Ce e fascinant e că mulți oameni nu pot ieși din logica urii și a votului negativ.
Votează cu oricine doar ca să scape de “ăștia” .
Cred că toți suntem de acord pe aici că România este intr-un mare rahat care, din păcate, nu e turcesc.
Dar nimeni nu se gândește la soluții și alternativă ci doar la răzbunare: “să nu mai fie ăștia”.
Ok. Ăștia trebuie înlocuiți, dar nu trebuie mai întâi pregătită alternativa?
Nu ne gândim mai întâi la soluțiile eficiente?
Dacă aflați că aveți cancer pe creier, ce faceți? Apelați la specialiști? Sau luați o sticlă de pălincă în loc de anestezist și un cuțit de bucătărie în loc de chirurg și încercați să scăpați de tumoare?
Problema cea mai serioasă este că nu e alternativă la ăștia.
AUR? Simion? Șoșoacă?
Pe bune?
Voi când aveți migrene vă dați cu ciocanul în cap ca să vă treacă?
Baiul cu votul negativ e că am ajuns exact în situația în care nu mai există “răul mai mic”

* * *

Sistemul a câștigat în România. PSD- PNL- FD- PMP- UDMR sunt partide corecte politic, mainstream, controlate 100% de către sistem.
USR- Reper sunt exponenții radicali ai progresismului din România.
AUR și cei 7 pitici sunt partide fabricate de sistem, care cântă un „suveranism” bine temperat și bine controlat, care atunci când e furată România, ei „salvează Ardealul”, când ne ocupă americanii se luptă cu rușii și tot așa….
Apoi sistemul de vot este bine și oficial controlat ceea ce face ca rezultatele să fie tot timpul previzibile și greu de influențat.
Mass-media mainstream e perfect dresată iar în online există o foarte eficientă rețea de influenceri și boți care țin lucrurile sub control.
De asemenea, există o eficientă dezinformare, ceea ce explică delirurile extravagante ale conspiraționismului ”suveranist” și medical de la noi.
Și cum aici simt nevoia să mă explic: cea mai mișto strategie de a înmulți cu 0 o mișcare sau aruncarea în derizoriu. Și cea mai bună metodă e plusarea cu prostii și exagerarea până la grotesc a unei realități.
În sfârșit…. Deocamdată nu este nimic de făcut eficient pe plan politic.
Nu poți lupta cu un sistem închegat care controlează totul și care e controlat din afară.
Prăbușirea lui se va face tot din afară.
Însă ce poți face este să iei distanță față de el, să nu mai răspunzi la impulsurile și manipulările sale, să refuzi să mai girezi sistemul prin participarea la circurile sale mai mult sau mai puțin solemne și la șaradele sale.
Și implicit să nu votezi.
De ce ai vota?
Votul tău nu contează.
Vei ”vota” cum vor ei și dacă votezi și dacă nu votezi. Atunci de ce te-ai duce să votezi?
De ce ai participa fizic, prin prezența ta la vot, prin semnătura ta pe lista aia, la șarada aceasta a sistemului?

Autor: Bogdan Alexandru Duca
Sursa: facebook.com

A venit și ziua cea mare, cea în care vom intra adânc tocmai în cea mai bănoasă zonă a sistemului: cea a programelor de sănătate. Teoretic, Programele Ministerului sunt o chestie bună deoarece asigură pacienților cu boli cronice sau celor cu boli grave tratamente gratuite.
Ce om trebuie să fii să te iei tocmai de partea asta care, prin însăși existența sa, asigură oamenilor acces la sănătate?
E logic să judeci așa, e de-a dreptul lăudabil, doar că atunci când te apuci să studiezi intestinele sistemului te întrebi dacă programele sunt făcute pentru a vindeca oamenii sau pentru a-i ucide accelerat. De altfel, e o mare problemă aici, întrucât programele compensează medicamentele cu 100%, astfel încât e absolut de înţeles disperarea marilor companii de a-şi împinge produse la suprapreţ în aceste programe. Aici e cel mai facil de jefuit statul. Ai medicamentul pe listă şi îl recomandă medicul, ai pus-o de-un profit fabulos pe spatele statului.

Programul de Diabet.
Ce este diabetul? E o boală metabolică, adică e o boală a stilului de viață. Știu că nu e frumos s-o spun dar când te uiți în oglindă și vezi un porc(valabil acum și pentru subsemnatul, ca să nu avem vorbe!), trebuie să îți sune un semnal de alarmă. Diabetul e un dezastru pentru organism, astfel încât dacă simți că ești gras(ă), dacă dacă te stresezi prea tare, trebuie să iei urgent măsuri.
Slăbește, fă mișcare, trăiește, nu te transforma într-un monstru care înfulecă tot precum porcul. Revino la echilibru deoarece, altfel, vei fi adus cu forța la echilibru de medic. Și dacă nu de medic, de soarta pe care ți-o faci! 
Întotdeauna trebuie să pornim de la premisa că nu suntem nemuritori. Doar că e o diferență între a-ți trăi zeci de ani din viață chinuindu-te și luând pastile cu borcanul sau deteriorându-te normal la sfârșitul vieții.
Diabetul e o boală care poate fi ocolită. Doar că la noi s-a încetățenit ideea falsă că „se trăiește mult și bine cu diabetul”. Aiurea, viața diabeticului e un calvar: permanent poftește la ceva, permanent îi e foame, permanent trebuie să ia o pastilă. Excesele se răzbună! În loc să se facă educație cum trebuie, oamenii sunt îndemnați să ignore boala. „Ce dacă mai iau o fleică de porc şi-o ţuicuţă, ce dacă mai bag o bombă de zaharuri în mine? O viață-avem!”.
Asta, dragii mei, are legătură tot cu ideologia woke. De ce sunt prezentate grasele americance ca normale?
De ce monștrii ăia de grăsime ajung, în mintea deviantă a editorilor de reviste glossy, idealuri de frumusețe?
Pentru că grașii sunt rentabil. Grasul ține în picioare consumul mâncând porcește la tinerețe, pentru ca apoi să țină în imensul său spate slăninos întreaga industrie pharma.
Dă-i statine pentru colesterol, dă-i pastile pentru inimă, dă-i medicație de diabet, fă-i analize regulate, asistă-l cu un medic s.a.m.d. Fiecare pas al unui gras înseamnă un triumf al profitului industriei farmaceutice. La fel se petrec treburile și la noi.  
Programul Național de Diabet aprobă tot felul de medicamente pentru tratarea diabetului de tip 2, în condițiile în care există o moleculă generică ieftină și bună, anume metformina.
În mod normal, programul ar trebui să permită gratuitatea doar pentru această moleculă, iar dacă pacientul dorește medicație mai scumpă, să-și plătească din buzunar.
Din câte înțeleg, nu există nicio garanție că medicamentele mai scumpe ar avea vreun beneficiu în plus(poate cei care se pricep mă vor corecta). Așadar, din punct de vedere logic, nefiind mari descoperiri în acest domeniu, programul ar trebui să selecteze doar molecule generice și să lase producătorii să se bată în prețuri. Fără doar și poate s-ar ajunge la un preț marginal care-ar avantaja teribil atât programul cât și bolnavii. 
Insulina e altă poveste. Dozarea acesteia este necesară bolnavilor de diabet tip 1. Din fericire la noi insulina nu e atât de scumpă.
La acest capitol aș avea o istorie din SUA. Puțini știu că acolo, în ciuda numărului imens de diabetici, prețul insulinei era prohibitiv. Atât de prohibitiv încât diabeticii „făceau economie” de insulină luând mai rar decât era recomandat şi deteriorându-şi astfel rapid sănătatea.
Întrucât inflația a urcat prețurile la cer, Administrația Biden a trebuit să vină cu „Inflation Reduction Act”, o inițiativă legislativă menită a mai reduce din prețuri. De fapt, întreaga inițiativă a fost o supapă, menită a mai ridica puțin jugul de pe umerii americanului de rând ca să nu se ajungă la răzmeriță armată. Ei bine, în Inflation Reduction Act, Biden a impus un preț maximal al insulinei de 35$.
Ce credeți că s-a întâmplat? Producătorii de medicamente s-au aliniat fără să crâcnească. 
La noi nu e situația de acolo, dar totuși trebuie să înțelegem că sunt unele insuline mai scumpe, în condițiile în care în ziua de azi a devenit extrem de ieftină producția insulinei. 

Să trecem la următorul program, cel pentru Bolile Cardiovasculare. Aici e bătaia mare pe introducerea de  medicamente scumpe. Culmea, se introduc în program atât medicamente mono-moleculare cât și combinații de molecule doar pentru a intra pe lista compensatelor și a se vinde scump. Ca și la diabet, nu sunt descoperiri epocale care ar face tratamentul mai eficient, astfel încât dacă ar fi gestionat corect programul, ar avea parte de reduceri fantastice. Acum, desigur că grosul e dus de intervențiile chirurgicale complexe, de stimulatoarele cardiace s.a.m.d. Dar și la nivelul medicamentului putem avea o reducere semnificativă de cost. 

Am atașat alăturat un grafic. Mi se pare extrem de sugestiv. Pentru fiecare țară avem procentul de medicamente generice utilizate. Am rămas surprins să constat că România, o țară totuși săracă în raport cu suratele sale europene, are printre cele mai mici procente de utilizare a genericelor, în timp ce țări cu sisteme medicale puternice, precum Italia, Austria sau Polonia au procente semnificativ mai mari. Austria dublu, iar Italia de aproape trei ori mai mult. Cum se poate acolo?
Oare se fură mai puțin? Ia gândiți-vă! Nu luaţi în considerare Elveţia, Germania, Franţa s.a.m.d.; aceste ţări sunt interesate ca prin cumpărarea de molecule noi să-şi susţină propria industrie farmaceutică.
Noi nu mai avem ce să susţinem deoaarece am vândut sau închis aproape tot. În mare, renunţarea la producţia proprie de medicamente a avut acelaşi impact dezastruos ca şi forţarea vânzării băncilor autohtone. Pur şi simplu ai pierdut controlul şi, ca stat, nu mai poţi face mai nimic deoarece eşti la cheremul marilor jucători.

Programul de Cancer. Aici situația e complicată întrucât, după cum bine se știe, neavând un tratament sigur, moleculele noi sunt mai eficiente decât cele vechi. De asemenea, de multe ori e nevoie de tratament personalizat.
Fiind molecule noi, costurile sunt semnificative. Evident, când costurile sunt mari, apar „coalițiile malefice” care impun ca, în funcție de înrolarea medicului, să se prescrie o anumită schemă. Imaginați-vă câți bani înseamnă pentru producător fiecare bolnav și ce trebuie să facă producătorii pentru a mări numărul de „beneficiari”. Înțelegeți singuri cum funcționează. 
Aici e de înțeles disperarea oamenilor care simt că se află pe ultima sută de metri și care ar încerca absolut orice pentru a se face bine. E o situație crâncenă; cei care au avut apropiați cu cancer o cunosc foarte bine. Ideea este însă că, la nivel de sistem, treburile ar trebui setate obiectiv. Întotdeauna se dă bolnavului medicație până-n ultima sa zi de viață. Sau, așa cum am mai spus într-un alt articol, în ciuda faptului că se știe că nu mai are nicio șansă, i se fac intervenții chirurgicale care-i accelerează moartea sau îi fac praf ultimele zile de viață.
În locul prescrierii inutile de medicamente scumpe, nu ar fi mai logic să i se facă tratament paliativ pentru a-i mai ușura ultimele clipe? 
Ca și în cazul diabetului, pentru cancer ar trebui să se meargă pe prevenție și pe încercarea de descoperire timpurie a sa, chestiuni care nu se întâmplă.
De fapt, în toate domeniile se petrece același lucru: lăsăm varză prevenția ca să ne trezim cu bolnavii în stadii avansate. Iar în acele stadii tratamentul nu doar că are un costă imens, dar mai e și inutil. Inclusiv aici bănuiesc un blat înfiorător.
Dar ce anume putem face noi, mă veți întreba? Suntem prea mici. Nu, nu-i așa!
Sunt chestiuni pe care trebuie să le facem singuri și conștienți.
În primul rând prevenția. E cea mai ieftină. Dacă te vezi gras, pune-te pe slăbit! Lasă tâmpenia aia cu „o viață am” pentru perioada de după 70 de ani. Poate că destrăbălările culinare și bahice merg în tinerețe, dar după ce corpul îți dă semne că ai sărit calul e bine să te potolești.
Ești gras, slăbește.
Ai colesterolul mare, treci mai degrabă pe regim. Simți că gâfâi, caută-te să vezi de la ce e. Nu ignora niciun semn, dar nici nu deveni paranoic. Înțelege că starea naturală a omului este cea de sănătate, iar pentru a fi sănătos nu trebuie să iei pastile. 
Dacă te-ai îmbolnăvit, caută un medic onest. Știu, e greu ce-ți cer, dar asta ai de făcut chiar dacă pare că trebuie să cauți acul în carul cu fân. O să rămâi surprins să constaţi că încă există oameni oneşti. Intuiția te poate ajuta. Dacă-l miroși că e șarlatan, fugi! Nu-i obligatoriu ca un medic onest să aibă cozi la ușă. Uneori astfel de oameni nu știu să se vândă. Mă rog, nu-i un criteriu, dacă-i cauți pe cei fără pacienți s-ar putea să dai de-o catastrofă de medic. Înțelegi însă care-i mecanismul: caută, întreabă și analizează situația cu sânge rece.
După ce primești tratamentul, caută un farmacist onest. Iar e o discuție lungă. Nu știu cum îl poți găsi. În rețelele mari șansele sunt mici. Poate ai noroc de-o farmacie independentă, cât timp or mai fi. 

De ce e bun un farmacist onest?
Pentru că farmacistul știe bucata de care medicul nu are habar. Medicul prescrie un medicament, dar farmacistul știe cum acționează. Și știe asta în detaliu. De exemplu, medicul îți prescrie o moleculă. farmacistul, după o discuție cu tine, s-ar putea să-ți recomande acea moleculă într-o formulă cu eliberare prelungită, eliminându-ți astfel posibilitatea unor efecte adverse sau făcând în așa fel încât tratamentul să fie mai ușor de suportat de către organism.
Mai mult, farmacistul poate identifica o eroare comisă de medic deoarece anumite asocieri pot fi fatale. 
Dacă nu reușești să găsești un farmacist, o cercetare de bază poți face și singur. În loc să fugi cu rețeta la farmacie, mergi acasă și apucă-te să cauți compoziția fiecărei pastile. Mergi pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și caută prospectul, vezi ce moleculă(molecule) conține și vezi ce medicamente generice echivalente găsești. Medicamentele anonime nu se deosebesc cu nimic de cele de firmă atâta timp cât au aceleași substanțe cu aceleași concentrații.
Însă asta îţi poate spune câte ceva despre onestitatea medicului tău. De asemenea, poţi face şi o investigaţie tot pe site-ul ANM, unde îl cauţi pe medic după sponsorizările ultimilor ani. Dacă firma care-l sponsorizează pentru „participări la conferinţe” sau mai ştiu eu ce alte chestii, e aceeaşi cu producătorul majorităţii medicamentelor pe care ţi le-a prescris(sau cu cele scumpe din reţetă), situaţia e mai mult decât clară. Dacă, în plus, medicul îţi recomandă o anumită farmacie, e clară situaţia blatului!   
De asemenea, studiază efectele secundare pe care le are fiecare medicament și contraindicațiile. Dacă medicul te-a consultat superficial poate să-ți prescrie un medicament care să-ți fie de-a dreptul toxic. Trebuie multă atenție. 
Tot ceea ce am scris pică în condițiile în care reușești să ai un „binom” reușit medic-farmacist. Însă, chiar și așa, e bine să-ți studiezi boala, să-i știi evoluția și, mai ales, să vezi ce e de făcut pentru a nu repeta greșelile făcute. 
În final vă voi spune că sănătatea e esențială, dar nu trebuie să ajungi un fanatic al sănătății, să te transformi precum idioții pandemici cu mască. De câte ori n-am văzut în pandemie și după cretini care erau singuri în mașină, dar purtau mască. Mă rog, se știe că portul măștii a făcut mai mult rău decât bine.
Așa e și cu sănătatea: dacă devii obsedat e posibil să-ți faci mai mult rău decât bine.  

Consideraţii finale

Pun punct aici mini-serialului meu dedicat sănătăţii şi fraudelor din sistem. Nu am pretenţia să vă fi prezentat exhaustiv situaţia şi, mai mult, e posibil să se fi strecurat erori. Am încercat să ajung la un echilibru între limbajul de-a dreptul criptic al celui care mi-a dat informaţiile şi nivelul cititorului care, asemeni mie, nu are habar de toate chichiţele sistemului.
De aceea am preferat să vă descriu mecanismele şi nu să insist pe practica incorectă a firmei X, Y sau Z. Având instrumentele puteţi detecta singuri.
Probabil s-ar fi putut un material ceva mai bun. Însă iîmi dau seama că m-am înhămat la o chestiune cae mă depăşeşte. Eu nu sunt ghostwriter şi, de aceea, cel mai probabil n-am fost capabil să transmit nuanţele pe care sursa mea ar fi vrut să e transmit. Atât s-a putut, din păcate. 
Sper însă din tot sufletul ca prin această serie să le fi făcut un bine celor care i-au înţeles importanţa.
Eu unul m-am umplut de atâta negativitate încât simt nevoia unei pauze. Pur şi simplu nu vreau să mai aud de tâlhăria din sănătate, unde sloganul a devenit de-a dreptul orwellian: „sănătate înseamnă boală”.
Punct.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/

Toată lumea e în gură cu greva profesorilor. Ca să nu avem vorbe – deoarece voi spune multe în ceea ce urmează – vă spun de la început că am mulţi profesori în familie, că cei mai buni prieteni ai mei sunt medici şi că, da, din când în când, mă mai intersectez şi cu politicieni. Iar ceea ce voi spune în continuare le-am spus-o tuturor verde-n faţă. 
Să începem cu începutul: de ce fac profesorii grevă?
N-am pus întrebarea pentru a mi se repeta şabloanele folosite de sindicalişti, ci pentru a primi un răspuns coerent. Aşadar, de ce e grevă?
Nu, nu pentru salarii, cu toate că cei de la bază chiar cred asta. Aiurea, dragii mei, greva e un blat între securişti şi vârfurile mişcării sindicale a profesorilor pentru a se rezolva un impas.
De fapt, marea problemă e cea a aşa-zisei rotative. Plăvanul n-avea niciun chef să schimbe servantul din capul Guvernului, mai ales în condiţiile în care în PNL deja fierbe lumea din cauza perspectivelor electorale sumbre. De aceea s-a inventat aşa, pe nepusă masă, o criză profundă.
Nulitatea Ciolacu s-a speriat, la fel ca şi gaşca de fripturişti pe care-o are în spate, hotărând strategic că „e mai bine să stea la putere în opoziţie” ca şi până acum. Adică te şi înfrupţi din bucate, dar îl şi înjuri pe bucătar.
Operaţiunea convine tuturor: Plăvanului că nu-şi pierde influenţa – mai ales în condiţia în care în partid s-au activat vectorii lui Blaga care vor să facă mişcarea pe care i-au făcut-o lui băsescu
– Ciolacu zice mulţumesc deoarece poate să-şi joace în continuare jocul duplicitar, iar Ciucă, aşa cum a fost educat, zice doar „Să trăiţi!”.
Cam asta e treaba cu greva. V-o spun ca să nu mai pierdem timpul. Greul discuţiei însă abia de-aici începe. Şi asta pentru că în educaţie, cu adevărat avem o problemă.
Da, educaţia e subfinanţată, da, educaţia suferă, da, e jale. Da, da, da! Problema e însă dacă rezolvarea ţine de bani. Şi-aici, dragii mei, e o tragedie deoarece răspunsul este NU!

Ca să înţelegeţi fenomenul o să vă dau exemplul sistemului sanitar.
Dragnea le-a dat celor din Sănătate bani să zacă. Nu, nu glumesc. În timpul lui Dragnea salariile personalului medical au crescut abrupt, lăsând o falie adâncă între ei şi societatea din care provin. Iată-ne acum ajunşi la momentul potrivit pentru a face bilanţul. Ce s-a întâmplat în sănătate?
Vă spun eu: un fiasco total!
Modul în care Dragnea a aruncat cu banii în medici a semănat cu modul în care maneliştii aruncă teancurile pe „Fulgerică”. Iar de schimbat nu s-a schimbat nimic. A fost iniţial un moment de şoc, după care treburile au revenit la normal, aşa cum se întâmplă şi la manelişti după o beţie: o iau de la capăt.
Nu se mai cere şpagă în sistemul de stat? Ba da!
Nu mai e mizerie în spitale? Ba da!
Nu mai sunt sfidaţi bolnavii? Ba da!
Totul e neschimbat.
Probabil acum vor veni mulţi şi-mi vor da contraargumente: că medicul X e un înger de om, că un manager de spital face minuni, că în spitalul X e o curăţenie lună şi că medicii se comportă impecabil cu pacienţii s.a.m.d.
Dragii mei, toate constatările de acest tip sunt corecte, doar că, pe medie, situaţia e cea pe care v-am expus-o: sistemul de sănătate e un dezastru! UN DEZASTRU! Mergi în spital ca să mori. Trebuie să ai ori noroc, ori bani ca să ocoleşti spitalul de stat. Aşa arată sistemul în ansamblul său.
Îl mai văd din când în când pe Liviu spunând că „pe vremea mea medicii au dus-o bine”. Aşa e, dar sistemul de sănătate, din păcate, a mers tot în jos.
Cei care au avut de-a face cât de cât cu managementul ştiu bine că degeaba arunci cu bani în salariaţi deoarece nu vei face nimic. Unul care e leneş va rămâne la fel de leneş, unul care e prost va fi la fel de prost. A crede că performanţa vine atunci când împingi bani sub formă de salarii e probabil cea mai mare prostie care se tot perpetuează de-o istorie! Nu, banul nu motivează. Sau, mai bine spus, banul împărţit aiurea nu doar că nu motivează, dar are chiar efectul contrar.

Să ne uităm acum la sistemul de învăţământ.
Profesorii se plâng. OK, poate că salariile sunt mici! Doar că sistemul de învăţământ e, aşa cum am spus, UN DEZASTRU!
Aveţi habar ce se petrece în şcolile noastre?
Aveţi habar că se fumează în şcolile generale, iar în cele „mai de top” s-a ajuns să se consume droguri?
Cine naiba e responsabil pentru procesul de învăţământ?
Eu sunt responsabil sau personalul didactic?
Ce fac oamenii ăia în şcoli, licee şi facultăţi?
Vreau să vă spun ferm o constatare: de treizeci de ani observ cum generaţiile care se succed sunt din ce în ce mai nepregătite. Vin oameni să se angajeze care-au terminat diverse facultăţi şi n-au habar de nimic.
Am surprins la HR un interviu cu o fătucă proaspăt absolventă de Drept care nu avea habar despre diferenţa dintre contravenţie şi infracţiune, care nu ştia că insolvenţa şi falimentul sunt chestiuni diferite şi când am întrebat-o despre cum se întocmeşte un contract mi-a spus că nu ştie, dar că poate învăţa.
I-am făcut scandal fetei de la HR că pierde timpul cu asemenea fenomene, iar ea mi-a spus că ăştia-s oamenii disponibili. Într-un fel are dreptate, cam asta scoate acum şcoala românească. Îmi pare şi rău că n-am supus-o pe „candidată” unui test de dictare întrucât sunt ferm convins că-mi dădea ceva gherle de nivelul „bine a-ţi venit”.

Aşadar, dacă ne uităm la şcoala românească, asta e imaginea! Hai să nu ne mai ascundem după aparenţe: întreg sistemul de învăţământ e un dezastru. OK, în aceste condiţii care-i miza pentru care se cer salarii mărite? De fapt, la fel ca şi sistemul de sănătate, învăţământul suferă de aceeaşi boală a incompetenţei care sufocă orice vârf, a delăsării care taie orice avânt. Nu mă judecaţi, asta e realitatea.
Întrebarea e ce anume e de făcut? Atât în învăţămât cât şi în sănătate. Ce anume se poate face pentru a ridica standardul.
M-am săturat de miorlăielile cu „ne pleacă medicii” sau „ne pleacă profesorii”. De fapt cheia este în schimbarea sistemului de la rădăcină. Iar schimbarea – cu toate că pare ceva complex – este mult mai simplă decât vă puteţi imagina şi constă într-o singură activitate: cea de măsurare.
Ce mă interesează pe mine ca stat sau ca individ?
Vreau să am un sistem de sănătate care chiar să mă facă bine şi o şcoală care să scoată oameni pregătiţi. Absolut toate aceste deziderate se pot face prin măsurare.
Orice profesor preia un copil de la un nivel şi trebuie să-l ducă la un nivel superior. Aceste diferenţe input/output sunt perfect măsurabile.
Treaba unui profesor nu e aceea de a se concentra pe doi-trei copii buni pe care să-i ducă la olimpiade naţionale sau internaţionale pentru a-şi creşte propriul prestigiu, ci să crească nivelul întregii clase, al fiecărui individ în parte. Desigur, performanţa excepţională trebuie luată în calcul, dar dacă se ajunge la această performanţă prin sacrificarea restului turmei, acea performanţă trebuie să nu mai fie bonusată.
Şcoala trebuie să se ocupe şi de educaţia tuturor copiilor săi. De aceea chestiunile precum infracţionalitatea în şcoală trebuie să afecteze punctajul întregului corp profesoral.
Desigur, sunt anumite aspecte deoarece avem şcoli în care infracţionalitatea e crescută din cauza zonei în care se află şcoala. Aici, din nou, indicatorul trebuie să fie cel raportat la media ponderată a anilor anteriori. Şcoala are rolul său în educarea copiilor. Dacă tu, profesor, te faci că nu vezi când ţi se droghează elevii în WC-uri, atunci meriţi să fii penalizat.
Iată cât de simplu se alege bobul de neghină. Profesorii care-şi fac treaba – perfect măsurabilă prin intermediul unor evaluări corecte – pot avea venituri mult mai bune decât cei care nu prea ştiu de ce şi-au ales această carieră.
Mai mult, conducerea şcolilor va fi interesată să normeze intern, să oblige profesorii să urmeze anumite strategii de educare a copiilor deoarece evaluarea generală a şcolii are efecte asupra întregului corp profesoral.
Cam asta ar fi trebuit să facă până acum staliniştii de la Ministerul Învăţământului şi vă garantez că în 5-10 ani şcolile se vor curăţa de mizerie.

Similar stau treburile şi în sănătate. Ca şi în învăţământ, sunt ceva indicatori care se măsoară, dar care n-au absolut niciun impact. De exemplu, unul dintre indicatori te penalizează dacă-ţi moare pacientul în salon. De parcă oamenii ar fi nemuritori. Şi iată cum treaba medicului e să facă în aşa fel încât să-l trimită cât mai rapid acasă pe muribund.
De asemenea, actul medical e total neproceduralizat. De foarte multe ori m-am întrebat ce se permit intervenţii chirurgicale pacienţilor aflaţi în ultimul stadiu al bolii?
Nu doar că sunt inutile şi consumă aiurea bani, dar mai fac şi un calvar ultimele clipe ale unui pacient. Nu ar fi mai OK ca pentru asemenea pacienţi să se facă eforturi în direcţia reducerii suferinţei? Ce sens are să-i mai supui unor intervenţii inutile atâta timp cât viaţa practic i s-a dus?
Ştiaţi că avem medicii de familie care primesc lunar bani pe portofoliul de pacienţi? Ai, n-ai treabă cu pacientul, încasezi banul! Bună treabă, ce să spun! Aşa se ajunge ca medicii care sunt în prag de pensionare să-şi vândă portofoliul altor medici, la fel cum se vând vitele în târg. Ce e asta? Putem oare schimba ceva? Evident, şi asta tot prin criterii de performanţă.
De fapt, aşa cum puteţi observa, problemele sistemului de sănătate porneşte de la această bază. Medicii de familie trebuie implicaţi, în primul rând, în zona de prevenţie şi bonusaţi pentru descoperirea timpurie a problemelor de sănătate. Una e să descoperi că un pacient e în pre-diabet şi absolut altceva e să-l găseşti când are organele interne făcute praf. Programarea pacienţilor la analize, indicarea analizelor necesare, cel puţin o evaluare anuală a fiecărui pacient din portofoliu, toate acestea sunt esenţiale pentru prevenirea risipei de bani. Cum sistemul este absolut haotic la bază, e clar că nici de-aici mai sus nu poate fi OK.
Să mergem mai sus, anume în spitale.
E proceduralizată activitatea?
Există ceva, doar că destul de vag şi de făcut face fiecare cam ce-l taie capul. O procedură e corectă atunci când se descrie fiecare pas şi întreg procesul de la A la Z.
Trebuie doar să intri la camera de gardă a unui spital ca să constaţi că totul e haotic. În mod normal terminarea unei proceduri(de exemplu cea de înregistrare) trebuie să declanşeze automat o nouă procedură(triajul sau mai ştiu eu ce). Îmi povestea cineva că a fost la urgenţe şi după ce s-a înregistrat l-au uitat pe holuri. Mă rog, nu intru în detalii deoarece nu am experienţa sistemului. Văd însă din cifre că nu e OK.
Sistemul autohton de sănătate face praf 1.5 mld EUR fără să se vadă nimic. Se duc bani absolut aiurea în două direcţii:
* pe salarii şi
* pe medicamente care umplu buzunarele firmelor farma. Nu se mai prescriu preparate de farmacie, ci direct medicamente care au valoare adăugată mare.  Aţi mai auzit de reţete pe care să le prepare farmacistul? Aiurea, în farmacii grosul e format din vânzători. Specia farmacistului adevărat e una pe cale de dispariţie, fiind înlocuită de fătuci cu target de vânzări.
Indicatorii de performanţă din sistemul de sănătate sunt inexistenţi. Mă refer a cei măsurabili, care să facă diferenţa între salariaţi. „Nu există aşa ceva!” – vor sări disperate vocile sistemului. Ba există, faceţi un stagiu în instituţiile private şi-o să vedeţi cum şi-au normat operaţiunea până la nivel de ac de seringă şi lavete. Iar criteriile de performanţă sunt simplu de implementat, mai ales dacă ai un dosar electronic al pacientului.
Ah, am uitat, la noi nu există aşa ceva. De ce? Păi nu s-ar mai putea fura. Înţelegeţi?
Nu ştiu exact cine va răspunde pentru banii absolt aiuristici pe care statul îi plăteşte firmei Pfizer pentru vaccinuri. E vorba de o sumă care se apropie de două miliarde de dolari. Din aceşti bani se puteau face patru spitale regionale! Vedeţi care-s problemele?

Mă rog, nu stau să răscolesc, dar vă spun că în ciuda unor inadvertenţe care s-au strecurat am perfectă dreptate. O să vă spun ceva: n-am absolut nimic împotriva unor salarii mari, dar ele trebuie să fie justificate. Nu m-ar deranja medici care să câştige 10 000 sau 15 000 EUR/lună la fel cum nu m-ar deranja profesori care să plece acasă cu sume impresionante de bani. Ar fi foarte corect, dar trebuie ca acele venituri să fie justificate de activitate.
Ca în orice domeniu şi medicina şi învăţământul au atât vârfuri cât şi rebuturi.
Problema sistemului nu-s nici vârfurile şi nici rebuturile, ci optimizarea mediei.
Sistemul în ansamblul său trebuie să urmărească ridicarea calitativă a mediei şi asta se poate face doar prin proceduralizare şi criterii de performanţă. Asta lipseşte. La fel cum lipsesc şi sancţiunile. Colegiul Medicilor pare a fi o instituţie menită să-i lichideze pe indivizii care au opinii „neconforme” – aşa cum s-a întâmplat în timpul nebuniei vaccinării –  iar de partea cealaltă să-i acopere pe incompetenţii sistemului.
Despre învăţământ nu mai spun că-mi iau înjurături.

Concluzia e simplă: atât în învăţământ, sănătate şi peste tot pe unde e statul băgat e haos deoarece e multă prostie la vârf. Prostia politicienilor şi a celor din subsolurile statului.
Adevărul e că se dau nişte bani fără să se ştie exact de ce.
Vor profesorii bani mai mulţi? Perfect, le dăm, dar mai întâi normăm totul la milimetru. Şi plătim în aşa fel încât la sfârşitul lunii salariul să reflecte munca prestată. Vor fi profesori care vor fi mulţumiţi, dar vor fi şi foarte mulţi care se vor trezi că nu prea au ce căuta pe-acolo.
Doar că, cine să facă toate aceste lucruri? Unul ca Ciolacu sau ca Ciucă? Plăvanul?
Cine să facă?
Amărâţii  ăştia n-au habar ce-i cu ei în viaţa lor, iar ăstea ne sunt vârfurile. Peştele de la cap se împute, spune proverbul, iar capul e cel pe care-l vedem.
Ce facem cu România? Momentan suntem fără şanse. Singura soluţie ar fi cea descrisă de mine, dar pentru asta îţi trebuie oameni cu o anumită educaţie care, desigur, nu se face în şcolile noastre.

Pun punct aici deoarece am ajuns într-un unghi fără ieşire.
De fapt ce facem cu profesorii?
Vă spun eu: nu facem nimic. Au fost scoşi ca oile şi la fel vor fi băgaţi din nou la clasă. De fapt scopul a fost menţinerea lui Ciucă şi sceneta s-a desfăşurat impecabil.
E o nouă ilustrare a scopului care li s-a rezervat, din păcate. Mi-ar plăcea să aud că profesorii s-au hotărât să schimbe totul de la bază, dar la câţi neaveniţi au printre ei mi-e greu să cred că vom vedea vreodată ceva.
Soluţia e unică şi nu se poate trece hopul altfel: normare, proceduralizare, indicatori de performanţă şi bonusare sau penalizare. Altfel nu se va face nimic.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

De treizeci de ani, așa-numita intelectualitate românească nu a produs nimic. Niciun proiect viabil, nicio lumină pentru societate, nicio speranță pentru nimeni. Intelectualul român are un singur vis: să-i pice și lui ceva. Lista intelectualilor care au pupat în dos personaje publice detestabile și au ridicat osanale deșănțate puternicilor zilei ca să aibă și gura lor ce mânca nu este depășită, numeric vorbind, decât de lista intelectualilor care, în toți anii ăștia, și-au schimbat opiniile și convingerile mai des decât și-au schimbat șosetele.
Intelectualii români majoritari nu sunt decât a cincea roată la toate căruțele propagandistice înnămolite în marasmul societății românești. Dar tu pari a fi surd, orb și prost.
Ei, care au fost miniștri în toate guvernele, parlamentari în toate majoritățile, demnitari ai tuturor instituțiilor și privilegiați ai tuturor bugetelor, nu au nicio responsabilitate în privința faptului că ești mințit, furat și batjocorit?
Ei, care au lins clanțele tuturor puterilor și dosurile tuturor puternicilor zilei, pentru privilegiile și buzunarele lor și niciodată pentru demnitatea ta chiar nu au nimic a face cu mizeria societății în care trăiești? La adresa lor, care, în cârdășie cu tâlharii, manipulatorii și demagogii, au ucis orice conștiință și au exilat orice adevăr, nu ai nicio plângere?
Ei au fost consilierii și intimii tuturor ticăloșilor care te-au scuipat în gură și invitați îmbuibați în toate conclavurile trădării din ultimii treizeci de ani.
Ei au fost curvele ieftine ale tuturor mafioților care te buzunăresc de treizeci de ani.
La chiolhanurile lor, pe care tu le-ai plătit, nu ai participat niciodată! La discuțiile lor private, în care tu, care achiți nota de plată, ești încadrat la categoria „prostime”, n-ai fost invitat vreodată!
Poate că nu știi, dar pe veșnicii intelectuali ai ultimilor treizeci de ani îi plătești tot tu și, dacă ai îndrăzni să fii curios, ai afla că ei costă mult mai mult decât majoritatea politicienilor pe care (cel mai adesea, pe bună dreptate) îi ocărăști și îi iei la rost.
Ei n-au fost niciodată alături de tine. Ei știu că tu nici măcar nu înțelegi că intelectualii au o responsabilitate colosală pentru mizeria morală și spirituală din România. Ei știu că tu îi vei plăti în continuare regește ca să își bată joc de tine și să te înjure pe banii tăi!
Atunci când vei afla adevărul că intelectualii trebuie să fie conștiințe ale națiunii din care fac parte și nu lingăi ai puterilor trecătoare, există o șansă ca și politica să se însănătoșească!
Atunci când nu vom mai avea intelectuali cumpărați de putere cu bani publici, sau când aceștia vor fi priviți de popor drept ceea ce sunt, adică mercenari ai propriilor interese, vom avea și o șansă la normalitate.
Ori de cîte ori vei acorda credit unui intelectual legat la vreo căruță propagandistică, indiferent în ce direcție merge căruța aia, ești un prost care își merită soarta! Intelectualul este o conștiință și nu un vasal! Intelectualul este un ferment al (r)evoluției și nu un linge-blide! Intelectualul este un om liber și nu animalul de companie pe bani publici al puternicilor zilei!

Dacă nu deschizi ochii, tu, cetățeanul, reprezentantul prostimii, vei continua să fii amăgit cu vorbe meșteșugite și mărgele colorate. Vei continua să plătești din greu pentru privilegiile despre care nici măcar nu știi ale unor intelectuali care nu dau doi bani pe tine și pe soarta ta.
Pentru că ei nu fac altceva, pe banii tăi, decât să se întâlnească în conclavuri ale încântării de sine regizate de păpușarii puterii, conclavuri în care însăși existența ta le pute.
Ei, care n-au nicio vocație și niciun scop mai important decât burdihanele lor, se consideră o elită și te disprețuiesc. Pe bună dreptate, de-altminteri.
Ei te păcălesc de treizeci de ani și tu mai vrei!
Nu ai cumpărat în toată istoria ta nimicul mai scump decât în ultimii treizeci de ani! Niciodată nu a fost intelectualitatea românească mai stearpă și mai anacronică decât în ultimii treizeci de ani! Niciodată nu fu mai mare golul acesteia și nici mai adâncă prăpastia dintre ea și România!

Mi-e silă de intelectualii nației!
Și mi-e silă de mine însumi pentru că, multă vreme, m-am lăsat și eu prostit!
Mă consolez cu faptul că am aflat, măcar târziu, că înțelepciunea e în altă parte!

Autor: Adrian Suciu
Sursa: facebook.com

„I-lustrul filosof” Liicheanu a primit după lovitura de stat din ’89 cea mai mare editură din România – „Editura Politică”, azi, „prestigioasa” Humanitas, editură soroşistă, pomana lu’ Andrei Pleșu, pe atunci Ministrul Culturii, făcută din bani publici pretinului său. Că de atunci domnu’ Pleșu își tipăreşte opera „nemuritoare” la „Humanitas” nu mai e niciun secret, cum secret nu mai e nici faptul că startul competiţiei ce avea să înceapă între edituri a fost „furat” de mînăria celor doi prietini.
Anii au trecut, necazurile au început să curgă. Violenţa şi atacurile asupra BOR s-au înteţit, îmbrăcînd, în ultima vreme, forme nemaiîntîlnite. Lucrul de care nu  aveau nevoie românii, îngroziţi şi aşa de vampirii Puterii de pe malul Dîmboviţei, era atacul asupra Bisericii Ortodoxe Române, care vine de această dată, de unde credeţi? Din breasla intelectualilor, de la cel mai bun prieten al lui Brucan şi Băsescu.
Nimeni altul decît „acel” Liicheanu. „Cine atacă Biserica Ortodoxă, numai român nu e!”, afirma geniul Eminescu în publicistica sa. Pretinsul mare filosof, director al editurii-pomană, nu se poate juca cu ţinte precum Biserica Ortodoxă Română pentru a-şi bifa locul în atenţia publicului derutat şi manipulat sau în fruntea unor  ideologii filosofice şi politice à la Ndragheta calabreză.
Nu mai trebuie acceptată toată marfa această putredă, sosită în sicrie globalist-occidentale, pusă de tapetul intern de pretinşi succesori ai lui Albert Camus, care vor să ne arunce peste bord Credinţa şi Istoria. Nu mai trebuie să mergem şchiopătînd la noi acasă, intoxicaţi de foto-copiile mondiale. Cine este acest Oliver Jens Schmitt, a cărui carte-atentat asupra BOR, intitulată „Biserica de stat, sau Biserica în stat?- O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023” este editată la „Humanitas” şi elogiată de Liiceanu? Autorul se află la a treia recidivă la „Humanitas”, mai are două cărţi editate ca pretins cunoscător al Istoriei Românie, în fapt, un Boia, dar născut în Elveţia şi formatat, precum CD-ul la Viena.

Acest profesor de istorie în vîrstă de 50 de ani din Austria îşi face demult veacul prin România. Cam de prin 2016 leagă şi dezleagă relaţii, colaborări, dă interviuri în presa slugarnică românească, de fapt, tatonînd terenul pentru o lovitură de graţie, în ideea unei celebrităţi peste hotare dacă în ţara sa n-a reuşit. Ajutat de prietenul Liicheanu, Oliver Jens Schmitt reuşeşte editarea altor inepţii manipulatoare sub amintitul de mai sus titlu. Jupînul  Oliver a considerat că românii sînt needucaţi şi trebuie să fie civilizaţi cu forţa în lichelism şi liicism toxic.
Civilizatorul acesta austriac a pătruns în Editura „Humanitas”, finanţată din bani publici,  la fel ca OMV-ul pe piaţa economică românească, reuşind să publice aşa-zise lecţii de istorie care ţin de falsificarea identităţii Ortodoxiei româneşti, în speranţa că manipularea sa se va întinde ca pelagra.  Ceea ce nu ştiu prea bine autorii atacului murdar – Schmitt şi prietenul de suferinţă în gîndire Liicheanu -, este că poporul român nu mai vrea cu linguriţa „marfă” otrăvitoare, distrugătoare şi destabilizatoare din import.
Românul, credincios din fire, se naşte cu Hristos în sînge, iar Biserica Ortodoxă Română este pentru popor „Mama neamului Românesc”, precum bine afirma, la vremea sa, marele Eminescu. Chiar dacă elevii români au 50 de minute pe săptămînă de istorie la clasă, iar pe coperta manualului nu mai scrie acum „Istoria Românilor”, ci simplu. „Istorie”… fabricată şi falsificată la comandă, copiii românilor sînt în proporţie covîrşitoare ortodocşi, născuţi şi botezaţi în credinţa lui Hristos. Nicio manipulare, fie ea angajată de un filosof, nu-i poate deturna pe copii şi nici pe părinţi de pe drumul spre Biserica Neamului Românesc.

Memorabil! Nu?, domnule Schmitt, domnule Liiceanu?
Nu mai consumaţi bananele cu coajă cu tot, conform principiului maiorescian al „formelor fără fond”.
Indiferent de motivele care stau la baza acestui mizer atac asupra BOR, nu uitaţi domnilor militanţi plătiţi de neomarxisişti că diavolul stă ascuns în falsele amănunte de care faceţi uz, adică în motivele voastre mizerabile. Iar motivele v-au aruncat în zona intelectualilor-Iudă, în bazinul olimpic de corupţi.
La fel ca în politică.
În concluzie, aşa cum un ameţit de cercetător a pus din buzunar un schelet în lanţul poveştii cu evoluţia darwinistă, un mare fals istoric şi acest darwinism, tot astfel, aceşti doi „schmiţi” complici, Oliver şi Gabriel, înverşunaţi împotriva BOR, au scos din buzunarul de la spate, spun asta mai în glumă, mai în serios,  nişte cîrnaţi alteraţi pe care vor să-i vîndă la preţul de 50 de lei legătura sub un titlu pompos, crezînd ei că românii vor face coadă la standuri!
Schmitt & Liiceanu, în gargara şi precara lor filosofare, trebuie să înţeleagă, că chiar dacă ne-au furat şi ne fură ai noştri de mînă cu străinii patrimoniul bogăţiilor fizice, credinţa în Biserica Ortodoxă şi onoarea nu ni le pot fura, pentru că nu sîntem  nişte retardaţi fără educaţie. Primele şcoli româneşti au luat fiinţă în cerdacul bisericilor Ortodoxe, iată de ce BOR este „Mama Neamului Românesc”.

Generaţia tînără trebuie să ştie că timp de secole, primele şi singurele lăcaşuri de sănătate, învăţămînt şi cultură, denumite „bolniţe”, au funcţionat sub tutela bisericilor şi mînăstirilor, iar astăzi, Biserica Ortodoxă Română a construit, are în patrimoniu şi finanţează din fonduri proprii peste 1.000 de aşezăminte spitaliceşti şi şcolare, centre de ajutor pentru sărmani sau cazuri sociale.
Cîţi politicieni au făcut acest lucru din uriaşele averi adunate prin furt şi corupţie?!
Da, mărite geniu Eminescu, „Biserica Ortodoxă e Mama Neamului Românesc”! Şi aşa va rămîne în veci, precum a rostit Poetul Nepereche. 
Pentru Eminescu, premiul cel mai mare însemna să fie românul cu credinţă în Dumnezeu şi cu dragoste de patrie. Aşadar, trîmbiţata de Liiceanu paraliteratură sau literatură de tomberon a lui Schmitt, intitulată „Biserica de stat, sau Biserica în stat?- O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023”, poate fi folosită de cei din satele noastre la closete, pentru că, dacă vă vine să credeţi, în mileniul al treilea, onor guvernaţilor de doi bani, gospodarii satelor din România au condiţii demne de feudalism: „privată” în fundul grădinii.
Acest din urmă act al lui Liicheanu poate fi filosofic denumit, sublimul lichelismului.

Autor: Maria Diana Popescu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro

Acum vreo două decenii, coboram o stradă veche spre casă, de la antrenament. Știam că pe strada aia, era doi copaci imenși cu dude. Unul avea albe și celălalt negre. Ramurile erau încovoiate până la pământ, iar fructele coapte cădeau la cea mai mică adiere. Direct la ei m-am dus. Am început să mănânc fructele parfumate și cu un gust extraordinar.
Trece o matroană respectabilă cu copilul ei. Copilul s-a uitat la mine și s-a întins spre ramuri. Mama a șuierat la el:
– Ești nebun? Sunt murdare, mergem acum la magazin, îți cumpăr, le spălăm acasă și vei mânca. Auzi tu, să nu faci niciodată ca unchiul ăsta. Astea au microbi, te pot ucide!
Copilul a oftat și s-a uitat cu regret la unchiul, adică la mine, pe care, după spusele mamei sale, microbi teribili ar fi trebuit deja să mă târască de-un picior în vreo râpă și să mă devoreze acolo. Eu, unchiul, am continuat, cu gura plină de fructe și frunze.
Deodată, copilăria mi-a fulgerat prin fața ochilor, cititorule.
Trezirea, mă spălam repede, luam pâinea, salamul și cuțit. Mama țipa:
– Vezi să nu te tai, că te omor!
Pâinea o rupeam, când tăiam salamul, uneori mă tăiam și la deget. Cu mâna la spate, lateral, de-a lungul peretelui, ieșeam în stradă. Puneam o frunză de pătlagină pe deget. Erau peste tot. Principalul lucru era ca mama să nu știe. Pentru că mă va ucide.
Pe stradă apărea vreun câine sau pisică. Mâncam bucățile de pâine și salam, împreună cu ei. Hai bratțî, să mâncăm. Pâinea și salamul îmi mai cădeau. Conform „legii ticăloșiei”, au căzut, nu le mai iei de pe jos. Dar în copilăria noastră existat legea „dacă îl iei repede, nu se consideră căzut”. Scuturam pâinea, salamul, și continuam masa cu frații.
Aveam tovarăși de joacă. Pe primul plan, jocurile de-a războiul. Erai lovit cu o praștie. Erai soldat, nu cârpă. Apă și pătlagină. Făceam leagăne cu sfoară și cauciucuri de mașină.
Cel mai curajos, era ăla care sărea de pe leagăn, cât mai departe. Aterizai cu fața în jos. Îți rupeai nasul, îți despicai buzele, îți ciobeai un dinte. Sângele curgea ca la fântână. Dădeai cu apă și îți băgai pătlagină în nări. Principalul lucru este că mama nu știe. Te omora.
Făceam corturi. În copaci, normal. Stăteam cu zilele. Câte un bunel venea cu un băț, mormăind „o pușcă ar fi bună acum”.
Trei pe o bicicletă. Piciorul cuiva era blocat în lanț, altul se prăbușea peste coarne. Nu toată lumea ajungea la destinație. Pe drum, furam castraveți, roșii și pepeni verzi din câmp. Acasă, în grădină, fiecare aveam legume și pepeni. Dar trofeele erau mai gustoase. Spargeam un pepene pe genunchi sau pe o piatră. Mâncam fără cuțit și furculiță. Stăteai fericit, lipicios, acoperit cu seminte de pepene verde.
Am făcut cu băieții, plute. Am plecat pe râu, pe baraj. Ne-au salvat pescarii cu bărci. Scuipam noroi, rugându-ne să nu ne spună la mame. Ne omorau.
Ne uscam la foc. Eram experți în făcut foc. Ne târam pe burtă, pe pământ. Dușmanul nu doarme, dacă ridici fundul, te împușcă. Aruncam cartofi în foc. Îi devoram cu totul, cititorule.
Mergeam noaptea să furăm cireșele vecinilor. Vecinii dădeau drumul la câini. Câinii ne mușcau de fese și de picioare. Din nou, pătlagina, că nu o mai folosisem de mult timp. Câte o bunică ne alerga cu bățul. Îi luam merele și perele.
Pe scurt cititorule, nu ne-a fost frică de niciun microb în copilărie. Microbii erau cei care se temeau de noi. Ne era frică doar de mama. Pentru că mama „ne omora”.

Cirezile de proști sunt protejate de lege
Când eram în clasa a VIII-a, țin bine minte, l-au exmatriculat pe Cristi B. Lecția ne-a prins bine nouă, celor rămași, pentru că a cumințit toată școala. Azi, elevii nu mai pot fi exmatriculați ! De la 1 septembrie au dat legea. Degeaba campaniile anti-drog din zilele astea dacă profesorul e îngenunchiat de un derbedeu.
Exmatriculați loazele din școli !
Redați-le puterea profesorilor !
Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi. Profesorul care-i spune unui elev că-i prost ajunge „breaking news” la televiziuni. Cică spunându-i adevarul , elevul poate să cadă in depresie. Cirezile de proști sunt protejate de lege
Azi, regulile din școli sunt ca cele dintr-un azil de bolunzi și in locul doctorilor sunt profesorii care umblă-n vârful picioarelor să nu-i tulbure pe bolnavi.
Rousseau avea drepate: „copilul ajunge, după educația primită, pedeapsă sau răsplată !”.

Autor: Adriana Stoicescu, Magistrat
Sursa: art-emis.ro

In contextul situației în care actuala conducere iresponsabilă și trădătoare a intereselor naționale a țării a transformat România în carne de tun destinată unui război străin și „implicarea României într-un conflict militar direct, din care nu are nimic de câștigat” vă prezentăm poziția unicului senator al Parlamentului României care are curajul să spună lucrurilor pe nume.
Românii nu vor război cu rușii, iar conducerea de la Kiev este dușmănoasă fără să se ascundă față de românii aflați în teritoriile românești aflate sub ocupația statului artificial Ucraina. Preoții ortodocși care slujesc în limba română sunt agresați, batjocoriți, brutalizați. Ucraina a invadat România cu cereale otrăvite, sabotează și distruge Delta Dunării, iar conducerea României  obedientă în fața Deep State-lui mondial alimentează cu arme și muniții trupele de mercenari naziști care luptă de partea globaliștilor și a corupției de la Casa Albă în conflictul militar din Ucraina.

Știre de ultimă oră – mesaj primit în redacție:
„Înalt Preasfințitul Longhin, Mitropolit de Bănceni (Ucraina) se află în stare de arest. Toată Suflarea Creștinească și Românească și Clerul Ortodox, să alergăm la rugăciune pentru acest vrednic Păstor, care și-a pus viața pentru Dreapta Credință și pentru poporul credincios. Doamne ajută!”.
Notă:
† I.P.S.Longhin – pe numele de mirean Mihail Jar, (n. 19 august 1965 la Mihoreni, Ținutul Herța, Cernăuți, Ucraina) este întemeietorul Mănăstirii Bănceni, fost stareț al acesteia, actualmente mitropolit de Bănceni. Este cunoscut pentru faptul că a înfiat peste 30 de copii (pe numele Jar) iar alții peste 300 sub tutelă.
Este o figură publică cunoscută și constructor de biserici, fondator și șef al unui adăpost mare pentru copii, care operează la mănăstirea din Molnița. Are titlul de stat Erou al Ucrainei (2008).(Ion Măldărescu, ART-EMIS)

Declarație în Ședința Senatului din data de 3 mai 2023… după ce Silviu Vexler l-a premiat pe Eduard Hellvig – șeful Serviciului Român de Informații -, pentru combaterea „antisemitismului”
„Stimați colegi Senatori,
«România, țară de secături, țară minoră, căzută rușinos la examenul de capacitate în fața Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoții improvizați astăzi în moraliști, miniștrii care s-au vândut o viață întreagă, deputații contrabandiști. Nu ne prăbușim nici de numărul dușmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoșătoare de meningită morală» (Octavian Goga)
Au trecut 106 ani de la discursul lui Octavian Goga și este mai actual ca niciodată. La fel articolele lui Mihai Eminescu, pe care institutul obscur antiromânesc I.N.S.H.R.- «Ellie Wiesel» încearcă pe orice căi și cu orice preț să îi interzică. Lui Octavian Goga au reușit să îi agațe o tinichea de soclu la Iași pe care să scrie antisemit. Pe Eminescu îl interzic să fie sărbătorit și sunt pedepsiți toți cei care recită «Doina»necenzurată.
Îi deranjează adevărul.
Vexler îl premiază pe Helvig, șeful Serviciului Român de Informații, pentru prietenia cu institutul, băgând comunitatea evreiască în față, când de fapt, enorm de mulți evrei nu au nicio legătură cu aceste atitudini, ci khazarii. Sefarzii, adevărații evrei, au fost și ei dați la o parte ca să facă loc unei lumi parazitare în care numai unii dețin adevărul absolut și restul popoarelor sunt doar niște slugi antisemite.
Sluga Helvig, s-a dus ploconindu-se la stăpânul Vexler, să îi pupe mâna ce îi dă să mănânce, după ce a pus umărul la schimbarea numelui liceului „Mircea Vulcănescu”. Numele marelui nostru filosof și publicist român, deranja institutul condus de unu cu nume de român, Florian, în fapt un alt instigator la ură rasială, un iredentist care distruge pas cu pas valorile României și instigă evreii împotriva românilor, și românii împotriva evreilor, că așa au primit ei ordine.
Noroc că există scursuri amorale precum consiliul de administrație al Liceului «Mircea Vulcănescu» și tot felul de trădători pe post de primar ca Băluță & Co, helvigi și werneri, ciuci și ciolaci care permit asemenea acțiuni antiromânești.

Cum este posibil ca șeful Serviciului Român de Informații să fie premiat de o comunitate, alta decât cea românească și să se fălească cu asta? Poporul acesta chiar nu vede actul trădării în fața lui?
În orice altă țară, acest lucru ducea la arestarea imediată a șefului serviciului de informații și punerea sub acuzare de înaltă trădare.
Ce servicii ai făcut coane Helvig pentru Vexler sau comunitatea pe care o conduce? Tu nu ai niște dispoziții legale de respectat? Nu ai niște incompatibilități și interdicții?
Ce te crezi, mă, trădătorule, să desfizi o națiune întreagă și să accepți un premiu care îți arată actul trădării și serviciul real în care activezi?
Ce faci, mă băiatule, ai vândut S.R.I.-ul Mossadului?
Ce făcurăți mă, trădătorilor?
Mai avem ceva românesc în România?
Ne-ați inundat, imunzilor, cu nume și rădăcini alogene! Sunteți cu toții ca o râie de care nu se mai poate scăpa, colcăiți ca păduchii și vă înfigeți ghearele precum căpușele și sugeți din sângele țării ăsteia până la ultima suflare.

În același trend de trădare, se numără și premierul Ciucă, militar de carieră prin câmpuri de canabis, premiat de U.S.A., probabil pentru servicii în avantajul statului american, pentru că altfel nu ne putem închipui de ce a trebuit să se premieze respectivul cu atâta fală la tv?! Domnu’ Ciucă, ceva servicii în favoarea C.I.A.? Nu ar trebui să raportați asta în fața poporului român? Dar stai, ce să vezi, că ar trebui să dea raportul președintelui, un alt premiat de Germania, Austria, U.E. pentru servicii în favoarea acestora și culmea, și un premiu pentru consolidarea drepturilor omului într-o țară în care oamenii au fost reținuți încătușați pentru că nu își purtau desuurile pe față pe post de botniță!
Avem un fost procuror general premiat de americani și purtător de cetățenie americană, Laura Codruța Kovesi, premiată pentru că a distrus tot antreprenoriatul românesc de marcă, făcând loc multinaționalelor conduse de americani, un alt act de trădare, pe care vrea să îl reitereze prin depunerea candidaturii la președinția României, nu de alta, dar trebuie ori să ne închidă pe toți, ori să ne alunge definitiv din țară pe cei care mai rezistăm eroic și ne opunem să dispărem.
Și cum să nu le reușească planul, când justiția este în proporție de peste 90% aservită politicului și dă sentințe și decizii la comandă?
La comandă mai ales a serviciilor, și nu numai cele românești. Am ajuns să distrugem oameni politici cu nemernici vânduți din poliția română, gen bălășoi care intră în casa oamenilor, bașca senatori, unde introduc infractorul și în loc să dea afară infractorul și să apere proprietarii și reprezentanții statului român, apără o șleahtă de venetici de la un post hazna italian trimiși de ue și nato să pedepsească senatorul care și-a permis să își pună o botniță în ditai Parlamentul României arătând lumii întregi că pandemia covid nu există și nu a existat niciodată, totul fiind de fapt o acțiune de anulare a drepturilor și libertăților cetățenești și sclavizare a cetățenilor din toată lumea. Pentru că îți aperi familia și casa primești condamnare la închisoare, așa cum a primit Șoșoacă. Și asta evident nu se putea fără aportul unei Poliții vândută în proporție de 99%, ineptă, condusă de un inept ca Bode, care urla din toți rărunchii alături de alt criminal Arafat, la îndemnul unui vânzător de copii, Johannis: „anchetați la sânge”. De sânge veți avea parte toți, marionetelor și vânduților!
Judecători căzuți la examenul corectitudinii, înțelepciunii, cunoștințelor juridice, un sistem juridic corupt și trădător, în care puținii magistrați care mai sunt corecți, se încăpățânează să mai trăiască și să respire de sub maldărul de intervenții și amenințări și șantaje ale securiștilor de la putere. Sunt instanțe unde aservirea politică și șpaga acoperă peste 98% din personal. De aceea avem o țară retrocedată unor neproprietari, un Ardeal cedat Ungariei, oameni considerați antisemiți pentru că recită Doina necenzurată a lui Eminescu, oameni închiși pentru că au furat o bucată de pâine de foame, în timp ce javrele care au vândut și trădat România și poporul român, aflat acum în pribegie, sunt premiate internațional și de comunități în favoarea cărora activează pe banii contribuabilului român.
Să vă intre bine în cap, poporul român nu a fost vreodată și nu este antisemit! Poporul acesta v-a primit pe toți cu brațele deschise, v-a dat pământ și apă, v-a făcut oameni pe toți, iar dacă nu înțelegeți să îl respectați, s-ar putea să vă treziți că vă va ancheta la sânge, domnule Johannis, ca să vezi și dumneata și regimul dictatorial și antiromânesc pe care îl conduci, ce înseamnă asta. Nu ne puneți răbdarea la încercare și nici dexteritatea cu care mânuim armele cu care ne apărăm de trădare! Vremea în care veți plăti cu toții și veți munci pentru a vă întreține zi de zi pentru a supraviețui, între patru ziduri reci și mucegăite, se apropie și ceasul vremii vă răsună în liniștea cutiilor voastre craniene urlând cu ecou, cu un zgomot de plumb: capul trădătorilor vrem!”. Vă mulțumesc! Senator Diana Iovanovici Șoșoacă – 3 mai 2023[1]

Comunicat de presă
Discuții ale senatorului Diana Iovanovici-Șoșoacă la recepția organizată de Ambasada Rusiei cu Excelența Sa, Ambasadorul Valery Kuzmin
În data de 4 mai 2023 a avut loc la Ambasada Federației Ruse din București recepția aniversară anuală a victoriei Aliaților împotriva puterilor Axei în cel de-Al Doilea Război Mondial. La recepție au participat în calitate de invitați și o serie de personalități emblematice pentru societatea civilă românească, printre care îi enumerăm pe dl. prof. Florian Colceag și pe generalul Radu Theodoru.
În contextul polarizării eforturilor de război din Ucraina, care au împărțit din nou lumea în două tabere beligerante, tema războiului și lecțiile istoriei au constituit un subiect de discuție și reflecție pentru toți participanții la evenimentul găzduit de Excelența Sa Valery Kuzmin,  ambasador al federației Ruse în România.
În cadrul evenimentului, Excelența Sa a dialogat în mod deosebit cu d-na senator Diana Iovanovici-Șoșoacă, cei doi schimbând opinii pe parcursul a 30 de minute atât cu privire la trecut, cât și din perspectiva viitorului.
Excelența Sa a dovedit că urmărește cu mare atenție, dar și cu îngrijorare, evoluția situației politice din România și a felicitat-o pe doamna senator pentru curajul și corectitudinea de care a dat și dă dovadă în problemele de interes național și internațional.
Doamna senator și-a exprimat îngrijorarea pentru situația etnicilor români din Ucraina și a ridicat problema lipsei de protecție a acestora ca urmare a dezinteresului arătat de către oficialii români față de soarta acestora, în condițiile în care românii din Ucraina sunt ținta unei atitudini dușmănoase din partea autorităților ucrainene, mai ales datorită rezistenței acestora la încercările de ucrainizare forțată, dar și din pricina legăturilor cu Biserica Ortodoxă Rusă.
În replică, dl. ambasador a afirmat că Federația Rusă manifestă aceleași preocupări și îngrijorări pentru etnicii ruși din Ucraina, care sunt supuși unui regim de exterminare și teroare, fapt ce a și determinat intervenția protecționistă a Federației Ruse sub forma operațiunii speciale din Ucraina.
Pe fondul acestor interese și preocupări comune, dl. ambasador s-a arătat îngrijorat de împingerea de către S.U.A. a Republicii Moldova și a României către un conflict militar cu Rusia.
Dl. ambasador a apreciat ca „inevitabil” acest scenariu în raport de acțiunile dușmănoase ale Statului Român și de implicarea de care acesta dă dovadă prin susținerea economică și militară a Ucrainei în acest conflict, inclusiv prin furnizarea de obuze pentru artilerie, fabricate pe teritoriul României.
În acest context, domnul ambasador a felicitat-o pe doamna senator pentru faptul că, din păcate, este singurul politician care dorește pacea și care se implică activ pentru a împiedica implicarea României într-un conflict militar direct, din care nu are nimic de câștigat (numai de pierdut – n.r.)..

Autor: Redactia ART-EMIS

[1] https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial – și https://www.incorectpolitic.com/declaratie-eminesciana-a-dianei-sosoaca-dupa-ce-silviu-vexler-il-premiaza-pe-eduard-hellvig-pentru-combaterea-antisemitismului-capul-tradatorilor-vrem/?fbclid=IwAR03nkki57V1hijLUqpfF6-_4vg3of-S5g44EVja252duA1ImVXrq0PDI0g – 4 mai 2023
[2] https://www.facebook.com/DianaSosoacaOficial – 5 mai 2023.