După ce cetățenii au tras un nou semnal de alarmă asupra jafului de la benzinării, Guvernul României  după ce a analizat intens prețurile la carburanți, aceleași prețuri pe care le mai analizase odată după noaptea când a explodat prețul, a promis că o comisie de control  va verifica dacă prețurile au crescut justificat. După ce reprezentanții companiilor care exploatează petrol românesc și în vând cu prețuri „europene” și-au prezentat „punctele de vedere”, guvernul având acum explicațiile acestora,  a constatat că prețurile au fost „justificate”  și a venit cu „măsuri” de… protecție. A cui protecție? Ei zic că a consumatorului.
Ce a decis guvernul ? A decis să acopere cu 50 de bani prețul litrului de combustibil indiferent cât va crește acesta în viitor poate și ca urmare a… „ajutorului” dat de stat. Ce reprezintă acești 50 de bani ? Suma pe care o acordă cică guvernul, pentru a acoperi o parte din prețul exagerat al combustibilului la pompă. De unde plătește guvernul acești bani ? Din bugetul de stat.  De unde vin banii la bugetul de stat? Din banii celor pe care guvernul zice că îi protejează prin astfel de măsuri. Bă ești prost? Da, suntem proști.
Ce face guvernul prin astfel de măsuri?
Practic protejează și menține prețurile pe care le stabilesc  distribuitorii. Această măsură practic asigură în continuare politica celor care produc și comercializează combustibilul în fața  plângerilor consumatorilor furați.
Ce ar fi trebuit să facă guvernul?
Dacă nu să impună un preț, că nu îi dă voie „piața liberă” măcar să stopeze creșterile după urechea fiecărui samsar.
Măsura luată de guvern și pe care domnul prin ministru a anunțat-o ca pe o mare victorie, este nimic altceva decât un OK dat prețurilor impuse de bișnițarii din fruntea companiilor care se ocupă de producere și distribuire. Acuma, acestea pot crește în continuare prețurile și în mod cert așa vor face, căci guvernul nu a luat nicio măsură, nu a decis nimic în această privință, nu s-a băgat în ciorba lor, iar cetățeanul ar trebui să fie mulțumit, căci oricât vor crește prețurile, guvernul va plăti acești bani din buzunarul comun, nu din cel privat al cetățeanului. Asta se numește ori incompetență, ori bătaie de joc, ori complicitate la jaful pe care îl practică dealerii și producătorii, ori toate la un loc. Nu pe noi ne ajută această măsură, ci pe cei care au ridicat prețurile, pentru că :
– practic, prețurile rămân aceleași;
– nu s-a luat  nicio măsură împotriva creșterii artificiale;
– nu a fost decisă, sau anunțată nicio plafonare a prețurilor, deci acestea pot crește în continuare;
– banii care vor fi acordați de guvern se plătesc din buzunarul comun al nostru deci tot de noi;
Se poate spune fără a greși cu ceva, că practic guvernul a luat o măsură pentru menținerea prețurilor de fapt menținerea câștigului de partea companiilor din domeniul combustibilului, asigurând totodată continuarea creșterii prețurilor la adăpostul acestui „set de măsuri” care nu e altceva decât complicitate la jaf.

Și mai vine domnul prim-ministru pe post să ne anunțe o măsură care înseamnă tot bătaie de joc. „Rezonând cu întreaga națiune” care se bucură și e mândră de performanțele lui David Popovici,  domnul prim ministru anunță că guvernul a făcut un sacrificiu și din rezerva de stat îi acordă… nu știu ce,  că nu a spus nici ajutor, nici recompense, nici decont, suma de un milion de… lei adică aproape nimic dacă e să comparăm cu cei 1,5 miliarde acordate unor primari, aleși pe sprînceană în decembrie 2021, bani pe care aceștia i-au folosit precum Vasile, primarul din „Las Fierbinți”.  Îți vine să te iei cu mâinile de par și să ieși la drumul mare.

Să nu uităm că din această sumă primită, Popovici va plăti și impozitul. 
Eu nu știu, oamenii ăștia din guvern chiar nu realizează că banii ăștia nu acoperă nici măcar banii plătiți de David pe combustibil pentru deplasări la antrenamente și concursuri?
Asta e măsură? Aloooo, adormiții din Victoria, pe ce lume trăiți?
Dar hai să zicem că suntem o țară săracă, că mai mult nu se poate, că banii ăștia au fost dați fără șpagă, că guvernanții nu câștigă nimic, ca în cazul proiectelor și contractelor obișnuite, că trebuie să cumpărăm iarăși vaccinuri pentru noile valuri de viruși care circulă prin lume, etc.

Dar ce ar fi dacă domnul general, care este și el un campion și știe ce înseamnă să faci ceva de excepție, o misiune, un doctorat,  un curs, o carieră politică,  ar decide să  îi asigure de acum încolo toate cheltuielile de transport și cazare la toate antrenamentele și concursurile din țară și străinătate, plus o diurnă pentru cele din străinătate?
Nu ar fi un sprijin pentru medaliile viitoare?  Eu cred că medaliile viitoare și așezarea României pe buzele tuturor ar merita această investiție.
Să zicem că până acuma nu s-a știut ce se ascunde în acest copil și statul nu a investit nimic. Acuma a văzut, se știe, i-am dat o recompensă, bun! Cum ajutăm la viitoarele performanțe, sau ne mulțumim cu ce avem ?

Hai să zicem că milionul este o parte din recompensa binemeritată, iar „investiția” propusă de mine va asigura un cadru și un semn că ne și ajutăm, nu doar recompensăm, valorile.
Dacă nu investim, vom mai avea un alt campion mondial la alți 30 de ani. Dar banii să nu meargă la federație ci să i se acorde un cec în alb, pe un card, unde se vor vedea și cheltuielile și astfel se face justificarea cheltuirii banilor.
Dacă ajung la federali, banii sunt păpați pe alte „investiții”, ca în cazul banilor dați la primari, un teren de fotbal în pantă, un patinoar pe lacuri naturale, o sală de sport fără lumină și căldură, etc.

La guvern de doi bani, minte și  măsuri pe măsură. 

Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro

L-am urmărit pe Victor Davis Hanson la Tucker Carlson, iar ceea ce a spus nu are deloc rolul de a linişti pe cineva. Conform lui Hanson, ceea ce se întâmplă în SUA este, nici mai mult nici mai puţin decât intrarea într-un setup revoluţionar, o perioadă care are ca efect schimbări profunde.
Ca exemple similare, Hanson dă Revoluţia Franceză(1789) şi Revoluţia Rusă(1917). Iar ascultându-l îmi reverberează în urechi vorbele profetice „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”(vezi Ivan Andreev, Sfinţii catacombelor Rusiei).

De fapt, ceea ce se întâmplă acum în SUA e o demenţă. Pe care, de altfel, am văzut-o şi la noi. Mai ţineţi minte dobitocii care se ţineau după Valer Dorneanu, şeful Curţii Constituţionale de la noi?
La fel se întâmplă şi acum în SUA, unde e o presiune teribilă în ceea ce priveşte decizia Curţii Supreme legate de avort. De fapt s-a mers chiar mai departe, fiind cât pe ce ca unul dintre judecătorii de-acolo să fie lichidat.
Nervozitatea porneşte de la o controversă veche, de prin 1973, moment în care Curtea Supremă a statutat în ceea ce e numim azi decizia „Roe v Wade” că avortul poate fi legal, dar până în a treia lună de sarcină. Acum cazul a reajuns la Curtea Supremă, unde se înclină să se dea libertatea statelor de a interzice sau a îngreuna practica avortului. Astfel, grupările de stânga ale imbecilului Soros au luat foc, încălcând legea şi comportându-se de parcă n-ar exista o lege. S-a ajuns la atacuri asupra centrelor pentru suportul gravidelor. Iar statul american este efectiv paralizat de mlaştina care a ajuns să-l domine.

După Război, la doar 15 ani, reuşise să strângă 600 kg de aur!
Pentru că tot l-am pomenit pe Soros, vă daţi seama că un asemenea exemplar toxic pur şi simplu ar fi înfundat puşcăriile în SUA anilor 50-60? De fapt, dacă ar fi fost să fie corectitudine pe lumea asta, el ar fi trebuit să fie în puşcărie imediat după ce s-a terminat Al Doilea Război Mondial. Istoria sa e la fel de toxică ca el,confirmând proverbul „cum e turcul şi pistolul”.
În momentul primelor manifestări antisemite de la Budapesta, părinţii l-au încredinţat pe György Schwartz (ăsta e numele său de origine) unei familii de bună credinţă care a pretins că micuţul de doar zece ani este copilul lor natural. Când nemţii au intrat în Ungaria, micul sinistrat a devenit colaboraţionist, ajutând autorităţile naziste să identifice familiile evreieşti care se ascundeau în capitala Ungariei.
Culmea, de mic era extrem de ahtiat după bani întrucât, întâmplător, ajuta autorităţile naziste să descopere doar familiile evreieşti despre care ştia că sunt bogate. Astfel, imediat după ce oamenii erau săltaţi, în casele lor se instala micuţul György Schwartz care fura tot ce era valoros. Astfel, după Război, la doar 15 ani, reuşise să strângă 600 kg de aur! Cu asta a ajuns el la Londra şi, în loc să fie judecat pentru colaboraţionism şi participare la crimă, şi-a finanţat studiile şi primii paşi în carieră din aurul furat.
Puterea lui Soros a crescut teribil începând cu anii 90, atunci când şi-a dezvoltat Fundaţia şi a complotat împreună cu familia Clinton la fondarea „Partidului din Umbră”, o structură ocultă despre care foarte puţini oameni ştiu, dar care a devenit extrem de eficientă. Între altele, prin intermediul acestei structuri, Soros a putut să provoace schimbările legislative care au condus la dezastrul financiar din 2008. În timp ce acea criză aproape fără precedent a sărăcit o mare parte a populaţiei lumii, Soros a numit-o „lovitura carierei sale” deoarece a fost unul dintre puţinii care au ştiut când să se retragă, câştigând imens.
Întotdeauna Soros a pariat pe „partida globală” deoarece, la fel ca în tinereţea sa timpurie, se bazează pe instinctul său de cioclu. Încă de când vindea familiile evreieşti, ştia că prin condamnarea acelora el se va îmbogăţi din rămăşiţele lor. La fel a făcut cu statele lumii şi la fel face cu SUA de acum. Ca să înţelegeţi nebunia, imaginaţi-vă cele două direcţii principale ale politicii SUA: legalizarea drogurilor şi incriminarea deţinerii de arme. Motivele sunt lesne de înţeles când ştii cu cine ai de-a face.

Politica de confiscare a armelor a fost aplicată prima dată în Australia, acolo unde, dintr-o chestie normală, deţinerea unei arme a devenit o crimă. Iar ce s-a întâmplat în Australia puteţi limpede constata de la pandemie încoace.
Faptul că republicanii sunt mereu minoritari a fost cauzat tot de o hotărâre legislativă impusă de Soros în 2002, anume „McCain-Feingold bill”, o lege care limita contribuţiile directe către candidaţii politici. În acest fel republicanii au fost băgaţi în groapă întrucât susţinerea democraţilor venea pe linia ONG-urilor de stânga coordonate de Soros şi apropiaţii săi din business. Brusc, modul tradiţional de a strânge fonduri s-a prăbuşit, iar scena politică a fost acaparată de păduchelniţa de ONG-uri progresiste înfiinţate de Soros şi cei urmărind aceleaşi interese.

Societatea progresistă multilateral dezvoltată!
Scopul partidului din umbră al lui Soros este acela de a distruge toate instituţiile funcţionale ale SUA, toate organismele care-i asigurau autoapărarea.
De ce?
Pentru a se implementa „societatea progresistă multilateral dezvoltată” care va prăbuşi orice urmă de bunăstare pentru americanul simplu, în favoarea celor care vor deţine SUA.
Probabil vă întrebaţi cum poate cineva să-şi mai aroge ceva în condiţiile în care întreaga legislaţie de protecţie ar dispărea?
E simplu, companiile lui Soros sunt înregistrate în paradisurile fiscale ale traficanţilor internaţionali de droguri.
De asemenea, prăbuşirea SUA va presupune subordonarea sa unei entităţi transnaţionale, adică unui framework care să le garanteze marilor proprietari de averi – şi mai ales celor din spatele acestora – inviolabilitatea deţinerilor lor.
Şi uite-aşa, idealul comunist trasat pe Wall Street la începutul secolului trecut va ajunge să domine întreaga lume.
Acesta-i visul lui Soros şi de aceea toate ONG-urile sale şi ale acoliţilor săi au început atacul.
Vom avea Marea Revoluţie Comunistă a Americii? Foarte posibil. În 2022?
Şi mai posibil. În condiţiile unui dezastru pentru democraţi la alegeri, este de aşteptat o răzmeriţă „populară” care, bazându-se pe complicitatea statului subteran american, i-ar putea lăsa pe republicani din nou cu buza umflată. Aşa cum s-au obişnuit, de altfel.

Desigur, acum scenariul pare incredibil, însă ceea ce văd este că, de la o zi la alta, treburile devin din ce în ce mai radicale. De aceea am tresărit în momentul în care profesorul Hanson a vorbit despre setupul revoluţionar.
E timpul, doar au trecut mai bine de 100 de ani de la răzmeriţa „rusească” astfel încât a sosit vremea ca „binefacerea comunistă” să se răsfrângă asupra Americii. Să vedeţi atunci!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Găsim explicaţii pentru toate!
Deunăzi, un general de poliţie în rezervă, fost şef al instituţiei, ne mustra cu o cazonă vehemenţă că nu-i întelegem pe bieţii poliţişti.
Nu înţelegem că aceştia (şi nu oricare dintre ei ci chiar elita, cei din forţele speciale) sunt prost plătiţi, ceea ce le dă dreptul ca în timpul liber să mai facă un ban servind drept bodiguarzi la spectacolele sau parangheliile maneliştilor.
Nu înţelegem că aceştia (care prin natura meseriei interacţionează mereu cu interlopii) se tem de interlopi care sunt cruzi şi fără Dumnezeu. Răpesc, distrug, ucid când vor să se răzbune.
Sunt şi ei oameni (spunea îngăduitorul general de poliţie despre poliţişti). Au familie, au copii… Puneţi-vă în locul lor!
Aşadar cu hoţii, violatorii, traficanţii de droguri, proxeneţii e rezolvată. Există explicaţiile de mai sus. Nu e nimeni nebun, cel puţin în poliţia română, să se pună cu ei.

Trecem la nivelul următor: politicienii. Mulţi borfaşi şi printre aceştia. De care ar trebui să se ocupe justiţia. Dar justiţia este sforărită grosolan de politic. Astfel că au apărut: politicieni borfaşi buni şi politicieni borfaşi răi. Cei buni, oamenii de casă ai dirijorilor, fac combinaţii şi distribuie profitul. Celor răi, din tabăra adversarilor politici, li se arată pisica şi, dacă sunt prea îndărătnici sau prea clonţoşi, au parte şi de vreo sentinţă definitivă cu executare.
Explicaţia pentru imposibilitatea stârpirii celor de mai sus este pe bază de ridicat din umeri şi de citate din preşedinţii ţării: Traian Băsescu: România, un stat mafiot, Klaus Iohannis: România, un stat eşuat.
Cu fatalitatea nu te pui! Statul este format din instituţii, instituţiile funcţionează cu oameni. Iar oamenii, vorba domnului general de poliţie, “sunt şi ei oameni”. Sau acceptăm predestinarea sau ne rebelim sterp, pe cont propriu, în miştocăreala corului de stendapişti puri şi duri, remarcaţi prin faptul că doar gura e de ei.

Plin în jur de mizerabili intangibili. Indivizi care îţi strică viaţa de zi cu zi cu ticăloşia şi reaua lor credinţă şi pe care nimeni nu îi trage la răspundere, nu îi schimbă, nu îi alungă cu pietre. Cine şi de ce îi ţine în braţe pe aceşti luftangii de profesie, pe aceşti întristători de semeni?
De ani întregi fotbalul românesc o duce din ratare în ratare. Răzvan Burleanu e de neclintit. Ce beneficii îi aduce el lui Vasile Dâncu de este susţinut orbeşte de acesta? Ce miză poate reprezenta FRF pentru actualul ministru al apărării? Inevitabil, in faţa unui absurd atât de toxic, gândul te duce la bani, la şantaj, la servicii secrete, la egouri bolnăviciose.

Apoi  caricaturalii primari Nicuşor Dan şi Dominic Fritz. La câtă indolenţă manifestă, la câtă revoltă socială (deci pagube electorale) produc, orice partid sau politician care îi susţine ar trebui să fie primul care să vrea să se descotorosească de ei. Ei bine, nu! Un mecanism care parcă este condus de departe, de unde realitatea dezolantă nu se vede, mizează pe un fel de misoginism al românilor. Umiliţi şi fericiţi!
Exemplul cel mai scandalos este, însă, Clotilde Armand. Modul în care ea şi gaşca ei de “incoruptibili” au furat alegerile de la Sectorul 1 este de mafie turbată. Fără scrupule, fără prudenţe, cu raptul filmat de la început până la sfârşit, cu toate procedurile încălcate, cu mărturii zdrobitoare din partea unor magistraţi direct implicaţi, cu dispariţia miraculoasă a unor probe cheie din dosar, cu uciderea unui martor important de la care au fost sustrase dovezi materiale, cu un procuror de caz care a trebuit să fugă din ţară ca să scape de ameninţări şi presiuni infernale… Ce mai, este crima filmată în direct pe care nimeni dintre cei puşi să o ancheteze nu vrea să o vadă.
Ce poate fi mai descalificant pentru justiţia unei ţări, pentru procurorul ei general, pentru preşedintele naţiunii autodeclarat un adept înfocat al statului de drept, pentru întreaga magistratură românească, decât această muşamalizare de-a dreptul mafiotică?
Cine o ţine în braţe pe Clotilde Armand cu toţi “scheleţii” ei de prin dulapuri?

La cât de grosolană şi dovedită este infracţiunea comisă la scrutinul prin care domnia sa a fost aleasă, gândul te duce automat la propteaua supremă, la preşedintele Emanuel Macron. Doar el putea să-i ceară preşedintelui Iohannis (şi acesta să accepte si sa ceara mai departe procurorului general) o astfel de protecţie grosolană pentru o astfel de infracţiune filmată în toate detaliile ei gangstereşti.

Exemplele de mizerabili intangibili care fac milioane de români să sufere sunt mult mai multe. Dacă, însă, le-am pune pe toate în discuţie, energia acţiunii de a încerca să facem ceva pentru infăptuirea dreptăţii s-ar disipa. De aceea, cei cu adevărat dornici de dreptate ar trebui să se concentreze pe câteva cazuri de notorietate, probate beton şi ale căror tentacule au terminaţii spectaculoase.
Un prim pas ar fi găsirea unei forme acceptabile prin care justiţia să fie obligată să se pronunţe in cazul Clotilde Armand. Să ne explice doamna Scutea cum tot ceea ce am văzut în filmările din camera cu sacii cu voturi a fost legal, din moment ce nimeni nu a fost până în prezent pus sub acuzare.
Cu alte cuvinte, să-i determinăm pe muşamaliştii care neagă evidenţa şi bunul simţ să recunoască cu gura lor, cu vorbele lor că sunt gata să facă din negru alb dacă aşa le cere patronul politic.
Intangibilii noştri mizerabili sunt susţinuţi de intangibili şi mai mizerabili. Ei, cu toţii, formează un fel de coloană a infinitului, dar finită. În asta poate consta şansa celor corecţi. Orice mulţime finită este mărginită. Deci poate fi până la urmă închisă într-un ţarc din care să nu mai facă atâta rău ca în prezent.
Ştiu, pare utopic dar mai vedem! Şi Băsescu şi Udrea au fost intangibili la vremea lor… Asta ne poate da o speranţă?!

Contele de Saint Germain

Mda… Au încercat și au făcut tot posibilul, dar acești ruși ,,ticăloși” nu vor să-și pună spatele sub biciul omului occidental. Mai mult decât atât, se pare ,,orcii ruși” au așa o mâncărime să trântească o nucleară asupra Helsinki, Copenhaga sau Londra, unde se află chiar redacția acestui Guardian.
Disprețuind popoarele non-occidentale, europeanul este convins că Occidentul are dreptul moral de a judeca și pedepsi pe oricine care este acuzat de jurnaliștii de la Völkischer Beobachter, de exemplu. Dar, Europa a decăzut dramatic în ultimul secol.
Europenii înțeleg foarte greu că furnizarea de arme militanților, sponsorizarea terorismului, impunerea de sancțiuni și orchestrarea revoluțiilor portocalii sunt acțiuni agresive care justifică orice răspuns, până la bombardarea directă a capitalelor țărilor agresoare. Ei spun că ,,educă sălbaticii” pentru binele lor, dar nu se așteaptă să le arate recunoștință. Acești sălbatici suferinzi, sunt rușii.
Europenii sunt cei care îi pedepsesc, pentru binele lor. Și europenii chiar cred că sălbaticii nemulțumiți vor trage în navele lor de luptă cu arcuri de lemn și praștii.
Sunt complet nepregătiți să accepte recunoașterea dreptului rușilor, chinezilor și indienilor de a-și gestiona afacerile în mod independent. Sunt convinși că alte popoare sunt sub ei și, prin urmare, europenii au dreptul să judece și să pedepsească. De exemplu, Rusia.
Sentimentul european de superioritate este întărit de mai mulți factori. În primul rând, pentru el lucrează jurnaliştii occidentali, care de fapt nu sunt jurnalişti, ci niște inși cinici ai frontului informaţional. În al doilea rând, după datele istorice, Europa a deținut lumea și încă suferă de pe urma umilinței postbelice în timpul căreia Europa a devenit mică și fostele ei colonii au devenit mari.
În cele din urmă, Europa se așteaptă să beneficieze de pe urma politicii sale. Să jefuiască „sălbaticii”, să le distrugă conducătorii, să-i asmută pe sălbatici unul împotriva celuilalt și să folosească tot felul de instrumente de soft power.
Americanii sunt mai sinceri. Sunt gata să admită că sunt ticăloși care distrug de dragul banilor și puterii. Europenii sunt mai lași, acești ipocriți vor să se considere drepți. Sunt siguri de sentimentul lor de superioritate. Deoarece rușii sunt „orci”, ei pot fi tratați ca vitele sau animalele sălbatice, adică cu minimul de umanitate. Este absolut imposibil să-i explic toate acestea unui european, mai ales că mass-media rusă îi este interzisă, așa că el crede cu fermitate că rușii bombardează Donetskul și fură mașini de spălat.
Totuși, europeanul are teamă de bombardamentele nucleare și este capabil să simtă amărăciunea în timp ce își alimentează mașina. Din punctul de vedere al unui european, rușii rămân în continuare orci sălbatici care trebuie pedepsiți aspru, dar el este gata să amâne justiția pentru o perioadă nedeterminată pentru ca stăpânii lui său să stea bine și în siguranță. Ia să vedem ce mai zice The Guardian.

Un sondaj realizat în 10 țări europene și în Marea Britanie, arată că respondenții sunt în favoarea încheierii conflictului, nu vor pedepsirea Rusiei.

Unitatea europeană este amenințată, deoarece atenția publicului se mută din ce în ce mai mult de la câmpul de luptă la problemele legate de costul vieții. Este un decalaj mare între cei care doresc încheierea rapidă a conflictului și cei care doresc pedepsirea Rusiei…
Sondajul a arătat că, în ciuda sprijinului puternic pentru candidatura Ucrainei la UE și a politicii Occidentului de a rupe legăturile cu Moscova, mulți alegători din Europa doresc ca războiul să se încheie cât mai curând posibil. Chiar dacă asta înseamnă pierderea teritoriului Ucrainei.
Când au fost întrebați ce îi îngrijorează cel mai mult, cei din Germania, Italia și Franța au spus că sunt foarte preocupați de scumpiri și de prețurile la energie, în timp ce ăia din Suedia, Marea Britanie și Polonia sunt foarte îngrijorați de amenințarea nucleară.
Articolul conține și rezultate specifice sondajului. Principalele temeri ale europenilor sunt atacul nuclear (peste 60%) și scăderea nivelului de trai (de asemenea, peste 60%). Europenii se tem și că Rusia va folosi arme chimice sau le va invada țările. Desigur, europenii nu au de ce să se teamă.
Rusia nu va folosi arme chimice. Acum europenii se simt incomod. Formula „pedepsim Rusia” este treptat înlocuită în mintea lor cu formula „am stârnit un cuib de viespi”. Le este frică să lupte cu Rusia. Nu mai cred că Armata Rusă e slabă, care trebuia să piardă din martie. Acum ei știu Rusia este acum liderul absolut în ceea ce privește dimensiunea arsenalului său nuclear.
Mulțumită jurnaliștilor occidentali, europenii nu au nicio îndoială că orcii ruși însetați de sânge abia așteaptă un pretext pentru a cufunda planeta în flăcările unui război nuclear global. Europa nu se va vindeca de boala rusofobiei. Pentru asta este necesa o înfrângere militară grea.

Rușii vor lupta cu NATO doar dacă NATO îi obligă să facă acest lucru.

Și totuși europenii reduc sprijinul pentru ucraineni la minimum. Drept urmare, ei vor fi nevoiți să accepte condițiile pe care Rusia le consideră necesare. Tot ce trebuie este să continue în același spirit, urmărind cum, în fiecare lună, europenii devin din ce în ce mai fricoși și mai reci.
În ceea ce privește Statele Unite, este și mai ușor și totodată mai dificil cu ei. E mai ușor, pentru că politicienii americani, spre deosebire de cei europeni, sunt independenți. Este mai dificil, deoarece atât alegătorul american, cât și autoritățile americane sunt prea leneși și ignoranți pentru a evalua cu sobrietate situația.
Este suficient să menționăm că guvernul SUA a considerat Rusia o economie vulnerabilă și neimportantă, ceva gen Italia. Acum în Statele Unite, atât o criză financiară majoră, cât și o altă rundă de lupte pentru putere încep în același timp. America va fi complet pe din afară, până la iarnă.

Ivan Grigorievici
Sursa: facebook.com

Fantomele operative, agenții secreți văzuți și nevăzuți, dar mai ales slujitorii dedicați unor interese străine încearcă să rescrie istoria? Ce mai înseamnă Istoria României? Să fie adevărat că există forțe oculte?
Recent, adjunctul Secretarului General NATO, Mircea Geoana făcea vorbire despre Noua Ordine Mondială și despre un război care nu se mai termină! „Intervalul anilor 2025-2030 vă fi probabil intervalul determinant pentru șlefuirea Noii Ordini Mondiale”! Aprecia domnia sa că „acum sunt trepidații, sistemul se reașează, mai au un pic de timp, războiul mai durează”! Soluția? „Trebuie să știi să joci jocul”!
Intrebările nu întârzie să apară:

Cine conduce Noua Ordine Mondială?
Ce rol revine României în acest joc?

Dacă războiul din Ucraina înseamnă un pas necesar pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale, recentele declarații ale ministrului chinez al apărării cu privire la un iminent război, dacă forțe externe insistă asupra independenței Taiwanului, înseamnă tot un pas necesar spre o Nouă Ordine Mondială sau dorințe mascate de destructurare a unor state și preluarea controlului resurselor și în Asia ?
Ce am învățat din „exportul” de „democrație” în Orientul Mijlociu?
Dar din iubirea de Țară a liderului palestinian Yasser Araf?
Ce am invatat din curajul premierului Israelian Itzak Rabin de a gandi la pace?
Cum se poate explica datoria externă acumulată „după îndepărtarea « dictatorilor »” de la conducerea unor state, precum Irak sau Libia?

Să ne aducem aminte!
Pe cine a supărat președintele libian, colonel Muammar al-Gaddafi în condițiile în care, potrivit „Open Sources”, Libia a fost una dintre cele mai puternice economii în creștere, fiind adesea numită „Orientul Mijlociu al Africii”?
Nu președintele Muammar al – Gaddafi a fost cel care a realizat cel mai mare sistem de irigare din lume, care avea menirea de a aduce apă disponibilă pentru fiecare locuință din Libia, proiectul fiind numit „A opta minune a lumii”?
Câți își mai aduc aminte sau vor să își mai aducă aminte de Muammar al-Gaddafi și gestul premierului Italian Silvio Berlusconi, care a suprins o lume întreagă, sărutând mâna președintelui libian? Falsitate? Interese? Iubirea se plătește?
Câți își mai aduc aminte de ridicarea cortului beduin în decembrie 2007 în grădinile hotelului Marigny, un stabiliment construit în secolul al XIX-lea, în apropierea Palatului Élysée delegația fiind condusă de către liderul libian Muammar al-Gaddafi pentru întâlniri cu președintele francez Nicolas Sarkozy?
Cine semna în decembrie 2007 contracte in valoare de 3 miliarde de dolari?
Să fie adevărat ca Nicolas Sarkozy era cel care a primit sponsorizări cu milioane de dolari din parte liderului libian pentru organizarea alegerilor prezindențiale?
Cine l-a executat pe Muammar al-Gaddafi?
Cum ne explicăm faptul că „Libia nu avea datorii externe în timpul epocii lui Gaddafi. Țara a avut, de asemenea, rezerve în valoare de 150 miliarde de dolari”?
România nu se afla în aceeași situație?
Fără nicio datorie externă, cu rezerve în valoare de peste 3 miliarde de dolari, cu perspectiva deschiderii unei Bănci Mondiale la București pentru țările din Lumea arabă și din Africa, pe cine a supărat și România? Dar Președintele Nicolae Ceaușescu?
Cum este posibil ca după 32 de ani de speranțe și de sacrificii supreme ale unor tineri, România să aibă azi împrumuturi externe de peste 120 miliarde de dolari la băncile străine (numai Câțu a „comis” în timp de doi ani peste o treime din datoria externă fără să dea sema ce a făcut cu banii împrumutați… dacă România falită nu va avea soarta Ucrainei – cumpărată de vreun purtător de blazon albastru-galben – n.r.) ?
De ce a fost nevoie sa transformăm industria în obiect de studiu pentru arheologie?
De ce a fost nevoie sa vindem resursele interne și nu mai putin de 6,5 milioane de ha teren arabil din totalul existent de circa 10 milioane, „investitorilor străini”?
De ce a fost nevoie să legăm în lanțuri generațiile viitoare care vor fi nevoite sa plateasca inclusiv imprumuturile de milioane de dolari pentru măști și izolete, dar și pentru poduri prăbușite?!

Istoria nu uită!
Ce înțelegem din strigătul de durere al domnului general Gheorghe Văduva, om de o rară inteligență si cu o autentică capacitate de analiza a riscurilor, fin cunoscător al realităților sociale, dar și al „Hărții intereselor” ce converg inclusiv spre „mafia gulerelor albe”, când atrăgea atenția că :

„România este o țară distrusă cu bună știință”?

Să fie acesta motivul pentru care Fake news -urile și manipularea se multiplică de la o zi la alta?! Cine plătește pentru adevăr?

Realitate socială?
Cine are interesul să aducă haosul la rang de normalitate? Poduri prăbușite, dar plătite din bani publici la costuri ce se ridică la echivalentul unor zgârie nori din Dubai, avioane fantomă prăbușite, dar cu piloți și pasageri volatizați în ceața spionilor si a intereselor; mii de angajări la stat pe criterii de fidelitate politică, pensionari cu vârste „adolescentine”, cu pensii de lux, dar angajați din nou la stat, în funcții la fel de bine plătite, în condițiile în care tinerii își găsesc cu greu un loc de muncă, sute de mii de tineri abandonați în propria țară, fără nicio speranță pentru un viitor mai bun, olimpici internaționali îndemnați să plece din țară toate acestea înseamnă trâmbițata „Românie normală”?
Cine se gândește la tinerii cu două facultăți angajați casieri la supermarket? Cine se gândețte la părinții și bunicii care și-au sacrificat viața pentru o Românie frumoasă, bogată și suverană, din păcate, de 32 de ani, vândută și furată bucată cu bucată?
Cine vrea să simtă durerea oamenilor obișnuiți umiliți de neputința de a-și plăti medicamentele, tot mai scumpe sau facturile la curentul electric si la gaze, cu sume explozive?
Cu ce au greșit românii? Cu ce au greșit părinții noștri să își ducă viața de la o zi la alta, de cele mai multe ori cu ru.inea uitării și cu durere?!

Lupul strigă lupii !?
Cine vrea să știe cum trăiesc românii cu salarii și pensii la limita subzistenței, dar cu prețuri ridicate la toate produsele?
Cum este să furi efectiv din buzunarul oamenilor simpli, plătitori de taxe, oameni care își duc cu greu viața de la o zi la alta?
Cu puținii bănuți pe care îi mai au, românii sunt nevoiți să plătească cu circa 40% mai mult pentru același produs scos din stocurile „băieților deștepți”?
Cât mai costa o pâine?
Facturile vin cu sume amețitoare, în condițiile în care românii devin tot mai îndatorați! Cum este posibil să trăiască un pensionar sau o familie cu o pensie sau cu un salariu care nu mai asigură nici măcar o porție de cartofi?
Vorbim de perfomanță managerială sau de politici centrate pe interesele investitorilor străini? Dacă vorbim de interese, atunci cine sunt complicii care permit orice „băieților de la butoane”?
Deși până nu demult, aleșii strigau în cor că „economia României duduie”, iar „ciuma roșie” ar fi răul suprem pentru români, cine poate să ne explice cum „duduie” (uneori mai și „bubuie” – n.r.) dacă nu cumva scoate fum, deja, mintea unora, în condițiile în care inflația a urcat de la 10,2% în luna martie 2022, la 13,8% în luna aprilie și la 19,5%, în luna mai 2022?
Cum se poate să vorbim despre alianțe politice, inclusiv despre așezarea „dușmanului” la masa puterii, despre creștere economică, în condițiile în care puterea de cumpărare a omului obișnuit este efectiv anulată prin majorări inexplicabile de prețuri, potrivit surselor agrointel.ro , gazele fiind scumpite, cu 85,27%; cartofii cu peste 40%; uleiul comestibil cu 38,19%; pâinea cu 20,32% etc?
Cine mai are curajul să se gândeasca la viitor? Cine mai are curajul să se îmbolnăvească în România?
Să fie adevărat că în condițiile inflației, salariile aleșilor din scaunele puterii au crescut până la 3.000 lei, în timp ce salariile și pensiile majorității românilor, plătitori de taxe, au rămas înghețate? Un sprijin rușinos, unic, de 700 de lei se acordă pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 de lei, respectiv pentru 3,2 milioane de români.
Să înțelegem că românii obișnuiși sunt ajutași să traiască mai bine numai o singură lună? Ce se întâmplă cu ceilalți români?
Pomeni electorale? Alte pomeni electorale și perdele de fum în fața afacerilor de sute de milioane de dolari, dirijate de „statul paralel”?

Cine conduce România?
În condițiile în care criza economică rupe echilibrul, să fie adevărat că „parlamentarii au decis fără dezbatere, doar printr-o notă explicativă care corectează o eroare materială, creșterea veniturilor lunare pentru toți demnitarii, de la prefect până la președinte, cu majorări între 880 și 1.400 de lei”?
Guvernanții mănâncă cu două linguri?
Cât căștigă un pensionar, după 44 de ani de muncă și contribuții plătite statului român?
Cât căștigă un pensionar, după ani de muncă în condiții grele de muncă, fără să fie inclus în categoria pensiilor speciale?
Cât câștigă un parlamentar, după două mandate în Parlamentul României?
Să fie adevărat că avem patlamentari cu pensie de 17.400 lei, dupa 4 mandate?
Informațiile nu lipsesc!
Un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru un singur mandat, în vreme ce un român de rând primea, potrivit „Social-media”, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă.

Echitate socială? Egalitate? Preocupare pentru un sistem correct?
Grija pentru gasca sau pentru interesul national? Nu cumva se aplica zicala: „cine împarte, parte își face”?! Cine pierde? Cine câștigă?
Covid 19 rămâne puternic imprimat în mintea noastră, cu zeci de contracte îndoielnice aflate încă în cercetarea (?) organelor penale, dar mai ales cu imaginile apocaliptice, în care mii de români; părinți, frați sau copii, au fost îngropați în saci din plastic!
Pe cine a supărat Bunul Dumnezeu, astfel încât Înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au ales tăcerea în fața circului mediatic: biserici cu uși închise, slujbe de pomenire și rugăciuni suspendate?

Politica externă înseamnă lovituri cu bolovani in gardul democrației ?!

Realitatea?
Cine afirma că „dacă scade numărul morților și al îmbolnăviților scade, atunci trebuie să îl creștem”? Nu cumva ne-am obișnuit să trăim în bezna neputinței’ și să gândim numai la propriile nevoi?
În istoria faptelor imediate, nesimțirea, reaua credință, batjocura față de durere și dezinteresul față de problemele reale ale românilor sunt zgâriate tot mai des de analfabeții funcționali pe tabla puterii!
Cine este de vină pentru promiscuitatea socială?
Cine plătește pentru promovarea prostiei si a hotiei la rang de virtute?
Interese nationale?

Cine promovează și încurajeaza trădarea națională?
Cine se mai gândeste la romani ? Fără să indemn la polemici sau discuții politice, domnul președinte, Klaus Iohanis, amintea recent că „cel care se face vinovat de situația românilor este președintele rus Vladimir Putin”! Realitate virtuala?
Cine dorește capul președintelui rus? Politica externa inseamna lovituri cu bolovani in gardul democrației ?! Cine a rămas repetent la capitolul „diplomație”? Cum este posibil ca un președinte de stat’ fie acesta si Vladimir Putin, să fie etichetat oligofren, nebun, bolnav de cancer, dement etc… de asa-zisi decidenții politici și de slugile perfecte ale unui sistem care încurajeaza tăcerea și obediența față de stăpâni?
Mizele războiului din Ucraina obligă la reflecții, în ciuda multor păpușari cu misiuni fixate, informațiile îndemnând la cunoaștere și anticipări strategice.

Cine mai crede că Rusia doarme?
Chiar dacă unii decidenți dau semn de analfabetism geopolitic și indiferență, în mod cert, analiza de intelligence trebuie să rămână în alertă! Cine vrea sa audă? Cine vrea să mai știe? România încotro?
Zile frumoase,distinși prieteni văzuți și nevăzuți!

Prof. univ. dr. Nicolae Radu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro

În ultima vreme scriu mai rar. Nu mai am subiecte care să-mi bată violent la uşă, să dea în clocot, să vrea afară.
Niciodată nu am pretins că scriu, în primul rând, ca să le fiu de folos altora. Ştiu, aşa ar suna marketing- corect, dar adevărul e altul. Aţi auzit de hirudoterapie? Tratamentul cu lipitori? Este o formă de a înţepa balonul, fără a-l exploda, atunci când presiunea interioară devine peste măsură de supărătoare.
Cam asta e cu mine. Scriu când acumulez tensiuni, ca să mă eliberez. Ştiu că sună repulsiv să compari un articol cu o lipitoare, dar… aici se potriveşte.

Răsfoiam zilele trecute presa cu mausul şi telecomanda (adaptat vremurilor). Plictiseală mare. Tot despre război, despre pensii şi ajutoare, despre foametea care ne paşte, despre bolile lui Putin, despre cine promovează şi cine retrogradează…
Pienând, am dat peste “capul limpede” al lui CTP. M-am oprit o clipă, pentru că nimerisem un moment rar: vorbea Pândaru. Pentru cei care nu ştiu, Claudiu Pândaru este un fel de ziarist – mim, angajat de DIGI 24 doar pentru a-i ridica la fileu întrebări prestabilite şi convenabile “crucişătorului” atoateştiutor. Cu grimase ploconite, cu glas stins, e plătit mai degrabă să tacă şi să încuviinţeze amorf orice elucubraţie a invitatului decât să rişte a o da în bară cu vreo întrebare adevărată.

CTP-ul era în ton cu aspectul său, de parcă toate pe el fuseseră trase direct din tomberonul cu rufe de călcat. Tocmai bun de plantat, cu o mătură în mână, în lanul cu oleaginoase. Explica la foc continuu despre orice, cu sictirul lui Mărgelatu scuipând prin strungăreaţă semniţe de floare: despre decizia CCR soră cu corupţia, despre stand-up-ul lui Băsescu în rolul victimei RAPPS, despre Simona Halep şi oribilul exemplu pe care ea îl dă glorificând munca prin ruperea de rachete, despre liberalii care se înţeleg şi nu prea cu Ciucă – ciufutul, despre inflaţie, despre cum să-ţi omori duşmanii fără să fi pedepsit; în general, cum ne-a obişnuit, despre lucruri pozitive şi mobilizatoare precum el însuşi.
N-am rezistat până la publicitate. O emisiune încropită, în care sforţarea de a face bici din orice temă răsuflată a săptămânii conţinea ceva trist. Pentru bani…, fie! Trebuie să-i câştigi cumva şi tu şi gazda ta. Însă, atunci când imaginea te duce cu gândul la prestatoarele unor stabilimente, începi să măsori altfel preţul compromisului.

Să trebuiască să fii deştept la comandă, că ai emisiune la TV sau articol zilnic de predat în redacţie, nu este o sarcină uşoară. Să ştii că nu ai nimic nou de spus pe un subiect sau altul şi totuşi să te prefaci de fiecare dată că ai descoperit America, mie îmi sugerează acele gemete simulate de domnişoare între duşuri care încearcă să transmită clienţilor confuzi că sunt şi satisfăcute şi curate.
Moda a lansat-o Ion Cristoiu la EVZ, cu “Chestiunea zilei”. Ani întregi, zi de zi, ziarul pe care îl conducea era deschis de “bulina roşie” a redactorului său şef, plasată în colţul de sud – est al primei pagini.
Aveai şi ce să scrii interesant în acele vremuri. Se ridica o cortină până atunci impenetrabilă de pe o lume plină de enigme.
Acum însă…

Foarte rar mai găseşti în opintitele intervenţii de tot felul ceva cu adevărat original şi de substanţă. Informaţiile despre Ukraina care vin de la autorităţi sunt trucate conform intereselor propagandei de război, evoluţiile din politica internă sunt deformate de lentilele curbe ale partizanatului politic. Generalii repetă aceleaşi teorii bazate pe strategii valabile acum 80 de ani, iar analiştii, în criză de idei, invocă “surse credibile” şi apelează tot mai mult la ficţiune pentru a descrie realitatea.
Astfel, interesul publicului larg se diluează faţă de temele cu adevărat grave şi evadează în derizoriul manelistic reconfortant, gen Delia – Oţelul Galaţi sau Tzanca Uraganul. Să primeşti mereu aceeaşi informaţie vlăguită, chiar dacă decorată cu semne de exclamare dintre cele mai zglobii, devine nu doar plictisitor dar şi enervant.  Reacţia de respingere apare natural şi fură prim – planul.
E greu să fii deştept la comandă şi e şi mai greu să nu ai libertatea de a spune NU când nu ai ce spune.
Oare Ion Cristoiu, Mircea Badea, Cornel Nistorescu nu or avea momentele lor de exasperare în faţa sclavagismului impus de propria condiţie? Sunt convins că le mai au. Doar că reuşesc să se salveze, cel mai adesea, prin talentul lor de a găsi în orice elemente de originalitate.
Toţi au dobândit o tehnică specială de a comenta, fără să te plictisească, chiar şi despre cele mai banale lucruri. Urmărindu-i, aproape că nu te mai interesează ce spun ci doar cum spun.
Îi admir pentru tenacitatea lor dar îi şi compătimesc pentru lanţurile cu care se leagă singuri de o formă de existenţă profesională extrem de posesivă.
Sigur, orice profesie are dezavantajul rutinei. Doar că atunci când eşti formator de opinie ai (sau ar trebui să ai) tracul scenei. Să ştii că mii de oameni te urmăresc şi, uneori, chiar se lasă influenţaţi de ideile tale, devine (sau ar trebui să devină) o povară. Să nu-i îndrumi greşit, să nu-i dezamăgeşti apasă (sau ar trebui să apese) obsesiv.

În nefireasca acalmie aşternută peste furtuna atâtor crize suprapuse iată că mai apare câte un subiect care să ne invioreze. Justiţia română recidivează în a se compromite internaţional. Măreaţa construcţie a trioului nefast Băsescu – Macovei – Kovesi îşi arată putregaiul peste timp. Cazul Oprescu este luat în vizor de judecătorii şi procurorii din Grecia care arată cum trebuie practicată cu adevărat meseria de magistrat.
Eşec după eşec, ruşine după ruşine, completuri de judecată constituite după interese politice, sentinţe aiuritoare, decizii ale CCR ignorate tendenţios; iar pentru noi principala prioritate din justiţie este desfiinţarea secţiei speciale, ca niciunul dintre infractorii cu robă să nu plătească.
Mi se pare esenţial să ne întoarcem la subiectele noastre interne. Pandemia şi acum războiul le-a dat un respiro neaşteptat unor gangsteri ale căror potlogării ţineau înainte vreme prima pagină. Cel mai scandalos caz, modul în care Clotilde Armand a ajuns primar la Sectorul 1, a fost lasat în adormire. Prilej cu care au fost “evaporate” şi unele probe cheie din popularizatul dosar.
Să ne fixăm luneta pe Clotilde Armand, pe Nicuşor Dan, pe uriaşele achiziţii ilegale din pandemie (vaccinuri, măşti etc.), pe adevăratele focare de corupţie din justiţie.
Cu atâtea crize internaţionale care nu depind de noi, a venit momentul să ne întoarcem acasă şi să dereticăm prin ograda proprie. Aici, da, chiar putem face ceva, chiar putem influenţa. Totul e să şi vrem!

Contele de Saint Germain