Nu avea simptome, dar i se spunea că este infectat. Aparatul cu care fusese cercetat nu era omologat pentru diagnosticare. O spunea chiar autorul acestei invenții, dar vocea sa era marginalizată. Panica s-a instalat și pornind de la această situație și totodată a izbucnit suspiciunea că ceva nu e în regulă.
Totul o să fie bine când vor fi gata vaccinurile! – Se spunea. Speranța se îmbina cu panica. Economiile lumii s-au injectat cu bani tipăriți din rațiuni de urgență pentru ca milioane de locuri de muncă să nu dispară.
După potolirea valurilor de panică, cel care vânduse berea cu 9 lei a cerut pe ea 14 lei. Avea de recuperat mari pierderi de profit, dar avea la îndemână o scuză mai bună: au crescut prețurile la energie.
Acestea o luaseră în sus ca urmare a altei panici: UE a anunțat că s-a încheiat era combustibililor fosili. Dar o parte din creșterea bruscă a prețurilor la energie venea din aceeași previzibilă lăcomie de recuperare care l-a determinat pe crâșmar să crească prețul de vânzare a berilor.
Revolta în contra acestei lăcomii fierbea. A stins-o războiul început de Rusia în Ucraina, în urma căruia s-a lansat peste tot minciuna că abia acest război a hâit prețurile la produsele energetice.
Foști prieteni de dinainte de pandemie se dușmăneau după. Cum îți permiți să vii la masa noastră fără mască? Așa s-au spart multe găști. De unde știi tu că dacă ești asimptomatic nu transmiți virusul? Mai apoi s-a spus că îl poți transmite chiar și dacă ești vaccinat.
Raționalitatea nu mai avea granițe pe partea care se învecina cu iraționalitatea. Nu se mai mira nimeni că eficiența vaccinurilor nu este cea așteptată.
Doar Bill Gates a mârâit ceva în contra vaccinurilor, dar a devenit ținta panicaților care știau ei mai bine ce se petrece. După potolirea valurilor de panică, doctorii psihiatri au constatat înmulțirea bruscă a pacienților cu stări de anxietate și cu tulburări de somn.
Nu s-au făcut studii aprofundate în privința acestei tendințe cu o creștere neașteptat de mare. Acum, mulți sunt dependenți de somnifere puternice. Personal, constat că dependența de somnifere îmi fură trei sferturi din vioiciunea pe care o manifestam înainte de pandemie și îmi anulează vechile curiozități (de comunicare, de lectură)…
Mă rezum la a fi la curent cu actualitățile.
Nu știu să spun ce s-a petrecut cu discernământul și cu spiritul critic din „venele” sale, dar văd în jurul meu cohorte de oameni care argumentează în favoarea maniheismului plat: ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!
„Un popor de criminali” – l-am auzit pe unul izbucnind cu privire la ruși. Atunci am aplicat tactica pe care o disprețuiam în vremea pandemiei: m-am ridicat de la masă și am decis că nu pot dialoga cu asemenea convingeri beton.

Autor: Ioan Buduca
Sursa: yogaesoteric.net

Vrei să protestezi române? Pune-ţi pofta-n cui! Nimic nu mai poţi recuceri pe frontul acestor vremuri cumplite, cu stăpîniri străine. Mai ales cînd stăpînul de la palat nu-i deloc român. Poţi cere acuzator, cu glas tare, prin orice mijloc, o minimă moralitate şi seriozitate politică? Nicio şansă! După cum vedem, exaltarea nebuniei politicianiste a dus la distructiva criză internă, care a zguduit din temelii harta socială, economică şi siguranţa naţională.
Străinii ne-au confiscat suveranitatea Țării, ceea ce ne îndreptățește să-i dăm din nou dreptate Marelui Român care, cu peste o sută de ani în urmă, a scris: „Cine-au îndrăgit străinii/ Mânca-i-ar inima cânii,/ Mânca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia!…”.

Dacă ţara ar fi fost bine păzită, nu ne-am fi aflat pe marginea acestui hău, cotropiţi de trupe străine şi cu mîna întinsă la organismele financiare gonflate ale Occidentului, nişte mafioţi internaţionali generatori de datornici, necesari pentru a-şi justifica existenţa ca instituţii creditoare.
Contextul politic al ultimilor ani, creat de nevrednicii guvernanţi de la Bucureşti, a devenit pistă de decolare şi aterizare a trupelor militare şi financiare de comando pe teritoriul stors de vlagă al economiei româneşti. „Mormanul de fier vechi” al lui Neulander jr., alias Petre Roman, de la finele lui 1989, geme azi sub povara unui deficit enorm, cancerigen pe termen lung poporului nostru. Românii n-ar trebui să se mai încreadă în falsele mesaje optimiste aruncate în eter de către membrii Guvernului marionetă. Mesajele lor sînt doar noţiuni de teorie politică manipulatoare, copii fidele ale gogoşilor vîndute de „Europa liberă” în ’89, ce nu-şi mai pot găsi aplicabilitatea în contextul istoric actual, oricît de promiţătoare par auzului.

Viaţa reală a românilor se înrăutăţeşte de la an la an, în cele din urmă, sărăcia şi sărăcirea Ţării tot prin stomacul lor trece, nu prin cel al specialilor fraudulos plătiţi. Românii sînt folosiţi doar ca masă de „alegători”, pentru a vota lipsa de scrupule a politicienilor, care nu s-au gîndit niciodată la bunăstarea oamenilor. Jos, la coarnele plugului, – că de la tractor la plug ne-am întors – în spitale, în şcoli, în ştiinţă, în companiile străinilor sau la sapă, românul învăţat cu munca şi cu nevoia şi-a văzut mereu de treabă, şi-ar fi trebuit plătit regeşte pentru contributivitatea în folosul ţării. „Dacă munca ar fi fost bună, ar fi fost luată de boieri”, spune un proverb popular. Explicabil atunci, de ce s-a inventat meseria de politician pe viaţă! Chiul, huzur, putere, lene, trădare şi bani nemunciţi din taxele românilor.

Ce se va întîmpla în viitorul apropiat, dedesubtul liniei trase, după război şi criza multidimensională? România nu va fi prea curînd un stat puternic economic, pentru că nu este lăsată să funcţioneze ca un stat de drept.
Românul e tot mai scîrbit de lupta pentru putere a politicienilor, pentru că nici nu încape vorbă despre lupta pentru intrarea în normalitatea atît de necesară, dacă luăm în calcul opera dezastrului economic şi social, creat de aceştia, destabilizarea în care a fost adusă ţara de către mereu aceiaşi guvernanţi, schimbaţi doar la pempărşi şi rotiţi de la un mandat la altul.
Indiferent de programul lor guvernare luat cu copy-paste, niciunul nu va conţine implantul necesar schimbării în bine a României, iar nota de plată uriaşă a tuturor crizelor, tot din buzunarul cetăţenilor este achitată de peste trei decenii, de parcă populaţia ar fi conspirat împotriva integrităţii morale a clasei politice.

Reprimat cînd îşi cere drepturile constituţionale, românul este „mituit” periodic să tacă, cu pachete ieftine: făină, ulei, orez, conserve, de proastă calitate, strînsură de gunoaie de pe fundul vaselor de la cumătra UE., ca să mai atenueze versiunile interne ale scumpirilor nejustificate, pentru care guvernanţii s-au vîndut stăpînirilor externe.
Românul a plătit şi plăteşte toate pagubele dezastruoase ale guvernărilor posdedcembriste. Românul apăsat de nevoi, românul trist, jefuit mafiotic, aflat la cheremul analizelor şi sondajelor; aruncat în crizele capitaliste, cînd însuşi capitalismul ca sistem este pus sub marele semn al îndoielii. Capitalismul acesta perfect pentru cei care au furat căciula de astrahan a poporului, dar dezastruos pentru norodul rămas fără căciulă.
Guvernanţii profiturilor uriaşe, vînzătorii de pămînt strămoşesc, de fabrici, de neam şi de ţară, sînt azi boierii capitalismului, afiliaţi mafiei mondiale, specializată în războaie, în jafuri financiare, în acapararea puterii, a zonelor de influenţă, în subjugarea popoarelor prin îndatorare, capabili să facă orice pentru a transforma omul în robotul gata să cumpere iluziile lor cu efecte letale.

Cît vor mai fi dispuşi românii să tolereze? Ei nu cer decît normalitatea unui trai decent, atîta timp cît clasa politică şi alte categorii profesionale se lăfăiesc în opulenţă, mormane de bani şi bunăstare. Toate guvernările postdecembristede pînă acum au practicat un lung şir de ordonanţe, legi şi decizii oneroase! Toţi reformatorii de pînă acum au reuşit doar să bulverseze societatea românească, să arunce în aer mediul social şi economic. La toate acestea adăugăm corupţia stufoasă şi generalizarea la vîrf a acestui fenomen.
Într-o Românie aruncată forţat pe piaţă străină de capital, lipsită total de experienţă, capitalismul a dat naştere unor sisteme economice şi juridice malformate din start, dificil controlabile şi foarte uşor de manipulat de legislaţia colonialistă, care ne-a confiscat tot ceea ce a mai rămas din placa turnantă a economii de stat, a suveranităţii şi siguranţei naţionale. Momeala aruncată românilor, „Vrem o ţară ca afară!”, a prins bine!  Acum nu mai avem nici economie, nici ţară suverană… singura definiţie valabilă fiind „taraba lui Ali Baba și cei 40 (?) de… «investitori strategici»”. „Bravos, naţiune! Halal să-ţi fie !”

Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

Democrație corupe!

Experimentele de democratie in China
Am scris mai devreme că sistemul electoral multipartit („democrația”) este singura formă de guvernare concepută pentru a fi controlată de persoane din afară, lăsându-l în mod natural deschis la corupție și fraudă.
Chinezii, ascultându-i pe americani, au descoperit dovada acestui lucru în propria lor curte.
China a experimentat introducerea la scară mică a alegerilor democratice în stil occidental pentru oficialii locali din zonele rurale. Ni se spune adesea că „primele impresii” sunt cele mai importante, că la întâlnirea inițială cu o persoană sau la intrarea într-o situație nouă, o vedem cel mai clar la acea primă introducere. Odată cu trecerea timpului, percepțiile noastre devin întunecate și estompate de factori străini și concentrarea noastră împrăștiată de detalii irelevante.
Cu privire la introducerea „democrației” la chinezi, ei au văzut-o foarte clar așa cum era în realitate – un sistem de obținere a puterii politice care doar implora să fie manipulat. De fapt, a fost văzut ca însuși scopul unui astfel de sistem și a fost conceput tocmai pentru un astfel de scop. Si a fost.

La începutul anului 2014, în Changsha, grădina democrației din China și multe alte crime imaginative, a avut loc un scandal masiv de cumpărare de voturi în care aproape 60 de persoane au fost acuzate pentru fraudă electorală, neglijarea datoriei, perturbarea alegerilor, manipulare de voturi, luare de mită și corupție asociată.
Implicând mai mult de 500 de parlamentari și diverși oficiali locali de partid, toți au fost descalificați și eliberați din funcții, crimele lor implicând multe mii de cetățeni și mai mult de 100 de milioane de yuani în mită. Și acesta a fost doar un caz din multe.
În provincia Hebei din nordul Chinei, într-un oraș a avut două alegeri eșuate într-o lună, corupte de cumpărarea de voturi cu de două ori mai multe voturi decât alegătorii eligibili, urne furate și multe alte fraude electorale.
Multe orașe și comune au introdus alegeri multipartide la sfârșitul anilor 1980, multe întâmpinând probleme similare.
În septembrie 2016, a avut loc un scandal masiv de fraudare a alegerilor în Liaoning, peste 500 de persoane plătind mită pentru a-și alege prietenii. Congresul Național al Poporului din China a expulzat 45 de parlamentari, aproape jumătate din numărul aleși din Liaoning, pentru mită și fraudă electorală. În plus, peste 500 de parlamentari au fost demiși sau au demisionat din Congresul Popular Liaoning, format din 619 de membri, și mai multe persoane au fost arestate.
Am fost surprins că cineva a fost surprins. Asta este democrația. Așa funcționează. A fost conceput pentru a fi larg deschis la corupție.

În Occident, avem mai multă experiență, așa că o facem mai discret și în moduri diferite, dar rezultatul este același. Oriunde banii pot cumpăra putere legislativă, toate sistemele deschise vor deveni corupte.
Chinezii au văzut „democrația” așa cum era cu adevărat –

O MODALITATE DE A OBȚINE CONTROLUL ASUPRA UNUI GUVERN PRIN STRÂNGEREA DE VOTURI.

Cel mai simplu mod de a strânge voturi este să le cumperi și nu există nici măcar moralitate aici.
Înainte de a moraliza pe chinezi, luați în considerare că, dacă este în regulă ca AIPAC – American Israel Public Affairs Committee – Comitetul israelian-american pentru afaceri publice(un grup de lobisti –mituitori legalizati) și corporațiile să cumpere politicieni, de ce nu este în regulă ca politicienii să cumpere alegători?
Următoarea modalitate cea mai ușoară este să imprimi buletinele de vot în exces și să umpleți urnele cu ele gata votate. Și să nu uităm că umplerea urnelor era o tradiție în SUA și Canada acum 200 de ani.
Dar din nou, cu acest „nou” sistem politic, ni se oferă controlul deplin al guvernării unui oraș, prin simplul expedient de a-i face pe oameni să ne voteze.
Nu există altă cerință și oricine o poate face. Este evident că cineva cu bani și ambiție va face față acestei provocări și va găsi o modalitate, cinstită sau nu, de a obține acele voturi. Acestea sunt probleme serioase în China, deoarece din ce în ce mai mulți creatorii de regi din fundal vor fi străini.
Evreii, personalul Consulatului SUA, membri ai Departamentului de Stat al SUA, oficiali ai Ambasadei care sunt CIA, dar deghizați în diplomați, NED, USAID, AmCham și zeci de ONG-uri americane, toți cheltuiesc bani și lucrează în fundal pentru a influența guvernul din China. Acesta este adevărul și, dacă îmi este evident, ar trebui să fie evident pentru mulți alții.
Succesul lor în Hong Kong este uimitor; americanii au obținut o influență enormă asupra peisajului politic din Hong Kong și sunt atât de inteligenți și experimentați, încât sutele de mii de mici păpuși din Hong Kong nici măcar nu pot vedea sforile. Și au toată intenția să facă același lucru în China continentală. Democrația grădiniței
Dar aceste exemple nu au fost nimic în comparație cu ceea ce s-a întâmplat la școala primară Chunhui din Zhengzhou, unde 1.700 de copii mici au învățat lecții despre „democrație” pe care, din păcate, nu le vor uita niciodată. Acești studenți obișnuiau să aibă un sistem „înapoiat, de modă veche, tradițională, în stil chinezesc” de alegere a liderilor studenților, în care selecția se baza pe lucruri proaste precum meritul școlar și recomandările profesorilor în ceea ce privește caracterul. Dar, datorită presiunii americane, ei „și-au modificat tradiția” și, în schimb, s-au orientat către „democrația” modernă, în stil occidental.
Și cum a funcționat?
Ei bine, un student (cu un dosar academic foarte slab) a fost ales ca lider pentru că era „bun la baschet” și era „prietenos”. Și cum au fost aleși? Ei bine, au învățat să conducă campanii electorale democratice, la fel ca toți occidentalii. Potrivit rapoartelor presei, „Unii au cântat la saxofon, alții au dansat, iar alții și-au arătat abilitățile de caligrafie sau pictură, au cântat la instrumente muzicale tradiționale chinezești ca o modalitate de a impresiona alegătorii”. O mamă a fost atât de nerăbdătoare să-și facă rege pe copilul ei, încât a tipărit peste 1.000 de cărți electorale albastre și drăguțe cu numele lui, cerând tuturor să voteze pentru el.
Directorul școlii, Hu Jianling, a spus că programul își propune să încurajeze elevii să „își exprime cu curaj ideile” și „să participe la conducerea școlii”. În opinia școlii, acești lideri studenți au dovedit planul lui Hu „eficient și poate chiar benefic”. Să examinăm ce s-a întâmplat cu adevărat aici. Nu vreau să-l fac de rușine pe domnul Hu, care sunt sigur că este un domn bun cu intenții bune, dar ce fel de diavol l-a stăpânit pe acest om și a crezut că este o idee bună să-i convingă pe 1.700 de copii de 10 ani să vina „cu curaj”, sa participe la conducerea școlii”?
Ce naiba crede că este o școală?
În acest experiment din această singură școală, putem vedea toate defectele jalnice ale democrației occidentale, defecte aparent invizibile pentru profesori, părinți și mai ales pentru elevii care au învățat o lecție coruptă de viață pe care probabil că nu o vor uita niciodată. Dacă vrei să corupi populația, cel mai bine este întotdeauna să începi cu copiii, pentru că asta va face corupția in permanentă.

În primul rând, care a fost scopul acestor alegeri?
Ar trebui să fie selectarea celei mai competente persoane pentru un loc de muncă care poartă responsabilități pentru elevi, dar nicăieri în niciuna din această mică parodie de grădiniță nu a existat măcar o mențiune despre competență sau responsabilitate. Nici una. Acești mici politicieni și-au dorit doar să fie aleși pentru că doreau să fie aleși, nu pentru că aveau vreo capacitate sau doreau să realizeze ceva util colegilor de școală. Nu au existat elevi care au făcut campanie pentru eliminarea temelor excesive sau pentru a avea toalete mai curate sau mai multe instruiri după școală. Ei doreau doar să fie lideri și să aibă puterea și prestigiul însoțitori, fără să se gândească la nicio obligație implicată. Și mai rău, cum au făcut campania acești mici politicieni? Cum s-au comportat pentru a-și convinge electoratul să voteze pentru ei? Ei bine, și-au „exploat popularitatea personală”” din aspectul frumos sau abilitățile sportive sau din banii tatălui lor pentru a cumpăra rochii frumoase și biciclete frumoase.
Ei „și-au valorificat capacitatea de divertisment” cântând la saxofon sau la alte instrumente.
Ei „și-au valorificat abilitățile de pictură și caligrafie” și, fără îndoială, au găsit multe modalități inventive, vechi de zeci ani, de a alerga prin școală cerșind voturi. Ce minunat. Mama care a plătit pentru a imprima cărțile albastre drăguțe pentru ca copilul ei să castige data viitoare va avea atașată o bancnotă de 5 yuani.
Acei copii mici au învățat că singura calificare reală pentru a deveni lider și a prelua puterea este talentul de manipulare psihologică, că acreditările sunt ignorate în obținerea de voturi. Sunt acestea ingredientele principale ale unui lider bun?
Așa își alege China pe secretarul general și membrii Politburo?
Stau în Piața Tiananmen și cântă la saxofon sau la chitară sau pictează portrete caricaturale ale turiștilor?
Așa își selectează americanii liderii, dar de ce să învețe asta copiilor chinezi ca pe un ideal?
Dar aceasta a fost doar prima încercare și micuții noștri politicieni nu aveau experiență pe care să se bazeze. Se vor descurca mult mai bine data viitoare.
Ei vor afla rapid că puteți cumpăra voturi și vor începe să strângă sume mici de bani pentru a oferi mai mult decât cărți albastre drăguțe oricui promite că ii va vota.
Ei vor învăța că poți atrage voturi făcând promisiuni – nu respectându-le, ci făcându-le.
Așadar, vor promite că vor reduce temele, fără nicio idee despre cum să facă asta și cu cunoștințele că nu au puterea de a realiza un astfel de rezultat în orice caz. Dar vor promite, măcar să încerce.
Ei vor afla că au puterea de a acorda cadouri de patronaj și vor promite să plaseze alegătorii populari în comitete, cu așteptarea că acești indivizi vor ajuta la influențarea altor alegători.
Ei vor promite că vor lucra pentru standarde de notare mai ușoare, prânzuri școlare mai bune și multe alte lucruri despre care candidații inteligenți vor ști că sunt probleme fundamentale pentru toți elevii.
Ei vor învăța să citească dorințele studenților și să transforme acele dorințe în voturi și putere personală. Vor învăța rapid să devină adevărați politicieni. Pe scurt, vor învăța să mintă și să manipuleze.
Ei știu deja că un an școlar este mult timp și că copiii au memorie scurtă; ei știu intuitiv că nu vor fi trași la răspundere pentru că nu au îndeplinit și, de asemenea, știu că oricum nu există responsabilitate, că, după ce sunt aleși, nimeni nu le poate face nimic.

DACĂ AR EXISTA RESPONSABILITATE PERSONALĂ, NU AR EXISTA CANDIDAȚI.

Și devine mai rău. În toate segmentele societății, inclusiv în școlile primare, există întotdeauna „făcători de regi” care pândesc în fundal, cei care nu vor să fie în lumină, dar care preferă să stea în umbră și să tragă sforile. Aceștia sunt cei deștepți care acumulează puterea reală și care înțeleg intuitiv cum să controleze evenimentele până la satisfacția lor supremă, indiferent de dorințele grupului mai mare. Acestea sunt cele periculoase; sunt prea deștepți la jumătate și sunt în mod natural manipulatori. Adesea, au o mamă care are aceeași minte și caracter, oferind toată îndrumarea necesară.
Primul lucru pe care îl învață este că puterea stă în nominalizări, nu în vot. Și acum intrăm în mod firesc în domeniul politicii multipartide, unde avem doi sau trei regi, fiecare cu un următor, fiecare selectând un candidat probabil care va fi ascultător și controlabil și va spune: „Te pot face pe tine lider. . Ți-ar plăcea?”
Și plecăm, fiecare regizor (și mama lui) creând o platformă de promisiuni de campanie garantată pentru a atrage alegători naivi, inocenți și fără experiență. Acesta este locul în care va duce și nu există nimic ce școala sau profesorii pot face pentru a preveni acest lucru.
De ce?
Pentru că premisa originală, oricât de frumos este formulată, este falsă, greșită și aproape criminală. Scopul acestui proces de selecție ar trebui să fie acela de a alege cei mai buni lideri pentru școală, oameni maturi, responsabili, cu caracter bun, care pot da un exemplu pentru ceilalți copii, cărora le pasă de bunăstarea colegilor de școală și care vor folosi cu adevărat puterea lor de a îmbunătăți mediul școlii. Dar am renunțat la acest obiectiv și, în schimb, am creat un concurs de popularitate fără scop, care este larg deschis la orice tip de presiune socială și corupție.
Nu ne selectăm liderii pe baza capacității lor sau a caracterului lor sau a simțului lor de responsabilitate, ci mai degrabă pe baza capacității lor personale de marketing – pe abilitățile lor de a influența și manipula pe alții să-i voteze, sincer sau altfel. În toate acestea, unde este discuția despre acreditări, despre calificările pentru o poziție de responsabilitate?
Total absentă.
De fapt, sistemul anterior de recomandări privind caracterul profesorului și excelența școlară – cu alte cuvinte, acreditările – care era un sistem perfect, a fost abandonat în mod special, astfel încât acești idioți să-i poată emula pe americani și să se potrivească cu versiunea lor proastă a „democrației”.
Nu există nicio dovadă că vreunul dintre acești candidați mici ar fi avut abilități de conducere, înregistrări academice bune, un caracter sănătos sau, într-adevăr, vreo înțelegere a nevoilor și dorințelor fie ale studenților, fie ale profesorilor. Niciunul nu ar fi suficient de mare pentru a aprecia semnificația participării la conducerea școlii. Niciunul nu va fi selectat pe oricare dintre atributele necesare unui lider. Puțini, dacă vreunul, va avea calificări reale pentru o poziție de conducere și nimeni nu va înțelege responsabilitatea pe care o acceptă.
Și cum rămâne cu studenții care votează?
Ce vor lua în considerare atunci când votează pentru un lider student?
Abilitatea de a cânta la saxofon?
Cărțile destul de albastre ale mamei?
Puțini, dacă unul, vor avea o apreciere a responsabilității lor, puțini vor ști să aleagă cu înțelepciune și nimeni nu va avea capacitatea de a evalua corect o persoană (mai mult sau mai puțin) necunoscută pentru un loc de muncă ale cărui îndatoriri nu le înțeleg. Felicitarile mele. Bine ați venit la politica în stil american, singurul lucru pe care China a avut norocul să nu-l aibă. Dar asta este exact ceea ce China are acum în zonele sale rurale odată cu introducerea unor alegeri democratice în stil occidental pentru oficialii locali. Acestea sunt mult mai serioase pentru că participanții sunt adulți, deciziile afectează viețile reale și pentru că prea adesea cei care fac regii din fundal sunt aproape toți americani și evrei.

NOTA
Scrierile dlui Romanoff au fost traduse în 32 de limbi, iar articolele sale au fost postate pe peste 150 de site-uri de știri și politică în limbi străine din peste 30 de țări, precum și pe peste 100 de platforme în limba engleză.
Larry Romanoff este un consultant de management pensionar și om de afaceri.
A deținut funcții de conducere în cadrul unor firme internaționale de consultanță și a deținut o afacere internațională de import-export.
A fost profesor invitat la Universitatea Fudan din Shanghai, prezentând studii de caz în afaceri internaționale la cursurile EMBA de nivel superior.
Domnul Romanoff locuiește în Shanghai și a scris o serie de zece cărți legate în general de China și Occident. El este unul dintre autorii care contribuie la noua antologie a lui Cynthia McKinney „When China Sneezes”.
Arhiva completă poate fi văzută la https://www.bluemoonofshanghai.

Autor: Larry Romanoff
Traducerea: CD
Sursa: IonCoja.ro

Deep state, ordin de zi: eliminarea lui Trump!
Iată că nici nu s-au terminat de numărat voturile alegerilor intermediare, că a şi început să se vadă transparent miza acestora, anume eliminarea lui Trump. Fără doar şi poate, asistăm la o monstruoasă alianţă între statul subteran american şi o parte importantă a Partidului Republican.
Începutul atacului l-a dat Rupert Murdoch, chiar înainte de terminarea alegerilor. De altfel, imperiul media al lui Murdoch nu i-a susţinut pe candidaţii lui Trump, arătându-şi susţinerea pe faţă doar pentru Ron DeSantis, guvernatorul republican care s-a remarcat în timpul pandemiei. Mai menţionez aici că Rupert Murdoch este cel mai mare finanţator la Partidului Republican, iar faultul tehnic de dinainte de finalizarea alegerilor ar trebui să ne dea de gândit. Însă Murdoch nu e singurul.
Imediat după alegeri a ieşit la mezat şi cel de-al doilea finanţator al Partidului Republican, Ken Griffin, care, într-o ieşire publică, l-a numit pe Trump „three-time looser”. Iar după ieşirea lui Griffin a ieşit la mezat şi CEO-ul Blackstone, Stephen Schwarzman care a afirmat că nu-l va finanţa pe Trump.
Acum vine partea cu adevărat frumoasă. Exceptându-l pe Murdoch, care l-a sprijinit mediatic pe Trump, ceilalţi doi donatori nu i-au dat bani fostului preşedinte (Schwarzman a început donaţiile după ce Trump a fost ales, se înţelege de ce!). Chiar şi Murdoch l-a sprijinit mai mult marginal deoarece imperiul său media nu prea avea ce face deoarece şi-ar fi pierdut audienţa.
Este însă ciudat cum ies la atac acum, după ce au complotat cu statul subteran astfel încât rezultatele de la actualele alegeri să nu reflecte realitatea din teren.
Înainte de a trece mai departe, vă voi mai spune că grupul celor trei este cunoscut ca „ramura israeliană” a Partidului Republican. Iar comportamentul e de-a dreptul ciudat în condiţiile în care nu cred că a existat vreun preşedinte american care să fi forţat mai mult în favoarea statului Israel.
Mulţi văd în actualul atac sfârşitul politic al lui Trump. Însă, pe moment, am îndoieli serioase. Chestia care-i încurcă – şi care i-a încurcat şi în trecut – e dată de faptul că Trump reuşeşte să adune sume serioase de bani de la donatori mărunţi, adică de la baza partidului, dintre alegătorii tradiţionali. Cu alte cuvinte, Trump nu are doar banii necesari, ci şi votanţii!
Ceea ce speră hienele finanţatoare este să obţină un abandon tehnic al lui Trump, astfel încât să poată defila cu Ron DeSantis, dar să aibă şi susţinerea votanţilor tradiţionali.
Aşa cum am mai spus, Trump este primul candidat din istorie care are forţa de a candida de unul singur, ca independent. Într-adevăr, e o muncă infernală, iar posibilitatea de a ieşi preşedinte e extrem de redusă. Însă, fără doar şi poate, Trump are nebunia necesară demarării unei asemenea aventuri. Iar alegătorii săi, cu siguranţă că-i vor sta aproape.
Şi, chiar dacă Trump nu va ieşi preşedinte, mişcarea MAGA cu siguranţă că are capacitatea de a fonda o nouă forţă politică la nivel naţional, ceea ce ar fi o lovitură teribilă pentru mult prea corupta societate americană. Desigur, eu vorbesc despre o desfăşurare normală a evenimentelor.
Ceea ce ar trebui să înţelegeţi este că, la momentul actual, frustrarea printre votanţăă republicani – aripa Trump – este extremă. Sunt conştienţi că alegerile au fost din nou furate, iar asta poate exploda oricând.
Probabil de aceea sunt atât de disperaţi democraţii să confişte cât mai repede armele oamenilor. Însă toată lumea e conştientă că nu au cum să facă asta, în timp ce setupul de acolo rămâne la fel de exploziv.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

Poți empatiza cu o țara sau cu populația supusă unei catastrofe de orice fel, dar nu poți empatiza …de-a surda cu guvernul unei țări. Pentru simplu motiv că politica externă a tarii se supune unui singur deziderat: interesului național. 
Putem plânge inclusiv prin media de mila Ucrainei, dar rămâne doar un demers telenovelistic. Ipocrizia de astăzi, nu a populatiei, ci a clasei politice românești și a mediei aservite, este crasă. 
Cu guvernul Yugoslaviei … ranjind prieteneste spre Banat, nu am putut empatiza…100%, cu toate că această țară, ca monarhie, a fost, între vecini, una dintre cele mai apropiate de noi inainte si dupa al doilea război mondial.
Cu sârbii nu am putut empatiza total  în ciuda aceleiasi religii si a faptului că împreună cu acest popor am clădit multe lucruri importante pentru România. Dovada, cele două super – hidrocentrale de pe Dunăre si multe programe militare desfășurate împreună, un comerț la cote ridicate, bazat pe corectitudine și avantaj reciproc, religie comuna și multe alte lucruri.
În schimb, la cererea expresă a stăpânilor noștri, recte unchiul Sam, susținem cel mai mare dușman, dupa… unguri al României, dintre toți vecinii. Adică Ucraina…
Acea Ucraină, inventata de Stalin ramane  stat semi-artificial, clădit din furturi de teritorii de la vecini! Acea Ucraină ce a declarat că noi suntem cotropitori și nordul Bucovinei este teritoriu ucrainean !!! 
Acea Ucraină ce a făcut tot posibilul să deturneze traficul naval din Delta Dunării spre canalul lor … navigabil pe „Bâstroe”, scufundând intenționat ditamai nava „Rostov” pe principala arteră navigabilă ce leagă direct Dunărea de Marea Neagră.
Acea Ucraină ce a interzis folosirea limbii române în școli și a împărțit românii din țara lor în două popoare: român și moldovean… Era mai ușor de minimizat această minoritate românească declarând numărul lor în jur de 300.000, fatza de cel real, de aproape 1.000.000…

Când pe câinii ce ar trebui să îți apere casa îi hrănește hoțul, vei fi furat de toate!

De ce nu e bine sa  susținem orbeste Ucraina? 
Motive sunt cu zecile, dar o să dau doar unul singur, de o gravitate covârșitoare. După căderea U.R.S.S., din 1991, în România serviciile secrete naționale au fost definitiv acaparate de americani. Și de aici au început necazurile pentru România.
Când câinii ce ar trebui să îți apere casa îi hrănește hoțul, vei fi furat de toate! În 1992 și1993 toată fosta rețea operativă de informații externe din S.U.A., a fost rapid anihilată. Tot cu ajutorul american în 1995 a fost deconspirată toată rețeaua S.I.E. din Germania. Și ușor, ușor unul dintre serviciile f. bune si de importanță majoră pentru securitatea României, S.I.E., a fost redus sau chiar desființat în toate țările unde …asa vroiau americanii.
A fost a doua oară, în ultima jumatate se secol, când spionajul românesc profesionist, aproape a fost  distrus. Prima dată s-a întâmplat după fuga în S.U.A. a generalului trădător …favoritul Elenei Ceausescu, marele derbedeu politic cu dubla comanda, Ion Mihai Pacepa. Care ,bine merci, si-a mancat „pensia” pana la adanci batraneti …in SUA.
Apoi D.I.E. a reușit să se refacă, având rezultate notabile. „Rețeaua Caraman” rămâne și acum o lecție vie de profesionalism la cote înalte în domeniu. Printre rezultatele de excepție voi aduce aminte doar intrarea in posesia tehnologiei de fabricare a diamantelor sintetice adusă în România datorită D.I.E. Ca apoi, după lovitura de stat din 1989 distrugerea spionajului românesc să se repete…
Scenariul se repetă acum, mai rau ca pe vremea rusilor: S.R.I. a fost total subordonat americanilor, culminând cu decorarea șefului militar – generalul Florian Coldea. 
D.N.A. a fost „subordonat” F.B.I.-ului, această instituție având birourile în aceeași clădire cu Direcția Națională Anticorupție…
A urmat, normal, decorarea lui Codruța Koveși de către yankei si tot împinsă în… susul Europei.
Se testează, să conduci prin slugi și trădători, ceva curat și eficient. Scenariul se repetă în cazul Armatei Române. A fost împins la vârful ei un general școlit în America și ghici ce? Același general Ciucă este decorat de americani!
Să se stie! Nu este așa că vă sună cunoscut?
„Doi și un sfert”, direcția de informații a Ministerului de Interne a fost „distrusă” de către trădătorul Cioloș, pentru simplu motiv că avea multe probe strânse despre nivelul îngrijorător de subjugare a instituțiilor statului român de către străini.  
S.U.A. nu a vrut niciodată să fim parteneri egali, ci doar să ne fie stăpâni!     
După instalarea lui Zelenski la putere în Ucraina, cu ajutorul americanilor, a fost distrusă și rețeaua S.I.E. din acea țară, Ucraina fiind de departe cel mai mare si periculos dușman al României, dintre vecini.

Dacă în alte țări unde rețelele de spioni români au fost deconspirate, ofițerii implicați au fost expulzați sau retrași de către S.I.E., în Ucraina o parte au fost chiar lichidați cu sânge rece. De aceea o spunem clar că 

...dintre vecinii noștri Ucraina este primul mare dușman pentru România!

Dacă această țară ar fi intrat în N.A.T.O., centrul de putere american, care se muta spre est și România ar fi fost la cheremul Ucrainei în orice dispută dintre cele două state. America ar fi protejat  Ucraina ca și mare aliat de  valoare strategică, pus chiar în coasta rușilor… 
Sprijinirea guvernului condus de Zelenski va fi  marea greseala a Estului împotriva poporului român.
Putem să empatizăm și să sprijinim refugiații ucrainieni,  este normal și omenește, dar să sprijinim guvernul condus de Zelenski este efectiv o mare greseala împotriva românilor. 
Deci când veți mai judeca situațiile geopolitice ca pe o telenovelă, să vă gândiți și la repercusiuni.
Politica externă a unei țări se face cinic, la rece, calculat și în interesul țării respective. Restul este doar actorie proastă dusă la nivel de trădare.(ddr)

La ora la care scriu acest articol, republicanii par a avea un avans clar la Camera Reprezentanţilor, în timp ce pentru Senat situaţia se în vârte în jurul egalităţii, cu un avans destul de slab în favoarea lor.  Mi se pare dezamăgitor.
Întreaga situaţie despre care vă vorbesc vine după o conducere dezastruoasă, în care inflaţia face ravagii, economia e în dezastru, iar oamenii pur şi simplu nu mai au cu ce trăi. Numărul boschetarilor din SUA e mai mare ca oricând, în unele zone ale marilor oraşe ai impresia că te afli în Africa, iar situaţia s-a deteriorat mai mult decât în crizele economice majore. Asta în condiţiile în care criza încă nu a început. Iată rezultatul dezastruos al conducerii unui moşneag ramolit, aflat mai mult în letargie şi campion al gafelor. La un asemenea bilanţ, normal ar fi fost ca democraţii să nu mai ia niciun vot. Aiurea, fiefurile lor electoral au rămas la fel de reactive.

Iată de ce consider actualele alegeri americane mai degrabă o înfrângere pentru logică şi bunul simţ. Desigur, e vorba acolo şi de o fraudă electorală masivă. Cu toate acestea fac comparaţia cu noi. Mai ţineţi minte alegerile din 2012, în care alianţa contra lui băsescu i-a măturat pur şi simplu pe cei din partidul trădătorului? În ciuda furturilor electorale şi a sprijinului pe care partidul lui băsescu l-a avut din partea securităţii, electoratul efectiv a măturat pe jos cu jigodiile.  Cam aşa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile şi în SUA, însă, din păcate, vedem o altă realitate politică.
Începând cu criza din 2000, dar mult mai pregnant cu cea din 2008, clasa medie americană a fost efectiv distrusă. Micii întreprinzători şi angajaţii cu salarii decente efectiv s-au trezit că alunecă majoritatea în clasa săracă, doar o mică parte reuşind să „evadeze în sus”. Astfel, realitatea socială de azi a SUA arată similar unui tablou dezolant: o majoritate covârşitoare trăind animalic, la limita de subzistenţă şi o minoritate prosperând. De altfel alegerile, oricare ar fi ele, au ca efect condiţii din ce în ce mai bune pentru clasa de sus, iar pentru cei de jos doar preocupări legate de subzistenţă.

Încă de la creare, statul american a pus bazele unei politici care să prevină revolta internă. Ingredientele acestei „păci sociale” se ştiu încă din antichitate: „pâine şi circ”. Iată de ce politica alimentară, în ciuda toxicităţii sale, este cel mai puternic mecanism de care nu se leagă nimeni. SUA are cei mai bolnavi oameni din cauza alimentaţiei. Când mergi pe stradă te loveşti de obezi imenşi, balene terestre abia mişcându-se şi gâfâind la orice mişcare. Siropul de porumb, cartoful, proteina animală procesată şi ieftină sunt principalele ingrediente ale acestei politici. Asigură un furaj îndestulător pentru animalele umane, la un preţ facil. Televiziunea şi internetul dau atât circul cât şi propaganda necesară menţinerii stării de fapt. Aşa se face că, la fel ca-n Roma antică, marea clasă a „cetăţenilor liberi” sunt săraci lipiţi şi dependenţi de seniorul-stat.

Pe eșichierul politic american se bat de când lumea cele două forţe principale: republicanii – favorabili mai degrabă unei dezvoltări libertariene a societăţii – şi democraţii, adepţi ai liberalismului, a cărui ultimă treaptă este comunismul. Astfel, democraţii sunt cei care introduc „beneficii sociale” pentru clasele de jos, câştigând astfel o grămadă de adepţi printre sărăciile americane. Însă nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi: într-o măsură similară, democraţii sunt susţinuţi şi la vârful societăţii americane. Acolo mulţi au înţeles că, la umbra „păcii sociale” în care marea masă de sărăntoci este ţinută sub control cu bonurile de masă, îşi pot vedea liniştiţi de multiplicarea averii, fără a se mai preocupa de alte probleme precum şomajul, asigurarea unei calităţi adecvate a vieţii s.a.m.d. Astfel, indiferent de imbecilităţile pe care le fac democraţii, baza lor electorală – compusă din activişti la bază şi donatori generoşi la vârf – îşi face datoria la fiecare sesiune de alegeri. De aceea vă spun că, în ciuda victoriei republicane, acesta e mai degrabă o înfrângere întrucât, în faţa unei conduceri atât de dezastruoase, altele ar fi trebuit să fie rezultatele.

Realitatea din terean arată complet diferit faţă de ceea ce ne imaginăm noi. Indivizii aflaţi pe treapta cea mai de jos a societăţii nu mai caută să iasă de-acolo, ci se mulţumesc cu ceea ce au. Astfel încât, orice încurajare de-a republicanilor sună pentru ei mai degrabă ca o ameninţare a „dreptului” de a avea tichete de masă şi alte ajutoare sociale. Din păcate, SUA e mai degrabă moartă. Se vede asta cu ochiul liber. Dinamica individuală e la pământ, societatea e cuprinsă de letargie şi votează pentru „dreptul la ajutor social”. Însă, ceea nu vor să audă nici politicienii şi nici oamenii simpli este faptul că întreaga „bunăstare” a ajutoarelor sociale s-a bazat pe impozitarea dementă a clasei de mijloc. Respectiva clasă a fost dărâmată, iar acum în locul ei se întinde un hău de netrecut care separă săracii de bogaţi.
Bogaţii nu vor vrea niciodată să contribuie la ajutoarele sociale ale sărăcimii. Poate doar marginal, ca să-şi asigure liniştea.
Clasă de mijloc nu mai există.
Şi-atunci, de unde bani? Ei nu mai sunt, deoarece sunt captivi în clasa de sus. Astfel încât pare un joc fără ieşire.
Staţi liniştiţi! Bernie Sanders are o reţetă : se numeşte comunism şi a fost profeţit nu numai de Marx, ci şi de Hrusciov. Tot înainte!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Sunt mulţi naivi care cred că problemele pe care le întâmpinăm pot fi rezolvate „pe calea scurtă”, adică prin intermediul unui partid politic. Azi voi face un experiment, pornind de la credinţa unora că politicul ar putea rezolva problemele actualei societăţi. Şi cum altfel pot începe experimentul dacă nu pornind de la cele mai bune ipoteze posibile. Să începem.
Ne-am trezit dimineaţa. E o nouă lume, clar. „Partidul Nostru”(PN) a cştigat zdrobitor alegerile, ocupând peste 85% din locurile Parlamentului. De asemenea, „Preşedintele Onest” a fost votat în proporţie de peste 90%. Absolut toţi membrii PN sunt oameni verificaţi, având ca unic scop întoarcerea ţării la normalitate. De aceea propun reforme profunde, însă înainte de a începe pornesc o largă consultare populară.
„Am dori să revenim la normalitate” – declară liderii. Pentru aceasta trebuie găsită o cale comună pentru a îndeplini aşteptările oamenilor. Problema vine de la o dilemă profundă, nerezolvată încă: unii oameni ar vrea să se reîntoarcă la viaţa simplă, naturală, fără intruziunile tehnologiei, alţii, din contră, militează pentru un amestec minor al tehnologiei, în timp ce un alt grup susţine că dacă se renunţă la tehnologie ţara nu va mai avea absolut nicio şansă şi va fi distrusă. Până la urmă lumea decide ca fiecare grup să fie lăsat să acţioneze cum crede de cuviinţă, cu obligaţia ca niciunul dintre grupuri să nu se amestece în treburile celorlalte. 

Zis şi făcut. Ţara s-a împărţit în trei. Tradiţionaliştii s-au întors la pământ, ceilalţi au rămas în oraşe, împărţindu-şi îndatoririle în funcţie de gradul de tehnologizare necesar. O perioadă toate au mers bine, doar că au fost observate tot felul de probleme perturbatoare. Spre exemplu, la periferia marilor oraşe s-au dezvoltat grupuri infracționale care au început să creeze probleme. afuri, trafic de carne vie, droguri s.a.m.d. „Grupul Tehnologic”(GT) vine cu o propunere de îmbunătăţire: instalarea de camere de supraveghere. „Grupul mai puţin Tehnologic”(GmpT) spune că nu-i OK, dar problemele se înteţesc şi, până la urmă, cele două grupuri se pun de acord în privinţa instalării de camere de supraveghere.
Activitatea infracţională scade, dar, peste o perioadă, încep să apară sabotaje la sistemul de supraveghere. Şi, din nou, reapar problemele grave. Din nou, „Grupul Tehnologic” vine cu o propunere: upgrade-un sistemului de supraveghere astfel încât acesta să deţină şi câteva facilităţi de inteligenţă artificială. „Grupul mai puţin Tehnologic” nu prea e convins, dar până a urmă acceptă propunerea GT. Se instalează o generaţie nouă de camere de supraveghere, interconectate şi spuervizate de un server performant.
Algoritmi de ultimă generaţie alertează poliţia în momentul în care observă „semne de violenţă”. Poliţia nu trebuie să intervină, dar îşi poate deplasa echipajele mai aproape de zonele suspecte. În acest fel, la apariţia unui incident, poliţia intervine eficient şi restabileşte ordinea. 
Succesul este deplin. Doar că infractorii învaţă să păcălească sistemul. Îşi pun măşti foarte realiste şi nu li se mai pot citi detaliile feţei. Astfel, în sistemul de supraveghere apar probleme masive: acelaşi om e observat în acelaşi timp în mai multe locuri. De asemenea, sporeşte numărul de necunoscuţi în oraşe. 

Până la acel moment, în oraşe erau acceptaţi „necunoscuţii” deoarece aceştia proveneau dintre Tradiţionaliştii care aprovizionau pieţele pentru a-şi vinde produsele. Doar că problemele se înteţesc. GT ajunge la concluzia că e nevoie de o identitate unică a fiecărui cetăţean sub forma unui chip implantat sub piele. Astfel, fiecare cetăţean ar fi identificat în mod unic şi, în paralel cu sistemul de supraveghere, infracţionalitatea s-ar reduce la zero. Cu chiu cu vai, atât GT cât şi GmpT pică de acord, doar că mai e o problemă. Tradiţionaliştii nu vor să-şi implanteze chip. Mai mult, acuză că a sporit numărul de survoluri ale unor drone despre care nu li s-a spus nimic. Prima dată sunt luaţi în râs, dar în justiţie începe un proces împotriva GT deoarece Tradiţionaliştii au venit cu proba: o dronă de-a sistemului prinsă neautorizat peste terenurile lor. În timpul procesului se dovedeşte că drona fusese trimisă pentru a urmări un infractor care se refugia în zona Tradiţionaliştilor. Însă, iese la suprafaţă că, în mod secret şi absolut neautorizat, GT a monitorizat mişcările Tradiţionaliştilor pentru a putea prinde mai uşor infractorii care încercau să se refugieze la Tradiţionalişti.

Chestiunea împarte scena politică. Apar confruntări în interiorul PN. Preşedintele iese şi cere o anchetă amplă a întregii structuri a statului deoarece Tradiţionaliştii au exact aceleaşi drepturi, iar prin intruziunile GT li s-au încălcat drepturile. Mai mult, PN votează o lege prin intermediul căreia este absolut interzisă orice supraveghere în zonele ocupate de tradiţionalişti. Lumea se pacifică, dar problema infracţionalităţii rămâne. Până la urmă se decide implantarea chipurilor de identificare tuturor celor din  GT şi GmpT, iar pentru tradiţionalişti să se elibereze nişte acte cu chip care trebuie obligatoriu să fie folosite atunci când intră în oraşe, cu obligaţia ca, în cazul furtului sau al pierderii, să se anunţe imediat autorităţile pentru a se elibera documente noi şi a dezactiva chipurile de pe actele furate. 

Din nou s-a instaurat liniştea. Doar că GmpT s-a trezit în faţa unei alte realităţi. Toate posturile importante erau ocupate de cei dei din GT. Mai mult, copiii lor visau să meargă spre GT deoarece acolo erau joburile mai bune. Treptat, se produce o debalansare a PN. GT din PN devine cel mai puternic. GmpT e insignifiant, astfel încât puterea e împărţită între GT şi Tradiţionalişti. Însă situaţia nu e rezolvată. Cei din GT spun că ei sunt responsabili pentru un procent de peste 60% din PIB şi că ei asigură apărarea statului. De aceea cer mai multă putere de decizie. De partea cealaltă, Tradiţionaliştii spun că deja au puterea de partea lor întrucât ocupă majoritatea instituţiilor statului, Tradiţionaliştii având acolo mai mult un rol de supraveghere pentru apărarea cetăţenilor pe care-i reprezintă.
Din nou, dinspre cetăţeni vin plângeri.
Mulţi dintre Tradiţionalişti nu mai pot intra în oraşe deoarece îşi uită actele acasă sau le pierd şi eliberarea noilor acte e greoaie. Reclamă faptul că celelalte grupuri pot să vină în zonele lor fără probleme în timp ce lor le e redusă libertatea de mişcare.
De asemenea, s-au răspândit zvonuri conform cărora mişcările Tradiţionaliştilor ar fi urmărite prin satelit. Iniţial sunt luaţi în râs, dar nişte documente scăpate stârnesc iar scandalul. Se vede clar că, în mai multe rânduri, zonele Tradiţionaliştilor au fost scanate. Poliţia vine cu dovada că scanarea s-a făcut pentru identificarea unor infractori care se refugiau acolo. Doar că legea spune clar că nu au voie să fac asta.

Aşa apare sciziunea în PN. Cei din GT îi fac proşti pe Tradiţionalişti. Tradiţionaliştii, de cealaltă parte, arată spre GT: cum e posibil ca după atâtea eforturi şi chipări tot mai sunt probeme cu infracţionalitatea în oraşe? Cum se face că în zona tradiţionalistă fenomenul e marginal şi nu  se cheltuieşte nici o fracţiune din cât se cheltuieşte cu sistemul de supraveghere?
Apar dinspre zona GT propagandişti vocali care spun că ţara e condamnată la subdezvoltare din cauza Tradiţionaliştilor. Că legile care-i protejează împiedică dezvoltarea. Preşedintele intervine şi cere o mediere. Însă puterea e debalansată. GT e mult mai mare. În plus, GT e aliniat la standardele mondiale. Se fac eforturi pentru mediere, însă apele se tulbură în momentul în care un reprezentant al GT iniţiază un amendaent la Legea Supravegherii conform căruia este îndreptăţită scanarea întregului teritoriu pentru prinderea infractorilor.
Tradiţionaliştii protestează, dar cei din GT spun că nu sunt afectaţi întrucât ei nu au chip-urile implantate, deci nu sunt scanaţi. În ciuda protestelor, amendamentul trece. Tradiţionaliştii simt o transpiraţie rece pe spate. Deja structura Parlamentului s-a schimbat. O parte dinre parlamentarii GT fac o formaţiune radicală, care promite chiparea întregii societăţi. Doar ăsta e standardul mondial. 

Se organizează alegeri pe care radicalii şi GT le câştigă la scor. Tradiţionaliştii sunt un grup minoritar. De-aici puteţi dezvolta singuri!

Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com