică. Pretutindeni pe unde te uiți dai peste monstrul numit „reclamă la medicamente”.
Absolut toate sunt aberații. Indivizii care înghit inconștient respectiva publicitate trăiesc sub un sevraj care le este indus și menținut de minciunile clipurilor. De-aceea, în loc să consulte un doctor, iau aiurea medicamente, suplimente alimentare și vitamine, iar când ajung la medic sunt în stare critică. Nu mai vorbesc că, pe lângă tratamentul obișnuit, medicul mai aruncă și el câteva pastile inutile așa, de amorul sponsorizării.

Acestui monopol monolitic i se adaugă acum și un alt monopol, de-a dreptul toxic: alianța PSD+PNL+UDMR.

În total peste 60% din Parlament. Aceiași câini care au jefuit țara pretinzând, pe rând, că sunt „ăia buni”, acum s-au pus împreună la masă pentru a jefui împreună și tovărășește ce-a mai rămas de furat. Cu această alianță s-a închis cercul și ne-am întors cu treizeci de ani în urmă, atunci când țara era condusă de Partidul Comunist Român. Iată-ne înapoi la partidul unic. Politicienii fac jafurile lor mărunte în timp ce păpușarii din spate îi pun să dea jaful cel mare asupra noastră.
Ceea ce urmează e ultimul asalt de care avem parte, cel în care doresc să ne șteargă identitatea de oameni și să ne transforme pentru totdeauna în animale bune doar de muncă. Politicul e într-o unitate de monolit întrucât așa-zisa opoziție este cea care vrea să facă treburile murdare împotriva noastră chiar mai radical. Presa s-a transformat peste noapte într-o unitate militară de propagandă care execută fără crâcnire ceea ce i se cere. Exact așa cum Scânteia se grăbea să fie întotdeauna prima la pus pe tapet „indicațiile prețioase”, exact așa funcționează acum întreaga presă. O masă informă de zeloși gata să lichideze orice împotrivire. Iar prostimea, în loc să înjure imbecilitățile pe care le fac dobitocii cățărați la butoane, stă și se uită în gura unor nulități mâncătoare de căcat trăgând apoi concluzia care se imune: „are și ăștia dreptate, bă!”.

Am uitat ceva? Desigur. Nu doar presa și politica formează unitatea de monolit, ci și întreg sistemul de forță al statului. Securitatea execută prompt instrucțiunile, exact ca pe vremea împușcatului. Jandarmeria, Poliția, rup în două tot ce se împotrivește la nivelul de jos, în timp ce caricatura de Justiție „dă greutate” pulanelor care ne bat continuu.
Iată ce-a ajuns statul român: o crâncenă dictatură a proștilor și ticăloșilor împinși de la spate de naivitatea poporului care se zbate în aceeași letargie care l-a dus la dezastru de fiecare dată în istorie. România? O țară tristă în care eroii neamului se zbat în morminte nemaiputând să suporte micimea și prostia celor care-și spun popor și care, cu fiecare respirație, nu fac altceva decât să întineze memoria martirilor neamului. Ce-ai ajuns tu, Românie? Ce-ai ajuns tu, române? Vai de capul nostru, al celor care ne trezim cronicari ai acestor timpuri urâte în care animalul de pradă își devorează victimele care-s prea leneșe pentru a se apăra sau a fugi. Ce imagine sordidă, ce prezent mizerabil.

Așa se întâmplă atunci când ești prost și-ți uiți istoria, când preferi să moțăi în canapea în loc să ieși și să-i pedepsești exemplar pe ticăloși.
Dacă nu-ți muncești ogorul, te inundă bălăriile și mori de foame: iată destinul care ni se arată! Iată cum găsim ceea ce merităm.
Orice putem spune, însă, sub nicio formă nu putem contesta realitatea, anume că ne merităm soarta.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

1 114

În corul derbedeilor haștagiști de pe facebook a intrat asiduu și useristul Vlad Voiculescu, cel care a distrus, împreună cu Ioana Mihăilă, șansele României de a achiziționa medicamente anticovidiene gratuit cu bani europeni. Motivul rezidă în metehnele corupte ale companiei Pfizer, care mituia oficialii guvernamentali, în speță miniștrii Sănătății din țările UE, pentru ca aceștia să le achiziționeze vaccinul, anchetă preluată de FBI și soldată cu arestarea CEO-ului companiei.
De aceea banii României mergeau cu predilecție la compania Pfizer, omițându-se achiziționarea și a antiviralelor COVID, necesare în special celor care ajungeau în stare gravă la spital, marea majoritate nevaccinați. Au fost lăsați deci deliberat să moară pentru că nu aduceau niciun profit companiei de vaccinuri și deci nici oficialilor Ministerului Sănătății, sau lui Arafat personal. Netrebnicul Voiculescu, țuțăr al lui Cioloș în promovarea intereselor corporatiste ale multinaționalelor producătoare de vaccinuri, nu uită acum să se victimizeze, tânguindu-se pe facebook: 
,,Incendiu la un spital suport COVID din Ploieşti (PNL). Cel puţin două persoane decedate. Pacienţii transferaţi în miez de noapte către alte unităţi medicale.
De data aceasta, știrea apare des, dar până la ora asta niciun vinovat din rândul politicienilor. Probabil că în câteva minute / ore își vor aduce aminte să dea vina pe mine sau pe Ioana Mihăilă.
Peste 30 de zile, mandatul actualului ministru interimar al sănătății va fi avut aceeași durată cu ultimul meu mandat.
Oamenilor li se va servi în continuare o realitate deformată de formatorii de opinie în timp ce alți oameni vor muri(sic! dar despre morții tăi nu amintești nimic? N.n.) și țara va fi furată(sic! dar despre furăciunile tale nimic? N.n.). Pe muzică neutră, pentru că dirijorii a 90% din presa noastră și-au dat mâna peste țară.”
a postat ignobilul userist, fie-i numele veșnic de ocară!

Libiu Mateescu

0 153

Am ajuns la punctul înţepenit, numit azimut, moment în care trebuie să prevenim istoria să nu tragă în oameni, ci în agresiunile care au ghemuit la polul opus demnitatea şi viaţa cetăţenilor. Ce facem cu cei vaccinaţi care fac forme grave şi mor? Dacă aveţi speranţa ca valul patru se termină şi vom intra în normalitate, vă înşelaţi! Cretinii planetei mai au tulpini de virus în laboratorul secret! Coarda socială e foarte întinsă, peste tot, în lume. Dacă va plesni şi se va rupe în alte state mai puternice, nu va mai rezista nici la noi!

Cînd politicianul obligă omul de rînd şi medicul să se vaccineze, înseamnă că nu-i vorba despre sănătate, ci de altfel de interese. Pandemia mărşăluieşte în România în funcţie de jocurile politice. Ba ne spune Iohannis că „pandemia e în vacanţă”, ba interdicţii, ba relaxarea, ba restricţii made în Arafat. Cînd şi cum au ei pofte. Oare cînd se va vindeca de tot clasa politică românească? Un vaccin pentru clasa politică, pe cînd? Sau un tratament cu scopolamină, aşa cum se proceda în urmă cu decenii pentru interogarea agenţilor secreţi. Nu degeaba a fost numită „Respiraţia Diavolului”. Am afla multe!

Corupţia persistă, partidele se tot rotesc, dar nu  ele ameţesc, ci poporul. Sistemul medical românesc are nevoie de continuitate la conducere, pentru a dezvolta proiecte de reformă. Cu patru miniştri schimbaţi într-un an, sistemul public de sănătate e tot la terapie intensivă, tot mai des, aruncat în flăcări cu chibriturile puterii. De la Băsescu la Iohannis, am avut parte de tot felul de experimente şi programe, fără nicio legătură cu sănătatea, pacea şi liniştea socială, ci cu distrugerea omului, lărgirea corupţiei şi sărăciei, lărgirea zonelor de influenţă ale mafioţilor locali şi ale marilor puteri. În România, toate se umflă datorită magicienilor puterii: numărul infectărilor, al morţilor, facturile, datoriile ţării, sărăcia, spaima şi disperarea în faţa viitorului apropiat.  Pînă şi dreptul la viaţă a devenit discutabil.

Din timpul dictaturii Băsescu, continuînd cu cea Iohannistă, Justiţia a ajuns o casă părăsită, unde s-au aciuat şi solidarizat împotriva valorilor morale, împotriva statului de drept, numeroase căpuşe în robă ale străzii corupte, grupuri de infractori, care în complicitate cu oamenii politici vînd şi cumpără, la fel ca în bazare şi tîrguri de mărfuri, tot felul de sentinţe favorabile unora, apărînd şi favorizînd infractorii, jefuitorii patrimoniului naţional. Şantaj, justiţie la comandă, dispreţ evident faţă de lege şi de valorile româneşti, bani, putere, sex, maşini, avere, astea sînt reperele la care se raportează şi pe care le transmit mulţi dintre cei care deţin puterea, conectaţi la conductele de bani murdari. În 32 de ani de democraţie de baltă, prin votul nostru, măsluit de cei din umbră, n-am făcut altceva decît să rotim la guvernare hoţii sătui cu hoţii flămînzi. „Şi cu asta ce-am făcut?” – vorba lui Constantin Tănase. Au privatizat pînă la firul ierbii, adică, au dat economia românească, apele şi pădurile pe mîini străine. Ce se va întîmpla cînd nu va mai fi nici un obiectiv economic de furat, pardon de privatizat. Ne vor obliga să ne privatizăm proprietăţile personale, copiii şi organele interne. Am fost transformaţi într-o colonie insalubră, la dispoziţia cămătarilor şi criminalilor mondiali şi autohtoni, care se distrează cu sănătatea, demnitatea, cu banii noştri şi cu viaţa noastră.

Aproape tot timpul mahmuri, guvernul, guvernatorul şi preşedintele, joacă golf cu leul românesc, aruncîndu-l de pe orbită în jungla pantei depreciative. Datoria României, umflată cu bani daţi pe apa băncilor străine, la cea mai mare dobîndă din UE. 4,83%, a  crescut de la 76,6 miliarde euro (octombrie 2019) la 110,3 miliarde euro (iulie 2021). Viteza de creştere a datoriei publice este dublă faţă de viteza de creştere a PIB. Suma suplimentară plătită de România ca dobîndă pe seama datoriei create de vînzătorii guvernamentali penelişti este de 1,2 miliarde euro/an, respectiv, circa 12 miliarde euro la final. Cu 12 miliarde euro România putea construi şcoli, autostrăzi, spitale, putea creşte salariile, alocaţiile, pensiile, putea dezvolta economia şi agricultura. Însă din cauza guvernului lui Iohannis se vor risipi 12 miliarde de euro pe dobînzi. La cine, unde vor ajunge aceste furturi oficiale? Comisioanele pentru datoria de 33,7 miliarde euro, plus cele 12 miliarde din dobînzi, unde vor fi spălate? Cît din aceste sume uriaşe se întorc ca şpagă pentru plasamente de succes? În ce conturi, sub ce formă, prin ce reţele, în ce tip de instrumente financiare sau mobiliare? Dacă peneliştii erau patrioţi, nu hoţi, cu 33,7 miliarde euro reconstruiau din temelii România! La borna lui 1989 eram boieri în Europa: zero datorii, iar agricultura şi economia duduiau de sănătate. Potrivit unui studiu al Rezervei Federale (F.R.B.), citat de Bloomberg, cele mai mari bănci din Statele Unite au înfiinţat în ultimii 30 de ani peste 15.000 de subsidiare la nivel global, pentru a plăti taxe mai mici şi pentru a scăpa de anumite reglementări stricte.

România a fost ţinta piraţilor internaţionali de resurse şi bogăţii, încă de prin ’90. Distrugerea economiei strategice, care asigura existenţa şi siguranţa naţională, le-a reuşit din plin. Ajutate de americani, germani, francezi şi de statele paralele, guvernele României postdecembriste şi-au ruinat propriul stat, au chemat veneticii şi au împărţit între ei profitul de pe urma sărăcirii poporului. Au venit americanii la noi, cică să ne apere de muşte, ca aliaţi. Nu i-a chemat poporul! Logic şi normal, România n-are ce căuta în NATO, aşa cum logic şi normal ar fi ca NATO să nu mai existe după crimele sîngeroase asupra atîtor state! Însă, existenţa NATO e singura modalitate pentru americani de a mai mulge bani de la „aliaţi”.

Oricine îşi dă seama că o altfel de istorie a început să se scrie singură în dreptul asasinilor economici şi vînzătorilor de neam, bătînd, nu cuie, ci piroane, în sicriul poporului, o istorie-realitate, diferită de istoria sedimentată în documente, scrisă, de multe ori prin „Ruleta rusească”, cu pistolul la tîmplă sau cu punguţa cu galbeni, plimbată la vedere.

Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

1 335

Ca un făcut, când era vortexul crizei politice mai abisal, s-a nimerit și secretarul de stat american al Apărării, generalul Lloyd J. Austin III, să-și dea cu părerea despre interoperatibilitatea și despre consolidarea flancului sud-estic al NATO. Nu a venit numai aici ci s-a dus și în Ucraina și în Georgia.
Evident tot pentru consolidare, în fața amenințărilor crescute ale Rusiei.
Ceea ce nu s-a văzut a fost cuvântul de ordine hotărâtor care i s-a transmis președintelui Iohannis că este momentul ca România să se disciplineze prin numirea unui general premier, decorat sau nu. Iar Iohannis s-a executat exemplar și l-a impus liberalilor imperativ pe Nicolae Ciucă, generalul ,,erou (sic!),, la Kandahar, la Nassiria, etc, unde a purtat bătălii pe care istoria le-a consemnat ca simple schimburi de focuri între militarii români și insurgenții irakieni sau afgani. Pe care, apropo, le-a pierdut. Asta nu l-a împiedicat să se autozugrăvească la intrarea în Cercul Militar cu ,,Victoria în Bătălia de la Nassiria,, o bătălie care n-a avut loc niciodată, pentru că un schimb de focuri nu este o bătălie. Mai lipsește puțin și Ciucă devine voievodul Ciucă, cu înfăptuiri mărețe pe câmpurile de bătălie, din țară sau aiurea. Asta, pentru că este vrând nevrând urmașul generalului ,,izmană” Oprea, infectul personaj care a icontaminat și Armata, și Internele, și politica.

Un general american, venit să bage mințile în cap despre guvernare militară loazelor românești
Dar să vedem cum de a fost posibilul indescriptibilul, adică micționarea Statelor Unite pe micul și insignifiantul aliat România, fără a avea curtoazia măcar de a o informa că este doar o ploaie de toamnă.
Adicătelea vine ditamai generalul noii administrații Biden exact în ziua când PNL s-a decis să meargă tot cu Cîțu ca propunere de premier, cu decizia unanimă a Biroului Permanent Național, cu hotărârea de nestrămutat al Consiliului Național al PNL de a-și susține neabătut și ineluctabil președintele partidului pentru a fi desemnat premier.
Decizii ale forurilor de conducere liberale declarate imuabile și inatacabile. Iar după întrevederea lui Lloyd Austin cu președintele Iohannis și cu Ciucă, în două minute același birou național liberal îl susține unanim pe generalul Ciucă, exact înaintea consultării de la Cotroceni?!
Adevărul este mult mai simplu și mai dezgustător. Secretarul de stat american a venit și a înmânat firmanul pașal președintelui unei țări suverane, cu serioase aplecări înspre o republică bananieră, indicându-i să ia decizia militară în raport cu guvernul. Iar președintele împreună cu militărosul Ciucă au manifestat sindromul macaroanei fierte în loc de coloană vertebrală și s-au conformat ordinelor Înaltei Porți de la Washington, ordonându-i nevertebratei de Cîțu să dispară cât mai repede cu numele său din mascarada consultărilor partinice pentru nominalizarea unui premier.

Un popor sărăcit, furat de politicieni și decimat de migrația în afară a forței sale de muncă, obligat să cumpere vechiturile americane, mai rău decât inutile
Iar poporul român, obișnuit să se frângă de mijloc în fața tuturor mărimilor acestei lumi, a fost considerat un fel de Umpa-Lumpa a coloniei din flancul sud-estic al NATO, și deci numai bun de a fi târnoșit de Unchiul Sam.
Prin contracte nemăsurate de armament, și nu din cel mai modern ci din cel mai vechi și mai uzat moral, contracte pe care România trebuie să le acorde imediat Statelor Unite, care are depozitele pline de vechituri și trebuie să scape de ele. Căci de-aia se perindă generalul american pe la statele aflate în apropierea Rusiei, să-și mai vândă armamentul, pentru că deficitul bugetar al SUA a depășit de mult două zeci de trilioane de dolari. Asta în numele interoperabilității, adecvării operative și omogenizării forțelor aliate intervenționiste, sintagme bombastice și golite de conținut, de care numai Cristian Diaconescu poate fi entuziasmat până la umezire.
Niciunde parcă, reprezentanții Americii nu întâlnesc mai multă slugărnicie și dezgustătoare supușenie precum în România. Asta le place la noi, că nu trebuie să facă presiuni și uz de autoritate precum în alte părți, bunăoară Ungaria. Aici loazele politice li se aruncă la picioare fără ca ei să le-o ceară. Nu grăia limpede fostul președinte securist infracțional Traian Băsescu, și anume că preferă să stea în genunchi să o sugă Licuriciului Mare decât mai multora mici? De aceste metehne n-am scăpat și nu vom scăpa nicicând. Poate după vreo nouă revoluție peste alți treizeci de ani.

Americanii nu mai păstrează, ca stăpân de sclavi, nici măcar aparența diplomatică a frazeologiei sterile față de România
Dar din partea americană ne-am fi așteptat mai mult, să inducă iluzia coloniei că nu este chiar o colonie, iar sclavilor care o populează că nu sunt chiar sclavi ci liberți, adică tot un fl de sclavi, mai vanitoși. Pentru că SUA nu au nevoie de sclavi când vor merge la război, cum au făcut în Vietnam și Afganistan, unde au pierdut lamentabil, ci de oameni și aliați verticali, mândri de spița lor.
Erau vremurile diplomației americane de pe vremea lui Kisinger, când mai dădeau atenție și frazelor întortocheate de aburit inerlocutorii, dar atunci măcar se mai străduiau. Acum, de când cu președinții rebutați de la George W. Bush încoace, SUA nu se mai ostenesc ci doar latră ordine, vezi perioada Trump. Iar acum ne-au pus un general prim-ministru, și acela în rezervă și politrucizat până la minciuna sfruntată lansată acum câțiva ani în spațiul public, cum că nu va accepta niciodată o funcție politică, după care le-a acceptat pe toate. Gata să le dea toți banii țării pe armament de rahat, de la casări. Care în niciun caz nu va opri rachetele hipersonice rusești, denumite Sarmat.

PSD redus la nivelul de proptea benevolă a unei guvernări catastrofale, militarizată de acum înainte
Consternant este însă că PSD a achiesat la această militarizare forțată a guvernării în vreme de pace, prin vocea lui Ciolacu Zăbavnicul (în lat. Cunctator n.n.) de unde până mai ieri susțineau imperativ declanșarea alegerilor anticipate.
Dar Marcel Ciolacu este de fiecare dată dispus să accepte ordine, doar doar i se mai dă vreo sinecură, de exemplu șefia Camerei Deputaților în locul lui Orban. Iar noi, poporul vegetal, adăstăm precum piticii de grădină în fața nesfârșitelor încălcări ale demnității noastre, ale drepturilor noastre, ale traiului decent, ale istoriei și credinței noastre. Fără a le mai recupera vreodată.

Libiu Mateescu    

Numarul: 7460 | Data: 2024-09-20


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT