Știre: „Un juriu de la tribunalul federal din Manhattan a stabilit verdictul privind despăgubirile pe care Donald Trump este obligat să i le plătească scriitoarei E. Jean Carroll pentru afirmațiile publice defăimătoare la adresa ei făcute de fostul președinte în 2019, relatează CNN. Juriul a stabilit că Donald Trump este obligat să-i plătească lui Carroll 83,3 milioane de dolari despăgubiri, ca urmare a afirmațiilor publice pe care le-a făcut în anul 2019, moment în care a acuzat-o pe scriitoare că minte în privința acuzațiilor de viol la adresa sa.” (DCnews.ro, 27 ianuarie 2024)
Deci, s-o luăm cu începutul……. O doamnă, jurnalistă de profesie, zice că în 1996… sau… în fine, poate la sfârșitul lui 1995 – că așa a fost de dureros încât nu mai știe exact – a fost agresată sexual de un mascul care era atunci un puternic om de afaceri. Însă, ca să vezi lovitură, când brusc i-a revenit dânsei memoria și a revăzut în amintire cu cât sadism a agresat-o bruta, el era deja, întâmplător, președinte în Licuricia Mare! Să vedeți cum s-a petrecut nenorocirea……. Deci, la ieșirea dintr-un magazin din New York, dânsa a dat nas în nas cu omul de afaceri care, glumind că nu știu ce, că nu știu cum, i-a cerut sprijinul ca să cumpere un cadou pentru o altă doamnă. Reclamanta a zis că să-l sprijine, din bunătate, ca să nu greșească omul… nu-și mai aduce aminte exact ce dorea acela să cumpere, parcă o pălărie, sau o geantă, așa ceva… și culmea, tot răscolind prin rafturi, au ajuns la raionul lenjerie, unde s-a pus problema ca doamna să probeze obiectul de cadou și, firesc, au intrat amândoi în cabina de probă să vadă dacă-i vine bine poșeta sau, mă rog, pălăria. Ei, și-acolo s-a produs trauma îngrozitoare. Dânsa purta colanți, dar satirul nu s-a intimidat, ci i-a dat jos colanții până să apuce reclamanta să-și dea seama ce se petrece (atenție! doamnelor care ați purtat vreodată așa ceva și ați zis că e o soluție bună anti-viol, fiind știut despre colanți că sunt din punct de vedere al eficacității un fel de centură de castitate, deoarece până reușește ăla să-i tragă în jos de pe fundul victimei, îi piere cheful de viol) pac! incidentul a și avut loc! Nici n-a putut doamna să reacționeze… și magazinul era gol-goluț, cred… nimeni, nicăieri ca s-o apere! Imaginați-vă apoi ce s-a petrecut după abominabila faptă… Femeia a fost nevoită să-și tragă colanții, să-și aranjeze coafura… Și avea și poșeta de cadou sau pălăria proaspăt probată, ce era să facă? Cred că i-a dat obiectul violatorului, că mergea ăla la o aniversare și nu se putea duce cu mâna goală. Și-apoi? O fi ieșit violatorul primul din cabină? Sau o fi fost galant și a tras perdeluța ca să iasă victima prima? Doamna nu ne povestește, deși, zic, ar fi fost interesant de știut. Ei, și au trecut de atunci vreo 23-24 de ani, însă femeia a rămas cu această durere nevindecată în suflet și s-a gândit că o bună soluție de exorcizare ar fi să scrie despre această teribilă situație într-o carte dedicată sexului frumos. Z is și făcut, însă președintele Licuriciei a zis că nu-i adevărat, că nici n-o știe pe victimă și că, oricum, nu-i genul lui! Aoleu! Deci, nu numai viol, ci și defăimare! entru viol (până la urmă s-a stabilit în instanță că a fost numai o „agresiune sexuală”), nefericita victimă care susține că s-a luptat cu monstrul, nu glumă, în cabina de probă, deși totul „a durat mai puțin de trei minute”, a primit 5 milioane de parai. Dar se vede treaba, agresiunea ca agresiunea… în schimb, defăimarea costă mult! Onorata instanță a stabilit prețul defăimării la 83,3 milioane, adică de vreo opt ori mai mult decât ceruse înlăcrimata victimă! Măi să fie, așa reparație mai zic și eu! Ca urmare, eu propun ca din cei 83,3 milioane de parai, să i se dea doamnei care acum o sută de ani, pardon, 25 de ani, a fost înghesuită într-o cabină de la mall de nu știu cine (poate că nici nu era președintele Licuriciei, cum să-ți mai aduci aminte după atâta amar de vreme? Poate era Elon Musk, că și ăla, dacă-l pune necuratul să defăimeze, poate scăpa din buzunar zeci de milioane de parai fără să se aplece după ei. Asta ca să nu mai spun că poate nici n-a înghesuit-o, ci i-a spus „pardon, nu ești genul meu”, retrăgându-se din cabină, și-atunci e mult mai grav, deoarece ofensa e totală…) exact atât cât a cerut, iar restul milioanelor să se împartă, frățește, între jurați și judecător. Așa ar fi corect – că doar s-au străduit și dânșii…
P.S. Opinia mea este că și fostul președinte (poate și viitorul) al Licuriciei Mari poate s-o dea pe doamna în judecată pentru „defăimare”……. Adică, ce înseamnă, citez: „incidentul a durat mai puțin de trei minute”? Păi, se poate, tovărășico, așa afront?
Cunoscut prin multe declarații radicale, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat luni că Ucraina aparține Rusiei, iar tensiunile dintre Washington și Moscova sunt mai mai grave decât în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962, a informat agenția de presă RIA, relatează Rador Radio România. Declarațiile au fost făcute de Medvedev în cadrul Festivalului Mondial al Tineretului, acolo unde Medvedev a apărut cu o hartă în spate, în care Ucraina era destrămată, iar parte din teritoriile sale erau redate României sau Poloniei.
Operațiunea specială a Rusiei – ripostă încălcarea statalității Acțiunile Rusiei în Ucraina nu sunt o extindere a frontierelor prin ocupație, ci un răspuns la încălcarea statalității rusești, a declarat șeful adjunct al Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev. Acesta a mai declarat că forțele speciale americane și consilierii militari poartă deja un război împotriva Rusiei. „Prezența frontierelor strategice în afara propriului teritoriu astăzi nu înseamnă deloc intenția țărilor puternice și responsabile de a merge la război cu vecinii lor și de a redesena harta politică a lumii. Aceasta este diferența dintre timpul nostru și secolele anterioare, când granițele erau supuse unor fluctuații constante și puteau fi contestate în orice moment”, a spus el. „Aș dori să menționez imediat că ceea ce se întâmplă în Ucraina este un caz special, nu vorbim despre extinderea granițelor statului nostru – Federația Rusă, prin intermediul ocupației eficiente„, a adăugat el, relatează Interfax. Acțiunile Rusiei „sunt un răspuns forțat, dar destul de eficient la politica rusofobă a regimului Bandera și a Occidentului colectiv, la dorința sa de a ne distruge statalitatea, de a submina independența și suveranitatea„, a spus Medvedev. Potrivit acestuia, Rusia nu va renunța la teritoriile sale din Oceanul Arctic, inclusiv crestele Gakkel, Lomonosov și Mendeleev. „Principiul ‘nu vrem niciun centimetru din pământul altcuiva, dar nici nu vom renunța la propriul nostru pământ’ este destul de aplicabil granițelor platoului continental, care se învecinează cu coasta Rusiei în Oceanul Arctic, precum și suveranității noastre asupra comunicațiilor de transport în Arctica”, a spus el. „Acesta este exact al nostru, adică rusesc, și nu vom permite nimănui să le ia pe ale noastre, inclusiv crestele Gakkel, Lomonosov, Mendeleev”, a adăugat Medvedev.
O altă conducere a Ucrainei ar putea fi parte a unor negocieri Negocierile sunt posibile numai cu noii lideri ai Ucrainei, care ar recunoaște realitățile „de pe teren”, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev. „Toată lumea înțelege perfect că nu vom renunța niciodată la pământurile noastre. Prin urmare, negocierile cu unii oameni noi sunt posibile, în opinia mea, atunci când recunosc realitățile care s-au dezvoltat pe teren ca urmare a acțiunilor forțelor noastre armate curajoase”, a spus el. „Dacă vă referiți la actualul guvern ucrainean, atunci este puțin probabil să poată negocia. Nu, nu pot. Nu au existat astfel de oameni acolo, nu există astfel de oameni și nu vor exista”, a spus Medvedev.
Putin: Ucraina e un stat artificial Să ne reamintim, Vladimir Putin considera că Ucraina este un stat artificial. Tot el afirma că părți importante din Ungariei și România au fost luate după ww2 și date acestei țări, declara liderul de la Kremlin. Să ne reamintim ce comenta liderul rus în interviul acordat jurnalistului american Tucker Carlson. „După cel de-Al Doilea Război Mondial, Ucraina a primit, pe lângă teritoriile care aparținuseră Poloniei înainte de război, o parte din teritoriile care aparținuseră anterior Ungariei și României. Astfel, României și Ungariei le-au fost luate o parte din pământurile lor și date Ucrainei, iar acestea au rămas în continuare parte a Ucrainei. Așadar, în acest sens, avem toate motivele să afirmăm că Ucraina este un stat artificial, care a fost modelat după voința lui Stalin”, a spus Putin în interviul respectiv.
Sunt extrem de mulți oameni care nu înțeleg despre ce e vorba în lumea de azi și, de aceea, pică victime ale războiului mediatic. N-aș fi insistat asupra subiectului, dar am observat semne de „infectare mediatică” inclusiv la cei care caută să înțeleagă corect realitatea. De aceea consider că trebuie să abordăm subiectul cât se poate de serios. Așadar, ce pretind ei și ce este de fapt?
Să o luăm cu începutul, adică să vedem ce este de fapt la est de noi, în Ucraina. SUA – și când spun SUA se înțelege nu numai statul cât și majoritatea covârșitoare a mass mediei globale – susține că avem de-a face cu o agresiune a Rusiei, începută încă de la preluarea Crimeei și continuată în momentul începerii Operațiunii Speciale. Și, dacă suntem naivi, fix așa stau lucrurile. E cât se poate de clar că rușii au intrat peste ucraineni în Crimeea, nu-i așa? Inițial au fost soldați fără însemne care au ocupat zonele strategice, după care s-a făcut un referendum în care cetățenii Crimeei au votat pentru unirea cu Rusia. După același model s-au făcut și celelalte uniri cu zonele rusofone din estul Ucrainei. E corect? Aparent da, doar am văzut toți evenimentele, sunt documentate. Însă, în realitate este o privire strâmbă. Când vorbim despre Crimeea ca despre o componentă a Ucrainei, ar trebui să înțelegem cum a devenit această peninsulă o componentă a Ucrainei. Iar răspunsul îl avem extrem de rapid: printr-un cadou făcut de ucraineanul Hrușciov pe vremea în care era șef al Uniunii Sovietice. Dacă mai ținem bine minte, inclusiv Insula Șerpilor a ajuns în componența Ucrainei Sovietice sub forma unui cadou făcut „oamenii de bine” veniți pe tancurile sovietice la conducerea României ocupate. Dar discuția este, în realitate mult mai adâncă întrucât nu trebuie să vorbim dacă anumite teritorii aparțin de drept sau nu Ucrainei, ci dacă Ucraina există cu adevărat. Din punct de vedere istoric această „țară” a fost inventată de naziști, în vremea în care i-au întărâtat pe localnici împotriva rușilor după ce le infectaseră creierii cu ideologia lui Bandera. Însă, dacă e să fim corecți, trebuie să constatăm că, deși nu există din punct de vedere istoric o țară cu numele Ucraina, există o masă compactă de populație având caracteristici uniforme. Nimeni nu poate nega existența ucrainenilor. Iar dacă există ucraineni, e cât se poate de clar că există și o Ucraină, adică un teritoriu pe care ei îl ocupă. Într-adevăr, noi punem în discuție teritoriul, dar nu trebuie să uităm că există un popor ucrainean care s-a întins într-un anumit areal. Dar, la fel de bine trebuie să înțelegem și că „întinderea” ucrainenilor nu s-a făcut prin metode ortodoxe, fiind ajutați de politica bolșevică. Un echilibru ne-ar spune că zonele istorice care nu le aparțin(gen nordul Bucovinei, Transcarpatia, sudul Basarabiei etc.) ar trebui să dispară din componența Ucrainei. De asemenea, zonele în care populația lor nu e majoritară, așa cum sunt zonele intrate în componența Rusiei și care, de drept, au aparținut Rusiei. Ceea ce rămâne în urma acestui proces putem spune că este Ucraina.
Doar că – și-aici veți rămâne surprinși – războiul din Ucraina nu este despre asta! Oricât ar părea de șocant, ceea ce se întâmplă acum acolo nu are legătură cu asta. Cu alte cuvinte, inclusiv retorica istorică a lui Putin nu are de-a face cu adevărata problemă a conflictului din Ucraina. Nu despre asta e vorba acolo. Ceea ce nu recunosc americanii este că agresiunea asupra Rusiei este o mișcare programatică de-a lor. După ce au promis că nu se vor mișca „niciun inch” spre Est, americanii au uitat repede promisiunea și au început să facă extinderi cu toptanul ale NATO, ajungând până aproape de Moscova. Invitarea Ucrainei de aderare la NATO a fost semnalul declanșator care a generat pentru ruși sentimentul ca începe un nou „Război Patriotic”. Invazia SUA/NATO asupra Rusiei are fix aceleași caracteristici pe care le-au avut invaziile lui Napoleon și Hitler. Actuala invazie fost instrumentată după aceleași principii, chiar dacă a fost mascată de un război diplomatic abstract. Însă, ajunși în acest punct vom constata cu stupoare că nici măcar aici nu ne apropiem de adevăr deoarece războiul din Ucraina are un alt vector generator. Este vorba, în esență, de o problemă mult mai largă, anume despre securitatea Continentului European. Aceasta vine încă de la căderea Cortinei de Fier, moment în care politicienii europeni și-au pus o problemă cât se poate de practică: dacă a căzut Cortina de Fier ce sens mai are prezența militară a SUA în Europa? Prezența americană este un efect al înțelegerilor de după Războiului Mondial, atunci când URSS amenința Europa. Odată cu înțelegerea ruso-americană și picajul URSS, rămânerea SUA în paradigma ocupației Europei nu mai are sens. Cei mai vocali au fost italienii și, întrucât au fluierat în biserică, întreaga clasă politică a fost distrusă prin trecerea prin furcile caudine ale unei justiții strâmbe manipulate de SUA prin intermediul operațiunii „Mani Pulite”. Paiața Antonio Di Pietro a fost unealta perfectă aleasă de americani pentru a dinamita întreaga elită politică italiană. Însă problema ocupației americane ilegale a rămas în continuare în conștiința europenilor, asta chiar dacă fraierii din Est au îmbrățișat-o irațional. Atâta timp cât este pace orice om întreg la cap se întreabă ce sens mai are prezența cazarmelor americane. Iar asta e întrebarea pe care americanii nu vor să o audă. Înțelegeți acum de ce am avut întreaga încrengătură a extinderii NATO sfârșită acum cu conflictul din Ucraina? Presupunând că Rusia va fi înfrântă în acest conflict, ceea ce trebuie să înțelegeți este că problema expusă nu dispare deoarece prezența ilegala ocupație europeană de către SUA este de fapt adevăratul diavol ascuns în detalii. Astfel conflictul actual are strict rolul său în a menține starea de ocupație a Bătrânului Continent deoarece, iată, acum există o justificare: „Rusia care vrea să atace valorile occidentale”. Puteți lesne înțelege de ce acum, când situația din Ucraina se deteriorează, cozile de topor instalate de SUA la conducerea statelor europene urlă ca din gaură de șarpe că „Rusia urmează să atace o țară NATO”.
Orice om cu capul pe umeri înțelege că Rusia nu are chef de război, dar e nevoită să-l ducă. De asemenea, trebuie înțeles că un astfel de conflict poate degenera ușor într-unul de proporții. Americanii spun că vor să dea Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. Aceste rachete pot ținti diverse obiective strategice rusești, pe modelul țintirii navelor rusești din Marea Neagră cu ajutorul nemijlocit al NATO. Problema e că asemenea atacuri pot deveni de netolerat, iar atunci Rusia va fi nevoită să riposteze. Cum? Nici nu vreau să mă gândesc deoarece, în astfel de cazuri victima aleasă e „ăl mai prost din gașca adversă”, pentru a se pune în practică zicala „bate șaua ca să priceapă iapa”. Și uite-așa înțelegem de fapt că ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este un război imposibil. SUA trebuie să mențină un anumit echilibru pentru a nu face ca situația să degenereze, în condițiile în care interesul său e acela de a continua ostilitățile deoarece acestea îi justifică prezența în Europa și, automat, operațiunile de sărăcire prin căpușare a europenilor. Pe de altă parte, în ciuda acestui echilibru, nu trebuie să uităm că deja Ucraina are peste 1 milion de morți și mult mai multe milioane de răniți. Știu, cifrele vi se par halucinante, dar asta e realitatea. De ce credeți că o țară de peste 36 milioane de oameni nu mai găsește oameni de înrolat?(*) Menținerea războiului presupune ca mașina de tocat carne să funcționeze, iar Ucraina nu prea mai are carne de pus la bătaie. Zelenskyi nu prea se mai află la butoane, doar are impresia că e în control, probabil atunci când e în sevraj. Nemulțumirile de la baza societății sunt din ce în ce mai mari și din ce în ce mai pe față, în ciuda legii marțiale. Iar menținerea ordinii – inclusiv în interiorul armatei – devine tot mai problematică de la o zi la alta.
După ce am înțeles care-i treaba în Ucraina e timpul să trecem la celălalt conflict al SUA, anume cel din Orient, mai precis din Israel. Poate vi se pare ciudat că-i spun războiul SUA deoarece și acolo Israelul este combatantul, nu SUA. Ați constatat probabil că, la începutul conflictului, SUA a deplasat o capacitate imensă de război acolo. De ce? Pentru a se asigura că pupilul său din Orientul Mijlociu își poate asigura victoria. Dar să nu sărim prea mult, ci s-o luăm cu începutul. Ca și în Ucraina, conflictul este generat de „ceilalți”. Mai multe unități ale Hamas au atacat cetățeni simpli israelieni, omorându-i și luând mai mulți ostatici. Pentru asta, „furia Israelului” s-a declanșat într-o operațiune militară la scară extinsă care a avut ca efect nivelarea întregii zone Gaza. Ultimul bastion, Rafah(în care de fapt sunt doar civili), se pregătește de nivelare. Aparent operațiunea Israelului e justificată de terorismul unităților Hamas, doar că întreaga retorică e strâmbă. În primul rând trebuie să subliniem că majoritatea covârșitoare a oamenilor simpli care trăiesc în Gaza nu au de-a face cu Hamas. După orice standarde operațiunile Israelului acolo nu sunt decât acoperiri pentru un genocid la scară care se face la lumina zilei. De fapt nu terorismul este problema, ci dorința elitei israeliene de a efectua o ultimă epurare etnică astfel încât să elimine populația musulmană din teritoriul actualului Israel. Iar violențele etnice continuă. Puțini știu că acum s-au impus restricții de acces în moscheea Al-Aqsa, stârnind furia populației musulmane. Uite așa înțelegem un element cât se poate de clar, anume că actuala stare de fapt din Israel nu este cauzată de „atacul terorist”, ci adevărul mult mai incomod conform căruia atacul terorist al Hamas e o rezultantă a politicii de apartheid dusă de statul Israelian, de ignorare a drepturilor populației locale și, de ce nu?, de purificare etnică. E micul mare secret care e trecut sub tăcere. În subsidiar însă, Israelul este doar vârful aisbergului deoarece grosul problemei este tot cea a interesului american în zonă.Bazele militare americane care au împânzit ilegal Orientul Mijlociu sunt un fel de garanție că în zonă se va face politica dictată de la Washington. Iar Israelul este cea mai mare bază militară americană de-acolo. Doar că și aici se ajunge la un război imposibil deoarece SUA deja dă semne de oboseală. Ieșirea la iveală a originilor americano-israeliene ale multor organizații considerate teroriste astfel are un efect de limpezire a situației. Faptul că Isis își are originile la CIA și că Hamas a fost înarmat și antrenat de Israel pe vremea în care lupta împotriva lui Bashar al Assad sunt adevăruri deranjante. Așa cum Osama bin Laden s-a întors împotriva inventatorilor săi, la fel fac și celelalte facțiuni teroriste inventate de SUA sau de alte forțe sfârșesc prin a se întoarce împotriva creatorilor lor. E în firea lucrurilor să se întâmple așa. În foto baze americane in lume:
De aceea nu trebuie să ne mire atacurile asupra bazelor americane din SUA. La fel cum nu trebuie să ne mire modul în care buturuga mică, adică yemeniții, sunt pe cale să răstoarne carul mare american. Culmea, această buturugă mică este cea care transformă inclusiv războiul din Orient într-unul imposibil pentru SUA. Și, la fel ca-n Ucraina, marea întrebare pe care și-o pun toți pe față, este ce anume caută SUA acolo. Chiar dacă, peste noapte, conflictele s-ar îngheța, prezența SUA în zonă sub forma „ocupantului strategic” tot rămâne.
În ceea ce privește Taiwanul treburile sunt mai mult decât limpezi. SUA a agravat situația de acolo deoarece a pus batista pe angajamentul „O singură Chină”. E logică enervarea chinezilor, la fel cum e logic să caute să dea lovitura de grație. Pe moment chinezii nu ies la luptă, ci au dat drumul lozincii „Taiwan – teritoriu chinezesc aflat pe moment sub ocupație americană”. Poate părea puțin lucru, doar că în cultura chineză asta echivalează cu o declarație de război. Spre deosebire de ruși care se luptă cu proxy-ul ucrainean sau de arabi și persani care sunt împinși să se lupte cu proxy-ul israelian, chinezii au refuzat lupta prin proxy; lozinca ne spune că au declarat, de facto, un război SUA. Abia de aici înțelegem că războiul care mocnește pornind de la Taiwan e unul de-a dreptul imposibil pentru SUA deoarece într-o confruntare directă cu China yankeii pierd. La fel cum pierd și într-o confruntare directă cu Rusia(de fapt acolo pierde toată lumea). Iar marea problemă nu este că ar intra sau nu chinezii peste taiwanezi, ci ce anume caută SUA acolo! Ceea ce puteți remarca este o stare extrem de interesantă: pentru a-și rezolva gravele probleme interne și internaționale, SUA a generat o serie de crize regionale ca să-și ascundă vina de a fi cea mai importantă parte a problemei, dacă nu cumva întreaga problemă. Indiferent dacă aceste conflicte se vor termina în favoarea SUA, problema principală, anume starea de ocupație exercitată absolut fără niciun drept de către SUA, rămâne și devine din ce în ce mai supărătoare pentru toată lumea. Dacă însă se vor încheia cu victoria celorlalți, s-ar putea ca ocupația americană să slăbească într-un asemenea hal încât să fie nevoiți să părăsească o mare parte din teritorii. Ceea ce va avea un efect benefic. Implicarea SUA în toate aceste conflicte imposibile este de fapt ultimul zvâcnet al balaurului înainte de a-și da sufletul. Cu toate că pare a-și fi aranjat perfect apele întrucât peste tot pe unde are interese în lume au așezat la butoane doar paiațe de-ale lor, surprizele nu vor întârzia să apară. Fracturile imperiului sunt mai vizibile ca oricând, iar războaiele imposibile pe care le-a generat pentru a-și menține statusul se vor dovedi dinamite pe care și le-a pus voluntar sub fund.
________
(*) Un calcul sumar: Ucraina are 36 de milioane de oameni, vreo 7 milioane au plecat, iar jumătate sunt femei. Ne rămân astfel 14.5 milioane de bărbați. Dintre aceștia aproximativ 60% sunt în segmentul de vârstă 18-60 de ani, ceea ce înseamnă că avem o bază de 8.7 milioane de bărbați încorporabili(după actuala decizie de încorporare). Scădem aproximativ 1 milion, cam cât înseamnă aparatul guvernamental și pilele, ajungând astfel la 7.7 milioane de oameni. Este absolut ilogic să ai probleme de încorporare cu o asemenea bază, de aceea devine cât se poate de clar că numărul morților și răniților este, în realitate, imens! Probabil la sfârșitul războiului vom avea realitatea crâncenă în fața ochilor. Dacă însă considerăm numărul de morți ucraineni de 1 milion(vehiculat de anumite medii), aplicându-i rata de răniți vs morți de 7.5(cam cât e într-u n război de tipul celui din Ucraina) ajungem la o cifră de 7.5 milioane de răniți, adică cifra de oameni recrutabili. Asta înseamnă că Ucraina de fapt nu mai are nicio rezervă de oameni buni de recrutat !
Au început problemele economice în Europa. Domeniile industriale intensiv energetice au mari probleme și pierd cursa cu celelalte două forțe geopolitice majore: Statele Unite și China. Dintr-o dată, Europa, mai ales stăpîna acesteia, Germania, începe să simtă în ceafă răsuflarea istoriei. „Europa riscă să devină dependentă chiar și de bunurile și substanțele chimice de bază și nu-și poate permite să se întâmple asta, au mai semnalat marii industriași [germani]”, scrie într-un articol recent în presa română. Aha. Germanilor cu influență le e frică nu cumva Europa să devină dependentă. Aha. Pe bune? Păi nu ne-ați cumpărat pe noi la bucată, Dumnezeii mamilor voastre de nemernici, preamărind virtuțile globalizării? Nu ne spuneți voi de treizeci de ani încoace că încăpățânarea de a fi autonomi, independenți, e o prostie medievală, mă politrucilor mă? Că trebuie să ne integrăm, să acceptăm interdependențele, că în epoca globală nu mai există țări autarhice? Aha. Cît timp v-a convenit să ne cumpărați la bucată, cît timp ați fost de partea bună a istoriei și a dominației economice, dependența nu era o problemă. Pentru că era dependența noastră care însemna bunăstarea și independența voastră, Cristoșii mamilor voastre de ticăloși. Coloniile care erau supte de metropolă. Acuma, cînd riscați să deveniți și voi dependenți, să vă colonizeze economic americanii și chinezii, dintr-o dată dependența nu mai e bună. Paștele și anafura Dumnezeii mamilor voastre de jecmănitori. Acuma vă e frică să nu fiți dependenți de alții. Ba să fiți, crucea și anafura voastră. Noi sîntem dependenți și de energia voastră, Și de banii voștri. Și de tehnologia voastră. Și de materiile voastre prime. Și de puterea voastră. Pînă și de mîncarea voastră. Nimic nu e al nostru cu adevărat. În cei treizeci de ani de la căderea comunismului, ne-ați luat tot. Sîntem dependenți de voi pînă în măduva oaselor. Și iete că n-am murit. Sîntem doar slugi. Slugile voastre. Și ne-ați spălat pe creieri, și pe noi și pe copiii noștri, că e bine. Că e o virtute să fii dependent și precar și slugă. Deci puteți și voi, Cristoșii mamilor voastre. Să fiți și voi dependenți. Să ajungeți și voi slugi la alții, mai necruțători decît voi. Să vă calce în picioare americanii și chinezii cum ne-ați călcat voi pe noi. Să intrați în recesiune. Să vină alți aroganți să vă reproșeze că nu sînteți competitivi, poate e nevoie să vindeți niște insule. Să vă zvîrcoliți în vieți de sclavi, dependenți de alții. Să vă terorizeze cu sfaturi prețioase și cu indicații disprețuitoare și cu presiuni diplomatice și condiționalități ăia mai puternici. Să vă jupoaie pielea de pe voi. Să vă ia toată plus valoarea și să vă zvîrcoliți în precaritate. Mărgele de sticlă pe care o să vi le arunce în scîrbă noii voștri stăpîni, americanii și chinezii. Deci sînteți preocupați să nu care cumva să deveniți dependenți, care va să zică, nemților, europenilor, industriașilor, deontologilor? Cristoșii și crucea mamilor voastre de nemernici…
Lupta nu este între democrație și extremism. Asta este justificarea patetică a partidelor vechi. De fapt, lupta este despre ce a fost dintotdeauna în politică: despre putere. Partidele vechi, PSD și PNL, își văd amenințate pozițiile de putere de către partidele noi, contestatare: USR și AUR. Drept pentru care au lăsat adversitatea la o parte, au făcut armistițiu pentru a împiedica partidele noi să consolideze un picior de pod pe harta puterii. E un subiect general, întîlnit în toată Europa. Și peste tot arma de propagandă a partidelor vechi prin care își demonizează adversarii noi este, vezi Doamne, „extremismul”. Da, da. Cum să nu. Și marmota învelea ciocolata în foi rupte din 1984.
* * *
Este adevărat că partidele vechi, PSD și, într-o mai mică măsură, PNL, beneficiază de o redutabilă armată electorală la nivel local, de care partidele noi, USR și AUR, nu au parte. Deci avantaj partidele vechi. AUR și USR e posibil să scadă vreo cîteva puncte procentuale din cauza acestei comasări care aduce armatele electorale locale în bătălie în avantajul partidelor vechi. Dar la fel de adevărat este că participarea pe liste comune PSD PNL va dezamăgi, înfuria, scîrbi și în general produce o serie de emoții negative în rîndul unora din alegătorii celor două partide vechi. Unii pesediști vor fi supărați, atît la nivel de alegători, cît și de activiști, că trebuie să colaboreze cu dușmanul care i-a tăvălit ani de zile cu apelative absolut scabroase, gen Ciumă și Muie. Unii vor sta acasă, dezamăgiți. Alții, de-ai dracu’, vor vota furioși cu AUR. Na, să vă intre apă în cizme, mama voastră… În oglindă, unii peneliști vor fi la fel de supărați, și alegători, și activiști, că trebuie să pactizeze cu dușmanul primitiv și medieval pe care l-au scuipat cu multă agresivitate în ultimii zece ani de zile. Unii vor sta acasă, dezamăgiți. Alții, de-ai dracu’, vor vota furioși cu USR. Poate chiar cu AUR. Na, să vă intre apă în cizme, mama voastră… Sînt județe unde dușmănia între organizațiile locale PSD și PNL atinge niveluri de legendă, demne de Othello și de Iliada și de manele. Cîntă, zeiță, mînia ce-aprinse pe Prefect Peneleanu… Deci va fi greu. Foarte greu. Iar partidele vechi ce cîștigă prin comasare, că bagă în joc armatele de primari, pierd în aproape egală măsură cu scîrba și ura unora la adresa altora. Deci scor nul. Nula na nula. Cîștigă pe de o parte. Pierd pe partea cealaltă. În politică, e clar că 30 + 20 nu fac în nici un caz 50. Cît fac? Nu știm încă. Măsurăm. Sondăm. Comunicăm doar la premianți.
* * *
E genial cum, în cele din urmă, Securitatea a reușit să pună Partidul cu botul pe labe. E drept că s-au chinuit băieții vreo 30 de ani. Dar a meritat efortul. A meritat așteptarea. PSD, acest partid ceva mai autonom față de instituțiile de forță, care reprezintă mai mult interesele civile din societate (mai ales la nivel local), a ajuns să fie călărit complet de securiști. În seara asta, în timpul conferinței comune de presă Ciolacu – Ciucă, dacă erai atent și ciuleai cu grijă urechile, puteai auzi un îndepărtat, de-abia sesizabil zgomot de șampanii destupate. Erau șampaniile deschise în semn de victorie în sediile instituțiilor de forță din pădurile din nordul Bucureștiului. Ce bucurie. Cîtă perseverență. De cît timp țin băieții șampaniile astea la rece, în așteptarea mirabilului eveniment. Care, iată, în cele din urmă s-a întîmplat. Slava! Avansare la escepțional pentru toată lumea!
* * *
Iată cum, astfel, AUR a devenit noul PSD, adevăratul PSD. O să fie fain… Ghinion.
* * *
La PSD e pe cale să se întîmple a nu știu cîta oară dramoleta “Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”. Este cel puțin a treia sau a patra oară cînd PSD întinde o mînă de ajutor politic și scoate din rahat PNL. Un partid de primitivi și de medievali și de inculți și de știrbi și de mahala ineptă care ajută nobilii aroganți și scîrboși și disprețuitori. După ce îi ajută, PSD este martorul scenei “înjunghie-mă pe la spate, da’ s-o bagi adînc”. Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Cei pe care i-ai ajutat, după ce își revin politic, te calcă în picioare fără pic de greață. Puie Monta. Ciuma Roșie. Dracnia la pușcărie. PSD să dispară de pe fața pămîntului. Și cîte și mai cîte, proferate cu aer savant de Iohannis, de Blaga, de restul pediștilor anti-pesediști, de Rareș Bogdan, de toți savanții peneliști care au fiecare o explicație de ce PSD trebuie musai, dar musai, în 30 de zile, să fie șters de pe fața pămîntului. Acuma se va întîmpla, evident, la fel. Dacă PSD nu întindea o mînă de ajutor PNL, liberalii riscau să fie pe locul patru la europarlamentare, chiar ș sub useriști. N-a fost așa. Domnu’ Goe liberalu’ a fost salvat din nou, deși n-o merita. Pesediștii le-au dat acces la primari. I-au ascuns sub pulpana listelor comune. Doar-doar să nu se vadă în ce hal de decădere politică a ajuns acest partid, al treilea din seria de partide prezidențiale anti-pesediste, PNȚ-CD, PD, PNL, care s-au dus în cap odată cu președintele anti-pesedist al respectivelor vremuri: Constantinescu, Băsescu, acum Iohannis. Acuma cele două partide unite în dragoste eternă vor cîștiga europarlamentarele, cu peste 40%. Imediat după, toți vor clama victoria, inclusiv mediocrii de peneliști, pe sistemul “victoria are o mie de mame, înfrîngerea e orfană”. Vai, ce buni sîntem. E meritul nostru și doar al nostru. Vai cum avem paritate la europarlamentari. Vai, cum… Vai, cum v-am promis că voi, primitivilor de la PSD, la schimb pentru ajutorul vostru naiv și fraier, veți primi din partea noastră sprijinul pentru candidat comun pesedist la Președinție din partea alianței PSD PNL. Adică, la întîmplare, Marcel Ciolacu. Cuuum? Am promis noi așa ceva? Doamne ferește! Nu recunoaștem nimic. Și chiar dacă am promis, mă piș pe cuvîntul meu, ca să citez din cuvintele nemuritorului ticălos Băsescu, aceasta fiind una din frazele sale preferate, de cinic mitocan. Nuuuu. Nu se poate. Ciolacu nu e bun. Singurul care se potrivește la Președinția glorioasei noastre patrii Republica Mediocră Gubernia România este doar Ciucă. Doar decît Ciucă. Ciucă al nostru. E promisiune veche din partea americanilor. Și Iohannis îl vrea. Doar pe el îl vrea. Și Securitatea îl vrea. Doar pe el îl vrea. Nu putem să-l punem pe Ciolacu. Vrei să plîngă țara? Vrei să plîngă ambasadele? Marcel Ciolacu să facă bine să-și vază lungul nasului și să se mulțumească cu funcția de prim-ministru. De unde oricum îl putem da oricînd jos, că deținem controlul asupra CSAT-ului și asupra ministerelor de forță și asupra serviciilor secrete și asupra justiției și asupra chestiilor cu adevărat importante în lupta pentru putere. Ceee? Marcel face gît și nu e mulțumit că nu ne ținem de promisiune? Ce tupeu. Ia uite și la țăranul ăsta comunist, cum se semețește și crede că va primi mai mult decît i se cuvine. Poate îl și arestăm pentru tupeul său de primitiv pesedist. Doar noi, boierii minții și nobilii acestei țări, avem dreptul să accedem la cea mai înaltă funcție din țară. Și tot așa. Vă place ce profet sînt? Să-i vezi pe pesediști prin vară, cînd vor începe să cîrîie aroganții de liberali pretenții de control total al puterii, cum vor fi din ce în ce cu mai buza umflată. Și din ce în ce mai des călcați de DNA. Și din ce în ce mai fraieriți de forțele binelui și ale progresului. Iar și-o vor fura. Și-o merită. Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. E a nu știu cîta oară cînd sînt păcăliți fix la fel. Ca în bancul cu ursul: mă, ție chiar îți place. Românii merită tot ce e mai bun. Pesediștii merită tot ce e mai bun. Ghinion.
Stați așa, prieteni, Rusia nu lua cipuri pentru rachete din mașinile de spălat furate de la ucrainieni? Rușii nu luptau cu cazmalele la Bahmut? Nu așa ne zicea tanti Scursula von der Lying, nu asta scria toată presa quality din spațiul vestic? Distanța cognitivă între Vest și Est este un hiat atât de mare încât problema nu e doar că rușii și chinezii născocesc soluții la care Occidentul nu se așteaptă, și așa reușesc să evite sancțiunile. Problema este că Vestul s-a retardat atât de tare încât i se pare că circularea propagandei celei mai penibile și ridicole în presa quality și repetarea ei de către liderii politici vestici este o strategie bună. Nu mă apuc să fac o înșiruire a celor mai tembele aserțiuni ale propagandei occidentale, că am râs destul în anii ăștia de ele. Unele dintre ele nu erau doar penibile, ci potențial tragice pentru întreaga noastră parte de Europă, precum perioada în care ucrainienii bombardau centrala nucleară Energodar, aflată sub control rusesc, iar presa vestică încerca să ne convingă că rușii se bombardează singuri și vor să își iradieze Crimeea. Ministerul Sănătății din România distribuia populației iod, iar lătracii oficiali denumiți Presa Corectă țipau că Putin cel nebun încearcă să ne omoare pe toți explodând reactoare nucleare. Ce speră Occidentul să câștige făcând o asemenea paradă de retard? OK, reușește să isterizeze în favoarea războiului segmentul de societate cel mai deprivat cognitiv, care suspină la eroismul câinelui-soldat Vasile care și-a ros singur laba ca să nu cadă prizonier la ruși, și care aplaudă auzind cum gospodinele din Kiev doboară dronele rusești cu borcanul de castraveți murați. Fanatizarea proștilor, gata să voteze USR sau să se înscrie în Regimentul Azov la batalionul de glumeți, e tot ce poate obține o astfel de strategie de vărsare a ultimelor nerozii în capul publicului, pe post de „știri corecte” și „analize profesioniste”. Iar o astfel de strategie de isterizare a vulgului nu poate avea ca finalitate decât înrolarea lor, să meargă să se bată ei direct cu Ivan cel bețiv și să îi arate ei lui. Alt câștig decât cel strict militar, crearea unor posibile batalioane de proști agitați, gata să fie carne de tun, nu văd. De aceea, ar trebui folosită această tehnică atunci când decizia e luată să se meargă all-in, nu când conflictul abia a început, nu i se cunoaște dinamica și nu i se poate întrevedea deznodământul. Problema este că, deși ce descriu a devenit modus operandi de mulți ani, încă funcționează pentru că „publicul informat” trăiește într-un prezent perpetuu și nu își mai amintește ce aberații se spuneau pe canalele oficiale cu ceva timp în urmă, ca să se trezească la realizarea că e mințit. Ce te faci, însă, cu segmentele de populație din ce în ce mai ample care nu mai pun botul? Cu fiecare fumigenă – vacciniada covid, slava ukraini, ostaticii israelieni etc – se mai pierde câte o felie din publicul ceva mai dotat intelectual, care nu mai mușcă isteria următoare. Și așa se naște contestarea de la urne, de care are acum parte tot Occidentul, pe cale să aleagă anul acesta numai lideri „răi”, „populiști”, „de extremă dreaptă” etc.
Atunci când statele recurg la măsuri radicale, de obicei treaba asta se întâmplă pentru că sunt cu spatele la zid. Nu sunt în pericol iminent, dar li se închide fereastra de oportunitate de a mai acționa util în lumina unor evoluții viitoare care le vor fi defavorabile. De ce a ales Israelul să curețe acum restul Palestinei, ocupată de ei, de rămășițele populației băștinașe? Sigur nu din prea multă putere. Și-au dat seama că li se închide perspectiva de a mai funcționa ca stat, așa că trebuia acționat acum, pentru a pune lumea în fața faptului împlinit. Complicii lor occidentali se prefac că protestează față de uzul disproporționat al forței, în vreme ce media corporativă umple paginile cu fenta ostaticilor, pentru ca segmentul de omenire care nu știe pe ce lume trăiește, generic denumit „publicul vestic educat și informat”, să fie în continuare anesteziat și să nu remarce genocidul deliberat care are loc. Cum, în logica Războiului Rece, publicul occidental din Lumea Liberă a fost spălat pe creier că proiectul colonial anglo-sionist cunoscut ca „Israel” este un stat legitim, e greu ca lumea să priceapă ceva fără să înceapă cu istoria. Încă de la bun început, după Primul Război Mondial, demersul britanic de colonizare a Palestinei Mandatare cu evrei europeni s-a împiedicat de opoziția populației băștinașe, descendenții arabizați de toate religiile ai celor care au trăit acolo de mii de ani. Răscoalele arabilor au fost însă înăbușite de Imperiul Britanic, iar viitorii israelieni au creat grupări paramilitare (Irgun, Haganah, Lehi) care au terorizat atât populația locală prin raiduri asupra satelor, cât și administrația colonială prin atentate cu bombă, astfel încât finalmente britanicii s-au retras iar majoritatea populației băștinașe a fost omorâtă sau expulzată, putându-se proclama Statul Israel, o entitate politică fără granițe certe. Desigur că țările arabe din jur au încercat să înfrângă outpost-ul colonial de fanatici rasiști care îi genocidau pe localnici și le-ar fi făcut la fel și lor. Entitatea israeliană însă, bucurându-se de sprijin american în contextul Războiului Rece, a rezistat cu succes de mai multe ori și a reușit să înfrângă precarele state arabe din jur, asupra cărora acționau periodic și anglo-americanii direct, cu lovituri de stat și terorism economic. O dată încheiat Războiul Rece, deja fragilul sprijin pe care rezistența palestiniană și statele arabe îl primeau de la Uniunea Sovietică a dispărut, așa că Israelul a început să spere la mai mult. Au intensificat colonizarea în Cisiordania, astfel încât fiecare oraș palestinian are câte un „dublu” de extremiști religioși israelieni care îi terorizează pe localnici și le fură tot ce au, sub protecția armatei. Au ținut sub blocadă și bombardat periodic Gaza, cea mai mare închisoare în aer liber. Au bombardat periodic Libanul și Siria, al căror teritoriu îl ocupă parțial și care știu că ele sunt la rând după ce îi extermină pe palestinieni. Problema s-a ivit însă cu ascensiunea lumii multipolare. Deși planul american de distrugere a Siriei era în plin avânt, intervenția rusă a salvat statul și a distrus gruparea teroristă ISIS, creată și întreținută, după toate indiciile, fix de CIA. O dată cu detenta iraniano-saudită sub mijlocire chineză, cu intrarea Egiptului în BRICS și cu menținerea la putere a lui Erdogan care duce o politică autonomă de Washington, Israelul a văzut scrisul pe zidul istoriei și a înțeles că Orientul Mijlociu este în curs de a se uni, și nu sub patronul său, SUA. Asta l-a determinat să recurgă la Soluția Finală pentru populația indigenă pe care o are captivă pe teritoriul pe care îl controlează, înțelegând foarte bine că, în câțiva ani, vecinii din regiune vor fi în postura de a îi impune condiții sub amenințarea forței. Astfel, genocidând palestinienii, vrea să pună omenirea în fața faptului împlinit că nu mai există niciun popor cu care să împartă teritoriul pe care a debarcat în secolul trecut. Asta, totuși, nu garantează că Proiectul Israel va mai avea viață lungă. Condițiile interne ale societății israeliene – extremismul rasial și religios, discursul genocidar la adresa popoarelor din regiune, aventurismul militar pe teritoriile vecinilor – fac ca el să nu poată conviețui pașnic cu vecinii chiar și în absența „problemei palestiniene”, în granițele fostei țări a poporului pe care l-a uzurpat. Un război al spațiului islamic unit împotriva Israelului nu va putea fi câștigat indiferent de ajutorul Unchiului Sam sau al regimurilor sale client din Europa. De aceea, probabil Israelul se orientează spre continuarea proiectului de debarcare și cucerire în alte locuri, și nu ar fi deloc surprinzător ca, în deceniile care vor urma, să vedem statul israelian în pampasul argentinianului proaspăt convertit la iudaism Milei. Sau, de ce nu, chiar prin Europa de Est, prietenii știu de ce!
Japonia a intrat „surprinzător” în recesiune. Asta spun tabloidele economice. În realitate nu e nicio surpriză întrucât economia Japoniei e o himeră. Din 1990 nimic nu mai merge acolo, cu excepția creditării perpetue a statului și a economiei de către Banca Centrală, într-o macro-schemă ponzi în care Banca Centrală joacă rolul „izvorului perpetuu de bunăstare”. E o chestiune care nu ar trebui să surprindă pe nimeni, la fel ca și previzibilul eșec al viitoarelor „tratamente” aplicate de Banca Japoniei. De fapt, peste tot în „Occidentul fericit” bunăstarea a ajuns la finish, dar nimeni nu vrea s-o recunoască. Din ciclul „ce-i trebuie chelului?” avem ambițiile militariste ale Germaniei. Nemții au început să prindă gustul politicii de înarmare, canalizând tot mai mulți bani spre investiții și achiziții în domeniul apărării. Nu-i nimic mai surprinzător decât faptul că întreaga belicoșenie nemțească vine la pachet cu rezultate economice penibile, falsificate din pix, care, desigur, n-au cum să țină de foame. Germania va fi obligată să-și sporească sumele necesare înarmării, astfel încât va fi obligată să suspende din programele sociale. După ce și-au tăiat creanga de sub picioare cu agricultura, urmează să umble și la programele sociale care și-așa abia țineau sub control pacea socială de acolo. Cu toate că au reușit să scoată din pix o creștere economică rahitică, nemții sunt în continuare „omul bolnav al Europei”, iar o scurtă trecere în revistă a indicatorilor ne arată limpede că traseul țării e unul spre declin. Producția industrială a căzut cu 1.6% în decembrie, iar exporturile s-au prăbușit cu 4.6%!!! Majoritatea economiștilor estimează o contracție minoră a economiei germane în primul trimestru, dar spun că trimestrul trei va fi dezastruos. În aceste condiții, cheltuielile cu înarmarea sunt fix ceea ce le lipsește! Franța a evitat o recesiune – după părerea mea – tot din pix. De raportat au raportat stagnare în ultimul trimestru din 2023. Dacă e să fim corecți ar trebui să înțelegem că în timp ce Germania e „omul bolnav al Europei”, Franța e „mortul care nu-și recunoaște decesul”. Scamatoriile prin care tot evită recunoașterea dezastrului economiei interne, modul în care faultează pentru a-și conserva nonperformanța economică, toate acestea sunt simptome mult prea lungi, deja cronicizate, care nu au cum să se încheie altfel decât cu un deces pronunțat la masa verde, atunci când cadavrul e într-o stare atât de mare de putrefacție încât pute îngrozitor. La fel stau treburile și în Italia unde datoriile se află încă de la fosta recesiune într-o spirală nesustenabilă, iar de când a ajuns actuala fâță la putere, gestionarea datoriei guvernamentale a intrat pe o pantă absolut nebunească. Incompetența face ravagii! Am făcut, cred, un tur destul de cuprinzător de orizont. Nu închei însă înainte de a specifica un element: în toată Uniunea Europeană au fost doar două țări care au profitat de trecerea la euro. Acestea au fost Germania și Olanda, cu specificația că Olanda a câștigat doar cu ceva mai puțin decât Germania. În acest fel Olanda a devenit, de departe, cea mai mare lipitoare a trecerii la euro. Însă Olanda nu face notă discordantă ca efect al unei economii vibrante, ci pur și simplu pentru că e un parazit care fură de la ceilalți. În rest, peste tot e un mare dezastru. Aveți, cred eu, o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă. De ce vă povestesc toate acestea? Pentru că tot aud fantasme referitoare la cum se vor reface Europa în particular și Occidentul în general s.a.m.d. Să vă explic eu cum se vor reface. Tocmai ce-au fost stârnite stihiile furiei de către Elon Musk deoarece și-a invitat partenerii chinezi să vine în Mexic pentru a-i furniza componentele pe care le folosește la Tesla, după modelul inaugurat în China.
Ce e asta? Nici mai mult nici mai puțin decât invitarea chinezilor să folosească Mexicul ca proxy pentru piața americană. Frumos, nu-i așa? Acum sunt sigur că vor fi „puriști” care vor înjura deoarece „e câh cu China”. Știți care-i realitatea? China este liderul absolut al producției de vehicule electrice, iar avansul pe care-l are față de Occident este atât de mare încât nu poate fi acoperit sub nicio formă. Ca efect al eficienței lanțului de producție/distribuție chinezesc, Uniunea Europeană e incapabilă să producă o mașină electrică (în foto) la prețul la care un producător de talia BYD o vinde! Înțelegeți dezastrul? Însă, ca să nu mă acuzați de partizanat, vă voi spune că absolut tot ceea ce am afirmat în paragraful curent nu reprezintă ideile mele, ci cele ce se desprind dintr-un articol al MIT Technology Review. Ca să înțelegeți despre ce vorbim, vă voi mai da o informație: popularitatea BYD la nivel mondial este atât de mare încât producătorul chinez are nevoie de o flotă proprie pentru a-și putea transporta mașinile. Efectiv nu mai există vapoare disponibile pentru cererea de mașini BYD, astfel încât firma se vede nevoită să intre în businessul de transport. Poate vă întrebați de ce am adus în discuție domeniul mașinilor electrice? Dintr-un motiv simplu și logic: acesta este domeniul pe care a pariat Occidentul. La fel au făcut-o și în cazul energiilor regenerabile și, după cum se vede, tot chinezii au luat piața. Dacă nici acest simptom nu vă convinge de putreziciunea modelului economic occidental, atunci nu vă mai rămâne decât să așteptați să fiți surprinși de uraganul care stă să vină!
În aceste zile fatidice încărcate de nefericirea unui popor care-și pierde democrația la consfătuirile din palatul Victoria dar și în sediile întunecate de nelegiuire ale celor două partide guvernamentale, PSD, respectiv PNL, are loc îngroparea de vie a democrației românești în sicriul greu de plumb al intereselor netrebnicei conduceri a nelegiuitei coaliții și scufundarea acestuia pe fundul Mării Negre. Aseară poporul român a aflat cu multă consternare că i se pregătește ceva, înlănțuirea aspirațiilor sale democratice de către camarilele liberale și social-democrate printr-un Pact al Diavolului: o nesfârșită rotativă guvernamental -prezidențială, deocamdată pe zece ani. Și cum era să înceapă nelegiuirea altfel decât cu propunerea generalului cu suflet de ordonanță cazonă,
Nicolae Ciucă, de a fi el însuși primul la rotativa prezidențială cu Ciolacu, pentru următorii cinci ani, cu cedarea guvernării, a comisariatului european, a primăriei Capitalei și a Avocatului Poporului către PSD.
Adică renunțarea la tot ce ține de fundamentul prezenței liberalilor în politică. Că respectiva ordonanță cazonă liberală, spoită conjunctural în culorile cameleonismului liberal, intenționa să sacrifice și partidul însuși pentru aspirațiile sale la funcția cătanei sale ofițerești, ce mobilează inutil holurile Cotroceniului, nu este nemaivăzut, de necrezut este slugărnicia abjectă a liderilor liberali de supt dosul supradimensionat al generalului impostor, nu însă fără scop. Se pare că în final la liberali predomină cu adevărat numai apetența pentru sinecuri nemeritate, pentru trândăveala bugetofagă și pentru luxul deșănțat omniprezent în troaca partidului din Modrogan, vezi cazurile Iulian Dumitrescu și Rareș Bogdan. Cu minuscule excepții, totuși. Prin urmare, susținerea principiilor liberale ale economiei durabile și oneste de piață, a elitismului benefic țării și a liberei inițiative care mișcă înainte o națiune sunt doar propoziții scrise pe sulul de hârtie igienică din latrina liberală. Eternizarea la putere a acestei cangrene galben-albăstruie din fruntea partidului, chiar cu prețul metamorfozării în preș pe prispa mandarinilor din Kiseleff, este unica forță motrice ce-i animă pe fanarioții liberali în trocul scabros și pestilențial cu social-democrații, cu unicul efect distructiv, cel siluirii la nesfârșit a democrației românești.
Și totuși nu le-a ieșit ticăloșia. Deocamdată! Este un noroc nesperat pentru această națiune obidită că ticăloasa comasare nu le-a ieșit jivinelor nesățioase, pentru că pesediștii și Ciolacu însuși n-au înghițit momeala prezidențiabilului Ciucă de a porționa puterea politică pe următorii zece ani în mod egal, înainte de scrutinurile electorale, cînd liberalii vor reprezenta mai puțin de jumătate din opțiunea electorală pentru social-democrați. Mai ales că ar ceda puterea coercitivă și informativă, adică Parchetele și serviciile de informații principale, unui președinte militar care ar deschide rotativa prezidențială și care ar ști să le folosească împotriva lor. Infracțiune morală de care se fac vinovați liberalii, gonflata cătană din fruntea lor fiind preponderentă în cuantumul răspunderii în fața electoratului liberal.
Pentru că acum, când sulfuroasa târguială a scăpat de sub obrocul cenzurii de partid și de stat nucleul dur al electoratului liberal a descoperit în plenitudinea ei hidoasa înfățișare morală și intelectuală a fanarioților liberali.
Și nu-i vor ierta la parlamentare, chiar dacă europarlamentarele și localele nu vor dezvălui proporțiile dezastrului electoral ce va însoți prăbușirea credibilității acestui partid istoric, similar în destin din ce în ce mai mult cu defunctul PNȚCD. Oricum, eșecul forțării unei comasări a localelor cu oricare din celelalte alegeri înseamnă pentru PNL începutul sfârșitului. Primarii liberali, oricum indisciplinați, odată aleși nu vor mai asuda pentru alegerea parlamentarilor lor, euro sau naționali, pentru că vor fi prea preocupați să se reorienteze către viitoarea putere guvernamentală și către viitoarea sursă bugetară, care este neîndoios cea social-democrată. Iar o alunecare vertiginoasă a partidului către un scor electoral cu o singură cifră, sau spre un unu urmat de un doi sau trei îi va scoate pe liberali în afara lizierei pădurii guvernamentale relevante. Probabil se vor mai căciuli pentru două trei ministere nesemnificative cum a făcut și UDMR, asta ca să-și definitiveze finalul rolului lor istoric în politica românească. Incredibil, premierul Ciolacu a răspuns inteligent deflectând propria sa responsabilitate în trocul mizerabil:
Liberalii lăsați în offside să culeagă sudălmile și înjurăturile propriului electorat „Cred că și domnul Ciucă dacă mi-ar cere mie să renunțe PSD la candidat și eu dacă i-aș cere domnului Ciucă ne-am jigni unul pe altul. După cum ați văzut nu avem această înclinație de a ne jigni”, a detaliat Ciolacu, preluat de Știri pe Surse. Pentru ca apoi să adauge că va reflecta pe parcursul vizitei sale în Italia, urmând ca o nouă rundă de discuții să aibă loc vineri la întoarcerea sa. Prin această atitudine Ciolacu câștigă două lucruri: primo: extrapolează răspunderea trocului comasării alegerilor în capul liberalilor și își camuflează propria dorință de a beneficia primul de rotativa prezidențială și secondo: denotă siguranță de sine și încredere în forțele electorale proprii ale PSD, aspect plăcut privirii nucleului dur al acestui partid, mult mai vast, mai compact și mai disciplinat decât al liberalilor. Dar îi și aruncă pe aceștia Pe Culmile Disperării ale lui Cioran, mai dispuși apoi să comită erori strategice fatale. Mircea Geoană a avut o intuiție rarisimă în mijlocul noianului de tâmpenii înșirate cu orice ocazie de când viețuiește suptsecretarial pe la NATO, anume că electoratul celor două partide ale coaliției s-ar putea să nu agreeze încastrarea opțiunii sale politice pentru zece ani în matricea decisă de mafia statală a prezentului. „Cred că există şi un risc de bumerang, pentru că lumea spune: «aha, matale crezi că, cu maşinăria ta de partid, poţi să-mi opreşti mie votul?». Şi e posibil să vină lumea la vot în număr şi mai mare şi să fie vot de sancţiune. Nu doar vot pentru cineva şi împotriva cuiva”, a declarat Mircea Geoană, luni seară, la Digi 24, preluat de Știri pe Surse.
Mircea Geoană intuitiv, dar incomplet și nătâng ca de obicei Cum emanațiile sale retorice provin din puțul său intuitiv, mai degrabă decât din cel al rațiunii, pe care n-o are, evident că a omis un detaliu esențial al analizei sale sociologice. Acela al diferențierii psihologice inebranlabile a celor două bazine electorale. Electoratul PSD este mult mai materialist în ce privește pomenile sociale și mai neînțelegător într-ale conceptelor democrației, astfel că este dominat de sindromul tătucului, cel al conducătorului iubit, aplaudându-i autocrația și iscusința acestuia de a-i înlănțui pe liberali la căruța intereselor pesediste, fără a fi prea tare interesat de subzistența democrației, chiar și așa dâmbovițeană și oloagă cum este cea românească. Electoratul liberal însă este mult mai atașat de valorile democratice pentru că trăiește din funcționarea economiei capitaliste, din sudoarea frunții și din propria sa inițiativă liberă, un mod de viață la fundamentul căruia stă libertatea gândirii, deci conceptul democrației autentice. Astfel că o astfel de transgresiune nelegiuită, aceea a trocului mizerabil al predării guvernării social-democraților în favoarea funcției sterile și anoste de președinte al țării pentru o lungă perioadă de aici înainte, cedare camuflată în comasarea alegerilor, nu va rămâne nesancționată, așa cum apreciază și Geoană, dar în privința întregului electorat al celor două partide, într-un mod profund greșit. Despre dezgustătoarea demagogie a gornistului liberal, Rareș Bogdan, nu are sens însă nici să analizăm pe marginea acesteia:
Din zicerile secăturii responsabile cu zarva mediatică la liberali „Pentru noi este important să fie o cât mai bună reprezentativitate. Dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența pentru ultimele două duminici de alegeri și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile, sincer(sic! Emană ipocrit mincinosul de serviciu al PNL n.n.)… spune Rareș Bogdan, preluat de Știri pe Surse. Conform acestei surse jurnalistice Bogdan afirmă că România are nevoie de stabilitate, „cheia următorilor ani”. Adică de sacrificarea democrației pe altarul stabilității sinecurilor liberale ale puterii politice, nicidecum pentru vreo stabilitate socială și materială a poporului. Un celebru principiu enunțat de Comisia de la Veneția: legislația electorală nu se schimbă cu mai puțin de un an înainte de alegeri: „Importanţa şi necesitatea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare într-un context de criză economică – incontestabile de altfel – nu se pot constitui însă în argumente care să susţină, în orice condiţii, restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertăţi sau care să susţină măsuri de natură a afecta principii fundamentale ale statului de drept”, arată deciziaCCR și„O asemenea modificare legislativă intempestivă poate fi de natură să creeze dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune”, arăta Curtea Constituțională în Decizia 51/2012, relevantă mutatis mutandis și în acest caz, potrivit Știri pe Surse. Cornel Nistorescu crucifică în Cotidianul cu o virulență colosală, în penultimul său editorial despre comasare, frenezia înfulecării democrației românești în cursul festinului Coaliției:
„Comasarea lui Dracu cu Frati-su?” „Comasarea este o operațiune de încrucișat rîma cu sîrma ghimpată pentru a ajunge la miere.(Un instantaneu delicios de ironie socratică a maestrului! N.n.) Exact cum au făcut rușii. Au colorat și au îndulcit orizontul și au zis „Înainte, fraților!”. Comasarea seamănă cu o asociere între un Diavol galben și Unul roșu sau cu o înfrățire între lup și vulpe, hotărîți să dea un duet de balet. Comasarea alegerilor este o înțelegere între nemernici și ticăloși, între hoți și șarlatani, preocupați și ei să închege o orchestră și să cînte aceeași muzică și să împartă frățește prada care le cade de pe urma unei admirații necondiționate. Comasarea este o operațiune de calcule, condiții, planuri și speculații din care nu cîștigă decît autorii. Comasarea alegerilor este un plan de putere făcut de nehaliții politici speriați de procurori și de căderea în opoziție. Comasarea alegerilor reprezintă o economie de 50-100 de milioane de euro pentru a putea toca miliardele din aceeași monedă pe toate aiurelile de ne-pus în operă. Comasarea alegerilor este o formă de eliminare a celui mic și de astupat gura celui gălăgios, care țipă la hoție și la nedreptate. Comasarea alegerilor este o surzeală publică în care vocea poporului român sună blînd și nepăsător și numai din cînd în cînd ca un hăuit disperat. Comasarea este o artă românească de a găsi explicații și soluții la ce nu are nici logică, nici temei, nici salvare. Comasarea alegerilor este o soluție politică scoasă din pălărie de șmecheri în numele stabilității lor pe funcții. Comasarea este un tricot politic împuțit la care mahării mai lucrează pînă săptămâna viitoare.
Din cele peste o sută de comentarii redăm câteva: Libiu Mateescu spune: 09 feb. 2024 la 9:42 Comasarea este o hidră politicianistă cu patru capete deghizată intr-un balaur cu doar două, dar cu apetit de infulecare triplu.
Hotii spune: 09 feb. 2024 la 6:15 Cu câteva luni înainte de alegeri, comasarea e un alt furt al mafiei psdnl , lumea va vota la europarlamentare în neinformați ceea ce încalcă principiile universale ale dreptului omului. Orice comasarea se poate realiza doar în consens cu toate partidele, inclusiv cele din opoziție
vanatorul de troli spune: 09 feb. 2024 la 6:35 …perfect adevarat!…si ati putea continua mult si bine, cred ca nu contine vocabularul suficiente cuvinte pt a califica marsavia aceasta…
Rotativa de furat spune: 09 feb. 2024 la 6:47 Fac economii forever. Desfinteaza alegerile complet si baga rotativa pe viata. Ei por fura linisti, cum deja fac, stiindu-se realesi pe viata.
Un patriot spune: 09 feb. 2024 la 6:50 Comasarea este o hotie pe fata si o lovitura data democratiei adevarate. Pt o democratie reala si reguli respectate nu au interes nici KWI si nici toata camarila lui de adunaturi psdpnl.
Ultimul editorial al lui Nistorescu despre comasare este devastator la adresa celor două haite politice ale Coaliției. Fragment:
„Operațiunea de acaparare a puterii pe termen lung de către două partide umflate și rapace sub denumirea de „comasare a alegerilor” a început să patineze și să scîrțîie din toate puterile.
În teorie, planul de a turna beton peste democrație în numele stabilității pentru un deceniu suna destul de simplu: – Ne aliem și punem mîna pe putere pentru următorul deceniu! Și le zicem tuturor, pa și pusi! Împărțim funcțiile, ne punem oamenii peste tot, îi mai rotim și-i lăsăm pe cetățeni cu gura căscată! Ambele partide ar vrea. Își ling buzele la așa ispită. Culmea, președintele, bîrna mediatoare și non-gînditoare, nu se opune. Este de acord cu varianta comasării, mai ales dacă ai săi s-ar alege cu un hartan îndestulător din putere. Ba, ar dori și susținerea PSD pentru un candidat unic al Coaliției care să-i garanteze imunitatea după alegeri. Punct ochit, punct lovit!” După ce face un inventar al zerourilor care semnifică însușirile intelectuale și morale ale celor doi satrapi, Ciolacu și Ciucă, directorul Cotidianului constată: „Ambițiile celor două tabere se termină ca o bușeală în zidul care le desparte urmată de o scufundare în cloaca în care se scaldă amîndouă. Negocierile continuă pe ascuns și, la vedere, pe săptămîna viitoare.”
Din cele peste o sută de comentarii la editorialul de ieri al maestrului redăm două:
Leopold spune: 13 feb. 2024 la 9:37 … vrăjeală pentru fraieri. Cică nu se înțeleg, nu vor, dar … vorba lui Caragiale: ”So`ntâmplat un eveniment de o covârșitoare moralitatea politică și după care țara noastră de secole tânjea! So`ntâplat câ după tragice lupte politice și intestine, șî pot să zâc chiar fratricide, muma noastră comună țara ne-o strâgat: ajunge fii mei, eu am nevoie de armonie! șî noi am auzito URA! URA! URA!
3 feb 2024 Libiu. Mateescu spune: Plastică și invăluitoare analiză a zerourilor din capul statului. Partea proastă este ca analiza converge catre alta, a zerourilor țării de peste tot, incepând cu aleșii nației și nația înseși. Care va alege una din cele două loaze si va aplauda sfârșitul democrației, pentru ca atâta știe și poate.
Liberalii nu văd hăul Opoziției, ce li se deschide abisal în fața ochilor Ceea ce liberalilor le eludează apercepția este posibilitatea neîndoielnică a unei viitoare alianțe PSD-AUR, aspect al Real Politik care pare să depășească simplista înțelegere despre politică a liderilor din vîrful PNL, în frunte cu contraindicatul pentru cugetare, Nicolae Ciucă, parafrazîndu-l pe Țuțea, cel care se referea la ruși astfel. Ba, chiar este posibilă varianta unei guvernări exclusiv PSD, minoritară însă, cu susținere parlamentară din partea AUR, în schimbul unor sinecuri bănoase și a unor ciozvârte de putere zemoase, chiar dacă nu chiar ministeriale. În acest caz chemarea ostășească la arme a inadecvatului lider rezervist al PNL împotriva extremismului fantasmagoric din politica românească ce ar fi, în opinia lui, reprezentat de AUR și de Șoșoacă, dar și în favoarea stupidei stabilități mereu invocate, este cel puțin redundantă dacă nu chiar ridicolă. Mai ales dacă Donald Trump va reveni la Casa Albă și se va arăta favorabil unei inserții de suveranism prin AUR în guvernul României. În această situație Ciucă cel degrabă iubitor și ascultător de americani va face o piruetă soldățească în jurul axei și va saluta cu o mână la cozoroc și cu alta pe vipușcă noua orientare americană și stabilitatea adusă de „extremistul” Simion guvernării României. În vederea supraviețuirii PNL, cel mai bine pentru liberali ar fi ca președintele Ciucă să-și ia o vacanță prelungită de la propria-i persoană până când trec alegerile de tot felul, iar apoi să-și mai ia una definitivă de la liberalismul românesc însuși, orice forme ar îmbrăca acesta.
O doamnă profesoară din Timișoara, de fapt conf. univ. dr. la Universitatea de Vest, se plânge că studenții dânsei (la Litere, să fim bine înțeleși!) nu mai citesc romane. Treaba asta e la fel de absurdă ca și cum ai vedea studenți la Mate-Info care nu vor să rezolve probleme sau studenți la Medicină care nu vor să învețe care sunt organele interne. Și se întreabă care ar putea fi soluția. Probabil mulți universitari se întreabă același lucru. Învățământul superior e în mod clar într-o fundătură. Soluția e simplă și e aceeași de 1000 de ani, de 2000 de ani, de când există Akademia, și Universități, și școli superioare: dacă tot ce-i interesează pe acești studenți e să ia o diplomă, atunci nu le mai dați diplome pe degeaba. Nu-i mai treceți examenele, câtă vreme ei sunt bâte. Nu mai permiteți tuturor analfabeților să termine o facultate. Nu mai faceți din absolvirea unei facultăți un drept în sine. Absolvirea unei facultăți trebuie să fie un drept doar pentru cei care învață și care se ridică la anumite standarde. În rest, ce să zic?… lumea are nevoie și de mecanici, tractoriști, sudori, bucătari și multe alte meserii care nu necesită studii superioare și din care se poate câștiga foarte bine. Știți că un stivuitorist pe reach-truck poate ajunge după câțiva ani de experiență la 6-7.000 de lei, net? Ca să ai permis de stivuitorist nici nu-ți trebuie bacul. Chiar azi un client mi-a zis că anul trecut a încercat să angajeze doi tineri absolvenți, ingineri. „Nu-ți exagerez”, mi-a zis el, „amândoi aveau IQ 100… împreună! I-am ținut 3 luni și după ce n-am avut ce face cu ei, că nu se lipea nimic de ei, a trebuit să-i dau afară.” Partea interesantă a poveștii vine acum. „Unuia dintre ei i-am zis în față: ‘Băi băiatule, tu ești prea prost. Fă altceva, că tu nu ești inginer.’ Dar ce crezi că au făcut după ce i-am dat eu afară? Și-au trecut imediat în CV că au lucrat la mine și după vreo două săptămâni se angajaseră amândoi pe la câte o multinațională, la X și Y. Și cel mai tare e că pe ăla pe care l-am făcut prost în față l-am întâlnit recent pe stradă, întâmplător, și mi s-a lăudat că lucrează la multinaționala X unde proiectează sisteme xyz. Bă, ești nebun, păi ca să proiectezi sisteme xyz trebuie să știi carte, nu glumă. Ce dracu’ o proiecta ăla acolo, numai el știe.” Ba nu, nu e greu de ghicit ce proiectează: ceva pe care multinaționala X va lua o droaie de bani, și când va fi să vină un cutremur se va prăbuși, dar cum multinaționala X are bani de avocați fără număr, fără număr, probabil va fi ca la Colectiv, adică vor pica de proști niște pompieri și vreun funcționar de la primărie. Dând diplome universitare unora care nu le merită ne furăm singuri căciula. Ne imaginăm că societatea noastră are o mulțime de profesori, economiști, medici, ingineri, arhitecți etc. și de fapt majoritatea acestor „absolvenți” abia dacă sunt buni de Glovo.
Ca și în 2009, societatea Roșia Montană Gold Corporation a fost, în 2023, pe pierderi atât de mari încât a fost în situație virtuală de lichidare. Adică, a continuat să fie o societate-fantomă, care nu ar fi trebuit nicicând să primească și să i se prelungească (ultima oară, în 2019) licențe de exploatare a aurului de la Roșia Montană. Nici să facă procese de “expropriere”, la ICSID de la Washington, contra Statului Român. Trădătorii politici, dobitocii birocratici și ipocriții din oengeuri nu au realizat teatrul cu scenariu prost de “investiții” jucat de RMGC și Gabriel Resources (acționarul său ultra-majoritar) în perioada 1999-2009, așa cum nu realizează că au de-a face cu o fantomă din 2009 încoace. Primul sezon a fost dedicat acaparării unei regii automone, cu tot cu drepturile de exploatare. Era pe vremea când România ne dădea privatizare pe pâine, iar “investitorii” erau ridicați în slăvi, chit că erau ex-ospătari și, în mod curent, traficanți de droguri și carne vie. Al doilea sezon acestei telenovele a fost finalizat cu o majorare fictivă de capital social. În anii aceea, 2008-2009, RMGC a reușit să acumuleze pierderi de cca 500 de milioane de euro. Ca să le acopere, RMGC a convertit în acțiuni noi o pretinsă creanță a Gabriel Resources și a “rezolvat” problema prin cea mai clișeică formă de spălare de bani. Pretinsa creanță a înglobat și o mică parte constând în despăgubiri plătite sătenilor pentru a-și părăsi casele, dar și sume de “protocol”, cu care s-a cumpărat bunăvoința presei, a lobby-iștilor și a politicienilor, precum și mita și traficul de influență pe față. E ironic, dar într-o primă fază, judecătorii de la Alba Iulia au refuzat schema financiară, pe motiv că nu se bazează pe fapte reale. Dar politicienii – compradores de la acea vreme au modificat legea pentru a da șansa “investitorilor” să rezolve problema. Majorarea de capital a fost acceptată, până la urmă, de un judecător “binevoitor”, foarte imparțial. Personal, în 2010, am reușit să conving un parlamentar să formuleze acțiune în dizolvarea RMGC. Cu toate că se dădeau cu koorul de pământ contra exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montană, oengeurile militante nu s-au lăsat convinse de această acțiune. Au refuzat să participe la proces. Am avut întâlniri cu două dintre ele: Alburnus Major și Neurweg. Au venit, m-au scanat, au văzut cu nu am nici trese pe umăr, nici pedegree Open Society Foundation/Freedom House, au realizat că nu pot influența cu nimic mersul de buldozer al proiectului de scamatorie la care erau toți parte (deci, că nu sunt periculos, ci doar naiv) și au plecat. După care au început celebrele manifestații anti-RMGC (la care am fost și eu de câteva ori, tot din naivitate), proteste la care a luat naștere mișcarea nicușorist-sălvătoristă care a dat guvernul zero Cioloș și, ulterior, guvernele zero barat Orban & Cîțu, care ne-au cocoșat cu sutele de miliarde împrumutate și aruncate pe fereastră & furate în plandemie. Și care au readus pe lume politicile naziste și de tip apartheid… La scurt timp de la punerea pe rolul justiției a dosarului de dizolvare (la care am muncit un an pro bono) parlamebtarul de care vă ziceam a renunțat la acțiune. Fusese amenințat cu cheltuieli de judecată de 400 de mii de euro. Și RMGC a rămas plăcut-uscată, pentru a putea fi făcută în liniște acțiunea la ICSID. Apropo, ca urmare a majorării fictive de capital, Minvest Deva, care era atunci acționar cu 19%, a fost diluat instant la 0,17%. Că așa-i în tenis. Suntem în 2024, iar presa și politicienii, aceiași compradores care au făcut afaceri ultra-bănoase cu fantoma RMGC, se lamentează că Statul român pierde miliarde la ICSID. Notă: deocamdată, această informație excesiv de împinsă la tv e feicniuz. Pe site-ul ICSID nu scrie nimic despre decizie, deci ori presa știe pe surse ce gândesc arbitri, ceea ce e tâmpit și riscant, pentru că sugerează corupție și scurgeri de informații confidențiale, ori presa are, de fapt, o misiune, aceea de a convinge investitorii să bage bani în acțiuni ale Gabriel Resources. Eu zic să urmărim ce se întâmplă cu capitalul social al fantomei. Iar dacă nu se acoperă mega-pierderile, să pretindem deștepților care reprezintă Statul român să facă acțiune în dizolvarea RMGC și să ceară lichidarea. Dacă, retroactiv, se va fi constatat că RMGC a fost o fantomă încă din 2009, înseamnă că nu a existat o investiție și, deci, nu există expropriere, deci procesul de la ICSID trebuie anulat, întrucât este o simulație. Nu pretind oengeurilor militante să ia această idee pro bono și să o transforme în acțiune în dizolvare. Ele au o altă agendă. PS Mă adresez celor vizați de această postare: priviți-vă în oglindă. Nu o spargeți dacă nu vă place imaginea de acolo. Riscați să vă răniți la degețele.
„Faurar” sau „luna lupilor” era considerata a fi o luna deosebit de nemiloasa, venind cu geruri si viscole mari. In traditia populara se spune ca in februarie, doua saptamani ingheata tot, iar in urmatoarele doua se dezgheata. Denumirea populara „Faurar”, sugera momentul inceperii pregatirilor pentru muncile agricole si nu numai, cand oamenii luau la reparat uneltele sau isi faureau altele pentru luna urmatoare cand incepea anul agricol. Februarie este ultima luna a calendarului roman (cu inceput de an la 1 martie) si luna a doua a calendarului iulian si gregorian (cu inceput de an la 1 ianuarie), avand 28 de zile, iar in an bisect, 29. Ziua are 11 ore, iar noaptea 13. Pentru ca are numai 28 de zile (29 in anii bisecti) Faur este considerat fratele cel mai mic al lunilor anului. Timpul reflecta capriciile copilului Faur: cand ride si zimbeste este frumos, cand plinge bate viscol, cind e suparat da ger de crapa pietrele. In cursul lunii acesteia se incheiau sezatorile si impreuna cu acestea distractiile tinerilor din serile si noptile lungi de iarna. Denumirea populara a lunii februarie este legata de mesterii fauri, lucratori ai fierului, care pregateau uneltele de munca, ascuteau sau confectionau fiarele sau cutitele de plug inainte de deschiderea sezonului agrar. Acum se incheiau, de obicei, sezatorile si, o data cu ele, distractiile tinerilor din serile si noptile lungi de iarna. Peisajul spiritual al satului romanesc cuprindea un mare numar de sarbatori religioase si populare. Iata cateva dintre ele: Intampinarea Domnului, Sf. Toader, Martirii de Iarna, Trif Nebunul, Ziua Omizilor, Ziua Ursului, Sf. Haralambie, Mosii de iarna. Apropierea sezonului agrar aducea in prim plan preocuparile agrare: ingrijirea vitelor de munca; repararea uneltelor; pregatirea semintelor pentru semanat, etc. Linistea si odihna in sat erau aduse de reprezentarile hipomorfe, Caii lui Sintoader, feciori voinici si frumosi dar cu coada de cal in pantaloni si cu copite de cai in opinci, care intrau in sezatoare, luau fetele la joc, zburau cu ele in inaltul cerului, de unde le-ar fi lasat sa cada. Batranii spun ca luna februarie a fost intotdeauna o luna capricioasa si rea. E suparata si vitrega deoarece i s-au „repartizat” cele mai putine zile. Pe de alta parte, luna februarie este si cea care marcheaza inceputul sfarsitului iernii: „Februarie doboara iarna„, se spune in unele zone.
* * *
In traditia populara, luna februarie incepe cu Martinii de iarna (1-3 februarie), divinitati preistorice dedicate ursilor. Cel mai puternic este Martinul cel mare, sarbatorit pe 2 (Stretenia sau Ziua Ursului). In aceasta zi, se spune ca ursul iese din barlog ca sa isi priveasca umbra pe zapada. Daca este ceata si nu si-o vede, isi darama barlogul, trage un joc, dupa care merge la rau sa bea apa si apoi isi vede de treburi prin padure. Daca, din contra, este soare si isi vede umbra, inseamna ca iarna va mai dura 40 de zile si ursul intra din nou in barlog. Aceste prime zile ale lui februarie sunt si cele in care ursoaicele dau nastere puilor. Despre Mos Martin se spune ca ar fi fost om, morar sau pastor in satul sau, conform obiceiurilor populare inregistrate de Ion Ghinoiu.
Dupa ce a devenit urs, acesta si-a pastrat sentimente si preocupari specifice oamenilor. De exemplu, iubeste o femeie, pe care o fura si o aduce in barlogul construit dinainte de el. Doar un singur lucru nu stie sa faca sa aprinda focul. Exista o legatura intre vita-de-vie patronata de Trifonul Viilor si urs. Sarbatorile lor se suprapun in februarie si peste doua bioritmuri: in butucii viilor se pune in miscare seva, iar in padure, ursoaicele fata. Pe 10 februarie este sarbatorit sfantul mucenic Haralambie, mare aparator impotriva bolilor. Pentru a-i castiga bunavointa, oamenii tin post, impart pomeni si stropesc pomii fructiferi si vitele cu aghiazma. In ziua urmatoare, este sarbatorit sfantul mucenic Vlasie protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. Se spune ca, in aceasta zi, pasarilor nemigratoare li se deschide ciocul si incep sa cante. O alta sarbatoare legata de acesti colocatari permanenti este Dragobetele (24 februarie), care celebreaza imperecherea pasarilor din padure, dar si dragostea curata a tinerilor. Acesta este o reprezentare mitica, numit si Cap de primavara si este considerat a fi deschizatorul dragostei si al bunei dispozitii. Conform traditiei populare, de Dragobete pasarile se strang, se imperecheaza si isi construiesc cuiburile in care isi vor creste puii. (Comoara satelor, Calendar populara de Ion Ghinoiu). Calendarul Popular al lunii februarie:
1 februarie TRIFON NEBUNUL, VIERMARITUL (Sf. Mc. Trifon, protector al zarzavagiilor). – se tine ca aparare de insecte daunatoare. – se fac slujbe pentru protectia livezilor si semanaturilor de daunatori. – Gurbanul viilor, obicei de protectie a recoltei de struguri. – se schimba vremea: se intampina iarna cu varaâ€. – se da, din mana pomana, o strachina de malai, ca sa nu fie lacuste. – se face vraja de folos tie si paguba dusmanului. 2 februarie STRETENIA, ZIUA URSULUI (MARTINUL DE IARNA), TARCOLITUL VIILOR (Intampinarea Domnului). – se schimba vremea: “daca ursul isi strica barlogul, primavara este aproape, daca intra inapoi, iarna continua; incep sa cuibareasca pasarile. – este sarbatoarea boilor: sunt scutiti de lucru si li se da fan cu mana. – Tarcolitul viilor, obicei de inceput al anului viticol. – se tine pentru sporul casei; se face praznic si se da de pomana, femeile se cinstesc cu rachiu. – nu se arunca afara cenusa sau gunoiul, sa nu se praseasca lupii. 10 februarie HARALAMBIE DE CIUMA ( Sf. Sfintit Mucenic Haralambie). – se tine pentru aparare de ciuma si alte boli, protectia casei, culturilor si animalelor (se poate scarmana lana). – se dau pomana coliva, paine, lumanari. – la biserica se sfiintesc colaci si grau care inpreuna cu aghiasma vor proteja animalele si pasarile.
SAMBATA MORTILOR; IN PRAGURI; A URSULUI; MOSII DE PIFTII. – femeile nu lucreaza ca sa nu tremure ca piftia; nu se spala rufe. – se fac pomeni pentru mortii familiei: se dau lumanari, piftii, coliva, colaci la vecini, rude, saraci sa nu fie mortii flamanzi; nu se matura gunoiul afara ca-l dai in gura mortilor. 11 februarie DUMINICA LASATULUI SECULUI DE CARNE; VLASII (Sf. Sfintit Mucenic Vlasie Episcopul, protector al gospodariei). – se deschide glasul pasarilor. – se tine pentru a naste copii normali, pentru protectia ochilor, pentru gasirea lucrurilor pierdute. – se petrece – Alimori, Baterea halvitei, Legarea granelor, Incurarea cailor, obiceiuri de protectie a recoltelor. 24 februarie DRAGOBETE, CAP DE PRIMAVARA, LOGODICIUL PASARILOR (Intaia si a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezatorul). SAN-TOADERUL CEL MARE; SAMBATA CAILOR; SAMBATA URSULUI (Sambata Sf. Teodor). – se tine de teama pedepsei cailor lui San-Toader; se fac pomeni pentru morti. – se posteste, nu se mananca peste, doar icre, undelemn, masline. – se face coliva (Sf. Toader a inventat-o),care, sfiintita, este buna de leac la oameni si animale. – se tund caii (coama se ingroapa in balegar pentru prasila) si se incura (alearga), sa fie iuti. – se prind varutele, obicei al copiilor; Bulciul Santoaderului, obiceiul nevestelor tinere. – se tine ca aparare a recoltelor de pasari. – pasarile isi fac cuib. – fetele isi fac farmece de dragoste. – tinerii petrec, merg dupa flori, si le daruiesc cu cate un sarut ca o pecetluire a prieteniei; este ziua indragostirilor; perechile nu se cearta, sa nu fie invrajbiti tot anul. (Iza M.)
Romano-catolicismul, scria Fiodor Dostoievski, „a proclamat un Hristos nou, nu ca cel dintâi, ci unul care a fost sedus de a treia ispita a diavolului — ispita împărățiilor lumii: „Toate acestea îți voi da, dacă vei cădea și te vei închina mie!”[1]
Acesta este principalul reproș făcut de ortodocși Bisericii Romane. Găsesc că este pe deplin justificat și aș adăuga că falsul Hristos catolic este de fapt Iahve[dumnezeul iudaic] deghizat. Spre deosebire de Patriarhul Constantinopolului sau mai târziu de cel al Moscovei, care a pretins doar „sabia spirituală” (autoritatea sacră), papii medievali au revendicat și „sabia temporală” (puterea seculară). Nu numai că au guvernat direct unul dintre cele mai bogate principate din Italia, dar au pretins că domnesc asupra regilor și împăraților.
Falsa donație a lui Constantin Pentru a-și justifica proiectul de monarhie universală, papii au angajat o armată de juriști care au dezvoltat un nou drept canonic care să prevaleze asupra dreptului feudal și cutumiar, folosind în același timp falsuri pentru a face ca noul lor sistem să pară cel mai vechi. Cel mai faimos fals medieval este „Donația lui Constantin”. A fost fabricat într-un scriptorium papal între 750 și 850 și mai târziu inclus într-o colecție de alte o sută de decrete false și acte sinodale cunoscute astăzi ca Decretale Pseudo-Isidoriene. Scopul principal al acestor decrete false a fost acela de a inventa precedente pentru exercitarea autorității suverane a Episcopului Romei asupra Bisericii universale, pe de o parte, și asupra tuturor suveranilor seculari occidentali, pe de altă parte. Aceste falsuri au fost încorporate în secolul al XII-lea în Decretum lui Grațian, care avea să devină baza întregului drept canonic. Donația lui Constantin este piesa centrală a acestei masive întreprinderi de falsificare a istoriei. Poate fi considerată drept Constituția pe care Biserica Romană a dat-o Europei de Vest. Probabil că a avut o influență politică mai mare decât orice alt document scris din istoria omenirii. Prin acest document, împăratul Constantin cel Mare, din recunoştinţă pentru că s-a vindecat miraculos de lepră prin apa botezului, i-a cedat „lui Silvestru pontiful universal şi tuturor urmaşilor săi până la sfârşitul lumii” toate însemnele imperiale — paliu, sceptru, diademă, tiara, mantie purpurie, tunică stacojie – adică totalitatea „măreției imperiale și gloriei puterii noastre”. De asemenea, Constantin i-a cedat papei Silvestru „atât palatul nostru [Lateran], cât și orașul Roma și toate provinciile, localitățile și orașele Italiei sau regiunile vestice”. Iar pentru a lăsa papei putere deplină asupra Occidentului, Constantin a hotărât să se retragă în Bizanț; „căci, acolo unde supremația preoților și a conducătorului religiei creștine a fost stabilită de un conducător ceresc, nu se cuvine ca acolo să aibă jurisdicție un conducător pământesc.” Pe această bază, timp de o jumătate de mileniu, papii au pretins că au primit autoritate imperială deplină și dreptul de a acorda această autoritate omului pe care l-au ales sau de a o retrage de la el dacă acesta nu corespunde așteptărilor lor. În virtutea acestui principiu, Grigore al VII-lea l-a forțat pe împăratul german Henric al IV-lea să se smerească în fața lui și să-și recunoască suzeranitatea la Canossa în ianuarie 1077. După ce au primit de la Constantin putere temporală deplină asupra întregului Occident, papii s-au străduit, de asemenea, să transforme toate regatele în feude papale, iar regii lor în vasali. În 1059 Papa Nicolae al II-lea dăruiește sudul Italiei și Sicilia (dacă ar putea să o cucerească) aventurierului normand Robert Guiscard, cu condiția să-i aducă un omagiu. Câțiva ani mai târziu, Alexandru al II-lea i-a dat Anglia lui William de Normandia în aceeași condiție. Apoi Adrian al IV-lea (1154-1159) a dat Irlanda ca „posedare ereditară” regelui Angliei Henric al II-lea, deoarece „toate insulele se presupune că aparțin Bisericii Romane, conform legii antice, conform donației lui Constantin, care bogat. i-a înzestrat.”[2] Încet, dar sigur, de la o lovitură de stat la alta, grație armei sale magice de excomunicare, papa a devenit cel mai puternic stăpân al Europei, primind loialitate și tribut de la nenumărați regi. Toate acestea pe baza autorităţii ce i-a fost conferită prin donaţia falsă a lui Constantin. Falsificatorul Donației lui Constantin nu s-a mulțumit să afirme că papa deține supremația temporală asupra întregului Occident. I-a dat și supremația spirituală asupra întregii lumi, adică, practic, asupra întregului creștinism răsăritean. Constantin cel Mare este obligat să decrete că Episcopul Romei „va guverna cele patru patriarhii ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului și Constantinopolului, precum și toate Bisericile lui Dumnezeu din întreaga lume. Iar pontiful care va prezida acum destinul celei mai sfinte Biserici Romane va fi cel mai înalt, capul tuturor preoților din întreaga lume și toate lucrurile vor fi reglementate după hotărârile sale.” Donația, desigur, a dus la ceea ce noi în Occident numim Schisma de Est, dar ortodocșii o numesc Schisma de Vest. Pretenția papei de supremație asupra altor patriarhi a fost o trădare a constituției conciliare originale a Bisericii, o încercare de lovitură de stat împotriva principiului înțelegerii frățești care a fost condiția ca Duhul Sfânt să conducă Biserica universală. În timp ce Donația a fost folosită ca document legal de către papalitate din secolul al XI-lea, autenticitatea sau valabilitatea ei au fost ocazional contestate. În anul 1001, ca răspuns la cererea Papei Silvestru al II-lea de a „restaura” Sfântului Scaun opt județe ale Italiei, împăratul Otto al III-lea a denunțat „neglijența și incompetența” pontifilor, precum și „minciunile falsificate de ei înșiși”, ” scris „cu litere de aur” și pus „sub numele marelui Constantin”.[3] La începutul secolului al XIII-lea, Walther von der Vogelweide, un poet apropiat lui Frederic al II-lea, nu a contestat originea Donației, ci a văzut-o ca pe o mare nenorocire, care a inversat ordinea naturală a lumii și a cauzat suferințe infinite pentru Europa.[4] Frederic al II-lea a cerut avocaților săi să o declare ilegală: Constantin pur și simplu nu avea dreptul să o facă. Inocențiu al IV-lea a răspuns că, toate lucrurile aparținând lui Hristos, pe care Papa l-a reprezentat pe pământ, Donația a fost doar o „restituire”.[5] Abia în secolul al XV-lea a început să fie recunoscută pe scară largă originea frauduloasă a Donației, printr-o analiză critică destul de simplă (de exemplu, cum a putut Constantin să evoce Patriarhia Constantinopolului care încă nu exista?). Și totuși, Vaticanul nu a prezentat vreodată scuze oficiale pentru această farsă diabolică. De fapt, nimic nu s-a schimbat fundamental în discursul și atitudinea papalității. Deși demascat ca al doilea cel mai mare mincinos de pe pământ (autoproclamatul „popor ales” este primul), Biserica a recurs mai târziu la cea mai ridicolă pretenție de „infailibilitate papală” (1870)
Constantin cel Tainic Papii au folosit semnătura falsificată a lui Constantin ca bază pentru proiectul lor teocratic. Ce altceva au inventat sub numele lui Constantin? În ce măsură au inventat Constantinul de care aveau nevoie? Cât de mult merită merită biografia lui Constantin scrisă de istoricul clerical Eusebiu din Cezareea? Această biografie este prezentată de autorul ei ca fiind scrisă pe baza conversației directe cu Constantin. Editorii academicieni recenti ai acestei Vite Constantini admit că „s-a dovedit extrem de controversat”, unii savanți fiind „foarte sceptici”. Într-adevăr, integritatea lui Eusebiu ca scriitor a fost adesea atacată, iar paternitatea sa la VC [V Constantini] a fost negata de savanți dornici să discrediteze valoarea dovezilor pe care le oferă, discuția concentrându-se în special pe numeroase documente imperiale care sunt. cita literal. în lucrare.[6] Se crede că Vita Constantini a fost scrisă în limba greacă, dar a fost cunoscută abia până în secolul al XIII-lea în traducerea latină atribuită legendarului Sfânt Ieronim, la fel ca și Istoria Bisericii a aceluiași autor (autobiografia Bisericii, ca să spunem așa). Nu există nicio garanție că a fost scrisă în Orient sau înainte de secolul al VIII-lea. Poate fi la fel de fals ca și Donația lui Constantin. În afara prozei lui Eusebiu, nu există măcar o singură dovadă că Constantin a fost creștin sau chiar favorabil creștinismului. S-au păstrat două panegirice (discursuri publice de laudă) ale lui Constantin și nu fac nicio mențiune despre creștinism. În schimb, unul conține relația unei viziuni primite de Constantin de la zeul soarelui Apollo, „cu semnul victoriei”, după care Constantin s-a plasat sub protecția lui Sol Invictus. Ceea ce scrie „Eusebiu” – și ar fi auzit din gura lui Constantin – despre bătălia de la Podul Milvian este, evident, o rescriere a acelui motiv extras din religia imperială. Când mărșăluia spre Roma pentru a-l doborî pe Maxențiu, ne spune Eusebiu, Constantin „a văzut cu ochii săi, sus pe cer și odihnindu-se deasupra soarelui, un trofeu în formă de cruce format din lumină și un text atașat la el care spunea: „Prin aceasta cucerire’” (I,28). În noaptea următoare, Hristos i s-a arătat într-un vis pentru a confirma viziunea. Constantin a pus imediat trupele sale să picteze semnul pe scuturile lor – transformându-l pe Hristos într-un puternic zeu militar – și a câștigat bătălia. Autorul nostru vrea să cred că a primit această poveste de la Constantin însuși. Dacă altcineva ar fi raportat-o, poate că nu ar fi ușor de acceptat; dar din moment ce însuși împărțatul victorios i-a spus povestea scriitorului de față mult timp după aceea, când am fost privilegiat de cunoștințele și compania lui și am confirmat-o prin jurăminte, cine a putut ezita să creadă povestea, mai ales când timpul care a urmat. a oferit dovezi. pentru adevărul a ceea ce a spus? (I,28)[7] Nu știu părerea ta, dar sentimentul meu este că un biograf bun nu ar scrie așa. Doar un mincinos dedicat ar face-o. Minciuna de fapt se releva cu arcul construit de Constantin care a comemorat victoria asupra lui Maxentius la Roma și pentru a-și prezenta numeroasele zeități, mai ales ale zeului soarelui Apollo, dar nu cea mai mică referire la Hristos. Poate exista o dovadă mai puternică că „Eusebiu” a inventat întâlnirea lui Constantin cu Hristos? Același autor a spus minciuni si despre semnul adoptat de Constantin ca standard militar (numit acum labarum): Acesta a fost ceva pe care Împăratul însuși a considerat o dată de cuviință să mă lase să mă uit și eu, Dumnezeu dăruind chiar și asta.
Chi-Rho – sau crismon sau cristograma A fost construit după următorul design. Un stâlp înalt placat cu aur avea o bară transversală care făcea formă de cruce. În partea de sus, fusese prinsă o coroană împletită din pietre prețioase și aur. Pe ea două litere, intimând prin primele sale caractere numele „Hristos”, formau monograma titlului Mântuitorului, rho fiind intersectat în mijloc de chi. Acestea litere pe care se împartă obișnuia să le poarte și pe coif în vremurile ulterioare. (I,31)[8] Acest semn Chi-Rho este astăzi stema papalității. Dar arheologia și numismatica au dovedit că este anterioară creștinismului. Se găsește, de exemplu, pe o drahmă a lui Ptolemeu III Euergetes (246-222 î.Hr.) — între picioarele vulturului. Chi-Rho apare chiar pe o monedă bătută de Maxentius, pe care se spune că Constantin l-a învins tocmai prin acest semn. Este clar că Chi-Rho – sau crismon sau cristograma[semnul lui Isus Cristos] – a fost un simbol imperial pre-creștin furat de Biserică. Nu este clar, însă, ce a reprezentat înaintea creștinismului.[9] Deoarece se găsește adesea în interior printr-o coroană vegetală, s-ar putea să se fi referit la un principiu cosmic asociat cu învierea Naturii în timpul Paștelui, simbol al Anastasis. Și din moment ce Chi-Rho apare în spatele capului lui Constantin într-un mozaic din Hinton St Mary, Dorset, Anglia și din moment ce lui Constantin îi plăcea să fie portretizat cu o coroană solară sau radiantă, este probabil ca Chi-Rho să aibă o semnificație solară.[10] Unii îl văd ca pe un simbol împrumutat din cultul lui Mithras, strâns legat de Sol Invictus. Analogiile dintre Mithras și Isus sunt atât de numeroase încât Iustin și Tertulian l-au acuzat pe Mithras de imitatio diabolica. De asemenea, știm că mai multe biserici italiene, inclusiv Bazilica Sfântul Petru, au fost construite pe cripte mitraice.[11] Se poate observa pe frontispiciul Sfântului Petru că P vine peste X, sugerând un acronim care începe cu P. Se poate ca semnul să fi fost inițial o prescurtare latină pentru PAX? Mi se pare puțin probabil, din cauza asocierii sale frecvente cu literele grecești α și ω.
Ideea principală este aceasta: nu avem un singur indiciu arheologic că Constantin a susținut sau chiar a promovat credința creștină. Și avem motive serioase să credem că Eusebiu a mințit. Știm, totuși, că el însuși a fost reprezentat ca zeul soarelui Apollo la Roma, precum și la Constantinopol, unde stătea o coloană înaltă de 100 de picioare, cu o statuie a lui însuși cu o coroană radiantă.[12] Sol Invictus a fost sărbătorit public pe 25 decembrie, dar și în fiecare duminică (ziua soarelui), printr-o lege adoptată în martie 321. Deoarece cea mai veche referire la 25 decembrie ca dată a nașterii lui Hristos nu vine înainte de 354 (în Depositio). Martyrum), la șaptesprezece ani de la moartea lui Constantin și din moment ce împăratul Teodosie I a fost cel care în 380 a interzis cultul lui Sol Invictus pentru a face din 25 decembrie sărbătoare creștină, avem dovezi că creștinismul a uzurpat elemente din cultul lui Sol Invictus. Coroana veșnic verde de Crăciun este o moștenire din vremurile precreștine. Apropo, Teodosie era de origine feniciană, iar fenicienii nu se distingeau de evrei (mulți, dacă nu majoritatea, au devenit evrei după căderea Cartaginei). Indică asta o conspirație răzbunătoare fenician-evreiască de a cuceri Roma din interior prin creștinism, așa cum a speculat Flavio Barbiero (citiți cartea „Cum L-a cucerit Yahweh pe Dumnezeu”)? Asta poate fi pentru alt articol. Dar amintiți-vă că Sfântul Augustin a fost și, cel mai probabil, un fenician (a trăit în Cartagina și a pretins că vorbește punica) și că a scris un elogiu al lui Teodosie (Orașul lui Dumnezeu V,26). Știm că a existat o schimbare în politica religioasă după dinastia lui Constantin, când Teodosie a cucerit Roma. Dar schimbarea poate să fi fost mult mai radicală decât se presupune în mod obișnuit. Cultul lui Sol Invictus, pe care Constantin intenționa să facă religia unificatoare a Imperiului, a fost înlocuit cu cultul lui Mesia evreu Isus și zeul său gelos și teoclastic.[13] Este posibil ca schimbarea să fi implicat o rescriere completă a istoriei recente; Teodosie trebuia să pretindă continuitatea cu Constantin, așa că l-a însărcinat pe pseudo-Eusebiu (care este și pseudo-Ieronim) să scrie „Istoria Bisericii” oficială.
Problemele cu credința creștină a lui Constantin sunt numeroase. Iată un alt indiciu că acoperă ceva. Ni se spune că Constantin a convocat și a prezidat primul Sinod de la Niceea în anul 325 și a obligat toți episcopii prezenți să semneze mărturisirea de credință întocmită cu ocazia declarării împotriva doctrinei lui Arie. Dar Eusebiu însuși ne spune, de asemenea, că Constantin a favorizat mai târziu arianismul și a fost botezat în această „erezie” de către ruda lui Eusebiu de Nicomedia, un arianist pe care l-a făcut patriarh al Constantinopolului. Fiul său Constanțiu al II-lea a urmat același crez. Este credibil că un împărat roman cu o minte sănătoasă și-ar întoarce astfel propria politică și ar distruge unitatea Bisericii pe care tocmai a impus-o? Suntem făcuți să bănuim că Sinodul de la Niceea, din care nu a supraviețuit nicio urmă în afara scrierilor lui lui Eusebiu, este o ficțiune fabricată mult timp după moartea lui Constantin. Arianismul în sine este un mare mister, apropo: nu a lăsat practic nicio urmă materială cunoscută, chiar și în Spania, unde se presupune că a fost religia vizigoților conducători timp de trei secole. Aceasta este o mare nedumerire pentru arheologi precum Ralf Bockmann („The Non-Archaeology of Arianism”, 2014) sau Alexandra Chavarria Arnau („Finding invisible Arians”, 2017),[14] sugerând că ceea ce este prezentat astăzi ca o erezie creștină ar fi putut fi ceva total diferit. Ce anume? Este imposibil de spus, în afară de faptul că a rezistat pretenției că un om ar putea fi Dumnezeu. Există atât de multe inconsecvențe în istoria creștinismului până la începutul secolului al VI-lea, pe care le puteți citi în cartea mea “Anno Domini”. Unii sunt de fapt sugerați în mențiuni ocazionale de către savanți nebănuiți. Iată, de exemplu, o remarcă a editorului cărții Boethius’s Consolation of Philosophy (524): Ceea ce observăm în operele lui Boethius — cel puțin în cele care sunt autentice — este absența oricărui indiciu, oricât de îndepărtat, al religiei creștine. Judecând numai după cuvintele sale scrise, am putea fi făcuți să credem că această religie a apărut pe pământ în ziua precedentă și că învățătura ei morală și dogmele erau încă limitate la catacombe.[15] Boethius a scris Mângâierea în așteptarea morții și este considerat un martir creștin. Sună plauzibil?
Cum să muți un imperiu? Vita Constantini a fost scrisă probabil cu secole după Istoria Bisericii atribuită aceluiași autor. Este pe deplin în concordanță cu Donația lui Constantin și poate aparține aceleiași perioade și poate fi la fel de frauduloasă. Se pune un accent deosebit pe mutarea de către Constantin a capitalei Imperiului Roman din Italia la Bosfor, astfel încât să lase papei stăpânirea completă asupra întregului Occident. Această noțiune de translatio imperii este saturată de contradicții, așa cum am subliniat mai înainte. În primul rând, Constantin nu și-a mutat capitala în Est, deoarece el însuși era din Moesia, în Balcani. Istoriografia academică recunoaște că Constantin nu pusese niciodată piciorul în Roma înainte de a o cuceri de la Maxentius. Tatăl lui Constantin, Constanțiu, era și el din Moesia, la fel ca și colegul și rivalul său Licinius. La fel a fost și predecesorul său Dioclețian, care a locuit în principal mai la est în Nicomedia, pe malul estic al Bosforului.[16]
În al doilea rând, Constantin nu poate să fi mutat capitala imperială de la Roma în Bizanț, deoarece Roma încetase deja să mai fie capitală imperială înainte de a se naște Constantin, fiind înlocuită de Milano în 286. Pe vremea lui Dioclețian și a lui Constantin, toată Italia căzuse în anarhie în timpul „Crizei secolului al III-lea” (235-284). Sub Dioclețian, Roma era deja „un oraș mort”.[17] De altfel, putem crede cu adevărat în transferul unei capitale imperiale aflate la o mie de mile distanță, cu înalta sa administrație și nobilime senatorială, care să conducă la metamorfoza unui imperiu roman într-un alt imperiu roman cu limbă, cultură, religie și structură politică cu totul diferite? Și în ce scop? Pentru Ferdinand Lot, un specialist al Antichității Târzii care s-a gândit mult la această întrebare, „întemeierea Constantinopolului este o enigmă politică”. Într-un efort disperat de a-i da un sens, el ajunge la concluzia că „Constantinopolul s-a născut din capriciul unui despot pradă la o exaltare religioasă intensă” și că, prin această „nebunie politică”, „Constantin credea că regenerează Imperiul Roman, ” dar că, „fără să vrea, el a întemeiat Imperiul numit pe bună dreptate „bizantin””.[18] O asemenea speculație nerezonabilă nu face decât să dovedească eșecul istoriografiei academice de a da credibilitate unei povești care ar trebui analizată, nu ca istorie serioasă, ci ca element de propagandă produs de aceleași creieri ca și Donația lui Constantin. Această paradigmă a translatio imperii este probabil o legendă inventată pentru a masca mișcarea opusă și foarte reală a translatio studii, transferul în Occident a culturii grecești păstrată de Bizanț, transfer care a început înainte de cruciade și a culminat cu jefuirea din 1204.
Ciudățenii spațio-temporale Când cineva începe să se întrebe despre Constantin și relația dintre cele două imperii romane, apar ciudățenii cronologice, atingând rapid o masă critică care face ca narațiunea standard despre Roma antică să se prăbușească sub picioarele tale. Această narațiune se bazează pe surse care sunt imposibil de urmărit înainte de secolul al XI-lea, unele dintre ele apărând mult mai târziu. S-a susținut, de exemplu, că lucrările lui Tacitus, descoperite în secolul al XV-lea de Poggio Bracciolini (1380-1459), „trădează condeiul unui umanist din secolul al XV-lea” (Polydor Hochart).[19] Arhitectura Romei este însăși inconsecventă cu narațiunea. „Unde este Roma Evului Mediu”, a întrebat istoricul britanic James Bryce, „Roma lui Alberic, Hildebrand și Rienzi? Roma care a săpat mormintele atâtor cete teutone; unde se înghesuiau pelerinii; de unde au venit poruncile la care regii se închinau? … La această întrebare nu există niciun răspuns. Roma, mama artelor, abia dacă are o clădire pentru a comemora acele vremuri.”[20] S-ar putea să existe un răspuns: această gaură întunecată a Evului Mediu este o iluzie. Ceea ce considerăm ca fiind construcții ale antichității romane sunt de fapt din Evul Mediu și uneori chiar din Evul Mediu târziu. Am știut întotdeauna că Antichitatea romană este, într-o oarecare măsură, o fantomă evocată de cei care pretindeau că îi produc „Renașterea”. Dar în ce măsură mai exact? Luați în considerare că în 1144 Comuna Roma a fost înființată ca Republică, după Pisa în 1085, Milano în 1097, Genova în 1099, Florența în 1100. Roma a folosit acronimul SPQR pe clădirile și monedele sale, în timp ce în același timp patruzeci și două alte orașe medievale italiene au folosit acronimul SPQ urmat de inițiala numelui orașului: SPQP pentru Pisa, SPQT pentru Tusculum, SPQL pentru Lucera etc. În 1362, poetul roman Antonio Pucci a subliniat că SPQR reprezintă cuvintele italiene Sanato Popolo Qumune. Romano („Senatul și poporul Comunei Romei”).[21] Aceste fapte nu sunt compatibile cu teoria conform căreia SPQR a fost inventat în 509 î.Hr. și înseamnă Senatus Populusque Romanus. Cel mai probabil, SPQR nu a fost folosit niciodată înainte de întemeierea Comunei Roma în secolul al XII-lea. Acum, ceea ce scrie nebănuitul savant francez Robert Folz aduce în minte o interpretare alternativă: În 1143, Capitoliul a devenit reședința Consiliului Comunei din Roma. … Într-un mediu în care trecutul a făcut obiectul unei asemenea pasiuni ca la Roma, orice încercare de nouă creație trebuia să ia aspectul unei restaurări a trecutului: Consiliul Comunei se numea Senat, epoca senatorială era folosită în datarea actelor, în timp ce a reapărut și semnul SPQR. Totul s-a întâmplat de parcă se întorceau la tradiția Romei republicane.[22] Un alt mod de a-l privi este: totul s-a întâmplat ca și cum ar fi inventat tradiția Romei republicane în timp ce pretindeau că o reînvie. Aceasta era o practică obișnuită, într-o lume în care antichitatea însemna prestigiu, iar prestigiul însemna putere. Când orașele Reims și Trier se întreceau pentru onoarea încoronării împăratului Otto cel Mare, Reims a venit cu pretenția că ar fi fost fondată de Remus, iar Trier a răspuns pretinzând că a fost fondată de Trebeta, un contemporan al lui Avraam. Ambele au produs texte pentru a susține afirmația lor.[23] Unii patrioți romani medievali au avut motivul, mijloacele și oportunitatea de a fabrica vechimea orașului lor. Petrarca (1304-1374), care l-a „descoperit” pe Cicero și, în același timp, a devenit ciceronian, a făcut parte dintr-un cerc de propagandiști italieni care au celebrat gloria trecută a Romei. „Intențiile lui”, scrie medievalistul francez Jacques Heers, „au fost în mod deliberat politice”. El a fost „unul dintre cei mai virulenți scriitori ai timpului său, implicat într-o mare ceartă împotriva papalității de la Avignon”, făcând tot posibilul pentru a-l aduce înapoi la Roma.”[24] Acestea sunt ipoteze îndrăznețe. Dar dacă am învățat un lucru în ultimii 20 de ani, este că istoria este adesea o minciună, uneori o minciună foarte mare. Istoria Romei a fost scrisă în contextul concurenței sale cu Constantinopolul: este comparabilă cu minciuna lui Iacov pentru a obține binecuvântarea tatălui său un înșelat Esau de dreptul său de întâi născut. Întrebările pe care le-am ridicat aici sunt legitime. Cei interesați s-ar putea bucura de cartea mea “Anno Domini”. Ea ridică mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Dar un lucru pare destul de sigur: Imperiul Minciunilor are o istorie lungă, foarte lungă de minciuni în spate. Falsa donație a lui Constantin și biografia falsă a lui Constantin sunt doar păcatul ei originar.
Autor: Laurent Guyénot Preluare: unz.com Traducerea: CD Sursa: IonCoja.ro
Note [1] Feodor Dostoievski, Jurnalul unui scriitor, Fiii lui Charles Scribner, 1919, „Martie 1876”, p. 255. [2] În cuvintele cronicarului John of Salisbury, citat în I. S. Robinson, The Papacy 1073-1198, Cambridge UP, 1993, p. 310-311. [3] Diploma nr. 389 în Monumenta Germaniae, Diplomata regum et imperatorum Germaniae, II, p. 819, citat de Robert Folz, L’idée d’empire en Occident du Ve au XIVe siècle, Aubier, 1953, p. 202; Robert Folz, Le Souvenir et la légende de Charlemagne dans l’Empire germanique médiéval, Les Belles Lettres, 1950, p. 85. [4] Johannes Fried, „Donația lui Constantin” și „Constitutum Constantini”, De Gruyter, 2007, p. 7. [5] Domenico Maffei, „The forged donation of Constantine in medieval and early modern legal think”, Fundamina (a Journal of Legal History), numărul 3, 1997, pp. 1-23, pe https://archive.org/ detalii/donația-falsificată-de-constantine. [6] Viața lui Eusebiu a lui Constantin, tradusă cu introducere și comentariu de Averil Cameron și Stuart G. Hall, Clarendon, 1999, la p. 1. [7] Eusebiu, Viața lui Constantin, tradusă cu introducere și comentariu de Averil Cameron și Stuart G. Hall, Clarendon Press, 1999, p. 81. [8] Eusebiu, Viața lui Constantin, tradusă cu introducere și comentariu de Averil Cameron și Stuart G. Hall, Clarendon Press, 1999, p. 81. [9] https://www.reddit.com/r/AncientCoins/comments/17evfa0/%C3%A6_triobol_of_ptolemy_iii_euergetes_246222_bc/ și https://www.cointalk.com/threads/the-chi-rho-monogram-challenge.350188. / [10] Se dezbate dacă acest mozaic îl înfățișează pe Hristos sau pe Constantin. Dacă l-ar fi înfățișat pe Hristos, ar fi cea mai veche reprezentare a lui Hristos cunoscută și ar fi complet diferită de oricare alta. [11] Flavio Barbiero, The Secret Society of Moise: The Mosaic Bloodline and a Conspiracy Spanning Three Millennias, Inner Traditions, 2010, pp. 156-165. [12] Urmărește https://www.youtube.com/watch?v=Bk4EL_oaB-E Abonați-vă la noi coloane [13] Despre natura teoclastică a zeului ebraic, citiți Jan Assmann, The Price of Monotheism, Stanford University Press, 2009. [14] Ralf Bockmann, „The Non-Archaeology of Arianism – What Comparing Cases in Carthage, Haidra and Ravenna can tell us about ‘Arian’ Churches” în Arianism: Roman Heresy and Barbarian Creed, ed. Gudo M. Berndt și Roland Steinacher, Ashgate, 2014; Alexandra Chavarria Arnau, „Finding invisible Arians: An archaeological perspective on churches, baptism and religious competition in 6th century Spain”, 2017, disponibil și pe Internet. [15] Cuvânt înainte la ediția lui Louis Judicis de Mirandol, Boèce, La consolation philosophique (1861), p. xxvi. [16] Ferdinand Lot, La Fin du monde antique (1927), Albin Michel, 1989, p. 29. [17] Ferdinand Lot, La Fin du monde antique, op. cit., p. 33. [18] Ferdinand Lot, La Fin du monde antique, op. cit., p. 47-52. [19] Polydor Hochart, De l’authenticité des Annales et des Histoires de Tacite, 1890, pe archive.org, pp. viii-ix. [20] Vicontele James Bryce, The Holy Roman Empire (1864), pe http://www.gutenberg.org/ebooks/44101 [21] Antonio Pucci [1362], Libro di varie story (a cura di Alberto Varvaro, AAPalermo, s. IV, vol. XVI, parte II, fasc. II, 1957) [anno accademico 1955-56], p. 136 -137, menționat în it.wikipedia.org/wiki/SPQR [22] Robert Folz, L’Idée d’Empire en Occident du Ve au XIVe siècle, Aubier, 1953, p. 107. [23] Heinrich Fichtenau, Living in the Thyth Century: Mentalities and Social Orders (ediția germană 1984), trad. Patrick Geary, University of Chicago Press, 1991, p. 9. [24] Jacques Heers, Le Moyen Âge, une imposture, Perrin, 1992, p. 55-58.
Europarlamentarul Rareș Bogdan, bufonul de serviciu al regimului Iohannis, se laudă peste tot cu averea sa impresionantă și ne arată cu obstinație faptul că trăiește în lux. La fel ca și prietenul său Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan și-a construit imperiul financiar prin acte de corupție și șantaj. Pe vremuri, Rareș Bogdan era sluga credincioasă a infractorului Gruia Stoica. Nu este străin nici de Călin Mitică. Rareș încasa bani grei de la cei doi în schimbul limbilor meșteșugite oferite în direct și în reluare din calitatea de jurnalist, recte ”independent”.
Compania Rollingstock Trading LTD înregistrată în Cipru îi aparține lui Gruia Stoica. Prin această companie înregistrată într-un paradis fiscal își primea banii negri Rareș Bogdan.
V-a promis că taie pensiile speciale în 30 de zile… GHINION! Și-a oferit lui 324.000 de euro
Vă e milă de bufonul lui Iohannis? Să nu vă fie. Va furat banii. Rareș Bogdan a încasat o mită de 324.000 de euro prin compania sa Trend Communication SRL.
Cum naiba se face că tocmai el săracul are terenul în Florești, fix pe unde trece metroul din Cluj. Deși faptele de natură penală sunt cunoscute DNA, nimeni nu spune nimic. Rareș la rândul său speră că Voineag, marioneta grupului de la Cluj, nu se va atinge de el, că doar e odorul lui Iohannis. Ceea ce nu știu ei este că cine trage preșul altuia cade singur în propria groapă. Iohannis la rândul său ar putea fi tras la răspundere penală pentru cele 120 de milioane de doze vaccin cumpărate împreună cu Florin Cîțu. Nu mai vorbim de faptul că în urma procesului România ar urma să plătească circa 1 miliard de dolari.
Nu este indicat săracilor…
Ministerul Transporturilor a făcut publică lista cu persoanele fizice și juridice care vor fi expropriate pentru a se putea construi metroul din Cluj. În total, statul le va plăti proprietarilor aproape 57 de milioane de euro. „Pentru prezentul act normativ este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire, în valoare de 283.182.098,36 lei (56 de milioane de euro-nr), aferentă unui număr de 486 de imobile, în suprafață totală de 418.188 mp., construcții în suprafață totală de 58.402 mp., împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml., masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mc.”, se arată în actul normativ. Este vorba despre imobile aflate în municipiul Cluj-Napoca și în comuna Florești. Sumele pentru despăgubiri au fost stabilite de către evaluatorul autorizat, membru atestat ANEVAR, Chelaru Ștefan Dragoș. Printre cei care vor primi bani de pe urma exproprierilor care urmează să se facă în Cluj-Napoca pentru proiectul metroului se numără şi Rareş Bogdan sau familia milionarului Ovidiu Turcu. Însă, cel mai mare beneficiar al exproprierilor este Primăria Cluj-Napoca, ce deţine cele mai multe proprietăţi. De asemenea, firmele Ursus, Kaufland, Universitatea Babeş-Bolyai figurează pe lista exproprierilor. Printre alți expropriați se numără Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațegan” Cluj-Napoca, Primăria Florești, companiile Campeador, CUG SA, Neva Construct Invest, SDC Imobiliare, Floresti Real Estate Holding Srl, Polus Transilvania Companie De Investitii Sa etc. Firma lui Rareș Bogdan deține trei parcele de teren arabil intravilan în Cluj-Napoca, zona Colonia Sopor. În total, este vorba despre 2.817 metri pătrați pentru care firma va obține o despăgubire de 1.633.075 de lei, adică circa 324.000 de euro. Astfel, s-a ajuns la prețul de 115 euro pe metru pătrat. Firma Trend Communication SRL are, conform Registrului Comerțului, figurează cu trei acționari, fiecare deținând 33% din părțile sociale: Rareș Bogdan, fratele acestuia, care este și administratorul firmei – Marius Bogdan și Octavian Hoandra, jurnalistul împreună cu care europalamentarul liberal a înființat și condus ziarul „Ziua de Cluj”.
Trend Communication este o companie specializată în campanii de relații publice, publicitate, analiză media și marketing politic. Firma a avut în 2022 o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei și un profit de 195.000 de lei. Datoriile firmei sunt impresionante: 4,8 milioane de lei. Numărul mediu de angajați este 13. 2022 a fost anul în care datoriile firmei s-au dublat și profitul net a scăzut drastic. În 2021, profitul s-a ridicat la 611.000 de lei, iar în 2020, la 2,2 milioane de lei. Conform declarației de avere din 2022, Rareş Bogdan a obținut dividente de 27.000 de euro de la Trend Communication. O altă companie în care mai apare numele lui Rareș Bogdan este TREND PR SRL.
Rareș Bogdan mai apare ca acționar în compania TRANSILVANIA EXPRESS AIRLINES SRL, companie ce s-ar ocupa potrivit Registrului Comerțului cu transportul aerian de pasageri.
Bufonul regimului Iohannis, Rareș Bogdan, deţine un teren intravilan de 9.100 metri pătrați în Alba Iulia şi altul de 2.349 metri pătraţi în Voluntari (alături de soția sa, care are 50% din teren). Familia Bogdan are și un apartament de 100 de metri pătrați în Cluj-Napoca obținut prin donație de către soția europarlamentarului și o casă de locuit de 321 de metri pătrați în Voluntari (din care 50% îi aparține soției). În plus, Bogdan are tablouri de 200.000 de euro, ceasuri de 200.000 de euro, bijuterii de 150.000 de euro și argintărie de 150.000 de euro.
Trabucuri și prafuri alese… party în alb
CAȚAVENCII: Patrihoțul Batistuță, vacanță de lux de 1 decembrie în Austria la ISCHGL
Europarlamentarul Batistuță s-a gîndit că n-ar fi rău, anul ăsta măcar, de Ziua Națională, să rezolve și problema Schengen. Așa că s-a dus, sărmanul, tocmai la Ischgl, o stațiune de lux din Austria. Acolo, niște alți români sărăcuți l-au văzut pe Mr. Dandy fix la Elizabeth Arthotel, o chestie unde costă vreo 5.000 de euro doar cazarea pe un week-end. Nu mai punem la socoteală micii trași în foiță de aur și alte delicatețuri pe care, ca un bun patriot, le-a băgat Rareș la gușă, în timp ce suferea de grija țărișoarei. Cît o fi costînd să te bălăcești la piscina de la etajul 6, nici nu mai are rost să ne gîndim, că deja ne ia cu amețeli de la sume și, e lucru știut, dacă noi suferim, suferă și Rareș Bogdan, că așa fac patrioții adevărați. Evident, pentru pulimea incultă, care oricum nu știu ei ce-i aia Ischgl ori Elizabeth Arthotel, și nici n-au să știe vreodată, Rareș a postat pe Facebook o poză cu el, mai veche, de la Alba Iulia. Că, o fi el un fantsy-pantsy, însă știe și să se coboare în popor, să ureze tălpii de bine și de lamulțean. Și succes la urne, desigur, că doar n-o să fie poporul ăsta chiar atît de nerecunoscător să nu-l mai trimită cinci ani la Bruxelles.
Astăzi (sâmbătă, 10 ianuarie) intrăm în Noul An chinezesc – Sărbătoarea Primăverii 2024 (农历新年-春假/ nónglì xīnnián-chūnjià), eveniment tradițional în majoritatea țărilor din Asia Centrală, de Sud și de Est, și tot mai mult apreciat în țările occidentale unde trăiesc comunități de chinezi. În China, evenimentul este un fenomen cu profunde reverberații cultural-istorice-economice, cu efecte interne și globale, având în vedere apetența chinezilor pentru călătorii și pentru consum. Potrivit calendarului tradițional agricol chinez, stabilit în funcție de rotațiile Lunii în jurul Pământului, în noaptea de 9/10 Februarie lumea va intra în Anul Dragonului de lemn (10 Februarie 2024/28 Ianuarie 2025), semn zodiacal poziționat uneori la extreme, însă temperat de capacitatea de a contrui excelente relații interpersonale, dar și de faptul că este un semn orientat spre familie. În mitologia chineză și asiatică, dragonul este o creatură maiestuoasă, norocoasă, simbolizând curajul, creativitatea și inovația, motiv pentru care anul 2024 poate fi unul cu potențial și oportunități de dezvoltare, succes personal și social. Cei născuți în anul dragonului sunt considerați carismatici, ambițioși, aventuroși, neînfricați, plin de încredere, independență și viziune, lipsiți de teamă în urmărirea viselor și obiectivelor. Creativ și vizionar dintre dragoni, Dragonul de lemn este reprezentarea optimismului, ambiției și aventurii, dorinței de explorare și provocare, în egală măsură fiind generoși, plini de compasiune și loiali. În aceste condiții, Anul Dragonului 2024 este de așteptat să fie unul al liderilor vizionari, al persoanelor inovatoare și care aduc rezolvării problemelor.
Sărbătoarea Primăverii în China a început în urmă cu două săptămâni, odată cu „marea migrație”, care, vreme de 40 de zile, pune în mișcare peste 1,2 miliarde de chinezi, numărul biletelor de călătorie vândute în avans fiind de peste 9 miliarde.
Anul Nou chinezesc Evenimentul este cunoscut sub numele de „Sărbătoarea Primăverii” pentru că porneşte de la începutul primăverii. Sărbătoarea este atât de veche încât nu se mai ştie când a fost celebrată pentru prima dată. Există destul de multe surse şi explicaţii, toate având un numitor comun: Nian/年, care în limba chineză înseamnă „an” şi care a fost iniţial numele unui monstru care făcea prăpăd printre oameni la finalul iernii. Una dintre legende spune ca fiara Nian (foto sus) avea o gură atât de mare încât făcea să dispară o mulţime de oameni dintr-o singură înghiţitură. De aceea, oamenii erau foarte speriaţi. Tot căutând soluţii pentru a scăpa de monstru, într-o zi, un bătrân s-a oferit să îl supună pe Nian. Bătrânul l-a găsit pe monstru şi a început să-i vorbească. „Am auzit că eşti capabil să înghiţi alte animale de pradă în locul oamenilor, care nu se numără printre adversarii tăi. Eşti capabil cu adevărat să faci asta?” Provocat, de atunci, monstrul Nian a început să mănânce numai animale de pradă şi mai ales pe cele care deranjau gospodăriile oamenilor, furându-le animalele domestice. Acum, că Nian nu îi mai deranja, oamenii au început să se bucure de viaţa lor paşnică. Înainte de a pleca, bătrânul le-a mai spus oamenilor să pună, la sfârşitul fiecărui an, pe ferestrele şi uşile caselor, decoraţiuni din hârtie roşie, pentru a-l speria pe Nian în cazul în care ar vrea să se mai întoarcă vreodată, pentru că de culoarea roşie se temea cel mai mult. După această ispravă, bătrânul a dispărut fără urmă. Mai târziu, oamenii aveau să înţeleagă că el era un zeu nemuritor. De atunci, tradiţia de a-l speria pe Nian s-a transmis din generaţie în generaţie. Termenul „guo Nian”, care poate însemna „trecerea lui Nian” a devenit peste timp „Sărbătoarea Anului Nou”. Obiceiul de a pune pe ferestre şi uşi ornamente din hârtie roşie şi de a aprinde artificii pentru a-l speria pe Nian este o dovadă că acesta este încă liber şi că mai are o şansă de a reveni între oameni. Chiar dacă azi oamenii au uitat legenda lui Nian, continuă să promoveze tradiţia ornamentelor şi artificiilor, organizând mari petreceri.
SĂRBĂTOAREA PRIMĂVERII Sărbătoarea Primăverii este cea mai important sărbătoare a poporului chinez, echivalentul Crăciunului pentru occidental. Este momentul când toţi membrii familiei se adună, toţi cei care trăiesc departe de casă revin în familie. De aceea, această perioadă, pentru o jumătate de lună, este cea mai aglomerată pentru sistemele de transport. Aeroporturile, gările şi staţii de autobuz pe distanţe lungi sunt arhipline. Iată unul dintre motivele pentru care Guvernul chinez a decis ca toată lumea să aibă şapte zile libere pentru sărbătorirea Noului An. Înainte de venirea Anului Nou, oameni trebuie să facă curat în case şi în gospodărie să îşi cureţe hainele şi toate uneltele de lucru. Apoi, începe decorarea camerelor, peste tot fiind o atmosferă de bucurie şi sărbătoare. Casele se împodobesc cu mesaje tradiţionale care subliniază caligrafia chineză. Mesajele sunt scrise cu caractere negre pe hârtie roşie. Caracterul chinezesc „Fu/福” (cu sensul de binecuvântare sau fericire), este nelipsit. De multe ori cracterul este plasat cu capul în jos, ceea ce, în chineză, înseamnă că binecuvântarea este prezentă. De asemenea, două felinare mari şi roşii sunt ridicate pe laturile uşii principale. Focurile de artificii sunt nelipsite din Sărbătoarea Primăverii. Chinezii cred că sunetul scos de artificii alungă spiritele rele. Însă, din motive de securitate şi ca urmare a poluării, articifiile au fost complet sau parţial interzise în oraşele mari. Spargerea de baloane sau ascultarea la maxim a sunetelor care imită petardele înlocuiesc, azi, fostele spectacole de artificii. În China trăiesc 56 de grupuri entice care sărbătoresc Festivalul Primăverii aproape în aceeaşi zi, chiar dacă au obiceiuri diferite.
15 ZILE DE SĂRBĂTOARE În prima zi a noului an, mulţi dintre chinezi evită să consume carne, deoarece se crede că acest lucru va asigura o viaţă lungă şi fericită, fapt care este apreciat de zeii cerului şi pământului. În a doua zi, chinezii aduc rugăciuni strămoşilor şi tuturor zeilor. În această zi animalele din curte, în special câinii, primesc mâncare suplimentar, deoarece se crede că a doua zi este ziua de naştere a tuturor câinilor. A treia şi a patra zi sunt rezervate pentru întărirea relaţiilor de familie. Fii şi fiicele aduc cadouri părinţilor şi naşilor, fie că sunt de botez sau de cununie. Cea de a cincea zi a Anului Nou este numită Po Wu. În această zi chinezii rămân acasă pentru a saluta zeul bogăţiei. Nimeni nu merge în vizită pentru că se consideră că este un gest aducător de ghinion. “Po Wu” poate fi tradus şi prin “răul alungat în a cincia zi”, eveniment marcat de obicei prin spargerea unui obiect sau prin zgomot de artificii. Din ziua a şasea până în a zecea zi, chinezii îşi vizitează rudele şi prietenii. Sunt zilele în care templele sunt vizitate pentru a se aduce rugăciuni pentru noroc şi sănătate. A şaptea zi a Anului Nou este ziua rezervată agricultorilor, când aceştia prezintă recolta din anul încheiat. Agricultorii pregătesc o băutură făcută din şapte feluri de legume, specială pentru acest eveniment. Ziua a şaptea este, de asemenea, considerată ziua de naştere a fiinţelor umane, când sunt consumaţi tăiţei care sunt simbolul longevităţii dar şi peşte crud, ca simbol al succesului. În a opta zi oamenii din provincia Fujian organizează o altă cină pentru reîntregirea familiei, iar la miezul nopţii se roagă lui Tian Gong – Dumnezeul Cerului. A noua zi este ziua în care se aduc ofrande împăratului de jad. Din a zecea până în a douăsprezecea zi sunt invitaţi la cină prietenii şi rudele. După consumul bogat de alimente vreme de atâtea zile, în ziua a 13-a se consumă orez simplu, verdeaţă şi muştar. În cea de-a 14-a zi încep pregătirile pentru Festivalul Lampioanelor, care are loc în noaptea dintre 14 şi 15, în lumină și bucurie fiind încheiate evenimentele dedicate Anului Nou – Sărbătoarea Primăverii. Sărbătoarea Anului Nou chinezesc începe cu luna nouă, în prima zi a noului an şi se termină pe lună plină, 15 zile mai târziu. La 15 zile după Anul Nou este organizat Festivalul Lampioanelor, care este sărbătorit pe timp de noapte, când copiii se plimbă cu felinare în cadrul unei parade.
FESTIVALUL LAMPIOANELOR Anul Nou Chinezesc începe cu Luna Noua, în prima zi a noului an şi se termină pe lună plină, 15 zile mai târziu. La 15 zile după anul nou este organizat Festivalul Lampioanelor (Yuánxiāo jié/元宵节), care este sărbătorit pe timp de noapte, când copiii se plimbă cu felinare în cadrul unei parade. Calendarul chinezesc se bazează pe o combinaţie de cicluri ale Lunii şi Pământului. Ciclul lunar este de aproximativ 29,5 zile. În scopul de a-l potrivi cu calendarul solar, chinezii inserează o luna în plus o dată la şapte ani. Acest lucru este la fel ca adăugarea unei zile în plus în calendarul anului bisect. Iată motivul pentru care, conform calendarului solar, Anul Nou chinezesc cade în fiecare an la o dată diferită.
MASA TRADIŢIONALĂ Cu siguranţă, multe alimente sunt consumate în timpul festivităţilor de Anul Nou chinezesc, mai mult ca oricând în altă perioadă a anului. Acum alimente tradiţionale sunt pregătite în mari cantităţi pentru familie şi prieteni, precum şi pentru cei apropiaţi sau cei care au murit. În ziua de Anul Nou, familiile de chinezi mânâncă un fel de mancare vegetariană numită „Jai”. Deşi ingredientele care compun jaiul sunt legume rădăcinoase sau fibroase, mulţi oameni atribuie acestei mâncări calităţi superstiţioase. Pe masa chinezilor se mai află şi un peşte întreg, pentru că reprezeintă resolidaritarea şi abundenţa, dar şi un pui bine rumenit care reprezintă prosperitatea. Puiul, la fel ca şi peştele, trebuie să fie obligatoriu întreg, cu cap, coada şi picioare. Pe masă se pun şi tăiţei care, la fel, trebuie să fie netăiaţi, deoarece reprezintă longevitatea. În sudul Chinei, mâncărurile preferate sunt „Gao” – orez dulce vâscos şi „Zong Zi” – orez înfăşurat în frunze de stuf. În nord, se pregăteşte pâine din grâu şi mici găluşte din carne.
SĂRBĂTOAREA FAMILIEI Ajunul Anului Nou şi ziua de Anul Nou sunt celebrate în familie, fiind un timp al reuniunii şi mulţumirii. În urmă cu sute de ani, celebrarea era subliniată, în mod tradiţional, cu o ceremonie religioasă organizată în onoarea Cerului şi Pământului, a zeilor care protejau casele şi strămoşii familiei. Sacrificiul făcut în onoarea strămoşilor este cel mai important şi necesar dintre toate ritualurile, pentru că uneşte membrii familiei în viaţă cu cei care au murit. De asemenea, rudele aflate departe sunt pomenite cu mare respect, ca având o importantă contribuţie şi responsabile pentru puterea familiei.
Prezenţa strămoşilor este marcată în ajunul Anului Nou Chinezesc. În cadrul cinei este amenajată o masă specială pentru ei, alături de masa familiei. Astfel, spiritele strămoşilor alături de cei aflaţi în viaţă marchează debutul anului nou printr-o mare comuniune. Sărbătoare mai poartă şi numele „în jurul sobei” sau „Weilu” şi simbolizează unitatea familiei şi respectul acordat generaţiilor trecute şi prezente. În ultima seară a anului, oamenii nu dorm nici după miezul nopţii, pentru a-şi lua rămas bun de la anul vechi şi pentru a-l întâmpina pe cel nou. Cine nu respectă acest ritual, riscă să nu aibă un parcurs bun în anul care tocmai a început.
Prev
