Ieri, peste 100 de fermieri, crescatori de bovine si, astfel, producatori de lapte, au demonstrat la Bucuresti pentru a convinge procesatorii sa le plateasca, in loc de 1,30 lei, 1,50.
La prima vedere pare o suma mica, cea pretinsa, de 20 bani. Dar luat la zeci si sute de litri zilnic, ies ceva banuti.
Producatorii solicita aceasta marire a pretului motivand-o, in principal, prin pretul tot mai mare al motorinei, combustibil folosit la lucrarile necesare intretinerii fermelor de vaci. Insa se are in vedere si scumpirile in general ale tuturor produselor din Romania, printre care furajul, apa, curentul electric etc.
Nu se uita nici comparatia celor 1,30 lei/litru dati producatorilor si pretul din raftul magazinelor, care ajunge la 3,50 – 4,00 lei/litru.
Protestatarii s-au deplasat si in fata ambasadei Frantei la Bucuresti, deoarece multe fabrici procesatoare apartin unor concerne conduse de francezi. Reprezentantii ambasadei au promis colaborare in solutionarea conflictului.
O anexa la povestea aceasta ar putea fi si nefunctionalitatea sistemului de acordare a subventiilor catre agricultori, si acest lucru nu numai in ce priveste laptele, ci per totalul lui. Si aici poate fi invinovatit numai Ministerul Agriculturii.
Pe urma mai este si influenta impunerii anumitor conditii de catre marile magazine pentru preluarea de la procesatori si vinderea laptelui catre consumatori, problema a carei solutionare, per ansamblul ei (cu referire si la celelalte marfuri), este pe cale de solutionare.
In context se poate aminti faptul ca rafturile magazinelor din Germania s-au golit de lapte in urma grevei (de livrare a laptelui catre procesatori) a producatorilor germani, greva inceputa acum circa doua saptamani, si declansata cam tot din aceleasi motive, dupa cum anunta agentiile de presa.
Iata cum si acolo sunt nemultumiri – este drept, in cadrul unei prognozate crize alimentare mondiale – cu toate ca pe acolo banul are un sunet mai profund.

Dan Bota

Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia, grup care detine pachetul majoritar la Avicola Brasov, a anuntat ca firma brasoveana ar putea fuziona prin absorbtie cu Nutribuz Sahateni, fabrica de concentrate furajere si nutreturi combinate, la care compania brasoveana detine 80% din actiuni. Deacamdata sunt doar discutii pe aceasta tema, cel mai tarziu pana la data de 9 iulie urmand a se lua o decizie. La ora actuala, exista zvonuri cum ca fabrica de nutreturi Nutribuz Sahateni din judetul Bacau ar fi fost cumparata de catre cel mai mare producator de carne de pasare din Turcia, compania Banvit Foods. Firma din Turcia ar fi platit pentru aceasta preluare un milion de euro, aceasta apartinand pana acum companiei brasovene Avicola, care a fost achizitionata anul trecut de grupul Transavia. Asa ca pentru cei care nu inteleg (si noi subsriem) Avicola Brasov, prin Transavia, vrea sa fuzioneze cu o societate controlata de firma brasoveana, dar sunt sanse mari sa fi fost deja vanduta. Am putea repeta de mai multe ori si in mai multe moduri, dar suntem convinsi ca la sfarsit nimeni nu va intelege aceasta fuga in jurul cozii.
In alta ordine de idei, in aceasta primavara, actionarii „Avicola” Brasov au aprobat majorarea capitalului social de la 5,13 milioane de lei la 16,61 milioane de lei. Dintre cele 7,31 milioane de actiuni emise, au fost subscrise 4,59 milioane, in schimbul unui aport in numerar de 11,47 milioane de lei, varsat de actionari in cadrul perioadei de exercitare a dreptului de preemtiune.

S.M.

7.

Era in-adevar o locuinta placuta. In cele trei camere tapetul prezenta in unele locuri pete mai deschise. Aici isi avusesera locul, pana nu de mult, tablouri. Thomas zambi vazand acele locuri.
Trecura ore de seara foarte ciudate, caci si Thomas, si printesa, urmareau acelasi lucru: fiecare vroia sa-l traga in piept pe celalalt – bineinteles simbolic vorbind.
Vera scoase, de dragul scopului, o sticla cu whisky. Trasera cate un gatulet. Si inca unul. Si inca unul. Vera medita: ODATA SI ODATA s-o pili si el. Thomas medita: ODATA SI ODATA s-o pili si ea.
Apoi se pilira amandoi.
Acuma vom trece in tacere peste trei ore, si asta datorita cititorilor minori.
Deci – dupa trei ore …
Trei ore mai tarziu situatia se prezenta astfel: printesa devenise extrem de tandra si calina, iar Thomas ajunsese sa fie sentimental.
Insa Thomas, putin ciupit, comise o greseala capitala. Povesti despre planurile sale de viitor si aminti de contul sau de la banca din Zuerich, pe numele Eugen Waerterli.
“Te cheama SI Waerterli? Ah, ce dulce … Sunt multi bani in cont?”, rase si intreba ea infundat.
Intrebarea aceasta ar fi trebuit sa-l aduca pe Thomas cu picioarele pe pamant. Dar nu il aduse. Fiind putin lovit intr-o aripa, el se ambala:
“Ia zi, chestia asta la tine e ca o boala. Tu nu te poti gandi DECAT la bani?”
Ea isi musca buza de jos si dadu din cap mahnita.
“Nevroza grava. O trauma din copilarie. Stii ca mi s-a intamplat sa falsific si cecuri? Nu exista semnatura pe care sa nu o pot imita.”
“Felicitari”, o felicita el, dobitocul tampit.
“Inafara de asta – sunt o cleptomana veritabila. In copilarie era ceva groaznic. Creioanele colorate ale prietenelor erau creioanele MELE. Portofelele prietenelor erau portofelele MELE.Mai tarziu aria s-a extins. Barbatii prietenelor mele – trebuie sa continui?”
Nu-i nevoie, o asigura Thomas.Mai baura ceva. Pe urma adormira.
A doua zi, cand Vera se trezi cu dureri de cap, Thomas trebaluia deja prin bucatarie. Ii servi micul dejun la pat si-i comunica :
“Asa, bea-ti linistita cafeaua. Dupa care faci o baie. Pe urma te imbraci si plecam.”
“Plecam? Unde?”
“La Baden-Baden, normal.”
Ea pali.
“Ce sa fac acolo?”
“Vei vorbi cu prietenul tau Valentine. Il vei convinge sa iasa cu bijuteriile lui Waldau. Si daca va mai prind, pe voi doi, cu vreun mismas, va fac sa zburati de nu mai stiti de voi.”
“Asculta, nenorocitule, ai uitat ce a fost azi-noapte?”
Thomas salta sprancenele:
“Patu-i pat, serviciul e serviciu.”
Tava cu cafea se rasturna. Se sparsera cani si cesti. Vera se repezi la el, urland, cu dintii si ghearele.
“Caine blestemat – te omor !”
Catre seara, o seara trista si rece, isi facu aparitia in Baden-Baden un jeep murdar. La volan era Thomas. Vera printesa von C. sedea langa el.
Si acuma Thomas mai comise INCA o greseala. O duse pe Vera in biroul sau de pe Wilhelmstrasse, 1. Dupa care il chema pe locotenentul Valentine la ordin. Valentine tresari cand o vazu pe Vera. Thomas apela la constiinta lor.
Locotenentul declara calm:
“Nu inteleg nimic. Ma voi plange superiorilor, mon capitaine, eu …”
Printesa trecu la obiect.
“Tine-ti pliscul, Pierre. Tipul stie tot.”
“Ce stie?”, scremu Valentine.
Vera il privi pe Thomas.
“Pot sta cu el cinci minute de vorba intre patru ochi?”
“Poftim”, accepta Thomas.
Si iata si greseala fatala !
Iesi din birou si ramase pe coridor. Nu scapa din ochi usa biroului. Isi spuse:doar nu-s asa de nerod.
Dupa ce fuma o tigara incepu sa se nelinisteasca si-si dadu deodata seama ca fusese totusi nerod.
Biroul sau se afla la primul etaj, iar ferestrele nu aveau gratii. Navali in birou, dar il gasi gol. O fereastra era larg deschisa.
Zece minute mai tarziu toate telexurile si telegrafele din tara incepura sa rapaie:
20,14 stop 6 nov 45 stop de la: serviciul francez de urmarire a criminalilor de razboi b-b stop catre toate unitatile politiei militare stop catre toate unitatile cic si cid stop cautati si arestati imediat …
Chiar a doua zi, pe 7 noiembrie, o patrula militara il aresta pe Pierre Valentine in sala de asteptare a garii din Nancy in momentul in care isi cumpara un bilet pentru Basel. Printesa Vera von C. nu fu gasita si ramase disparuta.
Locotenentul fu transportat la inchisoarea militara din Paris. Generalul Pierre Koenig, comandantul suprem al fortelor de ocupatie franceze din Germania, ii ordona personal lui Thomas Lieven sa stranga tot materialul acuzator impotriva lui ValentineTreaba asta mizerabila il tinu ocupat pe Thomas pana pe la inceputul lui decembrie. Mai fura arestati alti patru francezi.
Pentru a anticipa putin: locotenentul Valentine si prietenii sai fura adusi in fata instantei la Paris. Aceasta ii degrada si ii condamna, pe 15 martie 1946, la mari pedepse privative de libertate.

(va urma)

Dan Bota

Ar fi oribil sa ne judecam concetatenii, spunand ca unii au votat in vreun fel de prosti iar altii in alt fel din pricina IQ-ului foarte ridicat, cum se hazardeaza unii. Brasovenii au votat asa cum au facut-o din pricina unei anumite perceptii a realitatii.
Nu poti critica disperarea celor care nu vad economia crescand, care nu vad industrie, nu vad turism, nu vad natura protejata, nu vad Brasovul intre orasele care conteaza in Romania, la fel cum nu poti dispretui entuziasmul celor fericiti ca seamana voturi si culeg malluri si parcari. E ca in basmul “Punguta cu doi bani” al lui Creanga. Ce vina a avut biata gaina ca in calea ei a aparut margica sclipitoare, pe care ea a considerat-o o adevarata avere? Dupa zeci de ani in care romanii s-au uitat cu jind la peturile de cola, la revistele Burda, la stanioalele lucioase ale ciocolatilor occidentale si au ravnit la magazine care fura ochii si la carduri de credit , cum sa le spui ca n-au dreptate sa se bucure la vederea mallurilor, a super si hypermarketurilor si a parcarilor fastuaose pline de masinile firmelor cu staif? Cum sa nu ciugulesti aceasta momeala electorala? As zice ca e vorba despre un sindrom al margelei lucitoare, care a cuprins partea activa a alegatorilor.
Faptul ca dupa multa straduinta, dupa mult efort si multa perseverenta cocosul pedepsit ca nu se oua a ajuns sa inghita sipete cu galbeni, boi, buhai si vaci este doar o pilda, nu o motivatie electorala. Cine are curajul sa-i spuna electoratului “ori te oua, ori pleaca de la casa mea”, sugerandu-i sa-si arate utilitatea, sa munceasca pe rupte, sa alerge, sa fie bun? Tot o pilda este si baterea gainii pana si-a dat suflarea, pilda din care trebuie sa intelegem ca ar fi pacat sa crucificam gaina doar fiindca a cules margica din drum si a slobozit-o fericita in cuibar: asta a inteles ea prin valoare. Nu putem pune nicio eticheta, putem doar sa ne explicam fenomenul si sa maturam din drum margelele de sticla inainte sa fie confundate cu briliantele. Cat despre momentul de fata, trebuie sa ne luptam pentru punguta cu doi bani si sa nu lasam boierii mari din administratie sa ne-o ia din plisc si sa plece cu ea, ori s-o-ngroape in asfalt explicandu-ne ca acolo sunt banii nostri. Numai strigandu-le in fata sa ne dea punguta avem sansa sa dam de bunastare!
Si va spusei povestea asa…

Bianca Sorescu

5.

Sosi prima toamna postbelica. Oamenii flamanzeau. Oamenii inghetau de frig. In zona controlata de francezi crescu din ce in ce mai mult tensiunea intre ocupanti si ocupati – in parte datorita resentimentelor germane, in parte datorita abuzurilor comise de francezi. Din nefericire se petrecura urmatoarele:
Trupele franceze demontara in Padurea Neagra, sub supravegherea unui specialist adus de la Paris, utilajele si instalatiile automate ale industriei locale de ceasuri si incercara sa duca cu forta personalul localnic de inalta calificare la Belfort si Haute-Savoie, cu scopul de a intemeia o industrie proprie de ceasuri.
Utilajele tesatoriilor din zona franceza fura sechestrate de cativa insi si duse in Elvetia, iar muncitorii germani erau prost platiti si si mai prost hraniti.
Afaceristi lipsiti de scrupule taiara fara mila paduri intregiDrujbele rasunau zi si noapte in zona lacului Titi. Locurile defrisate amintira ani de zile dupa aceea de acest jaf.
Morala si decenta decazura in spatele fatadei inca oarecum intacte a orasului-statiune Baden-Baden. Se ajunse la batai de strada, acte de razbunre si injunghieri. Soldatii jefuiau, furau si trageau cu arma ca apucati in dreapta si stanga. Luara la tinta cu pistoalele-mitraliera pana si frumoasele lebede de pe lacul orasului: unmacel fara sens.
Thomas avea certitudinea, in acest context, ca blondul locotenent Valentine facea parte din clica ce se imbogatea pe cai obscure si marsave. Dar nu avea dovezi concrete. Asta pana pe 3 noiembrie 1945 …
Thomas aflase, cu o zi inainte, ca locotenentul pregateste iarasi una din perchezitiile sale domiciliare secrete. Cand Valentine parasi Baden-Baden in dupa-amiaza zilei de 3 noiembrie intr-un jeep, insotit de doi soldati, Thomas se lua dupa el in alt jeep. Actiona precaut si pastra o distanta prudenta.
Ajunsera la Karlsruhe. De aici o cotira spre Ettlingen. Trecura de localitate si ajunsera la Spielberg. Aici, dominand satul, se ridicau, pe o culme apropiata, zidurile intunecate ale unei cladiri aflate in mijlocul unui parc imens, inconjurat de un gard inalt. Locotenentul o lua intr-acolo. Thomas opri la jumatatea pantei, isi ascunse masina printre tufisuri si o lua la deal pe o scurtatura.
La cateva dintre ferestrele cladirii ce semana cu un castel ardea lumina. Thomas zari umbre care se agitau si auzi voci nervoase. Se furisa prin jurul cladirii, apoi privi spre fatada cu ferestrele luminate, acoperite I partea de jos. Thomas nu putu vedea decat o gramada de ghivece cu plante si tavanul alb de deasupra lor. In incapere se facu deodata liniste. Thomas recunoscu silueta locotenentului Valentine. Acesta facu un lucru ciudat: se duse la ghivecele cu flori din dreptul ferestrelor, le ridica unul dupa altul si smulse florile din ele. Un ghiveci. Inca unul. In total sapte. De ce? Cu ce scop? Thomas nu-si putea explica actiunea.
Astepta rabdator. Valentine si oamenii sai parasira, dupa vreun sfert de ora, casa.
Thomas suna la usa masiva de la intrare. Deschise un servitor tulburat.
“Cine locuieste aici?”, intreba Thomas.
“Domnul conte von Waldau.”
“Ma numesc capitaine Clairmont. Anuntati-ma, va rog, contelui.”
Contele von Waldau – contele von Waldau. Thomas isi aminti unele date din biografiacontelui. Functie importanta in Ministerul de externe. Membru al partidului nazist. Destul de compromis astfel. Thomas il interogase pana acum de doua ori.
Contele isi facu aparitia: inalt, uscativ, arogant si foarte furios:
“Si dumneavoastra, capitaine Clairmont ! Dumneavoastra ce vreti sa mai luati de aici? Tacamuri de argint? Vreun tablou? Colegii dumneavoastra auluat tot ce era mai de pret.”
Thomas spuse calm:
“Conte, am venit sa aflu ce s-a petrecut aici cu putin mai inainte.”
Waldau izbucni, strigand:
“Asta trebuie sa o stiti dumneavoastra mai bine ! Sunteti cu totii niste porci si niste hoti !”
“Fleanca si fara istericale”, comanda Thomas abia auzit, dar clar si raspicat.
Contele se holba la el, incepu sa tremure si se lasa greu intr-un fotoliu. Dupa care incepu sa povesteasca …
Daca e sa dam crezare spuselor lui Waldau, atunci lucrurile aratau astfel: el ascunsese cele mai valoroase bijuterii ale sale sub radacinile plantelor din sapte ghivece.
“Bijuteriile familiei. – Ideea asta mi-a dat-o o ruda de-a mea – bestia. Totul a fost un aranjament, acum inteleg asta …”
Contele il privi pe Thomas clipind jenat din ochi.
“Scuzati-mi iesirea de adineauri. Sunt convins ca nu sunteti partas la talharie …”
“Povestiti-mi mai departe.”
“Stiti ca sunt compromis. Mi-a fost teama de jafuri. Locuim cam izolati aici. Acum o luna a trecut pe la mine – aceasta ruda a mea. Este englezoaica. Banuiesc ca lucreaza la un serviciu secret, pe la Cartierul General de la Hanovra. Mi-a sugerat sa ascund bijuteriile in ghivecele cu flori. Cei trei care au fost mai inainte aici s-au dus direct la acele ghivece si au scos plantele din ele si …”
Thomas simti, auzind cuvintele ‘serviciu secret’, cum I se face mai intai cald, apoi foarte frig.
“Spuneti-mi, conte, numele damei.”
Contele il spuse.

(va urma)

Dan Bota

Nu este vorba de piesa de teatru a lui Harold Pinter – piesa de succes, de altfel – ci de (re)aparitia unei mumii nefolositoare tarii – aceasta afirmatie este valabila mai ales pentru vremurile cand il mai tineau balamalele – si cu pretentii la retrocedari de bunuri de care s-a lepadat in doua randuri.
Prima data a facut-o in 1947, 30 decembrie, cand a semnat abdicarea.
Contemporanii momentului, istoria actual interpretata si un pumn de oameni agatati de o idee depasita, anacronica, doar ca sa se dea ei mai rotunzi, acuza acea data ca fiind fortata de mana comunistilor. Bun.
Dar asa a vrut vremea respectiva. Sa insir cate capete domnitoare au cazut, la propriu si la figurat, pe taram romanesc, fara a exista inca aplicarea detestabila a utopiei “comunism”? Ca sa nu mai zic pe plan mondial si prin toate cotloanele planetei?
A doua oara a facut-o postrevolutionar, cand s-a aratat prima data pe Otopeni si nu I s-a permis intrarea in tara. Atuncea a clamat, cu lacrimi mincinoase de crocodil, ca nu vrea nimic, nu are pretentii la nimic, ci vrea doar sa-si vada “tarisoara”. Oare nu mai exista inregistrari ale acelor momente vesel de triste?
Dupa care i s-a permis totusi sa-si vada “boborul”.
Apoi un lobby fantastic si interesat material l-a facut sa se intinda ca raia in pretentii de retrocedari, supralicitand mai aprig ca la cazinourile de pe Coasta de Azur sau din Las Vegas.
De, pe petalele Margaretei picase o Duda. Iar in camera din dos mai pandesc inca patru manzisoare momentul sa iasa in lume, tarand cu o mana vreo alta poama padureata cu izul dorului de parvenitism la brau, iar cu cealalta mana tarand lada de zestre cat mai plina.
Si astfel bunuri intretinute 50 de ani prin munca romanilor, dar fiind accesibile lor spre vizitare (in mare parte) ii pica acuma in brate ex-regelui Mihai de Hohenzollern, rand pe rand, ca o para malaiata, la potrivire cu vorba sa natafleata..
Dar ce ma intriga cel mai mult este seninatatea cu care minte ca ar fi plecat sarac lipit in bejenie in ianuarie 1948, cu toate ca se stie cata avere a carat cu el oficial, cu trenul. Plus banii din bancile elvetiene si, mai ales, furtul comis in octombrie 1947, cand a scos din tara, cu ocazia nuntii Elisabetei a II-a a Angliei si pentru a i le face chipurile cadou, o seama de tablouri din patrimoniul national, tablouri care nu au mai ajuns printre cadouri, ci I-au permis o avere colosala.
Pai daca tu vrei palate si paduri si pamanturi inapoi – nu discut acuma cum au fost si acelea dobandite – atunci reda-mi si tu, mie, poporului sau natiunii, tablourile furate.Dar de unde sa le dea, ca le-a praduit de mult.
In context doresc sa mai amintesc ca ex-regelui Constantin al Greciei I s-a interzis, de ani buni, sa mai calce prin acea tara care nu a fost niciodata comunista sau sub influenta sovietelor. Acolo da, exemplu de demnitate si mandrie nationala vizavi de maselele stricate ale istoriei.
Acuma condamnati-ma, cei care iubiti fosilele istoriei !

Dan Bota

4.

“In spatele casei mele”, spuse fostul Kreisbauernfuehrer.
Doamna Hellbricht preparase o jalnica supa de macris, cerfoi, papadie si alte plante de camp. Arata, ca si omul ei, slaba si palida. Gospodaria aparea darapanata, ferestrele aveau geamurile sparte, broastele usilor fusesera distruse de gloante, grajdurile erau goale, incaperile jefuite de catre strainii adusi cu sila la munca fortata aici.
Hellbricht zambi acru:
“Nu li se pot reprosa toate acestea. Noi am fost cei care I-am jefuit prima data, acolo, in tarile lor in care ne-am dus peste ei..”
Nevasta fostului Kreisbauernfuehrer, stand in fata sobei din bucataria pustiita, spuse:
“Dupa supa avem piure de cartofi cu fructe uscate. Din ratia de pe cartela. Imi pare foarte rau, dar altceva nu avem.”
Thomas iesi in curte si deschise portbagajul masinii sale. Scoase de acolo un sfert de kilogram de unt, o cutie cu smantana, o cutie cu extras de carne si o conserva de carrne. Reveni cu ele in bucatarie.
“Acuma lasati-ma pe mine sa ma ocup de mancare, doamna Hellbricht”, spuse el si-si incepu treaba la masa din bucatarie.
Invigora supa de buruieni cu extras de carne. Deschise conserva de carne si-I marunti continutul. Descoperi apoi intr-un raft un castron de lapte covasit.
O ruga pe doamna Hellbricht:
“Pasati-l, va rog. Cu forte unite vom avea un pranz a-ntaia.”
Doamnei Hellbricht ii dadura lacrimile si exclama:
“Doamne, Corned beef ! De cate ori n-am visat-o – dar nu am apucat niciodata sa o vad !”
Hellbricht interveni:
“Si mai exista oameni care privesc cu dispret cum altii fac foamea. Oameni vinovati de mizeria noastra. Domnule capitan, nu sunt un denuntator, dar trebuie sa va spun ceva: in padure se afla, ascuns sub patura de muschi si frunze uscate, un urias depozit de alimente.”
“Cine a ingropat chestiile alea acolo? Si cand?”
“Asta a fost in 1944. S-a prezentat la mine Reichsbauernfuehrerul Darre. Si seful Gestapoului din Karlsruhe, dr.Zimmermann. Mi-au spus ca trebuie sa ingroape undeva alimentele pentru … pentru rezerva Fuehrerului … pentru cei din conducere.”

Meniu Baden-Baden, 2 august 1945

Supa de verdeturi
Corned beef “vrajit”
Branza de vaci delicium

Acest meniu se poate prepara si consuma si in zilele noastre – dar in acele vremuri, gratie acestor trei feluri de mancare, Thomas Lieven reusi capturarea catorva inalti demnitari nazisti.

SUPA DE VERDETURI: Se iau si se spala bine verdeturi ca: macrisi, urzici, arpagic, patrunjel, cerfoi, loboda, frunze de telina, leurda. Se toaca marunt. O parte se inabuse usor in unt, se adauga putina faina si se face un rantas, turnandu-se putinaapa sau zeama de varne si se lasa sa fiarba cateva minute. Se pune sare si piper. Cealalta parte de verdeturi se pune inainte de a fi servita supa. – Se poata drege supa cu ou si smantana. Se poate servi si cu cate un ou facut ochi romanesc de persoana sau cu cubulete de paine prajite.

CORNED BEEF “VRAJIT: Se taie cateva cepe in rondele si se inabuse in unt. Se adauga continutul unei cutii de corned beef maruntit si se mai lasa cateva minute la prajit, la foc mic. Se adauga un piure de cartofi mai moale, se amesteca bine cu sare si piper si se mai lasa cateva minute la foc mic pentru a se patrunde.

BRANZA DE VACI DELICIUM: Branza de vaci pasata printr-o strecuratoare se bate cu zahar (dupa gust) si smantana pana obtinem o crema ceva mai tarisoara. Se adauga stafide si putina zeama de lamaie. Se pune intr-un castron, se orneaza cu frisca si se da la rece.

Doamna Hellbricht, ofilita, necajita si trista, spuse, in timp ce pasa branza:
“De aceea v-am invitat aici. Alimentele trebuie sa fie scoase de acolo. Sunt atatia care flamanzesc. Noi barem avem un acoperis deasupra capului. Dar cei cu casele bombardate, refugiatii, copiii …”
Din aceasta zi, de 2 august 1945, incepu derularea a doua actiuni: dezgroparea, in secret, a unor mari cantitati de alimente – mii de conserve cu untura, carne, marmelada miere artificiala, cafea, ceai, ciocolata, glucoza, faina, legume si fructe conservate. Toate acestea fura predate unor organizatii de caritate cu scopul de a fi distribuite bolnavilor, batranilor si copiilor.
Si: locul din care fusesera scoase alimentele fu aranjat in asa fel incat nu s-ar fi putut spune ca s-a umblat pe acolo. Dupa care se organiza, zi si noapte, o panda formata din oameni specializati in domeniu.
Pe 11 august aparu, cam pe la asfintit – Thomas tocmai se afla in post la panda – un om, furisandu-se prin padure. Se ferea in toate partile. Tresarea la cel mai mic zgomot. Purta in spate un rucsac gol. In mana ducea o lopatica. Thomas il cunostea pe acest om din fotografiile ce insoteau listele criminalilor de razboi dati in urmarire.
Omul incepu sa sape. Tot mai repede, tot mai lacom. Observa prea tarziu ca este inconjurat de trei barbati. Privi disperat in imprejur. Se ridica cu greu, se impiedica plin de panica.
Thomas Lieven, cu un pistol in mana, i se adresa:
“Gestapo-sef Zimmermann, sunteti arestat !”
Si venira, in urmatoarele zile, cu totii, mahari ai Reichului, toti acei ce stiau de depozitul din padure.
Thomas le baga pandarilor in cap:
“Oricine vine sa sape pe aici inseamna ca a fost un mare nazist.Il arestati imediat.”
Astfel picara in plasa intinsa de Thomas saptesprezece fosti mari granguri nazisti. Asta se petrecu in perioada august – octombrie 1945.
Thomas reusi sa obtina pentru fostul Kreisbauernfuehrer Hellbricht doar condamnarea la o amenda. Lui Hellbricht I se permise sa-si pastreze proprietatea asupra gospodariei sale.

(va urma)

Dan Bota

2.

Executie?, gandi Thomas Lieven ingrozit, in timp ce soldatii il duceau, in catuse, spre intunecoasa curte a puscariei.
Doamne, Dumnezeule ! Si eu care ziceam ca o sa-mi bubuie doar cateva luni de puscarie !
Soldatii il impinsera in aceeasi duba fara geamuri si urat mirositoare, in care fusese aruncat candva si de nemti
In duba putea si acuma a transpiratie si frica. Thomas se ghemui intr-un colt, slab, palid si nebarbierit, intr-un costum botit, fara bretele, cravata si sireturi. Il napadi un val de greata.
Duba opri tot intr-o curte inchisa, intunecoasa, asa ca Thomas nu-si putu da seama unde se afla. Se lasa, cu indiferenta, bruscat de soldati spre o incapere din incinta uriasei cladiri.
Fu deschisa usa incaperii. Dupa care totul incepu sa se invarta in jurul lui Thomas si I se taie respiratia. Auzi voci si cuvinte, fara insa a le intelege.Il vazu pe omul in uniforma de colonel al armatei franceze, aflat in spatele biroului, pe omul inalt si cu fata bronzata, cu tample ninse si cu ochi blanzi. Si, in timp ce sangele ii pulsa vijelios
In tample, Thomas realiza: era salvat. Stiu asta recunoscandu-l pe prietenul Josephinei Baker, omul caruia ii salvase el insusi, candva, viata, la Lisabona, colonelul Debras de la Deuxieme Bureau.Colonelul Debras nu trada prin niciun gest prin niciun cuvant, faptul ca il cunostea pe Thomas.
“Treci acolo ! Sezi si tine-ti fleanca !”, se rasti el.
Thomas se aseza acolo. Thomas isi tinu fleanca.
Soldatii il descatusara plin de circumstante, la fel cum procedara si cu actele de predare-primire. Dura o mica vesnicie pana disparura. Thomas ramase singur cu Debras.
Debras zambi.
“Salutari de la Josephine, jivina mizerabila.”
“Multumesc. Frumos din partea ei. Unde … unde se afla madame?”
“La Casablanca. Stii, am fost guvernatorul orasului.”
“Interesant.”
“Am avut ceva treburi la Paris. Am aflat intamplator de arestarea dumitale.”
Thomas incepu sa-si revina.
“Colegul dumitale, colonelul Simeon, a determinat asta. Tocmai cantam Marseilleza. Cu ocazia sarbatoririi unei victorii. Ar fi trebuit sa raman la hotel, in camera mea. Acuma as fi fost la Londra. Imnurile nationale aduc numai ghioane.”
“Cunosc multe din cele ce ai facut in ultimul timp. Ce ai facut impotriva noastra. Dar si tot ce ai facut pentru noi. Venind la Paris am auzit de soarta dumitale. Nu mai sunt la Deuxieme Bureau. Sunt la ‘Serviciul de Urmarire a Criminalilor de Razboi’. Ca sa te pot salva te-am trecut pe listele mele si am declarat ca ai fost executat. Numai asa am putut sa te scot de la Fresnes. Faina chestie, nu?”
Thomas isi sterse sudoarea de pe frunte.
“Da, faina chestie. Poate doar putin cam istovitoare pentru nervi.”
Debras salta din umeri.
“Noi traim tot timpul asemenea stari, Lieven. Sper ca nu-ti faci iluzii. Sper ca iti dai seama de ce te-am scos de la Fresnes.”
Thomas raspunse fatalist:
“Mi-e teama ca stiu. Banuiesc ca va trebui sa lucrez din nou pentru domniile voastre, colonel Debras !”
“Asta asa este !”
“As mai avea o intrebare: cine ti-a spus ca am fost arestat?”
“Bancherul Ferroud.”
Batranul si bunul Ferroud, isi spuse Thomas.Multumesc, multumesc, batrane.
Thomas avu inca o intrebare:
“Si acum ce ai de gand cu mine, colonele?”
Prietenul Josephinei Baker il privi binevoitor.
“Pare-mi-se ca vorbesti italiana – nu?”
“Da, sigur.”
“Cand nemtii ne-au cotropit tara, in 1940, s-au trezit si italienii, in ultima clipa, adica atunci cand reusita era previzibila SUTA LA SUTA, sa ne declare razboi.Unul dintre cei mai mari macelari care au terorizat sudul Frantei a fost generalul Luigi Contanelli. Si-a schimbat la timp hainele militare cu altele civile … “
“Ca mai toti generalii.”
“… si s-a dat la fund. Dupa cate am aflat, si-ar duce veacul prin apropiere de Napoli.”
Thomas se afla, doua zile mai tarziu, la Napoli.

Thomas aresta pe generalul Contanelli unsprezece zile dupa sosirea sa in Italia, in satul Caivano, la nord-est de Napoli. Generalul tocmai practica pe acolo meseria de cioban – nu datorita propriei virtuti, ci datorita necesitatii.
Intors la Paris cu ilustrul sau prizonier, Thomas ii povesti colonelului Debras, la o tihnita ora de seara, intr-un bar linistit:
“De fapt totul a fost foarte simplu.M-a ajutat CIC-ul american Baieti simpatici. Nu ma pot plange nici de italieni. Se pare ca nu le plac generalii. Si se pare, din pacate, ca nu le plac nici americanii. Numai Dumnezeu stie.”
Dupa care Thomas isi incepu istorisirea aventurii sale italiene.
Il cauta inca pe generalul-pastorsi tocmai se dusese pe la CIC (Counter Intelligence Corps – serviciul de contrainformatii) pentru a afla eventuale noi date, cand, involuntar, fu martorul unei scene ciudate.
Agentii americani misunau furiosi incolo si incoace. Strigau, dadeau ordine pe care in clipa urmatoare le anulau, telefonau in draci si emiteau pe banda rulanta, am putea spune, mandate de arestare.
Thomas afla curand cauza. Cu trei zile in urma se mai afla ancorat in port un cargobot de mare tonaj, pe nume ‘Victory’, incarcat cu alimente pentru trupele americane din Italia. Dar de duminica ‘Victory’ disparuse si nimeni nu stia unde si cum. Fiecare dadea vina pe celalalt, atat serviciile italiene intre ele,cat si cele americane.
Ce se intamplase, de fapt, cu ‘Victory’? Doar nu se putuse, pur si simplu, evapora ! In Thomas se trezi curiozitatea. Bantui prin port, misuna prin spelunci, ajunse in final la ‘Luigi’.
Luigi semana leit cu actorul Orson Welles, conducea o crasma mica si murdara si mai era, inafara de asta, falsificator, tainuitor si sef de banda.
Luigi percepu din start sentimente fratesti pentru elegantul civil cu zambet intelegator si ironic. Simpatia crescu in momentul in care Luigi afla ca Thomas este neamt.
De necrezut: ce nu reusise CIC-ul, reusi Thomas in cateva ore. Il cunoscu, la Luigi, pe insusi tipul care pusese la cale disparitia navei.
Toata treaba se desfasurase in felul urmator: in duminica cu pricina se daduse echipajului invoire pe uscat. La bord ramasese doar un marinar de garda. Prietenii lui Luigi inscenara pe chei, chiar in fata navei cu pricina, o incaierare intre trei tipe foarte atragatoare, dintre care una incepu sa strige disperata dupa ajutor. Marinarul de garda se grabi sa intervina, cavalereste, in favoarea frumusetii incoltite. Aparura si cativa bruneti si focosi napolitani; iesi o cafteala pe cinste. In timpul acesta aparura la babord, in barci, alti prieteni de-ai lui Luigi, imbracati in marinari, si pusera stapanire pe ‘Victory’. Paramele fura dezlegate la iuteala, ancora ridicata si vasul dus, pe dupa un promotoriu, la Pozzuoli.
Aici aruncara ancora. Marfa fu incarcata in camioanele ce se aflau pe tarm in asteptare. Pe vas se gaseau conserve, pasari congelate, fructe, zahar, orez,faina, bauturi alcoolice de toate marcile, un chintal de tigarete si cateva mii de conserve cu pateu de ficat de gasca.
Piratii nu alesesera fara motiv Pozzuoli. Aici se afla un santier naval destinat reparatiilor. O gramada de meseriasi facura ore suplimentare, corespunzator platite, cu scopul de a dezmembra nava.
La fata locului se prezentasera deja cumparatori pentru diferitele parti ale navei. Se invarteu in jurul vasului si spuneau ce bucata din el doresc. Se dezasambla dupa dorinta fiecaruia: motoare, diferite axe si diferiti arbori, suprastructuri, pereti intregi. Totul arata de parca niste macelari iscusiti ar fi transat o vita.
In acele vremuri nu exista obiect pentru care, la Napoli, sa nu se gaseasca intrebuintare. Asa ca din ‘Victory’ nu ramase nici macar un nit. Da, si se pare ca prietenii lui Luigi au gasit si pentru sobolanii de pe nava cumparatori …

(va urma)

Dan Bota

Saptamanalul The Economist face o radiografie nu tocmai favorabila la adresa progreselor sau, mai bine zis, regreselor, inregistrate de programele anticoruptie din Romania si Bulgaria.
Printre cele mai importante acuze aduse la adresa „satului fara caini” care este tara noastra, spicuim si noi cateva randuri citate de portalul de stiri hotnews.
„Pentru oficialii corupti din Europa Centrala si de Est, rareori viata a fost mai buna. Aderarea la UE a produs mari si tentante rezerve de bani publici, numai buni de furat”, scrie The Economist. Acum intelegem de ce banii veniti gramada de la Bruxelles, nu se materializeaza nicaieri.
„La nici trei luni dupa ce a aderat la UE ?n 2007, guvernul roman a dat-o afara pe Monica Macovei, un ministru ferm care a atacat frontal fenomenul coruptiei. Succesorul ei a incercat sa-l concedieze pe procurorul care ii cerceta pe sponsorii sai politici. Actualul ministru este un fost avocat al Gazprom. Obstacole procedurale au blocat toate cazurile de coruptie la nivel inalt. Investigarea fostilor ministri necesita acum aprobarea Parlamentului, trimitand fiecare caz inapoi la punctul de plecare. Desi Romania are cel mai prost scor din UE in indicele Transparency International, guvernul pare mai degraba determinat sa-si atace criticii decat coruptia”, apreciaza The Economist. Uups! Lovitura sub centura!
„Bruxelles-ul ia acum in considerare blocarea finantarilor de miliarde de euro si anularea recunoasterii sentintelor bulgare”, arata ziarul.
Concluzie? Pagubitii vom fi tot noi, amaratii de rand care sperau intr-o colac de salvare reprezentat de stelutele aurite de pe fundalul albastru. Deci, situatia ramane doar albastra.

S.M.

In ziua de 21 mai, la celebrarea Sfintilor Constantin si Elena, in Calendarul popular este o sarbatoare dedicata pasarilor de padure, numita Constantin Graur sau Constandinu Puilor.
In traditia populara se spune ca, in aceasta zi, pasarile de padure, dupa ce li s-au dezlegat glasul la Vlasie, s-au imperecheat si si-au construit cuiburile la Dragobete (24 februarie), isi invata puii sa zboare.
Pentru preintampinarea pagubelor aduse holdelor si strugurilor de catre pasarile cerului, in special de grauri, multi podgoreni nu lucrau in zilele dedicate pasarilor. In sudul Romaniei ziua de Constandinu Puilor era considerata ultima zi cand se mai putea semana porumbul, ovazul si meiul. Ziua se serbeaza pentru apararea recoltelor. Acum pastorii hotarasc cine va fi baci si unde vor face stanele. Se masura si se cresta pe rabojul de lemn laptele de la oile fiecaruia. Anumite obiceiuri practicate in aceasta zi erau menite sa apere stana si ciobanii de fortele malefice pe timpul verii: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor si oilor, alungarea prin strigate si zgomote a vrajitoarelor care fura sporul laptelui. Se credea ca, acela care lucreaza de Sfintii Constantin si Elena va fi pedepsit cu stricarea roadelor.
In popor se spune ca tot ce se seamana dupa aceasta zi se usuca si ca cine va imparti cruciulite astazi va iesi invingator din orice incercare.
Pentru toti Constantinii si Elenele, care isi sarbatoresc azi ziua numelui, le uram „La multi Ani!“

4.

Dintr-un raport secret adresat de Abwehr Paris la 12 mai 1944 Curtii Supreme de Conturi a OKW la Berlin:
… abil purtate discutii cu concediatul contabil Anton Neuner ne-au indrumat atentia asupra orasului Nizza. S-au deplasat acolo maior Brenner si Sonderfuehrer Lieven. Dupa cercetari ce au durat trei saptamani, acestia au constatat: Oskar Lakuleit a procurat, in parte platind, in parte punand sa fie furate din garajele proprietarilor plecati in refugiu, cel putin 350 de automobile de lux si de marci straine (Rolls Royce, Lincoln, Cadillac, Hispano Suiza si altele). Afacerile se derulau la hotelul Negresco cu ajutorul contabilului Neuner pe post de translator. Mituind persoane din guvernul de la Vichy, Lakuleit a obtinut licenta de export pentru ‘piese de schimb’. Automobilele dezmembrate erau exportate la Madrid in aceasta postura. La Madrid erau reasamblate si vandute la cele mai mari preturi.
Aceste tranzactii sunt, fara dubii, neconsemnate in registrele de comert ale firmei ‘Intercommerciale’. Banuim ca Oskar Lakuleit a inselat, cu aceasta si cu alte afaceri ilegale, Statul German cu milioane. Gratie datelor dezvaluite de afacerile Nizza se da posibilitate Fiscului sa intreprinda un control riguros in cadrul firmei ..

5.

Thomas Lieven aduse printesei Vera von C., in seara zilei de 29 mai 1944, trandafiri rosii. Ciudata aristocrata il apelase cu o zi inainte – din nou – telefonic si il invitase la ea. Arata mai splendid ca oricand, gasi Thomas.
Vera spuse:
“Promit ca in seara asta sa fiu cuminte. Niciun cuvant despre Lakuleit.”
Vera se tinu, multa vreme in seara asta, de promisiune. Ca nu si-a tinut cuvantul pana la capat nu este vina ei.
Dansara. Flirtara. Ascultara muzica. Timpul trecea. Se sarutara. Intre ei disparu orice retinere. Apoi totul se desfasura simplu si normal si natural. Thomas avu impresia ca o cunoaste pe Vera de multa, multa vreme …
Si apoi suna telefonul.
“Nu raspund”, spuse Vera lenes.
Il privea pe Thomas gales si il mangaia. Telefonul suna in continuare. Vera ridica intr-un tarziu receptorul. Asculta o vreme si pali. Din ochi ii izbucni ura. Suiera catre Thomas:
“Caine … caine blestemat ! –“
“Nu, cherie, nu incepe iar”, o ruga el.
Deodata Vera striga in receptor:
“Nu mai pot … nu mai vreau sa aud nimic ! –“
Arunca receptorul pe pat si sari in picioare tremurand toata de furie. Incepu sa-l injure pe Thomas cu expresii ordinare.
Thomas o asculta o vreme, pe urma lua receptorul din care se mai auzea inca o voce oracaind agitat:
“… Vera … Vera…pentru Dumnezeu, asculta, Vera ! E vina lui Lieven, iti spun. Noi nu mai putem face nimic … Lakuleit este in drum spre Berlin, arestat … La firma … la vila sa … peste tot inspectori de la Finante … totul se sigileaza …”
“Noapte buna, colonel Simeon”, spuse Thomas ranjind.
Puse receptorul in furca si se arunca pe pat razand in hohote. Se pomeni pocnit. Si inca un pumn. Vera se arunca pe el. Se luara la bataie. Ea il numi un nenorocit de caine vagabond. Pana la urma el o prinse de maini si-I ceru explicatii amanuntite. Ea ii raspunse gafaind:
“O sterg – inca in noaptea asta – n-o sa ma mai vezi niciodata.”
“Daca te-oi lasa eu sa pleci !”
“O sa ma lasi – stiu cum gandesti. Iti cunosc trecutul. De aia sunt asa de furioasa, de aia, pur si simplu, nu mai inteleg nimic.”
“Ce?”
“Ca l-ai infundat pe Lakuleit.”
“Pai e un criminal dezgustator care, pe blat, finanteaza Gestapoul.”
“Si ce daca? Ce te bagi unde nu-ti fierbe oala? Ne-ar fi picat in maini tot aurul si toate devizele bosilor nazisti, noua …”
“Cine e ‘noua’?”
“Serviciul Secret Britanic.”
Thomas se pravali pe pat si I se taie respiratia.
“Lucrezi pentru britanici?”
“Pai cum altfel?”
“Dar … dar ce legatura are Simeon cu asta?”
“Ala crede ca lucrez pentru el … asta a fost misiunea mea: sa-I fentez pe francezi si sa umflam NOI potul. Si L-AM FI UMFLAT NOI daca ai fi intrat si tu cum trebuie in joc, idiotule !”
Thomas incepu sa rada.
“Nu mai rade, canalie !”
Thomas se tavalea de ras. Se intoarse pe burta, apoi pe spate si din nou pe burta.
“Nu mai rade, afurisitule, ca te omor !”
Thomas striga, gemea, scancea, in viata lui nu i se mai intamplase sa rada cu atata pofta. Era aproape de sufocare. Vera se arunca din nou asupra lui. Incepura sa se bata din nou.
Si telefonul incepu iar sa sune. Thomas o impinse pe Vera la o parte, se ridica si lua receptorul. Carai, cu respiratia taiata, hohotind inca:
“Da, monsieur le colonel, ce mai este?”
“Cum ce mai este?”, intreba vocea colonelului Werthe.
Pe Thomas il ingheta un fior. Balbai:
“Ce … ce s-a intamplat, Herr Oberst?”
“Am sperat sa te gasesc, in sfarsit, la printesa. Te-am cautat peste tot.”
“M-ati … cautat … peste … tot”, repeta Thomas ca un idiot, in timp ce Vera se holba la el cu gura cascata.
“La mine se afla un curier. Gekados. Maine vei zbura la Berlin in problema Lakuleit. Si te vei prezenta – tine-te bine – la Reichssicherheitshauptamt.”
“Reichsicherheitshauptamt?”
“Da. La orele 15. Fix. La Heinrich Himmler.”

(va urma)

Dan Bota

Frunzele lineare au lungimea de 10-20 cm, sunt aspre pe fata superioara si netede pe fata inferioara. Florile sunt grupate in spice digitale.
Inflorirea are loc in lunile iunie-august.
Creste pe terenuri cultivate si necultivate, nisipoase sau argiloase, in fanete, pajisti, coaste aride, pe marginea drumurilor si a padurilor, in tufarisuri, livezi si gradini, de Ia campie pana in zona montana inferioara.
Alte denumiri populare: albei, chir, graul matei, ragalie, iarba cainelui, pir gros, pir mic, tirau.
1. Parti utile:- rizomi- Planta se recolteaza in lunile februarie-martie. Radacina se usuca la soare sau in cuptor, apoi se freaca bine pentru a ramine neteda. Rizomii, de culoare galben deschis, se pastreaza in saculete de panza.
Au urmatioarele proprietati terapeutice:
• depurative, detoxifiante, diuretice, sudorifice, antifebrile;
• emoliente, pectorale, antitusive, antibronsitice;
• antimicrobiene, antifungice, diaforetice, antialergice;
• tonice, remineralizante ale sitemului osos (datorita sarurilor cu siliclu);
• hipotensive prin marirea diurezei;
• antiinflamatoare ale cailor urinare (datorita sarurilor de K);
• racoritoare.
2. Utilizari medicinale:
• boli de rinichi si vezica urinara, cistite, pielite, uretrita, litiaza renala, colici nefretice, infectii ale cailor urinare, menopauza, retentie urinara, acid uric in sange, prostata, sifilis;
• boli ale aparatulul digestiv, hepatita virala, icter, ascita, calculoza biliara, dischinezie biliara, constipatii, indigestii, intoxicatii, hemoroizi;
• boli respiratorii, bronsita, gripa, raceli, guturai, catar respirator, sudoratie, aerofagie, tuberculoza;
• reumatism, guta, artrite
• insuficienta cardiaca cu edeme (inclusiv Ia glezne), hipertensiune, eliminarea toxinelor din sange;
• obezitate, celulita, diabet;
• boIi de piele, fracturi, eczeme, dermatoze.
3. Preparate: Uz intern:
• Infuzie -1 lingura de rizomi uscati si macinati Ia 250 ml de apa clocotita; se infuzeaza 10 minute, se strecoara, se indulceste dupa caz si se beau 3 ceaiuri caldute pe zi, avand actiuni diuretice si diaforetice.
• Decoct – 30 g de rizomi care se umezesc in 100 ml de apa; se fierbe 1 minut, se arunca apa, rizomii se zdrobesc si se fierb in 1¼ litri de apa, pana se reduce cantitatea Ia un litru. Se adauga 8 g de pulbere de lemn dulce, putina coaja de Iamaie sau de portocala, se indulceste cu miere sau cu sirop de fructe si se beau 3-4 cesti cu ceai caldut pe zi, cu efecte diuretice si dezinfectante in hipertensiune, uretrita veneriana si menopauza.
• Infuzie combinata cu alte plante- 20 g de rizomi de pir + 20 g de cozi de cirese Ia 1 litru de apa clocotita; se infuzeaza 15 minute si se beau 2 ceaiuri pe zi in celulita si obezitate. Cura dureaza 3 saptamani, primavara sau toamna, avand rol esential in dezintoxicarea organismului.
• Decoct din 40 g de rizomi de pir + 20 g de radacini de sapunarita Ia 1 litru apa; se beau 2 cani pe zi cu rol depurativ in dermatoze, eczeme cronice, prurit si psoriazis.
• In medicina veterinara se recomanda furajul din pir in hrana caprelor cu boli urinare.
• Frunzele de pir sunt cautate de caini cand au probleme cu stomacul.

Zic “in plina zi” cu toate ca fapta s-a petrecut ieri pe la orele 19,00. Dar la aceasta ora mai este multa lumina si locurile publice sunt intesate de oameni cu diferite treburi sau doar la plimbare.
Initial urma sa fie un simplu furt, dar, lucrurile precipitandu-se, s-a facut uz de arma.
Totul s-a petrecut intr-un mare magazin de pe sos. Stefan cel Mare din Capitala, in zona spre Bucur-Obor, trei persoane fiind surprinse furand din rafturile magazinului.
De fapt este vorba de doua femei, imbracate in fuste lungi si largi, care incercau sa plece din magazin cu o cantitate importanta de detergenti, plus alte maruntisuri cat mai de valoare, toate bagate sub fuste, in niste sacose special amenajate pe dedes.
Dar, in momentul in care se indreptau spre iesire, au fost oprite de paza magazinului. In acea clipa, un tip care le astepta pe cele doua la iesire a scos un pistol, amenintand paznicii si lumea din apropiere. Se pare ca a si tras in aer, zgomot estompat de larma iscata de strigatele si tipetele cumparatorilor si, mai ales, ale cumparatoarelor, cu totii speriati la culme.
Si paznicii s-au scapat in scutece si astfel cei trei au putut pleca linistiti, caci cei cativa viteji care ar fi incercat o urmarire au alunecat pe cele depuse de paznici pe cracii pantalonilor
Urmeaza ca politia sa studieze inregistrarile sistemului de supraveghere video al magazinului.
Stirea ne-a fost transmisa de corespondentul nostru din Capitala, mai putin chestia cu paznicii si scutecele lor.
Revenind insa la intamplare, nu putem decat constata ca asemenea jafuri, dar si folosirea armelor la modul general, se inmultesc tot mai mult pe cuprinsul tarii, ceea ce te face sa gandesti ca ori legile sunt prea blande, ori politia si alte structuri implicate in activitati de paza sunt nepregatite corespunzator.
Iar semnalul de alarma urla prea tare ca sa nu-i scoale din somn pe cei in drept, spre linistea celor multi si cinstiti.

Dan Bota

Acest domn Lakuleit locuia intr-un adevarat palat aflat pe bulevardul Pereire. Un lacheu in livrea ii deschise lui Thomas. Il conduse intr-un hol cu aspect de magazin de antichitati supraaprovizionat. Pe pereti se aflau tablou langa tablou. Pe parchet era intins covor peste covor. Thomas incepu sa nu mai poata respira ca lumea.
Lacheul il conduse pe Thomas in biblioteca. Aici se gasea stapanul casei, ocupat cu telefonul. Lakuleit ii fu din prima clipa antipatic lui Thomas. Foarte inalt, foarte gras. Circa 40 de ani. Cap rotund. Frunte ingusta. Par scurt, blond-pai, uns din belsug cu briantina. Ochi aposi insistentiDeasupra gurii moi, feminine, o mustata blond-pai.
Nu-si intrerupse convorbirea la aparitia lui Thomas. Ii facu doar un semn sa ia loc. Urla in telefon, congestionat la fata:
“Acuma sa-ti spun ceva, Neuner, ma doare-n cot ca ai nevasta bolnava. Ce e aia, nedreptate? Ai furat ! Da, asa se numeste ceea ce ai facut. Te previn, Neuner, nu ma scoate din sarite, ca fac sa ti se anuleze imediat ordinul de mobilizare pe loc. Ce? Inapt? De rasul lumii ! Acuma gata, esti concediat fara preaviz !”
Lakuleit tranti receptorul in furca si se ridica grohaind si razand.
“’mnaziua, Lieven. Placut sa te vad. Tipul de adineauri, a fost unul dintre contabilii mei. A trebuit sa-l dau afara. Tipul se obraznicise. Nu se poate permite asa ceva, nu?”
Il batu pe Thomas pe umar.
“Ei bine, batrane berlinez, hai sa saltam mai intai cate una mica. Apoi te duc la bucatarie. Printesa trebuie sa pice si ea din clipa in clipa. Nevasta-mea tandaleste cu imbracatul – ca de obicei.”
Thomas remarca pe degetele ca niste carnaciori ale lui Lakuleit trei inele cu briliante enorme. Domnul acesta ii devenea din ce in ce mai antipatic
Bucataria era cam cat cea a unui hotel de marime medie. Lui Thomas ii fura pusi la dispozitie, drept ajutoare, o bucatareasa, un bucatar si doua fete la toate. Lakuleit privea band Hennessy din pahar de4 vin.
In bucatarie isi facu aparitia si Vera, printesa de C. Purta o rochie de seara adanc decoltata. Si daca la prima intalnire fusese aroganta, acuma nu mai termina cu sarmul. Thomas puse perisoarele la fiert purtand in sinea sa un adanc presentiment.

Meniu, Paris, 26 martie 1944

Anghinare umplute.
Perisoare a al Koenigsberg
Beignete (clatite) cu ananas

ANGHINARE UMPLUTE: Daca nu folosim anghinare din conserve, atunci luam anghinare tinere si proaspete. Se rupe coada – nu se taie – ca sa se smulga in acelasi timp si partile fibroase. Se rup foile mai mici dimprejur , se indreapta cu un cutit varful frunzelor, cat si fundul anghinarei, ramas atos dupa ce s-a rupt coada. Se freaca fundul cu lamaie, ca sa nu se innegreasca. Se pune sa fiarba intr-o oala cu apa clocotita si sarata. Se tin vreo trei sferturi de oraSe cunosc ca sunt fierte atunci cand, tragand de o frunza, ea se desprinde usor. Se scurg si, cu o lingurita, se scoate tot smocul atos din mijloc. Se aseaza pe un platou si se picura lamaie pe ele. In locul ramas gol se pune o compozitie 50 g. masline cu samburii scosi, capia rosie taiata feliute si oua fierte tari si taiate tot feliute. Se face un sos din suc de lamaie, ulei, ceapa taiata foarte marunt si patrunjel verde si se toarna peste anghinarele umplute. Se orneaza platoul cu frunzulite de patrunjel verde.

PERISOARE A LA KOENIGSBERG: Se dau prin masina de tocat ½ kg. carne de vitel, ½ kg. carne de porc, o franzeluta inmuiata in lapte si stoarsa. Tocatura se amesteca bine cu ceapa taiata marunt si inabusita putin in unt, doua oua, sare, piper si un pic de pasta de sardele. Se ia din pasta (cu mainile ude) si se fac perisoare de marime mijlocie. Se face un sos alb din faina si unt, stinse cu zeama de carne si un pahar de vin alb, se lasa sa dea in clocot si se pun perisoarele la fiert. Se scot perisoarele. In sosul in care au fiert acestea se amesteca doua galbenusuri batute cu smantana, o lingura de capere pisate, sare, piper, suc de lamaie. Se pun perisoarele inapoi si se lasa sa se patrunda, fara a mai da in fiert.

BEIGNETE (CLATITE) CU ANANAS: Se taie in doua, pe lung, felii de ananas (proaspat sau din compot). Se amesteca bine 125 ml lapte, 125 g. faina, doua oua, un pic de sare si un pic de rom. Se trec feliile de ananas prin compozitie si se lasa la prajit in untura bine incinsa pana se fac aurii. Se scurg de grasime si se servesc presarate cu zahar pudra.

Dar abia cand o cunoscu, ceva mai tarziu, in sufragerie, pe sotia lui Lakuleit, abia atunci il cuprinse un sentiment de groaza si sila. Olga Lakuleit arata complet devastata. Parul era de un galben decolorat, ochii erau stinsi. Si nu avea mai mult de patruzeci de ani…
Doamne, medita Thomas, biet sufletel ! Oare printesa e amanta plosnitei astia grase de Lakuleit? De ce oi fi venit aici? Dezgustatoare situatie.
Seara deveni tot mai dezgustatoare. Olga Lakulait nu scoteaniciun cuvant. Nu se atinse de bautura si abia ciuguli din mancare. Deodata o podidira lacrimile. Lakuleit spuse brutal:
“Mai bine du-te la tine in camera.”
Olga Lakuleit se ridica si parasi incaperea
“Inca vreo doua perisoare?, intreba ‘sensibilul’ sot. Iar printesa il bombarda pe Thomas cu un zambet radios. Acestuia ii pieri totalmente orice urma de pofta de mancare.

(va urma)

Dan Bota