Pomenile primite de Ucraina, prezenţa americană în coasta Rusiei şi arsenalul imens de arme şi tehnică de luptă adunat în curtea statului neoficial Ucraina, tot din pomeni sau trafic internaţional de armament, îl fac pe Zelenski să-şi umfle muşchii obscuri cu orice fals prilej.
Obişnuit cu manipulările, pomenile, lamentările şi teatrul de doi lei legătura, Zelenski, care derapează periculos pe propria şosea înceţoşată, a strigat imediat după Eurovizion că „Ucraina poate”, „Ucraina merită”, „Ucraina cucereşte” Europa şi prin muzică. Europa ştie că Zelenski e dus, la fel şi SUA, de aceea îl şi folosesc.
Pentru Ucraina a fost ordin pe detaşament! Şase ţări care au refuzat respectarea ordinului, au fost eliminate de la jurizare, printre care şi România, fapt ce demonstrează cît de bine este văzută România în Europa din cauza slugoilor de la vîrful statului român.
Zelenski speră că va reconstrui Ucraina din vînzarea biletelor la Eurovizion, din vînzarea de seminţe şi popcorn la intrare. Tovarăşe Zelenski, mai lăsaţi-ne cu Ucraina! Ucraina „poate” prin milă, Ucraina „merită” prin furt, Ucraina „cucereşte” prin fraudă pe faţă! Cum tot prin fraudă Ucraina are în stăpînire teritorii româneşti! Iar România cheltuieşte pentru fraudele Ucrainei miliarde de dolari pentru înarmarea şi ajutorare!
Dacă nu era războiul, Ucraina nu trecea nici pragul semifinalei, iar trofeul era pus în poala „gheiului” din Australia. Iată cum, an de an, de pe trambulina Gogoşeriei Eurovision aterizează în lumea normală, cu imaginea lor degradantă, deviaţii, hidoşenia, frauda şi urîtul.

Turcia şi Ungaria au refuzat de cîţiva ani să mai trimită solişti în maşinăria geo-strategică  Eurovizion. Tot din cauza fraudelor evidente. De la an la an, calitatea muzicii şi a interpreţilor este tot mai slabă şi ofensatoare. Votanţii?, şi ei, pe măsură. Propagandă politică şi afacerile din spatele acestui bîlci, unde se spală fonduri uriaşe, i-au dat Ucrainei o nemeritată pomană, fie primită!, prin fraudarea votului, pentru o melodie execrabilă şi o prestaţie aşişderea.
România ar trebui să se retragă din această jonglerie muzicală, aşa cum au procedat Ungaria şi Turcia.
Eurovision nu mai e o întrecere între valori, ci o parodie care încurajează non-valorile, o parodie asemănătoare politicii UE, unde se joacă „polca pe furate”, pe tonul şi sub diapazonul Noii (Dez)Ordini Mondiale. Acelaşi ton cu invazia SUA în ţările lumii, unde, probabil, Rusia va fi pentru americani frontiera finală a expansiunii lor în lume, din postura de putere mondială, autodenumită după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Eurovizion cîntă pe acelaşi ton cu o Europa divizată, la fel ca Bizanţul în vremea decăderii. Pe englezi nu-i frămîntă Europa, Franţa face afaceri cu arme, Ţările Nordice încă mestecă în democraţie, Beneluxul e atent la americanii din preajmă, spaniolii au dublă „ocupaţie”: britanică şi americană, în spatele Germaniei stă America, deşi nostalgia logodnei istorice dintre Germania şi URSS, de la 23 august 1939, va mai face valuri. Polonia are temerile ei, Rusia a demonstrat, cu ani în urmă, că le poate ucide primul om în stat, fie el şi-n avion.
Restul ţărilor europene, inclusiv România, nu contează pentru americani, cum  nu contăm  noi pentru ruşi. Carne pentru tunurile lor şi  sursă de hrană gratuită pentru „călăreţii Apocalipsei”. 

Este ştiut că de vreo patru secole Rusia şi Germania îşi împart cum vor Estul Europei şi aşa va fi mereu. Declaraţiile şi propaganda din jurul războiului sînt pentru ţaţele de cartier. Greu de crezut că Rusia va avea soarta Irakului pentru că a refuzat vînzarea forţată petrolului în verzişori americane!
Eu sper în pace şi se va întîmpla rapid, pentru că pînă la anul trebuie să fie pace la Kiev, unde se va ţine Eurovizion. Asta e regula! Statul cîştigător, în ghilimele, va găzdui maşinăria geo-strategică a festivalului european de fraudă muzicală! Războiul din Ucraina e o lecţie amară despre condiţia SUA la aceste ceas, respectiv, faptul că SUA nu mai poartă eticheta de unic „jandarm planetar”. Istoria consemnează că în întreaga existenţă a SUA, excluzînd propriul „War of Secession” (Război de Secesiune, 1861-1865), au purtat doar războaie în exterior.
După cele două mari conflagraţii planetare, America a folosit puterea militară în cel puţin 140 de conflicte pe glob, fără să luăm în calcul operaţiunile serviciilor secrete, care au generat lovituri de stat şi au impus la putere dictaturi loiale eminenţelor de la Washington.

Sub pretextul „exportului de democraţie”, „anihilarea armelor nucleare” sau „intervenţiilor umanitare”, SUA au atacat zeci de ţări.
Aceşti „jandarmi ai păcii” au semănat în lume războaie, sărăcie şi moarte. În afară de Primul Război Mondial, unde s-au implicat pentru a apăra drepturile popoarelor şi, Al Doilea, pentru a proteja poporul american de puterile malefice ale Axei, America şi-a trimis militarii să moară în zeci de operaţiuni militare pe tot globul. Dintr-o lungă listă, doar cîteva: cucerirea (de la Spania) şi anexarea Filipinelor, Cubei şi a teritoriului Costa Rica, Panama, Honduras, Republica Dominicană, Nicaragua, Mexic, Guatemala, Turcia, El Salvador, Iran, Uruguay, Grecia, Egipt, Liban, Laos, Indonezia, Cambogia, Oman, Chile, Libia, Angola, Bolivia, Liberia, Arabia Saudită, Kuweit, Somalia, Iugoslavia, Haiti, Congo, Sudan, Yemen, Pakistan, Afganistan, Irak, Siria… şi cele două războaie devastatore din Coreea (1951-1953) şi Vietnam (1960-1975), soldate cu aproape cinci milioane de morţi şi cu răni istorice de nevindecat. Din nou în ofensivă mascată, SUA dau tîrcoale disperate Rusiei.

Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro

„Marea dramă a omenirii nu este nici covidul și nici ciuma.
Nu este nici HIV și nici măcar un război.
Toate sunt depășite, ca intensitate și consecințe, de imensa, fabuloasa, de nepătruns prostie.
Oamenii devin, pe zi ce trece, mai proști.
Nu ne tâmpim pentru că mâncăm soia sau, dimpotrivă, prea multă carne, ci pentru că am aruncat toată înțelepciunea omenirii la gunoi apoi i-am dat foc, nu de alta, dar trebuie să salvăm planeta.
Nu o vom salva. Suntem prea mulți și, desigur, prea proști; cât timp nu ne putem salva pe noi înșine, cum am putea avea grijă de biata planetă.
E incredibil cum prostia a devenit pandemică, reușind să distrugă în câțiva anișori tot ce a clădit și creat omul mai de preț.
Generația decrețeilor, cea care a crezut că poate schimba lumea din temelii, cu Dumnezeu alături, va pleca în curând, lăsând în urma sa un ultim și de neacoperit gol.

Suntem ultimii care am devorat, ascunși sub plapumă, furând lumină de la o lanternă prăpădită, cărțile copilăriei.
Cu foi rupte de atâtea recitiri, știam pe de rost pasaje întregi din ”La Medeleni” și, deși nu era cazul, replicile lui Scarlett…
Suntem ultimii care am scos din minți străzi întregi cu strigăte de ”nenea, ne dați mingea” și ”tanti mama lui Arpi, vine Arpi jos?” cu joaca până noaptea târziu, când acasă ne aștepta fie o scatoalcă, fie o urecheală, dar, inevitabil, căldura insuportabilă a locuințelor devenite, în toiul vacanței de vară, adevărate cuptoare că, de, nu știam nimic de reabilitare..
Plecăm încet și, odată cu noi, dispare acel ”sărumânaaaaa” aruncat cu putere oricărui cetățean întâlnit pe scara blocului, cunoscut sau nu. Azi e suficient să arunci un ”bună” din vârful buzelor țuguiate, cu ochii dați artistic pesta cap, în genul ”ce favoare îți fac, bro…”
Pleacă în curând generația ce asculta, alături de părinți, ascunși în colțul bucătăriei, ”Europa liberă” cu urechea lipită de un radio prăpădit, ce hârâia ca un bolnav tbc ist, înțelegând, pe cât se putea, că trăia într-un non sens care azi (ce oroare) începe să pară, de-a dreptul frecventabil.

Am fost copiii deprinși cu respectul, maturizați înainte de vreme, aruncați în apă fără să știm să înotăm, că ”doar așa poți răzbi”, auzeam țipând de pe marginea bazinului…
Am fost adolescentele leșinate de emoție că ne-am pupat la reuniune cu vreun drăguț cu un an mai mare, sperând în taină la un dans mai lent, feriți eventual de ochii lui dirigu…
Mi-e tot mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc și pun asta pe seama faptului că azi cartea a devenit un moft penibil și demn de dispreț.
Că a fi educat și cu un minim de cărți citite este doar o manifestare a unei slăbiciuni, în mințile netede ale celor care decid soarta lumii.
Am devenit o adunătură de bipezi cu ochii țintiți în niște aparate obsedante, care fac dovada statutului social.
Am devenit niște biete marionete ale unor indivizi la fel de proști precum cei care, cândva, erau trecuți în clasa a cincea doar de milă.
Planeta întreagă este condusă de cei care nici să copieze corect nu erau în stare.
Iar noi suntem în top…
Și asta pentru că nu ne pasă de nimic.
Nu ne pasă de mizeria din jurul nostru pentru că nu ne pasă de mizeria din noi.
Devenim din ce în ce mai limitați, sfârșind, probabil, prin a emite sunete guturale, așteptând răspunsul din telefon.
Vom deveni maimuțe ce știu să tasteze.

Pe măsura ce prostia se înscăunează, transformăm în bășcălie tot.
Pentru că nu mai citim, ne lăsăm influențați de indivizi fundamental idioți, dar care știu să mintă și să fie vocali, să ne promită ultimul telefon sau cea mai bună variantă de laptop.
Am ajuns mult mai jos decât votanții pentru o găleată de plastic și pentru asta nu e Europa de vină.
Ne batem joc de țara asta zi de zi, de trecut și de oamenii care au murit ca noi să putem să ne îndopăm cu pizza și Coca Cola.
Viața se reduce la cât mâncăm, ce mașină cumpărăm, în ce zonă a globului ne pozăm pentru a muri de invidie vecinul de la parter.

Vom pleca și odată cu noi va pleca generația care asculta Pink Floyd și Led Zeppelin, dar dădea iama și la filarmonică și operă, îmbrăcați la patru ace, cu muieri ce arătau și se comportau ca niște doamne, cu bărbați cel puțin încălțați corect.
Se vor duce, în curând, ultimele bastioane ale simplității și firescului.
Lăsăm lumea pe mâna celor care au, totuși, un scop comun.
Viața fără Dumnezeu.

Adriana Stoicescu

Suntem la începutul unei lupte crâncene, o luptă în care noi, cei care am fost şi la precedenta bătălie împreună, vom duce greul. Ştiu că aşa va fi, dar asta nu mă sperie.
Când am început să spun despre covid aveam apropiaţi – unii chiar din familie – care-mi spuneau că exagerez. Pe net majoritatea mă înjurau. Aşa cum se petrece şi acum.
Am rezistat propagandiştilor, am rezistat tacticilor lor bolnave şi am spus fix ceea ce am crezut. Toate „teoriile conspiraţiei” care se vedeau cu ochiul liber şi care erau contrazise doar de agresivitatea propagandei. Acum, mulţi dintre cei care mă înjurau spun că am avut dreptate. Sunt unii care chiar şi-au călcat pe inimă şi şi-au cerut, ruşinaţi, scuze.
Să ne înţelegem: n-am nimic cu nimeni. Nu le port pică celor care mă înjurau cu încrâncenare deoarece, din punctul meu de vedere, înjurăturile lor sunt doar simptome ale bolii de care suferă. Sunt oameni bolnavi, intoxicaţi de propagandă. De aceea sentimentul care mă cuprinde este mai degrabă unul de compasiune.

De acum însă va fi şi mai grav. Propaganda de atunci e mic copil pe lângă cea de acum. Ştiţi, în plină pandemie, armatele lumii au făcut tot felul de experimente pe populaţie. A fost un program exersat peste tot în lume. Am avut noroc să aflăm despre el deoarece canadienii au fost mai proşti şi s-au dat de gol. Însă, ceea ce nu s-a spus a fost că acelaşi tip de experimente s-au făcut în fiecare ţară din lume. Inclusiv în Rusia. Acea propagandă a început să acţioneze acum.

Iată aşa aflaţi de la televizor că ruşii trag în clădiri rezidenţiale, că bombardează spitale de copii şi grădiniţe, că împuşcă fără milă femeile şi copiii. Iar ucrainenii apar mereu ca blajini apărători ai ţării lor, care doar iau prizonieri pe care-i tratează bine. Aproape că-ţi dau lacrimile. Şi să nu uit: ruşii au pierdut mii de soldaţi, ucrainenii doar civili. Ca să vezi!

Pute de la o poştă propaganda mârşavă. Ştiţi cât costă ieşirea unui ucrainian din ţară? 5.000 EUR şpagă pentru vameşii ucraineni. Corupţia cea mai băloasă iese acum la iveală. Mergeţi cu gogoşele şi cafea să-i salvaţi pe refugiaţi. Nu uitaţi însă: biletul lor de ieşire a costat 5.000 EUR! Nu contează ce eşti: femeie, bărbat, copil, tânăr, bătrân, sănătos sau bolnav. 5.000 EUR dacă vrei să pleci! Asta pentru ucraineni deoarece, pe lângă ei, trec fără nicio şpagă cei cu drept de liberă trecere de la stăpânul Soros: indieni, pakistanezi, nepalezi, amărâţi din Bangladesh ș.a.m.d. Uite-aşa aflăm brusc de la propaganda televizată că toată Asia se mutase în Ucraina să facă facultatea. Măi ce coincidenţă!

Ni se spune că la ruşi e tiranie şi aici e libertate. Doar de-aia vin refugiaţii aici: după libertate şi stabilitate! „Au cenzurat ruşii internetul!” – urlă o prompteristă căreia îi ies ochii din orbite. Vai, ce ticăloşie! Dar faptul că aici se cenzurează la greu în ce categorie se înscrie? Bine, la ruşi e tiranie, dar aici ce este? Faptul că sunt website-uri blocate încălcându-se la modul jegos prevederile Constituţiei, din ce categorie e? Nu, n-aveţi voie să blocaţi website-uri de știri alternative și opinii! Nicio lege nu vă dă dreptul ăsta! Comiteţi un abuz, aşa cum aţi făcut-o de nenumărate ori până acum! Inclusiv cu prelungirea aberantă a neconstituţionalei „stări de alertă”! Şi-o să mai comiteţi nenumărate abuzuri. Ştiu asta. Vă pregătiţi să ne băgaţi iar în stare de urgenţă. Ştiam, nu-i nicio noutate! Iar vreţi să ne băgaţi la coteţ, iar cu declaraţii pe proprie răspundere şi cu imnul la megafon în timp ce voi ne cocoșați țara cu alte împrumuturi ca să aveți de unde fura și mai mult. Ştiu şi ştim asta!

Însă, cu toate acestea, sunt optimist. Într-adevăr, acum mulţi se uită la mine strâmb, aşa cum se uitau şi când cu covidul. Dar îşi vor da şi ei seama că am dreptate. Va fi o luptă grea, mult mai grea decât precedenta. Acum jigodiile au mult mai mult tupeu, mult mai multă experienţă. Dar ştiu că le este şi teamă! Au făcut experimente barbare pe oameni, asta le atârnă de gât ca o piatră de moară. Le este frică să nu iasă la iveală şi, de teamă, se bucură că acum pot să acopere ticăloşia. Însă, acoperind o ticăloşie cu una şi mai mare, până la urmă vor cădea în propriile lor gropi, vor fi înghiţiţi de propriile minciuni.

Atât vă spun: lupta continuă. Mult mai crâncen, mult mai radical, poate chiar mult mai inegal. Dar asta nu este cazul să ne afecteze determinarea. Rămâneţi de partea adevărului! Nu pentru a fi eroi, ci pentru că aşa vă veţi uşura viaţa, evitând traumele psihice (şi nu numai!) prin care trec sau vor trece cei loviţi de otrava propagandei.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/

Președintele Iohannis tratează românii cu o rarisimă sfidare, o permanentă bătaie de joc! Și o face din Decembrie 2004. Este motivul pentru care a fost reales și preferat de străini (inclusiv românii din fara României). Pentru că Iohannis este virusul care macină vitalitatea poporului român.
Iohannis macină educația,  sănătatea, economia, băncile românești, resursele naturale, agricultura, armata, parlamentul, guvernul și tot ce mai poate fi stors în interesul celor care îl țin în funcție: SUA și UE.

„Toate acestea, repet, toate acestea au o singură cauză și această cauză este războiul lui Putin împotriva Ucrainei.” „Vinovat este Putin – care a declanșat acest război împotriva Ucrainei.” „Inflația mai mare a apărut din prețurile energetice mărite, din prețul general crescut, toate venind din cauza războiului lui Putin împotriva Ucrainei. Deci dacă românii caută pe cineva vinovat, este ușor de identificat; se numește Putin și Federația Rusă.”, afirmă Iohannis, sfidând bruma de inteligență a românilor care îl tolerează, neluându-l la fugă!

Își bate joc … pentru că suntem puțini cei care îi spunem că este un nenorocit, care a nenorocit o țară! Își bate joc pentru că PSD – acel partid al maselor – a trecut cu Ciolacu în tabăra bătăii de joc și vânzării de țară. Își bate joc pentru că PNL este un mort ținut în fereastră, îmbrăcat în uniformă de general de armată.

Iohannis își bate joc … pentru că, din păcate, este un Zelenskyi de București, care nu face decât să recite mesaje primite de la șefii lui: Ursula von der Leyen, Josep Borrell sau Biden!

Dacă vreți o confirmare, iată ce spunea generatorul tragediei din Ucraina, Joe Biden, la data de 11 Martie 2022: inflația vertiginoasă este în mare parte vina președintelui rus Vladimir Putin. A spus-o în Martie, când inflația deja scăpase de sub control și nu avea cum să aibă legătură cu războiul din Ucraina. Au repetat această aberație și liderii UE și ai țărilor aliate războinicelor SUA.

În bătaie de joc, preluând mesaje lipsite de sens, Iohannis ne spune că nu cei care iau decizii la București, adică guvernul lui de impostori și vânduți, sunt vinovați, ci … Putin! Românii nu o duc prost, nu sărăcesc, nu sunt tot mai slab educați și hrăniți, din cauza deciziilor guvernului, ci din cauza lui … Putin!

Câtă băiate de joc, câtă nerușinare, poate să cuprindă acest președinte care datorează bugetului de stat 320.000 de euro, din chiriile încasate ilegal pentru imobilele furate din avutul proprietății de stat, pentru care vinovat este tot … Putin?

Dan Tomozei
Sursa: dantomozei.ro

Creşterea masivă a prezenţei SUA în Europa a devenit îngrijorătoare şi incomodă multor state europene. SUA s-a întors în  Europa nu de dragul „Noii Europe”, ci pe multiple axe de interes: militare, strategice, politice, economice. S-a întors în mod invaziv şi violent de teama să nu-şi piardă influenţa pe un continent care înseamnă enorm în sistemul relaţiilor internaţionale. Mai ales, pentru a contracara avansul tot mai mare al Rusiei în relaţia cu Uniunea Europeană. Sîntem martorii ridicării la pătrat a nazismului american.
Vitejia lor este animalică! Manipularea SUA curge prin Europa într-o cheie extrem de periculoasă. Însăşi noţiunea de terorism este sub licenţă americană (asasinatele oficiale, Bin Laden și Qassem Soleimani, asasinarea altor şefi de stat din lumea arabă). Trîmbiţata lor grija pentru România este precum spartul geamului cu o praştie.
Cînd ni se bagă pe gît ceva sub masca binelui american întotdeauna este vorba despre un  tîrg în care marfa sîntem noi. „Bechtell” şi „Microsoft” au dovedit-o din plin.

Adevărurile oprimate în prezent de SUA îşi vor pleda acurateţea într-un viitor îndepărtat, dar la ce bun, atunci?
SUA este prezentă în Europa pentru Putin. Numai că Putin e o nucă greu de spart.
Cine atacă clasa politică şi pe americani e catalogat omul ruşilor.
Nu ţin cu Ursul Mişa, sînt de partea adevărului.
Ursul Mişa s-a îmbolnăvit de turbare! Iohannis, Ciucă, Ciolacu, Cîțu, Aurescu & Co au calibrat motoarele României pe radarul americanilor.
Au trimis România pe un fir temporal care nu este al ei.
Iohannis nu ştie ce ţară i-a fost făcută cadou în cei şapte ani de mandat! A demonstrat în permanenţă că nu-i decît un schior şi un biciclist ascuns strategic după cireşii americani şi bruxellezi, de unde a furat periodic cîte o cireaşă ca să şi-o pună pe tort.
Vînzătorii aceştia de neam au transformat în vulnerabilitate neputinţa noastră de a lua atitudine.
Satana a făcut mulţi gropari din rîndul politicienilor români, numai că nu le-au dat şi un hîrleţ. Lipsa de valori a americanilor nu poate fi valoare pentru noi. Prea multă sare în colivele SUA şi prea mult zahăr în construcţia propriei sale imagini. Firmele de armament americane şi-au depăşit scopul şi în acest război. Miliarde de dolari le-au intrat în conturi, depăşind orice record în istorie.

Încă din anul 2014 SUA a început ameninţările la adresa Rusiei, trimiţind de două ori, la interval de două luni, distrugătorul american lansator de rachete „USS Donald Cook” în Marea Neagră. Apoi, crucişătorul purtător de rachete „USS Vella Gulf”, care a staţionat de mai multe ori în Marea Neagră, în contextul situaţiei tensionate din Ucraina, alături de alte nave de război. Credeţi că au venit în apele Mării Negre ca să dea la peşte? Nu! Au plasat covoare de mine marine în ape tulburi şi… valea. Să nu se împiedice tot ei în ele.

Potrivit Convenţiei de la Montreux din 1936, navele de război ale altor ţări, decît cele riverane Mării Negre, nu pot rămîne mai mult de 21 de zile şi nu pot fi mai grele de 30.000 de tone. Agenţia de presă Itarr-tass preciza în 2014 că SUA a încălcat prevederile convenţiei, depăşind perioada de staţionare cu 11 zile. Potrivit Itar-tass crucişătorul, lung de 172 de metri şi lat de 16, era dotat cu rachete Tomahawk, rachete anti-submarin, două elicoptere şi alte echipamente de ultimă generaţie. Cum trebuia să primească Putin, în 2014, aceste ameninţări? Cu flori, pîine şi sare?
Iată unde a dus insistenţa americanilor! La acest război, care nu putea fi evitat, oricîte studii academice s-ar fi scris, pentru simplul motiv că americanii au dorit acest război şi îl vor cît mai lung.
Pentru că SUA e singura care cîştigă! Rusia pierde, Ucraina pierde, UE pierde. În rest, victime colaterale, oameni nevinovaţi, drame, tragedii şi vrăjeli politice made în SUA via NATO, care au invadat Irakul, Afganistanul, Iugoslavia.
NATO, cea mai perfidă organizaţie din istoria omenirii! Ţările aflate în NATO au intrat cu arcanul,  ca să fie ţinute sub control, unele de frică, altele, din supunere oarbă.

Să nu uităm!
SUA a asasinat toţi liderii de stat incomozi: Saddam, Gaddafi, Assad, Mahmoud Ahmadinejad. Acum îl au în cătare pe Putin. Toţi au avut curajul să se opună planurilor SUA, fiind comparaţi de guvernele SUA, respectiv, UK, cu Hitler.
Obama, care a autorizat bombardarea civililor cu drone în statele arabe, a primit premiul „Nobel” pentru pace. Nimeni nu l-a comparat cu Hitler, deşi se cuvenea pentru milioanele de morţi să fie comparat, măcar, cu Pol Pot al Kmerilor Roşii. Numai naivii şi aserviţii cred că SUA este un Moş Crăciun pentru Est.
Numai naivii şi aserviţii nu recunosc faptul că virusul comunismului a fost creat în Vestul Europei. Estul a fost doar infectat, îmbolnăvit de creaţia Vestului! Iar acest virus există încă, protejat bine în Europa apuseană, unde ideologia comunistă nu este condamnată! Marx a fost izvorul ideologiei comuniste, dar n-a scris nicăieri că trebuie înfiinţate gulaguri, unde să fie exterminaţi oamenii inteligenţi, care, evident, prin natura lor nu aveau cum să se supună unor cretini.

În propoziţiile liderilor americani nu găsim cuvîntul pace! Cuvintele bani şi război sînt cavalerii principali ai SUA,  cum la Iohannis nu există cuvintele patriotism, naţionalism şi demnitate. În mod normal, după toate isprăvile împotriva răbdătorului şi paşnicului popor român,  Iohannis, trădătorul, trebuia să-şi fi luat demult pardesiul şi şapca din biroul prezidenţial şi să plece. Niciun animal nu adună mai mult decît are nevoie, niciun animal nu îşi distruge casa, precum procedează Iohannis cu ţara-casă România noastră, aservit fiind puterii mondiale care face jocurile pe glob.  De reţinut că anul trecut, Iohannis a semnat „Acordul de cooperare militară dintre România şi Ucraina”, prin care România are Armată comună cu Ucraina în afara NATO. Cei 1.500 de militari români din Ucraina reclamaţi de ruşi, ce-or fi? Mercenari?

Discret, din 16 iulie 2021 a început constituirea unei armate comune româno – ucrainene. Putin a reproşat acest lucru României şi, atunci, cine e nebun, Putin sau Iohannis?, care acordă asistenţă armatei ucrainene, iar avioanele lor folosesc aerodromurile de la noi din ţară.
Cine ne bagă în război?
Putin sau Iohannis?
Nu întîmplător, ci la comanda Pentagonului Iohannis a pus în scaunul de premier un militar cu doctoratul plagiat. Mînjiţii se ajută între ei. Mă întrebam în glumă, ce  şansă are Iohannis să fie lovit în cap de un dicţionar căzut de la un etaj superior, care pe toate paginile să aibă scris cuvîntul patriotism?
Poate şi-ar da seama că lovitura n-a fost o şansă, ci  posibilitatea de a se trezi la realitatea pe care o doarme din picioare.

Maria Diana Popescu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro

Am constatat cu stupoare că Piedone, care probabil nici n-avea habar pe unde se află clubul Colectiv, a intrat la puşcărie pentru spectacolul macabru instrumentat de oamenii Plăvanului acolo. Ca de fiecare dată, istoria ne va spune adevărul, doar că ni-l va spune atunci când nu va mai valora nimic din punctul de vedere al martorilor evenimentelor.
De asemenea, n-am să pot înţelege niciodată de ce, pentru o presupusă mită de 20 000 EUR, lui Sorin Oprescu i-a fost dublat „câştigul în ani de puşcărie” între fond şi apel. Dar nu doar asta, ci i s-au mai confiscat şi toate proprietăţile într-un stil care aminteşte de stalinismul cel mai crâncen. Păi ce facem, frăţioare? L-am prins pe unu’ că a trecut pe roşu şi-i luăm până şi femeia de-acasă? Pe bune, are vreo logică?
Într-un fel are. De fapt are chiar foarte multă logică şi asta dacă vă uitaţi unde trebuie. Credeţi că flexările aşa-zisei justiţii au rolul de-a face dreptate? Aiurea, tovarăşi!
Păi dacă ar fi vorba de dreptate, un procuror sau un judecător nu ne-ar costa pe lună cât un ochi din cap, ca să nu mai vorbim că, dacă o punem cap la cap, un procuror pensionar costă mai mult decât unul în activitate. Nu-i scandalos?
Nu, deloc! Statul plăteşte bine actorii care pun în scenă spectacolele stupid de derizorii menite a atrage atenţia prostimii.
Cum, ce-am spus? A atrage atenţia prostimii? Da, exact aşa! E vorba despre prostimea care trebuie obligatoriu să se uite către orice altceva în afară de ceea ce contează. Iar spectacolele jalnice ale aşa-zisei justiţii, cu toate că nu mai beneficiază de PR-ul din perioada Cicloapei, continuă să fie o sursă de spectacol derizoriu, menit în exclusivitate unor îndelungi şi sterpe discuţii post factum. Dar ce înseamnă ceea ce contează? Păi cam absolut tot ceea ce se face de câţiva ani încoace sub ochii noştri mult prea proşti pentru a pricepe. Hai să vedem!

Ne dăm ochii peste cap şi ne întrebăm cu perplexitate de ce se împrumută România aşa mult şi aşa scump. Iar discuţia rămâne la stadiul ăsta. Totuşi, de ce se împrumută?
Mai ţineţi minte pandemia? Mai ţineţi minte cum s-a furat ca-n codru? Izoletele lui Arafat care-au intrat în legendă şi niciodată pe culoarele parchetelor? Ventilatoarele Plăvanului care cică ar fi fost rechiziţionate de către nemţi? Fabrica de măşti a lui Orban? Miile de tonele de măşti neconforme care refuză să putrezească în depozitele închiriate pe bani grei? Licitaţiile cu cântec? Aţi uitat?
Pistoalele pentru miliţieni achiziţionate „la urgenţă” în ultima zi a stării de necesitate? Aţi uitat toate aceste furturi mizerabile?
De unde credeţi că s-au plătit?
Ştiţi care-a fost dimensiunea jafului, comis doar în cele două luni de stare de urgenţă? Peste 10 mld EUR! Da, da! Frecaţi-vă la ochi deoarece nu spun prostii. În plus, ca să omoare definitiv purceaua-n coteţ, plăvănimea, în loc să lase oamenii să meargă la lucru, a preferat să plătească de la Buget salarii pentru tot felul de aberaţii: ba pentru mămicile care stăteau cu copii acasă (întrucât şcoala trebuia oprită!), ba pentru angajaţii ai căror angajatori au fost artificial blocaţi, ba pentru una, ba pentru alta.
În total, la sfârşitul anului am numărat ca proştii încă 30 mld. EUR adăugate la datoria ţării. Unde-s banii? Iată-i!

Dar asta nu e tot întrucât a plecat Orban şi-a venit Cîţu. Care, de asemenea, a dat drumul cu nesaţ baierelor pungii, continuând jaful bugetar. S-ar putea spune că Cîţu(nu e cacofonie, ci realitate) ar fi fost mai modest deoarece pe vremea sa datoria a crescut doar cu un mizilic de vreo 6 mld EUR. E o iluzie însă deoarece pe vremea lui Orban el a fost Ministrul Finanţelor, post de pe care a instrumentat la fix marile tunuri bugetare date. În plus, Florinel cel bălbâit, a mai făcut una, întrucât a rearanjat datoriile la dobânzi la care un cetăţean simplu al ţării ar refuza să se împrumute pentru sine. Ştiu, s-au întrebat mulţi în ce buzunare au ajuns diferenţele de dobânzi între normalul perioadei şi hiperdobânzile la care România s-a împrumutat pe termen lung.

Între Ciuma lui Caragea și Ebola lui Ciucă
Las’ c-a venit „Ciucă-al nostru” să pună ordine în treburi! Păi şi pune întrucât ăsta jăpcuieşte bugetul mai mult decât toţi înaintaşii săi! Ciuma lui Caragea se va dovedi o glumă faţă de Ebola lui Ciucă. Să privim îndeaproape ce face „ieroul nostru cu doftoratul plagiat”.
În primul rând face fix ce i-a ordonat stăpânul de Ambasada SUA, etajul 1, biroul al treilea pe dreapta. Hai, Ciucă, nu te supăra că dau datele exacte, dar mie-mi rezultă că fix de-acolo, din biroul ăla, ţi se telefonează pentru a te informa asupra necesarului de echipamente al Armatei.
Staţi liniştiţi pentru că „vă apără americanii”? Păi cum să nu vă apere în condiţiile în care Ciucă a acceptat creşterea cu 30% a costurilor de găzduire a melitarilor americani? Deh, e război, astfel încât de la 1 milion de dolari pe zi pe cap de soldat, acum se plătesc 1.3 milioane $. Dar te apără, frate, nu-i de joacă! Nu m-ar mira dacă nu mută ăia SUA în România ca să-şi rezolve datoriile şi deficitele imense. Pe bune, la banii ăştia mai bine ne rugăm să ne cucerească ruşii şi să ne pună să plătim tribut. Indiferent cât de ghiolbani ar fi ăia, nici nu s-ar gândi să ceară atâta purcoiul de bani. Însă mai e ceva!
Ciucă se gândeşte şi la buzunarul amărâtului român, plafonând preţul energiei. Vedeţi, băiat bun fiind a găsit soluţia câştigătoare cam la fel cum a găsit-o în cazul propriului doftorat: a copiat-o, frăţioare, că dacă „aşa face tuată(sic!) lumea, dă ce n-am face-o şi noi”?
Şi uite-aşa, împreună cu asasinul economic Vergilică Popescu – acoperit impecabil de faţa aia de pizdă-plânge – au pus la cale o schemă de căpătuire a românilor care, prin plafonare, sunt în sfârşit mulţumiţi că plătesc cel mai scump gaz din Europa!
Ce-ar fi să înţelegeţi cum e cu gazele? În România acestea sunt produse de două companii: OMV şi Romgaz. Ele îşi trag gazul din pământul ţării. Aţi simţit vreo schimbare de relief care-ar îngreuna circuitul ţevilor din pământ ale celor două companii? Evident că nu, astfel încât nu există niciun motiv pentru care companiile româneşti ar trebui să mărească preţul! Punct.
NU EXISTĂ!
Dacă eşti stat, baţi cu pumnu-n masă şi spui că, ţinând cont de criză, ăia n-au voie să vândă gazul cu mai mult de X% peste costuri. V-am mai spus cam care ar putea fi procentul ăla astfel încât gazul să coste la jumătate faţă de cât costă acum: undeva de peste zece ori mai mult decât costul de producţie. Să-mi spuneţi în ce business se câştigă atâta purcoi de bani!

Nu, statul plagiatorului Ciucă şi-al asasinului Verginel a găsit o soluţie magică, anume compensarea. Cum se face asta? Îi lăsăm p-ăia să-şi pună cât vor, iar noi, statul, compensăm de la Buget diferenţa de factură faţă de aşa-zisul „preţ plafonat”. Cu alte cuvinte statul îi invită p-ăia să pună orice adaos, iar proştilor, ca să le închidă gura, le plăteşte diferenţa de factură.
Aţi mai auzit o asemenea prostie?
Dar nu e totul. Aţi fi tentaţi să spuneţi că, până la urmă, cam 60% din bani ajung la Romgaz, adică tot la stat. Aiurea, cocoşeilor! Pentru Romgaz plagiatorele şi asasinul au pregătit cadoul ucigaş.
V-am mai spus doar că i-au obligat p-ăia să cumpere cu 1 miliard de EUR concesiunea din Marea Neagră, concesiune pe care statul român o făcuse cadou hoţilor de la Exxon!!!
Mai mult, platformele de extracţie de-acolo vor fi construite şi operate prin contract de către … Exxon. N-aţi citit bine? Păi v-am spus-o de atâtea ori şi tot refuzaţi să înţelegeţi!
Da, Exxon va construi şi opera platformele pe concesiunea pe care tocmai a vândut-o către Romgaz. Şi cine va plăti? Turcul, adică, în cazul nostru, Romgaz care-i în fapt statul român. La ce preţ va plăti serviciile statul român? La preţul fixat de Exxon. Păi nu-i frumos capitalismul? Exxon va pretinde, spre exemplu, că serviciile sale costă 10 EUR pe metrul cub de gaz extras, iar Romgaz îl va vinde de 1000 de ori mai ieftin. Deh, business-ul e business, iar Romgaz are de unde să dea, nu-i aşa?

Şi, până la urmă de unde se plătesc toţi aceşti bani?
De la Buget, desigur, de unde se plătesc în continuare cele 120 milioane de doze ale lui Cîţu! Şi de unde Ciucă, în stilul său melităresc, urmează să mai detoneze vreo 20 mld. $ pentru înarmare!
La banii pe care-i dăm pe armată poţi rămâne lejer cu impresia că România e vreun imperiu vast, nu o biată ţară amărâtă de la marginea Iioropii! Sau, la fel de bine, te poţi iluziona că la câte echipamente s-au luat poţi lejer să-i cucereşti pe ruşi până la Urali. Asta aşa, ca un „sprint de sănătate” că dacă-ţi pui mintea iei la pachet nu doar toată Rusia ci şi Mongolia şi China.
Cine să-ţi facă faţă la atâta purcoi de arme? Doar că, dacă ne uităm mai atenţi la dotările armatei române, s-ar putea să avem surpriza să găsim în continuare pluguri de prin Primul Război Mondial. Şi ar mai trebui să înţelegem că dacă – printr-o dezastruoasă dezlănţuire a istoriei – ne-am trezi atacaţi de San Marino, ar trebui să capitulăm rapid ca să reducem pierderile umane şi materiale.
Ce sens are să pui avioanele americane să zboare? Îţi vor cădea în capul propriilor trupe de la sol. Iar echipamentele „de ultimă generaţie” cumpărate cu dărnicie de Ciucă la preţuri de nabab s-ar putea să-ţi explodeze în mână. Aşa că, nu mai bine cedăm şi ne supunem noi benvol tiraniei imperiale a statului San Marino? Pe bulgari nu-i mai aduc în dicuţie că ne copleşesc, fiind pentru noi o ameninţare mai mare decât Imperiul Roman pentru vreun sătuc stingher de prin Nordul Africii.

Ia puneţi cap la cap şi vedeţi cât se strânge?
De ce vă spun toate acestea? Ca să nu vă ia prin surprindere datoria de 100% din PIB! Şi, la urma urmei de ce v-ar îngrijora? Bine că l-au băgat pe Dracnea la bulău, bine că l-au băgat pe Piedone la bulău, bine că-l belesc pe Oprescu şi pe cine-or mai pune ei ochii.
Şi, la urma urmei, bine că mă cenzurează şi pe mine că ne-am săturat de-atâţia putinişti în ţara noastră mult prea curată şi apretată.
Ce caută ăştia de se trezesc aşa din senin să spună adevărul şi s-arate buba-n public?
Păi ei nu ştiu că publicul e sensibil?

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

„Toto, nu cred că ne mai aflăm în Kansas”
De curând, un coleg american mi-a spus: „Nu mai trăim într-o democrație, ci într-o dictatură deghizată în democrație”.
Să aibă dreptate? Ei bine, o dictatură poate fi definită ca „o formă de guvernare în care autoritatea absolută este exercitată de un dictator”.
Statele Unite de astăzi nu sunt guvernate de o dictatură (deși unii ar putea crede și asta).
Dar dacă este așa, ce fel de formă de guvernământ există astăzi în Statele Unite?
La formarea națiunii, părinții fondatori au discutat dacă Statele Unite trebuie să fie o Republică sau o Democrație.
Cei care mai târziu au întemeiat Partidul Federalist au simțit că trebuie să fie o Democrație – condusă de reprezentanți aleși de popor.

Thomas Jefferson, care a creat Partidul Democrat Republican (precursorul Partidului Democrat de azi), a afirmat că ar trebui să fie o Republică – un stat în care METODA de guvernare este democrația, dar PRINCIPIUL guvernării este că drepturile individuale trebuie să fie primordiale.
El a arătat că „democrația nu are nimic de a face cu un regim popular, în care 51% pot vota împotriva drepturilor celorlalți 49%”.
La vremea respectivă, Benjamin Franklin a declarat:
„Democrația înseamnă doi lupi și un miel care votează pe cine să mănânce la cină”.
Excelent spus.
Cum americanii continuă să voteze legal, iar votul este posibil să nu fie fraudat în totalitate, Statele Unite ar putea fi considerate o democrație.
Desigur, ca să fim exacți, este posibil să fi devenit și o birocrație – guvernarea funcționărimii – și/sau o plutocrație – guvernarea celor mai bogați.
Indiscutabil, aceste descrieri sunt ambele corecte.

O altă chestiune dezbătută intens este ce fel de „ism” domnește în Statele Unite. Există o tendință tot mai evidentă ca noii candidați să promoveze deschis Socialismul.
Întotdeauna, Socialismul a fost o metodă excelentă de a câștiga voturi, deoarece face promisiuni generoase cetățeanului mediu, pe care guvernul le realizează furându-l pe cetățeanul bogat.
Nu e nicio surpriză că cetățeanul mediu va găsi această perspectivă deosebit de atrăgătoare.
Candidații socialiști din Statele Unite își întemeiază astăzi discursul în favoarea Socialismului pe premisa: „Capitalismul a eșuat” – iar această premisă le oferă un mare avantaj. Ei pretind că prosperitatea poporului american este aproape inexistentă, că clasa de mijloc se diminuează și că mica clasă superioară se îmbogățește tot mai mult.
Aceste afirmații sunt indiscutabil reale… Dar nu pentru că a eșuat Capitalismul.

Vladimir Ilici Lenin declara că„fascismul este un capitalism în descompunere”. Avea perfectă dreptate. Fascismul este un cancer lent care roade economia. El transferă bogățiile către companiile cele mai importante și cele mai influente politic.
Cu toate acestea, conceptul de Fascism este astăzi prost înțeles. Majoritatea celor care denunță Fascismul vorbesc despre simptome precum cizme sau svastici, dar se înșală.
Pentru o definiție mai corectă ar trebui să apelăm la Benito Mussolini, părințele fascismului naționalist.
El a spus:
„Fascismul ar trebui să se numească mai corect Corporatism, deoarece este vorba de o combinație între puterea Statului și puterea companiilor”.
Prin prisma acestei definiții, putem afirma că Statele Unite nu mai sunt o țară capitalistă, și asta de multă vreme.
Statele Unite și-au început alunecarea rapidă spre Fascism cu ocazia creării impozitului pe venit și a Rezervei Federale (Fed), în 1913.
Aceste măsuri au reprezentat ideea originală a celor mai mari bancheri ai epocii, iar Fed continuă și astăzi să fie controlată de băncile cele mai puternice.
În secolul trecut, s-a dezvoltat Statul Paralel, de origine corporatistă, iar opera sa cea mai importantă este că a introdus încetul cu încetul o combinație de Socialism și Fascism.
Acest lucru a distrus în mod lent economia, educația și busola morală națională, fără a mai pomeni de corupția totală a sistemului politic.

În schimb, Capitalismul este un sistem de piață liberă, în care economia, eliberată de orice ingerințe din partea guvernelor, atinge nivelul maxim oferit de capacitățile sale.
Ea fluctuează natural, pe baza cererii și ofertei, fiecare corectând-o pe cealaltă în mod regulat.
Însă decretele guvernamentale operează cu ajutorul forței și în mod permanent, aplicând constrângeri asupra fluxului natural al banilor, bunurilor și serviciilor.
În timp, se adună reglementări peste reglementări, până când sistemul devine nefuncțional.
Socialismul, prin însăși natura sa, este o forță centralizată restrictivă care afectează piața liberă. Rezultatul său logic este vizibil cu ochiul liber în Venezuela de azi, unde reglementările guvernamentale au provocat o asemenea sufocare a economiei, încât au dus la prăbușirea ei, la sărăcie severă și chiar la foamete.

Însă, cum am arătat mai sus, în SUA, Statul Paralel a avut mare grijă să prezinte economia americană ca pe o economie capitalistă. Astfel, a încurajat din plin Socialismul pe scena politică.
În viitorul apropiat, economia va începe să se prăbușească sub greutatea tot mai împovărătoare a Fascismului și Socialismului. Cu toate acestea, vina va fi aruncată în spinarea Capitalismului.
În opinia mea, majoritatea americanilor vor fi înșelați și făcuți să creadă că problema reală o reprezintă Capitalismul și că salvarea vine de la Socialism.
Ocazia cea mai favorabilă pentru această propagandă mincinoasă va fi chiar criză economică iminentă.
Alegătorii, chiar și cei mai moderați dintre ei, îi vor prefera pe candidații socialiști. Primele alegeri naționale care vor avea loc după criza economică deja începută vor avea ca rezultat o victorie zdrobitoare a socialiștilor și a celorlalți candidați de stânga.

Viitorul președinte va oferi o sumedenie de „soluții” socialiste pentru a contracara „răul făcut de Capitalism”.
O asemenea predicție nu are nevoie de nici un glob de cristal. S-a mai întâmplat de multe ori până acum. Republica Ateniană a trecut prin aceeași problemă. Republica Romană s-a degradat în același fel.
Cum a spus Aristotel:
„Republicile se degradează și ajung democrații, iar democrațiile se degradează și ajung tiranii”.
Corect. Este o progresie firească.
Deci, americanul atent ar trebui să observe cu îngrijorare:
„Toto, am impresia că nu ne mai aflăm în Kansas.”
Cu siguranță, ar avea dreptate. Asemenea steagului din imaginea de mai sus, principiile fondatoare au fost date peste cap și drepturile americanilor au fost călcate în picioare.
Conceptul de „America” nu mai există în Statele Unite. Vestigiile sale încă se mai văd, dar vor dispărea și ele curând.
Libertatea există întotdeauna UNDEVA în lume, dar are tendința de a-și schimba locul din când în când.
Poate că finalul cel mai potrivit ar fi un citat din secolul XVIII – al lui Thomas Paine:
„Patria mea este acolo unde se află Libertatea”.

Autor: Jeff Thomas
Sursa: International Man /

Este greu de explicat cum Proiectul Land-Lease for Ukraine 2022 a fost depus la Senatul american în data de 19 ianuarie 2022? https://www.congress.gov/bill/117th-congress/senate-bill/3522/all-info…
După ce a fost dezbătut în Senat și aprobat, la 3 săptămâni a fost aprobat de Camera Reprezentanților pe 29.04.2022.
Dacă punem cap la cap elementele din puzzel vom constata că pe 19.01.2022 Rusia și Putin nu se gândeau la operațiunea specială în Ucraina, în schimb SUA era pregătită…
O altă întrebare: „De ce nu a blocat Ucraina magistralele de gaz ce tranzitează Ucraina?”
Răspunsul este mai jos…
https://www.google.com/amp/s/economie.hotnews.ro/stiri-energie-25463991-gazprom-continua-livreze-gaze-naturale-europei-prin-ucraina-capacitate-maxima.htm/amp
În traducere – Ucraina este plătită de Rusia pentru gazul tranzitat în euro, iar Ucraina plătește gazul folosit.
Ca un fapt divers între Rusia și Ucraina nu există declarație de război, în mod normal, conform dreptului internațional, Ucraina ar fi trebuit, după agresiunea Rusiei, să declare război așa cum s-a întâmplat cu SUA după atacul Japoniei. Doar că în caz de război nu mai puteam vorbi de plățile reciproce…
Se spune că SUA ca și Regatului Unit îi place pirateria, dar la o altă scară…
Rezervele valutare și aurul Irakului a fost furat de americani, la fel a fost în cazul Venezuelei, Afganistanului iar acum cu Rusia.
Conform mentalității de pirat-tâlhar SUA consideră normal și legal să confiște valuta Rusiei ca să o folosească pentru plata armamentului furnizat de… SUA.
De exemplu Slovacia nu a primit nimic pentru armamentul livrat Ucrainei iar americanii nu le vor da nimic gratis.
Recent China a cerut pe un ton dur ca America să restituie valuta Afganistanului dată fiind situația grea a populației și pentru că ajungând la o înțelegere diplomatică cu talibanii nu are motive să blocheze banii. Răspunsul SUA este năucitor, ca și în cazul Venezuelei banii rămân blocați, în realitate ei au fost sustrași de SUA.
Unde sunt miliardele colectate de SUA pentru reconstrucția Irakului după „eliberare”?
Poate spune cineva că Irakul este reconstituit?
SUA, după cum se spune în mediile americane ce nu înghit propaganda lor criminală, va lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean sau european.
Având în vedere intențiile SUA la adresa Rusiei, precum și limbajul acesteia la adresa Chinei, șantajele la adresa Indiei este evident că SUA pentru a-și menține „Noua Ordine Mondială”, adică cea veche de după 1991, este în stare să arunce lumea în Al Treilea Război Mondial.
În acestmoment senilul și ramolitul Biden condus de câțiva talibani globaliști, din așa zisul Club al Patrioților”, după eșecul pandemiei s-au gândit la un război, un război care să salveze „globalizarea nimicului”.

Surena
Sursa: IonCoja.ro

După un nărav al Iașilor, care nu rezolvă ceva, dar mușamalizează, unii îi iau la rost pe cei care fac publice plagiate la doctorat. Nu însă aceștia, care apără reguli sănătoase, sunt de luat la rost. Iar mulțimea celor care au pregătit onest teze de doctorat cu contribuții inovative nu ar trebui confundată cu impostorii.
Dată fiind gravitatea situației în care a ajuns doctoratul în țara noastră – plagiate tot mai multe și valoarea scăzută a numeroase teze de doctorat – mulți concetățeni îmi cer opinia. Unii au în minte faptul că reforma cuprinzătoare din 1997-2000, pe care am condus-o, a înlocuit învățământul socialismului răsăritean cu cel al unei societăți bazate pe libertăți și drepturi fundamentale ale individului. Dar, cum de orice reformă se agață neaveniți și profitori, sunt de dat explicații. În plus, degradarea instituțională, care s-a așternut în România după 2005, face ca și astăzi, în loc să se vadă cauzele, să se stăruie în confuzii.

Să lămurim mai întâi aceste chestiuni.
Putem purta oricând o discuție echitabilă, pe bază de fapte, despre sistemul de dinainte de 1989 și de după această dată. Opinia mea a fost din capul locului aceea că “învăţământul din ţările Europei Centrale şi Răsăritene, ca sistem, transmitea elevilor şi studenţilor cantităţi mari de cunoştinţe (multe depăşite), dar nu se ocupa nici de formarea abilităţilor de folosire a cunoştinţelor şi nici de crearea competenţelor generale; separarea disciplinelor era tradiţională (trimiţând mai ales la pozitivismul secolului al nouăsprezecelea), iar interdisciplinaritatea rămânea un deziderat pios; sistemul opera cu, într-o vreme în care internaţionalizarea educaţiei căpătase viteză; accentul se punea pe cunoştinţe generale, în momentul în care specializarea pentru a produce devenea dominantă; idealul enciclopedismului continua să fie urmărit, într-o epocă în care folosirea şi sporirea cunoaşterii deveniseră problemele cruciale; evaluarea cunoştinţelor se făcea cu învechite tehnici impresioniste; sistemul era eminamente centralist, majoritatea deciziilor de detaliu venind ; corupţia (la notare, la examene, la concursuri etc.) devenise obişnuinţă. Dar, indicatorul decisiv continua să rămână împrejurarea că sistemul de învăţământ acompania societăţi sărace sau cel puţin rămase în urmă faţă de restul continentului. Pentru conştiinţele lucide, era cât se poate de limpede că nu poate fi vorba de un sistem de învăţământ în ordine atâta vreme cât ţările respective continuau să rămână în urmă” (Andrei Marga, Die kulturelle Wende, Cluj University Press, 2004, p.542). Acest sistem reclama reforma. Ca ministru al educației naționale și în calitate de rector de universitate, am procedat la reformă neîntârziată și am decis în consecință.
Cu siguranță că și înainte de 1989 unii scriau tezele de doctorat ale altora. Numai că faptul s-a petrecut copios și ulterior, iar unii dintre cei care scriau tezele altora au și fost răsplătiți, chiar cu ambasade și demnități. În mod sigur au fost și plagiate. La drept vorbind, și un singur plagiat este intolerabil. Dar, din rațiuni deja cunoscute, între care restricționarea admiterii, compromiterea doctoratelor nu atinsese încă proporții, iar plagiatul nu era pe tapet nici în primii ani de după 1989.

În mai 2000, grație reformei învățământului făcute, România a încheiat negocierile pe capitolul “Educație și formare profesională” – primul capitol închis de țara noastră în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Înnoirile care au făcut posibilă închiderea au fost numeroase. În universități, de pildă, schimbarea admiterii erei postbelice, transferând-o în competența universităților (Ordin ministerial 19776, 1997), înființarea oficiul burselor de studii în străinătate, aplicarea de programe internaționale, finanțarea globală a universităților, compatibilizarea cercetării cu sistemul international, reorganizarea lectoratelor în străinătate, organizarea centrelor de excelență științifică în universități, reglementarea standardelor și a calificărilor universitare, învățarea limbilor moderne, revenirea în țară a specialiștilor, regimul contractual al burselor de studii în străinătate, aducerea de specialiști străini în comisii de doctorat, crearea școlilor de studii avansate, formarea centrelor de transfer tehnologic, echivalarea internațională a diplomelor românești, erau doar primele măsuri pe care le-am luat și reglementat legal corespunzător în materie universitară, ca ministru al educației naționale (vezi lista completă în A. Marga, Anii reformei. 1997-2000, ediția a II-a, EFES, Cluj-Napoca, 2006). Cadrul reformei cuprinzătoare a calificărilor universitare era stabilit la nivelul internațional de la acea oră. Întregul pachet al măsurilor de reformă a întrunit evaluări internaționale ce nu s-au mai repetat.

Nu am fost adeptul multiplicării fără suport a conducătorilor de doctorat. Multiplicarea a fost o măsură impusă prin Legea învățământului din 2011 și a slăbit profund sistemul doctoral din România. În opinia mea, nu pot conduce doctorate cei care nu au făcut cercetări relevante în specialitate și nu au propus soluții. Articolele în reviste de calibru sunt esențiale, dar mulți au articole ISI, însă au rămas cercetători banali pe subiecte triviale! Mai nou, poți fi și profesor universitar, dar să nu fi făcut de fapt decât predare și, eventual, o cercetare de valoarea unei gimnastici – se poate bănui la ce nivel!
Am fost pentru conducători de doctorat veritabili – adică legitimați de descoperiri personale și creație în investigațiile lor. Aceștia pot funcționa, în calitate de conducători științifici, în universități propriu-zise, care au autoritate profesională recunoscută. Altfel, se mimează doctorate.
În multe țări, doctoratul este rezervat doar universităților în accepțiunea riguroasă. Altfel spus, la noi nu este nevoie și nu se justifică acordarea de doctorate de către unități din afara universităților propriu-zise. Cum se vede ușor, abundă acum autorizarea birocratică, dar lipsește legitimarea profesională a multor conducători de doctorat.

Am fost adeptul trecerii validării doctoratelor, după susținerea publică, în subordinea universităților propriu-zise. Desigur, fără ca aceasta să însemne parohialism! Precum în Germania și în multe alte țări, universitatea – prin consiliul profesoral al facultății respective și senatul universității, sau din însărcinarea lor – validează doctoratele. În acest fel, se creează și răspunderea pentru doctorate. Altfel, se comit falsuri în fel și chip, exemplele fiind nenumărate, iar răspunderea se diluează.
De pildă, un ministru actual, de altminteri absolvent șters, a susținut nu demult un doctorat într-o universitate de prim plan, ce și-a declinat tacit răspunderea, cu o lucrare pe domeniul energiei, sub conducerea unui istoric,fără ingineri în comisia de susținere. Iar acum, sub presiunea discuțiilor privind plagiatul, se spune că lucrarea este “la secret”! Contrar sensului doctoratului!
Nu se puteau rezolva toate dificultățile universităților în câțiva ani (1997-2000) de reformă. Dar cadrul și modul de abordare în continuare erau create. Axele reformei angajate și aplicate atunci – compatibilizarea europeană de curriculum, relansarea cercetării științifice pe formula “problem-solving”, interacțiunea cu mediul înconjurător economic, social, cultural, normalizarea infrastructurii și electronizarea, descentralizarea și crearea autonomiei instituționale, forme sincrone de cooperare internațională (p.24) – au fost adecvate. Din ceea ce s-a atins atunci se trăiește și azi, în pofida distrugerilor care au avut loc, ca urmare a incompetenței decidenților și a abuzurilor de tot felul.

În orice caz, explozia plagiatelor a venit după 2001. Ea a fost favorizată, după părerea mea, de trei fapte.
Primul a fost înțelegerea tot mai greșită a autonomiei universitare. În România, aceasta a fost compatibilizată european prin legea din 1995 și reglementările din 1997-2000. Dar, după acești ani, ea a fost folosită pentru relativizarea exigențelor. Apoi, Legea învățământului din 2011 a adus o falsă liberalizare (de fapt, o liberalizare în favoarea unor grupuri și persoane!), pe improvizațiile portocaliilor politici, și a făcut din autonomie o caricatură. Ca efect, chiar și în universități de referință, cum se poate verifica ușor, s-a ajuns la cea mai mare corupție din istoria din țară.
Al doilea fapt ține de conceperea greșită a ceea ce înseamnă a fi universitar. S-a priceput tot mai puțin, spre zilele de acum, că a fi universitar înseamnă a avea pregătire de vârf, viziune și soluții și a răspunde de starea și nivelul domeniului pe care-l ilustrezi din societate, și nu doar a ocupa o funcție de predare.
Al treilea fapt a fost acordarea, din 2001 încoace, de conducere de doctorat la tot felul de instituții ale Securității, ale poliției, ale armatei.
În alte țări, nu s-a făcut așa ceva. În mod normal, aceste instituții au alte preocupări. Cine vrea doctorat se adresează universităților propriu-zise! Doar în România au apărut tot felul de nulități profesionale, cu pieptul bombat de profesuri de carton și doctorate de doi lei, care se manifestă, cum s-a și văzut, în sufrageriile demontării democrației!
Fiindcă la noi se mai discută (de fapt, se perorează!) ce este un plagiat, să nu amânăm răspunsul. Plagiat este preluarea de fraze din scrierea unui autor fără a-l cita. Nu este plagiat preluarea de formulări conceptuale (de pildă, definiții în uz) sau formule (precum teoremele consacrate), ce țin de cultura universală a disciplinei. Dar este plagiat preluarea de fraze fără a cita sursa lor. Iar când se preiau pagini întregi, plagiatul este cu atât mai gros!

Să ne amintim, în contrapondere, un obicei anglo-american clasic, de salutat – să indici ceea ce este datorat altor autori și scrieri, ca obligație legală. Ea derivă, în fond, din dreptul de proprietate intelectuală.
De ani buni deja, din păcate, are loc scăderea continuă a nivelului profesional, încât România nu mai poate rezolva pentru ea nici ceea ce rezolva acum douăzeci de ani. În plus, emigrația de valori, reale sau potențiale, este gravă – azi multe capete pregătite și persoane cu bună calificare manifestă dorința plecării din țară. “Fuga tinerilor de propriul sistem universitar” este o realitate nouă, prin proporții, în istoria țării.
În orice caz, azi sunt reunite multe motive pentru a privi situația doctoratului mai profund. Folosesc ocazia pentru câteva observații.
Este de admis că devoalarea plagiatelor este abia la început. Deocamdată s-au mediatizat plagiate la o mână de persoane cu roluri publice. Un fost demnitar de Cluj era uimit când a fost chestionat despre copierea altor cărți în lucrarea sa de doctorat. El spunea că așa știa el că este normal și nu înțelegea că plagiatul este interzis. Ne dăm seama că această mentalitate nu a fost izolată.
Cineva susținea recent că plagiatul nu ar fi fost interzis în anii trecuți și că abia azi se face caz. Este fals! Plagiatul a fost oricând interzis. Că s-a mai practicat, a fost contra normalității. Îmi închipui că nici să intri cu mașina în șanț nu este interzis, dar este cel puțin de bun simț să nu o faci.
Plagiatul este furt – precum sustragerea de resurse, postul obținut prin nepotism, privatizare frauduloasă, venituri necuvenite și altele. Nicăieri în lume nu se listează în legislație toate furturile, dar toate sunt interzise.
Nu este argument nici alegația că altădată nu erau regulile de acum. Înainte erau reguli mai aspre și onoare mai multă la doctoranzi. Dar și dacă nu scrie nicăieri să nu furi, o persoană de onoare nu fură.
Îngrijorător în învățământul superior din România este azi, între multe altele, faptul că plagiatul a deveni obișnuință pe trepte de pregătire universitară prealabile doctoratului – la referate de seminar și lucrări de licență sau masterat. O asistentă mi-a semnalat nu demult – recunosc că am fost surprins – cum se copiau texte de pe internet la licență! Între timp, copierea a devenit sport popular!

Se plagiază în neștire – doctoratul este, la drept vorbind, doar o culminație! La fel de gravă este împrejurarea că se citește tot mai puțin – în general, dar și în universități. Într-o universitate de referință, o profesoară îmi spunea zilele trecute că, prin reglementările instituției, nu mai există permisiunea să se dea bibliografie studenților decât cel mult 15 pagini pe săptămână la o disciplină! Or, lectura puțină și restrânsă și plagiatul merg mână în mînă!
Cultura teoretică a doctoranzilor – dar și a conducătorilor de doctorat – este în cele mai multe cazuri anacronică. Nu se cunosc scrierile recente din domeniu, nici metodologiile și interpretările noi și sensul lor. Desincronizarea în specialitate, dar și a culturii teoretice domină scena. Nici nu mai discutăm aici ruptura dintre subiectele celor mai multe teze de doctorat și nevoile stringente ale economiei, tehnologiei, instituțiilor și culturii țării! Această ruptură, fiind și ea gravă, face ca cercetările doctorale să contribuie infim la starea țării.
Școlile doctorale, care se invocă azi, au sens unde sunt personalități cu operă proprie, care întreprind cercetări. Unde nu este operă de autor, unde nu se fac cercetări, pot fi, în condițiile date, profesori, dar nu se conduc doctorate.

La noi, au ajuns să predea în școlile doctorale și începători. Adesea se predau cunoștințe generale ce trebuiau însușite deja la licență sau masterat. Pe de altă parte, așa cum funcționează unele școli doctorale, poți promova, ca doctorand, disciplinele din școală și să rămâi profesional o nulitate. Scurt spus, o selectivitate mult schimbată a celor care predau în școlile doctorale și a programelor este indispensabilă.
O soluție de ieșire din compromisurile acordării doctoratului, care să dea rezultate, presupune azi mai mulți pași. Îi enumăr doar.
Am în vedere:
* adoptarea unui articol de lege care să asimileze și explicit plagiatul cu un furt;
* luarea unei decizii de verificare generală, ca să se știe exact pe ce doctori veritabili se poate conta în țară;
* redesenarea rețelei de acordare a doctoratelor prin revenirea acordării titlului de doctor în universități semnificative sau în universități specializate legate de domenii în care România poate fi competitivă (inginerie, medicină, agricultură, petrol și gaze, minerit, silvicultură, alimentație, arte); normalizarea listei conducătorilor științifici de doctorat; reconfigurarea traseului de pregătire a doctoranzilor.

Asemenea măsuri par severe. Ele sunt realiste și nu sunt evitabile decât cu prețul perseverării în compromisuri. În joc nu este de fapt doar doctoratul, ci sunt calificările universitare – chiar titlurile universitare. De aceea, ieșirea din situația actuală cere o reformă lărgită și chibzuită a calificărilor universitare.

Autor: Andrei Marga