In perioada 26 – 28 septembrie, calendarul popular romanesc sarbatoresc Filipii de Toamna sau Martinii de Toamna. Peste sarbatoarea populara a fost suprapusa si o sarbatoare crestin-ortodoxa, si anume, aceea a Apostolului Filip care este vazut adesea ca fiind mijlocitor intre Iisus si multime.
Printre apostoli, Filip pare sa fi primit insarcinarea aprovizionarii cu cele necesare.
Aceasta sarbatoare se serbeaza cu nelucrare contra lupilor, ca acestia sa nu vatame turmele de oi, de vite, dar nici pe oameni.
Filipilor de Toamna li se mai spune si Dragostitele, pentru ca in aceste zile se indragostesc lupii, iepurii etc. pentru imperechere.
Sarbatoarea o tin numai femeile maritate si vaduvele. Filipii apara casa de rele, iar pe copii ii apara de primejdii si nenorociri. La aceasta sarbatoare nu se matura, nu se da gunoiul afara, nu se toarce, nu se macina. Gospodina n-are voie sa coasa, mai ales cu rosu, sa impunga in piele, sa ia acul ori alt lucru ascutit in mana. Nu e bine sa deschizi ferestrele fiindca se deschide gura lupului. Nu se da nimic cu imprumut. Se tine pentru apararea vitelor de paduchi. Strigoii care umbla in aceasta zi nu vor mai avea nicio putere asupra celor ce vor pazi aceste zile cu nelucru. Copiii nu trebuie sa manance boabe de porumb, fiindca fac „bubatuli.”
Barbatii pot lucra orice, numai gauri cu sfredelul sa nu dea, ca le fura lupul vitele. In unele localitati, femeile leaga gura sobei, ca sa fie legata si gura lupului.
Filipii au puterea de a apara casele de foc, de lupi, de serpi si de primejdii in general. In unele zone se crede ca lor li se supun fara cracnire lupii sau fiarele salbatice. Atunci cand cineva nu le cinsteste ziua asa cum se cuvine, Sfantul Petru le da voie lupilor sa le atace gospodariile. Interdictiile de acum au rolul de a apara gospodariile de neajunsurile lor. O data cu sosirea iernii, lupii se apropie din ce in ce mai mult de sate, in cautarea hranei.
Cand am spus ca maresalul Antonescu trebuia sa fie declarat ,,Drept intre popoare” de catre israelieni nu ma credea nimeni. Maresalul Antonescu i-a salvat pe evrei si pentru asa ceva au fost furate din arhivele Securitatii toate dosarele care dovedeau asa ceva. Greu de crezut, dar așa stau lucrurile. Tot ce inseamna dosar pe legionari care ii disculpa de operatiunile de compromitere au dispărut. De ce? Cine știa de existența lor? Printre cei care știau au intrat în țară pe tancurile sovieticilor, ca mai apoi să ocupe funcții importante în stat. Cînd s-a sunat „adunarea” s-au îmbarcat și au plecat în Palestina. In anii 50 din anchete si din interogatorii tatal meu ca sef in Securitate a descoperit ca la debutul operatiunii Barbarosa spionajul romanesc a intrat in cercul lui Hitler si pentru asa ceva se poate pune problema ca maresalul Antonescu in discutiile cu aliatii sa-i fi avertizat de solutia finala a lui Hitler. Sunt multe informații și surse care confirmă că o structură specială, cu la ordinul și cu știrea marșalului Ion Antonescu, au avut acces și au gestionat una din mașinile „Enigma” (un dispozitiv de criptare) utilizat de către cancelaria lui Hitler și de armata germană.
Din pacate negocierile dintre aliati si statul roman sunt in cea mai mare parte secretizate si astazi. Am avut un razboi al spionilor intre Germania lui Hitler si Romania maresalului Antonescu prin care evreii din Romania si din Transnistria au fost salvati de maresalul Antonescu si care e secretizat si astazi. In acest razboi al spionilor s-a planificat si a pus in aplicare distrugerea si compromiterea miscarii legionare dar si a statului roman pentru ca Germania a luat in calcul de la inceput si pierderea razboiului. Cenzurarea si falsificarea istoriei a inceput in anii ’90 cu fosti ofiteri israelieni plantati aici in Romania ca investitori care nu faceau altceva decat sa umble la fostii ofiteri cu amenintari si cu presiuni pentru pastrarea secretelor cum a fost acest milionar de carton pe nume David Suli – un evreu originar din Iasi care a emigrat in anii 50 in Israel. Statul israelian impreuna cu serviciile secrete romanesti a condus falsificarea si cenzurarea istoriei in vederea denigrarii Romaniei. (I.M.)
Faptul că prostovanii ajung să se certe între ei, ne face să vedem limpede ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Bunăoară Nazare începe să vorbească despre capcanele PNRR. Știți ce e PNRR, nu-i așa? Programul ăla cu care s-a lăudat Plăvanul promițând că va aduce 80 mld. EUR în țară pentru ca, în final, să se dovedească că e vorba de maxim 29 mld. EUR care, la rândul lor, peste jumătate sunt ÎMPRUMUTURI! Ca să fac o predicție, vă pot spune că România nu va atrage mai mult de 10 mld EUR, marea majoritatea împrumuturi. Problema este ce trebuie să facem pentru această pacoste? Păi, în primul rând, aflăm că trebuie eliminate facilitățile din construcții. Poate vi se pare că nu vă lovește. Ba da, vă lovește. Și-o să vă spun de ce. Dacă aveți nevoie de-o lucrare în construcții puteți da cu tunul că nu găsiți oameni. Este o teribilă criză pe piața muncii. Asta în condițiile în care acolo se lucrează – ca efect al programului fostului PSD – cu un minim de 3000 RON. Acest salariu minim i-a făcut pe mulți să nu mai stea prin străinătate – unde lucrau la negru – și să revină în țară, unde lucrează cu acte în regulă și le rămân aproape aceiași bani.
De ce ține UE cu dinții de renunțarea la facilități în construcții? Simplu! Asasinii țării noastre au cerut-o pentru că au nevoie acolo de forță de muncă ieftină. Iar românii sunt o forță de muncă excelentă: ieftină și bună! Migrația constructorilor se va desfășura în paralel cu altă migrație, cea a șoferilor de TIR. Întrucât România n-a avut decât servitori ai marilor puteri, iată-ne cu unul dintre cele mai dinamice sectoare – cel al transportului de mărfuri – pus pe butuci de UE, în condițiile în care ajunseserăm extrem de bine acolo. Transportatorii estici erau mult mai dinamici, cu prețuri mai bune și extrem de flexibili. Ceea ce a deranjat mahării transporturilor din Vest, impunându-se condiții imposibile pentru români. Și uite-așa am mai fost scoși dintr-un domeniu unde făceam și noi ceva bani. Pentru a pune definitiv bomboana pe colivă, ANAF-ul lui Cîțu a decis să impoziteze retroactiv diurnele șoferilor de TIR, adică o chestie pe care n-o face nicio țară din Europa. De ce vă spun asta? Ca să înțelegeți ce asasini economici conduc țara! E un fel de invitație a acestor șoferi să plece din țară deoarece doar așa scapă de pretențiile aberante ale ANAF-ului.
Acum să revenim la PNRR. Spune Nazare că, dincolo de mizicurile pe care le-am prezentat, PNRR-ul mai cuprinde peste 500 de alte condiționări!!! Înțelegeți totuși tărășenia? După ce că banii ăia sunt un rahat, te mai obligă ca, pentru luxul de a te împrumuta, să le mai respecți și alte 500 de condiționări, fiecare în sine fiind un atentat la economia națională. Asta e UE, dragii mei! Ceea ce unii dintre voi n-ați înțeles până acum este că UE nu e un club de binefacere, ci o gașcă de golani în care fraierii sunt victimele. Și-ar mai fi ceva: degenerarea. Dincolo de ticăloșie, întreg „clubul select” mustește de prostie. E efectul unei degenerări care a făcut ca celor de-acolo, de la o generație la alta, să li se rafineze ticăloșia și, în același timp, ca o compensare, să li se mărească prostia. Modelul prostului ticălos pe care l-am văzut la băsescu și pe care-l vedem acum la Plăvan este omniprezent în Occident. La noi doar o minoritate e așa, minoritatea care e acceptată dincolo. E limpede și de ce. Doar că, în timp ce elitele lor conducătoare trag și spre bunăstarea popoarelor lor – chiar dacă nu ăsta le e scopul – jigodiile de la noi trag exclusiv în direcția decimării propriului popor. Asta-i poza pe care ar trebui s-o vedeți.
În ceea ce privește PNRR, atât vă mai spun: e un program menit, chipurile, a promova energia verde, energie care – în afara celei hidro – pur și simplu nu există. Și nu doar că așa-zisa energie verde nu e verde! E păgubos de scumpă întrucât, per total, pentru a produce o unitate energetică de acest tip, uneori consumi două sau chiar trei unități energetice. Se tot spune că energia verde va deveni ieftină, dar ea nu e rentabilă decât acolo unde este subvenționată prin suprataxarea energie clasice. Vi se spune despre planul de a folosi hidrogenul în locul petrolului, doar că extragerea sa implică un cost imens care efectiv nu poate fi acoperit. Trebuie să înțelegeți că toată „aventura verde” nu-i nimic altceva decât planul unor jigodii de a fura mai mulți bani de la voi, prin intermediul statului.
Ce e PNRR? Un nou impuls de a ne împrumuta pentru niște fantasme, în urma căruia noi ne vom alege cu banii luați, iar ei cu profiturile rotunjite. Așa cum am mai spus, dacă vrem să facem ceva verde de la cap la coadă, trebuie să ne preocupăm de deșeurile pe care le producem și nu prin impunerea unei sortări cretine, ci prin renunțarea la răul suprem: plasticul din ambalaje. Mă rog, am mai discutat problema. Ca să aveți poza completă, vă propun să trecem în revistă câștigătorii campaniei verzi. În primul rând producătorii de energie care vând la prețuri imense aceleași produse. Apoi „investitorii” din domeniile novatoare care, în schimbul unor planuri de afaceri SF, primesc bani reali. Și nu în ultimul rând finanțatorii, acea mafie tăcută care, în schimbul banilor iluzorii obțin controlul asupra unei părți din ce în ce mai mari din viața noastră. Iată tabloul! Digerați-l!
Toamna congreselor Este cunoscut faptul că nu doar PNL are pe agendă congres luna aceasta. Conform programelor anunțate, în luna septembrie se mai desfășoară astfel de evenimente și la UDMR nu doar la USRPlus. Cei de la UDMR si-au „ținut” congresul formaţiunii la Sângeorgiu de Mureş, în ultimul sfârșit de săptămână (vineri). Afost un congres in linia generală a formațiunii (asociație), ca partid nu este. La Congresul UDMR, pe lângă invitați români au participat și lideri politici de la Budapesta, printre care vicepremierul Ungariei Semjén Zsolt, care este și preşedintele Partidului Popular Creştin-Democrat (KDNP) și vicepreşedintele principalului partid de guvernământ, FIDESZ, Novak Katalin, care este şi ministru al Familiei în guvernul de la Budapesta. Cei doi lideri politici au vorbit despre sprijinul pe care îl acordă formațiunii politice UDMR, dar și despre colaborarea dintre guvernele de la Budapesta și București, care nu este încă foarte stânsă, conform Agerpres.
SIIJ tot în gâtul coaliției Președintele Keleme Hunor (vicepremier în coaliția de la guvernare) și UDMR sunt principalii „frânari” în operațiunea de desfiinare a Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Hunor s-a simțit obligat să explice cum stau lucrurile, că dacă ar fi după el nu ar mai exista, însă trebuie găsită o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa. „Problema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista. Cu toţii suntem de acord că această secţie trebuie să îşi înceteze activitatea, însă trebuie să găsim, de asemenea, o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa. Ar trebui să existe o garanţie ca să nu ne întoarcem în iadul acela în care s-au deschis 3.000 de dosare ca să pună presiune asupra procurorilor şi judecătorilor, iar două treimi erau împotriva lor. Întrebarea se pune, care este soluţia instituţională ca judecătorii şi procurorii să fie independenţi, iar oamenii să fie convinşi de independenţa justiţiei?”, a declarat liber Kelemen Hunor, în cadrul timpului acordat raportului preşedintelui Uniunii. În „traducere” liberă, UDMR ar vrea să desființeze SIIJ, dar… cine le garantează libertatea și mai ales cine va opri „iadul procurorilor” să nu le mai facă dosare, adică să-i lase liberi, că ei nu fură și nici nu încalcă legile românești, asta pe cuvăntul lor de politicieni.
În plină criză politică, cu un guvern dezintegrat şi cu un premier discreditat de trecutul său ceţos, România încearcă, prin vocea preşedintelui Iohannis, să îndulcească fierea. Să vândă gogoşi zaharisite la export. Domnul Iohannis declară pentru media străină, la interval de doar două zile, următoarele: 07.09. 2021 “Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluții pentru a depăși actuala criză politică și a continua o guvernare pentru dezvoltarea României” [Klaus Iohannis, marți, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române]. 09.09.2021 ”Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare”, [ Klaus Iohannis, joi, într-o vizită oficială în Elveția].
Discrepanţa între ce se întâmplă în ţară aşa cum vedem şi simţim noi, din interior, şi ce transmite Klaus Iohannis din Dealul Cotrocenilor, din stratosfera lui rarefiată, este uriaşă. Prăpastia dintre adevăr şi halucinaţie. Cu obişnuita-i grimasă minerală, fără semne vitale, cu acel zâmbet prăfos parcă tăiat cu traforajul într-o mască de gips, domnul preşedinte asigură planeta că situaţia din ţara sa “nu este absolut deloc îngrijorătoare”, că românii au câteodată darul exagerării, aşa fiind ei, prin genă, mai patetici şi mai speriaţi de bombe decât alţii. Eu sunt gata, pentru o clipă, să mă fac că îl cred. Să plec de la premisa că domnia sa a găsit, într-adevăr, “cea mai potrivită soluţie” şi că de aceea este atât de “deloc îngrijorat”, pentru că ştie dânsul ce ştie.Nu ne spune care este soluţia miraculoasă cu care ne va blagoslovi, probabil pentru a nu-i pune în pericol succesul. Să încercăm atunci să o descoperim singuri, dacă logica încă mai funcţionează şi mai e bună la ceva când vine vorba de declaraţiile şi acţiunile lui Klaus Iohannis.
Avem certitudinea că, în acest moment, Klaus Iohannis îl sprijină pe Florin Cîţu să rămână premier. Cu toate forţele sale, în orice condiţii, cu orice riscuri, fie ce-o fi. Interimari la 5 ministere, o moţiune de cenzură ce abia aşteaptă să fie votată în Parlament, un val de scumpiri ameninţând să degenereze în tzunami, toate aceste pericole dătătoare de insomnii pentru unii sunt, pentru domnia sa, bagatele. Scopul imediat al preşedintelui este evident: peste două săptămâni Cîţu să fie ales preşedinte al PNL. Până aici mai toată lumea este de acord. Dar după acest moment?
Pe ce aranjament(e) mizează nepravoslavnicul nostru preşedinte ca să ne salveze? Să analizăm cele mai rezonabile scenarii:
Câţu preşedinte PNL şi, în continuare, premier. Asta ar însemna USR în opoziţie şi guvern minoritar susţinut din umbră de PSD. Sinucidere curată pentru PNL (şi implicit pentru Iohannis şi Câţu) mai ales în perspectiva scumpirii uriaşe a vieţii şi a pauperizării galopante a populaţiei. Căci PSD, când situaţia românilor va sta să explodeze, va fi primul ce-i va indica pe liberali ca principali vinovaţi şi-i va pune la zid capitalizând toate beneficiile politice;
Cîţu preşedinte PNL şi numirea de către Iohannis a unui alt premier liberal. Are sens doar dacă Iohannis doreşte readucerea USR la guvernare. Eu cred că, vanitos cum îl ştim, îi va fi foarte greu să-i ierte pe usereplusişti pentru atacurile şi jignirile la care îl supun în aceste zile. În plus, apar nişte întrebări îngrijorătoare pentru succesul acţiunii: cum va colabora “preşedintele PNL Cîţu” cu noul premier PNL care va fi desemnat în locul lui şi, deloc neglijabil, cum va convieţui “preşedintele PNL Cîţu”, din noua poziţie, cu oamenii lui Cioloş şi Barna? Care, sub efectul beţiei victoriei de a-l fi debaracat pe inamicul lor nr. 1 şi cu frustrările acumulate în aceste zile de umilire totală, vor negocia la sânge, de pe poziţii de forţă, revenirea în coaliţie. Deja Cioloş zilele trecute, într-un interviu, a aruncat petarda: USR-PLUS se va întoarce la guvernare doar dacă va primi poziţia de prim – ministru. Posibili candidaţi avuţi în vedere pentru a-l înlocui pe Cîţu: Ghinea, Drulă şi, ultimul pe listă, cu infinită modestie, Dacien. Această variantă, cu refacerea coaliţiei “de dreapta”, este cea mai acreditată în mass media. Eu însă nu cred în ea. Succesul ei ar depinde de prea multe necunoscute şi de realizarea peste noapte a unei armonii între trei centre de putere pline de pretenţii şi ifose (Preşedinte, PNL, USR) care sunt extrem de antagonizate în acest moment.
Cîţu preşedinte PNL şi desemnarea de către Iohannis a unui prim ministru membru PSD sau tehnocrat propus de PSD. Alianţa PSD – PNL – UDMR ar avea o majoritate confortabilă în Parlament şi ar fi cea mai stabilă şi reprezentativă soluţie de guvernare. În afară de procentele asiguratoare pe care le-ar acumula, această uniune ar mai prezenta şi un alt mare avantaj: ar fi formată din politicieni normali la cap, cu ceva competenţe administrative şi compatibili între ei. Nu e puţin lucru, după experienţa concubinajului de balamuc cu zărghiţii care nu vor să jure pe Biblie şi visează la copii concepuţi prin anus şi aduşi pe lume tot pe-acolo, cu clisma în loc de forceps. Aceasta ar putea să fie “soluţia salvatoare” de conjunctură, dar mă îndoiesc că preşedintele Iohannis e dispus ca, spre binele ţării, să-şi calce pe suflet şi pe orgoliu. Cum am mai spus, deciziile sale sunt marcate de un deficit de inteligenţă care-l împiedică să fie, măcar în ceasul al 12-lea, raţional şi patriot.
Sigur, se mai pot imagina şi alte scenarii (de exemplu Cîţu preşedinte al Senatului ca, în caz de suspendare a preşedintelui, să existe un înlocuitor convenabil, sau Barna premier de paie sau…ş.a.m.d.) dar e greu ca ele să poată fi încadrabile la “cea mai potrivită soluţie” din punctul de vedere al lui Klaus Iohannis.
În realitate nu cred că domnul Iohannis, când a rostit frazele respective, chiar avea în minte o soluţie la criza politică actuală, bună în acelaşi timp şi pentru el şi pentru români. S-a axat, în declaraţiile citate, doar pe un discurs propagandistic care să-l scutească de explicaţii pe fond privind situaţia reală şi consecinţele ei pe plan intern şi internaţional. Ce era să spună? Că a dat-o în bară generalizat, la tot ce a încercat să întreprindă ca politician de anvergură? Că “premierul lui” este un personaj compromis? Că “guvernul lui” este o adunătură de habarnişti demolatori? Că “dreapta românească” reprezentată de marionete ca Dan Barna, Nicuşor Dan, Clotilde Armand şi, din nou, supermanul Cîţu, fură de-a valma nu doar miliarde de euro, dar şi alegeri, şi conştiinţe, şi programe naţionale de investiţii şi tot ce-a mai rămas de jefuit prin ţara asta? Şi atunci preşedintele preferă să vândă gogoşi. Umplute cu baliverne scrise de alţii pe prompter, pudrate cu un praf alb, soporific, despre care nu mai crede nici dracu’ că ar fi zahăr farin. După toate semnele, ne-am emancipat fatal. Luminata conducere a ţării noastre a trecut la next level: cultivarea unei lumi paralele prin operarea cu realităţi virtuale.
Pentru domnul preşedinte şi pletora sa de scorburi tot ceea ce contează este golul. Nu de fotbal ci de conţinut. Găunoşenia să trăiască! De ce să-şi onoreze valorile plecate cu modestie dintre noi? De ce s-ar fi dus statuarul de la Sibiu la funeraliile lui Ion Caramitru când a fost mult mai comod să se pozeze, ca între statui, cu doamna Carmen şi cu baronul Samuel von Brukenthal? Fac o propunere pentru posteritate: când nemuritorul nostru preşedinte actual va fi turnat în bronz, să fie înfăţişat ca o mare scorbură. Cu rădăcinile uscate şi cu nişte colivii de sticleţi pe cioturile rămase din coroană.
– Ghidi-ghidi, mititelule, ghidi-ghidi! Zice Vasile Dîncu în timp ce se face că scarpină un porc la televizor. Iar din complezența sa cu ambiții teoretice oamenii nu trebuie să înțeleagă că ar fi vorba de o gîndire filosofică profundă, care fixează dimensiunea politică a momentului. PNL-ul este o catastrofă și trebuie lăsat la guvernare pentru că în felul acesta lucrează pentru ”viitorul de aur” al PSD.
Felul nenorocit în care prestează liberalii este benefic pentru partidul lui Dîncu, pentru mustața sa înțeleaptă, de sub care zboară mereu stoluri de panseuri politice, dar nici o strategie folositoare pentru țară. Gîndirea de pomanagiu politic a lui Vasile Dîncu, furnizor de strategii, interpretări și cauzalități pentru toți proștii de pe la diverse partide, nu este chiar atît de profundă. Zice el că pesediștii pot dormi că tot vor cîștiga alegerile. Dar nici el și nici colegii săi de cîrmă nu știu să facă altceva. Vorbărie multă și zero idei. Și nici corectă nu este judecata aceasta a sociologului filosof de ocazie prin politică. Numai în aparență pare a fi o idee corectă, folositoare PSD-ului. Veți vedea mai departe că lansînd această ironie cu pretenții de superioritate Vasile Dîncu nu face decît să pregătească o altă mutare politică de-a dreptul nemernică, una dictată de altcineva și pentru a cărei existență panseurile sale nu depășesc condiția de promo.
– Miau-miau, miau-miau,face Victor Viorel Ponta la o dezbatere cam ciutacă în abordarea sa la România TV, postul pușculiței Sebastian Ghiță. Iar în încheiere scapă o concluzie tot cu semnificație de miau-miau. Soluția ar sta în refacerea USL-ului pe care tot el l-a spart.
– Lugu-lugu, gînditor și tocător financiar, lugu-lugu! parea să cînte corul Antenei 3 dirijat de acasă de Dan Voiculescu. Și, ca să-i facă pe plac, Mihai Gîdea trage două miorlăieli prelungi la contrabas: – Români și americani, adică româno-americani de la CNN, ia uitați în ce hal a ajuns Ludovic Orban! Și, pac, o fotografie tristă pe care se bazează toată disperarea pastorului de presă al Antenei 3. Ce să înțelegem din toate aceste interjecții mieroase, scurse pe potecile politicii românești? Că se lucrează la o frăție PSD-PNL. Pe mulți i-a apucat dragul de infractorul și tocătorul de credite uriașe zis și Florin Vasilică Cîțu. Nu cumva în această siropăreală politică am putea depista urmele unui scenariu la care craii, acoperiții și servitorii, proștii speriați de moarte și fomiștii de profesie lucrează la greu?
Ca să înțelegem aceste reacții neașteptate, aparent fără cap și fără coadă, trebuie să recapitulăm puțin situația politică. PNL-ul a primit acord sau comandă de la președinte să purceadă la o linșare politică a USR-PLUS. Banii de la Transporturi, de la Sănătate și de la Fonduri Europene n-ar mai ajunge la mîna PNL-ului și a lui Klaus Iohannis nici dacă România s-ar instala la conducerea Comisiei Europene și nici dacă guvernul Germaniei s-ar muta pentru un secol la Sibiu. ”Acum ori niciodată putem ajunge la atîția bani și decide felul în care să-i cheltuim!”. Și, pentru că tocarea fondurilor europene nu se poate face fără un control al procurorilor, președintele Iohannis, speriat de ce ar putea să conțină dosarul său post-mandat, s-a gîndit să regleze definitiv chestiunea procurorilor de rang înalt și existența SIIJ. De la asta și de la nevoia unui scaun pentru Alina Gorghiu la Justiție a căzut ministrul Stelian Ion. Iar de la bani au căzut și ceilalți miniștri USR-PLUS, urmînd ca România să intre accelerat într-o epocă de rapacitate politică în stil PD, adică Traian Băsescu și Elena Udrea. De unde bîlbele de motan adormit ale lui Marcel Ciolacu? Cam tot de prin aceleași locuri ca și ghidi-ghidi-urile trase de Vasile Dîncu în fața camerelor de luat vederi. La fel cu nostalgiile duioase ale lui Ponta și cu visele pentru un nou USL la Dan Voiculescu.
Clar și scurt pe doi! Oricum am împărți procentele partidelor din parlament, cu USR-PLUS întins pe băț și pus la afumat nu mai rămîne loc și nici voturi nu mai ajung pentru o altă majoritate. Și astfel uriașul potențial de aranjamente și malversațiuni din vîrful societății românești, cu președinte și cu SRI cu tot, cu colaboratori, acoperiți și sforari, totul s-a montat pentru ridiculizarea moțiunii de cenzură, pentru amînarea ei pînă cînd se rezolvă alegerea președintelui PNL. Președintele îl vrea pe Cîțu la PNL, iar liberalii, pentru cît șterge cu ei pe jos președintele Iohannis și Alina Gorghiu, vor ministerele cu bani, vor taxele și restituirile de tva, vor fondurile europene și finanțările dirijate, chiar dacă ar fi din banii luați cu împrumut.
Iar pregătirea unui plan de guvern minoritar susținut cu diverse argumentații (și beneficii!) de PSD se lucrează demult și la greu. Să nu vă imaginați că planul de investiții PNLR 3, numit și Anghel Saligny, se duce la primarii PSD în proporție de aproape 60% doar de amorul artei? Și asta așa, țac-pac, cît ai zice pește! În politică nici bună ziua nu se dă pe gratis, necum votul pentru amînarea sau trîntirea unei moțiuni de cenzură! Lugu-lugu la Florin Vasilică Cîțu de la Antena 3 și din canalele media ale lui Dan Voiculescu asta și înseamnă. Pregătirea unei oferte de susținere a PSD pentru un guvern minoritar PNL. Și așa, Dan Voiculescu, zis Varanul are un grupuleț parlamentar fantomatic pentru al cărui sprijin ar putea pretinde măcar niște plăcinte. Asta înseamnă și promovarea lui Victor Ponta! Unul vine cu antenele, altul cu România TV. O încercare de a mai aduna niște oameni în jurul unui PSD în care nu toată lumea este dispusă să accepte furăciunea și înțelegerile de la vîrf cere mobilizări serioase.
Încercați să cîntăriți conducerea PSD-ului după biografii. Veți vedea că oamenii care domină acum partidul au legături directe sau indirecte, universitare, școlare, de rudenie sau de doctorat cu mecanismul de informații, de securitate și de bani condus acum cu o mînă de fier de președintele Klaus Iohannis prin deciziile și promovările, semnăturile și telefoanele date de Eduard Hellvig!
Să recapitulăm! Implicarea lui Eduard Hellvig, secretar general al PNL pe vremea cînd adjuncta sa la partid, păpușica Andreea Lambru, a semnat un contract de corupție și spălare de bani pentru care în Belgia există un dosar penal, iar în Romania nu interesează pe cineva? Din moment ce nu face nimeni nimic, nu văd rostul spațiului folosit. Nici un procuror liber s-au dirijat nu vrea să preia scurgerea la PNL a milioane și milioane de euro de la firmele multinaționale de construcții abonate la marile contracte din România (Astaldi, Aktor, Lena Construcoes etc). Și ce va face partea din PSD care îl iubește pe Florin Cîțu, care se înclină mieros în fața lui Klaus Iohannis și care este la mîna lui Eduard Hellvig? Vă mai aduceți aminte în perioada de presiune politică asupra lui Liviu Dragnea cînd a avut loc o încercare de evadare a unui grup din PSD? Un fel de lovitură politică de palat la vîrful PSD? Erau Gabriela Firea, Mihai Tudose, Marcel Ciolacu, Paul Stănescu și încă vreo doi-trei. Credeți că toți la un loc aveau atîția neuroni să joace un asemenea șah politic periculos? Eu mă îndoiesc. Mai degrabă consider încercarea lor un scenariu prost pus la cale de un stagiar din SRI.
Ei bine, veți vedea că și de data aceasta, aceeași echipă, condusă acum de Gabriela Firea, la care s-a adăugat și neuronul lui Vasile Dîncu, va încerca să formeze un grup de influență în PSD, care să susțină un guvern minoritar PNL. Cu sprijinul lui Dan Voiculescu și a trimișilor săi în parlament, cu Antena 3 și România Tv, cu Victor Ponta și cu toți cei care au pus tălpi la calendarul moțiunii. Cu eforturi cumplite se încearcă menținerea guvernului minoritar Cîțu pe purcoiul de bani împrumutați sau sosiți de la Comisia Europeană. Urmează o perioadă cruntă, în care sub oblăduirea lui Klaus Iohannis vom trăi niște ani pe care să-i numim ”PNL rade tot!”
Uitați-vă la ei cum ne-au terminat. Iremediabil. Principalul vinovat răspunde la numele Klaus Iohannis. În tinerețe facilita intermedierea de vânzări de copii români în străinătate. Apoi s-a consacrat ca prăduitor de case. Ca primar al Sibiului își apăra fraudulos casele furate în Justiție, semnând întâmpinări și concluzii în numele primăriei în propriile procese, apărat fiind de Statul Paralel. E prost și puturos de bubuie. Mincinos și ticălos până în măduva oaselor. El este principalul vinovat de distrugerea României. Acest străin de neam și țară, susținut de SRI-ul condus de Eduard Raul Hellvig (semnatar în 2016 al celui de-al doilea protocol ilegal dintre PICCJ și SRI, protocol declarat abuziv de CCR, și care îi “rezolva” toate problemele din Justiție) era zero barat dacă nu era susținut din interior și exterior. Acest Klaus Iohannis, sluga marilor puteri, ne-a aruncat în cea mai mare prăpastie. Ne-a distrus economic, politic, ne-a pus rău cu Rusia și China (să fiți siguri că dacă vom intra în conflict cu aceste mari puteri, actualii aliați ne vor lăsa instant de căruță), ne-a adus țara în incapacitate totala de apărare denaturând rezultatul votului de la ultimele alegeri generale și băgându-ne pe gât un guvern de neaveniți, la fel de idioți ca și el, din pura ambiție bolnavă de a avea “Guvernul Meu”. Ca și când el ar fi în stare să conducă ceva… A instigat continuu la linșarea publică a celui mai puternic partid din Romania, a încurajat poliția politică, ne-a vândut străinilor și ne-a impus contra naturii cea mai toxica guvernare din istoria moderna a Romaniei: PNL-USR-PLUS. O adunătură de golani puși pe furat și distrus națiunea română. Niște golani, care n-au nimic sfânt afara de LGBT, trasul pe nas, beția la volan și corupția la cel mai înalt nivel.
Ce merită balega asta de om? Care ne-a băgat pe gât un iresponsabil precum Florin Cîţu, un țepar de bănci, un bețiv condamnat penal pentru conducerea în stare euforică a unui autovehicul pe drumurile publice… Uitați-vă ce au făcut acești nenorociți cu această țară pentru care multi dintre noi ne-am dăruit viața să o facem mai bună! I-a distrus pe pensionari, i-a adus la stadiul de cerșetori și milogi în propria țară, după o viață de cotizat la stat. Au distrus mediul de afaceri compus din micii întreprinzători. Au cumpărat mai toată presa…
Ne-au distrus pe toţi lăsând niște multinaționale rapace să umfle cum vor facturile la gaze și la energie electrică, să facă prețurile cât vor ele, pe gazul și energia electrică produse de România, doar pentru ca ei, Iohannis și Cîţu, doi vânzători de țară, să-și justifice conducerea nemeritată a acestei țări minunate cu cetățeni care nu au greșit cu nimic pentru ca acești golani susținuți de SRI și marile parchete să-și facă mendrele după cum îi taie mințile pe care nu le au. Iohannis, nulitate ce ești – dacă aș avea puterea, ai putrezi în pușcărie pentru tot restul vieții tale doar cu pâine și apă – te simți bine că noi plătim benzina, gazul și curentul electric mai mult decât oriunde în lume, deși aceste resurse sunt produse la noi în țară, nu în altă parte?Pentru o nulitate ca tine au murit mii de oameni în decembrie 1989? Ca să ne bagi pe gât, contra voinței poporului, niște partide de derbedei? Care pentru că nu s-au înțeles cu tine pe numirile șefilor marilor parchete, aruncați țara în aer? Vă e așa de frică de pușcărie? Ce eforturi face piticul de la SRI, care aplaudă abuzurile DNA – care răspunde la numele Raul Eduard Hellvig – să te mai mențină în funcție contra naturii, folosind uriașa logistica a SRI? Crezi că nu se știe că azi se asculta ilegal mai mult decât oricând de la Revoluție încoace. Doar ca să ți se salveze pielea?
Spune tu Iohannis, cu Cîţu alăture de tine, unde s-au dus zecile de miliarde pe care le-ați împrumutat? Pe armament niciodată livrat… Unde s-au dus banii pensionarilor pe care azi îi condamnați la umilință și la moarte? Unde s-au dus banii pentru care ne-am îndatorat peste toate? Cum a ajuns țara cu cele mai mari resurse naturale din UE cea mai săracă din Europa? Spune Iohannis, spune cum distrugeți Justitia, pe care ați lăsat-o fără finanțare corespunzătoare și pentru care vă omorâți între voi la guvernare ca nu cumva să mai existe vreun procuror care să aibă curajul să vă trimită în judecată!… Cum te faci tu Iohannis că te duci duminică de duminică la biserică, și te pozezi închinându-te la Dumnezeu, când tu distrugi programat România, care ți-a închinat cele mai mari onoruri, cu un guvern de incompetenți și vânzători de țară?
Te simți bine Iohannis? Te încălzesc casele furate? Te simți bine în ele în timp ce românii nu-și mai pot plăti facturile la utilități, pentru că tu, un nenorocit de om, vrei să-ți salvezi pielea vânzând România? Tu care ai dat pe moca petrolul submarin al României pe o șapcă, spunând că așa o să câștigăm “respectul” străinilor. Tu care în afara de a bloca pârtiile de ski și a te plimba în străinătate nu faci nimic? Crezi că pe noi românii, ne încălzește vreun mesaj tâmp pe care îl dai tu pe Facebook, când țara arde? Chiar așa, i-a spune tu, sau mai bine să spună sluga ta Raul Eduard Hellvig cum ați lăsat voi ca Facebook să cenzureze presa și libertatea de opinie în România? Cu acele CNIC și Cyberint (structuri ilegale care nu au lege de înființare) care au transformat țara într-un adevărat Big-Brothers… Ia spuneți alde voi Iohannis ce e și cu vaccinarea asta la ordin extern, inclusiv a copiilor, care pune în pericol sănătatea publică și de ce nu te-ai îngrijit, de slugă ce ești, să se fabrice în România un medicament anti-covid ca să nu mai trebuiască să ne injectam, inclusiv copii, cu niște bombe genetice experimentale?!?
Nu îmi este specific limbajul cu care am scris ceea ce gândesc acum. Dar sunt unul din tinerii care în decembrie 1989, când aveam doar 22 ani, am ieșit în strada, și nu am ieșit în stradă să îmi risc viața pentru aceste lepre politice, care azi distrug țara în care eu trăiesc și pe care o iubesc și pentru care nu mi-a fost niciodată frică să o apăr. Mie nu-mi este frică! De nimic! Iohannis, nulitate ce ești, iți spun doar atât: în decembrie 1989 dacă Ceaușescu (care într-un fel a fost un mare patriot în comparație cu tine) era prins pe stradă de vreunii din generația mea era linșat pe loc. Gândește-te azi cam ce ți-ar adresa românii dacă te-ar întâlni liber pe strase. Te rog ieși cu bicicleta fără SPP… dacă ai curaj!
PS – Mă aștept ca luju să fie supus din nou unui atac cibernetic sălbatic, marca SRI…
Dragi compatrioți… așa un „turkish delight”, bogat și cu un impresionant moț deasupra, nu puteau face guvernanții noștri nici dacă și-ar fi propus… adică, zic, dacă și-ar fi propus, tot s-ar fi scremut puțin, tot ar fi avut frământări abdominale, tot le-ar fi țâțâit fundul după… Pe când așa… ce vedem noi? O creație spontană, totală, uriașă și a cărei duhoare s-a răspândit din COALIȚ’E până în iatacul unde CIUMA ROȘIE tocmai executa „somnic pufos” și se bucura că nimeni nu o deranjează. Așadar, ce-avem noi aici? Păi, avem așa: una bucată COALIȚ’E, formată din trei partide -PNL, USR PLUS și UDMR, cu un premier furnizat de „echipa câștigătoare” din PENELEU și doi vicepremieri- unul de la UDMR și altul de la USEREU cu PLUS în coadă. În opoziție, ocupând, cu fundul lui mare, banca de rezerve, PESEDEUL gras, leneș, somnolent, pe lângă care, ca un electron liber, se agită AUR, un șmecheraș care se tot foiește pe scaunele Parlamentului și nu-și găsește locul. Buuuun… până aici lucrurile sunt clare. Să vedem mai departe… În PENELEU e scandal intern, căci se ceartă echipa câștigătoare a premierului Cîțu cu echipa pierzătoare a fostul premier Orban. Nici la USR PLUS nu e liniște, căci între Dan Barna (doi metri înălțime) și Julien Cioloș (cam un metru șaizeci, dar pe vârfuri) există o firească rivalitate, bazată pe diferența de centimetri dar și pe diferența de comandă externă. La PESEDEU, marele gânditor al stângii, Vasile Dâncu, ar cam vrea și dânsul să-i dea un brânci bizonului Ciolacu și să se pună el însuși în fruntea trebii, dar, precum ardeleanul adus în fața instanței la proces de divorț de nevasta exasperată că după 20 de ani de căsnicie e încă virgină, domnul Dâncu își zice: „no, eu pot s-o fac, eu știu și cum se face… dar ce atâta grabă?” Fâșnețul AUR s-a istovit deja în lupte corp-la-corp cu Șoșoacă și acum caută ceva ce ar putea să-l legitimeze, astfel încât să ne imaginăm că e și el un fel de partid, sau ceva. UDEMEREUL își spune în fiecare zi „fir-ai a dracului, mamaie Klaus, în ce gașcă m-ai băgat…” și strânge din dinți până la următoarea păruială din „guvernul meu”.
PESEDEU nu-i poate suferi pe PENELEU și USEREU, dar nici pe AUR nu-l prea iubește, că e cam alunecos… PENELEU și USEREU urlă pe toate posturile că PESEDEU e dușmanul poporului și că AUR e chiar mai rău, fiind complet nefrecventabil… AUR nu-i vrea nici pe unii, nici pe alții, ci-i spurcă, de câte ori prinde vreun microfon, pe toți!
Ei bine, ajungând noi în acest punct al istoriei noastre contemporane, iată ce s-a întâmplat: PENELEU i-a tras doi pumni în cap partenerei de guvernare USEREU și i-a făcut K.O. doi miniștri… dar nu zic că ăia erau nevinovați și n-ar fi meritat… USEREU a răbdat la prima cafteală, și-a aranjat coafura, s-a dat cu ruj și a continuat să iasă cu bătăușul, căci lovelele la dânsul erau… La al doilea afront, însă, USEREU a amenințat că bagă divorț… Vasilică Cîțu din „echipa câștigătoare” a zis „ba p-a mă-tii” și a vorbit la telefon cu mamițica Iohannis, care i-a zis „stai liniștit, fiule!” Iar pentru ca lucrurile să fie clare, când a încercat și nevasta violentată să se plângă la mamițica, aceasta a închis, nesimțitoare, telefonul. Disperată, cu hainele și frizura în dezordine, USEREU a urlat: „MOȚIUNE DE CENZURĂ!” dar, cum scandalul din familia „guvernul meu” era deja de notorietate publică, în loc de o singură moțiune s-au redactat trei: * una a USEREULUI, smiorcăindu-se c-a încasat-o … * alta, cam nesigură, cam șovăielnică, a PESEDEULUI (care nici nu știa dacă să n-o lase cumva pentru la primăvară, când lucrurile se vor fi îndreptat de la sine) și * a treia, cea mai zglobie, a lu’ AUR… Cum USEREU nu avea suficiente semnături pentru „lamentatio” proprie, s-a dus cu coada-ntre picioare la AUR, să-l roage să semneze moțiunea, dându-i voie să mai pună și el ceva dacă dorește, din propria-i moțiune, dar să scoată din document cele două-trei fraze în care AUR consemna: „e adevărat, soțul este cam abuziv, dar și matale ești cam curviștină”. AUR a fost de acord.
Singura speranță a lui PENELEU a rămas acum PESEDEU… că poate nu vine la ședință… că poate nu e cvorum… că poate nu votează… că poate…
Recapitulare: Barna a înghițit broasca mezalianței cu PENELEU, apoi a înghițit alte și alte broaște de la bucătarul-șef Cîțu, până când i-au ieșit pe nas. Orban a anunțat că-l susține pe dușmanul lui de moarte, Cîțu, împotriva USEREULUI și a înghițit, cu acest prilej, conjuncturala broască. Premierul Cîțu a înghițit o vreme broaștele de la miniștrii USR PLUS, dar apoi nu i-a mai plăcut meniul și-a regurgitat, cu zgomot, toți amfibienii de pe esofag… în schimb, a înghițit broasca de la inamicul Orban, acceptându-i susținerea. PENELEU se pregătește să înghită broscoiul alfa de la CIUMA ROȘIE, dacă PESEDEU îl salvează pe providențialul Cîțu de la moțiune. Ciolacu va înghiți broasca de la Iohannis dacă acesta din urmă îl sună și-l roagă să-l scape pe Cîțu. George Simion a înghițit broasca lui Barnacioloș, semnând pe aceeași moțiune. Barnacioloșul a înghițit broasca de la AUR, acceptând semnăturile oamenilor lui George Simion. UDMR, răbdător, a mai și înghițit broaște, de la unii, de la alții, dar n-a rămas dator și le-a servit tuturor unele și mai grase. Iar acum strânge din dinți și înghite chibrituri, uitându-se lung la proștii cu care se află la guvernare. Concluzie: are balta puturoasă suficiente broaște, slavă Domnului!
Poate nu suntem singurii din lume care se confruntă cu o situaţie atât de tulbure. Dar, spre deosebire de alţii, noi pretindem că ne aflăm în inima Europei, ne considerăm un stat democratic, stabil din punct de vedere economic şi cu o clasă politică responsabilă. Nimic mai neadevărat. Este doar un clişeu. Este imaginea care ni se vinde, mai ales în anii electorali, când politicienii, machiaţi strident în culorile naţionale, pozează în patrioţi, iubitori de naţie şi par a fi afectaţi de situaţia omului de rând ca şi când le-ar fi murit o rudă apropiată.
Unde şi cum suntem În realitate ne aflăm la marginea estică, aceea sărăcită de cotropitori, a Europei: „Nouă ne place să credem că suntem europeni, înţelegând prin aceasta că ne supunem aceleiaşi logici a modernității ca ţările prospere ale continentului. În fapt, semănăm mai mult cu fostele colonii ale acestora”. Au trecut multe decenii de când nu am mai cunoscut cu adevărat democraţia. Din punct de vedere economic am ajuns într-un faliment real, ascuns de autorităţi sub fraze sforăitoare şi planuri de redresare niciodată materializate. Şi asta fiindcă de treizeci de ani distrugem fără răgaz tot ce am avut de calitate în ţară şi tot ce a fost performant în domeniul industrial şi în agricultură, pentru că vindem pe nimic inclusiv pământul de sub noi şi nu contenim în a sufoca din faşă orice iniţiativă autohtonă cu perspective de dezvoltare. Iar clasa politică, provenită din zona de scursură urât mirositoare a societăţii, se târăşte fără ruşine precum un câine linguşitor şi flămând în faţa străinătăţii şi are veleităţi de zbir în raport cu propriul popor. Oriunde priveşti, găseşti disperare.
Pensionarul E disperare în ochii obosiţi ai pensionarului român. El trăieşte la limita subzistenţei din mila unui guvern iresponsabil şi nepăsător care consideră că pensia reprezintă o cheltuială inutilă şi nu un drept al celui care a plătit o viaţă întreagă statului în baza unui contract ce i s-a promis că va fi respectat cu sfinţenie. E disperarea celui ajuns la vârsta neputinţei care vede cum fiecare nou guvern, cu metode specifice tâlharului la drumul mare, îl atacă ştiindu-l vulnerabil şi încearcă să-i fure din puţinii bani care i se cuvin de drept. E disperarea celui tratat cu dispreţ în spitale, lipsit de medicaţia neceară bătrâneţii sau pus în faţa unor preţuri exorbitate pentru aceleaşi medicamente pe care cu puţini ani în urmă le cumpăra cu câţiva lei. E disperarea individului dependent de mila unui stat care îl tratează ca pe un balast, un stat interesat în dispariţia sa cât mai apropiată pentru a-i lua banii ce i se cuveneau şi a-i băga în buzunarul larg al acoliţilor veşnic nesătui.
Bugetarul Citeşti disperarea pe faţa angajatului la stat cu salariul blocat an după an şi trăind sub permanenta ameninţare a disponibilizării întrucât fiecare nouă administraţie constată, pe bună dreptate sau nu, că predecesoarea a umflat fără rost aparatul administrativ. E disperarea celui obligat să trăiască după reguli din ce în ce mai absurde, a aceluia care trebuie să se vaccineze pentru a mai putea veni la serviciu, a aceluia care poartă masca opt ore pe zi şi care se află la contactul direct cu nervozitatea unor oameni care, hărţuiţi de legi inepte, au ajuns la limita suportabilităţii.
Agricultorul Disperat este şi agricultorul, ţăranul adevărat. Părăsit de de statul care l-a exploatat nemilos decenii la rând, rătăcit între restricţii de toate felurile al căror rost nu-l înţelege, fără posibilitatea de a-şi fructifica munca pământului, alungat din pieţe şi victimă sigură a samsarilor de produse agroalimentare, obligat uneori să-şi arunce la gunoi produsele decât să le dea pe nimic, cu vitele din curte omorâte, sub pretextul unor maladii ori pandemii importate, de hoarde ucigaşe echipate precum extratereştii, văduvit de pământul strămoşesc prin maşinaţiuni funciare coordonate de oficialităţile care ar fi trebuit să-l apere de tâlharii de terenuri agricole înmulţiţi ca ciupercile după ploaie, cu drumurile satului lăsate în părăsire, obligat să care apa necesară gospodăriei de la fântâna satului cu cobiliţa pe grumaz ca acum două sute de ani. Din ce în ce mai sărac în satul părăsit de tineret, ţăranul îşi plânge disperarea în pumnii noduroşi munciţi din greu. El este invizibil pentru acest guvern fantomă.
Părinţii Sunt disperaţi părinţii. Ei nu mai pot controle ceea ce se întâmplă cu copiii lor ajunşi prizonierii unui sistem de educaţie aflat în descompunere, ai unui mecanism dubios a cărui singur efect este semialfabetizarea unor viitori semidocţi. E disperarea celui pus să semneze pentru vaccinarea copilului drag cu un vaccin în care nu are încredere pentru că efectele sale pe termen lung îi sunt în mod intenţionat ascunse. E disperarea aceluia care trebuie să-şi părăsească copilul de numai doi ani speriat de necunoscut la poarta grădiniţei întrucât nişte dispoziţii idioate ale unora care se erijează în apărătorii sănătaţii poporului nu ţin cont nici de sentimentele părinteşti şi nici de trăirile copilaşului.
Copiii Disperaţi sunt şi copiii, azvârliţi de lopata nepăsătoare ministerului de resort ca nişte cartofi din „şcoala prin prezenţă fizică” spre „şcoala online” şi invers, rostogoliţi precum dovlecii de la obligativitatea de a purta în clasă numai un anumit tip de mască la vaccinarea aproape obligatorie. E disperarea firească a copilului căruia i se spune să nu-şi mai numească mama mamă şi tatăl tată. A copilului aruncat încă de la vârsta cea mai fragedă în dilema incertitudinii sexuale, a unei educaţii agresive care îl orientează spre actul sexual contra naturii, spre negarea autorităţii părinteşti, spre manifestarea unei independenţe pe care nu o înţelege, nefastă pentru oricare copil normal şi ale cărei adevărate consecinţe nu le cunosc nici „educatorii” lui.
Cetăţeanul Cetăţeanul, românul simplu sau cât de cât înstărit, este şi el cuprins de disperare. Este atacat din toate părţile de o administraţie ajunsă la putere prin fraudă, care nu-i cunoaşte şi nu-i apără interesele, care inventează legi după legi menite să-l îngenuncheze precum o vită înainte de sacrificiu. Din sferele tulburi ale puterii semioculte îl atacă arafaţii, cerându-i să se comporte precum un ciumat, să se vaccineze pentru a putea bea o bere, amendându-l dacă i-a căzut masca sub nas sau dacă merge la piaţă peste orele permise de Ordonanţele Militare care nu au nicio legătură cu armata. Din spitale îl atacă medicii, tot mai mulţi lipsiţi complet de etica profesională şi condiţiile de spitalizare depăşte cu decenii de evoluţie a actului sanitar. În spitalele româneşti se moare, poate mai des decât de boală, de nepăsare, de frig sau de foc. De la Palatul Victoria îl atacă cîţii, îngropându-l în sărăcie şi datorii plătibile de el şi de urmaşii săi. Din dealul Cotrocenilor îl atacă iohanişii, aroganţi şi nesimţitori, subordonându-l unor guverne adunate în haite, a căror unică îndeletnicire este de a se pleca în faţa străinătăţii hulpave şi urărind un singur scop – ajungerea la ciolan. Din cele mai neaşteptate locuri îl atacă, cu sălbăticie, corporaţiile străine care i-au subtilizat întreaga industrie, i-au acaparat cu sprijinul băseştilor, năstaşilor, bocilor (şi altor circa douăzeci de prim-miniştri rotiţi pe fotoliul din Palat ca tiribombele la bâlci) apa pe care o bea şi în care se spală, electricitatea cu care îşi luminează casa tot mai săracă, telefonul cu care îşi simte aproape copiii alungaţi de sărăcie în lumea largă, pâinea făcută din grâul trudit spre a fi vândut pe nimic… În ţara asta bolnavă de disperare pe acelaşi cetăţean îl mai atacă şi speculanţii mărunţi sau mari, mărind la nesfârşit preţurile, sugrumându-l financiar şi furându-i zile din viaţă cu sprijinul direct al guvernanţilor corupţi.
Deasupra tuturor, nişte specimene incapabile să guverneze Deşi au trecut secole ce s-au vrut înoitoare peste acest popor, politicienii nu s-au schimbat. Ei sunt şi azi aceiaşi şnapani, aceiaşi hoţi organizaţi în găşti denumite pompos partide, aceiaşi ignoranţi înfumuraţi care confirmă proverbul „Prostul nu e prost destul dacă nu-i fudul”. Politicienii au rămas, ca o rasă îngheţată într-o matriţă fiziologică imuabilă, aceiaşi indivizi fără simţul dragostei de ţară, aroganţi cu poporul considerat o turmă de imbecili şi, pe deasupra, lipsiţi complet de sentimentul demnităţii naţionale. Nu evoluăm ca ţară. Nici măcar nu rămânem în echilibru la un anumit stadiu de dezvoltare. Involuăm într-un ritm debordant. Fenomen dincolo de orice dubiu pentru orice observator obiectiv al realităţii româneşti. De ce? Pentru că ei, politicienii, aceiaşi dintotdeauna, par a fi rămas exact aşa cum, în 1856, la Congresul de la Paris, îi descria contele Clarendon, reprezentantul Angliei – nişte specimene incapabile să guverneze: „Cum se poate guverna o ţară ai cărei conducători – în mod fatal, autoproclamaţi – nu fac nimic altceva decât să caute, în lungi reglări de conturi între clanuri (bazate pe rudenie sau pe alianțe), ce iau aparenţa unui război civil (chiar dacă purtat doar în seraiul puterii), să-şi însuşească privilegiile reprezentanţilor fostelor puteri tutelare?
Cu mânecile cămășii albe suflecate, deschisă la primii nasturi, pe model Obama, politicianul român muncește din greu, pentru binele tău, al meu, al nostru. Pe vremuri, cominternistul făcea legea, îmbrăcat în haina tip Mao Tzedun. Avea și el idei de reformare a societății. Cu mâinile ”bătătorite” de muncă, ieșea în mijlocul mulțimii care îi sorbea cuvintele, promițând marea și sarea, un altfel de paradis, în care domneau egalitatea deplină, uniforma și bunăstarea. Și, mai ales, liniștea. Oamenii politici moderni sunt tot timpul îngândurați, preocupați. Par a fi tot timpul pe fugă. Între două șantiere, au timp de un corn, pe marginea drumului. De cafea nu poate fi vorba. Au o țară pe mână, ce Dumnezeu! Un popor de scos din ghearele obscurantismului religios. O națiune de colorat în culorile veseliei date de, eventual, prafuri. Când lectura ta se rezumă la textele scurte de pe net e firesc să nu vezi cumplita asemănare dintre cele două personaje.Când, deși ai în portofoliu diplome la instituții de prestigiu, nu ai ieșit din casă nici măcar să cumperi pâine, e firesc să fii complet rupt de realitate. Când părinții și bunicii tăi primeau salamul de Sibiu, atât de visat de popor, adus de mașina casei de comenzi direct în bătătură, în timp ce ”prostimea” se călca în picioare pentru o pâine, este normal să nu ai habar ce mănâncă azi oamenii de rând.
România este la marginea prăpastiei, cu un picior atârnând, deja, în gol. Și pentru asta suntem toți vinovați. Străzile nu sunt murdare doar pentru ca avem politicieni de ”mare angajament”, ci și pentru că noi facem mizerie.Spitalele sunt focare de infecție nu doar pentru că niciun manager de spital nu este cocoțat acolo pe criterii de competență, ci și pentru că unii din noi sunt certați cu apa și săpunul. Școala e în cădere liberă pentru că părinții au pretenția să îi învețe pe profesori cât fac 2+2, dar și pentru că dascălii sunt plătiți în batjocură. Societatea se prăbușește sub ochii noștri. Pare că ne-am obișnuit cu ideea. Stăm și ne văicărim că ne fură austriecii pădurile, americanii gazul, rușii aerul. Nu, nimeni nu ne pune arma la tâmplă și nimeni nu ne tâlhărește. Noi ne vindem pe nimic. Din dorința de a ciupi ceva, de la vlădică la opincă, toți sau aproape toți încălcăm reguli și legi, pentru că la noi merge și așa. Apoi ieșim mânioși pe facebook și ne certăm.
Clasa politică e oglinda noastră. În timp ce ne scuipăm virtual, ne tăiem capetele și ne înjurăm, de 30 de ani ei dezmembrează țara și o scot pe șest la mezat.Ei știu că suntem ”ocupați”. Vara, cu grătarele și concediul în imensa mare devenită latrină publică, din vina noastră, mâncând alimente alterate și zăcând pe plaje pline de gunoaie.Iarna, cu ”sfintele sărbători”, devenite, prin grija celor care ne scapă de ”povara” Credinței, chiolhanuri aducătoare de salvare și internare, come alcoolice și o grămadă de accidente.Suntem un popor ocupat cu veselia, hazul de necaz și bancurile. Cu mațul plin și mintea goală și odihnită. Pentru că o națiune educată ar ridica cu adevărat probleme, îi lăsăm să cumpere arme la mâna a doua, alimente de plastic și apoi ne plângem că nu sunt bani pentru școală. Dar nu prea tare, ce drac să faci acum cu prea multă carte? Țăranii își aruncă recolta pe câmp în timp ce noi ne înghesuim să cumpărăm mere din China. Le luăm copiilor telefoane șmechere să poată, dragii de ei, să butoneze liniștiți în ”toaleta” din fundul curții. O țară în cădere liberă, împinsă discret de la spate. Asta suntem. Și nu, nu e doar vina politicienilor. E, în primul rând, vina noastră.
Considerat pe scară planetară unul dintre cei mai importanți și influenți ganditori din istoria omenirii, învățăturile și filozofia lui Confucius au stat la baza culturii și societății est-asiatice și continuă să rămână influent în China și Asia de Est si astăzi. Invataturile lui sunt regasite cu usurinta in textele religioase posterioare epocii sale, atat in religiile Asiei de Est cat si in cele din Orientul Mijlociu unde prin Hinduism au ajuns in Iudaism si Crestinism. Confucius (551-479 î.Hr.) este creditat în mod tradițional cu faptul că a scris sau editat multe dintre textele clasice chinezești, inclusiv toate Cele Cinci Clasice[1], dar savanții moderni sunt precauți în a atribui afirmații specifice lui Confucius însuși. Aforismele cu privire la învățăturile sale au fost compilate în Analecte[2], dar mai tarziu, la mulți ani după moartea sa. Principiile lui Confucius au o trasatura comuna cu traditia si credinta chineza. Cu evlavie filială, el a susținut loialitatea puternică a familiei, venerarea strămoșilor și respectul bătrânilor de către copiii lor, a soților de către soțiile lor, recomandând familia ca bază pentru o guvernare ideală. El a îmbrățișat binecunoscutul principiu: „Nu faceți altora ceea ce nu vreti sa vi se faca vouă.” – Regula de Aur.
Confucius a fost un tradiționalist al epocii sale și pentru că a avut un interes deosebit în căutarea valorilor morale într-un context social în schimbare rapidă, asa cum este cel de azi. În ciuda introducerii meritocrației și a înlocuirii parțiale a aristocrației, Confucius s-a opus egalitarismului plat și a susținut o credință puternică în ierarhie. Virtutea insa putea fi, totuși, găsita în întreaga ierarhie. Dacă un țăran smerit a înțeles și și-a îmbrățișat pe deplin rolul său în cadrul social, de exemplu, el nu a fost mai puțin virtuos și valoros decât omul din vârful piramidei sociale. Exista in filozofia sa acest egalitarism meritocratic al virtutilor si al oportunitatilor, cat si pozitia egala in fata legii si a autoritatii. Toată lumea din comunitatea populară are un rol important de jucat. În acest sens, filosofia sa este un fel de național-socialism, care a subliniat importanța supremă a comunității asupra clasei sociale. Piramida socială în sine a fost făcută coerentă prin cele cinci relații constante: Suveran-Subiect; Părinte-copil; Soț-soție; Fratele mai mare și fratele mai mic; și prieten-prieten. Este evident, că nu există loc pentru străin sau străină în această schemă de obligații sociale și ritualuri. Asta se datoreste faptului ca strainii veniti in regatul chinez se considerau a fi asimilati si inglobati in familia chineza, prin casatorie si supunerea la ritualurile marii familii chinezesti in venerarea stramosilor eroi. Obligația socială a fost ea însăși manifestată prin demonstrații de Li, care ar putea fi traduse aproximativ ca „justiție” sau “respect”, dar care ar putea fi descrise mai exact ca decență rituală. Il putem întâlni pe Li în cultul strămoșilor, la nunți, la înmormântări, la oferirea sau primirea cadourilor și în gesturile cotidiene de politețe, cum ar fi închinarea și folosirea modului correct/decent de a se îmbrăca. Aceste semne exterioare au fost menite să reflecte virtutea interioară, dar numai atunci când au făcut-o cu sinceritate.
Sinceritatea, alături de fidelitate și de auto-reflecție, a fost cea care l-a indentificat cu adevărat pe omul cu adevărat moral și virtuos. Opiniile lui Confucius asupra celor care doar îl interpretează pe Li fără a poseda virtutea interioară se găsesc în Analecte, o colecție de fragmente din scrierile și cuvintarile sale compilate de discipolii săi. Analectele împreună cuprind un tratat predominant politic, dar colecția este alcătuită și din aforisme și anecdote. În secțiunea 17 din Analects, Confucius se referă la „vrednicii satului” și compară moralismul lor gol cu „aspectul unei case bine impodobite insa goale pe dinautru”. Exteriorul „vrednic” al moraliștilor satului este astfel furat sau nemeritat. Ei sunt, de fapt, ipocriți care, în timp ce critică tot ceea ce este „rău”, sunt ei înșiși complet lipsiți de virtute. Critica lui Confucius a acestor „vrednicii satului” nu fost limitata exclusiv doar la ipocrizia lor si astfel are o valoare în aplicarea criticii sale la moraliștii de astazi, albi/progresisti si justiția socială.
Știm foarte bine că majoritatea alb-progresista, anti-rasiști și activiști “woke” -“treziti”, sunt ipocriți si fac tot posibilul pentru a-și educa copiii în școli predominant albe și pentru a-și crește familiile în cartiere predominant albe. Dar Confucius merge mai adânc decât ipocrizia în critica sa la adresa “vrednicilor satului”, tipurile „trezite-woke” ale epocii sale, subliniind rolul lor în dezvoltarea unui fel de cancer moral-social care este catastrofal pentru cultura națională. De fapt, cea mai evidentă critică a lui Confucius nu este că vrednicii satului poartă măști, ci că aparent nu există nimic de mascat, pentru că nu există nimic sub masca”. Dar, sub masca poate fi o alta masca, sau o masca multipla, cameleonica. Acest lucru este deosebit de important pentru Confucius, deoarece identitatea este o bază a integrității. Persoana integră este cea care inspiră un sentiment de respect ceea ce identifică persoana ca fiind, în esență, persoana ca atare. Sau, altfel spus, trebuie să te înțelegi si respecti pe tine însuți înainte de a putea pretinde că „tu” reprezinti ceva, care merita respectul. Cineva care neagă propria traditie, origine etnica și identitate nu poate proclama sincer nicio valoare morală, deoarece aceste valori nu sunt înrădăcinate în propria identitate și, prin urmare, sunt atât artificiale cand sunt adoptate. Intr-o consideratie mai larga, Confucius crede că prezența unor oameni care nu au o identitate proprie și care reflectă doar valorile altora este o amenințare la adresa sistemului moral. Una dintre cele mai profunde învățături ale lui Confucius ar fi putut fi superioritatea exemplificării personale față de regulile explicite de comportament.
Învățăturile sale morale pun accentul pe cultivarea de sine, pe emularea exemplelor morale și pe dobândirea unei judecăți calificate, mai degrabă decât pe cunoașterea regulilor, etica confucianistă poate fi considerată un tip de etică a virtuții. Învățăturile sale rareori se bazează pe argumente, iar idealurile și metodele etice sunt transmise indirect, prin aluzie/innuendo și chiar tautologie. Învățăturile sale necesită examinare și context pentru a fi înțelese. Gândirea politică a lui Confucius se bazează pe gândirea sa etică. El a susținut că cel mai bun guvern este unul care guvernează prin „ritualuri” și moralitatea naturală a oamenilor, și nu prin folosirea mitei și a constrângerii. El a explicat că acesta este unul dintre cele mai importante analecte: „Dacă oamenii vor fi conduși de legi, iar uniformitatea va căuta să le fie dată prin pedepse, vor încerca să evite pedeapsa, dar nu vor avea simțul rușinii. Dacă vor fi conduși de virtute și uniformitatea va fi căutată să le fie dată de regulile de decență, vor avea simțul rușinii și, mai mult decât atât, vor deveni buni”. Acest „sentiment de rușine” este o internalizare a datoriei, în care pedeapsa precede acțiunea malefică, în loc să o urmeze sub formă de legi ca în legalism. În timp ce el a susținut ideea guvernării de către un rege virtuos, ideile sale conțineau o serie de elemente pentru a limita puterea conducătorilor. El a pledat pentru reprezentarea adevărului în limbaj, iar onestitatea a fost de o importanță capitală. Chiar și în expresia facială, adevărul trebuie să fie întotdeauna reprezentat. Confucius credea că, dacă un conducător conduce corect, prin acțiune, prin exemplu personal, că ordinele ar fi inutile prin faptul că alții vor urma exemplul, acțiunile corespunzătoare ale conducătorului lor. Discutând despre relația dintre un rege și subiectul său sau un tată și fiul său, el a subliniat necesitatea de a acorda respectul cuvenit superiorilor/seniorilor. Acest lucru a cerut ca subordonații să-și consilieze superiorii dacă superiorii sunt considerați a lua o cale de acțiune greșită. Confucius credea în a conduce prin exemplu, dacă conduci corect, ordinele prin forță sau pedeapsă nu mai sunt necesare. Lucrările lui Confucius au fost făcute filosofie imperială oficială și era materie de testare la examenele pentru funcțiile publice, începand din 140 î.Hr. si până la sfârșitul secolului al 19-lea. Perspectiva lui Confucius asupra moralității comunității oferă o perspectivă nuanțată și interesantă asupra unora dintre problemele îngrijorătoare cu care se confruntă societățile occidentale de astăzi, în special dominația totală a multiculturalismului și a stângismului în discursul moral. În timp ce animozitățile grupurilor etnice non-albe pot fi ușor înțelese în contextul concurenței interetnice și al construcției suferinței trecute, datorate albilor (de exemplu, viziunea lacrimogenă a istoriei evreilor comună în rândul evreilor), complicitatea albilor în acest proces rămâne una dintre cele mai puternice bariere în calea unei provocări de succes împotriva multiculturalismului și multiracialismului în Occident. Pentru că este nefiresc să detesti propriul grup și propria identitate, atunci când albii adoptă poziții anti-albe sau anti-rasiste, ele reflectă pur și simplu valorile altora, în special ale elitelor de opoziție. Din păcate, un astfel de comportament poate deveni endemic, deoarece „vrednicii satului” sau „hoții virtuții” au o capacitate nesfârșită de a imita moda. Marea majoritate a oamenilor care spun la altii că sunt OK cu căsătoriile gay și acceptarea pe scară largă a transsexualismului speră în secret ca copiii lor să nu ajungă așa ceva. Într-o eră în care propaganda pro-diversitate este de vârf, cu nici o disidență mainstream, nu este mai puțin adevărat că albii continuă să se separe în liniște la fel de mult cat resursele lor le vor permite. Trăim într-o epocă în care toată lumea proclamă beneficiile diversității în timp ce face tot posibilul să o evite. Ipocrizia este endemică și este evidentă. Se poate observa ca la unumite nivele si in anumite circumstante, ipocrizia ajunge sa fie insa o cale de supravietuire Progresistilor albi le lipsește orice simț al identității, nu au ideologie și nu sunt altceva decât cameleoni care preiau orice față este considerată atractivă sau lăudabilă de elitele la care vor să apeleze. În acest sens, atunci când se analizează moraliștii noștri contemporani de justiție socială progresista toți pot fi subsumați sub titlul de „vrednici ai satului” care sunt „hoți ai virtuții” – ipocriti. Toți sunt persoane fundamental goale, fără identitate autentică.
Pentru Confucius, unul dintre cele mai galante aspecte ale acestui comportament ar fi tendința unor albi progresisti de a-și proclama statutul de „antirasist alb” dedicat răspândirii ideologiei lor printre alți albi. Confucius s-ar opune unei astfel de auto-desemnări, subliniind că astfel de oameni sunt deja lipsiți de orice sentiment al identității albe sau de ceea ce înseamnă să fii alb și că intervențiile lor sunt astfel în mod inerent lipsite de integritate și sunt, în esență, lipsite de sens. Prin urmare, nu există un adevărat „anti-rasism alb”, ci un fenomen în care persoanele goale imită idei străine. Conceptul lui Confucius despre ipocriti subminează afirmațiile acestei false moralități în masă și subliniază că moda și conformitatea pot sufoca virtutea și morala autentică. Trăim într-o epocă în care majoritatea albilor, progresistii nu au identitate și, prin urmare, integritate, și asistam la un fel de efect cameleonic în masă în care obiectivele elitelor străine sunt mimate pentru o ușurare personală pe termen scurt sau o recompensă.( in cazuri mai rare si mai grave – supravietuire) De acea elitele globaliste duc o lupta acerba impotriva nationalismului, familiei si a traditiilor, valori ce contureaza definitiv identitatea individuala. Lipsa de identitate este o amenințare la adresa sistemului moral autentic – un sistem care își derivă moralitatea din tradiție și identitate. Este moral și o demonstrație de virtute și noblețe să aperi și să extinzi interesele etnice ale cuiva. Omul care pretinde în schimb că este cetățean al lumii sau că iubește pe toată lumea este un mincinos. Un astfel de om este un ipocrit – un hoț al virtuții. (C. D.)
“Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe cândstatul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã anevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fărăştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publicedintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină constiinţă” (Mihai Eminescu, NETREBNICII CARE NE CONDUC, 1877)
Pare deja un fenomen firesc în România democratică. Aproape nimeni nu se mai miră că fiecare ales al neamului îi devine duşman din momentul în care a ajuns la putere. Ar fi inutil să ilustrăm afirmaţia prin exemplele din istoria ultimilor treizeci de ani. Ele sunt cu sutele. Iar furtul din buzunarele noastre a ajuns la cifre incredibile. La mii de miliarde. Mai mult decât s-a furat în întreaga istorie a cestui pământ. Nume ca Băsescu, Boc, Petre Roman, Iliescu, Emil Constantinescu, Blaga, Boiangiu, Stolojan, Ciorbea, Isărescu, Olguţa Vasilescu, Cioloş etc, zbârlesc şi acum părul de pe ceafa bugetarilor de toate nuanţele – de la funcţionărimea fără chip la profesori, medici şi militari – stârnind valuri de înjurători din partea milioanelor de pensionari, a ţăranilor, comercianţilor, părinţilor şi chiar a copiilor care abia reuşesc să priceapă sensul cuvintelor de ocară. Din cauza lor, a acestor hiene, milioane de români şi-au părăsit ţara, s-au izolat de familii şi au ajuns sclavi moderni pe meleaguri străine. Din cauza lor, a acestor fiare de pradă, în străinătate când spui că eşti român eşti privit şi tratat ca o slugă.
Hienele cu chipuri omeneşti au muşcat şi muşcă încă din fiecare mădular al neamului acestuia prea răbdător. Nu a existat categorie socială care să nu fie pedepsită. I-aţi văzut cum, organizaţi în adevărate haite colorate (haita roşie a socialiştilor; haita portocalie a democraţilor; haita galben-albastră a liberalilor; haita albastru-albă, tânără şi ambiţioasă, a neo-marxistilor ce vor să salveze România apăsându-i cu bocancul pe grumaz; haita mărului verde-albastru a celor care se vor a fi poporul spoliat prin voinţa liderului lor cu nume de flatulenţă) ne atacă din toate poziţiile? Ne lovesc din parlament, din locul unde s-au adunat decenii de când nicio lege nu a fost votată în favoarea cetăţenului. Ne pălmuiesc fără ruşine din guvern, de acolo unde se întrec în a anula drepturile noastre fireşti câştigate după lupte crâncene cu hienele dinaintea lor. Ne sucesc minţile de la posturile de televiziune de unde, crezându-ne idioţi, ne explică cât de bine o ducem acum când o ducem mai rău ca niciodată.
Conform obiceiurilor fiarelor care vânează în haită, ei au atacat în primul rând pe cei mai vulnerabili. Pensionarii şi copiii. Bătrânii, condamnaţi la înfometare, refuzaţi de un sistem sanitar încăput pe mâna unor impostori, închişi cu de-a sila în case şi cu timpul e libertate limitat la câteva ore pe zi, sunt atacaţi psihic, zi de zi, prin lansarea unor zvonuri nimicitoare privitoare la singurul lor venit – pensia. S-a ajuns până acolo, încât cei cu pensiile cele mai mici vor fi supuşi unui amănunţit proces de verificare din partea statului pentru a se descoperi dacă nu cumva au şi alte venituri, vreo vită prin bătătură sa vreun copil care îl ajută cu bani. Cazuri în care, hienele pot să le fure şi bruma aceea de mărunţiş primită după o viaţă de muncă.
În acest timp, hienele pribege care ne conduc învârt zeci de miliarde de euro, plasându-le cu largheţe în conturile celorlalţi din haită. Veşnic nesătuli, fără de ruşine, din când în când, în văzul tuturor, se încaieră între ei pentru a înfuleca o halcă cât mai suculentă din trupul ţării aflate deja în moarte clinică. Salariile sunt îngheţate, pensiile aşiderea, alocaţiile pentru copii blocate prin amânări succesive, industria autohtonă nu mai trăieşte de mult, investitorii români îi numeri pe degetelue de la o mână, ţărănimea aproape a dispărut din satele depopulate de vlaga tinereţii… Ne-am întors cu un secol şi jumătate în urmă. Ca şi cum ar trăi azi, ne-o spunea, descriind starea ţării la 1850, genialul Eminescu: “Ţãrani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?”
Părem îngheţaţi în mijloc de secol nouăsprezece. Nimic nu pare a se fi schimbat. Ca în 1850, se poartă barba stufoasă. Ca în 1850, voracitatea politicienilor de duzină nu cunoaşte limite. În ultimii treizeci de ani, mai mult decât alte naţiuni, ne-am întors în timp. Am regresat cu viteza unui bolovan rostogolit la vale, susţinând că ne dezvoltăm, că ne aliniem lumii civilizate, că suntem mai responsabili. Iată cum ilustrează viaţa românească a ultimelor trei decenii un fin observator, scriitorul Gellu Dorian: “… ceea ce se petrece în ultimii treizeci de ani în România, mai mult parcă decât în oricare alt stat care a trecut prin epurările comuniste, este de un cinism asemănător cu exterminările de care aminteam mai sus. Este adevărat că oamenii competenți iviți după 1990 pe aceste plaiuri nu au mai înfundat pușcăriile, nu au mai fost duși în lagărele de exterminare, ci au fost marginalizați de la legislatură la legislatură – cu excepția lichelelor patentate, care au fost trimise legal, după lungi indulgențe, la pușcărie, unii mimând acest spațiu de reeducare, transformându-l în turn de fildeș în care și-au scris cărțile, care i-au eliberat înainte de terminarea pedepsei, alții mai ispășesc, urmăriți de o groază de fapte ilegale. Dar nici despre ei nu voi încerca să schițez un profil al „demnitarilor” de toate rangurile de ultimă vreme, ci despre scursura care a ajuns acum să fie în posturile de decizie pentru bunul mers al vieții, care se încețoșează de la o zi la alta. Spălătoria din care au ieșit aceste scursuri n-a fost alta decât acel instrument popular numit „alegeri”, de care s-au folosit doar aleșii nu și alegătorii. Chestiune cunoscută (…) Ceea ce e mai trist este că polițele pe care această scursură socială, numită „demnitari”, de orice rang, se plătesc prin punerea în funcții, în structurile administrative, pe toți lingăii și oportuniștii, care le-au făcut posibilă promovarea în funții cheie, de decizie, unor politicieni analfabeți din toate punctele de vedere, chiar dacă funcționali și chiar asimptomatici în ceea ce privește inteligența. (…). Din păcate e plină țara de ei și înclinarea acesteia spre râpă se vede de la o zi la alta. și din păcate, impostura este o epidemie generalizată la vârf, provocând boli grave, cronice, pe care niciun vaccin nu le va eradica vreodată. și vorba deja bine cunoscută, parafrazând o zicere celebră, „mama impostorilor e mereu gravidă”. Iar cârma le stă la îndemână!”(1)
Despre virtuţile şi despre tarele poporului român s-a tot vorbit şi s-au tipărit zeci de tomuri, unele interesante, altele interesate. N-am s-o fac şi eu. Personal, nu cred că suntem o naţiune mai dotată sau mai puţin responsabilă decât alte popoare. Poate, aşa cum constata marele Eminescu, suntem mai ciudaţi. “Ciudată ţară, într-adevăr!”, spunea el înainte de a ne îndemna să deschidem ochii, să ne trezim şi să dăm de pământ cu „turma de netrebnici”: „Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învatã copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vã ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locurişsi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit (…) De aceea, alungati turma acestor netrebnici!…”(2)
Mai bine de 150 de ani nu am ascultat astfel sfaturi. Am putea să o facem acum?
————————————————————————————————————
Gellu Dorian, CÂND IMPOSTORII SUNT LA CÂRMĂ, revista Expres Cultural, iunie 2021
Am cetitără pîn presa cea democratică și cevilizată, varianta ei „pe-linie”, că o asociațiune a făcutără un sondaj în pereoada 16-19 august. Le puseră oamenilor întrebarea asta: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, care este partidul politic pe care l-ați vota?” Și, cică că, conform sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, 35% ar vota cu P.S.D. și 27% cu P.N.L. Acilea se făcu falsificațiunea. Pentru că nu spuseră tot ce trebuia spus ălora de fură sondați. Le spui io realitatea. Realitatea ie că, cu o seară înainte de duminica viitoare, adicătelea înainte de 22 august, că aia era duminica viitoare atunci când fuseră sondați oamenii ăia, adicătelea pe 21 august, ar ieși bolșevicul cotrocean pe toate canalele de televiziuni din subordinea lui și ar spune: „Dragi români. După cum știți, mâine, în loc să vă duceți în concedii la mare, la munte, la șes, în depresiuni, la câmpie, pe dealurile subcarpatice, în Bulgaria, în Grecia, sau la cules căpșuni în Spania, din cauza pesede va trebui să vă duceți la vot. Căci pe pesede nu-l interesează concediile cetățenilor, așa cum ne-a recomandat U.E. și chiar și N.A.T.O. Așa că, eu vă recomand, dragi români, să vă vedeți de concedii și de treburile pe care le aveți, să dați o lecție acestui pesede care minte că eu am luat bani pentru meditații și nu am plătit impozit și că cîțu s-a drogat, deși știu toți românii că nu te poți droga când bei cinșpe beri. Și să nu uităm că aceste alegeri care vă afectează concediile și, implicit nivelul de viață, au fost propuse de penalul Dragnia, deci sunt și ilegale”. Și astfel, se vor duce la vot doar 18% dintre electori, adică cei aflați pe statul de plată al trupelor comsomoliste de protest, din subordinea bolșevicului, care vor acorda 97% din voturile lor bolșevicului cotrocean. Mă rog, ei acordară 100% din voturi, dar trei bilete fură împăturite pe orizontală, în loc să fie împăturite pe verticală, cum li se ordonase, ca să fie recunosute mai ușor. Astfel, pesede ar fi zdrobit prin voința românilor, dovedind falsul acestui sondaj, care a falsificat realitatea românească. Adică, a românilor.
Și încă ceva I-auzi ia, ce mai zice presá! (ase citi așa cum pusei eu accentul… poetic) Desigur, este vorba de presa aia democratică și civilizată, la care lucrează și niște adevărați profesioniști în linsul dindosurilor americănești, varianta „pe-linie”: „După căderea Afganistanului în mâinile talibanilor, liderii Uniunii Europene au realizat însă, pentru a mia oară, că N.A.T.O. a fost absorbită în totalitate de administrația de la Washington, care ia toate deciziile majore în mod unilateral, după consultări de complezență cu aliații săi”. Oare cine le-o fi dat și cât le-o fi dat să spună și ei, acuma, ceea ce văzuseră și înțeleseseră până și babuinii, de multă vreme? Și de ce de-abia acuma?!?
Pedofilie democratică Dom’le, ce car’va’zică democrația! E complet diferită de dictatură. E complet diferită, printre altele, și pentru că nu numai că îți permite să minți mai mult și mai profund, dar chiar te obligă să minți. Desigur, democratic. Așa cum fac politicienii în special. Iată, nici pedofilia nu mai este ce era. Acuma, se practică și metode mult mai democratice de pedofilie. De exemplu, niște copii sunt puși să recite sloganuri politice și sunt plimbați prin toată lumea, chiar transformați în eroi. Se dau ordine și cohorte de așa ziși susținători se încolonează în spatele lor. Mă rog, unii mai încep să arunce și cu cataroaie, să dea cu ciomege la scăfârlie. Bine-nțeles, tot acolo, în spatele acelor copii, se bagă și politicieni. Ce altceva decât pedofilie este asta, nestimați politicieni? Sau chemarea, sau măcar acceptarea copiilor la paradele homosexualilor, ce altceva decât pedofilie este? Căci, copii, se știe, preiau, în primul rând ceea ce văd și de-abia mult mai târziu capătă și alte abilități de asimilare. N-am văzut/auzit ca forțele de ordine să-i legitimeze pe cei din cohortele de purtători de chiloței cu danteluța la vedere. Și nici vreun politician care să ia atitudine în fața acestor manifestări n-am văzut. Am văzut numai d-ăia care se agață de vrăjeala cu egalitatea, cu drepturile omului, favorizând promiscuitatea și pedofilia numai ca să obțină ei voturi.
Desigur, nu mă refer la cei care ei înșiși sunt homosexuali. Și sunt din ce în ce mai mulți. Că toți gândacii vor să fie și ei ca-n occident. Iar acolo, s-a ajuns în faza în care un premier și-a luat soție un humanoid aparent bărbat. N-am zis întâmplător că și-a luat soție, nu nevastă. Căci, să fim serioși, soție, în sensul democrației actuale, poate să fie și o oaie, nu numai un homo, dar nevastă nu poate fi decât o femeie.
„Poporul român este, după cum se vede, blând și înțelegător…”
MOTTO: „Auziți… Dacă ne uităm la ce a făcut un om acum 21 de ani… eu, acum 25 de ani, puneam muzică pe la Terasa Tineretului, M-AM ȘI BĂTUT… nu am furat nimic.” (Rareș Bogdan, interviu, 17 august 2021)
Dragi compatrioți! Eu, de când am aflat că Vasilică Cîțu a uitat să ne spună că făcut două zile de pușcărie în America… și că n-a returnat un credit de vreo 7 000 de dolari… și că a fost mai curând masterand în per’oada când CV-ul său îl proclamă doctorand… precum și alte lucruri gingașe din trecutul îndepărtat al acestuia, am început să mă întreb cine oare-cine oare? va fi, după bravul premier, primul brătian cu „me too”-ul în gură… Ei bine, Rareș Bogdan a fost! Eu cred că trebuie să ne aplecăm cu multă atenție și îngrijorare asupra declarației acestuia cu privire la cafteala de acum 25 de ani. E bine să avem tot timpul în vedere faptul că niciodată nu-i târziu să-ți amintești diverse lucruri din trecut, de vreme ce o doamnă l-a dat de gol pe însuși Bob Dylan (câștigătorul premiului Nobel pentru literatură, în anul 2016, în detrimentul concurentului cu-adevărat îndreptățit să îl primească-respectiv Mircea Cărtărescu, care și-a pierdut de-atunci încrederea în oameni) cum că a hărțuit-o sexual în mod sălbatic acum mai bine de 56 de ani…
Deci, chinuit de remușcări și dureroase aduceri-aminte Rareș Bogdan a mărturisit într-un interviu preluat de mai toată presa, pe 17 august 2021, că * de bătut s-a bătut, * dar de furat (fumat), n-a furat (fumat)… adică, așa cred că a vrut să se-nțeleagă! Nu cred că e lipsit de interes să se investigheze o bătaie de pe Terasa Tineretului, Costinești, de-acum 25 de ani… căci, în afară de caftangiul Rareș trebuie să fi fost și victime, și martori… S-o fi lăsat, oare, cu intervenția forțelor de ordine? Poate au apărut și niște cătușe, fluturate către bătăuș? Dar când tocmai mă miram că nimeni nu se întreabă ce-i cu ciudata mărturisire a lui Rareș: „…de bătut, m-am bătut dar bine măcar că n-am furat”, iată că domnul Claudiu Pândaru de la DIGI 24 s-a hotărât să-l descoasă pe liberalul din „echipa câștigătoare”: „Spuneați: «M-am și bătut», i-a zis moderatorul Claudiu Pândaru liderului liberal în timpul unei emisiuni de la Digi 24. «Ei… ne-am mai împins, așa, când m-au supărat unii că au jignit o domnișoară. Mi se pare grav. Dar a fost de două ori în viață și de fiecare dată pentru chestiunile astea», a clarificat el. «Eu nu suport. Eu respect femeia, o iubesc pe mama, îmi iubesc soția», a adăugat Bogdan, înainte să fie întrerupt de jurnalist: «Văd că este un moment așa, al mărturisirilor, și după dosarul acesta al domnului Cîțu s-ar putea să fie obligatoriu sau cel puțin formal să întrebi orice politician dacă a condus băut». Numai râsete și zâmbete, Rareș Bogdan spune că nu a condus băut și că nu a fost reținut de poliție vreodată. «Nu, dar să știți că aș fi reacționat oricând la fel fiindcă nu suport să văd femei jignite de către nimeni. Femeia trebuie respectată fie că e mamă, soție, colegă, iubită», a mai spus politicianul.” (potrivit platformei DC NEWS. ro, 18 august 2021)
Aha! Deci el nu suportă să vadă femei jignite și oricând ar reacționa la fel… Păi, să vedem, dragă Rareș… cam câți pumni în cap crezi că merită unul care se exprimă, despre trei femei din PESEDEU, așa: „O poți scoate din PRM, dar niciodată n-o să poți scoate PRM-ul din ea. Cu această retorică s-a lansat, asta consideră că o poate consacra. Ce ființă oribilă! (…) Mă întreb: oare Olguța Vasilescu e chiar normală?” (Rareș Bogdan , pe pagina lui de FACEBOOK, 17 noiembrie 2019)
„IPOCRIZIA ROMÂNEASCĂ naște MONȘTRI. Poate să mă lămurească cineva când sunt Alegerile Locale în acest an, pe 6 februarie sau pe 6 martie? Firea a pierdut din nou ocazia să tacă inteligent. Am auzit-o pe Madame Firea vorbind. Cred că e în campanie electorală. Adică tănțica aceasta s-a instalat de 8 luni la Primăria lui Pache și tocmai ne expliCĂ CU (sic!) nonșalanță ce va face împotriva Cluburilor ce funcționează fără autorizație! Asta e țara unde hoții, tâlharii, proștii și ticăloșii sunt considerați abili, descurcăreți, șmecheri și eroi urbani. Hai siktir!” (Rareș Bogdan ZIUA DE CLUJ. ro, 21 ianuarie 2017)
„Domnul Klaus Iohannis nu refuză dezbaterile serioase, dar ce să discuți cu Dăncilă? Klaus Iohannis preferă să discute în stradă cu Ilie Moromete, nu cu Cocoșilă.(…) A participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă ar însemna să o legitimezi, să o iei în calcul, să-i spui că ea chiar contează. Dar doamna în cauză este (…) o jignire la adresa românilor care învață limba română și se bazează pe competență pentru a ocupa un post. Din emoția de a părea la nivelul discuției, ar mai scote niște perle pentru colecția deja celebră. Deci e mai bine să nu se facă de rușine. ”(G4 MEDIA. ro, 12 noiembrie 2019)
Bravo, Rareș! Doar știe tot poporul, nu-i așa? că Veorica e analfabetă! Numai că bufneala cu jignirea „…la adresa românilor care învață limba română” îți aparține taman ție, care scrii în limba română sau, mă rog, într-o limbă apropiată de aceasta, cam așa: „…nu SE POT mări numărul secțiilor”… „SPECULAȚILE”… „publiCĂ COnflictul”… „trezeasCĂ CU”… „700 de secții in plus dar MINIM încă 100 pot fi deschise…”, etc. (e o mică parte din colecția de perle „recoltată” de Răzvan Ioan Boanchiș, în editorialul RAREȘ BOGDAN- AGRAMAT EMERIT! DEMONSTRAȚIE! apărut în NATIONAL. ro, pe 11 noiembrie 2014… de atunci, vă închipuiți că s-au mai adunat fără număr, fără număr…)
Ce să spun… se vede treaba că președintele Klaus nu numai că a ales, de fapt, să discute în stradă cu Cocoșilă-Rareș, dar mai și stă cu pantalonii-n vine de vreo șapte ani pentru ca acesta să-l pupe temeinic în(tre) părțile moi… Astfel, e de înțeles că dependent de alintul oral al lui Rareș și încremenit în această poziție bizară, Klaus nu a mai avut timp să se ocupe și de micile activități trecute în „fișa postului” de președinte. Iar poporul român este, după cum se vede, blând și înțelegător…
În iulie 1971, Banca Elveției cumpăra de la Trezoreria SUA aur în valoare de 50 milioane $. Era una dintre multele operațiuni discrete efectuate de instituția în cauză. Elvețienii știu bine cum să se protejeze și de aceea, cu tactul specific, profitau de regulamentele Bretton Woods pentru a-și transforma excesul de dolari în aur. Cu mult timp în urmă v-am prezentat niște documente ale CIA referitoare la măsurile disperate pe care le făcea spionajul american pentru a evita răscumpărările de aur. Pe scurt, în conformitate cu reglementările de la Bretton Woods, dolarul SUA avea convertibilitate totală în aur, astfel încât, la orice oră, o bancă centrală putea cere aur în valoarea dolarilor pe care-i deținea. Sistemul era unul menit a asigura un control al fluxurilor monetare, astfel încât SUA – ca emitent al „monedei mondiale” – să nu profite de poziția sa monopolistă. Doar că americanii – ca demni urmași ai borfașilor englezi și ai curvelor franțuzoaice – imediat cum s-au văzut „întronizați” la butoane s-au pus pe furat porcește. Și, de fiecare dată când depășeau limita, încercau calmarea spiritelor cu o criză economică. Mai mult, spionajul lor a fost orientat către combaterea solicitărilor de preschimbare a dolarilor în aur. Elvețienii s-au prins încă de la început. De fapt nici nu-mi dau seama dacă într-adevăr s-au prins sau a fost vorba de proverbiala lor circumspecție. Cert este că, prin operații minore, tot își completau rezerva de aur din surplusul de dolari pe care-l aveau.
Ei bine, în 1971, se pare că lumea a realizat că „regele e gol”. Cel mai supărat pare a fi fost președintele francez Georges Pompidou care a ordonat unui distrugător să meargă la New Jersey pentru a prelua aurul care ar fi rezultat din schimbarea dolarilor deținuți de Franța. În cea de-a doua săptămână a aceleiași luni, Banca Angliei a notificat prin intermediul ambasadorului Regatului Unit din SUA că intenționează să schimbe 3 miliarde de dolari în aur. Conform documentelor, francezii au reușit să „extragă” aproximativ 170 tone de aur la schimb pe 191 milioane de dolari. Există însă suspiciuni că Franța ar mai fi solicitat schimbarea a 1 mld. $. Cert este că, în fața cererii Băncii Angliei de 3 mld. $, Trezoreria SUA a capotat, iar în scurt timp Nixon a anunțat renunțarea a convertibilitatea dolarului în aur. A fost o schemă de șah-mat. Așa s-a ajuns la actuala „mecanică financiară” care a dărâmat și dărâmă economia mondială.
Practic, în 1971 America era falită. A renunțat la sistemul convertibilității pentru că nu mai avea gram de aur în tezaur. În încercarea disperată de a menține aparența unui sistem corect, au răspuns prompt comenzilor, încercând să prevină comenzi mai mari. Solicitarea Băncii Angliei a fost de fapt o încercare de-a englezilor de a se salva de pe nava care se scufundă. N-au reușit, rămânând cu „stocul de dolari”. Însă asta le-a permis compensații pe alte părți. Dacă vom judeca logic, vom observa o chestiune ciudată. Din 1970 până în 1980 PIB-ul SUA denominat în aur a căzut la nivelul Marii Crize din 1929. Graficul atașat exact asta vă arată. Este însă o întrebare: cum se face că din 1980 până în 2000 PIB-ul SUA a crescut la un nivel atât de mare, aproape dublând vârful din 1970? Răspunsul îl aveți în graficul de mai jos care arată evoluția istorică a prețului aurului și în care se vede limpede cum, de la vârful din 1980, prețul aurului a tot scăzut. Motivul a fost de asemenea unul lesne de intuit: presiunile americane. Așa cum serviciile de spionaj ale SUA făceau eforturi monumentale pentru a determina băncile centrale să nu răscumpere aur de la Trezoreria SUA, la fel, din 1980, au trecut la un alt narativ, anume să nu se mai cumpere aur de pe piața fizică. Motivul era și el simplu: „Acum – spuneau americanii – nu mai suntem singuri în barcă. Dacă băncile voastre centrale cumpără aur, toate valutele se devalorizează față de aur, iar cetățenii statelor voastre își pierd încrederea în bani”. În plus a fost introdusă în ecuație și lupta cu lagărul socialist, astfel încât tentativele băncilor centrale de a cumpăra aur au fost potolite politic.
Anul 2000 pare a fi fost anul revenirii din brambureala ideologică. Ce s-a întâmplat atunci? Ei bine, în mod cu totul întâmplător acela este momentul în care Putin devine președinte al Rusiei, schimbând radical politica țării. De-atunci Banca Centrală a Rusiei cumpără aur. Și nu doar ea, ci și alte entități ale statului rus. O perioadă liderii occidentali au încercat să-l atragă în „clubul select”. Cu toate că aparent a mers de partea lor și-a făcut politica proprie sau, mai bine spus, pe cea dictată de laboratoarele serviciilor secrete rusești care, prin Boris Elțîn, își amăgiseră partenerii cu imaginea unei țări aflate aproape de catastrofă. Mai e însă ceva. În anul 2000 chinezii au ridicat restricția de deținere a aurului de către populație. Și, la fel ca rușii, au înțeles că există și variante mai bune pentru stocurile lor imense de dolari.
Unde suntem acum? Aproape de apogeul disperării. Acesta va fi atunci când oamenii își vor da seama că banii pe care-i au în bănci nu au nici măcar valoarea hârtiei pe care li se tipărește extrasul de cont. Și-atunci va fi jale. Dar, pentru omul simplu va fi și prea târziu deoarece „salvatorii” vor impune o nouă paradigmă monetară, numai bună de prostit populația pentru încă un secol.
Prev
