Pe situl Ministerului Educației sunt acum disponibile manualele legate de noua materie „Istoria Evreilor – Holocaustul”, care va intra la clase începând de anul viitor. Prima mea concluzie este că nu li se putea face evreilor un deserviciu mai mare cu materia asta. chestie care se va vedea în câţiva ani, când antisemitismul va exploada în rândul tinerilor. 1. În primul rând, materia în sine e complet inutilă și încarcă inutil o schemă de materii deja supraîncărcată. Nu există nici un fel de justificare serioasă pentru care un elev din România ar trebui să învețe istoria evreilor și nu istoria bulgarilor, istoria italienilor, istoria rușilor, istoria americanilor sau istoria chinezilor. 2. În al doilea rând, alegerea de a băga la clasa a XI-a această materie e cea mai mare prostie strategică făcută de cei care au vrut să impună așa ceva. Ceea ce probabil s-a uitat e că astăzi copiii de clasa a XI-a nu mai au 16-17 ani, ci 17-18 ani. Sunt proaspăt deveniți majori – la vârsta de maximă nesupunere. Pe cale de consecință vor percepe în mod natural această materie drept ceva nenatural, neinteresant – pe scurt, o corvoadă. Nu vor face altceva decât să urască instinctiv lucrurile de acolo (și dacă vor avea note mici, cu atât mai mult!) și să privească suspicios toate informațiile din acele manuale. 3. Una din problemele acestor manuale e că lasă de înțeles că persecuțiile împotriva evreilor aveau baze exclusiv religioase și nu caută deloc să explice „miturile” pe care se bazau aceste persecuții, adâncind astfel în mod rodnic discuțiile care s-ar putea naște. De exemplu: de ce erau evreii în Evul Mediu mai bogați decât restul comunităților? Simplu, fiindcă erau singurii care aveau voie să dea bani cu camătă. Era o prostie? Da. Este, azi, ceva de rușine acest lucru? Nu. Sau: de ce evreii, ca minoritate, oriunde s-au dus au dat un număr disproporționat de mare de intelectuali și cărturari raportat la numărul lor (ceea ce i-a făcut pe mulți să adopte așa-zisele politici de „numerus clausus”)? Simplu, pentru că e în tradiția lor să respecte „cartea” și învățătura. Țăranul român respecta pogonul, vaca și porcul și își retrăgea copiii de la școală după cele 4 clase obligatorii, ei respectau cartea și învățătura. Pe cale de consecință, unii ajungeau … țărani, alții… cărturari. Asta e, shit happens. Și tot așa. Nici unul din aspectele care stau cu adevărat la baza urii împotriva evreilor nu sunt discutate deschis și cu sinceritate. 4. În particular, merită discutat felul în care e privit antisemitismul marilor noștri clasici. Nu se menționează pe nicăieri celebra scrisoare a lui Ion Ghica adresată lui Vasile Alecsandri, în care Ghica explică începuturile imigrației evreiești în Principatele Române. Din Eminescu se dau doar citate trunchiate, extrase cu penseta, fără contextul mai larg din care fac ele parte. Caragiale n-am văzut să fie pomenit. Oare ce l-a făcut să scrie „O făclie de Paști”?… dar „Pastramă trufanda”?… Hai să discutăm concret pe textele marilor clasici, nu să o dăm cotită și să scoatem doar citatele care ne convin. Hai să discutăm concret despre ce e vorbă în nuvela „Ițic Ștrul, dezertor”, de Liviu Rebreanu. Ce-l face pe caporalul Ghioagă să profite de război și să-l trimită drept la moarte pe evreul Ițic Ștrul? De ce era Ghioagă sărac și de ce Ștrul avusese „4 poli să-l împrumute”, bani pe care Ghioagă nici nu-i dăduse înapoi și probabil nici n-ar fi putut să-i dea?… Întrebare pentru adolescenți: „Dacă ați avea o datorie pe care nu o puteți plăti, credeți că ați fi suficient de puternici moral încât să nu profitați de un eveniment catastrofal pentru a scăpa de acela la care aveți datorie?”… Puneți-i pe adolescenți să gândească, nu să învețe ca papagalii doar ceea ce vă convine vouă. 5. Manualele vor să combată „miturile” antievreiești, dar ele însele pornesc de la explicații mitologice (Avraam, Moise, robia din Babilon etc.) ale originii evreilor. Absolut toate se deschid cu câte un capitol care, sincer, nu are ce căuta într-un manual din 2024. E o îndoctrinare mai jenantă decât la orele de Religie unde, cel puțin la fiică-mea la clasă, observ că se pune accentul mai mult pe niște învățături etice, pe o etică a bunului-simț în societate, nicidecum pe tâmpirea copiilor cu povești inventate de niște oameni cu barbă din urmă cu 3000 de ani.
6. Inutil de spus, valul de intelectuali evrei care au bolșevizat România după 1945 este trecut, pudic, sub tăcere. Ana Pauker, de pildă, prima femeie care a apărut pe coperta revistei Time, e ca și inexistentă. Păi de ce? Nu a fost tot o „personalitate de origine evreiască”? Nu a fost ea prima femeie ministru de externe din istoria țării? Sau Mihai Roller. Păi de ce? Nu a scris acesta primul manual de istoria românilor de după război? Tăticul lui Petre Roman, Ernst Neulander: nu a luptat în Spania pentru libertate? La fel ca tăticul lui Vl. Tismăneanu? Ce, e de rușine că au luptat pentru comuniști, nu alături de Moța și Marin? Etc. etc. etc. Nici măcar în manualul apărut la editura Corint nu e citat frumosul roman al Miriamei Yahil-Wax, „Capitolul lipsă”, care e construit fix în jurul bolșevizării treptate a unui tânăr evreu care n-avea nici o treabă la început cu Rusia Sovietică. De ce nu s-a încercat să se explice atracția anumitor evrei față de bolșevism prin aceea că foarte mulți dintre ei erau marginalizați social? Nu suficient de bogați pentru a „parveni”, nu suficient de norocoși pentru a fi ocoliți de legile rasiale. Nu ar fi fost nici un secret. Dimpotrivă, ar fi un punct de început pentru o discuție cu un adolescent de azi. „Cât de mult te-ai simți atras de o ideologie extremistă dacă ai simți că ești marginalizat social?” Ocultându-se această realitate indenegabilă, și anume că mulți evrei s-au aflat în fruntea primelor valuri de bolșevici, nu se face altceva decât să se lase această temă în mâna extremiștilor de dreapta care, bineînțeles, vor zice că evreii au apreciat bolșevismul din ură față de creștini, din cauza unor motivații oculte ș.a.m.d. 7. Singurul aspect pozitiv pe care îl rețin din aceste manuale e că se discută despre rolul nefast al României în ocuparea Transnistriei. Încă de pe timpul lui Ceaușescu s-a impus un mit nefast, și anume că românii au fost „prietenii evreilor”, că românii nu au participat la holocaust etc. Mitul e cu atât mai persistent cu cât fel de fel de tâmpiți „își aduc ei aminte” din relatările bunicilor lor că „atunci când au venit, rușii au făcut prăpăd”. Tuturor acestora trebuie să li se bage bine-n cap ceea ce a făcut armata noastră dincolo de Nistru în perioada 1941-1944: a ucis, a masacrat, a terorizat, a furat și a jefuit ca-n codru, cot la cot cu Wehrmachtul (v. mai jos coliță filatelică). Un istoric basarabean, Vl. Solonari, a publicat destul pe tema asta, cu documente. Când au ajuns aici, rușii nu puteau veni în nici un caz ca să planteze panseluțe! Aviz amatorilor: fiindcă la fel va fi şi dacă vom intra în viitorul apropiat în vreo aventură ucraineană. 8. În contextul genocidului organizat chiar în acest moment de statul 🇮🇱 Israel împotriva populației din Gaza, această materie pică fix ca nuca-n perete. Ok, statul 🇮🇱 Israel o avea dreptul la autoapărare, dar nimic nu+i dă dreptul să omoare zeci de mii de copii şi lucrători umanitari. Oare intelijenții care au colportat aceste manuale nu or fi văzut contextul în care apar ele?… oare ei chiar cred că un tânăr rebel, de 17-18 ani, interesat cu adevărat de problemele sociale și politice, chiar nu vede ce se întâmplă acolo?… Manualele astea doar vor da apă la moară mitului… „holocashului”: „A, uite, pe noi ne freacă la cap cu asta și ei omoară în demență pe acolo… cică să se apere de copii…”
Mai nou, depresiile se “tratează” cu sinuciderea asistată… Mai nou, determinarea sau înlesnirea sinuciderii nu mai sunt crime, așa cum încă spune Codul penal, ci binecuvântări… Nu e deloc normal ca oameni de 28 de ani, sănătoși fizic, cu toată viața înainte, să fie finanțați pentru sinucidere asistată. Dar ce mai e normal azi? Știți ce e cel mai grav? Că cei care au adus depresia în masă în rândul copiilor și adolescenților, furându-le doi ani din viață în plandemie, i-au burdușit cu anti-depresive (și au hiper-îmbogățit Big Pharma), vor acum să rămână la butoane timp de încă 20 de ani, în numele stabilității. Li se mai spune și partidul comasat…
*** Anul trecut, în data de 7 aprilie 2023, într-o nereușită declarație de slăvire a eroilor, co-președintele partidului comasat român (PCR), Nicolae Ciucă, fost militar în „teatrele de operații”, a afirmat că: intrarea României în NATO şi Uniunea Europeană, modernizarea ţării, atragerea investiţiilor şi a „noii bunăstări” s-au făcut pe „sacrificiul generos” al militarilor români în teatrele de operaţii, pentru că România „nu avea altceva de oferit” în anii tranziţiei. Incredibil! În afară de faptul că minte când spune că am dat „occidentului colectiv” doar carne de tun (România și, deci, românii plătitori de taxe și impozite, au vărsat direct zeci miliarde de euro cu titlu de taxă de apartenență la NATO și UE, care se regăsesc în gioarse de armament sau în viitoare – și incerte – livrări de rachete, avioane la mâna a treia și corvete scoase de la fier vechi) dl. Ciucă pare că omite costul în resurse materiale și umane înstrăinate de zeci de ani în favoarea corporațiilor multinaționale și a bogatului și îmbătrânitului vest european, doar pentru “privilegiul” de a sta pe un taburet, în colț și în umbră, la masa bogaților, așteptând să ni se arunce niște firimituri. Omite că am furnizat forță de muncă ieftină și calificată marilor și îmbătrânitelor economii ale UE: 5 milioane de oameni… Dar, oricum: să spui că militarii români, viața și integritatea lor, au fost singurele lucruri pe care le aveam de oferit, e demn de un real plagiator și de un certat cu limba română și cu logica… Sau poate că e ceva cinic spus de cineva care sesizează că nu va mai conta după ce nu va mai fi fost co-președinte comasat…
Ce ne-a lăsat Iliescu: Ø 1028 morți la „revoluție” Ø A pus bazele înființării Noii Securități pseudo-ceaușiste: aceeași Mărie cu altă pălărie Ø Un nou partid comunist – (FSN-PDSR-PSD), la fel de mincinos ca PCR, dar mult mai plin de hoți Ø A pus bazele începutului de distrugere a României Ø Baroni locali în toate structurile politice
Ce ne-a lăsat Constantinescu: Ø Exemplul celui mai prost și mai slab președint Ø Operațiunea „Țigareta” Ø Parafarea cedării Insulei șerpilor începută de Iliescu Ø Certitudinea că un președinte poate avea și un singur mandat Ø O strângere de mână cu Bill Clinton în Piața Victoriei care a venit să ne spună atât: „Sunteți pe drumul cel bun!”
Ce ne-a lăsat Băsescu: Ø O duhoare de golan și de șmecher tot mai greu de suportat în toată politica românească Ø A inițiat, facilitat, întărit și stabilizat „Statul paralel” în România Ø O Justiție plină de scârbe umane „consolidată” de hoți, executanți, aservilă partidelor, președintelui și Noii Securități, autorizată și controlată de „Statul paralel” Ø Indiferența cu care poate trata Constituția un președinte de țară Ø Curvărie/curvăsărie de maidan la Palat Ø Practica escrocheriei și furtului la vot, după principiul stalinist „nu contează cine votează ci, doar cine numără voturile” Ø Cea mai împuțită paradă de „cinste” și minciună, când tu ai fost toată viața o pușlama subterană Ø O țigancă blondă care se zbate să scape de ghearele pușcăriei și o droaie de „colaboratori” care au împânzit lumea să scape de pușcărie și să-și pape banii furați în mandatele lui Ø Maniera în care un președinte poate pune România la picioarele asasinilor economici din America și UE, doar pentru satisfacerea intereselor sale personale Ø Un rânjet și o hăhăială de bețivan cu mutră de salahor în speranțele românilor duși de nas de acest stârv politic
Ce ne lasă dobitocken Iohannis: Ø Golf Ø Schi la munte și plajă la mare Ø Exemplul de cel mai mut și mai tâmp președinte din istoria României din toate veacurile Ø Tupeul cu care un președinte își poate pune palma-n cur, doar ca să facă „travel” cu consoarta absolut degeaba, în lux nemaiîntâlnit, în orice colț de lume, pe bani mulți – Turism pe banii proștilor! Ø Sfidarea propriului popor, dusă la extrem Ø Obrăznicia de a nu respecta nici Constituția, nici Justiția, cu privire la propriile furturi de case Ø A condus România spre jaf național, a subjugat-o intereselor SUA și UE până a eșuat-o cu totul, a sufocat-o prin imbecilitatea și nerușinarea sa, a depășit batjocura și hăhăiala sarcastică băsistă, a adus României: Frig Foamete Sărăcie Umilință Manipulare Trădare Nepăsare Cinism Și MOARTE
PENTRU CE MERGEM SĂ-I VOTĂM? CÂTE DOUĂ MANDATE!!! NESIMȚIȚII ĂȘTIA ÎȘI VĂD DOAR DE INTERESELE LOR, DE NUMIRILE ÎN FUNCȚII BINE PLĂTITE TOT DE NOI A UNOR LEPRE CARE I-AU SLUJIT PE EI, DE ARANJAREA ODRASLELOR LOR, DE ÎMPĂRȚITUL CIOLANELOR LA HATELE CARE-I SUSȚIN, DE LUXUL ȘI ÎMBOGĂȚIREA LOR, – REPET: PENTRU CE MERGEM SĂ-I VOTĂM???
Am scris ieri câteva chestii pe Twitter și pe Facebook, dar simt nevoia să aprofundez subiectul. Mai ales că, stând la o discuție prelungită cu un prieten, am primit o întrebare cumva paradoxală: cum de-l desconsider atât de mult pe băsescu(scriindu-i inclusiv numele cu literă mică), în condițiile în care Plăvanul a făcut infinit mai mult rău României? Dintr-un anume punct de vedere omul are perfectă dreptate. Cu siguranță Plăvanul e cel mai catastrofal conducător din istoria României. Niciun conducător de-al țării – nici măcar jigodia de Carol al II-lea – nu a făcut mai mult rău României decât Plăvanul. Întrucât toate jigodismele au fost făcute în tăcere, majoritatea nici măcar nu e conștientă de catastrofa abătută asupra țării. A reușit să-l frâneze doar Dragnea, însă, după ce l-a băgat la bulău, dezastrul produs României a devenit aproape imposibil de reparat. Ce-a făcut Plăvanul? Pentru propria-i comoditate a transformat România într-o cârpă cu care se șterge la fund orice neavenit din afară. Pentru a nu fi deranjat din confortul său zilnic a statutat jaful ca politică de stat. Ne-a împins inclusiv în anticamera războiului, făcându-ne să luptăm de partea unuia dintre dușmanii tradiționali ai României, anume Ucraina. Oamenii nu conștientizează că pământurile furate de la noi nu mai sunt la ruși, ci la ucraineni. În condițiile în care românii de acolo sunt tratați ca niște sub-oameni, fiindu-le încălcate drepturile fundamentale, Plăvanul și ciracii săi împing sfidător România în război de partea călăului. Românii nu au habar că Plăvanul și șleahta sa de jigodii au decis să plătească aproape 3 miliarde de dolari pentru extinderea bazelor militare americane din România. De asemenea, tot mafia cocoțată la putere a hotărât cumpărarea de arme scumpe și inutile de la americani, prin încălcarea repetată a legii offset-ului. Nu cred că exagerez deloc dacă afirm că, la ora actuală, corupția din domeniul achiziției de arme o depășește pe cea de dinaintea ambelor Războaie Mondiale. Nu e posibil să arunci bani pe niște avioane care fac umbră pământului degeaba, să plătești în avans niște alte avioane care urmează să-ți sosească peste 11-12 ani – când vor fi de mult ieșite din uz – sau să achiziționezi tancuri care în Ucraina s-au dovedit catastrofale. Despre Patriot ce să mai spun, doar vede toată lumea cum n-au făcut niciun purice acolo, fiind inactivate de către ruși fără probleme.
De când Plăvanul e la putere datoria externă a României s-a dublat. Și nici nu e de mirare asta în condițiile în care se fură ca-n codru. Plăvanul a reușit să instituie în România un sistem atât de corupt încât a atins în perfecțiune corupția instituționalizată din țările dezvoltate. Nu-i puțin lucru să-i ajungi din urmă pe cei care și-au perfecționat tehnica de mascare a corupției secole la rând. Diferența e că, în timp ce acolo fură o elită de-a lor, aici în loc să fure o elită de-a noastră, fură tot ai lor! Iar asta e aproape în totalitate opera Plăvanului. Ca să înțelegeți cât de anchilozați suntem ca națiune, nu trebuie să luăm la analizat decât ultimul său an de domnie. Ce a făcut Plăvanul? Și-a asigurat împreună cu nevasta excursii de lux în jurul lumii, făcând achiziții pe care niciun șef de stat actual nu și le permite. Apoi, vizând un post european, a plecat pe banii României într-o misiune a nimănui în Africa, chipurile pentru a crește vizibilitatea Uniunii Europene acolo. Păi dacă ăsta îi era targetul, nu ar fi trebuit să suporte Uniunea Europeană costurile de nabab ale nulității noastre? Unde s-a mai văzut așa ceva? Practic, prin acea excursie Plăvanul a produs o deturnare de fonduri care ar fi trebuit imediat anchetată de către procuratură. Doar că nu s-a întâmplat nimic! Acum, după ce i s-a dat cu flit de la UE, caută să ocupe un post la NATO. Și pentru asta face alte deplasări din banii statului român. Și, ca o bomboană pe colivă, și-a mai comandat și renovarea unui palat care să-i fie reședință după ce n-o mai fi președinte. Iar hachița asta de parvenit sfidător ne costă o „nimica” de 4 milioane EUR, bani pentru care covrigarul Ciolacu a semnat fără să crâcnească. Desigur, sunt numeroase „fapte de vitejie” care ne pot demonstra cu vârf și îndesat că această nulitate a reușit să jefuiască țara mai mult decât au făcut-o fanarioții luați împreună, dar și să ne bage în situații istorice mai complicate decât a făcut-o imbecilul de Carol al II-lea(pe-ale căror odrasle le sponsorizăm acum deoarece sunt „Casa Regală a României”; râd și curcile de noi: republică subvenționând casa regală!). Nu-i puțin lucru pentru o nulitate atât de mare. Din acest punct de vedere, a-l desconsidera atât de mult pe băsescu pare nedrept. Până la urmă, jigodia aia bețivă nu a reușit în mod direct să facă atâta rău țării. Doar că e o problemă care trebuie înțeleasă. băsescu e cel care a făcut posibilă existența catastrofei Iohannis. Dacă n-ar fi fost băsescu și acțiunile sale nebunești, Plăvanul n-ar fi existat. Iată așadar că acest raport de cauzalitate îl pune pe marinar ca rădăcină esențială a întregului rău pe care-l trăim acum! băsescu este cel carte a cedat suveranitatea țării, care a permis penetrarea serviciilor, inclusiv prin numirea la vârf a unor membri aparținând altor puteri, astfel încât întreaga structură de securitate a statului să devină irelevantă. băsescu este cel care a făcut posibile abuzurile DNA și inimaginabilele amestecuri – care acum au devenit banale – ale serviciilor în justiție.
Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi existat băsesacu, probabil că tot răul și toată nebunia pe care-o trăim n-ar fi existat. De aceea marinarul bețiv trebuie trimis la groapa de gunoi a istoriei. Numele său ar trebui șters definitiv, iar perioada sa de domnie trecută sub tăcere deoarece e mult prea rușinoasă pentru noi. Despre asta este vorba!
Când am spus într-un articol trecut că SUA va trece de la rolul de hegemon la cel de comediant nu m-am gândit că asta se va întâmpla atât de repede. Mă rog, am trecut eu cam repede peste subiect fără să aprofundez deoarece dovezile sunt de-a dreptul covârșitoare. Probabil mai țineți minte „criza baloanelor meteorologice” în care brava armie americană dobora cu rachete de milioane de dolari baloanele „care șpiona”(sic!) și al căror cost era, probabil, sub 50 $. Chestia a fost atât de penibilă încât au ajuns să doboare baloane meteorologice aparținând unor ONG-uri americane. Totul pentru a nu fi șpionați. A mai existat un episod, anume cel în care absolut toate dronele performante chinezești vândute în SUA au fost considerate că spionează. Desigur, nu a existat nicio dovadă, dar asta nu a împiedicat presa să se isterizeze puțin împotriva chinezilor răi care fură secretele americane și să urle că trebuie interzise importurile. Au întâmpinat însă opoziția vehementă a utilizatorilor care, speriați de perspectiva blocării importurilor din China, nu și-ar mai fi putut face treburile pentru care foloseau dronele. Așa că și acest război s-a dovedit a fi o furtună într-un pahar cu apă.
Ultima isterie lansată este cea a macaralelor chinezești din porturi, care cică ar avea niște echipamente extrem de suspecte despre care nimeni nu se știe la ce se folosesc. Să ne înțelegem: o macara într-un port nu face altceva decât să ia niște amărâte de containere de pe vapor și să le aducă pe mal. Atât, nimic mai mult. Ce-ar fi de spionat aici? Numărul de containere, gradul de rugină, mizeria din porturi sau ce? De asemenea, cei care și-au pus întrebarea și au presupus că „nimeni nu știe la ce sunt folosite acele echipamente” nu și-au pus problema că ei sunt atât de proști încât nu-s capabili să înțeleagă la ce pot folosi niște echipamente puse pe macarale. Ne-am putea întreba, pe bună dreptate, ce anume ar avea China de spionat în SUA la modul general? Parcurile de rulote, străzile pline de boschetari drogați, mizeria înfiorătoare de pe străzi? Ce anume e de spionat acolo? Tehnologia înaltă – cu câteva mici excepții – se face în China. N-ai ce mare tehnologie să spionezi în SUA. Dacă vrei să spionezi tehnologii înalte nu mergi în SUA, ci acolo unde există cu adevărat, anume în Taiwan, Coreea, Japonia s.am.d. Ce să cauți în SUA unde investiția taiwanezilor într-o fabrică normală de chip-uri s-a prăbușit din cauză că nu au găsit personal specializat? Știți cum e SUA? Exact ca femeia urâtă la care nu se uită nimeni, dar care le povestește prietenelor câți bărbați o agresează sexual. Sau precum bărbatul neputincios care-i nebăgat în seamă de nicio femeie, dar care descrie cu lux de amănunte aventuri amoroase de supererou. Ajunsă într-un stadiu de nebunie absolută, o asemenea persoană sfârșește prin a crede că întreg universul conspiră împotriva sa, că extratereștrii au un plan de a o viola și câte și mai câte nebunii. Cam în acest stadiu a ajuns SUA. Poate că mă considerați exagerat și foarte anti-american(ceea ce sunt!), dar hai să ne așezăm și să judecăm logic ceea ce ne vine de acolo. După ce s-a dovedit că întreg episodul cu „influențarea de către ruși a alegerilor americane” a fost o făcătură absolută din cap în coadă, cum poți să vii din nou și reîncălzești aceeași ciorbă, pozând la fel de convins de justețea „dovezilor” pe care le ai? Cum de descoperi un nou chinez care te spionează de fiecare dată când episodul anterior al „chinezului care spiona” cade în ridicol? Au făcut atâta caz de spionarea prin intermediul TikTok, dar nu au adus absolut niciun argument. TikTok-ul care se adresează Occidentului se află sub deplinul control al Occidentului, având operațiunile, managementul și serverele în Singapore. Dacă era ceva de demonstrat s-ar putut demonstra fără probleme, doar că acolo nu e, în esență, absolut nimic. Au făcut atâta caz de telefoanele Huawei care spionează. Totul pentru a dărâma o companie care amenința supremația Apple. Cu toate că i-au frânat pe cei de la Huawei, nu au reușit să-i dărâme. Acum îi împing pe toți partenerii chinezilor din domeniul chip-urilor să-i boicoteze. Toți înjură. Taiwanezii și-au văzut profiturile mâncate și, de asemenea, iminența unei deblocări tehnologice a Chinei care ar avea ca efect un val de produse superioare mai ieftine. Olandezii de la ASML nu-și mai pot vinde produsele pe cea mai importantă piață a lor. Nici măcar „iconica” Nvidia nu scapă deoarece pierd o grămadă de comenzi de acolo. Și toate acestea sunt cauzate de o manie a persecuției demnă de psihologia de fată bătrână care domină SUA. Să ne înțelegem bine: fără fundamente economice nicio putere militară nu poate rezista. Iar SUA nu face excepție. Economia sa e o varză absolută gata oricând să se prăbușească zgomotos. Exact ca URSS-ul anilor 80(de fapt chiar mai rău!), SUA joacă acum cartea „primatului militar”. Și, ca să arate cât de importantă e, tot bombardează lumea cu crizele sale de manie a persecuției. Culmea, prostovanii chiar ajung să creadă asta, rostogolindu-ne într-un grotesc spectacol al prostiei absolute. Chiar dacă vi se pare că acest joc poate merge perpetuu, vă spun cât se poate de clar că istoria ne demonstrează contrariul, anume că acestea sunt semnele de dinaintea prăbușirii absolute. Și nu, nu rușii sunt dușmanii de acum ai SUA, ci americanii înșiși, mai precis responsabilii din statul subteran care, dominați de o imensă prostie, nu fac altceva decât să scufunde țara cu fiecare „măsură de salvare” adoptată. E o situație, în esență, hilară. Imaginați-vă spectacolul făcut de un polițist beat. Te face să râzi, dar nu trebuie să uiți că are un pistol la brâu și că dacă-l superi poți suferi consecințe fatale. Așa că te comporți cât se poate de normal în așteptarea unuia cu capul pe umăr care, apropiindu-se prietenos de el, să-i dea un pumn în creștet pentru a-l amorți și a-l dezarma pe bețiv. Asta va fi și soarta SUA!
„România a notificat membri ai NATO că intenționează să-și nominalizeze președintele drept candidat pentru funcția de secretar general al alianței, potrivit unor oficiali europeni”. Cam așa sună știrea care a pus ieri pe jar presa și scena politică de la noi. Numai că, la cum se prezintă lucrurile, sunt toate șansele ca nu România să fi răspîndit informația pe surse, ci alte state, cu interese majore în crearea unui potențial scandal. Cum ar fi Ungaria și Turcia, spre exemplu.Informația despre oferta României pentru NATO a apărut ieri după-amiază pe contul de X al unei ziariste de la Bloomberg sub forma a două rînduri. La vreo două ore, Bloomberg a publicat un articol amplu sub semnătura altor doi ziariști, deci e de presupus că prima jurnalistă doar aflase din redacție ce se va publica și a furat un pic startul, probabil cu acordul colegilor. Un articol care se bazează strict pe o informație susținută prin formularea ”according to European officials”, adică ”potrivit unor oficiali europeni”, desigur, anonimi. Restul materialului, intitulat, în traducere liberă, ”România bagă bețe-n roate numirii lui Mark Rutte la șefia NATO” e dedicat analizării modului în care propunerea lui Iohannis „va complica eforturile celorlalți aliați de a-l instala pe premierul olandez demisionar Mark Rutte ca viitor șef al NATO”. „Rutte rămâne însă favoritul clar pentru acest post, întrucât SUA, Germania și Marea Britanie (și Franța n.n.) l-au susținut joi pentru a conduce alianța formată din 31 de membri odată ce mandatul secretarului general Jens Stoltenberg se va încheia în octombrie. Unii membri de pe flancul estic al alianței au refuzat să dea undă verde, în timp ce fac presiuni pentru o mai mare reprezentare a regiunii în funcții de conducere în cadrul organizației(…) Biroul de presă al lui Iohannis nu a răspuns la apelurile telefonice prin care se solicitau comentarii. Un purtător de cuvânt al lui Rutte a declarat că este de competența aliaților NATO să decidă asupra viitorului secretar general și a refuzat să facă alte comentarii. Oficialii europeni și americani au declarat că mutarea României doar ar prelungi procesul înainte ca Rutte să câștige în cele din urmă postul” mai scrie Bloomberg. „Klaus Iohannis vrea să conducă NATO, au declarat diplomații români omologilor din alianța de apărare” scrie azi și Politico. „Mișcarea de ultimă oră a lui Iohannis vine în momentul în care cele mai mari puteri din alianța de 31 de state au declarat deja sprijinul lui Rutte în ultimele 24 de ore, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, toate spunând că îl susțin pe premierul olandez în funcție ca următor lider al NATO. Oficialii NATO se tem că intrarea târzie a lui Iohannis în cursă ar putea fi văzută ca o divizare a unității alianței, care se confruntă deja cu amenințări dinspre potențiala revenire a lui Donald Trump ca președinte al SUA” adaugă jurnaliștii. Pînă la această oră niciun oficial român nu a confirmat sau infirmat informația care a bubuit ieri. Și acum, să tragem linie și să recapitulăm. „Procesul de alegere a unui secretar general al NATO face ca alegerea unui nou Papă să pară simbolul transparenței” scrie aceeași Politico. Așa e. Procedura de alegere la cîrma NATO este considerată dintotdeauna cea mai netransparentă dintre toate marile instituții occidentale, ceea ce e firesc, probabil, dat fiind că implică cel mai mare organism militar al lumii. Pentru NATO nu se fac propuneri, autopropuneri, rugăminți, notificări, cereri oficiale, nu se implică președinții, guverne, parlamente, ONG-uri șamd. Neoficial, decizia e luată în cvartetul celor mari, SUA, Marea Britanie, Germania și Franța, care ulterior își impun alesul restului de state membre, o alegere care se face -important de punctat – doar prin consens. Desigur, liderii nu pot fi împiedicați să-și manifeste public, din timp, interesul pentru șefia NATO și asta se întîmplă des. Dar ideea că ar exista vreo procedură oficială prin care o țară să-și anunțe un candidat e complet fără acoperire. Mai-marii NATO intenționează, conform presei internaționale, ca problema noii conduceri să fie tranșată la începutul lunii aprilie, la reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor de externe ai statelor membre, iar decizia oficială să fie consfințită la summitul din iulie, de la Washington. Se vrea în primul rînd ca situația să fie bătută în cuie înainte de momentul începerii negocierilor politice pentru funcțiile de la Bruxelles, de după alegerile europarlamentare, astfel încît șefia NATO să nu devină parte a acestora. Ieșind ieri cu opțiunea fermă pentru Mark Rutte, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania indică limpede cine e alesul și faptul că problema devine o formalitate la reuniunea ambasadorilor. Și noi să avem naivitatea să credem că, tot ieri, Klaus Iohannis iese cu pieptul gol în fața cvartetului de ași și transmite că are altă părere, anume că alesul ar putea fi augusta sa persoană, viralizînd în presa externă teza disensiunilor în NATO? Nici de glumă nu e bună. Ipoteza cea mai plauzibilă, în opinia noastră, e că Iohannis a fost aruncat în malaxor de alții, cu interese bine determinate în complicarea ecuației. Iar marii suspecți sunt Ungaria și Turcia. Viktor Orban are o problemă de dimensiuni uriașe cu Mark Rutte, un veritabil război între ei de pe vremea cînd Rutter era premierul Olandei și dădea permanent cu pietre în capul omologului ungar. „Nu știu de ce Mark Rutte ne urăște pe mine și Ungaria” spunea la un moment dat Orban. Iar replica olandezului era devastatoare:„Ungaria nu își mai are locul în UE. Dar, din nefericire, nu pot să fac nimic de unul singur, este nevoie ca toate celelalte 26 de state membre să spună: trebuie să pleci. Asta ar trebui să se întîmple pas cu pas, iar, între timp, nu poți spera decât că se vor adapta”. Rutte îi reproșa lui Orban politica față de LGBTQ, nerespectarea normelor statului de drept șamd, iar ciocnirile lor publice pe la summituri europene ori în alte situații sunt de notorietate. În plus, Orban s-a dovedit permanent cel mai reticent lider european în privința ajutorului pentru Ucraina, în timp ce Rutte s-a plasat exact la polul opus. În acest moment, Rutte e la mîna lui Orban, iar ungurul nu va ceda în absența unor angajamente clare și ferme ale olandezului legate de modul în care va conduce NATO. Pe de alt parte, Turcia vrea garanții similare, chiar dacă din alte motive. Acum cîteva zile, presa externă informa că Turcia vrea asigurări de la Rutte că nu va arăta părtinire împotriva Turciei și nu va ceda presiunilor din partea Greciei și Ciprului, țări rămase în dezacord cu Ankara din cauza conflictelor teritoriale de lungă durată. Practic, Erdogan e pregătit să-i înmîneze lui Rutte un ”to do list” mai înainte ca Ankara să-și dea OK-ul pentru ca el să devină următorul șef al NATO, relata Bloomberg. De asemenea, Turcia dorește ca Rutte să permită ca Ankara să fie inclusă în parteneriatul NATO cu UE și să se asigure că nu există restricții privind exporturile de apărare între aliații NATO, se arată în publicație. De altfel, în iulie, guvernul olandez a ridicat restricțiile privind vânzările de arme către Turcia, la mai bine de trei ani după ce le-a suspendat în urma incursiunii militare a Ankarei în nordul Siriei. Decizia a urmat acordul Turciei de a sprijini cererea de aderare a Suediei după luni de negocieri. Pînă în acest moment, Turcia nu a înaintat lista de cereri lui Rutte, prelungind suspansul. „Lansarea” presupus oficială, ieri, a lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO face perfect jocul Ungariei și Turciei, transmițînd că numirea lui Rutte nu e chiar o formalitate și că sunt necesare negocieri ale acestuia cu cele două state. Am paria că împrăștierea informației cu ”notificarea” e mîna lobbyului unguresc, mai ales că presa ungară acordă spații largi subiectului, ieri și azi. În acest moment, Iohannis e în blocaj: dacă dezminte oficial că nu există asemenea notificare, induce clar ideea că nu e în cărți pentru post, ori, presa lui de casă și PNL se chinuie de vreo trei ani să țină cît mai mult aprinsă flacăra speranței. Dacă tace, se poate consideră o confirmare că se poziționează împotriva opțiunii clare a marilor cancelarii ale SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei plus ale multor alte state. Se poate imagina o situație mai complicată de atît pentru întîiul voiajor al țării?
Despre Școala Națională de Studii Politice și Administrative nu se pot spune multe lucruri, însă cel mai important este faptul că este fosta Ștefan Gheorghiu teleportată în prezent, dar cu aceleași apucături leniniste. Între care însușirea de seamă este că persistă în ideile leniniste de atrofiere și extincție a oricărei opoziții față de Putere, oricare ar fi aceasta. În vremurile ante-revoluționare universitatea înălța osanale personalității lui Ceaușescu, iar mai înainte de acesta lui Dej și Stalin. Astăzi s-a reorientat și s-a rafinat, dar cu persistența aceleiași fibre morale leniniste, care a străbătut-o timp de decenii. Pentru că se simțea nebăgat în seamă politrucul rector Remus Pricopie a considerat că trebuie să-și aducă și el obolul său la anatemizarea extremismului AUR și al liderului său George Simion, extremism care în fapt este suveranism. Iar suveranitatea țării este expres înscrisă în Constituție. Ceea ce nu este însă înscris în legea noastră fundamentală este închinarea către Kiev și față de regimului său dictatorial, cel al lui Zelensky. Pricopie însă, făcând un excurs în puțina sa logică și în redusa sa înțelegere a treburilor externe crede că acei cărora nu le place Ucraina și pactul Occidentului pentru întreținerea războiului cu rușii sunt de-a dreptul trădători de țară pentru că promovează agenda Kremlinului. Nimic mai fals în zestrea retorică ce a considerat că trebuie să ne-o înfățișeze cu limbajul său de lemn, sărăcăcios și simplist.
Intenția de Unire a României cu teritoriile sale moldovenești ar fi constitui trădare de țară Dorința de unire cu Moldova, opoziția progresistei haștagiste Maiei Sandu la această unire și subordonarea din ce în ce mai acută a Republicii Moldova față de Ucraina, nerecunoașterea anexărilor acestei foste republici sovietice din nordul României în vremea lui Stalin, sunt musai trădări de țară după mintea sa contorsionată în sine. Mai mult, Pricopie mai vrea și investigarea presei care promovează ideile suveraniste și naționaliste, căci numai acea presă care ară încontinuu cât e ziulica de mare pe ogorul jurnalismului de partid și de stat merită să existe. Dar iată bula de hidrogen sulfurat pe care ne-a servit-o scârnăvia universitară la ceas de maximă audiență, preluată de Știri pe Surse: „George Simion, declarat oficial agent al Moscovei în Republica Moldova și Ucraina, pseudo-partidul său, numit ironic „AUR”, și corul de susținători (inclusiv cei din presă) trebuie să facă obiectul unei investigații pentru încălcarea Constituției și legilor României. Trădarea de țară este o faptă deosebit de gravă, iar autoritățile române au obligația să facă lumină!” a intonat Pricopie țâfnos precum o cocotă politică înțepată. Cât despre ce declară, despre cine orice Ucraina, ar trebui să luăm în considerare exact inversul acelor etichetări, văzând și osatura minciunii de stat împrăștiată de Zelensky în toată lumea. Trasarea de sarcini leniniste pentru astuparea gurii presei suveraniste, suveranism confundat dintr-o prostie crâncenă cu extremismul, denotă slaba mobilare intelectuală a spațiului cerebral dintre urechi al domnului rector. Că SNSPA nu produce niciun fel de intelectuali, stau mărturie a acestui fapt promoțiile de loaze politice și administrative emanate de fosta Ștefan Gheorghiu, hazna universitară care pretinde să ne călăuzească cu reperele sale leniniste pe drumul gândirii lui Heidegger. Pentru edificarea rectorului Leninist suntem obligați să-i învederăm că extremismul este acel tip de gândire, exprimare și acțiune, care afectează conceptele fundamentale ale vieții, de la dreptul la viață până la dreptul la libertate, definite astfel din timpurile filosofilor presocratici, trecând pe la Platon, apoi prin opera lui Cicero și a lui Seneca, ajungând până la Kant, Hegel, Schelling și Fichte, în sfârșit până în zilele noastre la Habermas. Că Simion nu recunoaște anexările românești ale Ucrainei și existența Moldovei ca țară îndependentă de România stă în dreptul său constituțonal la Liberă Exprimare și în dorința sa de Unire a României cu Basarabia.
O presă absolut liberă ar constitui amenințare la ființa națională, conform rectorului Că o parte a presei susține aceste idei suveraniste este iarăși în dreptul acestei prese de a se defini pe sine ca fiind liberă, iarăși prevedere apodictică înscrisă în Constituție. Ce este însă neconstituțional ar fi însă, potrivit elucubrațiilor mandarinului din capul acelei porcării de universități, să atentezi la libertatea cuvântului pretinzând represiune administrativă sau penală, aspect condamnat chiar de Legea Penală. Iată de ce investigațiile ar trebui să înceapă dimpotrivă, chiar cu sine, pentru că a atenta la libertatea presei și a exprimării constituie trădare de țară și de neam, pe care Pricopie și l-a dori îngenuncheat din nou față de un regim totalitar, degrabă investigator al oricărei forme de deviaționism față de linia oficială. Și mai trebuie să nu uităm că Ucraina a fost și este un stat adversar României și așa va rămâne. Această incomodă constatare este sustenabilă prin acțiunile Ucrainei împotriva României de-a lungul anilor și n-are nimic în comun cu agenda Kremlinului, care la rândul său nu vizează România ca obiectiv revizionist. Faptul că slugile euro-atlantismului din capul țării se făcură preș în fața lui Zelensky nu înseamnă că întreg poporul trebuie să se înhame la interesele Kievului, cum nu trebuie s-o facă și nici față de cele ale Moscovei. Iar Simion susținând aceste idei, uneori stângaci și fără argumentație elevate, n-a atacat cu mâna armată instituții, n-a utilizat terorismul ca armă politică, n-a dat foc și n-a recurs la asasinate politice, mărci înregistrate ale extremismului în întreaga lume. Dar tot acest excurs în imperativul clarificării precise a semnificației termenilor, conform filosofiei lui Wittgenstein, s-ar putea să-l dezorienteze pe rectorul nespălat intelectual. Care, dacă nu a avut nimic inteligent de spus ar fi trebuit să păstreze tăcerea, potrivit aceluiași filosof.
Nici nu se înseră bine peste ziua alegerilor locale din 2020 că noii edili progresiști ai Brașovului fură asaltați de liota de ong-uri contributoare la campania electorală a USR pentru justă și promptă remunerație, deh, după buget. Și evident că veniră cu tot felul de prosteli la furajare din bugetul public, pentru că nu aveau nicio experiență de activitate neguvernamentală cimentată în zeci de ani, ci fuseseră zămislite peste noapte ca ciupercile după o ploicică de toamnă. Despre aberația aceea amenajată în Catacombele Brașovului de o astfel de asociație, denumită psihedelic Amural, după ce probabil patronii acesteia și-au tras pe nas pe lângă alte linii și linia de plutire a unei gândiri cît de cât rezonabile, ar fi de vorbit la o Cronică a Cârcotaților. Dacă imprudența făcută de Flavia Boghiu, șturlubatica și rozalia noastră viceprimăriță, n-ar fi avut conotații penale din zona Legii 78/2000, a Anticorupției. Pentru că din neștiință de știință administrativă s-a poticnit în fatidicul articol al abuzului în serviciu din Legea 297 a abuzului ordinar în serviciu, coroborată cu articolul corespondent din Legea Anticorupție, articol pe care tot ei progresiștii USR, alias Haștag Reziștii, l-au menținut în lege prin protestele din anii 2017-2018. Evident, ca ordonator de credite și mentor al ucenicei sale Allen Coliban a găsit de cuviință din prea plinul prostiei și neștiinței sale într-ale Justiției să protesteze ferm și apăsat împotriva abuzului redeschiderii dosarului penal Amural, închis în 2022.
Coliban extras din dosar deși este ordonator de credite și ar răspunde solidar Numai că acum, la redeschidere, avurăm surpriza să constatăm extragerea sa din dosar cu persistența în zona inculpării doar a viceprimăriței sale, care urmează să plătească oalele bugetare sparte de Amural și viziunea sa lugubră a amenajării grotelor de Pe sub Ziduri. Fără contract cu Primăria și fără să achite vreo taxă pentru utilizarea domeniului public. Prezent miercuri în studioul Digi24, primarul brașovului a căinat-o pe adjuncta sa: „Haideţi să ne gândim ce înseamnă anchetele de corupţie, faptele penale, ce i se reproşează. Pe de o parte, avem toate cazurile de corupţie prezentate la nivel naţional în ultima perioadă, oameni care folosesc avioane private să se ducă să mănânce caviar în insula Capri şi asta dintr-o mită din banul public. (…) Ce i se reproşează Flaviei? Că a dat o catacombă, o hrubă nefolosită, unei asociaţii, să realizeze un muzeu. Pentru orice român, orice om care se uită raţional la cele două talere ale Justiţiei este clar unde este dreptatea. (…) Că ne place, că nu ne place, este o acţiune cu miză politică„, a afirmat Coliban la Digi24, preluat de Știri oe Surse. „Nu a dat-o, ci asta este învinuirea care i se aduce, pentru că, în fapt, nici măcar nu avea atribuţia gestionării patrimoniului, era atribuţia celuilalt viceprimar (n.r. – viceprimarul PNL Sebastian Rusu)”, a precizat primarul braşovean, preluat de aceeași sursă menționată mai sus.
Primarul Coliban cheamă la judecată publică Reluând prima propoziție di intervenția sa „Haideți să ne gândim ce înseamnă anchetele de corupție, faptele penale ce I se reproșează”, constatăm „negatio culpa” pe care Coliban o asertează la oră de maximă audiență, învocând judecata populară asupra culpei Flaviei, cam ca în perioada Republicii Romane, când tribunii aveau dreptul introducerii apelului pentru un condamnat în fața plebei romane, decizia acesteia rămânând finală și executorie. De unde rezultă cu claritate că Allen Coliban contestă „de facto” dreptul DNA de a proceda în dreptul stabilit de legea anticorupție menționată, Acela de a redeschide un dosar clasat, dacă survin probe noi la dosar, sau se constată clasarea nelegală a acestuia. Mai mult, primarul minimizează culpa viceprimăriței sale prin aruncarea în derizoriu a faptei, „Că a dat o catacombă, o hrubă nefolosită, unei asociații…” Da, i se reproșează dar nu acest lucru, ci faptul că a dat-o nelegal, acea catacombă ființând ca domeniu public, iar asociația a realizat profit netaxat de Primărie prin vânzarea biletelor la intrarea în muzeul ororilor și al liliecilor. De unde rezultă încadrarea anticorupție din Legea de competență pentru „săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul Penal”. Iar Coliban cheamă la rațiunea românească a celor în fapt nechemați să aprecieze valențele penale ale unei fapte, recte masele largi populare, faptă comisă cu intenție, sau nu. Iar a politiza redeschiderea dosarului de către DNA înseamnă a aserta aspectul subordonării politice guvernamentale a acestui Parchet Special, aspect de care nu se prea prevalau useriștii haștagiști când zornăiau cătușele procurorilor anticorupție prin birourile mandarinilor social-democrați acuzați de corupție. Iar ultima afirmație hilară este aceea referitoare la necompetența Flaviei de a gestiona patrimonial domeniul public, ceea ce ar conduce la nevinovăția sa, pe când noi am spune că dimpotrivă, cu atât mai mult: viceprimarul userist a dat în exploatare patrimoniul municipiului-catacombele cu pricina- cu realizarea de foloase de către un terț, fără a avea în atribuțiile de serviciu acest lucru, circumstanță agravantă în economia acțiunii de urmărire penală din dosar. Cât despre nevinovăția autodeclarată și închipuitele demisii ale acesteia din funcțiile avute, dacă va fi trimisă în judecată, părerea noastră este că nu va mai avea timp să execute această măiastră și onorabilă ieșire din decorul politic pentru că acțiunea penală după redeschiderea unui dosar de corupție poate dura ani buni, iar alegerile locale sunt în iunie, după toate calculele Coaliției.
Degrabă înfierbântat pentru a se exhiba în toată netrebnicia sa pe posturile naționale de televiziune aservite fanarioților coalizați în toxica coaliție stânga-dreapta, Gheorghe Flutur a oferit ieri o mostră de demagogie înfiorătoare, cum mai presta acum peste zece ani în vremea scârbavnicei dictaturi băsiste, când îi presta lui Petrov osanale de o pestilențialitate greu de evocat în cuvinte. Astăzi, proaspăt vopsit în culorile liberale și reușind cumva prin pârghii nevăzute să se mențină în liberate după ticăloșiile (începând cu „aviara”*) prestate la Consiliul Județean al celui mai sărac județ din țară, Flutur, lichea patentată în fostele laboratoare ale trădărilor naționale pe vremea baronetului pedist lansează decalogul anti-extremism, în fapt pe cel al antisuveranismului și al antipatriotismului. Crezându-se în mintea sa înfierbântată de prostie vreun Moise înaripat, pogorât asupra evreilor cu decalogul lui Iahve, a meșterit o manifestație zisă anti-extremistă împotriva AUR ieri la Suceava. Asta, în timp ce președinții consiliilor județene păstorite de satrapii liberali corupți cad ca popicele în fața asaltului anticorupție al DNA, ultimul fiind baronul galben-cancerigen pentru obștea prahoveană- Iulian Dumitrescu.
Coruptul baron cancerigen al Prahovei ilustrat de Flutur ca model de viață Un deșeu ticăloșit al clasei politice guvernamentale scăldat în luxul dezgustător și sfidător pentru poporul sărăcit de guvernările liberale, prins în final de procurorii anticorupție. „Este un subiect greu pentru mine, pentru noi ca liberali. Sigur că noi am fost colegi liberali, prim-vicepreşedinte şi dumnealui şi eu. Eu am încredere în Justiţie. Nu am fost la Bucureşti săptămâna aceasta, luni, când am văzut că s-a întâmplat evenimentul, nici nu sunt foarte la curent, dar nu ne simţim confortabili deloc. Fiecare pentru ce face, dar întâi planează prezumţia de nevinovăţie” a adăugat repede ipocrit cameleonicul Flutur, preluat de Știri pe Surse, trecând ca o mireasmă otrăvită repede peste subiectul opulenței revoltătoare a mandarinului județean prahovean, înrudit cu el și la lux și la apucături. Când de fapt toți sfidătorii baroni execrabili ai PNL știau foarte bine în ce lux deșănțat și ce corupție înspăimântătoare păstorește Dumitrescu în Prahova, firitisindu-l și adulându-l pentru asta: „Noi avem fapte în spate(sic! Corect! Fapte de natură penală cu obstinație! N.n.).Societatea civilă trebuie să fie mai curajoasă(sic! Corect! Suficient de curajoasă să vă măture de pe fața Pământului, cel puțin politic, dacă nu biologic! N.n.). Am să citesc de aici, de la Suceava, decalogul de luptă împotriva extremiştilor, aşa cum îl văd eu, putem să-l completăm. Este un început. Trebuie să luptăm…etc.etc.etc”. ”Al doilea. Modele(sic! Ca el și Dumitrescu! N.n.), nu lichele, oameni buni. Avem nevoie în societate de modele. Asta vă cer să faceţi, să fie scoase modelele în faţă şi este ceva normal. Auziţi ce spun oamenii acolo: Nu daţi like-uri la lichele, vor veni vremuri mai grele!”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.
El aafirmat că trebuie încurajată competenţa. „Încurajăm competenţa, valoarea(sic! Valoarea șpăgilor liberale din consiliile lor județene! N.n.)! Mai mult trebuie să facem, în primul rând, noi, politicienii! Iniţiativa, dezvoltarea, judecaţi pe oameni după ce au făcut! Nu mediocritatea, competenţa(sic! Competența contractelor cu Pfizer și cu Gabriel Resources! N.n.)!Şi aici daţi like la competenţă şi daţi eject la prostie, oameni buni! Ăsta-i îndemnul meu de la Suceava şi sunt convins că va fi ascultat de o ţară întreagă! Gândim pozitiv(sic! Pentru voi lăturilor și numai în folosul vostru!)!” a emanat arogant și cabotin dezgustătorul liberal băsist de la Suceava, ctitorul nefericirii moldovenilor dintr-un întreg județ.
Colosala și întemeiata ripostă a liderului AUR, George Simion, pentru baronul galben, George Flutur La elucubrațiile sulfuroase ale pestilențialului baron liberal băsist de Suceava, George Flutur, liderul AUR, George Simion, a dat o replică demnă de inserat în cărțile de istorie ale trecutului recent nefast al guvernărilor liberale, catastrofale pentru țară: „Suntem extremişti pentru că avem curajul să le cerem să facă ceea ce este corect pentru fiecare loc din România, pentru Suceava, Iaşi, Neamţ, Cluj, Dolj, Constanţa, Timiş şamd? Suntem extremişti pentru că apărăm suveranitatea poporului român? Suntem extremişti pentru că vrem ca pădurile Bucovinei să nu mai ia calea Austriei precum în perioada imperială? „Nu, Ghiţă Flutur! Extremiştii sunteţi voi! Din contră, Ghiţă, extremişti sunteţi voi! Voi sunteţi cei care ne-aţi închis în case în vreme ce aţi făcut achiziţii ilegale în timpul pandemiei. Voi sunteţi extremiştii adevăraţi pentru că aţi ţinut această ţară minunată în subdezvoltare doar pentru a vă face voi jocurile politice. Extremiştii adevăraţi sunteţi voi, cei care vă bateţi joc de pensionarii acestei ţări, cei care au pus umărul la construirea României de azi pe care voi aţi distrus-o! Voi sunteţi extremişti pentru că aţi furat românilor, sucevenilor, dreptul la sănătate prin batjocorirea medicilor şi forţarea lor să plece din ţară, prin căpuşarea sistemului de sănătate din România, dar şi dreptul la educaţie prin bătaia de joc constantă pe care aţi aplicat-o la adresa profesorilor”, „Tu, Ghiţă Flutur, împreună cu toată gaşca voastră de baroni galbeni sau roşii, sunteţi cei care aţi călcat în picioare drepturile şi libertăţile noastre! Voi, Ghiţă, sunteţi nişte extremişti care vreţi instaurarea dictaturii în România doar pentru a vă menţine la putere, călcând în picioare democraţia din ţara noastră. Aţi distrus un popor, aţi ruinat judeţe, aţi alungat milioane de români! Şi tot pe noi ne faceţi extremişti? Da, suntem extremişti, aşa cum ne catalogaţi, dar numai când vine vorba de voi!”, a mai afirmat George Simion, preluat de Știri pe Surse. Devastator la adresa jivinei liberale băsiste de la Suceava și revelator pentru mișcarea suveranistă patriotică din România!
Libiu Mateescu
NOTA * În octombrie 2005, pe vremea când era ministrul Agriculturii portocaliul (PD-L) Gheorghe Flutur, virusul H5N1 (adică gripa aviară) cică ar fi ajuns şi în România, în județul Tulcea. România este prima ţară europeană unde prezenţa acestui virus a fost confirmată de ministru și oamenii lui. Drept urmare, Gheorghe Flutur a cheltuit milioane de euro pentru a dezinfecta maşinile (bătăie de joc de care trebuie că vă mai amintiți) care circulau în zona unde se descoperise gripa aviară, cu toate că virusul, potrivit specialiştilor, se transmite de la pasăre la om în cazul în care omul intră în contact direct cu lichidele biologice sau inhalează praful materiilor fecale ale păsărilor bolnave. Cert este că în România aşa-zisa gripă aviară a dispărut la fel de repede precum a şi apărut. În fapt în anul 2005 am fost jefuiți si batjocărâți de oamenii lui basescu conduși de Flutur, de pe funcția de ministru la Agricultură…
„Patentul” nu este nou și, în anii postdecembriști, a fost folosit cu tupeu de cele mai diverse clientele. Intre acestea, prioritatea este deținută de partidele de la putere. Iată o mostră de „colonizare” aproape demnă de un manual de rele practici… Până să fie înscăunat titular la Agricultura de către grupul lui Paul Stănescu, influentul secretar general al PSD cu interese de mare latifundiar, Florin Barbu a fost șeful Comisiei agrare din Camera Deputaților. De pe această poziție, cel numit a operat ca o „cartiță” și a reușit să promoveze modificarea unor acte normative privitoare la Rezervația Naturală Delta Dunării, după interesele unor grupuri extrem de influente. Parlamentul și Ministerul Agriculturii au impus o făcătură conform căreia „stuful” din Delta Dunării poate să fie asimilat ca „furaj” pentru animale, cu încălcarea oricăror norme agrozootehnice, și, prin urmare, poate fi recoltat ca de pe o „faneata” oarecare. Pentru o așa găselniță „politico-juridică” au fost întocmite și proiecte cu finanțare europeană, avizate fără probleme de instituțiile statului, în valoare de cca. 5 milioane de euro. Cele două firme implicate, ca din întâmplare, aparțin fiului lui Paul Stănescu, fără pic de experiență în domeniul exploatării stufului. Dispun doar de un angajat și au o cifra simbolică de afaceri… Precum se știe, minciuna are picioare scurte! Aranjamentul sulfuros a iesit la iveală cu toate că „grupul” numit se bucură chiar de protecția titularului de la Agricultura, numit ca să slujească interese usor cuantificabile în domeniu. Controalele de la APIA pentru „operațiunea stuful” sunt în plină desfășurare. Efectuate, de ochii lumii, chiar de Corpul de control al ministrului Agriculturii. Concomitent, însa, o echipă de inspectori de la Parchetul European face verificări amănunțite exact pe același dosar… Neîndoielnic, cele câteva milioane de euro vanate de către pradatori nu vor putea fi sifonate și, destul de probabil, vor fi orientate catre proiecte cu adevărat eligibile și necesare pentru agricultura românească… Dacă „dosarul Stuful” va fi dovedit ca un tertip neortodox de acces la fonduri europene nerambursabile, va îndrăzni Parchetul să cerceteze dedesubturile traficului de influență ce duc până la varful piramidei de putere din Statul român?
Data de 12 decembrie a trecut neobservată cu toate că a fost o dată crucială în ceea ce privește scufundarea noastră ca națiune. Aveți idee ce-am comemorat? Sigur nu știți! Moartea democrației. Surprinși? Fix despre asta e vorba, doar că în ziua de azi vorba e controlată, iar a spune ce gândești a ajuns din nou, ca pe vremea răposatului, o aventură riscantă. Înainte de a vă dezvălui despre ce e vorba o să fac o paranteză necesară. Înțeleg că un anume domn, cântător de meserie, a fost atât de disperat încât a strigat la doamna Ministru al Culturii în timpul unei ceremonii de inaugurare a monumentului Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca. M-am cutremurat, mai ales că domnul în cauză e reprezentant de seamă al găștii care-a asasinat democrația la noi. Și pentru că a urlat la preacurvioasa doamnă ministru, noi ar trebui să credem că i-au revenit creierii din aburii adânci în care se înecaseră? Păi cum de urli tu la ministrul în funcție, băi zdranga-zdranga? Mă rog, închei aici paranteza deoarece individul e un fel de Marian Ceaușescu, astfel încât simt că îi dau prea multă atenție. Dar paranteza nu e întâmplătoare. Alături de tovarășul nemulțumit sunt numeroase alte voci care, la fel de țipătoare ca întotdeauna, ne spun ba una ba alta. Cum că nu e bine, că e rău, că sunt dezamăgiți/dezamăgite s.a.m.d. Toți aceștia fac parte din aceeași sectă a asasinilor, probabil cea mai mare sectă de la noi unde, pe lângă mahării din vârf care huzuresc din bani luați pe „atragerea adepților” mai sunt și bietele suflete pierdute, marea masă a îndoctrinaților care, la fel ca în orice sectă, reprezintă materialul de manevră din care straturile superioare își trag huzurul. Dar despre ce eveniment e vorba, despre ce sectă??? Simt că nu mai aveți răbdare! Așadar, în 12 decembrie 2004, România lupta din nou cu comunismul, învingându-l în alegerile prezidențiale, unde traian băsescu i-a luat fața lui Adrian Năstase. Nu vreau să-l spăl de păcate pe Năstase, doar că voi menționa apăsat faptul că el a reprezentat ultimul conducător cât de cât autonom al României. Iar asta a plătit-o amarnic! Între un adept al mersului circumspect înainte – pe care parvenirea îl făcea să se creadă aristocrat sau cel puțin demn de a accede la acest statut – și un aventurier bețiv, corupt până-n măduva oaselor, românii l-au ales pe cel din urmă, satisfăcând doleanțele asasinilor democrației. Cred că e limpede pentru oricine că atunci s-a terminat cu libertatea noastră. Am ieșit din perioada romantică a anilor 90, intrând în cea obsedantă a instaurării treptate a terorii. Credeți că pe vremea sa Năstase ar fi putut institui un lockdown precum cel pe care l-am avut în timpul Plăvanului? A compara libertatea de acum cu cea de atunci e ca și cum ai încerca să faci comparație între un pistol cu apă și o pușcă automată de ultimă generație. România a ales atunci, în aplauzele reprezentanților gălăgioși ai sectei asasine, calea slugărniciei menite a asigura spatele corupților locali, calea cotropirii complete, a noului fanariotism în carte Marea Poartă a fost înlocuită cu multiple alte Porți situate aiurea, în funcție de cum bate vântul. Iar asta, pe lângă dezastrul jefuirii noastre zilnice, a adus într-un timp record epoca terorii.
Suntem în drum drept către instaurarea unei tiranii absolutiste. Iar strategia e de-a dreptul perversă: pe măsură ce sluga de la butoane expiră, secta asasinilor începe să devină tot mai nemulțumită și critică la adresa jupânului în funcție. Aproape că e în ton cu cei care-l contestă pe slugoiul de la putere încă de la sesiunea de așa-zise alegeri. Doar că „Secta” pregătește următoarea paiață. Opoziția față de actualul jupân pe cale de expirare este, așadar, una pentru ca Secta să recâștige încrederea populației. De aceea urlă cântătorul și de aceea întreaga menajerie de jivine a Sectei tremură aparent de partea „poporului”. Nu, nu-s de partea niciunui popor, ei sunt doar de partea trădării! Ar trebui totuși să-i urecheze cineva, să le spună că absolut tot ceea ce avem acum, toată sursa așa-ziselor lor nemulțumiri sunt doar un efect al alegerilor pe care ei le-au câștigat permanent de douăzeci de ani încoace. Alegerea lui băsescu în 2004 a fost victoria lor, la fel ca și frauda cu realegerea aceluiași marinar nemernic. La fel ca și alegerea „inexplicabilă” a Plăvanului cel nătâng. La fel ca și prăbușirea Referendumului pentru Familie, ca și băgarea la pușcărie a lui Dragnea sau realegerea Plăvanului. Totul, dar absolut totul, de 20 de ani încoace, este o îngemănare de alegeri câștigate de Sectă și de reprezentanții puterii externe. Așadar, observându-i că nu le convine ceva, ar trebui să le spuneți simplu ceea ce tot o proastă de-a lor a introdus ca practică politică: „Ciocu’ mic, jigodiilor! Țara asta e în situația jalnică în care e din cauza voastră deoarece absolut totul a ieșit cum ați vrut voi!”.
Cum arată țara acum? De la un grad de îndatorare de sub 20% a ajuns la aproape 60%. Mai e o șmecherie aici: în timp ce PIB-ul(în dolari) a crescut de patru ori, datoria externă a României a crescut de zece ori, ceea ce înseamnă o contraperformanță care bate la ochi. Pentru fiecare EURO creștere a PIB-ului, România s-a împrumutat 2.5 EUR, iar din această chestie simplă oricine poate avea o imagine limpede a dezastrului în care ne scufundăm. Imediat întrebarea care se pune este „unde anume a dispărut acel euro și jumătate care nu se regăsește în creștere?”. E simplu: a fost furat și nu doar el, ci și profitul rezultat de pe urma împrumutului. Suntem la 20 de ani de la asasinarea democrației de aici(care și-așa era extrem de plăpândă). E o comemorare sumbră deoarece, odată cu oribilul omor, urmează distrugerea treptată a întregii țări. Pe nesimțite am intrat pe drumul către desființare. Faceți absolut orice comparație vreți și vă va ieși prost. De ce? Pentru că așa se întâmplă atunci când mergi spre lichidare. Totul arată sumbru, fără perspective. Ce ne-a mai rămas? Spectacolul cu repetiție în care jigodiile sectei amintite „trec de partea poporului” bălăcărindu-i pe imbecilii din capul țării. E o eroare să-i crezi! Ăștia nu trec niciodată de partea oamenilor ci joacă același joc macabru de prostire a proștilor. Așa că, dacă-i auziți vituperând în stânga și-n dreapta nu mai picați în capcană! Întoarceți-le spatele și vedeți-vă de treburile voastre. Triste vremuri am mai ajuns să trăim!
Spuneam în episodul anterior că totul a devenit extrem de clar în 2008. Când FED-ul tot pompa bani în sistem spuneam că acțiunea echivalează cu cea a unui șofer care tot pompează combustibil în rezervor, fără a realiza că rezervorul este spart. În perioada Șocului Nixon datoria publică a SUA era undeva sub 40% din PIB. Asta se întâmpla după ce Războiul dusese SUA la o datorie puțin mai mare de 100% din PIB. Ce s-a întâmplat în 2008? A început să crească datoria pentru a putea salva falimentarul sistem bancar american. Mulți au luat în râs ceea ce spuneam atunci, dar o evidență nu poate fi ștearsă: *** în 2010 datoria publică a SUA era de aproximativ 10 trilioane de dolari. *** În doar șapte ani s-a dublat, ajungând la 20 trilioane. *** Cinci ani mai târziu, în 2022, s-au atins 30 trilioane $!!! *** În vara anului acestuia datoria era de 32 trilioane. *** Două luni mai târziu crescuse la 33 trilioane, iar acum mai are foarte puțin până ajunge la 34 trilioane. Avansul cred că e cât se poate de palpabil, astfel încât să fie înțeles de oricine. E cât se poate de limpede că treburile nu mai pot continua așa deoarece, indiferent ce-ar face arhitecții din spatele sistemului, de mers nu mai merge deoarece s-a intrat pe „autostrada Mugabe”. Dacă eu am văzut asta, dacă voi vedeți asta, e cât se poate de logic de înțeles că și ei – cei din spatele sistemului de făcut bani – au văzut cu mult mai mult timp înainte realitățile despre care vorbim. Și, cu siguranță, și-au făcut lecțiile.
Ce înseamnă epuizarea sistemului financiar? Practic înseamnă că s-a sfârșit cu viața bună. Iar semnele le puteți vedea la centru, adică în SUA. Imensele cantități de boschetari de pe străzi arată fără doar și poate cealaltă față a sistemului financiar. Polarizarea extremă este atât un rezultat, cât și un simptom. Este un rezultat al unei cauze, transformat el însuși într-o cauză pentru un dezastru mult mai mare. Epuizarea sistemului înseamnă sfârșitul banchetului. Doar că sfârșitul înseamnă un dezastru nu doar pentru săraci – partea de jos a polarizării – ci și pentru bogați, adică partea superioară. Picajul banului înseamnă o pagubă imensă a tuturor celor care profită de pe urma sa, atât a bogaților cât și a săracilor. Însă, cea mai mare pagubă este a elitelor care, prin manipularea banului au cel mai de preț fruct al istoriei: puterea.
Puterea e o chestiune complexă. Putem să ne imaginăm un sat în care toți oamenii muncesc egal pământul și decid să pună totul la comun, astfel încât comunitatea să supraviețuiască celor mai negre timpuri. Inevitabil se va întâmpla la un moment dat ca un sătean mai vânjos să decidă că depozitul de cereale trebuie să fie în ograda sa, pentru a putea fi păzit de eventualii hoți. Această simplă localizare a depozitului în curtea sa face să se nască prima relație de putere. Brusc, peste noapte, țăranii nu mai sunt egali, ci unul dintre ei – cel care are puterea de a deschide hambarul – devine mai puternic. Desigur și el e conștient că nu poate face față tuturor țăranilor, astfel încât începe să angajeze paznici, contabili s.a.m.d. Aceștia formează aparatul puterii sale, prin intermediul căruia conduce toată comunitatea. Iată cum o societate egalitaristă se transformă natural într-una structurată, etajată. De ce? Pentru că așa e natura omului. Însă egalitarismul are o imensă capacitate de a se vinde bine. Omul amărât întotdeauna va visa să aibă și el loc la masa bogatului, iar când acest vis pare a fi pus în practică, energia îi explodează. Marxismul a prins atât de bine deoarece a știut să speculeze imensa energie a minților simple. Să ne întoarcem acum la realitatea de la firul ierbii. Ce avem? O mașinărie stricată pe cale de a sărăci pe toată lumea, niște elite disperate și o populație care-și vede visul egalitarist dărâmându-se. Ce poate ieși din toată asta? Un scenariu exploziv, nu-i așa? Hai să ne imaginăm că una dintre paiațele elitei – care oricum e implantată strategic în toate cotloanele puterii – are capacitatea de a ieși în fața prostimii cu următorul discurs: „Oameni buni, distracția s-a terminat. Societatea pe care o credeați ideală e de fapt o himeră. Munca voastră, cea pe care o apreciați atâta, cariera voastră în care-ați investit toată tinerețea, este de fapt inutilă, o iluzie prin intermediul căreia v-am ținut în jug. De mâine ar trebui să vă întoarceți la chestiunile de bază, adică auto-asigurarea hranei, căldurii, îmbrăcăminții s.a.m.d. Tot ceea ce ați trăit a fost un vis și rămâneți doar cu ceea ce aveți! De mâine nu mai există nicio autoritate, nu mai primiți niciun ban deoarece banul n-a existat niciodată și trebuie să vă descurcați cum puteți.”. V-ați putea imagina un asemenea discurs? Desigur, nu. Dar, presupunând că ar exista, un membru(sau, mai degrabă, un apropiat) de-al elitei s-ar ridica cu un alt discurs care ar suna cam așa: „Dragii mei, paiața stricată vă minte. Într-adevăr, se trăiește prost deoarece sunt prea mulți cei care au profitat de bunătatea voastră, care s-au hrănit pe nedrept din munca voastră. Aceștia au ajuns să strângă averi nejustificat de mari păcălind întreg sistemul financiar actual. Nu e corect! Corect e ca oamenii să fie egali deoarece așa s-au născut și să fie diferențiați doar de propria lor voință, competitivitate, muncă s.a.m.d. Oamenii sunt egali și trebuie să fie liberi! Ceea ce v-a spus politicianul e o minciună. Cum să dai cu piciorul atâtor ani de studii? Cum să arunci la gunoi o societate civilizată? Cum să-și procure hrana un om care stă la bloc? Unde să cultive, unde să crească animale? Mai mult, avem o urgență climatică. Întoarcerea în timp nu mai e posibilă pentru că ucidem planeta și ne ucidem pe noi. Așadar, lichidați-l pe ticălos pentru că avem un plan: sistemul trebuie resetat pentru a fi introdusă corectitudinea. Fiecare ban va fi urmărit. Nu te influențează pe tine pentru că tu nu ești hoț. Însă hoții care învârteau miliarde, care se plimbau cu mașini scumpe și-și etalau iahturile de lux, aceștia tremură. Nu vom face mare lucru. Vom schimba banul printr-o stabilizare menită a o lua de la zero. Vă vom schimba economiile pe care le țineți la ciorap. Să zicem în valoare de maxim 10 000 $. E suficient pentru un om care trage de la o zi la alta. Hoții nu vor putea face asta. De asemenea, dacă vor încerca să schimbe bani prin intermediari, vom vedea cum se concentrează banii în conturile lor și-i vom ridica. Da, va trebui să suferiți puțin la început, în perioada de tranziție, dar apoi totul va fi bine!”. Cu cine credeți că va vota prostimea? Reprezentantul elitei și-a făcut treaba remarcabil: l-a pus pe slugoiul său în poziția de ticălos suprem, a pus reflectorul pe „îmbogățiți”, astfel încât energia prostimii e gata să erupă. Însă nu în direcția uzurpatorului care și-a cimentat rolul de „mediator mai egal”, adică poziția supremă de putere, ci în direcția celor de-o teapă cu ei, care au păcătuit printr-o stare materială mai bună. Nu va conta că în final întreaga revoluție va fi una într-un pahar cu apă, în care marii bogătași, în majoritate, vor reuși să-și transfere bogăția în noua monedă, iar săracii vor fi la fel de săraci. Erupția de energie este cea care face capabilă „marea resetare”. Doar că situația e chiar mai complexă decât atât. Dacă anumite elite visează o anume resetare, în realitate sunt mai multe crize. Iar toate aceste crize nu fac altceva decât să complice jocul astfel încât strategiile unora devin absolut hazlii. Am discutat până acum despre bani, dar nu doar aici e discuția. V-am spus doar că suntem într-o perioadă de convergență a tuturor ciclurilor istoriei, un moment unic. Dacă vă voi spune că trăim o criză a creștinismului mă veți crede? Cei mai credincioși îmi vor da dreptate, dar nu în sensul în care gândesc eu. Avem o criză profundă a creștinismului care a avut prima sa manifestare în 1204. Caii pe care-i admirați în Veneția la San Marco sunt cei pe care ticăloșii i-au furat din Constantinopol. Iată cel dintâi semn vizibil al crizei creștinismului. Al doilea a venit două secole mai târziu, în 1453, iar cel de-al treilea în 1965, cu ocazia Conciliului Vatican II. După acea dată creștinismul occidental a intrat în colaps.
Există și o criză tehnologică, în ciuda faptului că avem impresia că ne aflăm pe culmile științei și tehnicii. De unde ne putem da seama de criză? Din faptul că tehnologia actuală e tot mai simplu de imitat. S-a văzut cum, în ciuda restricțiilor, chinezii au fost capabili să dezvolte tehnologiile de 5nm. Rușii, de asemenea, sunt în stadiu beta cu propria mașină de litografiat pe tehnologie cu raze X, o tehnologie cu totul nouă. De ce insist atâta cu circuitele integrate? Pentru că sunt vârful tehnologiei actuale. Iar capacitatea de imitație a acestora ne sugerează că tehnologia respectivă a ajuns foarte aproape de punctul său terminus. De altfel și acest fapt e cunoscut deoarece miniaturizarea atinge limitele fizice, fiind necesară o altă abordare. Computerul cuantic încă nu dă rezultate, fiind doar o altă încercare eșuată de „rupere” tehnologică. V-am dat doar câteva exemple din care să înțelegeți că ne confruntăm nu doar cu o criză financiară clasică, ci – așa cum i-au zis arhitecții pseudo-resetului – o poli-criză. În toată nebunia, teoria „Marelui Reset” este una prin intermediul căreia elita încearcă să-și salveze fundul prin deturnarea totală a narativului. Setupul pandemic a fost fost un test. Setupul cyber-atacului – pentru care se lucrează acum masiv la programarea predictivă prin intermediul filmelor propagandistice – e un alt teren de testare(vezi recent-lansatul film pe Netflix având patronajul fami(g)liei Obama). Motivul? Se lucrează la frăgezirea prostimii. În domeniul religios, putem observa limpede cum direcția Papei a luat-o razna, iar Vaticanul a intrat într-un program de avarie, fiind foarte aproape de a propune ceva atât de indecent încât nici măcar cei mai mânjiți dintre insiderii săi nu pot accepta. Dar, până la „momentul potrivit” se merge în avarie, încercându-se „manipularea lui Dumnezeu” printr-un pontificat perpetuu. Probabil o să mai discutăm despre asta. În domeniul tehnologic am văzut forțarea electrificării, cu speranța obținerii unei optimizări similare celei termice. Deocamdată nu se văd progrese semnificative, dar de peste tot se mimează „victoria”. De fapt care-i problema? Înainte elita conducea prin blocarea accesului la bunurile de bază. Și-a rafinat tehnicile în momentul în care s-a pus în spatele sistemului financiar, cotropindu-i pe toți cu iluzia bunăstării. Acum, în pragul colapsului sistemului financiar, a celui tehno-științific(controlat de aceeași elită), a unor mari religii(budismul e în comă, lumea musulmană e foarte aproape de o întorsătură istorică, iar creștinismul mai supraviețuiește doar prin cel estic, chiar și aici punându-se probleme grave întrucât ceea ce acum pare bun s-ar putea ca după limpezire să aibă picioare de drac), elita încearcă o șmecherie cu „valoare adăugată” mai mare. De exemplu, sperietoarea sanitară s-a dorit să aibă ca efect canalizarea opiniei publice către dependența de spitale. Așa cum acum oamenii au devenit dependenți de medicamente și vitamine, așa în noua societate vor deveni dependenți de „vaccinurile care-i țin în viață”. Nu mai e mult, doar un pas. Care-i menirea sperietorii cu „încălzirea globală”? Reducerea mobilității prin adoptarea transportului cu autonomie redusă sau a celui controlat(public). Tot din registrul încălzirii globale va fi și „noul regim alimentar”. În ce va consta? În produse exclusiv sintetice. Produsele vechii lumi nu mai sunt bune. Carnea e ucidere, de aceea trebuie înlocuită cu cea artificială. Produsele vegetale, pentru a se asigura productivitatea dorită și „impactul redus” asupra mediului, e obligatoriu să fie cele modificate genetic și apoi procesate. Absolut tot naturalul va fi înlocuit de artificial. Lumea exterioară va fi și ea augmentată, pentru a o „îmbunătăți”. Cum sună? E narativul menit a fi pus la bătaie pentru „noul contract social”. Este narativul pe care îl tot visează elitele pentru a-și ascunde urmele. Dar mai e ceva. Părerea mea e că actuala criză e mult mai complexă, iar simplificările unor nulități precum Schwab sau Harari nu vor oferi soluția scontată. Chiar dacă până acum totul le-a mers „ca pe sârmă”, la un moment dat va apărea marele hău care-i va înghiți. De ce? Pentru că, de obicei, istoria e perversă și devine absolut haotică fix în momentul în care crezi că ai totul în mână. Prima parte aici: Micul secret al „Marelui Reset”(1)
O statistică care aduce un argument în plus că mai bine să-ți ții banii-n buzunar, doar 7% dintre victimele fraudelor din mediul online, la nivel internaţional, reuşesc să îşi recupereze banii pierduţi. La această situație se mai adugă un aspect extrem de important, aproximativ 60% dintre respondenţi au declarat că aceste atacuri le-au provocat un impact emoţional foarte puternic, relevă un raport realizat de Global Anti Scam Alliance. În acest context, ING Bank România şi Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) au lansat un avertisment pentru toţi utilizatorii de carduri pentru a fi vigilenţi atunci când fac cumpărături online, văd oferte promoţionale pe reţelele sociale sau rezervă o vacanţă. „Frecvent, atacatorii mizează pe manipularea victimelor pentru a-şi introduce datele personale şi financiare pe diferite pagini de phishing, nu pe dezvoltarea de soluţii software sofisticate care să le fure datele. Tentativele de fraudă apar în toate industriile, aşa că vedem, de la oferte promoţionale sau vouchere cadou de sărbători, la scheme false de investiţii şi mesaje ce impersonează diferite companii sau platforme de rezervare călătorii. În ING, investim permanent în sisteme de monitorizare în timp real pentru a identifica şi preveni cazurile de fraudă, precum şi în campanii de conştientizare şi informare a tuturor utilizatorilor de carduri cu privire la noile tipologii de fraudă. Mai mult, punem accent pe sprijinirea autorităţilor în lupta cu criminalitatea prin furnizarea de informaţii rapide în format digital. ING este prima bancă care a intrat în proiectul de schimb de date cu DIICOT şi urmează, mai departe, şi DNA şi IGPR”, afirmă Alin Becheanu, Head of Fraud Monitoring and Prevention, ING Bank România. Conform specialiştilor, tehnologia „deep fake” este utilizată de către atacatori pentru manipularea înregistrărilor video, pentru a promova oferte „incredibile” şi oportunităţi de investiţii sau îmbogăţire rapidă. De regulă, aceştia se folosesc de imaginea unor persoane faimoase, oameni politici, oameni de afaceri şi chiar jurnalişti, pentru a oferi un plus de încredere potenţialelor victime. În unele cazuri, materialul pare un reportaj din cadrul ştirilor de televiziune. „În ultima perioadă, pe reţelele sociale, sunt propagate tot mai multe campanii frauduloase în care vedem anunţuri sponsorizate cu un videoclip de tip deep fake. Conturile de social media pot fi nou create şi folosite exclusiv în acest scop sau sunt conturi compromise, care au aparţinut în trecut altor utilizatori. Analizaţi întotdeauna cu atenţie conţinutul video! Pentru identificarea deep fake-urilor, indicii pot fi: calitatea imaginii este precară, mişcarea gurii nu este naturală atunci când personajul din imagine vorbeşte, sunetul nu este sincronizat perfect cu mişcarea buzelor, iar cuvintele pot fi pronunţate greşit în limba română, semn că atacatorii s-au folosit la varianta audio de o soluţie de tip text-to-speech. Mai mult, dacă informaţiile prezentate sunt şocante sau deosebit de importante, verificaţi existenţa acestora. Dacă nicio sursă de încredere nu vorbeşte despre asta, ar putea însemna că videoclipul este, de fapt, un deep fake”, susţine Mihai Rotariu, coordonator al Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media din cadrul DNSC. Pe aceeaşi linie a avertismentelor intră şi Dark web, un marketplace cu scheme de fraudă, şi unde un card de credit poate costa 20 de dolari, iar un profil de social media un dolar. „Pe computer sunt stocate parole şi date personale, iar toate aceste informaţii sunt salvate în browser. Atacatorii reuşesc să captureze aceste informaţii din browser şi le pun la vânzare pe dark web. Preţurile pot varia, în funcţie de anumite criterii. Astfel, un card de credit poate costa 25 de dolari, un profil de social media un dolar, în timp ce datele bancare pot costa 1.000 de dolari, iar un paşaport 1.500 de dolari. Oricine are acces la acel dark market poate avea accces la aceste date. Info stealer-ul este cel mai popular tip de malware, este foarte simplu de folosit şi capturează credenţialele salvate din browser, inclusiv datele cardurilor. În ceea ce priveşte companiile mici şi mijlocii, atacatorii le vizează pentru atacurile de tip ransomware. Dark web monitoring este o practică vitală pentru detectarea şi prevenirea ameninţărilor cibernetice. Prin urmărirea activităţilor de pe dark web, organizaţiile pot lua măsuri proactive pentru a preveni furtul de identitate, fraudele financiare şi alte riscuri de securitate”, consideră George Drăguşin, presales manager la Provision. În cazul tranzacţiilor bancare, acestea sunt automate şi nu pot fi anulate, context în care experţii recomandă utilizarea cardurilor virtuale, pentru un plus de siguranţă. „Pentru un plus de siguranţă atunci când efectuează cumpărături online sau la POS, utilizatorii îşi pot deschide un cont secundar, căruia să îi ataşeze un card, preferabil virtual. În Home’Bank, aceştia pot emite un card virtual oricând, de oriunde, fără costuri. Astfel, sunt în control deplin, pentru că pot decide câţi bani vor cheltui, pe care îi transferă din contul principal. Indiferent ce s-ar întâmpla, un fraudator nu va putea niciodată să cheltuiască mai mult decât există pe acel card virtual”, a explicat Cristian Lia, cards tribe lead, ING Bank România. Pe lista sfaturilor specialiştilor ING, DNSC şi ProVision, pentru securitatea în mediul online, înainte de sărbători, se află: * utilizaţi o parolă unică pentru fiecare cont şi schimbaţi parolele în mod regulat, * utilizaţi autentificarea cu doi factori (2FA), întrucât adaugă un nivel suplimentar de securitate, * fiţi prudenţi cu informaţiile personale online, în special pe platformele publice, * nu furnizaţi detalii bancare pentru oferte care par prea bune pentru a fi adevărate, * nu permiteţi accesul la distanţă la telefonul mobil sau computer (prin aplicaţii de tip AnyDesk, LogMeIn etc), pentru „ajutor” sau „suport” tehnic, întrucât poate expune dispozitivul la malware sau permite accesul neautorizat la datele personale sau bancare. Și mare atenţie la faptul că „experţii” nu vă vor suna sau contacta pe whatsapp sau reţelele de social media să împărtăşească secretele unor investiţii de mare succes, fără riscuri. (Vlad T.)
La aproape 50 de ani… Documentul american desecretizat pe care vi-l prezentăm este important nu doar ca sursă istorică. Printre altele, faptul că Nicolae Ceauşescu, primul Preşedinte al României – atunci în funcţie – era acceptat ca un apropiat al S.U.A., ca o punte de legătură între Israel şi ţările arabe, între Washington, Moscova şi Beijing. Personal, a fost apreciat de Preşedinţii S.U.A., Richard Nixon (primul preşedinte american care a vizitat România 1967 – în timpul mandatului său) şi Gerald Ford. „România este, probabil, singura ţară din lume care menţine relaţii prieteneşti cu toate marile puteri antagoniste, cu Israelul şi cu statele arabe, cu Germania de Est si cu Germania de Vest, cu U.R.S.S. şi cu Albania şi China, cu Hanoiul şi cu S.U.A.„, scria, atunci cotidianul Glasgow Herald. România avea o conducere competentă şi un corp diplomatic ce şi-a dovedit din plin, nu doar competenţa şi şi excelenţa. Nicolae Ceauşescu a ştiut să menţină relaţii utile statului roman şi intereselor acestuia. Fapt confirmat Henry Kissinger, care, în anii ’70 ai secolului al XX-lea diplomat de înalt nivel internaţional l-a recunoscut şi aceptat pe şeful statului român, ca partener interesant de discuţie, derulată într-o atmosferă favorabilă ambelor ţări şi cu abordări de mare complexitate. Astăzi, oficialii statului roman sunt trataţi de marile puteri dar şi de state mici – ca arendaşi lipsiţi de demnitate şi patriotism. Vremelnici şi nevrednici conducători ai ţării. Vă rugăm să citiţi cu atenţie documentul, să extrageţi singuri esenţialele aspecte, concluziile aparţinându-vă în totalitate. (Ion Măldărescu).
Strict secret de importanță deosebită Notă de convorbire
La 3 noiembrie 1974, Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România, l-a primit pe Henry Kissinger, secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii. La convorbire au fost prezenți George Macovescu, ministrul Afacerilor Extern, Harry Barnes jr., ambasadorul S.U.A. la București şi Sergiu Celac, interpret. Nicolae Ceaușescu: Este cam scurtă șederea dumneavoastră; data viitoare ar trebui să stați mai mult, să vizitați câte ceva în România. Henry Kissinger: Aș dori foarte mult. Nicolae Ceaușescu: Poate după încheierea păcii în Orientul Mijlociu. Henry Kissinger: Poate n-ar trebui să aștept atât de mult. Nicolae Ceaușescu: În orice caz, doresc să vă urez bun venit în România și să exprim satisfacția mea, a conducerii României pentru bunele relații existente între România și Statele Unite, precum și față de vizita dumneavoastră. Deși scurtă, sper că va fi o vizită utilă. Henry Kissinger: Doresc să vă spun, domnule Președinte, că bunele relații inițiate prin vizita președintelui Nixon în România reprezintă un principiu stabil al politicii noastre externe. Faptul că la noi a avut loc o schimbare a administrației nu afectează linia stabilită de dumneavoastră împreună cu președintele Nixon. Președintele Ford este gata, ca și mine, să continue acest curs și să-l intensifice. Apreciem faptul că ați trimis la Washington emisari speciali pentru a ne ține la curent cu gândurile Dumneavoastră. Considerăm că aceste schimburi de păreri confidențiale la nivel înalt trebuie menținute. Nicolae Ceaușescu: Eu apreciez mult atitudinea declarată și dorința exprimată de președintele Ford, cât și de dumneavoastră, în calitate de secretar de Stat al Statelor Unite, de a continua realizarea înțelegerilor stabilite cu președintele Nixon, la care dumneavoastră ați avut o participare foarte activă, și de a dezvolta în continuare, pe toate planurile, relațiile noastre. În conformitate cu obiceiul nostru de a trata oaspeții cu toată atenția, las la alegerea dumneavoastră inițiativa de a spune cu ce să începem. Henry Kissinger: Domnule președinte, ați fost deosebit de amabil să mă primiți într-un moment care putea fi considerat, pe drept cuvânt, neconvenabil. Cred, însă, că vom putea acoperi toate problemele și sunt gata să urmez ordinea pe care o preferați Dumneavoastră. În ceea ce ne privește, vom urma practica noastră de a păstra note de convorbire la Casa Albă, iar nu la Departamentul de Stat, pentru a nu ne expune la nici un fel de indiscreții. Se întâmplă ca, atunci când citesc ziarul „New York Times”, să constat că cei de acolo aleg mai bine telegramele pe care le primesc decât colaboratorii mei. Nicolae Ceaușescu: Se vede că au un bun serviciu de informații. Henry Kissinger: Așa este. Totuși, informațiile cele mai importante le țin acolo unde nu pot să ajungă ei. Nicolae Ceaușescu: Poate să începem, totuși, cu problemele relațiilor româno-americane. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima vizită pe care ați făcut-o împreună cu președinte Nixon acum cinci ani și câteva luni a avut loc în preajma Congresului partidului nostru. Chiar l-am amânat cu o zi. Henry Kissinger: Nu am uitat aceasta. Nicolae Ceaușescu: Și acum vizita dumneavoastră are loc cu câteva săptămâni înainte de Congresul partidului. Desigur, între timp situația s-a schimbat mult în lume. Atunci vizita a fost mult criticată de prietenii noștri. Azi se pare că noi suntem în situația de a-i critica. Henry Kissinger: Pentru ce? Pentru că au relații prea bune cu Statele Unite? Nicolae Ceaușescu: Nu pentru că au relații prea bune, ci pentru a evita să se înțeleagă cu Statele Unite pe seama altora. Henry Kissinger: Am putea discuta despre aceasta mai în detaliu. Ce acorduri apreciați că s-au realizat pe seama altor țări? Nicolae Ceaușescu: M-am referit la faptul că noi suntem în situația de a-i critica pentru a preveni realizarea unor înțelegeri pe seama altora. Henry Kissinger: Înțeleg. Este o strategie bună. Nicolae Ceaușescu: Pentru a reveni la relațiile României cu Statele Unite. În 1969, am anunțat în comun că Statele Unite vor acorda României clauza națiunii celei mai favorizate și că va avea loc o extindere a relațiilor dintre țările noastre. Până acum, s-a realizat o extindere a relațiilor, schimburile au sporit de câteva ori. Este drept că în trecut erau la un nivel scăzut. În ceea ce privește clauza suntem, însă, tot în domeniul declarațiilor. Poate că aș putea anunța – având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni până la Congres – că Statele Unite ne acordă clauza. Henry Kissinger: În problema clauzei nu doresc să vă plictisesc cu explicații privind problemele noastre interne. Sper că proiectul de lege va trece prin Congres în următoarele două-trei săptămâni. De îndată ce avem legea, vom acorda cu siguranță clauza României. Există, totuși, o mică problemă cu amendamentul Jackson, pe care o voi discuta cu ambasadorul dumneavoastră și cred că poate fi rezolvată destul de simplu. Va trebui, cred, să se acorde o anumită considerație față de amendamentul Jackson pentru a evita orice dificultăți care ar putea apare mai târziu. Personal, nu ridic această problemă; nici nu cred că este bine pentru că ar reprezenta un amestec. De altfel, la Dumneavoastră nici nu se pune problema ca în cazul Uniunii Sovietice. Noi considerăm orice gest din partea României ca fiind acoperitor în sensul acestui amendament. Harry Barnes: La conferința sa de presă, senatorul Jackson s-a referit la cazurile de dublă cetățenie. Henry Kissinger: Să știți că declarațiile senatorului Jackson nu reprezintă politica guvernului american. Nicolae Ceaușescu: Am citit declarațiile senatorului Jackson. Mi se pare că va trebui să-și completeze amendamentul în privința României, în sensul că, pe lângă cererea de a acorda dreptul la emigrare – care, de altfel, este acordat de România – să se prevadă și o intervenție pe lângă guvernul român pentru a acorda dreptul de revenire în țară, pentru că acum începem să avem probleme de acest fel. Henry Kissinger: Evrei sau alții? Nicolae Ceaușescu: Îndeosebi evrei, dar aceste lucruri le tratăm direct cu guvernul Israelului, și într-un sens și în altul. Henry Kissinger: Lui Jackson eu i-aș da libertatea de emigrare, fără drept de întoarcere. În orice caz, nu cred că amendamentul Jackson reprezintă o problemă majoră. Dacă s-ar putea face ceva, de natură simbolică, privind cazurile de dublă cetățenie sau de reunire a familiilor, aceasta ar îndepărta orice obiecție. La câteva săptămâni după adoptarea legii, noi vom acorda clauza României, înaintea oricărei alte țări din Europa răsăriteană. Gestul la care m-am referit l-ați putea face după aceea, în forma în care am putea să o stabilim de comun acord, la 1-2 luni după acordarea clauzei. Nicolae Ceaușescu: Mie mi se pare, totuși, că problema nu este bine înțeleasă. Practic, la noi nu există o problemă a emigrării. Lunar, pleacă din țară un anumit număr, care este tot mai mic. Între cei de origine evreiască sau germană, cei mai mulți pleacă acum în RFG. În total, mai sunt în România circa 55-60.000 de cetățeni de origine evreiască, iar cei care doresc să emigreze sunt tot mai puțini. Deci, nu există nici o problemă din acest punct de vedere. Henry Kissinger: Singura problemă care există privește familiile unor cetățeni americani și cazurile de dublă cetățenie. Este o problemă care poate fi rezolvată ușor, pentru că nici nu cauzează multă agitație. Nicolae Ceaușescu: Există asemenea cereri? Harry Barnes: Cam 175 de cazuri de dublă cetățenie și 3-400 de membri de familie. Nicolae Ceaușescu: Să vedem ce trebuie făcut ca să rezolvăm. Practic, cu Statele Unite nu avem probleme. Cu emigrația română din SUA avem relații foarte bune. În fiecare an vin câțiva să se stabilească din nou în țară. Henry Kissinger: Nici nu cred că există vreo problemă, am menționat-o doar în treacăt. Ambasadorul îmi spune că mai este o prevedere în proiectul de lege, potrivit căreia pentru acordarea clauzei este necesar și un acord comercial de natură tehnică, referitor la facilitățile acordate oamenilor de afaceri. Aș sugera să se înceapă imediat negocierile pentru a fi gata cu acordul atunci când se va adopta legea. Pentru noi nu este nici o dificultate, așa că ambasadorul ar putea începe tratativele imediat, pentru a termina luna viitoare. Noi vom accelera procedurile la Washington, deși nu reușim întotdeauna să facem totul în câteva săptămâni. Acest acord nu reprezintă ceva deosebit, este o procedură standard. De altfel, avem unul și cu Uniunea Sovietică. Nicolae Ceaușescu: În decembrie, noi am propus la Washington să încheiem un acord economic pe termen lung. Noi suntem gata să începem tratativele. M-am gândit și eu să propun realizarea unui asemenea acord. Desigur, sunt de acord să încheiem și o înțelegere referitoare la facilitățile de ordin tehnic.Dorim, însă, și un acord de colaborare economică și tehnico-științifică pe termen lung. Avem asemenea acorduri cu aproape toate statele din Europa Occidentală.
Henry Kissinger: Mi-aș permite să sugerez următorul program: întâi să încheiem acordul comercial tehnic; apoi se acordă clauza; după aceasta să începem negocierea acordului pe termen lung pentru colaborare economică și acea parte a colaborării științifice care nu va fi acoperită de acordul cultural care se negociază acum.34 Nicolae Ceaușescu: De acord. Henry Kissinger: Dacă ne încadrăm în program, am putea începe negocierea acordului pe termen lung în primele luni ale anului viitor. Nicolae Ceaușescu: Complet de acord. În ce privește problema acelor cetățeni la care v-ați referit, cred că trebuie să vedem și să soluționăm toate problemele pentru a nu mai avea motive de discuții. Henry Kissinger: Ambasadorul va urmări această chestiune. De fapt, nici nu știam că există acest aspect înainte de a citi notele respective, în avion. Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că acestea sunt lucruri curente. Din acest punct de vedere nu cred că între România și Statele Unite se pot ivi asemenea probleme. Am menționat că s-a realizat o extindere a schimburilor; am dori, însă, ca guvernul SUA să încurajeze și în continuare, poate mai mult ca până acum, realizarea unor investiții în România. Poate va găsi și căile de a acorda unele credite de investiții în România, în colaborare cu firme americane, dar în condiții mai avantajoase, ținând seama de faptul că România este o țară în curs de dezvoltare. Henry Kissinger: Ce s-a făcut cu creditele Eximbank? Harry Barnes: S-au acordat în ultimii doi ani, însă dobânzile au sporit, ca peste tot. Nicolae Ceaușescu: Avem în vedere realizarea unor acțiuni foarte mari în România: irigații, care necesită cheltuieli uriașe, regularizarea unor cursuri de apă, acțiuni care să permită punerea în valoare a unor suprafețe mari pentru creșterea producției agricole. Statele Unite ar putea contribui la aceasta. În afară de aceasta, este industria care reprezintă un domeniu foarte important. Henry Kissinger: Vom fi bucuroși să discutăm aceste probleme. L-am putea trimite pe ministrul Agriculturii. Privim cu simpatie dezvoltarea cooperării, atât în agricultură, cât și în industrie. Ca și în trecut, vom fi gata să folosim influența noastră, atât pe lângă băncile particulare, cât și în cadrul Eximbank, precum și în instituțiile financiare internaționale, cum este B.I.R.D.36 Cel mai bine este ca ambasadorul Dumneavoastră să discute concret aceste probleme cu colaboratorii noștri, la Washington, iar noi vom folosi influența noastră pe lângă instituțiile internaționale și cele din țară pentru a obține ce este posibil. Nicolae Ceaușescu: Bine, de acord. Henry Kissinger: Atitudinea noastră fundamentală este pozitivă. Politica noastră este ca România să fie menținută în fruntea listei țărilor din Europa răsăriteană în privința colaborării cu Statele Unite. Este un lucru de care ne este uneori extraordinar de greu să convingem agențiile noastre economice. Nicolae Ceaușescu: În orice caz, atât în domeniul agriculturii, cât și al industriei, inclusiv în exploatarea materiilor prime, putem colabora bine. Avem minereuri cu un conținut mai sărac, dar în cantități mari pentru exploatarea cărora putem coopera în condiții corespunzătoare. Henry Kissinger: În legătură cu problemele agriculturii, urmează să țin o cuvântare majoră pentru a prezenta punctul de vedere al Statelor Unite la Conferința mondială a alimentației de la Roma. Vom anunța o nouă poziție care reprezintă o cotitură, deoarece până acum căutam numai pe piața liberă. Este prima noastră încercare de a soluționa problema pe o bază guvernamentală. Cred că anumite aspecte vor interesa și România. După aceasta, dacă se vor discuta aceste lucruri la Washington, vă asigur că vom examina în modul cel mai serios demersurile României. Nicolae Ceaușescu: De acord. Henry Kissinger: Față de problemele concrete, la bumbac vom putea face ceva, la cerealele furajere va trebui să mă mai interesez. Nicolae Ceaușescu: Avem în programul pe acest cincinal prevăzut să punem în valoare un zăcământ de cupru cu conținut nu prea bogat, dar exploatabil în carieră, ceea ce îl face rentabil. Dacă SUA sunt interesate, ar putea participa cu credite avantajoase în ceea ce privește dobânda, iar restituirea s-ar putea face în minereu. Henry Kissinger: Aceasta cred că privește Eximbank. Ați avut deja contacte cu firme sau doriți să vă ajutăm noi? Nicolae Ceaușescu: Avem contacte, dar ne interesează creditele cu o dobândă mai mică. Firmele ne sfătuiesc să insistăm pe lângă administrație. Henry Kissinger: În ceea ce privește firmele americane, comportamentul lor dovedește că Marx și Lenin nu au avut dreptate, spunând că oricând capitaliștii înțeleg interesele țării lor. În politică acești capitaliști americani sunt niște idioți. Ei nu pricep că acordarea de credite nu depinde de o anumită insistență, ci de bazele politice pe care se stabilesc relațiile.
Nicolae Ceaușescu: Tocmai de aceea cred că trebuie apreciat că acești capitaliști americani au înțeles aspectul politic. Îmbinarea aspectului politic cu cel economic îi face adevărați marxiști. Henry Kissinger: Adevărul este că sunt idioți. După decretarea embargoului petrolier arab, șeful unei firme petroliere americane din Arabia Saudită l-a felicitat pe regele Feysal, spunând că de mult trebuia făcut acest pas. Acum respectivul nu mai este în Arabia Saudită, vă asigur. Nicolae Ceaușescu: Dar unde e libertatea? Henry Kissinger: Pot spune ce vor în Europa, dar nu în Arabia Saudită, unde au nevoie de protecția noastră. Dacă vor să aibă această protecție, trebuie să urmeze linia sau cel puțin să nu se împotrivească politicii guvernului. Nicolae Ceaușescu: În ce privește România, mi se pare că judecata lor este foarte bună. Ei văd că Statele Unite dau anual credite avantajoase în valoare de câteva miliarde de dolari și alte câteva miliarde sub formă de ajutor și nu au nici un folos. Dacă România primește credite avantajoase, acestea ar înlesni punerea în valoare a unor materii prime, cu avantaje și pentru România și pentru Statele Unite. Aceasta corespunde intereselor și ale guvernelor și ale firmelor americane. Henry Kissinger: Cu aceasta sunt de acord. Calea de urmat este de a discuta proiectele cu companiile americane și de a le supune la Eximbank. Dacă proiectele sunt economicește fezabile, desigur că vom da acordul politic și chiar vom încuraja pe plan politic asemenea acțiuni. Harry Barnes: Am impresia că domnul președinte are în vedere altceva, domnule secretar. Este vorba despre creditele Agenției pentru Dezvoltare. Nicolae Ceaușescu: Un credit politic, ca să folosesc termenii dumneavoastră. Henry Kissinger: Aceasta reclamă acțiune în Congres. În starea în care se află Congresul în momentul de față acest lucru este foarte dificil. Dacă privim în viitor, peste câțiva ani, când vom controla situația, cred că va fi posibil să ne gândim din nou la aceasta. Nicolae Ceaușescu: În fine, când l-am trimis recent pe consilierul meu la Washington,37 care a avut convorbiri cu dumneavoastră și cu președintele Ford, am pus problema unei vizite a președintelui în România. Nu știu dacă am putea avea în vedere anul viitor pentru realizarea vizitei. Henry Kissinger: Este foarte generos din partea dumneavoastră să-l invitați pe președinte. De fapt, am discutat cu dânsul această chestiune. Atitudinea lui este favorabilă. La un moment dat, el va trebui să meargă în Europa Occidentală. O posibilitate care trebuie avută în vedere, de asemenea, este legată de Conferința securității europene. Dacă se ține la nivelul cel mai înalt, atunci este posibilă o vizită în Europa răsăriteană, de fapt numai în România. Aș spune să luăm ca bază anul 1975. Nicolae Ceaușescu: De acord. Henry Kissinger: Îmi place mult casa de oaspeți, este foarte elegantă. Desigur, acesta nu este singurul motiv pentru care ar veni președintele. Oricum, este bine să ne propunem realizarea vizitei în 1975. George Macovescu: Am putea trece aceasta în comunicat? Henry Kissinger: Există întotdeauna o doză de nesiguranță în privința programului președintelui. Când se fixează o dată, iar apoi nu se respectă, pot apărea dificultăți. Mai bine să menționăm doar inițiativa și acceptarea ei, fără a spune 100 la sută că va avea loc în 1975. Nicolae Ceaușescu: Am putea spune în comunicat că am convenit să începem negocierile pentru încheierea acordului comercial și, ulterior, a acordului economic de lungă durată. Să facem și o referire de principiu la încurajarea schimburilor între cetățenii celor două părți. Henry Kissinger: Ar fi, cred, foarte bine. Nu insist, dar mă întreb dacă am putea spune ceva despre cazurile de dublă cetățenie. Harry Barnes: Există o formulare bună în comunicatul vizitei din decembrie, care ar putea fi preluată. Este și mai generală. Nicolae Ceaușescu: De acord. Mai avem și unele probleme cu biserica română din S.U.A., care funcționează sub egida bisericii ortodoxe din România. Dar nu doresc să discut acum această problemă. Putem spune în comunicat că s-a manifestat dorința comună de a dezvolta colaborarea și în viitor. Cred că putem trece la problemele internaționale. Sunt gata să vă ascult. Henry Kissinger: Poate doriți să alegeți dumneavoastră tema, iar eu îmi voi spune părerea. Nicolae Ceaușescu: Ați călătorit mult, ați cules multe impresii. Poate că eu aș alege o temă mai puțin interesantă. Henry Kissinger: Nu am venit aici pentru a vorbi despre probleme care nu prezintă interes pentru dumneavoastră. Altfel aș începe să vorbesc despre America Latină. Nicolae Ceaușescu: Este foarte interesant; noi ne ocupăm foarte mult de dezvoltarea relațiilor cu țările latino-americane. Până acum am încheiat două tratate de prietenie în America Latină. Henry Kissinger: Cu ce țări? Nicolae Ceaușescu: Argentina și Costa Rica. Întreținem relații apropiate cu aproape toate țările din America latină.Dar, poate, într-adevăr, este mai bine să începem cu situația din Europa. Aici avem o problemă concretă, a Conferinței de securitate europeană38 și o problemă mai generală legată de existența unor stări de lucruri care pot duce la situații grave, cum este cea din Cipru. Părerea noastră este că asupra câtorva lucruri se trece uneori fără a se acorda o prea mare atenție, sau se consideră că ar fi ușor de soluționat. Henry Kissinger: Probleme de acest fel nu am niciodată. Nicolae Ceaușescu: Cu toate că s-a obținut o serie de rezultate în îmbunătățirea relațiilor dintre un șir de state, situația continuă să fie, după părerea noastră, destul de complicată. Să spun drept, este o situație care, în multe privințe, se aseamănă cu situația premergătoare celui de-Al Doilea Război Mondial. Henry Kissinger: În Europa? Nicolae Ceaușescu: Și în Europa și în lume. Henry Kissinger: De ce în Europa? Nicolae Ceaușescu: Trebuie să vedem lucrurile în strânsă legătură și cu criza energiei, a materiilor prime, cu criza financiară care, împreună, creează o situație destul de serioasă. Există, de asemenea, o puternică deplasare a mijloacelor financiare, care duce la o nouă situație economică și, până la urmă, și politică. Henry Kissinger: De acord, aceste fenomene sunt foarte serioase. Nicolae Ceaușescu: În definitiv, este greu de prevăzut cum vor acționa unele state, mai ales din Europa, pentru a soluționa aceste probleme. În trecut ele au ales calea militară. Pe urmă, sunt probleme încă nesoluționate în Europa, cu toți pașii care s-au făcut spre înțelegere și cu toate acordurile deja realizate. Situația din Cipru este foarte elocventă în această privință. Henry Kissinger: Ea demonstrează încă o dată că nu există leac pentru prostie. Împreună, militarii greci și turci au creat o porcărie de mari proporții. Nicolae Ceaușescu: În altă ordine de idei, este vorba de concentrarea foarte mare de forțe militare în Europa, cea mai mare din lume, fără precedent în trecut. Cu toate că există diferite alte focare de încordare, Europa rămâne, după părerea noastră, problema numărul unu, care trebuie să ne preocupe în momentul de față. Henry Kissinger: De acord că este problema numărul unu. Nicolae Ceaușescu: Se pune acum problema cum trebuie acționat în această situație foarte complicată. Ca să fiu în concordanță cu spiritul deschis al discuțiilor noastre din trecut, aș dori să spun unele gânduri în această privință. Henry Kissinger: De aceea v-am rugat să începeți Dumneavoastră. Eram convins că aveți ceva. Nicolae Ceaușescu: Am impresia că, atât Statele Unite, cât și Uniunea Sovietică, consideră că problemele se pot soluționa numai printr-o înțelegere între ele. Aceasta nu ar face decât să repete situația dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. Faptele demonstrează că asemenea soluții nu sunt stabile sau viabile. Henry Kissinger: Cred că așa gândește Uniunea Sovietică. Gândirea noastră este mult mai complicată. Nicolae Ceaușescu: În orice caz, pentru a putea soluționa problemele din Europa și pentru a realiza o adevărată securitate pe continent, sunt necesare concepții și acțiuni noi.Eu vă spun niște gânduri pe care le vom dezbate la Congres. Dar ați venit înainte și aș dori să vi le înfățișez.Prima problemă este de a se ajunge la o reală dezangajare militară și la o reducere a concentrării de forțe. Ce se discută la Viena, să spun cinstit, noi apreciem că nu are nici o valoare. Henry Kissinger: De acord cu Dumneavoastră. Nicolae Ceaușescu: Pentru informarea dumneavoastră, nu am luat încă o hotărâre, dar ne-am pus întrebarea dacă mai are rost să participăm, chiar în calitate de observatori. Considerăm, deci, că realmente, este necesară o abordare într-o concepție nouă și într-un spirit de acțiune nou, a problemei privind concentrarea forțelor militare și armamentelor în Europa. Este un lucru anormal și aproape neîntâlnit în istorie – în orice caz în istoria modernă – ca la 30 de ani după război să nu se încheie un tratat de pace și nici să nu se aibă în vedere acest lucru. În fond, Europa trăiește în stare de armistițiu, dacă ar fi să luăm documentele de la Postdam. Deci, a doua problemă este de a pune cu fermitate problema lichidării acestui provizorat și de a se ajunge, realmente, la un acord de pace, cu toate consecințele ce decurg din aceasta privind lichidarea completă a oricăror urmări ale stării de război, ca și a oricăror drepturi asumate în virtutea acestui fapt. Aceasta presupune, de asemenea, retragerea trupelor străine de pe teritoriile altor state, precum și alte măsuri. În acest spirit judecăm noi și problema Conferinței general-europene pe care o considerăm nu ca un moment de încheiere, cum gândesc unii, ci ca un început pentru a merge în continuare spre soluționarea definitivă a problemelor. Henry Kissinger: În privința atitudinii noastre față de Conferința europeană, nu noi am fost principalii promotori și nu noi suntem de vină că lucrurile merg destul de încet. Dorim să se ajungă la o încheiere rezonabilă și, personal, cred că Conferința se va putea încheia în primăvara anului viitor. Nu există încă un acord cu privire la nivelul fazei finale. Toată lumea spune că aceasta depinde de rezultatele Conferinței, dar acestea sunt deja perfect previzibile. Convingerea mea personală este că ultima fază va avea loc la nivelul cel mai înalt. Înainte de a se ajunge, însă, la această concluzie, dulapurile ministerelor de Externe se vor umple de rapoarte asupra unor discuții grandioase pe această temă. Dar îmi dau seama că nu aceasta este grija Dumneavoastră principală. Nicolae Ceaușescu: Într-adevăr, grija principală nu este nivelul, ci cu ce vom veni la Conferință. Henry Kissinger: După cât înțeleg, la primul coș a rămas problema modificării pașnice a frontierelor și cea a valabilității egale a principiilor sau a faptului că ele trebuie îndeplinite cu egală strictețe. Cred că problema este rezolvată, pentru că, oricum, nimeni nu înțelege despre ce este vorba. Nu mă mai refer la celelalte aspecte, pentru că am sta toată noaptea. Mai multe probleme par a fi la coșurile III și IV. Cred că, la sfârșit, vom veni cu ceva rezonabil. Oricum, nu cred că documentul va marca un punct de cotitură în istorie. Nicolae Ceaușescu: Și eu cred că problemele principale sunt rezolvate sau în curs de rezolvare, chiar și cele de la coșul III, cele umanitare. După părerea mea, problemele principale rămân cele de ordin militar, pentru prevenirea unor noi situații de încordare și cele referitoare la crearea unui organism cu caracter consultativ, într-o formă care să nu pună probleme, dar care să asigure continuarea discuțiilor asupra unui șir de aspecte care rămân de soluționat. Henry Kissinger: Am convenit cu domnul ministru de Externe ca ambasadorii noștri la Geneva să fie în contact asupra acestei probleme. Foarte sincer, doresc să vă spun că părerea noastră este exact opusă preocupării Dumneavoastră. Dumneavoastră doriți să preveniți, printr-un sistem general, ca o superputere să se amestece în afacerile interne ale statelor din Europa răsăriteană și pentru aceasta mecanismul amintit este foarte util. Noi am dori să prevenim situația în care aceeași superputere să intervină în Europa occidentală, iar în această privință mecanismul prezintă anumite pericole. Nicolae Ceaușescu: Depinde cum este organizat. Henry Kissinger: Aceasta am dori să discutăm la Geneva. Dorim realmente să examinăm ideile Dumneavoastră cu privire la mecanism înainte de a adopta o hotărâre. Nicolae Ceaușescu: Noi înțelegem că Statele Unite, fiind prezente în Europa, participând la Conferință, semnând documentele Conferinței, își asumă anumite responsabilități și dorim ca aceasta să contribuie la realizarea unei politici noi, a securității în Europa. Henry Kissinger: Înțeleg sensul observației Dumneavoastră. În ce privește problematica militară, și eu cred că discuțiile de la Viena nu duc în prezent la nimic util. Impresia noastră este că Uniunea Sovietică nu dorește să se facă progrese în această direcție în prezent. Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că problemele din Europa sunt foarte complicate și ascund pericole mari. În orice moment s-ar putea ivi noi complicații, de genul celor din Cipru, cu implicații destul de largi și greu de prevăzut. Henry Kissinger: Noi dorim să acționăm pentru stabilizarea situației, pentru o mai mare securitate. Nicolae Ceaușescu: Îmi dau seama că acum nu este timpul să discutăm, dar ridic această problemă, cu dorința de a se reflecta asupra ei și de a se gândi la soluții care, realmente, să creeze altă situație. Henry Kissinger: Ne interesează mult ideile Dumneavoastră cu privire la modalitățile concrete în care s-ar putea avansa spre o reglementare de pace și la conținutul acesteia.
Nicolae Ceaușescu: Ceea ce conțin toate tratatele de pace: lichidarea stărilor de lucruri determinate de război, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. De altfel, în însăși Carta Națiunilor Unite sunt anumite aspecte determinate de starea de război, în legătură cu care vor trebui găsite soluții corespunzătoare. Nu mă refer la dreptul de veto, nu este o problemă actuală. Dar în Cartă sunt prevederi care mențin dreptul de intervenție în treburile altor state. Henry Kissinger: Doriți să preveniți posibilitatea aplicării acestora? Nicolae Ceaușescu: Cred că toată lumea dorește aceasta. Henry Kissinger: Din punct de vedere tehnic-juridic, Dumneavoastră sunteți stat inamic pentru Uniunea Sovietică? Nicolae Ceaușescu: Legal nu, avem tratat. Dar în legătură cu articolul 53 referitor la „fostele state inamice” se pot găsi oricând interpretări. Henry Kissinger: Înțeleg ce aveți în vedere. Nicolae Ceaușescu: Să știți că nu este vorba numai de România. Este, în fond, o situație unică în istorie când, la mult timp după un război, anumite țări mențin dreptul de a interveni oricând consideră că este cazul. Henry Kissinger: Înțeleg foarte bine punctul Dumneavoastră de vedere. Personal, cred că dacă ar fi vorba de un tratat de pace cu Germania, acesta ar fi foarte greu de negociat în acest moment. Pe de altă parte, nu văd încă ce ar da un tratat de pace altor țări. Nicolae Ceaușescu: Noi avem un tratat de pace, semnat la Paris în 1947. Cu toate acestea nu dorim să repetăm povestea cu mielul și lupul. Henry Kissinger: Înțeleg ce aveți în vedere. Personal, cred că un tratat de pace cu Germania este acum foarte dificil, datorită condițiilor și mentalității din cele două părți ale Germaniei. I-am spus lui Brejnev că cel mai mare pericol pentru pace este ca R.D.G. să câștige campionatul mondial de fotbal. În mare măsură el a fost de acord. Încrederea lor în forțele proprii ar fi căpătat atunci proporții nemaipomenite și necontrolabile. Ei joacă fotbal după filozofia lui Kant, metodic. Nicolae Ceaușescu: Îi cunoașteți mai bine pe germani. Henry Kissinger: Este adevărat. Vreau să spun că noi dorim să ajungem la slăbirea confruntării militare în Europa Centrală și în alte regiuni. Nicolae Ceaușescu: Problemele acestea merită să fie discutate o dată mai în amănunt pentru că, oricum, Statele Unite, asumându-și o anumită răspundere în Europa, trebuie să țină seama mai mult de interesele tuturor statelor de pe continent. Henry Kissinger: Este un punct important, pe care cred că îl înțeleg acum foarte bine. Să spun cinstit, poate că până acum nu am privit lucrurile și sub acest aspect, pe care l-ați ridicat într-un mod atât de nuanțat. Nicolae Ceaușescu: Aș relua o idee pe care am spus-o la început. Trebuie văzut, cred, că a merge pe ideea că problemele pot fi soluționate numai prin înțelegeri în doi este de natură să ducă la eșec. Noi apreciem rolul Uniunii Sovietice și al Statelor Unite. Am spus aceasta lui Brejnev și altor conducători sovietici. Dar apreciem, totodată, că, pornind de la acest rol, ele nu pot și nu vor putea niciodată să soluționeze totul în numele altora sau nesocotind pe alții. Henry Kissinger: Noi, în Statele Unite, nu mergem pe acest drum. Nicolae Ceaușescu: Îmi reamintesc – iar dumneavoastră cunoașteți bine – ce s-a întâmplat în 1939. Stalin a preferat înțelegerea cu Hitler. S-a scris că este o înțelegere pentru o mie de ani, dar știm cât a durat și ce urmări a avut. Știm că Statele Unite nu pot fi asemuite cu Germania, dar pericolul unei înțelegeri în doi este văzut de toate țările din Europa chiar și de cei mai buni aliați ai dumneavoastră. Henry Kissinger: Nu le plac înțelegerile noastre, ca să le poată face ei. Nicolae Ceaușescu: Poate sunt împinși la aceasta de felul cum acționează Statele Unite. Henry Kissinger: Credeți că politica franceză are ceva de-a face cu ce am făcut noi? Nicolae Ceaușescu: Politica franceză poate nu, dar să știți că apreciez mai mult această politică, care este totuși, mai realistă ca a altora. Henry Kissinger: În Europa occidentală sau în Statele Unite? Nicolae Ceaușescu: În Europa. Henry Kissinger: Cel puțin, francezii încearcă să ducă o politică națională. Tot ce vreau să spun este că nu noi suntem cei care îi provocăm să facă ceea ce fac. Nicolae Ceaușescu: Dar pericolul nu este atât din partea Franței… Henry Kissinger: Ci …? Nicolae Ceaușescu: Până la urmă, problema este că se poate ajunge la o accentuare a divizării Europei. Poate fără să vrea, Statele Unite contribuie la aceasta. Henry Kissinger: Cum? Nicolae Ceaușescu: Vorbesc acum nu ca un președinte cu secretarul de Stat al Statelor Unite, ci ca un om politic cu un alt om politic care, indiferent de faptul că îndeplinește o răspundere sau alta, înțelege într-un mod mai general problemele momentului. Henry Kissinger: Sunt de acord că este necesar să pătrundem sensul istoriei, iar nu numai evenimentele zilei. Cred, de asemenea, că situația în Europa este mult mai complicată decât își dau seama cei mai mulți americani. Ce pași concreți pot fi întreprinși la un moment dat, aceasta este o întrebare mai dificilă. Nicolae Ceaușescu: Cred că unii pași concreți sunt legați de Conferința europeană, unde o serie de acțiuni, cel puțin din punct de vedere politic, pot deschide căi de soluționare a problemelor în viitor. Nu sunt printre cei care își fac iluzii despre diferitele acorduri. Știu că ele stau în vigoare cât timp se bizuie pe un anumit raport de forțe, dar și ele pot juca un anumit rol. De aceea, consider că documentele securității europene trebuie să fie cât mai clare cu putință. În convorbirea avută acum cinci ani, am vorbit de faptul că se vor produce mari schimbări. Acum putem vedea că schimbările sunt prea mari și s-au petrecut prea repede. Asupra unora nu toată lumea are înțelegerea corespunzătoare și este pregătită să le facă față. Henry Kissinger: Avem o serie de probleme pe care trebuie să încercăm să le abordăm, iar în Occident suntem singura țară care le poate rezolva. Trebuie să menținem dialogul constructiv în problema armelor nucleare, altfel pericolele vor deveni prea mari pentru ambele părți. Aceasta este evident. Trebuie să încercăm să facem ceva cu problema energiei. Dacă nu ne așezăm în fruntea acestei acțiuni, se poate ajunge la o asemenea slăbire politică a Vestului, încât întreaga structură din perioada postbelică se poate dezintegra. Istoria ne dă, desigur, o anumită perspectivă. Dar să nu credeți că apreciem că putem să rezolvăm toate aceste probleme numai cu Uniunea Sovietică. În Europa avem nevoie de mai multă conștiință națională. Dacă S.U.A. ar acționa singure în toată lumea, în toate problemele, ne-am epuiza repede substanța națională. De aceea, înțelegem că trebuie să contribuim ca Europa să dobândească o identitate mai puternică. Acest lucru este necesar și pentru propria noastră bunăstare. Nicolae Ceaușescu: Eu am încredere în Europa. Dar sunt și probleme complicate care trebuie soluționate. Aici Uniunea Sovietică și Statele Unite pot aduce o contribuție importantă în măsura în care țin seama de tendințele existente și de năzuințele popoarelor europene. Henry Kissinger: Vreau să vă spun ceva, domnule Președinte, pentru a arăta că înțeleg preocuparea Dumneavoastră. Cândva, când eram profesor, am studiat politica externă a lui Bismark. În acea perioadă situația din Germania era următoarea: era o țară oarecum agresivă – Prusia și o țară mai puțin agresivă – Austria, plus o seamă de state germane mai mici care priveau spre Austria, căutând protecția ei. În 1864, Bismark a convins Austria că țările mici nu fac decât greutăți, încurcă lucrurile și de aceea este mai bine ca problemele să fie rezolvate de Prusia și Austria direct, fără a ține seama de țările mai mici. Austria a acceptat. Toate statele germane mai mici au fost demoralizate. Doi ani mai târziu, Prusia ataca Austria, care ajunsese total izolată. Uneori, putem învăța din istorie. Nicolae Ceaușescu: Să sperăm. Henry Kissinger: Nu va exista un condominiu atâta timp cât eu sunt secretar de stat. Nu suntem copii, știm și noi ce este strategia. Și, la urma urmei, ce am făcut noi care ar putea sugera că ne îndreptăm spre un condominiu? Nicolae Ceaușescu: Cred că am discutat destul despre Europa. În orice caz, aș dori să repet că noi am dori ca Statele Unite să adopte la Conferința europeană o poziție cât mai constructivă posibil și, în general, în îndeplinirea răspunderii pe care și-a asumat-o în Europa, să contribuie la rezolvarea problemelor complexe, în spiritul securității și păcii. Henry Kissinger: După discuțiile cu reprezentanții Dumneavoastră cred că vom deveni ceva mai activi la Conferință. Pot spune în mod confidențial că, în general, intenționăm să fim mai activi și vom vorbi serios cu cancelarul vest-german, atunci când va veni la Washington, în decembrie. Cred că înțeleg problema fundamentală pe care o aveți în vedere în legătură cu rolul Americii în Europa. Ați menționat Ciprul și Orientul Mijlociu. Pe care doriți să le discutați? Nicolae Ceaușescu: Despre Orientul Mijlociu cel mai mult puteți vorbi Dumneavoastră. Ați fost acolo de mai multe ori, acum mergeți din nou. Henry Kissinger: M-am cam supărat că nu am fost invitat la conferința arabă la nivel înalt. Am văzut în ultimul timp mai mulți arabi decât s-au văzut ei între ei. Mi s-a spus că trebuie să mă însor pentru că m-am sărutat cu atât de mulți miniștri arabi încât nu o să mai pot face diferența. Mie îmi plac liderii arabi. Sunt oameni cu personalitate puternică, cu un temperament romantic, cu o enormă complexitate de calcul, angajați permanent în încercarea de a obține un avantaj pe seama altuia. Ce se poate întâmpla când se adună împreună 19 prim-miniștri și președinți arabi este dincolo de capacitatea mea de imaginație. Problema de bază cu arabii este că nu poți spune unde se sfârșește realitatea și unde începe poezia epică. Cred că la Rabat au făcut mai multă poezie epică. Părerea noastră despre Organizația palestiniană este destul de clară. Nu avem nimic împotriva O.L.P. ca atare. Eram gata să începem contactele politice cu ei. Începusem deja, după cum știți, unele explorări secrete. Problema imediată este însă cum să redăm cel puțin o parte din Cisiordania sub control arab. Pentru aceasta era necesar Hussein. Ideea mea era să aibă loc negocieri între Hussein și israelieni. Am obținut acordul Israelului pentru asemenea negocieri acum 6 săptămâni. Într-un termen de 6 luni am fi reușit cu siguranță să realizăm ceva. După acest acord ar fi venit momentul recunoașterii O.L.P. Acum avem de a face cu o situație foarte complexă. Arabii au recunoscut O.L.P., cu care Israelul nu vrea să discute. Este adevărat că nimeni nu dispune de mijloace să-i determine pe israelieni să facă ceva, cu excepția noastră. Dar există limite și în privința capacității noastre, care țin mai mult de situația noastră internă. Totuși, acționând în secret, pas cu pas, se putea ajunge la înapoierea măcar a unei părți din Cisiordania către Iordania, cu alte cuvinte către arabi. Știu ce se va întâmpla acum. Sadat și Feysal sunt conștienți că s-au încurcat lucrurile. Așa că acum îmi vor cere să fac o minune. Hussein a ieșit din joc. Assad a realizat ceea ce și-a dorit, adică să îngreuieze posibilitatea unor negocieri separate și să evite propria izolare. Mie îmi place în mod special Assad. Îl cunoașteți? Nicolae Ceaușescu: Suntem prieteni. Henry Kissinger: Este un om cu un caracter puternic, de o mare integritate. Eu înțeleg bine politica lui, aproape că nici nu are de ales. Acum mă duc în zonă să le spun că trebuie să rezolve încurcătura în care au intrat. Principalul este să menținem ritmul mișcării înainte spre pace. Aceasta trebuie, desigur, să includă și Siria și pe palestinieni, dar trebuie făcut într-un fel care să poată da rezultate. Este greu de spus ce se va întâmpla în mod concret. Secretul acțiunii noastre de anul trecut și de anul acesta este că Statele Unite nu au anunțat niciodată un scop final, ci au avansat pas cu pas. Aceasta i-a împiedicat pe oponenții noștri din interior să se unifice. De asemenea, Israelului i-a fost mai greu să ne reziste. Acesta este acum singurul mod de a proceda care poate avea succes. Alternativa este înghețarea situației sau un nou război. Apreciez că un război ar fi acum fără rezultat: o victorie tactică pentru israelieni, dar un nou impas strategic. Va trebui să vedem ce se poate pune la cale acum. Până la urmă, va trebui să mergem cu toții la Geneva. Am sperat sincer că se va putea realiza o oarecare retragere israeliană înainte de Geneva, pentru că, după redeschiderea conferinței va urma, normal, o lungă perioadă de stagnare. Aceasta este o apreciere cinstită a situației. S-ar putea să-mi schimb părerea după ce mă văd cu toți prietenii mei, începând de marți seara. Nicolae Ceaușescu: Situația este, desigur, complexă în Orientul Mijlociu. Și eu m-am întâlnit practic, cu toți conducătorii arabi, în afară de regele Feysal. Henry Kissinger: Vă așteaptă o mare surpriză. Pentru a vă ilustra mentalitatea arabă, iată ce mi s-a întâmplat. După discuțiile avute cu primul ministru israelian le-am trimis câte o scrisoare miniștrilor de externe arabi. Când m-am întâlnit cu unul dintre ei, mi-a spus: „Acum știm că ai mințit pentru că am comparat toate scrisorile și am văzut că sunt identice!”. Nicolae Ceaușescu: Sigur, arabii au o civilizație veche, o veche experiență și pot fi și destul de romantici. În sine, nu este un lucru rău. Henry Kissinger: Mie, sincer, îmi plac, am o slăbiciune specială pentru sirieni. Pentru aceasta Dumnezeu mă va pedepsi într-o zi. Nicolae Ceaușescu: Nu cred! Pe lângă toate acestea, arabii au căpătat acum un atu puternic – petrolul și cele câteva zeci de miliarde de dolari care se concentrează în Orientul Mijlociu. Eu am, totuși, impresia că, dacă se constată că sunt înțeleși, cu arabii se poate ajunge la rezultate bune. Henry Kissinger: De acord cu Dumneavoastră! Nicolae Ceaușescu: Acum cinci ani, când ați venit cu președintele Nixon, relațiile noastre cu țările arabe nu erau prea bune, iar după vizită, cu sprijinul prietenilor, aceste relații s-au înrăutățit și mai mult. Actualmente, aș putea spune că dintre țările socialiste, poate cu excepția Iugoslaviei, avem, poate, cele mai bune relații cu țările arabe. Henry Kissinger: Probabil este adevărat. Este și impresia mea după discuțiile avute cu arabii. Nicolae Ceaușescu: Avem relații bune și cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei. Cu Arafat am chiar relații prietenești, acum două săptămâni a fost în România. În lumea arabă s-au produs schimbări radicale, în ultimii ani, în ceea ce privește felul de a judeca lucrurile. Astăzi este acceptat faptul că Israelul constituie o realitate și că trebuie să se ajungă la o înțelegere corespunzătoare cu el. Deci, fantezia și romantismul din trecut au dispărut în mare măsură în ce privește problemele legate de Israel. Mai toate țările arabe au înțeles că trebuie să se preocupe mai mult de dezvoltarea lor economică și socială, să-și asigure independența. Ei înțeleg acum bine că războiul și menținerea încordării în Orientul Mijlociu sunt în detrimentul lor din toate punctele de vedere, după cum sunt, de altfel, și pentru Israel. Henry Kissinger: Pentru Israel în orice caz. Nicolae Ceaușescu: S-au produs deci schimbări mari. Acestea creează, după părerea mea, condițiile pentru o soluționare acceptabilă tuturor părților. Recunoașterea O.L.P. era de așteptat și nu trebuie considerat ca ceva surprinzător. Henry Kissinger: Nu sunt surprins, dar cred că acum s-a făcut o greșeală tactică. Nicolae Ceaușescu: Chiar și tactic nu este o greșeală. Israelul însuși are nevoie de anumite zguduiri pentru a înțelege realitatea. Ieri am discutat despre aceasta cu ministrul Economiei, Bar-Lev. Henry Kissinger: Sper că este mai priceput în economie decât în linii de apărare. Nicolae Ceaușescu: Liniile de apărare nu mai au azi mare valabilitate. Henry Kissinger: Îl cunosc pe Bar-Lev, mi-a fost student. Este un om foarte inteligent. Istoria războaielor în deșert arată că armata care se află la celălalt capăt al deșertului pierde. În cel de-al Doilea Război Mondial nici un comandant nu a câștigat două bătălii la rând, pentru că se îndepărta de bază. Nicolae Ceaușescu: N-aș dori să intru în considerente strategico-militare.Fapt este că Bar-Lev a spus că ei recunosc existența unei probleme palestiniene și că ea trebuie soluționată. Henry Kissinger: Fără îndoială. Și care era soluția lui? Nicolae Ceaușecscu: Nu am discutat soluții cu el. Dar însuși faptul că și în Israel începe să se înțeleagă faptul că trebuie soluționată problema palestiniană este un element pozitiv. Henry Kissinger: De acord. Numai că acum va mai dura. Nicolae Ceaușescu: Fără îndoială. Dar câte o dată anumite evenimente pot forța oamenii să înțeleagă, așa cum s-a întâmplat în Portugalia cu coloniile. Henry Kissinger: Cred că nu este rea comparația. Am crezut întotdeauna că în Israel, când se ajunge la pace, lucrurile se vor petrece ca în Portugalia, la început foarte încet, pentru un timp, apoi foarte repede. Nicolae Ceaușescu: În fond, Arafat și cercurile conducătoare ale OLP au ajuns la concluzia că trebuie pornit de la realități, iar printre aceste realități se numără și existența Israelului. Henry Kissinger: De ce nu o spun public? Nicolae Ceaușescu: Prima dată am discutat cu el acum doi ani și jumătate. Pe atunci nici nu vroia să audă. De fapt, suntem singurii care i-am pus problema că trebuie pornit de la recunoașterea realităților și de la necesitatea organizării unui stat pe un teritoriu al lor. Henry Kissinger: De acord că aceasta este singura platformă realistă. Nicolae Ceaușescu: Acum ei acceptă această idee. Ultima dată am discutat cu ei cu harta în față. În fond, ei doresc să-și organizeze un stat independent în Cisiordania, pe teritoriul ocupat în 1967, și în Gaza, legând cele două părți printr-un coridor în genul celui de la Berlin. De asemenea, ei sunt gata să accepte o anumită formă de colaborare cu Hussein și în perioada următoare, chiar după constituirea statului lor, într-o formă federală, sau așa cum ajung să se înțeleagă. Henry Kissinger: Preocuparea noastră, domnule Președinte, nu este Hussein ca atare, ci cum să ajungem la negocieri efective. Nicolae Ceaușescu: Recent l-am trimis pe reprezentantul meu la regele Hussein, după vizita lui Arafat, tocmai pentru a discuta această problemă. Am impresia acum că înțelegerea de la Rabat creează condiții pentru o abordare mai realistă, angajând și O.L.P. pe un drum nou. În mod confidențial, vreau să vă spun că Arafat este foarte preocupat ca în toate problemele să aibă garanții cât mai mari din partea O.N.U. Ar dori, de asemenea, ca teritoriul să-l primească cel puțin cu participarea O.N.U. dacă nu prin O.N.U. Henry Kissinger: Foarte interesant. Nicolae Ceaușescu: A învățat și el ceva în 20 de ani. De aceea mi se pare că situația este acum mai favorabilă pentru a înainta spre o soluție. Zilele acestea urmează să se discute la O.N.U. problema palestiniană. Fără îndoială că ar fi util ca Statele Unite să adopte o poziție cât mai realistă, în orice caz nu o poziție de respingere a O.L.P. Cu atât mai bine ar fi dacă însuși Israelul ar recunoaște necesitatea unei soluționări politice a problemei palestiniene, care să le asigure palestinienilor dreptul la o viață independentă. Aceasta ar crea o bază nouă pentru soluționarea problemelor în perspectivă. Israelul nu trebuie să-i ridice pe palestinieni împotriva sa, ci, dimpotrivă, să și-i aproprie. Avem exemplul greșelii lui Makarios în Cipru, care nu a înțeles nevoia de a ține seama de turci, de a le asigura condiții egale și de a-i apropia. Henry Kissinger: Complet de acord. Nicolae Ceaușescu: Palestinienii există acolo și vor exista. Oricum, israelienii vor trebui să trăiască în pace și colaborare cu ei. Trebuie, însă, să li se și ofere posibilitatea de a face aceasta. Din discuțiile cu Arafat și cu alți conducători palestinieni, consider că este posibilă o soluție rezonabilă și acceptabilă în problema palestiniană. Henry Kissinger: Foarte interesant. Nicolae Ceaușescu: Însăși dorința lor de a angaja O.N.U. mai puternic este foarte pozitivă. Henry Kissinger: Vom stabili contacte cu ei în următoarele câteva luni, pentru informarea Dumneavoastră confidențială, probabil înainte de sfârșitul anului. Va trebui ținut în secret din motive interne. Nicolae Ceaușescu: Este bine. Cred că veți ajunge la concluzii și înțelegeri realiste. Ei doresc, la un anumit moment, să se întâlnească și cu conducătorii Israelului. Henry Kissinger: I-ați spus acest lucru lui Bar-Lev? Nicolae Ceaușescu: I-am spus. Henry Kissinger: Și ce a spus el? Nicolae Ceaușescu: A spus că va raporta. Cred că aveți dreptate, ar fi bine dacă Israelul s-ar retrage din unele teritorii. Aceasta ar crea o atmosferă mai bună. În același timp, este util, după părerea mea, să se reia negocierile de la Geneva cât mai curând. Nu pentru că acolo s-ar soluționa problemele, ci pentru că optic, pentru opinia publică s-ar crea o atmosferă nouă. În același timp, se pot continua negocierile pe alte diferite căi. Henry Kissinger: Depinde, de fapt, cum se duc negocierile la Geneva. Dacă se duc într-un anumit spirit, atunci procesul va merge exact cum ați spus. Dar sunt țări care văd în aceasta o problemă de prestigiu, insistă ca nimic să nu se producă fără participarea lor. Aceasta complică lucrurile. Însă modelul prezentat de Dumneavoastră este exact ceea ce doresc și prefer și eu. Nicolae Ceaușescu: În politică trebuie să se țină seama și de prestigiu. În cadrul Conferinței se poate foarte bine să se dea girul și aprobarea pentru cele realizate în tratativele duse pe alte căi care, oricum, nu pot fi excluse. Henry Kissinger: Cred că este o procedură foarte bună. Voi discuta aceasta în timpul vizitelor în Orientul Mijlociu. Nicolae Ceaușescu: Cred că este în interesul reglementării, inclusiv interesul Statelor Unite, de a fi angajate în acest proces și alte state. Nu multe, dar un anumit număr de state care pot ajuta efectiv la rezolvarea problemelor. Henry Kissinger: De exemplu? Nicolae Ceaușescu: Unele state din Europa occidentală, Iugoslavia, România chiar. Henry Kissinger: Mă interesează mai mult România decât Iugoslavia. Vorbesc foarte serios. Iugoslavia adoptă o poziție prea unilaterală. Nicolae Ceaușescu: Câteva țări din grupul nealiniaților ar putea fi de mare ajutor. Au influență și în țările arabe și au și legături cu Israelul, în ciuda unor probleme. Henry Kissinger: Mă voi gândi foarte serios la aceasta. Cred că ar putea fi calea de urmat. Înțeleg că s-ar deschide Conferința de la Geneva, iar paralel s-ar desfășura discuții cu sprijinul unor țări nealiniate și europene. Nicolae Ceaușescu: Pot fi constituite o serie de grupuri de lucru care să studieze diferite probleme. Între timp, ar continua discuțiile. Se asigură astfel și prestigiul, se înlătură susceptibilitățile, se creează o atmosferă optimă pentru soluționarea problemelor. Chiar pentru relațiile Statelor Unite cu țările vest-europene este utilă participarea unor state din zonă. Vedeți, acum încep să apăr Statele Unite! Henry Kissinger: În Europa există o singură țară care creează probleme. Nicolae Ceaușescu: Nu aș vrea să intru într-o discuție pe această temă. Henry Kissinger: Întrucât problemele reale nu se discută la Geneva, până la urmă este destul de indiferent cine va merge la Geneva. Singura problemă este cu Israelul. Nicolae Ceaușescu: Și eu am convingerea că nu la Geneva se rezolvă lucrurile. Dar anumite forme nu trebuie excluse. Henry Kissinger: De acord. Nicolae Ceaușescu: Oricum, o participare mai activă a O.N.U., cel puțin în faza finală, pentru girul politic și concretizarea definitivă a soluțiilor își are importanța sa. Henry Kissinger: Din nou sunt de acord. Nicolae Ceaușescu: Aveam de gând să vă ofer o masă. Să nu ne acuzați că v-am invitat în România și nici măcar nu v-am dat de mâncare. Poate să facem acum o pauză și să continuăm mai târziu. (După dineu) Nicolae Ceaușescu: Am să vă rog să transmiteți președintelui Ford salutul meu și cele mai bune urări. Aștept cu multă plăcere să-l reîntâlnesc în România. Henry Kissinger: Voi face aceasta negreșit. Nicolae Ceaușescu: Vă rog, de asemenea, dacă aveți ocazia, să transmiteți domnului Nixon salutul meu și urări de sănătate. Știu că a avut o situație grea cu sănătatea și îi urez însănătoșire grabnică. Henry Kissinger: Va aprecia mult acest gest. Eu vorbesc adesea cu președintele Nixon la telefon. Și în mod sigur voi sta de vorbă cu el la revenirea în S.U.A. Îi voi transmite salutul Dumneavoastră. Nicolae Ceaușescu: Noi păstrăm o amintire prietenească față de domnul și doamna Nixon, așa că vă rog să transmiteți din partea și a soției, urările noastre și pentru doamna Nixon. Sper că va fi posibil să ne reîntâlnim. Henry Kissinger: Voi face aceasta. Sunt sigur că va aprecia gestul pentru că, dintre liderii lumii, pe Dumneavoastră vă prețuia și vă respecta cel mai mult. Nicolae Ceaușescu: Noi, și eu personal, suntem convinși că fostul președinte Nixon a făcut mult pentru destinderea internațională, pentru colaborarea dintre țările noastre. Henry Kissinger: Istoria îl va trata mai bine decât au făcut-o contemporanii săi. Nicolae Ceaușescu: Din păcate, așa se întâmplă câteodată. Mi se pare că rămăsesem la Cipru. Noi considerăm că este o situație deosebit de gravă, care poartă pericolul unor mari complicații în zonă. De aceea suntem convinși că trebuie făcut totul pentru o soluție cât mai grabnică. Nu are rost să intrăm în istoria acestei probleme, dar considerăm că menținerea independenței și integrității Ciprului este esențială pentru pacea în zonă. Henry Kissinger: La început, vecinii Dumneavoastră au vânturat ideea că Statele Unite au pus la cale lovitura de stat din Cipru. Aceasta este o prostie totală. Noi nu avem nimic împotriva lui Makarios. Singurul lui necaz era că talentul său era mai mare decât insula. Lucrul acesta li se întâmplă multor greci. Evenimentele s-au petrecut acolo în ultimele două săptămâni ale președintelui Nixon și în prima săptămână a președintelui Ford. În esență, noi suntem în favoarea unei soluții negociate care să asigure independența și integritatea Ciprului. Vineri, voi pleca la Ankara să văd dacă îi pot convinge pe turci să facă un gest care să le permită grecilor să vină la tratative. Nicolae Ceaușescu: În fond, se pare că punctele de vedere sunt foarte apropiate. Henry Kissinger: În multe probleme. Nicolae Ceaușescu: Și grecii din Cipru acceptă ideea federalizării, fără împărțirea insulei în două zone. Henry Kissinger: Cred că aceasta este soluția care se va accepta până la urmă. Nicolae Ceaușescu: Împărțirea insulei în două zone ar fi și practic foarte grea. Stabilirea mai multor cantoane cu caracter autonom ar fi o soluție mai bună. Henry Kissinger: Statele Unite sunt gata să accepte ceea ce este acceptabil pentru cele două părți. La 9 august, înainte de cea de-a două invazie turcă, le-am propus turcilor soluția cu cele șase cantoane. Atunci turcii au acceptat, dar grecii nu au dorit să discute. Nicolae Ceaușescu: Se pare că acum această soluție este acceptabilă. Henry Kissinger: Se pare că toate persoanele care suferă de instabilitate emoțională trăiesc la 700 km de București – Orientul Mijlociu, Grecia, Turcia, Cipru. Nicolae Ceaușescu: În orice caz, noi considerăm că trebuie depuse toate eforturile, iar Statele Unite pot face mult pentru a se ajunge la o soluție. Henry Kissinger: Vom face tot ce se poate, dar grecii ne-au rugat să nu fim prea activi până la 17 noiembrie, când au alegeri. Oricum, până atunci nici nu pot rezolva nimic. Nicolae Ceaușescu: Situația este complicată și în Turcia din acest punct de vedere. Henry Kissinger: Este adevărat, au probleme interne. În Turcia nu este un guvern destul de puternic pentru a putea întreprinde acțiuni majore. Nicolae Ceaușescu: După cât se pare, există guverne destul de puternice pentru a complica lucrurile, dar prea slabe pentru a le îndrepta. Henry Kissinger: Când se complică lucrurile este un semn că avem de-a face cu un guvern slab. Cred că junta din Grecia a dat lovitura în Cipru, pentru că era slabă, iar nu pentru că era puternică. Nicolae Ceaușescu: Eu am spus tot ce am avut de spus. Henry Kissinger: La începutul acestei călătorii am fost în Uniunea Sovietică. Am avut discuții destul de bune cu Brejnev. Sper că vom putea face unele progrese privind limitarea înarmărilor strategice. La întâlnirea de la Vladivostok 56 nu ne așteptăm la hotărâri majore. Nu doresc să revin, însă, la discuția de la început, pentru a nu se considera că Statele Unite vor să ajungă la înțelegeri cu Uniunea Sovietică, desconsiderând punctul de vedere al altor prieteni. Vă informez că înainte de sfârșitul anului intenționez să vizitez Republica Populară Chineză. Nicolae Ceaușescu: Noi considerăm că relațiile Dumneavoastră cu Uniunea Sovietică sunt necesare iar acordurile pentru limitarea armamentelor, în măsura în care se realizează, ar fi deosebit de bune. Ca și în trecut, noi nu putem decât să salutăm asemenea pași. Doresc să vă spun și Dumneavoastră ce le-am spus sovieticilor. Din păcate, cheltuielile pentru înarmare și înarmarea propriu-zisă continuă, apar noi țări posesoare de arme nucleare, alte țări forțează ritmul înarmărilor. De aceea, orice înțelegere între SUA și URSS, până la urmă nu soluționează problemele de fond. Poate că în condițiile actuale două țări mari pot ajunge la unele soluții, dar în perspectivă problema armelor și mijloacelor lor de transport va deveni mult mai gravă. O problemă tot mai importantă este cea a RP Chineze, care nu poate fi ținută la o parte sau neglijată în toate aceste tratative internaționale. Henry Kissinger: Sunt total de acord. Noi am anunțat Republica Populară Chineză că suntem gata să negociem cu ei tot ce negociem sau am negociat cu Uniunea Sovietică. Nicolae Ceaușescu: În următorii ani R.P. Chineză va juca un rol tot mai important în viața internațională. Față de acum cinci ani 43, când am discutat despre aceasta, ea a devenit o forță tot mai puternică. Henry Kissinger: Parțial, cu ajutorul nostru, cel puțin diplomatic, pentru că am ajutat China să iasă din izolare. Nu este, însă, nici o îndoială că China devine tot mai importantă. Nicolae Ceaușescu: Cred că unii își fac calcule greșite, în legătură cu unele probleme interne din China. Henry Kissinger: Noi nu facem asemenea calcule. Noi îi luăm pe chinezi foarte în serios. Nicolae Ceaușescu: În perspectivă, și nu îndepărtată, ci apropiată, China și, probabil, și alte state și zone vor avea un cuvânt mult mai greu în problemele internaționale. Henry Kissinger: De acord. Noi nu avem vreun interes special să excludem alte națiuni. Nicolae Ceaușescu: Și America Latină va deveni o forță puternică. Henry Kissinger: Dar fragmentată, nu unită. Vor fi mai multe centre de putere – Argentina, Mexic, Brazilia. Nicolae Ceaușescu: Se pot uni. Henry Kissinger: Nu mă opun, dar mă îndoiesc. Îi cunosc bine. Nicolae Ceaușescu: Prin deplasarea a zeci de miliarde de dolari în statele deținătoare de petrol se creează o situație cu totul nouă în situația economică, iar aceasta influențează puternic și situația politică. Henry Kissinger: Este adevărat. Nu reușesc să conving multă lume de acest adevăr în Statele Unite. De aceea am ținut discursul la ONU pe această temă. Nicolae Ceaușescu: Este necesar să se acționeze în aceste condiții pentru stabilirea unor asemenea raporturi și a unor asemenea soluții care să excludă în viitor o confruntare. Dacă lucrurile nu încep să fie rezolvate acum, posibilitatea confruntării crește mult. Henry Kissinger: Inevitabil, pentru că este de neconceput ca 50 de milioane de oameni din țările cu petrol să modifice civilizația industrială a 800 milioane de oameni. Nu vor permite. Noi vom face unele propuneri luna viitoare. Nicolae Ceaușescu: Ne gândim și noi la unele propuneri. Vrem să ne așezăm în fruntea țărilor care luptă pentru o lume mai dreaptă și mai bună. Henry Kissinger: Ne includeți și pe noi? Nicolae Ceaușescu: Mergem împreună. În unele probleme am putea face unele schimburi de păreri utile. La Roma, de exemplu, ne gândim să sugerăm necesitatea unui program elaborat de FAO57, pentru dezvoltarea producției agricole în țările în curs de dezvoltare. Henry Kissinger: Fac și eu aceeași propunere, numai că nu mă refeream la FAO. Nicolae Ceaușescu: Sugestia este conținută în mesajul transmis Conferinței. Cred, de asemenea, că, fiind o organizație internațională, FAO este forul cel mai potrivit, care să patroneze programul, să ajute cu experți la realizarea lui mai rapidă. Henry Kissinger: Nu avem nimic împotriva FAO. Totul este să fie sprijinită ideea de bază. Din păcate, FAO nu dispune de cadre prea puternice. Nicolae Ceaușescu: Poate fi ajutată. În orice caz, este neapărat necesară inițierea unui program vast de dezvoltare a agriculturii în țările în curs de dezvoltare, incluzând chimizarea, irigațiile, mecanizarea și pregătirea cadrelor. Henry Kissinger: Veți vedea că avem păreri foarte apropiate. Dacă nu se realizează progrese rapide în această direcție, vom avea un deficit mondial de 85 milioane tone. Aceasta este mai mult decât totalul rezervelor existente. Nicolae Ceaușescu: În raporturile noastre bilaterale cu câteva țări din Africa, noi am început o colaborare largă în domeniul agriculturii. Acum discutăm câteva asemenea acțiuni în America de Sud. Henry Kissinger: Putem examina aceste lucruri în comisia mixtă. Nicolae Ceaușescu: În general, punerea la punct a unor programe speciale pentru țările rămase în urmă va fi una din problemele cele mai importante ale viitorului. Henry Kissinger: În unele domenii. Dar trebuie să acționăm astfel ca țările respective să poată prelua efectiv îndrumarea acestor proiecte. Nicolae Ceaușescu: Nici nu se poate altfel. În fond, toate problemele legate de criza actuală nu pot fi soluționate, dacă nu se acționează unitar pentru clădirea colaborării pe o bază nouă. Până la urmă, aceste probleme sunt mai complicate decât cele din Orientul Mijlociu. Henry Kissinger: Cred că aveți un serviciu de informații foarte bun. M-am convins că ați văzut un exemplar al cuvântării pe care urmează să o rostesc la Roma. Aceasta este, de fapt, tema discursului. Nicolae Ceaușescu: Nu prea apelăm la serviciile de informații, în special când este vorba de Statele Unite. Henry Kissinger: Singurul folos al serviciilor de informații este de a constata care din știrile publicate în presă este cea adevărată. Nicolae Ceaușescu: Sunt multe probleme, dar esențialul este de a se găsi noi căi de colaborare. În acest sens, O.N.U. poate juca un rol mai important în a ajuta ca toate statele să se angajeze în soluționarea problemelor existente. Henry Kissinger: Trebuie să simțim o răspundere globală din partea fiecărei națiuni. Nicolae Ceaușescu: Cu cât unele țări sunt lăsate la o parte, cu atât sunt împinse să găsească soluții în afară, mărind pericolul unor confruntări. Este încă greu de vorbit că în situația internațională de azi ar exista o adevărată ordine democratică, care să permită participarea tuturor statelor la elaborarea și adoptarea soluțiilor. Henry Kissinger: Sunt de acord cu Dumneavoastră când vorbiți de o nouă ordine economică, de agricultură, de energie – toate statele trebuie să participe. Nicolae Ceaușescu: Numai aici? Henry Kissinger: Sunt probleme ca armamentele nucleare strategice. Nu cred că alte țări știu destul pentru a lua decizii. La securitatea europeană, de pildă, toate țările trebuie să participe. Depinde de subiect. Nicolae Ceaușescu: Este adevărat că problemele armelor nucleare strategice nu sunt cunoscute de toate statele. Dar, în fond, problemele dezarmării nucleare interesează deopotrivă toate statele. Sunt de acord că nu în toate problemele trebuie să participe neapărat toată lumea, dar sunt probleme reale care nu pot fi rezolvate decât cu participarea tuturor. Henry Kissinger: Am impresia că Dumneavoastră sunteți foarte preocupat de această problemă. Nu cred, însă, că suntem în divergență. Vă rugăm ca, în orice problemă aveți păreri sau propuneri, să ne trimiteți emisari sau mesaje speciale. Nicolae Ceaușescu: Nu este o preocupare specială a României și, din cât cunoaștem noiste tot mai presantă. Henry Kissinger: Necazul este că la O.N.U. orice discuție tinde să se transforme într-o confruntare între blocuri. De aceea, căutăm să formăm grupuri care să reunească părțile interesate. Nicolae Ceaușescu: Sunt probleme care și noi considerăm că este bine să fie rezolvate între părțile interesate, dar sunt altele care nu pot fi soluționate viabil decât cu participarea tuturor statelor. Dar e târziu și mă tem că v-am obosit prea mult. Henry Kissinger: Deloc. Este întotdeauna o plăcere să discut cu Dumneavoastră, domnule Președinte. Sunt puțini conducători în lume care să aibă o asemenea viziune globală. Aș fi dorit să pot sta mai mult pentru a continua discuțiile și mâine. Nicolae Ceaușescu: Sper să ne revedem. Henry Kissinger: Poate anul viitor, dacă reușim să aranjăm vizita președintelui Ford. 4 noiembrie 1974[1].
[1] Fotocopia ocumentului original din arhivele Departamentului de Stat privind întâlnirea dintre Preşedintele României, Nicolae Ceausescu şi Secretarul de Stat al S.U.A., Henry Kissinger
Ultima carte din Tora, cartea a cincea din Vechiul Testament, a fost prezentată ca „un manuscris din străbuni” descoperit de către leviţi. Cele două cărţi care-i preced, Leviticul şi Numerii, au pretenţia că conţin instrucţiunile pe care i le-a dat Iehova lui Moise şi acesta le-a transmis leviţilor. Prima şi cea mai importantă obligaţie este să practici ura de rasă şi ura religioasă. Dacă mai persistă unele fragmente şi resturi din tradiţiile folclorice pre-levitice care îndeamnă la iubire, toleranţă, cinste în relaţiile cu toţi ceilalţi oameni, ele sunt contracarate de legea levitică care spune clar: „copiii popoarelor de alt neam care locuiesc aici… sunt proprietatea voastră… ei vor fi robii voştri pe vecie… dar pe fraţii voştri izraeliți să nu-i înrobiţi cu străşnicie” (Leviticul, 25 45). În Deuteronomul (22, 25-27), în caz de viol, cel care violează este pedepsit cu moartea, nu victima violului; în Leviticul (19, 20-22), dacă un bărbat violează o sclavă, victima nevinovată, sclava, este pedepsită cu biciuirea, iar bărbatului „i se iartă păcatul” (22). „Numerii”, a patra carte din Tora/Vechiul Testament a fost scrisă ultima şi conţine şi cea mai puternică expresie a crezului politic levitic. Aici leviţii s-au debarasat de privilegiul de a înjunghia pe altarul lui Iehova pe primul copil al fiecărei femei din trib, care nu le era de prea mare folos, după cum se vede din profeţi şi din toate poveştile despre răscoale ca aceea a lui Core. Ei pun în gura lui Iehova decizia de a accepta clasa leviţilor în loc de sacrificiul primului născut, ca substitut: şi pentru că erau 273 mai mulţi primi-născuți decât leviţi în momentul acela, excesul de primi-născuţi au fost răscumpărat cu bani de la moartea pe altar şi anume cu 100 de oboli de fiecare, bani pe care i-a luat Moise (Numeri, 3, 40-49). Leviţii au continuat să stăpânească în mod absolut prin teroare, chiar dacă nu mai înjunghiau pe altar fiecare prim-născut al fiecărei femei; aveau putere să otrăvească femeile acuzate de soţi geloşi (5, 12-31), într-o ceremonie de tipul celor practicate de vracii triburilor primitive din Africa. O mare parte din populaţia Canaanului îl venerau pe Baal, în timp ce iudeii îl venerau pe Iehova, ceea ce micşora influenţa leviţilor. Aceştia au instaurat ura religioasă, instigând la masacrul şi genocidul tuturor celor care nu li se închinau lor şi zeului lor, Iehova. Astfel, conducătorii celor care nu se închinau lui Iehova au fost spânzuraţi (Numerii, 25, 4); şi credincioşii lui Baal au fost masacraţi (25, 5).
La ura religioasă s-a adăugat imediat şi ura de rasă: madianiţii trebuie masacraţi pentru că sunt din alt trib: Fineas levitul a înjunghiat femeia madianită (cu multă plăcere relatează scribii: „în organele genitale“) pentru simplul fapt că era madianită. Imediat după acest act plăcut lui Iehova, mânia acestuia a încetat – dar nu înainte de a porunci neamului ales să masacreze populaţia madianită (Numerii, 26, 7-8,17). Ultima faptă pământească a lui Moise a fost să dirijeze masacrarea madianiţilor, pe care i-au ucis şi jefuit şi ale căror soţii şi copii i-au luat sclavi (31, 7-14). Când s-au întors încărcaţi de pradă, Moise i-a certat pentru că au cruțat femeile şi copiii şi a ordonat să fie ucişi dintre prizonieri toţi copiii de sex masculin şi toate femeile care nu mai sunt virgine, permițând să fie lăsate în viaţă fetiţele şi fetele virgine care să satisfacă poftele sexuale ale soldaţilor (31;17-18). Astfel se încheie scrierea „legii” de către o sectă puţin numeroasă de leviţi cu câteva mii de adepţi fanatici care a trăit în Babilon în ghetourile construite de ei sub oblăduirea tolerantului guvern babilonian. O sectă mică, dar a cărei activitate are urmări de proporţii universale; căci această sectă ațâță instinctele de agresiune şi jaf şi promite răsplată materială, promovând, astfel, ceea ce este mai universal în oameni şi mai uşor de a ațâța – în timp ce imboldul bunătăţii, generozităţii, toleranţei, este mult mai greu de inspirat şi mult mai puţin prezent în marile mase de oameni. Spre deosebire de teologii care-şi zic creştini de după Conciliul din Trent, erudiţii iudei nu pretind că Tora este de autoritate divină. Dr. Joseph Kastein zice că este „opera unui compilator anonim“, care a produs „un fel de istorie pragmatică“, pusă în slujba unei lupte politice de a impune tirania unei secte, a leviţilor, prin ura religioasă, ura de rasă şi şovinism fanatic. Ultimii care s-au pronunţat împotriva acestei politici au fost profeţii Isaia şi Ieremia, care au predicat în epoca în care leviţii compilau primele cărţi din Vechiul Testament. Şi în textele lor leviţii au introdus interpolări care să-i aducă „pe linie“. Falsificarea textelor este mai evidentă în cazul lui Isaia, unde interpolările (15 capitole) au fost făcute de cineva care a trăit în Babilon în „captivitate” – câtă vreme Isaia a trăit cu 200 de ani înainte de acea captivitate. Dar scribul care a falsificat textul lui Isaia a omis să şteargă o propoziție care nu este deloc pe linie: „Am să te fac lumina pentru celelalte naţiuni“ (Isaia, 42; 6-7), text care deviază în mod evident de la tonul pe care îl regăsim în pasajele tipic levitice: „Şi copiii lor o să fie sfărâmaţi în faţa lor şi casele lor vor fi jefuite şi soțiile lor violate… toţi cei găsiți acolo vor fi ucişi” (13; 15-16 etc.).
Cartea lui Ieremia începe cu interpolările leviţilor: „Te-am înălţat deasupra celorlalte naţiuni şi deasupra regatelor, ca să le smulgi din rădăcini şi să le dărâmi şi să le devastezi şi să le distrugi” (1; 10). Dar şi în textul corupt de leviţi şi scribi mai răzbate, încă, protestul lui Ieremia împotriva leviţilor, împotriva incantaţiilor rituale („Nu vă încredeţi în minciuni, spunând: templul domnului, templul domnului, templul domnului…”), împotriva sacrificiilor şi masacrelor („Şi nu mai vărsaţi sânge nevinovat aici”), împotriva practicilor la care obliga „legea” („Şi nu mai asupri pe cel de alt neam şi văduva şi orfanul”), împotriva absolvirii de orice crimă prin sacrificarea victimelor pe altarul lui Iehova („Voi aţi furat, aţi asasinat, aţi comis adulter, aţi jurat strâmb… Şi, apoi, aţi venit aici… Şi-aţi spus, suntem absolviţi, căci am comis toate aceste abominaţii [de sacrificii de sânge] (7; 6-10)… căci eu nu le-am cerut strămoşilor voștri jertfe să ardă pe altar şi sacrificii” (7; 22).
Douglas Reed consideră, citând textele biblice, că încă pe timpul lui Ieremia iudeii ardeau copiii pe altare. Ieremia spune: „Şi au ridicat altare în Tofet… să-şi ardă fiii şi fiicele, în foc; ceea ce eu [Dumnezeu] nu le-am poruncit şi nici nu mi-a stat gândul acesta în cuget” (7; 31).
Ieremia acuză aceste practici pline de ticăloşie şi cruzime şi prezice că iudeii vor avea de pătimit din cauza lor. Leviţii au folosit protestul lui Ieremia pervertindu-l total şi invocând un viitor ameninţător pentru iudei tocmai pentru că nu comit destule crime de felul celor pe care le condamna Ieremia. Interpelând leviţii, Ieremia zice: „Cum pretindeţi voi: noi suntem înţelepţi şi noi deţinem legea Domnului? Căci pana mincinoasă a scribilor a făurit minciuni“ (8; 8), într-un pasaj a cărui supravieţuire s-ar putea datora aroganţei şi cinismului leviţilor atotputernici şi batjocoritori. După toate indiciile, Ieremia a fost ucis prin lapidare de către cei pe care-i critica. În timp ce alte religii propovăduiau iubire şi toleranţă, în timp ce Buddha, prințul Sidhatta Gautama, căuta să inducă binele şi iubirea, ca un protest împotriva brahmanismului crud şi a hinduismului a cărui împărțire tiranică în caste seamănă aşa de bine cu „legea“ iudaică, religia leviţilor i-a dus pe iudei înapoi la o religie a urii şi a distrugerii, la o religie tribală a masacrelor, a jafului şi a vărsării de sânge, cu care s-au întors iudeii din Babilon în 538 î.Hr. Va urma
Prev
