Ieri, educaţia copiilor o făceau părinţii. Azi o fac “influencerii”. YouTuberi, Instagrameri, bloggeri. Produse apărute din neant, fără controlul calităţii, într-o realitate în care tehnologia, sfidează IQ-ul. Unii cu numele din buletin, alţii cu nickname-uri inspirate din desenele animate (Micutzu, Selly), s-au dat de trei ori peste cap şi au pus la cale reţete de hipnoză în masă pentru subjugarea unora mai slabi de înger. S-au strecurat, astfel, în mintea puştilor abandonaţi de părinţii lor prea ocupaţi sau prea comozi, şi i-a făcut pe aceştia dependenţi de plăcerea de a se simţi împliniţi pe de-a moaca. Mari şi tari fără să facă vreun efort intelectual, fără să aibă nevoie de diplome sau alte artefacte stupide ale şcolii tradiţionale atât de obositoare. Iată soluţia miraculoasă la îndemână oricărui netot: drogurile, violenţa, muzica periferiilor. I-a făcut dependenţi de aceste otrăvuri fizice şi psihice din scopuri pur mercantile. I-a împins să renunţe la propria lor voinţă ca să-i controleze deplin şi să se îmbogăţească de pe urma lor. Cel mai uşor se induce acest tip de dependenţă acelora care bâjbâie. Care nu ştiu de unde să-şi apuce viaţa. Astfel, influencereala a devenit una dintre cele mai bănoase ocupaţii. Pentru că debusolaţii au nevoie de bagare in seama, de încurajări, de confirmări. „Nu-ţi face reproşuri că ai note proaste la şcoală. Ăsta e un semn că ai înţeles, înaintea celorlalţi, a tocilarilor, că şcoala de azi a rămas în urma vremurilor, că nu-ţi foloseşte la nimic, că e de rahat şi, pe deasupra, îţi mai mănâncă şi jumătate din viaţă”.
Niciun influencer nu-ţi va spune că eşti idiot, sau incult, sau leneş. Dimpotrivă, te va lăuda că nu mai citeşti cărţi ci doar titluri de pe reţele. îţi va da de inţeles că, urmărindu-l pe el cum face reclamă la muşchi umflaţi cu steroizi, la ţoale de firmă, la tehnici de agăţat bunăciuni sau la maşini scumpe vei învăţa mai multe şi mai utile decât din manualele şcolare. Şi astfel vei dovedi că eşti smart, că eşti cool, că ai furat startul în cursa fericirii care te aşteaptă după colţ şi că o vei câştiga, cu siguranţă, dacă îi vei urma sfaturile până la capăt. În realitate, învăţăturile acestor guru ai reţelelor sociale au, de multe ori, un substrat criminal. După ce, ca să-şi asigure alibiuri pentru “corectitudine politică”, declară sus şi tare, cât se poate de sonor, că ei nu sunt de acord nici cu consumul de droguri, nici cu violenţa, brusc, la prima încordare de inteligenţă şi clarviziune, urmează datul aramei pe faţă.
Iată ce declară “celebrul” Micutzu la doar două zile după tentativa de asasinare a lui Donald Trump: “Ar merge și la noi o mișcare din asta, cu tentativă de asasinat la Geoană”. Iată ce declară şi Selly, organizatorul festivalului “Beach, Please”: “La numărul ăsta imens de participanți (120.000 în 5 zile de festival), am avut zero supradoze, zero persoane rănite grav, zero persoane decedate. Mai mult decât atât, am adus peste 50 de milioane de euro în economia locală (…). Adevarul este că suntem o generație mult mai cuminte, mult mai educată și mult mai conştientă despre pericolul substantelor interzise. (…) Versurile artiştilor de pe scenă pot fi blamate, pot fi contestate”. Laudă-mă si laudă-i, gură! Ce mă costă? Pe ei ii costă! Selly este considerat unul dintre influencerii inteligenţi ai reţelelor sociale din România. Declaraţia de mai sus a fost făcută pe Tik Tok ca urmare a numeroaselor critici ce i-au fost aduse pentru modul în care a organizat festivalul, pentru incidentele semnalate la acest eveniment. Iată trei dintre acestea, petrecute chiar pe scenă: M.G.L a fost atacat, Wiz Khalifaa a fumat un joint cu canabis şi a fost săltat de poliţie pentru consum de substanțe interzise în faţa spectatorilor, Andrew Tate a fost invitat de French Montana pe scenă. Explicaţiile lui Selly sunt obraznice şi pentru proşti. “Zero supradoze” nu înseamnă că participanţii nu s-ar fi drogat ci că s-au drogat, dar cu măsură. Ceea ce, prin deducţie logică, ar fi rezonabil. “Zero persoane grav rănite” este un mod de a recunoaşte că au existat persoane rănite. “Zero persoane decedate” sună a aşteptare neîmplinită. Mai trebuia adăugat “zero focuri de armă”, “zero tentative de sinucidere” şi Selly ar fi fost îndreptăţit să aspire la Nobelul pentru pace.
Cât despre instigarea lui Micutzu… poate s-o găsi vreun tembel din turma lui de admiratori să arunce cu ceva după Mircea Geoană şi să vezi atunci distracţie. Aceşti doi domni pe care i-am amintit, cu oarecare lehamite, recunosc, sunt, de fapt, nişte mercenari. Şi ăla mai isteţ şi ăla mai prostovan fac totul pentru bani. Principiile frumoase pe care le declară sunt doar de acoperire. Nu au nici cea mai mică influenţă asupra lăcomiei lor de a se acoperi de bani prin orice mijloace. Şi asupra ispitei lor de a-şi afişa ostentativ bogăţia, cu prostul gust specific parveniţilor. Încurajând sute de mii de adolescenţi să se drogheze, să fie violenţi până la crimă, să se animalizeze cu muzica şi textele lumpenimii, practic să se autodistrugă, cei doi influenceri (dar şi alţii ca ei) pot fi încadraţi fără ezitare în categoria “asasini”. Din păcate prea mulţi părinţi ai tinerilor din România de azi au ajuns să delege educaţia copiilor lor unor astfel de mercenari fără scrupule. Nota de plată a acestei erori nu va întârzia să vină. Da, iată, avem şi noi asasinii noştri! Ce, numai America să aibă asasinii ei?
”Eu îmi apăr sărăcia, și nevoile, și Neamul…” Scrisoarea III – Mihai Eminescu
Mai zăbovim asupra acestui aspect: valoarea umană a românilor. Cumva îi singularizează în peisajul internațional? La sfârșitul veacului al 19-lea a existat o preocupare asiduă a lumii savante pentru cercetările de etno-psihologie. Preocupări nici azi abandonate, chiar dacă rezultatele acestor cercetări nu sunt discutate de publicul larg. O problemă anumită a atras atenția interesului academic la vremea aceea. Lumea era evident că se pregătea să intre într-o epocă nouă, epoca industrializării, a electricității, a mașinismului. Prin însușirile lor native, popoarele lumii erau capabile să facă față noilor aptitudini solicitate de noile profesii ce aveau să apară? Erau egal de apte popoarele lumii pentru revoluția industrială care începuse deja? Rezultatul acestor cercetări au ajuns în mare la rezultate care ulterior s-au confirmat: cei mai potriviți să facă față noilor exigențe au fost germanii și japonezii. Un viitor frumos li se prevedea și rușilor, mai ales datorită imenselor bogății ale subsolului. Imperiul britanic, prin coloniile sale, nu părea favorizat de noua turnură a lucrurilor. Pentru Londra se dovedea științific că va trebui să facă toate eforturile pentru a împiedica o alianță între Germania și Rusia, care ar fi fost fatală pentru supremația anglo-saxonă! Povestea de mai sus am auzit-o după 1990 de la un etnic germanic, rudă îndepărtată cu familia țarului. L-am întrebat dacă românii au fost studiați de etno-psihologii acelor ani. Răspunsul său: au fost mai mulți etno-psihologi interesați de „sufletul” românesc, printre care și doi cunoscuți filologi evrei: Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster. Precum și cercetători apuseni, al căror verdict a fost surprinzător de pozitiv: românii se arătau a avea calitățile native care să le asigure un loc fruntaș în ierarhia mondială a popoarelor care se vor adapta cel mai bine noilor exigențe, noilor vremuri. Ceea ce s-a confirmat cu brio. E suficient să ne gândim la inginerii de elită pe care românii i-au dat în lumea selectă a aero-nauticii, iar în zilele noastre în domeniul de vârf al informaticii, al computerelor. Ar fi cazul să-i pomenim și pe elevii români care se afirmă în olimpiadele internaționale sau care, ajunși cu familia în străinătate se înscriu în școlile din noua patrie. Aproape fără excepție elevii români se impun prin inteligență și capacitate de efort intelectual încheindu-și cu succes studiile liceale și universitare! E lucru des întâlnit ca un copil cu performanțe modeste în România, ajuns în străinătate să descopere că printre noii colegi este performant, premiant etc. Același lucru se petrece și cu părinții acestor copii. Ca emigranți reușesc de cele mai multe ori să se descurce cu pregătirea dobândită în România! Dacă după 1990, în primii ani de liberalizare a posibilităților de stabilire în străinătate românii erau cumva timorați și complexați, în scurt timp au descoperit că fac față exigențelor din noul mediu profesional și ajung ușor să exceleze! Din păcate, aceste calități native ale românilor s-ar putea să aibă consecințele cele mai nefaste: în ultimii ani România suferă un acut proces de depopulare prin exodul a sute de mii, de milioane de români performanți care au părăsit România în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit în Occident!
Este cineva interesat de depopularea României? Depopularea României este un fapt constatat de toată lumea. Cauzele acestui fenomen ne interesează în modul cel mai pregnant! A lămuri ce anume determină acest fenomen este esențial pentru rostul paginilor de față. Am pomenit deja de faptul că această depopulare, a românilor care pleacă în Occident în căutarea unui salariu mai mare, este favorizată de calitățile umane ale românilor, de capacitatea lor de a face față provocărilor exilului, ale condiției de emigrant! Românii pleacă să lucreze în străinătate, unii cu gândul de a se stabili definitiv în noua patrie, siguri de reușita lor. Au exemplul a numeroși români, prieteni sau rude, care îi încurajează să facă acest pas. Faptul că românii au valoare peste media europeană curentă este punctul de plecare al fenomenului numit depopularea României! Caz tipic de întâmplare fericită cu consecințe regretabile! Ne bucurăm să constatăm că suntem un neam de oameni valoroși sub aspect intelectual, spiritual, fizic, dar iată că aceste calități pe mulți români îi îndeamnă să facă un pas care ar putea, prin însumare, să devină fatal pe plan național: depopularea Țării. Declinul demografic al României! Acest fenomen este strâns legat de faptul că după 1990 în România au dispărut, ca prin farmec, milioane de locuri de muncă. S-au închis mii de întreprinderi, inclusiv dintre cele mai profitabile, capabile să facă față economiei libere, concurențiale, de tip capitalist. Aceste milioane de locuri de muncă nu au dispărut însă „ca prin farmec”, ci ca efect al unei politici guvernamentale criminale, a unor partide incompetente, conduse de politicieni trădători de țară! În fruntea lor alogenul Petre Roman, personaj dintre cele mai malefice din istoria neamului românesc. Intrarea în șomaj a milioane de români era clar că nu va găsi soluție decât prin migrarea spre Occident a sute de mii de specialiști români de înaltă clasă, în total circa 4-5 milioane de români lucrează azi în străinătate, în țări dintre cele mai dezvoltate, competența românilor fiind bine cunoscută pentru patronii din Occident. Întrebarea la care lumea caută un răspuns convingător: ce anume l-a determinat pe nemernicul de Petre Roman să aibă acest comportament anti-românesc? Unul ca Adrian Năstase a făcut și el mult rău României din lăcomie, din spirit corupt, turmentat de mirajul îmbogățirii, comportament tipic neamului prost, al multor demnitari de stat care îi stau alături lui Adrian Năstase în lunga listă a delapidatorilor din banul public! A hoților din avuția statului! Petre Roman nu a furat nimic din avuția statului pe care l-a pus pe butuci! Petre Roman nu a avut niciun plan de înavuțire, de procopsire pentru următoarele șapte generații, după modelul Adrian Năstase! Nu a urmărit niciun beneficiu personal! Ci scopul său a fost să se supună întocmai unor directive primite din afara României, din partea unor entități ale căror resentimente anti-românești îi erau bine cunoscute! Aceste resentimente profund anti-românești, în spiritul cărora Petre Roman fusese educat de tatăl său, sunt explicația prestației criminale pe care a avut-o fostul prim ministru Petre Roman, individul pentru care legislația română nu are pedeapsa meritată! Cine sunt acele entități care au pus în mișcare așa zisa reformă inițiată de Petre Roman? Cine sunt acele entități interesate de dispariția economiei românești, aflată printre economiile emergente ale lumii înainte de 1990?! Cine sunt entitățile interesate de depopularea României, mutatis mutandis interesate de dispariția României, a Neamului românesc?! Cine? Fiara fără nume! Acesta este răspunsul!
Planurile liderilor kazari de a se face stăpâni pe teritoriul românesc sunt mai vechi, de pe la mijlocul secolului al 19-lea. La început a fost vizată doar o parte din teritoriul românesc: Bucovina și Moldova, inclusiv Basarabia, care s-ar fi adăugat unor teritorii din sudul Ucrainei de azi. Aceste planuri au mers în paralel cu ivirea unor situații care i-au pus pe români în contradicție totală cu interesele și acțiunile secrete ale kazarilor. Am în vedere prin această afirmație prestația românilor în anii 1917-1919, când românii au stat stavilă expansiunii bolșevismului kazar într-un moment când Europa părea dispusă să cedeze în fața internaționalizării revoluției așa zis comuniste. În realitate fiind vorba de începutul dominației politice a kazarilor, care ieșeau la lumina zilei ca elită conducătoare în cel mai mare stat din lume: Rusia! Cu planuri mărețe de expansiune a revoluției bolșevice asupra întregii planete! Această expansiune s-a împiedicat de un „ciot”: existența statului român, a poporului român! Noi, românii, întârziem să înțelegem rolul teribil jucat de politicienii români, aflați în fruntea unei armate de analfabeți, de țărani tari însă în credința lor în Dumnezeu, în jurămîntul dat Țării și Regelui! Noi nu prea înțelegem la ce nivel de importanță istorică planetară s-a ridicat prestația românească în martie 1918 la Chișinău și în august 1919 la Budapesta! La Viena sau Praga, capitale cuprinse de nebunia revoluției cazare, bolșevice! În pofida recomandărilor insistente primite de la marile cancelarii occidentale, regele Ferdinand secondat de Ionel Brătianu și ceilalți mari români, au dat ordin armatei române să se opună tăvălugului bolșevic! Faptul că revoluția criminalilor evrei de la Petersburg nu a trecut granițele imperiului țarist este isprava românească cu care ne binemerităm recunoștința planetară! Revoluția bolșevică a ratat extinderea în imperiul habsburgic, aflat în centrul Europei, și acesta a fost meritul românilor din armato chezaro-crăiască, al armatei statului român, al românilor din Basarabia! Al românilor, ca neam aparte, cu menirea sa în ordinea neștiută a lumii! Din păcate nu suntem în stare să înțelegem ce rol istoric gigantesc am avut noi, românii, în acei ani teribili! Dar elita kazară cu siguranță a contabilizat exact pierderile colosale pe care le-a înregistrat în confruntarea neașteptată cu „falnic armia română”! De nimeni anticipată, de nimeni prevăzută! Este sigur că elitele conducătoare ale kazarilor au astfel motive serioase de adversitate pentru români! E timpul să-i înțelegem de ce ne poartă sâmbetele! De ce nu ne iubesc, ci dimpotrivă, urzesc mereu strategii anti-românești! Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster au fost doi filologi evrei cu frumose preocupări în domeniul românisticii. Lazăr Șăineanu a scris un meritoriu dicționar al limbii române și inspirate studii privind etno-psihologia românilor. Mozes Gaster a lăsat în urma sa o operă lingvistică strâns legată de fenomenul românesc! Pentru aceste lucrări cei doi filologi evrei se bucură de un bun renume printre „lingviștii și filologii români”! În ciuda acestor performanțe pentru care cei doi ar fi meritat recunoștința noastră, autoritățile române au avut o atitudine șocantă față de Lazăr Șăineanu și Mozes Gaster: amândoi au fost declarați persona non grata și invitați să părăsească definitiv teritoriul României. Motivul – puțin cunoscut publicului, inclusiv filologilor români: serviciile de siguranță națională ale României au descoperit că cei doi filologi aveau o misiune secretă extrem de periculoasă care le fusese încredințată de structuri / entități evreiești, khazaro-sioniste. Misiunea de a cerceta psihologia poporului român în vederea alcătuirii unui plan de transformare a spațiului românesc într-o colonie evreiască, un spațiu în care evreii să se simtă ca acasă, ca în țara lor!
Un Israel avant la lettre! În acest proiect era nevoie să se știe care sunt punctele slabe ale mentalului românesc, ce anume îi făcea vulnerabili în fața agresiunii perfide a sanhedrinului evreiesc. Deja în România, pe căi mai mult sau mai puțin legale, se infiltraseră câteva milioane de pribegi evrei, îndeosebi în Moldova, schimbând radical aspectul demografic al orășelelor moldave, inclusiv al capitalei Iași! E de admirat complexitatea strategiei khazare, care nu a neglijat nici acest acest aspect: mentalul populației autohtone, al băștinașilor români ce aveau să fie transformați în servi ai invadatorilor evrei sau, în alt scenariu posibil, urmau să fie alungați din propria țară. Sau pur și simplu exterminați! Nu se cunosc cu exactitate detaliile proiectului criminal urzit de liderii iudeo-khazari cu privire la soarta ce ne era rezervată nouă, românilor, în acest „Israel carpato-danubian”!Dar natura criminală a acestui proiect este indiscutabilă și este timpul să fie pus în discuție publică! A celor care cunosc mai multe despre acest proiect și se abțin să-l abordeze, din varii motive! Avem nevoie de documentele încă tăinuite în arhive privind vinovăția cumplită a elitelor khazare față de români, în ultimele două secole de istorie! Timpul nu mai are răbdare, imperiul necesității istorice a adevărului ne obligă să nu mai acceptăm niciun soi de menajamente față de cei care ne atacă ființa națională. O crimă mai mare, mai abjectă, e greu de imaginat! Suntem obligați să-i dăm un răspuns potrivit, pe măsură! Răspunsul cuvenit!
Eugen Simion și Mossadul Eugen Simion a fost un important om de cultură, critic și istoric literar. După 1990 a fost președinte al Academiei Române în două mandate. În această calitate a fost contactat la Paris de un evreu, originar din România, căsătorit cu Sorina Berceanu, colegă cu Eugen Simion la Facultatea de litere din București. Evreul în cauză fusese secretarul particular al lui Wilhelm Filderman, liderul evreilor din România, țară de unde a fost nevoit să emigreze pentru a se salva de persecuțiile evreilor bolșevici instalați la guvernarea României după 23 august 1944. Wilhelm Filderman este autorul unui text important, supranumit „Testamentul lui Filderman”, un document decisiv pentru corecta apreciere a guvernării mareșalului Ion Antonescu. Îndeosebi în privința politicii mareșalului față de evrei. Cităm un fragment din „Testament”, textul integral poate fi găsit pe site-ul nostru, cu comentariile aferente: „A fost mereu acuzat regimul Mareșalului Ion Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului și însuși Mareșalul a fost executat de agenții de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că Mareșalul a fost acela care a pus capăt mișcării fasciste în România, oprind, cu începerea anului 1941, activitățile teroriste ale Gărzii de Fier și suprimând toate activitățile politice ale acestei organizații. Eu însumi, răspunzând unei întrebări a lui Antonescu la propriul proces, montat de comuniști, am afirmat că teroarea fascistă de stradă a luat sfârșit în România la data de 21 ianuarie 1941, ziua în care Mareșalul a luat măsuri draconice ca să oprească anarhia fascistă, provocată de această organizație, și să restabilească ordinea în țară. În perioada dominației hitleriste în Europa, am fost în legătură susținută cu Mareșalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuși la persecuția germanilor naziști. Trebuie să subliniez că populația românească nu este antisemită, iar vexațiile de care au avut de suferit evreii în România au fost opera naziștilor germani și a Gărzii de Fier. Am fost martor al unor mișcătoare scene de solidaritate între români și evrei în momente de grea încercare din timpul imperiului nazist în Europa. Mareșalul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aș aminti doar următoarele două exemple: – Grație intervenției energice a Mareșalului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat pașapoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viață era în pericol. – Grație politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie cărora, lăsând impresia că sunt date altora, le era asigurată conservarea în scopul restituirii la momentul oportun. Menționez acestea pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut, chiar în măsură limitată, controlul țării, și-a demonstrat sentimentele de umanitate și de moderație politică. Dar când ocupația sovietică a impus tirania totalitară dirijată de Moscova, condițiile s-au schimbat. Românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne.” Într-un mod fraudulos, istoricii care fac bilanțul guvernării mareșalului Ion Antonescu ignoră total mărturia lui Wilhelm Filderman. În exilul său Wilhelm Filderman a avut o intensă activitate publicistică în favoarea românilor, a lui Ion Antonescu, în adversitate cu cercurile evreiești bolșevice din România și din Occident care au susținut și susțin și azi o sumedenie de teze mincinoase privitoare la guvernarea mareșalului. Filderman a trăit până în 1959. Înainte de a pleca din această lume a avut grijă să-i lase secretarului său particular o însărcinare specială: să păstreze caietele în care Filderman își ținuse un jurnal cu tot ce i se păruse important să consemneze pentru urmași, informații în primul rând despre mediul românesc, unde trăise până în 1948. Înțelegerea fusese ca secretarul său să doneze Academiei Române manuscrisele lui Filderman în momentul în care va dispărea din România regimul comunist! Momentul acesta s-a ivit după decembrie 1989, astfel că Eugen Simion a fost invitat acasă la fostul secretar pentru a i se înmâna prețioasele manuscrise! Moment de derută și slăbiciune a marelui cărturar, care nu s-a grăbit să pună mâna pe documentele ce i se ofereau. A invocat, din exces de zel, regulamentul Academiei care prevedea că orice donație importantă trebuia să fie în prealabil discutată și acceptată în biroul executiv al Academiei. Astfel că Eugen Simion s-a întors la București fără prețioasele manuscrise, doar cu oferta lui Filderman și a pus-o în discuția colegilor din conclavul prezident! Oferta a fost acceptată cu entuziasm de prezidiul academic, urmând ca Eugen Simion să se întoarcă cât mai curând la Paris pentru a prelua moștenirea rămasă de la Wilhelm Filderman, considerat în timpul vieții ca fiind cel mai important evreu din Europa! Nu putea fi decât foarte important și jurnalul ținut de un asemenea personaj! Ajuns la Paris, la apartamentul de lux al evreului nostru, Eugen Simion a dat peste Sorina Berceanu, soția gazdei, răvășită de cele ce li se întâmplase: primiseră vizita unui grup de comando israelit care l-a somat pe soț să le predea caietele rămase de la Filderman, apoi au răscolit toată casa să vadă ce documente i-ar mai putea interesa – și au găsit destule!, rămase multe de la același Wilhelm Filderman. Pe scurt, agenții Mosad au băgat spaima în bietul ovrei că a tăinuit documente atât de importante pentru Israel, pentru interesele evreimii mondiale! Cum a putut concepe, ca evreu, ca acele documente să ajunge pe alte mâini, ale unor goimi?! Ale românilor! De la emoțiile prin care a trecut, inima bietului evreu a cedat și s-a oprit să mai bată a doua zi după percheziția Mossadului!… Căci numai Mossadul putuse fi!
Cum aflase Mossadul de moștenirea rămasă de la Filderman, marele prieten al românilor? Am discutat această chestiune cu Eugen Simion, după ce s-a întors cu mâinile goale de la Paris. M-a căutat și mi-a povestit cele întâmplate! Am înțeles mai târziu de ce m-a ales pe mine să-mi povestească cumplitul eșec pe care marele cărturar îl suferise! Marea greșeală pe care o săvârșise! Dumnezeu știe de ce fusese atât de precaut și ezitase să-și ia răspunderea de a accepta fără nicio reținere donația respectivă! Regreta că nu acceptase donația hotărâtă de Wilhelm Filderman cu limbă de moarte! Își dădea seama cât de important putea fi jurnalul ținut de Wilhelm Filderman pentru problemele istoriei recente a României! Cât de mult rău făcuse astfel Eugen Simion intereselor adevărului despre români! Cred că a murit măcinat de remușcări! Sigur este că Jurnalul lui Filderman, cel mai important evreu din România, ar fi pus capăt sarabandei descreierate de minciuni scornite pe seama anti-semitismului lui Ion Antonescu, pe seama persecuțiilor anti-evreiești de care s-ar fi făcut vinovați românii. Cât a mai trăit Eugen Simion l-am invitat în public să intervină și să povestească el însuși întâmplările legate de Jurnalul lui Wilhelm Filderman. N-a făcut-o! Și pun astfel prima întrebare rămasă pe urma lui Eugen Simion. Răspunsul meu: Eugen Simion s-a ferit să intre în conflict cu establishmentul sionist. Eugen Simion a avut un program cultural de anvergură și avea nevoie să nu fie sabotat de intervenția ocultă a celor care organizaseră percheziția de la Paris. Cunoștea desigur de ce sunt în stare sioniștii în materie de distrugere a operei unui cărturar. De marginalizare a unui cărturar! L-am cunoscut bine pe Eugen Simion. A fost un patriot, aș risca și aș folosi chiar cuvântul naționalist! A dovedit-o prin opera sa, prin activitatea de la Academie. S-a ferit să intre în conflict cu evreii din Academie, cu evreii din România, pentru a nu-și risca proiectele sale culturale de mare importanță. Dar totuși nu a putut accepta ca ticăloșia săvârșită la Paris, furtul din patrimoniul național românesc, să rămână necunoscut! Soluția găsită a fost să-i paseze colegului Ion Coja prețioasa informație despre Jurnalul lui Filderman. Îl cunoștea bine pe Ion Coja și știa că acesta nu va răbda să tacă și să nu dea în vileag marea ticăloșie făcută față de români! Calcul corect! Eu am înțeles de ce Eugen Simion nu voia și nici nu putea să se pună rău cu ovreimea atotputernică! Am acceptat să ies eu la înaintare, cu toate riscurile ce rezultau din conflictul cu Mossadul, la urma urmelor! Cu Yad Vashemul! Am publicat mai multe texte pe acest subiect, pot fi găsite pe site-ul meu, le voi re-publica zilele următoare! Nu i-am reproșat niciodată lui Eugen Simion decât greșeala de a nu fi pus mâna pe Jurnalul lui Filderman pentru a-l aduce mintenaș acolo unde îi era locul: în biblioteca Academiei. Altă întrebare care se naște din cele povestite mai sus: cine a informat Mossadul despre existența la Paris a Jurnalului lui Filderman? Am avut impresia că Eugen Simion bănuia că trădarea – căci trădare a fost, venise din partea unui membru al Academiei Române, participant la ședința la care Eugen Simion pusese în dezbatere oferta marelui ovrei Filderman. Dar nu a pronunțat niciun nume. Așadar, conchid eu, Mossadul are cârtițe în rândul nemuritorilor din Academie? E vorba de evreii, nu puțini, care fac parte din inventarul uman academic! Câți dintre ei lucrează în timpul liber pentru interesele sionismului kazar? Care dintre ei a raportat la Tel Aviv cele aflate de la Eugen Simion?! Căți dintre ei au transmis informația care a văduvit biblioteca Academiei Române de ceea ce îi aparținea de drept, prin voința lui Wilhelm Filderman, fie-i numele binecuvîntat! Merită subliniat faptul că gestul de corectitudine al celui care a fost ani de zile liderul evreilor din România a intrat în conflict cu atitudinea ticăloasă a evreilor bolșevici, sioniști, astfel că atunci când vorbim de ticăloșia evreiască este bine să ne amintim că printre evrei s-au aflat și exemplare umane de mare ispravă, cum a fost Wilhelm Filderman și secretarul său particular, numitul Gruber! Închei enunțând întrebarea cea mai interesantă care rezultă din cele de mai sus: așadar Wilhelm Filderman i-a lăsat Jurnalul în custodie mai tânărului său secretar particular, cu înțelegerea ca acesta să predea Academiei Române prețiosul manuscris atunci când în România guvernul comunist va cădea! Întrebare: de unde a știut Filderman cu atâta siguranță că guvernul comunist din România va sucomba și că secretarul său va fi în viață în acel moment? Wilhelm Filderman a murit în 1959, iar regimul comunist a căzut în 1989! De unde a știut Filderman că soarta regimurilor comuniste este să cadă relativ curând? În ce calitate a deținut marele evreu această informație? Și de la cine a primit această informație? Ce l-a făcut să fie sigur că regimurile comuniste vor cădea? A căzut regimul comunist din România după decembrie 1989 și a fost înlocuit cu un regim de control kazaro-sionist aproape total! Un regim care protejează în continuare strategiile anti-românești, din care face parte și ocultarea Jurnalului rămas de la Wilhelm Filderman. Gest de colaborare ticăloasă al statului Israel la eșafodajul de minciuni urzit în jurul numelui mareșalului Ion Antonescu.
Nota bene. Apendice la cazierul penal al unui stat banditesc lipsit de onoare – statul Israel: Ion Antonescu a fost conștient că la sfârșitul războiului va da socoteală cu privire la regimul de care au avut parte evreii sub guvernarea mareșalului. Drept care a adunat din vreme o serie de documente care dovedeau protecția acordată de Ion Antonescu evreilor, inclusiv în Transnistria. Ion Antonescu nu a mai apucat să pună în valoare această arhivă. La intrarea rușilor în România aceștia au capturat documentele privitoare la evrei și nu le-au dat niciodată publicității, circulației specialiștilor. După 1990, emisarii statului Israel s-au prezentat la autoritățile ruse și au negociat cumpărarea arhivei Ion Antonescu. Nu se știe dacă rușii au păstrat o copie a documentelor respective. Documente de mare importanță pentru istoria românilor. Gestul Israelului de a ascunde adevărul pentru a putea pune în circulație minciunile ordinare privind regimul mareșalului Ion Antonescu este greu de apreciat între oameni de onoare. Resimte cineva dintre evrei rușinea pentru această manieră de a concepe relațiile între popoare, între state?! – Va urma – Prima parte aici: Nevoile Neamului Românesc (1)
NOTA În foto sus, Bătălia de la Lipnic (20 august 1469/1470 ) – în care oastea moldovenească condusă la victorie de Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor de pe Volga – pictură de Ion Stoica Dumitrescu. Astăzi Lipnic este o localitate situată în Raionul Ocnița, Republica Moldova.
De la JFK încoace, nici un președinte american nu a intrat într-o coliziune atât de dramatică cu Statul Paralel ca Donald Trump. Vărsarea de sânge era previzibilă. FBI s-a implicat grosolan în alegerile din 2016, încercând să-l împiedice pe Trump să câștige. O dovedesc cu prisosință cele 384 de mesaje schimbate în vara lui 2016 între Peter Strzok, director adjunct al Direcției de Contrainformații din FBI, și amanta sa, Lisa Page, avocat în cadrul FBI. Mesajele arată și că unele discuții pentru sabotarea lui Trump s-au desfășurat chiar în biroul directorului adjunct al FBI, Andrew McCabe. Absolut „întâmplător”, desigur, aceiași amorezi militanți, Strzok și Page, au făcut parte și din echipa de investigație a procurorului special Robert Mueller (fost director FBI), care a anchetat presupusa complicitate dintre Trump și Rusia. Cu toată perdeaua de fum creată de presă și de o puzderie martori mincinoși ori de declarații anonime, după doi ani, ancheta s-a încheiat fără a putea dovedi existența vreunui complot. Interesant este că relația cordială a Washingtonului cu Moscova nu a fost o problemă până la ascensiunea politică lui Trump. Dimpotrivă. A rămas memorabilă secvența din martie 2012, în care Obama îl roagă pe Medvedev să îi transmită lui Putin că, după ce va fi reales, va da dovadă de mai multă flexibilitate în relația cu Moscova. Nemaivorbind că, de pildă, tot în mandatul lui Obama, când vicepreședinte era Joe Biden și secretar de stat Hillary Clinton, Statele Unite au vândut Rusiei 20% din rezervele sale de uraniu. Dar cercetat pentru complicitate cu Rusia și pus sub acuzare a fost Trump.
De altfel, Trump este singurul președinte american din istorie pus sub acuzare („impeachment”) de două ori. A doua oară, pentru că, într-o discuție telefonică cu Zelenski, i-a cerut noului președinte ucrainean să permită autorităților americane să ancheteze suspiciunile de corupție ale familiei Biden în Ucraina. Suspiciuni care s-au dovedit în cele din urmă reale, așa cum a demonstrat-o conținutul exploziv al laptopului lui Hunter Biden.
Cu toate acestea, serviciile speciale au făcut zid în jurul lui Tata Biden și al beizadelei sale, pentru a sabota realegerea lui Trump. Nu mai puțin de 50 de foști oficiali din serviciile secrete (inclusiv James Clapper, șeful comunității informative, sau John Brennan, fost director al CIA, ambii în vremea lui Obama) au acceptat să se umple de ridicol semnând o scrisoare deschisă în care declarau că laptopul lui Hunter este o „dezinformare rusească”. Însă apogeul mobilizării Statului Paralel împotriva lui Donald Trump l-a reprezentat „Pandemia”. O capcană în care, împins de grandomania sa, Trump s-a zvârlit orbește cu capul înainte. Și, după el, a târât lumea toată.
Dacă Trump s-ar fi opus, Dictatura Covid ar fi fost zădărnicită la nivel planetar. Dar el s-a bătut în piept cu Operațiunea Warp Speed, de aruncare pe piață în timp record a „vaccinurilor” criminale, pregătite dinainte. Când a realizat că a fost păcălit, era prea târziu. Realegerea lui a devenit la fel de improbabilă ca recuperarea de către urs a cozii din lacul înghețat. De aici încolo, frauda electorală, cuțitul înfipt în spate de vicepreședintele Pence la confirmarea rezultatului alegerilor și diversiunea din 6 ianuarie 2021 – toate au fost o joacă pentru „băieții din servicii”. Mai mult, așa-zisa insurecție de la Capitoliu a avut rolul de a-l diaboliza pe Trump și, după modelul bolșevico-mineresc, de a asmuți populația împotriva sa și a adepților săi. O dată importantă în acest calendarul operațiunii de eliminare a lui Trump de către Statul Paralel este 1 septembrie 2022. Atunci, în Philadelphia, statul Pennsylvania, Joe Biden a susținut un discurs halucinant, neverosimil, despre o așa-zisă „bătălie pentru sufletul națiunii”.
Un discurs horror, cu tente sataniste, atent regizat pentru a băga frica în oasele americanilor. Un exercițiu de teroare. Un experiment de condiționare mintal a asasinatului. Pasămite, America este în pericol, iar inamicul său numărul unu este Donald Trump, care vrea să răstoarne ordinea democratică și să instaureze dictatura. Deci el trebuie eliminat cu orice preț! Asemănarea frapantă cu 1984 și cu dușmanul poporului, Emmanuel Goldstein, nu este desigur întâmplătoare. După cum nu poate fi întâmplătoare nici suspecta breșă de securitate, care a PERMIS atacul terorist asupra lui Trump, peste doi ani. O breșă de securitate la fel de scandaloasă ca și cea de la atentatul asupra premierului slovac, Robert Fico.
Nu doar breșa de securitatate, ci și „țintele” seamănă între ele. Fico este o copie europeană a lui Trump. Populist, naționalist, anti-globalist, pacifist, anti-LGBT, lui Fico i s-a tras după ce a fost primul care a dezvăluit intenția lui Macron și a altor state NATO de a trimite trupe la sol în Ucraina. (Mai trebuie să amintim că Trump a promis că va pune capăt Războiului din Ucraina în termen de 24 de ore de la revenirea sa la Casa Albă, atrăgându-și fulgerele – și, iată, gloanțele! – partidei războiului de la Washington?) Că, asemenea lui Trump, Fico este o oaie prea neagră pentru a fi tolerată în turma mondială o dovedește și concluzia anchetei guvernului slovac, care susține cănu a fost vorba de o Pandemie, ci de Bioterorism.
Nici un regim politic și nici un lider din lume nu a îndrăznit așa ceva! Revenind la atentatul asupra lui Trump, nu poate fi o coincidență că acesta a avut loc în Pennsylvania, același stat în care Biden și-a susținut acum doi ani discursul horror. Un stat care face parte din așa-zisele „battleground states”, unde se decide alegerea președintelui. Un stat controlat în totalitate de Democrați. Inclusiv Poliția. Un stat în care a avut loc uciderea lui George Floyd și a izbucnit isteria anarhistă Black Lives Matter, care a terorizat America în vara lui 2020. Un stat unde, în noiembrie 2020, s-a furat masiv la vot în favoarea lui Biden. Un stat condus de guvernatorul Josh Shapiro, una dintre stelele cu cea mai rapidă ascensiune în Partidul Democrat. Despre care se spune că că are cele mai mari șanse să candideze la Casa Albă în 2028… Sau chiar să-l înlocuiască pe Joe Biden în 2024, dacă acesta se retrage sau este obligat să se retragă. Oricum, după această tentativă de asasinat, care îi va aduce lui Trump un val suplimentar de simpatie, Biden nu pare a mai avea nici o șansă în alegeri.
Nu există afiș electoral mai bun decât Trump însângerat, ridicând pumnul și strigând: „Luptați!”. De asemenea, Democrații nu mai pot miza nici pe cartea fraudei: o nouă victorie măsluită a lui Biden, după dovezile jafului din 2024 și catastrofala imagine pe care o are acum octogenarul de la Casa Albă riscă să târască America într-un război civil.
Semnele unei secesiuni au apărut deja. În condiții NORMALE, Trump nu mai poate fi oprit să ajungă președinte. Dar ce mai e „normal” în America de azi? După tentativa de asasinat de sâmbătă, ne putem aștepta la orice. Inclusiv la un nou atentat. Cu glonț sau cu otravă, cu mașina sau cu avionul… Dacă nu chiar la o soluție „di granda”. Cum ar fi escaladarea războiului din Ucraina printr-o operațiune sub steag fals. O escaladare atât de dramatică încât să ducă la anularea alegerilor în SUA. Sau chiar o nouă criză sanitară. De data aceasta cu adevărat terifiantă. Cum ar fi, de pildă, o epidemie de ciumă. Atacul asupra lui Trump din Philadelphia a deschis vraiște Porțile Iadului
Zilele astea, în anul celebrării a trei sferturi de veac de la crearea N.A.T.O., liderii de partid și de stat ai statelor membre s-au întâlnit la Washinton să ia lumină și să dea ce mai are de dat fiecare, unii cu bună ziua, alții cu basca de pământ, alții resurse, muniție, armament, sisteme Patriot, după posibilități. Doar cei care nu sunt membri N.A.T.O. au venit să ia, promisiuni, ajutoare, aplauze. După cum era obiceiul încă din copilăria democrației noastre, când Înalta Poartă era la Istanbul sau la Moscova, ai noștri s-au dus cu căciula în mână și cu pana, să semneze tratate și angajamente, că așa a fost înțelegerea, să vină fiecare cu o ofertă, că nu te duci la stăpân cu mâna goală nu ?
Al nostru, ca să nu meargă cu mâna goală l-a luat cu el pe Ciucă, deși nu mai e nici șeful S.M.Ap., nici ministrul apărării, nici șeful guvernului, deci unii ar spune că a fost luat cam degeaba. Ei, chiar degeaba nu, că cică Iohannis, conform unor surse pe surse, l-a prezentat pe Ciucă celorlalți șefi sau reprezentanți, ca și când lumea nu ar fi auzit de eroul de la Nassiryah și celebra fasole frecată cu varză acră, sau de „ostașul din slujba țării”. Acuma că tot rulează pe „Pro Arena” serialul cu Zelensky președinte „În slujba poporului” mă întreb și eu, nu se putea un titlu mai original al cărții domnului Ciucă? Ce dracu’ domn’e, doar la unii merge cu copiatul? Probabil mulți dintre ei se întreabă în slujba cărei țări se află autorul, că la români nu prea se simte și nici Iohannis nu știe. L-a luat cu el pe autor să dea iesplicațiile de rigoare. Una peste alta, eu stau și mă țuțur cum să îl prezinte Iohannis pe Ciucă unor oameni cu care acesta e în contact încă de când urma cursurile… dar ce spun eu, cursuri, din maternitate. În plus ce căuta Iohannis pe acolo, că el despre armată știe doar câți nasturi are șlițul și câte kg are bobina de CTy 67, iar despre problemele de stat nimic, că el nu prea a stat prin România, a fost mai mult plecat. În fine, să revenim la oile strânse la Washington. Cum spuneam, cei mai amărâți au venit cu pixurile pregătite să semneze angajamente și tratate strategice. Cică polonezii deja au semnat un tratat cu Ucraina, prin care s-ar angaja să apere spațiul de deasupra teritoriului pe care li l-au luat rușii, cu prietenii lor americani și englezi și l-au dat apoi Ucrainei. Așa au primit sarcină. La fel a primit și va semna și Iohannis un tratat de pretinie cu Ucraina prin care le va asigura energie, gaze, petrol, cetățenie familiilor oligarhilor din Ucraina, sisteme „Patriot”, și cam tot ce vrea Zele, cât mai e prin zonă. În plus, românii, așa cum s-a decis recent, vor trebui să apere interesele românilor oriunde ar fi ei, adică de prin Moldova, Ucraina, care chiar dacă nu sunt țări N.A.T.O, beneficiază din partea noastră de prevederile articolului „cinci indice unu”. Posibil să fi primit aceleași indicații și „promisiuni” și celelalte țărișoare vecine și furate de ruși, cu teritorii lipite de Kiev. Eu nu știu ce-or fi vorbit ei și nici ce semnează sau stabelesc fără să semneze, dar pot pune pariu că unii deja se gândesc că își vor reîntregi mai târziu țărișoara așa că vor considera că un mic efort în plus nu strică. Culmea este că același lucru l-au făcut și rușii, probabil tot la înțelegere cu Înalta Poartă, că și ei au trecut la apărarea spațiului aerian de pe vechile teritorii rușești și probabil și lor li s-a promis neoficial că vor rămâne cu ele. Trebuia invitată și Rusia la Summit, ca să fie cercul complet. Ca să parafrazez o frază consacrată în media, „omul nostru știe” deja ce vor semna toți ceilalți lideri, dar ne va spune numai după ce semnează aceștia, că poate „unii e șmé” și nu mai semnează. Despre ce semnează Iohannis în numele nostru, mai beșeaua, că românul nu trebuie să știe ce a mai vândut el pe unde a fost. Tocmai ce am văzut emisiunea lui Rifai cu Serghei Mizil în care povestea el cum vindea țigări, parfumuri, blugi și casete ca să aibă ce pune pe masă. Slăbuț băiatu’, slăbuț! Păi președinții și premierii noștri nu s-au mânjit cu casete porno, ei au vândut flote, rezerve, regii, e adevărat au dat și tutun, dar nu câteva vagoane, ei au dat regia tutunului cu totul, au vândut armata, petrolul, pământul, independența, suveranitatea, libertatea românului… Ceee, se încurcă ei cu săpunuri și blugi? Mă întreb ce soartă o să aibă viitorii președinți? Vai de capul lor, fii ploii vor fi. Păi ce mai vând ei, cum se mai mențin în scaun, cum să prindă al doilea mandat, că nu mai e nimic de vândut, e deja vândut sau amanetat tot. Eu nu știu cine o fi prostul care va candida la prezidențiale, poate de asta se feresc și cele două partide să nominalizeze, nu prea mai au ce fura promite sau vinde și atunci cum să se mențină la putere? Vor avea soarta lui Aldo Moro. Doamne păzește!
Unii zic că cică tocmai de-aia l-a adus Iohannis pe Ciucă cu el la Washington, să arate lumii pe viitorul președinte. Să-l facă să recunoască față de lumea mare că el va veni la Cotroceni și să nu mai poată da înapoi după aia, că doar „a vorbit cu oamenii”… Ar cădea de neserios nu ? Cred că Ciolacu jubilează, a scăpat, dacă Biden e de acord și îl susține pe Ciucă, treaba e aranjată. Ceee? Nu se știe dacă Biden va mai candida sau dacă va ține minte ce s-a vorbit zilele astea? Nicio problemă, America e obișnuită, păi asta face de când s-a născut aproape. Și oricum el candidează doar ca să poată ajunge președinte ăla de este desemnat vice și și mai oricum, nu el a condus America până acuma. Cum cine? Lasă că vă spune Iohannis.
Noi cu ce ne alegem ? Să nu vă așteptați să vă spună ce a semnat sau promis el și nici ce i s-a promis lui. Oricum va primi și el ce am primit și noi doar că pentru el va fi o mare surpriză. Săracu’ de el nu e învățat. Noi deja cerem singuri. Alții, mai sugubeți zic că Iohannis s-ar fi dus acolo ca să-și anunțe candidatura la președinția SUA, că tot se vorbește că nu îl mai vor democrații pe Biden. Ar fi un progres pentru America, de la un președinte care nu poate spune ce știe, va ajunge la unul care nu știe ce spune. Și cică l-ar fi luat pe Ciucă cu el ca să își vândă cartea, să scoată bani de campanie. Mai știi ? Că tot veni vorba de cărți, auzii că Rick Harrison de la „Așii Amanetului” vine în România să caute cea mai valoroasă carte din lume, o carte de gramatică a limbii române de clasa a VIII-a din anul 1982. Ce o fi acolo nu știu, dar cică cine învață după aia ajunge președinte. Așadar a fost mare summit mare, lumea N.A.T.O. s-a adunat să stabilească cum să îl bată pe Putin, dar nimeni nu știe cu adevărat cine pe cine va bate. Eu stau și mă întreb, țările astea care au participat în 75 de ani la atâtea misiuni de „instaurare a democrației” organizate de unchiul Sam prin diferite colțuri ale lumii, plătind cu bani, tehnică, vieți omenești, resurse, fiecare misiune indiferent pe unde a fost organizată, nu a învățat și nu învață nimic din ele? Nu s-au săturat de țepe? Și Lumea îl blamează pe bietul Vlad Dracul că a fost țepar. Ce vorbești domn’le?! Vlăduț al nostru a fost bebeluș pe lângă unchiul Sam. Să mai pomenesc și de pieile roșii cât de tăbăcite au fost? Se știe.
Cică Ucraina așteaptă sau se așteaptă să fie învitată să adere la N.A.T.O. Păi cum să fie invitată să adere la N.A.T.O., o țară care are probleme teritoriale cu toți vecinii și este în război cu unul din ei? Oare chiar nu știe Zele că ce vrea sau așteaptă el e absurd? În al doilea rând, intrarea în N.A.T.O. presupune vot unanim. Câtă vreme Ucraina va avea în componență teritorii care au aparținut altor state membre, acestea nu vor semna aderarea, indiferent ce motive se vor invoca. Știți cine se opune cel mai mult acuma aderării Ucrainei ? S.U.A. și Marea Britanie și voi dovedi că așa e. Dacă una din condițiile de aderare este să nu ai conflict cu vecinii, cine s-a opus vehement în repetate rănduri semnării unui acord de pace între Rusia și Ukraina ? Ați ghicit! Răpunsul este că acestea, și altele ceva mai mici ca ele, Nu vor ca Ukraina să intre în N.A.T.O., căci dacă ar vrea, ar face tot posibilul să se înceteze conflictul și nu prin înarmare. Oa e nu vede nimeni acest adevăr? În rest orice s-ar declara, raporta, semna, promite, orice angajamente, amenințări și pumni s-ar ridica, toate sunt de ochii lumii. Conflictul din Ucraina satisface pe deplin producătorii de armament și muniție, tehnică militară, mari companii de exploatare a resurselor din Ucraina și de pretutindeni, marii oligarhi își freacă mâinile, treaba merge unsă câtă vreme e război, merg afacerile lor, lumea sărăcește, se împrumută, milogește, stă cu teamă, de la homeless până la micile state care oricum cotizează și atât. Vor câștiga statele și investitorii care vor „participa” la „reconstrucția Ucrainei” cea care va mai rămâne și cine știe, poate nu doar a Ucrainei. Deja zonele și sferele de interes sunt tranșate. România, prin conducătorii ei se cam învârte pe lângă o reconstrucție. Și așa, deja stabilesc alții ce tehnică să cumpărăm, ce să facem cu ea odată cumpărată, ce autostrăzi să construim, cui să vindem gazele din Marea Neagră, noi suntem deja ocupați, vom avea cea mai mare bază militară americană din Europa. Iohannis a promis că va mai înființa niște baze militare prin România sau cum a spus el, se vor lua „măsuri concrete pentru creșterea prezenței aliate”. Suntem gata să ne asumăm un rol activ, inclusiv prin găzduirea de structuri solide de comandă și control. Vom definitiva cu Bulgaria crearea unui Comandament Regional pentru Forțele Speciale pe care îl vom pune la dispoziția N.A.T.O.
Dragi români, vizitați-vă țara cât mai aveți timp, că deja Dobrogea, Delta, ieșirea la Marea Neagră, Bucegii, se micșorează pentru români. Ce ne mai promite Iohannis? „Ne dorim un pachet ambițios care să includă lansarea Misiunii N.A.T.O. în Ucraina!”… Iohannis cere Păi dacă chiar își dorește misiune NATO în Ucraina. și tot rămâne fără funcție, îl propun șeful misiunii. Apropo, mai zicea domnul Iohannis că pentru „Patriot”-ul cedat Ucrainei, România trebuie să fie recompensată „rezonabil” de N.A.T.O. Rezonabil pentru el înseamnă o funcție pe undeva prin U.E., că la N.A.T.O. nu să putu. Așa cum șampania este o băutură pe care o bea clasa muncitoare prin reprezentanții ei, și recompensa o va primi România prin președintele ei. La final, ca să mai înveselesc puțin atmosfera, câteva citate din declarațiile lui Iohannis la Washington, ceva în genul perlelor de bacalaureat: „În prezent, România și cetățenii ei beneficiaza de cele mai solide garanții de securitate din toate timpurile”. Totodată însă, ” reuniunea are loc în contextul celei mai mari crize de securitate de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial […]România a devenit mai sigură, mai puternică și mai implicată […]după cum știm și de acasă și din altă parte, una este discuția în plină campanie și narativul agresiv de campanie, alta este pe urmă administrația curentă…”. Să așteptăm comunicatul oficial. Va fi mai distractiv.
Este greu de înțeles complet ce s-a întâmplat în Marea Britanie cu alegerile generale care l-au instalat pe Sir Keir Starmer, un avocat oarecare, în Downing Street. Cu siguranță, două aspecte cheie ale zilei de 4 iulie au fost totuși critice. Unul, o prezență scăzută la vot, mulți alegători conservatori rămânând pur și simplu acasă; și, în al doilea rând, un vot de protest din partea alegătorilor conservatori convenționali, fie către Laburisti – în număr mare – și, într-o oarecare măsură, partide marginale precum Reform UK. Dar ar trebui să ne gândim și la sistemul în sine, care este cu mult întârziat pentru o revizie. Sistemul de vot cu primul trecut, care pur și simplu cere ca un partid să obțină mai mult de 50% din toate locurile este îngrozitor de inadecvat și un instrument slab în reprezentarea demografiei politice reale în special, a partidelor mai mici. În cazul Partidului Reformei de extremă-dreapta condus de mercurialul Nigel Farage, al 14-lea din totalul cotei de vot i-ar fi dat partidului său 100 de locuri în parlament într-un sistem de vot cu reprezentare proporțională folosit de multe țări europene în prezent. În acest caz, i s-a dat doar 5 locuri. Cu toate acestea, poate că adevăratul punct al așa-numitei „alunecări de teren” a laburistei – dacă se poate numi așa, deoarece, în realitate, doar 34 la sută din populația cu drept de vot a optat pentru ea – este că toate superlativele despre vot în sine palesc în nesemnificație atunci când te uiți la implicațiile geopolitice internaționale ale acestui guvern luând cheile Downing Street.
Keir Starmer și o mare parte din cabinetul său primesc bani din Israel, conform rapoartelor recente ale jurnaliştilor de investigaţie din Marea Britanie, care nu pot fi consideraţi mainstream. Plățile sunt aparent mici și sunt prezentate electoratului ca cheltuieli de călătorie pentru un număr de deputați precum Angela Rayner, de exemplu, care au călătorit în Israel în așa-numitele misiuni de informare. În realitate, au fost băgați în buzunare mult mai mulți bani care nu au fost declarați, ceea ce ar determina pe oricine cu orice simț al raționalității să pună întrebarea perfect rezonabilă a fost Kier Starmer și partidul laburist instalat de SUA și Israel ca parte a unui complot sionist pentru a servi atât intereselor Washingtonului, cât și ale Tel Avivului? Cu siguranță, antecedentele lui Starmer sunt îngrijorătoare, având în vedere că era un avocat despre care nimeni nu a auzit până când a vânat postul de conducere al Serviciului Procuraturii Coroanei din Marea Britanie (CPS), o slujbă care i-a oferit puteri enorme ca autoritate de reglementare a poliției din Marea Britanie și l-a pus în contact direct cu Mossad, CIA, FBI și, bineînțeles, cu poliția secretă a Marii Britanii, MI6 și MI5.
A fost el ales pentru această funcție de americani? O mare parte din dovezile despre ceea ce știm despre el ar indica cu siguranță acest lucru, deoarece comportamentul său în această postare mirosea a cineva controlat de poliția secretă. Dar a cui? Al Americii sau al Marii Britanii? Numirea sa în funcția de șef al CPS în noiembrie 2008 a fost în cel mai bun caz suspectă, a fost întrecută doar de ciudata sa plecare în 2013, imediat după ce directorul Mi5 s-a pensionat. Și apoi, la mai puțin de doi ani, după ce a părăsit o firmă de avocatură legată de scandaluri de spălare a banilor, el preia în mod misterios oferta unui europarlamentar laburist câștigând o fracțiune din ceea ce lua ca avocat. Este demn de remarcat faptul că agențiile de informații au nevoie de oameni care să le ajute să spele banii în numele persoanelor nedorite pe care le angajează, pe care unii le-ar putea numi „terorişti”. Astfel de oameni nu pot fi plătiți oficial, așa că trebuie să li se dea bani murdari, dobândiți prin vânzări de droguri, trafic de arme sau prada de război. Problema apare atunci când oamenii de top din aceste organizații insistă ca Occidentul să asiste la spălarea banilor pe care au fost plătiți, astfel încât să se poată muta în SUA împreună cu familiile lor. Nu este suficient să permiti unui grup terorist, de exemplu, să vândă petrol furat pe piața neagră sau chiar să i se permită să trimită droguri în SUA. Trebuie să își poată legitima depozitul financiar. Și astfel, legăturile lui Keir Starmer cu o firmă de avocatură care este pătată de o reputație de spălare de bani ar trebui să înceapă să sune. Dar acțiunile lui – sau lipsa acestora – în perioada sa anterioară ca șef al CPS ar fi trebuit să alarmeze un număr de jurnalişti din Marea Britanie, împingându-i să verifice cine este exact acest bărbat cenușiu opac într-un costum gri a cărui abilitate principală este să fie așa de plictisitor că majoritatea oamenilor uită aproape tot ce spune el vreodată? Abilități perfecte pentru a perfecționa ca agent dublu care lucrează ca un alias, ar argumenta majoritatea ofițerilor de informații. Niciun jurnalist din Marea Britanie nu a făcut asta, totuși miroase și mai mult că el a evitat până acum „slujba de succes” statutară chiar și de la unul dintre ei, care dezvăluie toate scheletele sale în dulap. Acțiunile lui Starmer în timp ce era șeful CPS ar părea de la distanță, să fie exact aceleași cu ceea ce v-ați aștepta să ia CIA dacă li s-ar oferi ei înșiși dosarul Assange. Fiind cea mai puternică personalitate juridică din Regatul Unit, când a apărut cazul de extrădare Assange cu Suedia – bazat pe acuzații false de viol dezvăluite de un procuror suedez excesiv de zelos – el a făcut tot ce a putut pentru a încerca să-l extrădeze pe Assange la Stockholm, știind foarte bine că în momentul în care editorul australian va intra într-o secție de poliție de acolo, America va avea temei legal să-l prindă. Starmer a mers până la a nega posibilitatea ofițerilor de poliție suedezi de a veni în Marea Britanie pentru a-l intervieva la Londra spre lamurire.
Starmer are de asemenea, o latură întunecată când vine vorba de agențiile de informații, deoarece una dintre primele sarcini pe care și-a propus să le facă este să-și construiască o rețea internațională de spionaj îmbrăcată sub auspiciile avocaților britanici care îi sfătuiesc pe șefii de stat din țările din Sudul Global cum să facă față. probleme legate de drepturile omului sau tehnici de tortură. Este greu de imaginat că un bărbat atât de absurd de lipsit de imaginație și creativitate a venit cu această idee. A fost o creație a unui agent CIA? De aceea Starmer a primit postul CPS în primul rând? Cu siguranță, relațiile sale cu organizațiile de informații din SUA sunt bine documentate, la fel ca și comportamentul său stoic în apărarea ofițerilor britanici MI5 și MI6 de investigarea acuzațiilor de tortură. De fiecare dată, toate eforturile victimelor au fost blocate de Starmer, ajungând chiar și până la a împiedica un fost director MI5 să fie acuzat. Numărul cazurilor în care el a acoperit scandaluri și orice acuzare care vine în calea șefilor de informații, dar sunt prea multe pentru a le respinge. Starmer face cu siguranță parte din această familie și, de asemenea, apropierea lui de Israel îl face pe umilul jurnalist să se întrebe dacă este creația israeliană pe care SUA o susține sau, de fapt, este un rezultat al anilor în care Langley a căutat un ticălos de stânga care avea să urce în cele din urmă la rangurile de prim-ministru. Așteptați-vă la o mulțime de știri false despre Israel și Gaza, înconjurate de fum și oglinzi, pentru pachetul de presă prost de la Westminster, care nici măcar nu a înțeles cum a amânat o hotărâre a CPI care se execută împotriva unui fost ministru israelian în timp ce aceasta a vizitat Londra, când era șeful CPS – având suficient timp pentru a părăsi țara nevătămat.
Autor: Martin Jay Preluare strategic-culture.su Traducere Radu Th. Sursa: IonCoja.ro
NOTA Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, născut într-o familie din clasa muncitoare din Oxted, un oraș cu tradiții conservatoare, este fiul unui lăcătuș, pe nume Roden. Keir a studiat dreptul la Universitatea din Leeds și și-a finalizat studiile postuniversitare la Oxford. Keir Starmer și-a început cariera ca avocat specializat în drepturile omului, apărând în cazuri de rezonanță împotriva unor giganți precum McDonald’s și Shell. În 2015, a intrat în politică, fiind ales deputat, iar în 2020 a preluat conducerea Partidului Laburist. În 2015, a intrat în politică, fiind ales deputat, iar în 2020 a preluat conducerea Partidului Laburist. În foto (jos) momentul în care prințul Charles la numit cavaler pe Keir Starmer în anul 2014.
Dacă știrea de la Sky News care mi-a ajuns devreme în această dimineață nu este o păcăleală, guvernul SUA, considerat din ce în ce mai mult la nivel mondial ca o organizație criminală, nu a putut convinge instanțele britanice să-l extrădeze pe Julian Assange. Washingtonul nu a putut sau nu a vrut să ofere britanicilor asigurări că Assange nu va fi abuzat și i-ar fi refuzat drepturile. Mulți dintre noi cred că Assange a fost destul de abuzat de guvernul britanic, care l-a ținut în izolare timp de 62 de luni, o încălcare masivă a habeas corpus, ca o favoare pentru Washington. Poate că „justiția britanică” s-a săturat de rușinea de a servi ca temnicer al Washingtonului și de a întemnița un bărbat care nu a fost condamnat pentru nimic. Punctele brownie pe care britanicii le câștigau de la Washington au fost compensate de apariția de complicitate la actul de răzbunare al Washingtonului împotriva unui jurnalist care a publicat informații jenante pentru Washington. Poate că judecătorii britanici au decis că cei 13 ani pe care Washington i-a furat din viața lui Assange și viața soției și a copiilor lui au fost de ajuns. Poate că Washingtonul a decis că 13 ani de încarcerare a lui Assange, într-o formă sau alta, au fost de ajuns pentru a servi drept avertisment pentru toți jurnaliştii aflați la îndemâna Washingtonului să nu dea atenția asupra crimelor Washingtonului. Indiferent de motiv, Washington a creat un acord de pledoarie care să salveze chipul pentru a pune capăt persecuției care a distrus Primul Amendament. În schimbul ca Assange să pledeze vinovat pentru o acuzație de „conspirație pentru obținerea și divulgarea informațiilor privind apărarea națională”, pedeapsa lui Assange va fi executată în închisoarea britanică. Astfel se încheie pentru Assange unul dintre cele mai rușinoase episoade din istoria guvernului SUA.
Americanii nu vor putea niciodată să trăiască cu această rușine acumulată asupra lor de Washington, deoarece Departamentul de Justiție al SUA (sic) continuă să o practice asupra cetățenilor americani înșiși. Regimul corupt Biden, folosind condamnări greșite și pledoarii de vinovăție forțate, a condamnat 1.000 de americani care și-au exercitat drepturile protejate constituțional de a protesta la închisoare ca „insurecționiști”. Același regim corupt îl urmărește pe un fost și mulți cred actualul președinte american, inclusiv pe avocații săi, pentru acuzații false. Acest lucru le spune americanilor că, dacă un președinte poate fi abuzat în acest fel, nu au nicio șansă. Consecința este că frica îi determină pe americani să renunțe la drepturile lor și să se supună tiraniei tot mai mari a Washingtonului.
Țara mea de astăzi este complet diferită de ceea ce era când m-am născut în ea. Învățământul universitar și public se concentrează pe învățarea generațiilor de înlocuire că America este un exploatator rasist alb și că oamenii se pot naște într-un corp greșit, sexul unei persoane fiind acum determinat de autodeclarare. Democrații din SUA și partidele de guvernământ din Europa s-au angajat să-și înlocuiască populațiile etnice cu imigranți-invadatori. Acest lucru, împreună cu ceea ce este îndoctrinat în școli, distruge civilizația occidentală. Există deja foarte puțin angajament față de aceasta din punct de vedere politic și intelectual. Universitățile albe sunt cei mai turbați denunțatori ai civilizației occidentale. Până în noiembrie ar trebui să știm trei lucruri care, în funcție de modul în care se dovedesc, ne vor grăbi sau încetini decesul. Unul este că vom ști ce îi vor face democrații lui Trump și dacă este o indignare dacă oamenii vor accepta acest lucru de frica de a fi tratați așa cum au fost tratați protestatarii din 6 ianuarie. Un alt aspect este că vom ști dacă repudierea partidelor europene aflate la guvernare în recentele alegeri parlamentare europene se transferă în alegerile naționale franceze. Dacă se va întâmpla, va semnala revenirea naționalismului european și începutul rupturii războiului NATO și al SUA. Al treilea este că vom ști dacă Washingtonul și marionetele sale europene sunt suficient de nebuni pentru a disloca soldați NATO în Ucraina și pentru a continua să țintească rachete asupra civililor ruși, așa cum o face Israelul asupra palestinienilor. Dacă Putin acceptă aceste provocări, așa cum a făcut-o pe cele anterioare, ne-am putea confrunta cu ascensiunea unui lider de război rus care pune capăt existenței noastre și a Europei. Faptul că aceste trei nu sunt puncte focale în discuția occidentală înseamnă o lipsă de conștientizare și de pregătire în cazul în care evenimentele se dezvoltă prost. Între timp, tinerii americani care se confruntă cu recrutarea și deprogramarea ca cetățeni ai civilizației occidentale își derulează telefoanele mobile în căutarea constantă de divertisment.
Anul acesta vom face cărare la urne. Localele și europarlamentarele s-au dus, au fost cele mai fraudate alegeri din ultimii zece ani, deci, pînă la alegerile prezidențiale și parlamentare, poftiţi în vagoane, tot la clasa a doua! Corupții știuți și neștiuți și-au împărţit între ei consiliile județene şi primăriile, iar cînd e vorba de cetățean, s-a zis cu faţa lor umană din campanie. Sînt complet dezumanizaţi ca să priceapă realele probleme ale cetăţenilor care alergă amăgiţi, ca şoriceii, după firimituri, pe o bandă rulantă, fără să înţeleagă că nu firimiturile sînt problema, ci banda care îi duce cu rapiditate în hău. De atîta timp se cîntă „Deşteaptă-te române!”, dar tot cu personajele care circulă pe contrasens în politică votați. Ați mai avea două șanse mari să vă dezmeticiți: prezidențialele și parlamentarele. Dacă și la acestea alegeți să tremurați ca varga și să aveți doar mărunțiș în buzunar, veți fi în continuare la mîna americanilor și a Bruxelles-ului. Nici americanii nici integratorii europeni nu ne vor binele. Au interesele lor! Am văzut noi vreodată ceva de la ei? Ultimele două runde de alegeri vor hotărî dacă România rămîne în continuare o piesă pe tabla de şah a marilor puteri. Atunci trebuie să decideți dacă vreți să trăiți cu firimiturile de la masa străinilor sau cu mîncarea din traista românească, într-o ţară suverană. Șocant este că niciunul din președinții postdecembrişti, absolut niciunul, n-a fost preşedinte pentru România, iar voi v-ați uitat la ei ca la apostolii biblici. Dacă erau preşedinţi pentru România, nu vindeau, nu trădau, nu cedau ce li s-a cerut şi nici nu luau ce li s-a băgat pe gît.
Hai, plătiți bucuroși, „pensii alimentareˮ unor primari risipitori şi corupţi care țin localitățile în șanț, în noroi, întuneric (la sate, primarii croiesc, primarii taie), și unor șefi de consilii județene inerți și dezinteresați de ceea ce este în teritoriu. Atunci cînd va veni refluxul veți vedea clar cîți dintre ștampilații voștri n-au costum de baie! Politica noastră e în delir total. Alegerile au fost întotdeauna nişte mascarade, institutele de sondaj electoral și o parte a mass-media s-au vîndut cui dă mai mult, iar majoritatea votanților pun ștampila pe numărul „sarmalelorˮ electorale. Orice purtător de mandat, instalat prin diabolicul algoritm politic într-un scaun important, uită imediat pentru ce a fost pus acolo. Intrarea în raiul puterii și al banului îi modifică radical gîndirea și morala, apoi excelează în facerea şi desfacerea alianţelor de buzunar. În ţara noastră doar politicienii mai au „industriaˮ lor de îmbogăţire rapidă. Au vîndut industria naţională şi uite-aşa au ajuns milionari, miliardari, ba portocalii, ba galbeni, ba roşii, ba violeţi. Iar acum umblă în cele mai luxoase limuzine, au şoferi, vile cît şcolile de mari, conturile pline de galbeni, umblă îmbrăcaţi cu mii de euro, îşi oblojesc entuziasmul prin ţările exotice, iar sănătatea, în clinici din străinătate. Ce, mai contează culoarea partidului? Bani să iasă în „off shore!” Au întins mese mari între ei, au mîncat acelaşi borş capitalist şi aşa s-a dezvoltat ciuperca otrăvitoare a corupţiei, care nu poate fi stîrpită cu niciun medicament. Cum să-şi mai revină din furat și sindrofii, cînd nota de plată îi revine poporului?
În fine, trecem în vedere pomelnicul europarlamentarilor, plin de roţi de rezervă reșapate și umflate de partidele politice, majoritatea cu bis la mandat, cercetați de-a lungul vremii în dosare penale: Virgil Popescu, scamatorul facturilor la energie, Motreanu, Rareș Bogdan, Dîncu, Manda, Nica, Bena, Hava, Falcă, Tudose, Sturdza-prințul din Carpați, Barna, Voiculescu, Evghenie Tomac în bulletin, pe piața politică, Eugen Tomac, Luis Lazarus, cu numele real, Vicențiu Tuturiga și, Dumnezeu să-i ierte pe nenumiții din listă, scandalagii, sinecuriști, oportuniști de doi bani, inculți și extremiști, care își vor pleca pînă la pămînt capetele în fața imperatorilor europeni precum suspușii lui Suleyman Magnificul. Tastați numele fiecărui europarlamentar pe google, iar în dreptul fiecăruia, cheia, „corupțieˮ și veți găsi eticheta „cercetat penalˮ. Cred că nu v-ați săturat de corupți, arivişti, trîntori şi de alte sinistre personaje care au dat buzna în fotoliile Parlamentului European, să ne reprezintă doar pentru că au adunat niște semnături, pe alocuri false. Scaunele din Parlamentul European sînt cu adevărat confortabile, iar beneficiile mandatului, considerabile. De obicei, aceştia se fac că lucrează de trei ori pe săptămînă, au propriile cabinete, proprii funcționari, fac naveta gratis la Bruxelles, au cazare și păpică de lux inclusă. Așadar, avem și noi faliţii noştri la Bruxelles, ei vor umple golul din sală cu proiecte de intenţie care atrag ca un magnet „fonduri europeneˮ în curtea lor. Uniunea nu mai este ceea ce au dorit statele fondatoare. A fost transformată într-un cartel al puterii mafiote, controlat de „Bilderbergii” gradului 33. Exemplu relevant? Salariile „nesimţite” plătite de U.E. parlamentarilor europeni şi funcţionarilor C.E. Dar, asta-i fluştuc pe lîngă ciubucul intrat în buzunarele lor fără fund, pe lîngă pensiile de peste zece mii de euro pe lună ale trepăduşilor pensionaţi la cincizeci de ani. Cine îi plăteşte? Tot noi îi plătim din impozite, taxe şi din cotizaţia la uniune. Sistemele de pensii unde au cotizat muritorii de rînd se prăbuşesc, şi se recomandă, ca soluţie, creşterea vîrstei de pensionare. Regimentul trecut de europarlamentari n-a făcut nimic pentru România! A ars gazul de pomană. La fel și cu noii ieşiţi din linia de front a partidelor care au dat din coate să prindă un loc confortabil în Parlamentul European. Gîndiţi-vă cu ce sume uriașe sînt plătiți europarlamentarii, drept pentru care funcţia în cauză este foarte rîvnită. Efectul europarlamentarului român pe scara Richter a ţării este nul. Soluţii pentru România nu există în bucătăria Uniunii, oricîte trupe de filfizoni am trimite la Curtea Europei. Nu există în acest sistem capitalist, pentru că, însuşi, sistemul este fundamentat pe escrocherii şi ideologii machiavelice de escroci mondiali, lepădați de morală, responsabilitate şi bun-simţ, de care, mai toţi politicienii Ţării s-au lepădat.
Fostul ministru Andrei Marga insistă că afirmațiile făcute de el în contextul războiului din Ucraina „corespund adevărului istoric” și că „propaganda de azi va fi socotită poimâine o eroare”. În cadrul unui eveniment desfășurat la Alba Iulie, Marga a afirmat că este de părere că Ucraina trebuie să cedeze teritorii atât Rusiei, cât și României, Ungariei și Poloniei. Afirmațiile sale au dus la mai multe reacții, inclusiv din partea Ambasadei Ucrainei. „Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent„, a transmis Ambasada. Referitor la Ucraina, Marga susținuse: „Acolo mai e mult până la democrație. Acolo, la ora actuală partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă, pleacă, pleacă cu banii din țară. O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată. Mai mult până la democrație”. Marga susține că „o părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționeză penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap!”. „Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință”, a conchis fostul ministru. Drept la replică transmis de Andrei Marga: „Într-o conferință publică susținută la Alba Iulia (14 septembrie 2022) am răspuns la o întrebare, venită din rândul celor prezenți, privind efectele conflictului din Ucraina asupra democrației. Nu sunt dintre aceia care nu văd realitățile sau gândesc una și spun alta, încât am reiterat cu claritate idei exprimate anterior, de această dată poate mai direct. În esență, a fost vorba de patru idei: 1. Conflictul din Ucraina nu se poate încheia decât printr-o înțelegere care să implice Rusia, SUA, Ucraina, Germania, Uniunea Europeană, China. Indiferent de cine “învinge”, nu va fi pace în Europa dacă nu se iau în seamă interesele de securitate ale fiecărei părți. Oricum, europenii vor fi cei care vor achita facturile de orice fel. 2. Ar trebui trase consecințe și din faptul că Ucraina este în granițe nefirești. După toate criteriile istorice și demografice, ea are de cedat teritorii vecinilor, în granițele cunoscute: * României – Bucovina și județele (din nord, est și sud est,n.r.) * Ungariei – Transcarpatia, * Poloniei – Galicia, * Rusiei – Dombasul.
3. Nu au suport iluziile, căci, în Ucraina actuală, până la democrație este un drum. 4. România nu are ce căuta în acest conflict. Ea nu ar trebui să înfrunte vreo criză în plus, fie ea și energetică, din cauza conflictului. Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului international și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare. Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii. Unul spune că ar fi vorba de o abordare “iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu! Nu știu ce susțin în subiect cei doi lideri și, mai mult decât probabil, nici nu au spus ce am spus eu. Mai mărturisesc că nu mă pronunț despre o persoană înainte de vedea ce a spus efectiv. Prea multe se bazează astăzi la noi pe “așa se zice”, pe “așa ni se cere să spunem”, pe „așa mi-este mai comod”! Nu mă pronunț niciodată doar pe presupuneri, iar personalizarea deciziilor de stat din propaganda actuală este de prost gust. Am discutat cu ani în urmă, oficial, cu fiecare dintre liderii amintiți. Nu m-am ocupat însă de ceeea ce spun ei în fiecare subiect. Oricum, o părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționeză penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap! Observ însă că nici profesori universitari de la noi, care se consideră istorici sau politologi, nu pricep ce este “liberal” sau “illiberal”. Personal am o părere mai bună despre liberalism și, în definitiv, apăr libertățile intangibile ale persoanelor și “liberalismul reflexiv”. De altfel, în apărarea liberalismului am scris mai mult decât orice liberal de azi din România. În orice caz, cine nu împărtășește liberalismul care se practică nu este prin aceasta „iliberal” – decât dacă logica nu mai contează. Iar cu o logică schioapă, nu ai cum să fii liberal! Altul schimbă explicațiile curente, dându-și seama că ele nu stau în picioare, și susține că ar fi o analogie între Rusia actuală și Germania lui Hitler. Simple aiureli! Analogia, trebuie spus, a fost respinsă argumentat deja de istorici germani, de ieri și de azi. În lunile trecute, în strălucite cărți din Germania, analogia a fost infirmată din nou, explicit. Se pare că așa-ziși „specialiști” de la noi nu prea citesc. Sunt de părere că nu are rost ca, atunci când nu se cunosc lucrurile, să se lanseze falsuri spre a fi înghițite de români. Peste toate, analogia nici nu este argument de minte matură. Unul spune că nu era normal ca la lansarea cărții mele Soarta democrației (Creator, Brașov, 2022) să nu atac Rusia și Ungaria. Răspunsul meu este că un democrat care se respectă nu atacă, ci argumentează. Eu sunt pentru a spune pe nume realităților.
Numai că trebuie și analize, nu doar clișee. Ar fi bine să existe analize ale socialismului răsăritean, ale comunismului, ale autoritarismului, ale dictaturilor de astăzi. Dar dacă analize înseamnă examinări economice, sociologice, juridice, culturale serioase, cu epistemologie pusă la punct, atunci ne respectăm ca oameni și cetățeni spunând că ele sunt încă de elaborat. Fără laudă, confruntându-mă personal cu problema, am dat o analiză a prăbușirii socialismului răsăritean (Die kulturelle Wende, 2005, la solicitarea unor universități din afara țării), încât știu ce este în joc. Să facem, așadar, analize demne de încredere și apoi să vorbim oricât și despre oricine. În rest, ideea unui singur fel de democrație nu este democratică, iar democrația este parte a culturii. Unii inși care se exprimă cu aplomb nu cunosc prevederile internaționale în materie de conflicte precum cel din Ucraina. Îmi dau seama că ei predau oportunisme ieftine, în vreme ce universitatea s-ar cuveni să însemne gândire. Se pot parcurge documentele internaționale – în toate se prevede explicit respectul suveranității naționale. Dar în acordurile din ultimele decenii se adaugă: suveranitate națională în condițiile securității celuilalt. Cum au arătat concludent autori germani și americani, se află în eroare cei care reduc discuția despre conflictul din Ucraina la dreptul internațional, fără a vedea rădăcinile istorice ale conflictului și obligația securității celuilalt. Iar scrierea istoriei nu ar trebui să coboare în propagandă curentă. O astfel de „istorie” nu este istorie. Unul confundă discuția cu o șuetă și spune că am fost ministru al guvernului care a semnat tratatul cu Ucraina de recunoaștere a frontierelor. Da, am fost. Am și elaborat proiectul restructurării Universității din Cernăuți pe limbile ucrainiană, română, germană, ebraică, având în vedere tradițiile extraordinare ale locului, și l-am discutat atunci în diferite capitale. Am și reprezentat autorități europene la lansarea programelor lor academice în Ucraina. Numai că sunt patru aspecte de considerat. România avea atunci ocazia să intre în Europa unită, care era obiectiv național. Premisa generală a fost stabilizarea frontierelor. Sunt însă și azi în vigoare tratate între țări europene care au stabilizat frontierele în scopul cooperării. Pe de altă parte, nu se știa atunci că Ucraina nu va respecta minoritățile și că va fi punctul de plecare al unui conflict fără noimă. În definitiv, ca să fim realiști până la capăt, chestiunea frontierelor s-a acutizat din momentul în care Ucraina a refuzat aplicarea acordurilor de la Minsk, care erau susținute și de europeni. Ucrainienii merită respectul, ca orice popor și ca toți oamenii, dar a forța lucrurile, falsificând propagandistic situații, mi se pare indecent. Sunt uimit cât de puțin se citește. Ceea ce am spus eu a fost spus de mulți, chiar înaintea mea. Am și arătat la timp (se pot consulta articolele mele din arhivele ziarelor și revistelor în care public) că socotesc redările istoricilor francezi (de pildă, Gerard Challiand), ale celor germani (Andreas Wirsching, Carlo Massala, Josef Braml și alții) și realismul politic al școlilor de la Harvard și Chicago (cu Graham Allison, John Mearsheimer, Steven M.Walt etc.) ca fiind relatări integre a ceea ce s-a petrecut în Ucraina și a dus la conflictul actual. Ele sunt redări mai exacte și mai responsabile de soarta democrației și a securității internaționale. O probă este și reflecția publicată cu câteva zile în urmă a școlii de analize internaționale din prestigioasa universitate Harvard (vezi Dani Rodrik, Steven M. Walt, How to Build a Better Order. Limiting Great Power Rivalry in an Anarchic World, în “Foreign Affairs”, septembrie-octombrie 2022),. Nu intru aici în detalii, căci ar fi nevoie de spațiu, dar este o reflecție bine ancorată în istorie, care propune o soluție sustenabilă juridic și echitabilă la cele două crize ale lumii actuale – criza ucrainiană și tot mai apropiata criză taiwaneză. Dacă cineva vrea soluționarea, crizele sunt de luat în serios. Strategia „lovește și nu-ți pasă” nu este una a unor oameni cu mintea la ei. Împărtășesc o soluție bazată pe examinare factuală și luciditate în abordarea relațiilor internaționale, la care, de altfel, m-am așteptat (vezi A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, Niculescu, București, 2017). O soluție informată și cultivată, plină de răspundere! Democrația și atașamentul euroatlantic sunt achiziții prețioase, de importanță fundamentală ale istoriei recente a țării, la obținerea cărora am contribuit ca demnitar al statului român. Dar și ele ne obligă să luăm în considerare faptele, să gândim efectiv și responsabil realitățile și să refuzăm escamotarea lor sub o propagandă pentru naivi. Altfel, „angoasa în fața adevărului” nu aduce nimic bun”. (V.T.)
„Luăm scursurile societăţii şi le punem în fruntea unui popor? Păi care este cinstea noastră?”, Justin Pârvu.
Vă împărtășim pentru prima dată, un ultim cuvânt al Părintelui Justin: Nu vă pierdeți nădejdea! Va apărea și un partid al nostru! La aflarea acestui cuvânt, am întrebat pe ucenicii cei mai apropiați ai Părintelui care ar fi partidul la care s-a referit Părintele și am primit răspunsul că AUR! Ne-am încredințat astfel că Dumnezeu ne-a mai întins o mână și că trebuie să răspundem PREZENT la vot! Mai jos vă invităm să citiți cum ne povățuia Sf. Părinte Justin Pârvu referitor la politică:
Datoria de a ne apăra Noi (n.n. monahii, preoții), într-adevăr, nu avem voie să facem politică, suntem Biserică cu drept divin. Dar când au lipsit, oare, oamenii Bisericii din viaţa politică? Niciodată. Să luăm domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – a avut un Daniil Sihastru, omul de rugăciune, omul de sprijin, omul de mare trezvie pentru popor şi pentru Moldova întreagă. Alexandru cel Bun a avut de sprijin pe Mitropolitul Iosif. Şi toţi ierarhii istoriei noastre au fost prezenţi acolo, şi-au spus cuvântul şi au dus aspiraţiunile poporului nostru mai departe. Nu facem politică, noi ne apărăm drepturile noastre, tradiţia, viaţa, „sărăcia şi neamul”, cum spunea marele nostru poet. Dar nici măcar acest drept nu-l mai avem. A face politică înseamnă a îndruma, a deschide mintea omului, că acesta este rostul şi de aici pleacă creştinul nostru, de la sfatul Bisericii. Iar acesta a venit acum să ne spună că Biserica n-are voie să facă politică, mai ales preotul… Dar preotul e şi el cetăţean, la rândul lui, şi, ca cetăţean, are toate drepturile, dacă tot este vorba despre drepturile omului. Armata – n-are voie să facă politică, ofiţerul care s-a jertfit, care a murit pentru ţară şi din cele mai vechi timpuri câmpurile au fost pline de ostaşi, ei au apărat ordinea dinăuntru şi din afară… Ei bine, n-are drept! Şcoala n-are drept! N-are drept nici justiţia!… Nimeni n-are dreptul… Atunci pe seama cui rămâne alegerea? Pe cine mai punem noi? Pe jucăuşii de pe cheiul gârlei? Luăm scursurile societăţii şi le punem în fruntea unui popor? Păi care este cinstea noastră?
De ce alegem același partid? Cam asta a ajuns să fie starea de lucru în care-ţi pui întrebarea: „Ce să mai alegem? Unde şi ce să mai dai? Unde este elita unui popor, care trebuie să conducă? Unde mai este omul de jertfă, de sacrificiu, care să se poată pune în slujba adevărului şi a binelui şi să atingă culmile acestea ale Creştinismului nostru ortodox?” Cam aşa se poate vedea nimicnicia poporului nostru, care de atâţia ani, poate a cincea rundă de alegeri, a rămas tot la vechea formă de guvernământ… în atâţia ani de suferinţă. Îi înnebunesc televizoarele, calculatoarele şi toate formele care le pot aduce un ban în plus, o pensioară, un loc mai de cinste. Totul se cumpără prin minciună şi din cauza asta merge greu toată ţara. Nici măcar ceea ce este al nostru nu este valorificat, ceea ce poate fi exploatat fără prea multe fonduri şi ajutoare străine. Mă refer la latura agricolă. Chiar dacă un primar va încerca o aventură undeva într-o comună, în general, nu se îngrijeşte nimeni de pământ, de sectorul agricol. Dacă se strică şoseaua undeva din cauza ploilor care mai vin, nu se îngrijeşte nimeni sau să facă podeţuri sau să întărească malurile râurilor ca să se poată circula. Dacă se mai întâmplă acestea între două stadii de alegeri, mai aştepţi vreo patru ani ca să treci pe „cărare”.
Partide comuniste Din păcate, nu apare nicio forță care să se opună. Toate partidele de acum sunt la un loc: Partidul comunist român. Da, sigur. Dar nu numai în România e treaba asta. Vedeți voi vreo realizare a popoarelor occidentale sau la orice popor din lumea aceasta a noastră? Vedeți vreo încercare de autosalvare prin ceva? Stau și mă gândesc și eu: „Măi, nu se mai nasc oameni care ar putea să schimbe câtuși de puțin mecanismul acesta politic și religios?”. „Cred într-o renaștere spirituală!” O să se mai ridice generații de oameni care să mai poată scoate ceva la lumină, așa câte un adevăr. Acest tineret care pare acum a fi foarte uşuratic şi predispus mai mult plăcerilor decât sacrificiului, eu cred că se va trezi repede. Tinerii şi copiii de azi au o inteligență foarte ridicată şi această inteligenţă îi va ajuta să vadă unde este adevărul. Această generație a fost înșelată şi manipulată, fără voia ei, spre toate deşertăciunile lumii, de aceea şi Dumnezeu va fi mai îngăduitor cu ea şi îi va da forţa să vadă. Şi aceşti tineri pe care îi vedeţi acum, vor fi salvarea noastră. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi. Aşa cum Dumnezeu a făcut din tâlhari sfinţi, tot aşa va face şi cu aceşti tineri de azi. Dumnezeu nu va rămâne batjocorit prin ştiinţa satanică a modernismului de azi. Şi prin renaşterea tineretului ortodox se va restabili un echilibru în viaţa noastră.
Cu Mugur Vasiliu Noi, încercăm acum să facem un partid politic și normal că, am ajuns într-o poziție, mai puțin legală, adică spunem: „Uite, guvernul actual fură!”, pentru că e vorba de niște hoți. „Uite, direcția pe care vrem să mergem, e asta”, o direcție care nu le place deloc și care nu e conformă nici cu legile proiectate de actuala putere. Avem dreptul să facem aceasta? Ba trebuie arătat, sigur, că doar și o turmă de oi o păzești cu câinii, nu? Câinii pe care îi ai acolo, anunță când vine ursul, când vine lupul. Ciobanul se trezește: „Măi, hai să strigăm, că ne atacă!”. Cam așa ar fi niște oameni care încep să spună ceva și e o datorie asta. E o poruncă, am putea spune. Ai o datorie de a păzi, de a face ceva. Dar lumea e nemernică. Lucrurile se vor desfășura în ceea ce crezi tu sau nu, dar tu ți-ai făcut o datorie. Cel puțin ai dovedit ceva cât ai trăit și tu scurți ani pe pământ. Nu vezi că și oamenii aceștia, politicieni de-ai noștri, de la primul război mondial și până în prezent, care au mai încercat să facă ceva, sunt totuși rămași în prezența lor, oameni de prestigiu. N-au fost niște trădători.
(Selecții din interviurile Părintelui Justin din Revista Atitudini)
Dumnezeu sa ne ierte pentru crima pe care acest popor a girat-o! Cu respect, in onoarea Omului care a fost Nicolae Ceausescu!
Cronologie: – 1972 – primirea României îni FMI – 1972 -1980 > România a contractat, sub Ceaușescu, împrumuturi de 11 miliarde de dolari de la Banca Mondială și FMI, pentru care a achitat, până în martie 1989, 21 de miliarde de dolari ! – 2 martie 1978 introducerea CNP fortat de Fmi – decretul nr. 59 al Consiliului de Stat, semnat de preşedintele Republicii Socialiste România. Fără CNP, nu primeam bani pt dezvoltare. Prin CNP, fiecare cetățean devenea girant al împrumutului. După plata datoriei CNP devenea nul. Așa ca aleșii pulimii au făcut repejor alte împrumuturi. Ei nu vor pati niciodată nimic – girantul trebuie sa strângă cureaua, nu contractorul! De aceea Miliția si jandarmii au dreptul sa îți facă orice: esti un datornic împuțit, care te revolți pentru ca nu îți convine contractul semnat de oamenii investiți prin vot de către tine!!! – 15 iunie 1981, FMI a acordat României un împrumut în valoare de 1,3 miliarde de dolari, însă cu condiţia de a încetini ritmul industrializării şi de a creşte alocările pentru agricultură. – 1982, când România a intrat în incapacitate de plăți, și a decis să scape de datorii – Romania – 11 miliarde de dolari datorii externe; – martie 1989, Ceaușescu a anunțat lichidarea datoriei externe, reușită, în principal, prin exportarea ani la rândul, a celei mai mari părți a producției alimentare.
Vedeți legătura dintre CNP şi împrumuturile contractate la FMI (Fondul Monetar International) şi BIRD (Banca Mondială) !? Aleșii pulimii fac împrumuturi, fura banii, iar gloata moare datoare. La asta se rezuma TOTUL in lupta politica pt putere. De aceea noi V-am zis mereu: nu votați, stați dracu’ acasă, ca nu știți pe ce lume trăiți !
Decretul nr. 59/1978 pentru modificarea Legii nr. 5/1971 cu privire la actele de identitate ale cetățenilor români, precum și la procedura schimbării domiciliului și a reședinței Art. 301. – Ministerul de Interne, Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare și Direcția Centrală de Statistică vor stabili un cod numeric personal pentru toți cetățenii români, precum și pentru străinii cu domiciliul în România. Codul numeric personal va fi înscris în actele de identitate, de stare civilă și în alte acte personale.” Consiliul de Stat – Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 03 mai 1978.
Stenograma ședinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din ziua de 31 martie 1989: Nicolae Ceaușescu: Înainte să intrăm în ordinea de zi, aș ruga să fac o scurtă informare: astăzi dimineaţă am dat banii pentru ultima rată a datoriilor (Aplauze puternice). În anul 1980 aveam 11 – 12 miliarde de dolari. La începutul anului mai aveam 1,150 de miliarde de dolari. Astăzi, ultima rată, de 137.000 de milioane de dolari, a fost achitată și cu aceasta datoria bancară și de stat a fost predată complet. Sper să nu mai fim obligaţi să facem niciodată asemenea datorii! Sigur, mai avem niște compensaţii la nuclear, la aviaţie, care trebuiau plătite de comerţul exterior, nu a lucrat cum trebuie, acestea trebuiau realizate, dar în următoarele câteva luni trebuie să reglementăm situaţia și să intrăm în normal. Compensaţii noi vom mai face, dar acestea sunt în mod curent. Noi avem însă creanţe, mai avem de încasat 2,5 miliarde de dolari, adică, credite pe care le-am acordat noi și trebuie să le plătească. (…) Avem o situaţie unică din punctul nostru de vedere și trebuie să subliniez că am realizat aceasta asigurând dezvoltarea. Am făcut investiţii de peste 2.000 de miliarde de lei, ceea ce este echivalent, la cursul necomercial, cu 215 miliarde de dolari. Aici intră și munca. Dacă am lua numai materialele, ele reprezintă aproape 100 de miliarde de dolari. N-am renunţat la dezvoltare, am făcut investiţii, am realizat creșterea de 2 ori a veniturilor la retribuţii și economia a crescut cu circa 60% în acești 10 ani, până anul viitor. Acum sunt cam 50 și ceva la sută. Deci am plătit datoria, am asigurat dezvoltarea construcţiilor de locuinţe și ridicarea nivelului de trai și avem un excedent de aproape 300 de miliarde de lei. În timp ce toţi aproape au deficit bugetar, noi avem un excedent de 285 miliarde lei. O parte sunt date sub formă de credite întreprinderilor. Acesta este excedentul care este folosit. Deci, din acest punct de vedere, avem o economie bună, ceea ce înseamnă că totuși am reușit să realizăm o asemenea economie care să ne asigure mijloacele necesare dezvoltării. Deci ne permite să avem un excedent care ne asigură mijloacele de dezvoltare și aceasta în condiţiile ridicării nivelului de trai al poporului. Aceasta este rezultatul politicii noastre economice de dezvoltare socialistă a ţării. Nu cum spun unii, că socialismul este de vină că au ajuns în situaţia în care sunt, ci politica greșită în asigurarea dezvoltării propriu-zise a economiei, a mijloacelor de producţie. Uite, acestea am vrut să spun! Sigur, vom discuta problema aceasta la plenară și la Marea Adunare Naţională și atunci vom face public cunoscut, nu dăm acum în presă, dar am vrut la Comitetul Politic Executiv să discut acest lucru. Sursa: Arhivele Naţionale ale României – Direcţia Arhive Naţionale Istorice Centrale, Fond Comitetul Central al Partidului Comunist Român – Secţia Cancelarie, dos. nr. 19/1989.
Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la Plenara CC al PCR din 12 aprilie 1989 (…) La sfârșitul lunii martie, am lichidat datoria externă a ţării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total. Din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 miliarde dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde dolari. În acestea nu sunt cuprinse datoriile pe care le-am avut în ruble și care, de asemenea, au fost de mult achitate. În prezent, ţara noastră are de încasat din creditele pe care le-a acordat diferitelor state peste 2,5 miliarde dolari. Plata datoriei externe a cerut, fără nici o îndoială, eforturi mari. A trebuit să acţionăm în așa fel încât să asigurăm atât dezvoltarea generală a ţării, cât și lichidarea treptată, în această perioadă, a întregii datorii, să luăm, totodată, măsurile necesare pentru întărirea continuă a ordinii și disciplinei, a bunei gospodăriri și conduceri a tuturor sectoarelor de activitate. După cum este cunoscut, din 1980 până în prezent, situaţia economică mondială a fost foarte complexă și gravă. S-a înrăutăţit continuu situaţia ţărilor în cuProducţia industrială este în acest an cu peste 50% mai mare faţă de 1980. Producţia agricolă va fi aproape de 1,5 ori mai mare. Volumul de mărfuri vândute populaţiei, în preţuri curente, este cu 40% mai mare. Fondul total de retribuţie a crescut, în această perioadă, cu circa 60%, iar retribuţia medie cu circa 50%. După cum este cunoscut, în anii 1981-1989 au fost majorate de două ori retribuţiile și pensiile. În acest an, până la 1 august se va încheia cea de-a doua majorare a retribuţiei și a pensiilor. În același timp s-au majorat alocaţiile pentru copii cu circa 70% și au crescut cheltuielile sociale pe locuitor cu peste 44%.
În general, în această perioadă, s-au realizat vaste lucrări industriale, agricole și de interes naţional și s-au realizat peste 1 milion de apartamente. În acești ani s-au dat în folosinţă Canalul Dunăre – Marea Neagră și Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în lungime totală de circa 100 km, s-a realizat metroul în București, care în acest an va avea o lungime de 60 km, s-a amenajat râul Dâmboviţa și s-au înfăptuit marile lucrări de modernizare și sistematizare a Capitalei, printre care și noul centru administrativ. În general au cunoscut o puternică dezvoltare toate judeţele, orașele și comunele patriei noastre socialiste. Orice om de bună credinţă poate vedea marile transformări care au avut loc în România și care au ridicat nivelul general de civilizaţie și de trai al întregului nostru popor. Propun Comitetului Central al Partidului să luăm hotărârea – care să fie adoptată ca lege de Marea Adunare Naţională – ca, în viitor, nimeni să nu mai poată să apeleze la credite străine, pentru ca întreaga dezvoltare a ţării să o realizăm prin mijloace proprii – desigur, printr-o largă colaborare internaţională, dar fără credite! Sursa: „Scînteia“, 13 aprilie 1989
Daca nu vedeti legatura, ea e cam asa: CNP-ul este modul in care noi, oamenii devenim doar o marfa cu care se gireaza! Tarile cand se indatoreaza, gireaza cu oamenii, transformati in mijloace de munca care produc plusvaloare. Devenim o investitie, nu prin faptul ca evoluam, ci prin taxele pe care le platim, si faptul ca suntem transformati in mijloc de productie in sine, ca si utilajele un fel de mijloace fixe ale unui tari, devenim obiecte de inventar in patrimoniul unui stat! Devenim elemente patrimoniale de pasiv dpdv statistic, si active, din perspectiva contabila si avem si perioada de amortizare…. forurile mondiale la care ne indatoram cer GIRAREA CU CU POPULATIA! Pentru mai mult de atat nu tin prelegeri pe fb, cine poata sa vada, va vedea, cine nu, va # rezista ! Ceaușescu a platit datoria externa a Romaniei si a dispus LEGAL de subjugarea populației in folosul obținerii independentei si suveranitatii NAȚIONALE. După acest interval individul român era LIBER si SUVERAN in „suveranitatea României”. Așa ca monarhia l-a asasinat pe Ceaușescu, in clipa in care liderul a redat LEGAL integritatea si suveranitatea poporului si a României. Ceausescu a fost un geniu strategic care știa exact ce riscă!
Dar „trăitorul” nu înțelege nimic si nu știe nimic. Ei au reținut ca „Nu ierea uăuă!”, ca era pita pe cartelă si ca se „lua lumina”. Era prețul LIBERTATII! „Cetățeanul „trăitorul” este – în primul rând – un țaran, pe care Ceaușescu cel Mare l-a luat din mirosul de fecale de porc. Si rău a făcut! Din punct de vedere constructiv, „trăitorul” este incult, incompetent si șmecher. La prima generatie pe asfalt își trece smecheria țărănească prin serale si scoli de maiștrii. La a doua generatie, o trece prin „management” si „Spiru Haret”. Vax!
Problema este ca Citizen „trăitorul” a votat! Ce sa știe ei, de pilda, despre Scoala de la Frankfurt – care nu-i de ieri de azi, ci face suta de ani! Ca si nucleul Tavistok ! ( Da’ ce-i aia?!). Acestea sunt instituții unde se fabrică MATRIȚE sociale care generează un anumit tip de om! Scoala de la Frankfurt este o STANȚĂ careia i se datoreaza romanul de tip nou – cu o pondere colosala in segmentul sub 35 de ani. Culmea face ca pe copii de țărani ( chipurile cu o educație sănătoasă – aiurea in tramvai ) a prins perfect, ca Revoluția Sexuala de acum 100 de ani in Russia. Romanii au făcut cunoștința cu soldații ruși ) mai mult romancele) si nu își puteau explica de ce sunt niște dementi obsedați sexual. Ha ha ha, romanii se așteptau sa fie …ortodocși ! Băi, rușii au primit marxismul in stare pura, de la Lenin! Dar…cine sa se prindă?! Caci in afara de Mircea Eliade ( care-i socotea barbari pe rușii, si tiparele femeii slave – vezi „Oceanografia – despre mediocritate, din 1938 ) nu știu pr nimeni care DEZINTERESAT, sa n-o zică pe șleau despre ruși. Cine, mă, romanii?! Pai acești ciobani sint rusofili. Dacă e de la ruși, e cel mai bun!
Cretina Carpatină si Citizen „trăitorul” , au votat in ’90 exclusiv echipa trimisa de scoala de la Frankfurt! Iar pe unul dintre ei l-au pus ulterior in postul cel mai important, de unde putea face ravagii maxime: Ministrul Învățământului. Este vorba despre fratele mason, evreul Andrei Marga. Mare Rector la Cluj – cartierul general al Iezuiților din România! Iar la Cultura pe …Pleșu! Cacatii de la Frankfurt asediau România permanent si pe vremea lui Ceaușescu the Great – prin masonerie, prin cursuri de yoga, prin Europa Liberă, prin cărți ( mulți autori alogeni au fost publicați – de pilda Walter Roman, tatăl puradelului Petrică, Silviu Brucan sau nevasta lui ( Sidorovici), prin Meditația Transcedentala etc. După Trădarea Armatei Române din ’89 ( care a împușcat populația mânată in strada de propaganda occidentala), aceasta ( armata) a deschis culoar spre TVR si CC exact promoției de elita a liniei masonice frankfurteze: Iliescu, Brucan, Roman, Voichan ( meditația Transcedentala, in pijama, cu Pleșu ), Tismăneanu si – Cireașa de pe Mort: Gyorgy Soros! Primul avion strain aterizat in România după ’89 a fost a lui Soros! In realitate România a fost lichidata in ’89 de 8-10 evrei din Mossad deștepți – desant chirurgical si sincronizare perfecta cu…..cu – sa va aud?! Cu Armata Romana! Cu 5-6 generali trădători si masoni! Agentii mossad la TV , armata pe străzi, împușcând 1200 de oameni, pe Ceaușescu cel Mare si – atenție! – pe cei care știau prea mult! Alți trei grei de la Frankfurt sunt Bivolaru, Patriarhul Daniel si …surpriza mare, parintele Stăniloaie ( un obișnuit in casele din Germania a trompetelor de la Europa Liberă ( Hurezeanu si Lovinescu). Sursa: facebook.com
NORA REDACȚIEI Am postat acest articol, pentru multele informații care trebuiesc cunoscute. Nu suntem de acord cu o pare din comentarii sau cu limbajul folosit.
Această serie de hărți arată furtul progresiv al Palestinei de către Israelul sionist, din 1947, cu complicitatea Washingtonului și a Europei. Unde s-au dus toți palestinienii care locuiau în zonele verzi ale Palestinei, aproape toată Palestina, în 1947? Au fost aduși în tabere de refugiați din Iordania și Liban. ONU (a doua hartă de la stânga) plănuia să dea Israelului jumătate din Palestina, deși nimeni nu a explicat dreptul ONU de a înstrăina o țară ce aparținea poporului său. Redistribuirea generoasă de către ONU a Palestinei către Israel nu a satisfăcut însă Israelul, care a luat restul. Furtul Palestinei de către Israelul sionist și curățarea etnică a palestinienilor din propria lor țară au fost acoperite în fiecare an, de-a lungul timpului, de către Occident, care pretindea că este în favoarea unei „soluții cu două state”. Desigur, o astfel de soluție nu s-a materializat niciodată, deceniu după deceniu, deoarece Israelul a revendicat întregul teritoriu. „Soluția celor două state” a permis Occidentului să pretindă că face ceea ce este corect, în timp ce Israelul a furat țara și a exilat populația, ale cărei rămășițe au fost limitate la ghetoul din Gaza, în prezent în curs de distrugere de către Israel cu arme și bani americani. America a fost incapabilă să facă ceva în legătură cu acest genocid al unei țări și al unui popor, deoarece președinții și membrii Camerei Reprezentanților și ai Senatului SUA sunt aleși pe baza contribuțiilor electorale israeliene. Miliardele de dolari pe care contribuabilii americani sunt forțați să le cedeze Israelului în fiecare an se întorc la noi pentru a ne cumpăra alegerile. Prin urmare, Washingtonul răspunde în fața lobby-ului israelian, nu în fața poporului american. Vedem aceasta în mod clar în invitația adresată de Congresul SUA lui Netanyahu, care este pus sub acuzare atât în Israel, cât și de către Curtea Penală Internațională. Washingtonul este hotărât să arate că, în ciuda acuzațiilor penale împotriva lui Netanyahu, acesta se află sub protecția Statelor Unite. În schimb, se presupune că e necesar să îl catalogăm pe Trump drept un infractor, pe baza unor acuzații inventate, care nu se bazează decât pe opiniile unor procurori hotărâți să îl țină pe Trump departe de Casa Albă.
Israelul își folosește, de asemenea, tributul primit de la americani pentru a cumpăra pastori ai bisericilor evanghelice, pentru ca aceștia să-și îndoctrineze congregațiile că este voia lui Dumnezeu ca America să sprijine Israelul și ca Israelul să-și recupereze casa de acum 2.000 de ani sau mai mulți, din care Dumnezeu a risipit o populație evreiască păcătoasă. Unele dintre bisericile evanghelice sunt atât de prinse de acest curent, încât au ajuns să fie cunoscute drept „sionişti creştini”. Ceea ce „marele Occident moral” nu înțelege este că, susținând și apărând politica de genocid a Israelului față de palestinieni, „marele Occident moral” și-a dat aprobarea pentru genocid. Deci, despre ce moralitate a Occidentului mai poate fi vorba? Chiar și Putin felicită Israelul pentru păcatele și crimele sale. Poate că Putin face asta pentru că povestea Holocaustului este o modalitate prin care Putin să sublinieze că Rusia luptă cu naziștii în Ucraina. Cu toate acestea, sprijinul lui Putin pentru Israel este extraordinar, deoarece Israelul este cel care-l presează pe câinele său american să atace Iranul, ceea ce ar fi o catastrofă pentru Rusia și China. Fără Iran, eforturile Rusiei și Chinei de a organiza Asia într-un bloc comercial coerent, independent de dolar, nu ar avea sorți de izbândă. În schimb, jihadiștii CIA ar împânzi Federația Rusă, Asia Centrală și China. Rușinea Americii de a susține genocidul diminuează rândurile personalului calificat din Departamentul de Stat al SUA. Încă doi oficiali au demisionat pentru a nu fi asociați cu complicitatea Washingtonului la uciderea în masă a palestinienilor.
Alexander Smith a pregătit un raport pentru Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională privind rata extraordinar de ridicată a mortalității materne și infantile în rândul palestinienilor care suferă atacul israelian. A fost concediat repede, înainte de a putea transmite raportul. El a spus :„Nu îmi pot face treaba într-un mediu în care anumiți oameni nu pot fi recunoscuți ca fiind pe deplin umani sau în care principiile de gen și drepturile omului se aplică unora, dar nu și altora, în funcție de rasa lor.” Un alt oficial al Departamentului de Stat, Stacy Gilbert, a demisionat. Ea a spus că nu mai poate accepta minciunile Departamentului de Stat conform cărora Israelul nu a obstrucționat în mod deliberat fluxul de alimente sau de alte ajutoare în Gaza. Până acum, 33 de oficiali ai Departamentului de Stat au demisionat, părăsindu-și locurile de muncă confortabile și bine plătite, deoarece nu au mai putut suporta imoralitatea de a fi angajați al Departamentului de Stat al SUA. Acest aspect ne umple de speranță. El indică faptul că unii americani angajați la Washington au încă o conștiință morală și că nu vor servi Washingtonul în detrimentul conștiinței lor. Răul total pe care îl reprezintă regimul Biden are sprijinul unei mari minorități de alegători americani. Faptul că americanii vor vota pentru rău arată cât de mult s-a dus în jos America. Apare automat întrebarea: ce sunt Statele Unite în afară de o amenințare la adresa vieții de pe pământ, la adresa întregii civilizații și a oricărei moralități cunoscute? De unde știm că Satana nu ține Washingtonul în palmă? Ne confruntăm cu posibila izbucnire a unui război nuclear, cu o condamnare la moarte a vieții pe pământ și nu există niciun lider occidental care să urmărească să rezolve criza. Zelenski a adoptat o lege care interzice negocierile cu Rusia pentru a pune capăt conflictului. Răspunsul Washingtonului la avertismentele directe ale Rusiei este de a le schimba în propagandă împotriva Rusiei. După cum spune Putin, vom vedea ce se va petrece.
Autor: Paul Craig Roberts Sursa:yogaesoteric.net & Global Research
NOTA Paul Craig Roberts este un autor renumit și cadru universitar, președinte al Institutului pentru Economie Politică, unde a fost publicat inițial acest articol. Dr. Roberts a fost anterior editor asociat și editorialist pentru The Wall Street Journal. A fost secretar adjunct al Trezoreriei pentru Politică Economică în timpul administrației Reagan. Este un colaborator regulat la Global Research.
13 iunie 2024. O dată istorică ce va intra în constelația găurilor negre ale drepturilor omului în România. Pe lângă circul electoral, mahalagismul politic, supărările lui Babașa, începerea Campionatului European de fotbal care va consemna o nouă înfrângere a echipei României, viața merge înainte, iar guvernul guvernează. In ziua de 13, guvernul a aprobat „Ordonanță de Urgență a Guvernului României” privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale.” În informația de presă oferită, Guvernul Ciolacu ne anunță că prin această ordonanță, se asigură o practică judiciară uniformă și unitară care să elimine diferențierile în materia stabilirii și plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal. „De asemenea, se asigură o practică unitară referitoare la stabilirea și plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea, recalcularea, revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale pentru aceste categorii de persoane. Deci din nou guvernul bagă mâna până la claviculă în drepturile de pensie ale muritorilor de rând și de peste rând”. Este dacă vreți o nouă măsură prin care cei care își revendică anumite drepturi bănești în instanță împotriva unui stat dedulcit la furturi mai abitir ca Ali Baba, sunt puși la punct prin decizii politice pierzându-și dreptul la apărare în instanță, drept de altfel universal. Celebrul hoț de basm cu ai săi 40 de ortaci este copil de țâță pe lângă acest stat ”de drept” penal care cum simte că îi fuge pământul de sub picioare, cum mai scoate o ordonanță prin care să își „legalizeze” dreptul de a fura. Americanii au scos filmul „Licence to kill” (licență pentru a ucide), dar Guvernele României au produs un neverending serial numit „Licence to steal” (licență pentru furt) care în traducere autohtonă se scrie „ordonanțe de urgență”, care de fapt sunt acte legislative pe care guvernul le emite ori de câte ori are nevoie să se „remonteze”. Toate măgăriile din ultimii 35 de ani au fost date prin O.U.G. care au marele avantaj că se aplică imediat, creează efect juridic și până la „intrarea în legalitate” prin votul Parlamentului pot să treacă și 100 de ani, legea nu prevede un termen limită, de adoptare ca lege prin vot, pentru că legea e făcută de aceiași hoți. Așa cum ne-a obișnuit, Guvernul a avut inclusă această ordonanță în data de 12 iunie 2024, „la derută”, în acte supuse analizei nu aprobării, pentru data de 13, dar pe 13 a ieșit gata aprobată. Nu e prima oară când ordonanțe sensibile sunt- pasămite- analizate dar de fapt sunt aprobate pe repede înainte. De altfel pe pagina Guvernului ordonanța nu este publicată.
De ce e acestă nouă măgărie importantă? Eu aș spune că nu e importantă, aș spune că este extrem de importantă pentru că ”pune la punct” un domeniu care ține de dreptul de proprietate al cetățenilor. Dacă până acuma instanțele dădeau decizii în ceea ce privește unele drepturi financiare cu care instituțiile statului le erau datoare, în funcție de cum judeca completul, existând șanse să pierzi sau să câștigi în funcție de „bunăvoința”, conștiința, starea de spirit, competența completului și numai în cazul în care pe aceleași spețe (drepturi) existau decizii care se băteau cap în cap de la o instanță la alta intervenea I.C.C.J. cu o decizie de uniformizare, de acuma, la orice caz de solicitare de drepturi financiare, prima instanță este obligată să trimită cazul către I.C.C.J. care va da o decizie care va fi apoi obligatorie pentru toate cazurile similare. De ce a decis guvernul să facă aceste modificări în procesul juridic, modificând chiar norme procedurale și ce efecte vor avea? Este posibil ca în unele cazuri această O.U.G. să fie benefică, dacă ne gândim că se vor aplica aceleași decizii pentru cazuri similare. Pe de altă parte, există cazuri individualizate care nu pot primi decizii pe generalitate. Dar două lucruri sunt extrem de sensibile:
Acest lucru dovedește că s-a constatat oficial că nu se mai poate avea încredere în deciziile instanțelor, acestea, magistrații, judecând fiecare după capul lui sau după șpaga clientului. Din această perspectivă ordonanța ar putea fi benefică. Acest lucru însă poate fi extrem de periculos, pentru că a fost dovedit și probat că Guvernul/legislativul a avut grijă să bată palma cu înaltele instanțe și structuri ale magistraților, respectiv membrii C.S.M., I.C.C.J., C.C.R., acordându-le prin Statutul de curând modificat, drepturi ”mai egale” decât celorlalți magistrați, unul din ”daruri” fiind dreptul de a ieși la pensie după un stagiu de 5 ani în structurile respective, indiferent de vârstă. Nu că e suficient de mulțumitor pentru membrii respectivelor structuri ? Cum credeți că vor judeca aceste instanțe sau ce decizii vor lua respectivele ”autorități” când va fi vorba de interese financiare ale guvernului care se bat cap în cap cu cele ale cetățenilor? Bineînțeles că I.C.C.J. va da decizii în favoarea guvernului că doar guvernul îi plătește. Pe de altă parte se va produce o ruptură în curtea magistraților pentru că este știut că aceștia își acordau în instanțe drepturi financiare și conform statutului, dacă un magistrat câștiga un drept în instanță, acest drept se acorda automat tuturor celorlalți aflați în aceeași situație. Acesta poate fi unul din motivele apariției acestei ordonanțe, pentru că bugetul e găurit de drepturile pe care magistrații le primeau în instanțe prin decizii ale ”colegilor” de suferință care le dădeau decizii favorabile știind că vor beneficia și ei de aceleași drepturi. Sub acest aspect pare să se pună capăt unor afaceri foarte profitabile pentru magistrați și de aia spun că se va produce o schismă în interiorul justițiarilor, între cei loviți și privilegiații din marile ”firme” care vor da decizii în favoarea guvernului. Unii ar putea spune că e foarte bine, așa le trebuie, dar victime colaterale aici vor fi și militarii, pentru că sunt foarte mulți, care cu sau fără argumente juridice sau cu sau fără drept, au deschis acțiuni în instanță pentru diferite litigii, ultimul fiind chiar cel privind supraimpozitarea. Cei mai mulți au pierdut, e adevărat în primă instanță, dar este și un caz la Tribunalul București care a primit decizie favorabilă în primă instanță. Ei bine, acest caz va fi, imediat după intrarea în vigoare a ordonanței, trimis către ICCJ care este clar că va soluționa în favoarea Guvernului și apoi toate cazurile sau procesele pe această speță vor primi automat același răspuns.Crede cineva că ICCJ va da posibilitatea ca zeci de mii de pensionari militari să primească niște bani înapoi și să ușureze bugetul de niște sume de bani care ar putea intra mai bine în procesul de instruire al piloților ucraineeni ?
Partea și mai proastă este că prevederile ordonanței se aplică și ”proceselor în curs la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Așadar se vor putea întoarce decizii nedefinitive ale instanțelor, chiar mai mult, decizia I.C.C.J. va constitui pentru stat motiv de apelare la căile extraordinare – contestaţia în anulare sau revizuirea pentru situaţiile în care a pierdut definitiv anterior. Curios este că avizul Consiliului Legislativ dat pe acest proiect de ordonanță, deși este favorabil, este plin de observații și constatări ale încălcării unor legi și principii cu care ordonanța întră în contradicție, în unele părți frizând Constituția, dar membrii consiliului legislativ au dat totusi aviz de trecere. Asta probează odată în plus că juridicul și legislativul au bătut palma, chiar dacă vor pierde și unii magistrați. „Divide et impera!” se aplică și la magistrați nu ? Acuma încept să se apropie și ei de militari care au fost împărțiți în zeci de grupușoare și categorii care acum se bat cap în cap și își pun piedică unii altora. Amendamentele la Ordonanța Bayraktar sunt avantajoase pentru unii și dezavantajoase pentru alții tocmai din cauza legislației diferite existente la ora actuală și nu se va reuși niciodată lichidarea nedreptăților tocmai din cauza aplicării unor prevederi diferite celor aflați în situații similare. Prin această ordonanță, guvernul a încăl(e)cat justiția, transformându-se în organ judecătoresc, în primul rând prin anularea independenţei completului judecătoresc legal sesizat și în al doilea rând prin acordarea/privarea de privilegii/drepturi care se va face în funcție de interesele unui grup de decidenți, unii ar spune grup infracțional organizat, nu ale cetățeanului încălcând articolul 44 din Constituție. Dar cine să mai apere Constituția în țara în care nici armată națională nu mai există și nimănui nu îi pasă?
Liderii occidentali ai țărilor importante din NATO și din Uniunea Europeană își propun lucruri care mai de care mai fanteziste, iar extrema acestei visări este prezumtiva înfrângere apropiată a Rusiei de către Ucraina. Asta, deși Donald Trump a anunțat oprirea definitivă a ajutorului pentru regimul Zelensky după ce va ajunge la Casa Albă, considerând SUA jefuită pe față de Zelensky, iar ucrainenii apți de încorporare fug pe capete din Ucraina. Zelensky dorește totodată escaladarea războiului prin bombardarea orașelor rusești cu rachete occidentale și și-ar dori intrarea NATO în războiul direct cu Rusia, chiar dacă acest aspect ar conduce la Al Treilea Război Mondial. La Vilnius aceiași lideri occidental au declarat că vor primi Ucraina în NATO, astfel încât un viitor război fratricid al rușilor kieveni cu rușii moscoviți să fie preluat de organizația Nord-Atlantică în întregul ei, conform Articolului 5 din tratat. Mai mult, țările occidentale au fost de accord cu confiscarea activelor rusești din băncile europene pentru a le dona Ucrainei, ceea ce în opinia ministerului de Externe rusesc înseamnă furt pe față. Linia oficială a NATO este că Ucraina se va alătura alianţei într-o zi, dar nu în timp ce ţara se află în război. „Viitorul Ucrainei este în NATO”, au declarat liderii NATO la summitul de anul trecut de la Vilnius. Unii aliaţi doresc ca acest limbaj să fie întărit, sugerând ca la summit să se declare că drumul Ucrainei spre aderare este „ireversibil”, potrivit diplomaţilor, relatează News.ro, preluat de Știri pe Surse.
Secretarul General al NATO a emanat o imposibilitate logică, a apreciat MAE-ul rusesc Stoltenberg a spus că, pentru ca Ucraina să adere la NATO, trebuie mai întâi să învingă Rusia – a fost întrebat oficialul rus. „Atunci acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Sper că domnul Stoltenberg înțelege acest lucru. El știe mai bine decât mine cum a fost pregătită decizia notorie din 2008, când liderii NATO au scris la cel mai înalt nivel că Ucraina va deveni membră a NATO. Acesta a fost declanșatorul pentru o mare parte a întregii crize la care asistăm astăzi. Dacă NATO este gata să continue să meargă pe această greblă și istoria nu îi învață nimic, atunci vor primi mânerul acestei greble pe frunte. Iar vânătăile lor vor fi din ce în ce mai severe”, a explicat Riabkov. Liderii G7 au ajuns la un acord pentru a aloca 50 de miliarde de dolari Ucrainei din profiturile obţinute din activele înghețate ale Rusiei, până la sfârșitul anului 2024. „Acesta este un subiect scandalos, din toate punctele de vedere. Cel mai frapant este cinismul cu care aceste persoane discută despre un caz evident de furt. Aceasta este o proprietate pe care ei au furat-o și pe care doresc să o administreze. Utilizarea bunurilor furate este pedepsită cu prevederi foarte stricte în întreaga lume. Între timp, ei încearcă să creeze un cadru legal pentru furtul lor”, a declarat în interviul acordat în exclusivitate pentru Agenţia de presă TASS, ministrul adjunct rus de externe, Serghei Riabkov, preluat de Știri pe Surse.
În mai 1990, deputații Sovietului Suprem al RSSM au votat candidatura mea pentru funcția de președinte al Consiliului de Miniștri. Imediat, jurnalistul Boris Vieru, de la „Literatura și Arta”, m-a intervievat: „Ce opinie aveți pe marginea crizei de guvern din săptămâna trecută? A fost chiar atât de neașteptată precum susțin unii?”. „Dumneata insiști asupra termenului „criză”?”. „Da, consider că există destule motive ca să calificăm astfel demisia lui Petru Pascari și situația de la sfârșitul săptămânii trecute”. „Ai dreptate, a fost, într-adevăr, o criză. Dar eu nu dispun, acum, de informațiile necesare pentru a afirma dacă a fost regizată sau nu, de anumite forțe. Te „consolez”, însă, cu precizarea că, în general, nu numai în prezent, ci și în viitor vom activa într-o criză endemică”. Mihai Călin, un jurnalist de la „Tineretul Moldovei” din Chișinău, diagnostica exact: „1990 este un an câștigat de Kremlin la toate capitolele”. Laurii reveneau forțelor oculte. Inclusiv KGB-ului. Toate realizările noastre democratice erau net inferioare cuceririlor din anul precedent. Moldova Sovietică nu mai rămânea o excepție în comparație cu alte republici unionale, fiind nevoită să decreteze starea excepțională în câteva raioane din sud. Cauza situației explozive era politica liderilor din Pridnestrovie și „teritoriile cu populație preponderent găgăuză”. Este unica formulare corectă, lansată de Partidul social-democrat din Moldova Sovietică. Din start, respingeam sintagma „teritoriul populat compact de găgăuzi”. Nostalgicii după U.R.S.S. afirmă: până la Perestroika, masele largi populare percepeau realitatea sovietică drept un model de ordine socială reușit. Dar, printre găgăuzii din sudul Basarabiei, apăruseră niște revoluționari. Aceștia, în ajunul prăbușirii imperiului, puneau absolut totul sub semnul întrebării. Militantismul lor poate servi drept ilustrație a unui paradox – „Deșteptul se adaptează la lume așa cum este ea, nebunul caută să o transforme; de aceea orice progres este opera nebunilor” (Bernard Shaw). Sau a tezei filozofului rus Alexandr Zinoviev – „Toate marile evenimente din istoria omenirii sunt generate, stimulate și conduse de diletanți și șarlatani”.
În istoria R.S.S.M. rolul de revoluționar autentic i-a revenit lui Leonid Dobrov, autorul proiectului „Republica găgăuză”. El îi consideră eroi ai neamului său pe Topal, Kendighelean, Zavriciko, Buiuklî, Marunevici. Aceștia, în viziunea sa, „… au proclamat și au menținut câțiva ani la rând statalitatea unui mic norod; nu oricine ar avea curajul să-și asume o atare responsabilitate; toți au familii, toți conștientizau atunci, ca de altfel și în prezent, gradul de risc, toți erau stigmatizați necruțător de către opoziție și alte pături ale societății, dar, cu chiu cu vai, împingeau înainte autoproclamata Republică”. Astăzi, acțiunile revoluționarilor găgăuzi din anii 90 „par naive și chiar ridicole uneori”. Este aprecierea lui Leonid Dobrov. În prefața la cartea sa autobiografică „Записки террориста” (Mențiunile unui terorist) constată: „Acum, după destrămarea U.R.S.S., ne-am maturizat cu toții dintr-o dată, am devenit mari politicieni și analiști, îi certăm și-i jignim pe toți. Atunci însă, totul se întâmpla pentru prima oară, hotărârile erau luate în niște dimensiuni diferite de cele prezente. De aceea, cititorul va percepe cu greu epizodul, când Ivan Burgundji, fiind „juristul principal” în echipa lui Mihail Kendighelean, și-a jucat propriul rol, individual, rolul său în proclamarea Republicii găgăuze, când, în seara de 18 august 1990, în ajunul Congresului, l-a convins pe Kendighelean să aibă curajul de a face acest pas”. În sudul Basarabiei locuiesc români și alte seminții. În octombrie 1990, nu știam de vreo „mișcare găgăuză pentru independență”. Auzisem de Angheli, Marunevici, Dobrov şi Burgundji, creatorii mitului „Marele Bugeac”. Dintre toți activiștii găgăuzi, numai Leonid Dobrov poate fi considerat „erou național”. Ceilalți, proveniți din nomenclatura P.C.U.S. și structurile K.G.B., sau transformat ulterior într-un clan mafiot, similar cu cele de la Tiraspol, Odesa și Chișinău. Ironia destinului! Din câte cunosc, Leonid Dobrov nu s-a ales mai cu nimic. Lupta revoluționară a disidentului găgăuz cu nume rusesc/bulgăresc, merită un studiu obiectiv, inclusiv psihologic. De unde a apărut „mișcarea găgăuză pentru independența națională”, care a și proclamat „Republica găgăuză”, nerecunoscută niciodată de nimeni? Pentru opinia publică sovietică și mondială nu exista nici un fel de Găgăuzie în sudul RSSM. Aveam, de jure şi de facto, trei mici raioane locuite de cetățeni sovietici. În pașaportul fiecăruia (buletinul de identitate sovietic) era indicată și naționalitatea: găgăuz, bulgar, ucrainean etc. Şi, la o adică, când şi-a pierdut așa zisa Găgăuzie independență? Și față de cine dorea s-o recapete în 1990? La acea dată, în raioanele respective era în vigoare doar Constituția U.R.S.S. Față de cine se doreau „independenți” cei circa 130.000 de găgăuzi? Față de U.R.S.S.? De reținut: astăzi, în unele țări europene există mai mulți români basarabeni decât găgăuzi în Republica Moldova și Ucraina. Nu cred că în Portugalia, la Setubal și Cascais, unde „locuiesc compact imigranții moldoveni” va începe o „luptă pentru autonomie sau Republică moldovenească”.
În 1989-1990, la Comrat, fruntașii găgăuzilor au acționat discret: făceau troc „alcool-arme” cu ofițeri din Divizia de desant și parașutism, dislocată în sudul Basarabiei, la Bolgrad. În 1990, echipa lui Burgundji și Kendighelean era înarmată. Nu știu dacă și Maria Marunevici – „Passionaria găgăuză”, făcuse rost de armă. Totodată doresc să aflu dacă a purtat arme careva dintre liderii Mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni – Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Ion Vatamanu, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Leonida Lari, Lidia Istrate? Sau deputații FPM Gheorghe Ghimpu, Ion Hadârcă, Nicolae Costin, Mihai Ghimpu, Andrei Baștovoi, Gheorghe Mazilu și toți ceilalți membri în conducerea FPM?… Poate cineva dintre ei, sau dintre noi, să-mi confirme? Unii aderenți ai FPM au făcut rost de arme abia în primăvara lui 92, când la Nistru s-a declanșat faza deschisă a războiului ruso-român. Dar nu prin mijloacele ilegale, precum separatiștii de la Tiraspol și Comrat, care atacau arsenalele unităților militare sovietice.
Duminică, 23 septembrie 1990, la căminul cultural din Sadaclia/Basarabeasca s-au întrunit deputații sosiți din raioanele Basarabeasca, Comrat, Taraclia, Ceadâr-Lunga, Vulcănești, din centrele raionale Cimișlia, Cahul, Ialoveni și orașul Tighina. Conform listelor de înregistrare, au participat 400 de deputați de toate nivelurile. Sala, calculată pentru 600 de locuri, era arhiplină și multă lume asista în picioare. Adunarea deputaților era o acțiune autorizată de Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM. Au luat cuvântul în cadrul adunării 18 deputați. Și mai erau doritori să-și spună punctul de vedere. Nu numai al lor, ci și al alegătorilor care le-au înmânat mandatul de deputat. Și nici unul nu s-a pronunțat în favoarea divizării teritoriale a RSSM. Din contra, au răsunat îndemnuri ferme pentru unitate, acțiuni bine cântărite, dialog și muncă de lămurire în mediul celor induși în eroare, avertizări de a nu se admite nici un fel de ciocniri, cu atât mai mult vărsări de sânge. „Suntem, spuneau atunci deputații, o parte integrantă a Europei și chestiunile noastre politice trebuie să le soluționăm în mod civilizat”. Forul aleșilor poporului a adoptat o serie de documente: Declarația adunării deputaților de toate nivelurile; Adresarea către toți locuitorii din RSSM; Apelul către populația găgăuză; Adresarea către Mircea Snegur, președintele RSSM, Alexandru Moșanu, președintele Sovietului Suprem și Mircea Druc, președintele Consiliului de Miniștri. A fost adoptat textul unei telegrame, către Sovietul Suprem al U.R.S.S. Telegrama urma s-o citească deputatul poporului al U.R.S.S. Eugen Doga, la sesiunea ordinară a Sovietului Suprem al U.R.S.S. Mai mulți deputați au formulat problema revocării unor deputați ai U.R.S.S., care pierduseră completamente legăturile cu alegătorii lor. De la Sadaclia, deputații au plecat pe la casele lor „purtând în inimii ferma convingere de a păstra cu orice preț integritatea teritorială a plaiului străbun”. Jurnalistul Gheorghe Berbecaru, prezent la acel for, expunea în „Moldova Suverană”, din 25 septembrie 1990, cele mai importante argumente din cuvântările deputaților. Forul deputaților din zona anunțatei Republici găgăuze l-a deschis vicepreședintele Sovietului raional Basarabeasca, Alexandru Gălușcă: „Secole la rând moldovenii au așteptat vremuri mai bune pentru prosperarea plaiului. Dar ele au venit abia în ultimul timp, când poporul a căpătat posibilitatea să-și aleagă el singur reprezentanții în organele puterii de stat. Dar în aceste condiții promovarea politicii imperiale a Centrului continuă cu și mai multă perfidie. S-a pus la cale destrămarea republicii în mai multe cnezate mici”. A fost prezent și a vorbit Alexandru Arseni, membru al Prezidiului, președinte al Comitetului permanent pentru drepturile omului și relațiile dintre națiuni: „Avem un Parlament nou, neordinar, cum nu l-am mai avut niciodată. El a adoptat la prima sa sesiune o serie de legi, care formează pietrele de temelie ale reînvierii noastre. Dar legile au fost întâmpinate în diferite zone ale republicii neunivoc. La început am crezut, că de vină sunt însăși legile acestea și am sperat, că lumea le va studia mai bine și apoi vom reveni la modul de realizare a lor. Cu aceasta parlamentarii au plecat în vacanța de vară. Dar nu au plecat în vacanță și forțele ostile republicii. Ele au bătut insistent la porțile Centrului, ale Moscovei, și în scurt timp ne-am pomenit cu meleagul pe cale de dezintegrare, cu două republici unionale noi, formate în mod nelegitim pe teritoriul nostru strămoșesc. Ne pare rău, că în capcană au nimerit frații noștri găgăuzi, cu care tot timpul am trăit omenește. Nu știam cu precizie de unde s-a organizat această lovitură de stat. Acum știm – din Centru”. A punctat și Alecu Reniță, deputat al Sovietului Suprem al R.S.S.M., circumscripția 130 Abaclia/Basarabeasca: „Tare aș vrea să fie un simplu zvon știrea că există în Centru un proiect de creare a vreo 50 de republici de tipul celor găgăuză și transnistreană, cu care să fie încheiat Acordul Unional. Într-o oarecare măsură acest lucru l-a confirmat Mihail Gorbaciov în discursul său la sesiunea Sovietului Suprem al URSS, unde a ofensat toată R.S.S.M. Dar declarăm: nimeni nu va reuși să fure nici o palmă de pământ din moștenirea noastră istorică! Din contră: se duc tratative pentru întoarcerea teritoriilor, care ne-au fost furate anterior de clica stalinistă. Imperiul Roman a dominat aici la noi acum două milenii, apoi s-a destrămat. Se poate întâmpla și acum tot așa cu Imperiul Rus, care își mai joacă mendrele în republicile unionale”. Revoluționarul Leonid Dobrov, consideră că „apogeul confruntării în relațiile dintre conducerea moldovenească și liderii găgăuzi a apărut la 25 octombrie 1990, când, la chemarea prim-ministrului Mircea Druc, mii de „voluntari” cu armatură în mâini, împreună cu forțele speciale, au blocat toate satele și orașele găgăuze. S-a creat marea opoziție a două popoare, care în istorie n-au intrat în conflict niciodată”. Eu, însă, am o cu totul altă părere. Cred că în toată activitatea mea de „om politic” am procedat la fel ca liderii de la Tiraspol și Comrat. Aceștia, fiind ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, evrei, luptau pentru făurirea Republicii moldovenești pridnestroviene și a Republicii găgăuze. Fiind român, eu luptam pentru desprinderea de U.R.S.S. și reîntregirea Patriei mele România. Și, adeseori, pe fruntașii de ieri și de astăzi ai Pridnestroviei și Găgăuziei îi întreb retoric: Cine și de ce a cerut implicarea voluntarilor moldoveni în conflictul Chișinău-Tiraspol și Chișinău-Comrat? A fost cumva o decizie idioată a necumpătatului Mircea Druc? Ce se întâmpla în Moldova Sovietică până la momentul acela crucial?
Prima mea „confruntare” cu revoluționarii găgăuzi a fost una amuzantă. În 1988, am trimis din Cernăuți, la săptămânalul „Literatura și Arta” din Chișinău, un articol intitulat „Marele paradox”. Contribuiam și eu cum puteam la combaterea scandaloaselor Teze, lansate de Ministerul Adevărului (secția ideologie și propagandă a C.C. P.C.M.). Argumentam necesitatea adoptării oficiale a termenului „limba română” în loc de „limba moldovenească” și a trecerii la grafia latină. Pledoaria am scris-o, firește, în română. Redactorul Valentina Tăzlăuanu mi-a transpus-o în chirilică și a publicat-o cu unele mici retușări. Citez un aliniat din argumentele mele în favoarea alfabetului latin: „De-a dreptul absurde sunt şi afirmațiile precum că scrisul nostru ar fi cumva în detrimentul naționalităților conlocuitoare. Nu a înregistrat nimeni asemenea plângeri din partea neautohtonilor din Gruzia şi Armenia, unde grafia națională, cu specificul ei, nu e probabil chiar atât de ușoară pentru cei care n-au învățat-o special. Este exclus ca în republicile baltice rușii să pretindă că alfabetul latin îi complexează şi le știrbește din drepturile civice. Cu atât mai mult că sunt datori să-l învețe oriunde s-ar afla, căci studiază obligatoriu o limbă europeană (engleza, franceza, spaniola, germana), unii chiar de la grădiniță. Găgăuzii, după cum atestă documentele, până la 1954 declarau drept limbă maternă – limba turcă, înveșmântată şi ea în grafie latină. De aceea zic: poate că frații găgăuzi revin şi ei odată cu noi la alfabetul latin, căpătând astfel un acces direct la valorile incontestabile ale civilizației de limbă turcă. Regretabil, dar prea puțin cunosc istoria şi cultura găgăuzilor, așa că îi rog să mă ierte dacă nu am dreptate”.
La câteva zile după publicarea articolului îmi telefonează de la „Literatura și Arta” Mircea Blajinu și-mi spune râzând: „Nene, să nu mai vii pe la Chișinău. Ieri a dat buzna în redacție un «comando» de la Comrat. Întrebau cine își permite să le dea sfaturi găgăuzilor. Intenționau să-ți predea o lecție de «civilizație găgăuză». Era la noi Andrei Vartic și i-a convins, cu mare greu, că autorul nu e din redacție, și nici din Chișinău. Au promis să mai vină”. O fi fost oare printre vizitatorii aceia și Leonid Dobrov? La 29 august 1990, o delegație găgăuză ajunsese la Leningrad. Participa la „Conferința a doua internațională pentru drepturile omului”. De la Comrat, separatiștii transmiteau prin telefon informații despre evenimentele din zilele de 29-30 august. Leonid Dobrov și alți găgăuzi le difuzau în cadrul acelei conferințe. În Piața Palatului avea loc un mare miting. Numeroși disidenți și apărători ai drepturilor omului se perindau la tribună. Cu unii dintre ei Dobrov era cunoscut încă din 1989; evadase atunci dintr-un ospiciu și se ascundea la Moscova, în locuințele acestora. Mitingul purta un caracter vădit anticomunist. Era atacată vehement conducerea de la Kremlin, mai ales președintele U.R.S.S.: „Gorbaciov, împreună cu K.G.B., asmut popoarele unele contra altora, suprimă democrația, controlează presa, nu acordă libertate republicilor baltice și Gruziei”. Victor Kuzmin, membru al partidului „Uniunea democratică”, deputat în Sovietul Moscovei, l-a invitat pe Leonid Dobrov la tribună. L-a prezentat scurt și ia oferit cuvântul. Discursul disidentului găgăuz:
„Stimați tovarăși! (Râsete în mulțime)… Mă scuzați… Eu sunt din provincie… acolo, la noi, e încă puțină civilizație… Stimați domni! Prieteni! Deja de câteva ore ascult cuvântările dumneavoastră despre aceia că de toate nenorocirile noastre de astăzi sunt vinovați numai comuniștii… (E adevărat! Jos cu ei! – se auzeau replici din mulțime). Cu toate acestea, la noi în Moldova și în Găgăuzia, de-acu de o jumătate de an comuniștii au fost înlăturați de către neformali. Acum la putere, în Moldova, se află Frontul popular, iar la noi, în Găgăuzia, la putere sunt neformalii, la fel niște oameni fără de partid. Și anume astăzi, când la putere în Moldova și în Găgăuzia sunt neformalii, situația la noi este aproape de un război civil. Anume astăzi, când fostul deținut politic Gheorghe Ghimpu a ajuns la putere în Moldova (în prezent este deputat în parlamentul Moldovei), iar în parlamentul Găgăuziei mă aflu eu, de asemenea deputat și fost deținut politic, nu ne putem înțelege între noi, pentru a diminua cumva situația incendiară. («Torni apă la moara K.G.B.!» – a strigat cineva din mulțime indignat). Încă odată repet, comuniștii nu mai sunt la noi la putere, dar situația social-politică în regiune nu s-a îmbunătățit nici un pic. Așadar, cine e de vină stimați prieteni? Cine-i vinovat? Poate că dumneavoastră știți care e răspunsul la această întrebare, dar eu personal nu-l cunosc”. Din lipsă de informație veridică sau poate din rea voință, revoluționarul Dobrov inducea lumea în eroare. Precizez, în absolută cunoștință de cauză: Frontul Popular din Moldova nu s-a aflat niciodată la putere. Și, de-a lungul anilor, la Tiraspol, Comrat, Bălți și în bună parte la Chișinău, deciziile au fost luate de persoane cu o tradițională mentalitate comunistă și pro sovietică. – Va urma –
Situația internă, dar mai ales cea externă, ne indică o complicare extremă a situației politice. E un semn că actuala așezare a societății își arată deja limitele, fiind necesară schimbarea paradigmei prin eliminarea celei mai idioate invenții a istoriei, anume clasa politică. Devine astfel din ce în ce mai clar că zilele „conducerii prin intermediar” s-au terminat, iar omul simplu trebuie să ia hotărârea normală a înhămării sale nemijlocite la treburile comunității și ale statului. Și-acum să trecem la subiectul articolului de azi.
PSD, cu toate că pare câștigătorul de facto al alegerilor este, în realitate, un perdant absolut. PSD-ul a fost vândut de către Ciolacu intereselor Plăvanului care, pentru a-și găsi angajament după ce i se termină mandatul, s-a făcut portavocea intereselor Ambasadei SUA și ale Bruxelles-ului. O să înțelegeți imediat blatul. În primul rând, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, a fost o operațiune inutilă partidului. De asemenea, luarea PNL sub „aripa protectoare” a PSD a înlăturat o parte substanțială a votantului consecvent de PSD. Mișcarea inexplicabilă a avut un unic scop, anume salvarea cu orice preț a PNL. Cu alte cuvinte, Ciolacu a vândut partidul pentru a-i salva pielea Plăvanului care, în ultimă instanță, are nevoie ca de aer de voturi la Bruxelles. Treburile sunt însă mult mai adânci întrucât, după cum veți înțelege, jigodia Ciolacu a mai bătut un cui în cosciugul celui mai mare partid din România. Dar să le luăm pe rând.
O să începem, evident, cu Primăria București. Aici Ambasada SUA a cerut vehement menținerea lui Nicușor Dan. De aceea, cele două partide comasate au făcut ciudatul balet pe care l-am văzut. În prima fază au ales un „nimeni pe stradă” pentru a concura cu Nicușor și pentru a-i asigura un succes facil. Apoi, când Piedone a venit pe turnantă, amenințând poziția nulului Nicușor, cele două partide au găsit modalitatea de a asigura victoria cerută de Ambasada SUA prin fragmentarea votului. Ieșirea la rampă a candidaților separați a avut ca efect împărțirea electoratului și asigurarea unui culoar sigur ciudatului de la primărie. Dar de ce să se fi implicat atât de adânc Ambasada SUA? E simplu: în timpul lui Nicușor, entități obscure s-au conectat la banii primăriei București, astfel încât poziția caracatiței corupte americane trebuie păstrată cu orice preț. Mai mult, Mucușor vrea acum ca PMB să gestioneze întreg Bugetul Bucureștiului, eliminând primarii de sector din schemă. Motivul ține de conectarea acelorași interese la banul public. În afară de servirea SUA, Ciolacu a mai avut un interes, anume eliminarea Gabrielei Firea. Fiind un candidat puternic, ajuns la deplină maturitate politică, Firea era singurul om din partid care amenința poziția covrigarului fără Bac. Împingerea sa la sacrificiu a lăsat-o fără absolut nicio funcție, cu o înfrângere rușinoasă care o va scoate din viața politică. Mișcându-se astfel, chiar dacă și-a dinamitat partidul în București, covrigarul a reușit să mai elimine un adversar. Treburile însă nu se opresc aici. Cu toate că „s-a câștigat mai mult”, cred că ați văzut din expresia conducerii PSD din noaptea alegerii că treburile sunt de-a dreptul dezastruoase. Participarea în tandem cu PNL la europarlamentare a condus la un vot cu 10% mai mic decât potențialul separat al celor două partide. Iar situația de la București arată clar că PSD începe să intre în declin absolut. NU vă luați după „roșul predominant” de pe harta electorală. E o iluzie. În realitate victoriile sunt superficiale, date fiind de votul într-un singur tur. PSD-ul nu mai este o forță politică reală, ci una decadentă, aflată în aterizare. Asta o veți vedea mai bine în toamnă. Așa se face că, în ciuda jocurilor mărunte pe care le face, Ciolacu trebuie să mascheze cumva dezastrul din propriul partid. În fapt îi fuge pământul de sub picioare și întreg jocul pe care-l face este menit a-i conserva scaunul. Dacă PSD-ul nu-și va găsi forța necesară eliminării urgente a blatistului Ciolacu de la butoane, în toamnă va deveni irelevant.
Dacă PSD este perdant, PNL-ul este un perdant absolut. Cu toate că și-au jucat remarcabil cartea – prin mijloacele pedelistice specifice – se vede clar că sunt morți ca partid, exact la fel cum era PDL-ul după președinția lui băsescu. Evoluția lui Burduja este cât se poate de relevantă, procentul de 7.7% fiind un simptom de moarte clinică. Dacă cineva mai crede că PN(D)L-ul va mai fi capabil să impună un nou prost la vârful statului – în persoana lui Ciucă-ostașul – se înșală amarnic. Ăsta e atât de sec încât nici câinii nu mai latră când îl văd. În timp ce Plăvanul are o prostie disciplinată, în imbecilitatea sa fiind capabil să repete precum un papagal ceea ce-i dictează trainerul, Ciucă are o prostie incapabilă. Pur și simplu nu poate nimic. Cariera sa de nefăcut nimic atâta amar de vreme l-a șlefuit într-o formă inutilă: e o balenă eșuată, un elefant fără trompă, ceva atât de aberant încât nu poți descrie. Omul este prizonierul obsesiilor sale, iar unica sa obsesie e mâncarea. De-aici a dezvoltat slănină pe creier. Asta nu-i un dezavantaj întrucât trebuie umplută cu ceva tărtăcuța aia, astfel încât mult prea singuraticul neuron să nu se mai lovească de pereți la fiecare mișcare bruscă. Acestea fiind spuse, înțelegem că unica șansă a PNL-ului este aceea de a încerca să dea lovitura la prezidențiale, chestie pe care nu cred că o va reuși. Mai ales, în contextul defectării unor vectori care acționau în spatele scenei, e posibil ca întreaga aventură să se termine prost. Pe moment sunt probleme mari în ceea ce privește legalitatea imensei campanii publicitare a lui Ciucă. Absolut tot panotajul la nivel național are trăsături clar penale întrucât nu există absolut nicio justificare a banilor băgați în această acțiune. În mod normal cineva trebuie să facă pușcărie pentru această imensă schemă de fraudare.
Trecem acum la „partidele congruente” ale sistemului, USR și AUR. Aici e jale. De ce pun ambele partide pe picior de egalitate? Pentru că ambele s-au lansat prin aproximativ aceeași metodă, reușind – după ultima modă a sistemului – bombe electorale. Doar că, după ce dai o bombă electorală, rămânând în aceeași paradigmă, nu ai o altă cale decât erodarea. Asta se vede, de exemplu, în Franța, unde partidul lui Macron s-a prăbușit, iar tentativa sa de a revitaliza situația cred că va eșua jalnic. Să revenim pe moment la spațiul intern. AUR se aștepta să ia peste 25% și să-și consolideze poziția de forță politică matură. N-a reușit! Sunt mai multe motive pentru asta. În primul rând, partidul scârțâie din punct de vedere ideologic, văzându-se din ce în ce mai limpede „ecoul american” din spatele său. Poziția belicoasă pro-ucraineană a cântărit greu în ochii electoratului naționalist. Mai avem în arsenalul politic al AUR „patriotismul de slogan”, acțiunile tip „galerie”și alte „strategii” care, pe zi ce trece, devin falimentare. Nu în ultimul rând, am avut lovitura comasării care a anihilat toată strategia de europarlamentare a AUR. AUR se baza pe slogane, astfel încât la vot să se voteze „împotriva globaliștilor”. Doar că, desfășurarea alegerilor în același timp cu localele a anihilat dezbaterea pe probleme europene cu chestiunea locală, unde „partidul-stat” era jupân. Eșecul AUR este un eșec 100% al lui Simion. Din dorința de a controla totul(sau din alte motive care-mi scapă), Simion nu a pregătit localele gândindu-se că și acolo dă o bombă electorală cu strategia de galerie. Apărând pe ultima sută de metri cu persoane cvasi-necunoscute, nu a mai avut ce face decât să asiste la propriul eșec. Ceea ce ar trebui să conștientizeze este că a epuizat mandatul partidului de pomană. Strategia cu „caravana sănătății” sau cum s-o fi numit ea, a avut un impact zero. Partidul nu a reușit să se impună la nivel local, iar la nivel național e în picaj liber. Situația e simplă: partidul e ca un copac în care rădăcinile sunt la nivel local. Într-adevăr, trunchiul e la București, dar dacă nu reușești să-ți cultivi rădăcini puternice ajungi să fii martor al propriului deces(asta parcă am spus-o cu creierul lui Turcan). Pentru a ține partidul în mâini, Simion a promovat la nivel local yesmeni, indivizi șterși, incapabili să facă altceva decât „ce zice George”. În mod normal, filialele partidului trebuie judecate după greutatea pe care o au deoarece ele sunt extensia din teritoriu. Dacă filiala nu pompează sevă, degeaba încerci tu să pompezi de la centru. Marea problemă a AUR este că-i pică și diaspora, dar asta o să o înțelegeți puțin mai târziu. Singura salvare a partidului este o schimbare radicală de strategie de management întrucât toate strategiile pe care le are acum sunt un eșec pe linie, iar lipsa de imaginație de la centru a devenit cronică. Fără filiale creative, totul se va prăbuși. Să nu uit: salut faptul că Neamțu nu a intrat în Parlamentul European! Pentru a contracara picajul, Simion anunță că va candida la președinție. Cine i-a cerut asta? Are atât de multă încredere în capacitatea sa de a atrage? Eu cred că s-a grăbit să parieze totul pe o carte, mai rău decât un cartofor prin buzunarele căruia bate vântul. Nu merge așa! Partidul trebuie să organizeze rapid un congres în care să-și schimbe radical strategia și șefii locali care au fost absolut ineficienți. Inclusiv la vârful partidului trebuie operate schimbări. Și, nu în ultimul rând, e nevoie ca de aur de clarificare ideologică. Nu mai merge în stilul Simon&Târziu „suntem suveraniști, dar suntem și cu ăia că altfel ne belește ambasada X și cu ăilalți ca să ne dea certificat de bună purtare ambasada Y, dar împotriva Rusiei pentru că așa ni s-a transmis «pă sistem»”. Ca să înțeleagă și Simion, e nevopie de o clarificare în genul Perversului de pe Târgu Ocna: „ori suntem golani, ori nu mai suntem!”. Altfel, direcția e una singură, anume căderea sub 10%.
USR e deja în moarte clinică. Rezultatul obținut este unul inerțial, iar „succesul” de la București, așa cum am spus, nu este al partidului ci al Ambasadei SUA. De altfel, USR&REPER au pierdut și susținerea statului subteran al lui Coldea, momentan intrat în paradeală. Și astfel s-a rupt „degețelul” prin care Franța își făcea mendrele în România. Cu cele câteva succesuri(sic!) partidul USR nu mai are viață lungă, mai ales pe fondul pierderii de viteză a tefelismului la nivel european(pe care-l vom analiza separat). Cu toate acestea, observ o tendință de a încerca forme noi de manifestare, precum „independenții”. Un exemplu este Nicu Ștefănuță, cel care a fost ales pentru a experimenta strategia de pescuire a votului prin metoda „independentului nesusținut de nimeni”. Din același registru e și Polițeanu. Practic, tefeleii care compun USR-ul, sunt împinși acum de strategii soroșiști să dezvolte „comunități” în jurul lor, care să lovească la alegeri. Strategia lui Nicu Ștefănuță este de așteptat să se multiplice, astfel încât viitorii neomarxiști-progresiști să intre ca independenți, după care să se unească în cuget și-n simțiri. E o strategia aparent bugetofagă, dar are meritul că plătește performanța. Chiar dacă pare a fi mai scump, în realitate „plătești la rezultat”, iar pe totakl te poate costa mai ieftin. Astfel, întreg aparatul de partid devine caduc, sistemul plătindu-i strict pe cei „care demonstrează”. Asta e vestea proastă pentru tefelei: nu prea vor mai putea primi bani doar pentru că mănâncă sau se prefac că mănâncă rahat. Sistemul din spate se modernizează și se optimizează, astfel încât banii de-acolo vor fi obținuți din ce în ce mai greu. Revenind la partid, Drulă, spre deosebire de Simion, a făcut ceea ce trebuia să facă. Plecând de la vârful partidului a dat o șansă dezbaterii generalizate. Oricum, pe modelul 5 Stelle, USR se îndreaptă spre disoluție. Cel mai probabil se vor duce și mai mult în cap la alegerile parlamentare. Șansa unică pe care o mai are USR este cea de clarificare ideologică și de profesionalizare politică. Dar pentru asta trebuie să rupă legăturile cu statul subteran și să nu-și mai respecte obligațiile asumate la înființare. Dată fiind paradirea lui Coldea, pentru USR se creează un culoar propice. Dacă însă va merge la re-unificarea cu REPER – zis și ciuma Cioloș – și prin continuarea liniei de până acum, USR se va stinge, iar la alegeri va avea probleme în atingerea pragului electoral.
Am ajuns și la SOS România. Am scris în materialul publicat ieri despre SOS. Așa cum am spus, SOS a fost votat din frustrare, iar acest vot oferă încă un bazin electoral destul de larg pentru construcția Dianei Șoșoacă. SOS a reușit să tragă de sub picioarele AUR și ale USR votul diasporei. Cele două partide și-au pierdut forța externă deoarece votul de-acolo e unul al frustrării, iar la acest capitol Șoșoacă nu poate fi prinsă din urmă. Va fi interesant de urmărit evoluția SOS, mai ales în condițiile în care, cu resurse zero, a reușit să-și încropească chiar și o rețea teritorială. Nu-i mare lucru și nu influențează cu mult deoarece, în prezent, Șoșoacă e capul tractor. Dar structura din teritoriu ajută foarte mult la monitorizarea alegerilor. Din ceea ce intuiesc, Șoșoacă a fost grav furată la aceste alegeri. Dacă a reușit să rămână cu 5% în condițiile în care nu prea a avut oameni în secțiile de votare, înseamnă că a avut un vot impresionant. Și mai e ceva: modelul Șoșoacă e ceea ce și-ar dori să facă soroșiștii prin candidați gen Nicu Ștefănuță. Așadar, modelul e unul viabil. Însă Șoșoacă e un Nicu Ștefănuță la puterea 1000, astfel încât are capacitatea de a se extinde. Însă, de-acum înainte, absolut totul o să depindă de ceea ce va face la Bruxelles. Și aici e o problemă mare: când privești de-aici ți se pare simplu să-ți faci jocurile acolo. Când însă ajungi pe terenul nefast de-acolo, înțelegi că forțele cu care te bați sunt unele atât de întunecate încât te apucă frica. Acesta va fi examenul de maturitate al Dianei Șoșoacă, examen pe care sunt mai mult decât convins că Lazarus nu-l va trece. Sau poate că mă înșel eu.
Ceea ce trebuie să înțelegem este că, prin strategia comasării, PSD și PNL au epuizat „glonțul de argint”. Acum sunt cam în fundul gol la parlamentare și prezidențiale. Cele două partide mizează pe un blat în care să-și impună unul dintre cei doi nuli din vârf. Doar că s-ar putea ca, mai repede decât credem, unul dintre ei – dacă nu cumva ambii – să cadă ca efect al jocurilor de partid. Nemulțumirile sunt mari în ambele formațiuni și e destul de puțin probabil să răbufnească, punându-ne astfel în fața unei veri politice în care totul va da în fierbere. Întrucât spațiul și timpul nu-mi mai permit, o să mă refer la contextul internațional într-un articol ulterior. Pe moment doar atât.
Prev
