Cîțu și Orban sunt acuzați de beție. Primul, pentru că l-a prins poliția acum 20 de ani în SUA, al doilea că ar fi condus ”afumat” rău de tot chiar ședința de Guvern pe când era premier, acum un an și ceva. Slavă Domnului, că Viorica Dăncilă nu le-avea cu șprițul! Trec peste faptul că România face exact ce știe ea mai bine, se sfâșie pe interior și caută să-și demonstreze sieși că e condusă mereu de cine nu trebuie (așa a fost și va fi mereu). Trec și peste energiile enorme consumate între cei ”buni” și cei ”răi”, pentru ”și dă-i, și luptă”, când lumea se prăbușește pe noi cu crize de tot felul (Afganistan, ultima) și nu se știe cu ce vom plăti pensiile și salariile peste câțiva ani. Încerc să-i înțeleg pe cei revoltați sau dezamăgiți (au fost și vor fi mereu, indiferent de alegeri, după 2016 eram cu ochii pe Dragnea și Tăriceanu). Ce nu înțeleg este unde vor să ajungă toți cei care-și rup acum hainele de pe ei, strigând direct și indirect ”trădareee”. Ce-și propun cei care, presupunând că nu sunt PSD-iști, se hrănesc acum cu venin nou, produs de bătălia din PNL? Care e scopul învolburării lor, dincolo de fireasca și legitima curiozitate? Cumva, plăcerea de a râde de noi înșine? Mișto-ul total? Plăcerea sadică a înjurăturii? Aroganța arătatului cu degetul? Dorința de a demonstra că nu seamănă cu pleava politică?
Iar dacă sunt alții mai buni, mai curați, mai sfinți, unde sunt? Mă sună un prieten USR-ist dezamăgit și îmi spune că nu e ok ce aude acum de Cîțu. I-am adus aminte de câte ori a fost dezamăgit de mulți ani încoace. Inclusiv de colegii lui din USR, ”care odată ajunși în funcții devin alți oameni”, îmi spunea el odată. Zice, ”nu știu cum de ies mereu la suprafață oameni cu probleme, căci toți cei din jurul meu sunt oameni ok, fără probleme la CV”. Îl întreb dacă e sigur că chiar sunt ”fără probleme”. Că dacă odată ajunși în funcții publice nu va afla și despre ei ca acum despre Cîțu sau Orban. Nu mai e atât de sigur…
De ce trăim acest balamuc continuu? Pentru că e aproape imposibil să găsești în România oameni fără pată, care să nu fie vulnerabili sau acuzabili de ceva, într-o măsură mai mică sau mai mare, care să nu aibă o legătură imputabilă în trecutul lor. Dacă nu vom recunoaște că suntem o țară în care mulți au trăit la limita onestității și a adevărului, vorbim degeaba. Într-o Românie ieșită din comunism (unde minciuna și hoția ”ca să ne descurcăm” erau lege), trecută la capitalism prin jaf și aranjamente, greu a rămas cineva de neatins. Mai sunt, dar nu mulți. Iar dacă aceia foarte curați ca lacrima nu ajung la butoane, atunci de ce mai discutăm? La ce bun să spunem că nu toți sunt ca Orban, Cîțu, Iohannis, Dăncilă, Dragnea, Băsescu sau Năstase, dacă acei imaculați nu se bagă, nu ”sunt lăsați” sau preferă văicăreala de pe margine?
Ne învârtim mereu în jurul cozii și-o s-o tot facem până ne vom trezi, dacă ne vom trezi. A ne trezi ce înseamnă? Că ne înțelegem slăbiciunile, că acceptăm realitatea, că oprim războiul absolut dezastruos cu noi înșine și ne punem pe treabă. Cu alte cuvinte, putem construi ceva mai bun cu ce-avem pe masă? Cu alde ”Sică Mandolină” sau Cîțu, ori cu Tudose, Ciolacu sau Grindeanu? Cu Barna, Cioloș sau Drulă? Cu Hunor și Novak? Putem? Vrem? Sau ne ocupăm mereu de trecutul lor, le scormonim în viață și Dumnezeu cu mila? Nu zic, e ”funny”, putem umple internetul cu poante sau înjurături, dar în realitate râdem doar de noi. Poate c-ar fi cazul să facem saltul de la aroganța onestității la parteneriatul cu cei care ne-au dezamăgit și ne vor dezamăgi mereu. S-ar putea să ne fie mai bine. În stilul ăsta, sigur ne va fi mai rău. Tot mai rău. Churchill era considerat un mare bețiv. Nu putea gândi fără paharul de whisky alături și fumul trabucului inspirator.
E absurdă comparația cu Orban sau Cîțu, cu șprițurile lui Mihai Tudose sau beția la volan a lui Mircea Geoană, ditamai nr. 2 în NATO despre care nimeni nu vorbește tocmai pentru a nu vulnerabiliza o alianță care ne protejează încă. Dar ce nu e absurd e să recunoști că englezii au fost mereu pragmatici, au știut ce vor, au văzut dincolo de defectele altfel naturale ale politicianului. De asta a fost posibil ca ”bețivul” Churchill să poată salva lumea din mâinele lui Hitler. Nu suntem mai proști decât englezii, nici decât americanii care, by the way, au votat președinți bețivi (Bush-jr) sau drogați în tinerețe (Obama), ori țepari de impozite la stat și abonați la prostituate (Trump). Dar suntem fuduli din cale-afară, ipocriți, aroganți (”eu și ai mei nu suntem ca ei”) și, la final, foarte dezbinați de ura dintre noi. Ne place să ne arătăm cu degetul unii pe alții, să ne bârfim, să ne scoatem ochii, să ne furăm căciula, să fim mințiți frumos, să acceptăm șpaga, aranjamentul sau ”intervențiile”, să ne pizmuim și să ne întoarcem spatele unul altuia.
Cu un astfel de bagaj genetic în noi, vom găsi mereu motive să ne supărăm pe viață, pe lideri, pe vicioșii care ne conduc, în loc să facem din ei copii fie și nereușite ale marelui Winston Churchill.
Disperarea administrației americane s-a relevat pe toate canalele internaționale de știri, in special prin declarațiile Departamentului de Stat, conform cărora SUA nu a pierdut niciun război in Afghanistan și s-a retras programat potrivit acordului cu talibanii, incheiat de Trump și dus la bun sfârșit de Biden. Ceea ce nu pot apercepe diplomații americani și nici presupusul senil președinte, Joe Biden, este disjuncția uriașă dintre realitatea militară obiectivă și imaginea dizolvării haotice a autorității militare americane in Kabulul cucerit fulgerător de talibani. Departe de a considera SUA și NATO infrânte militar in bătălia Kabulului, retragerea din Afghanistan programată incă de Donald Trump datorită eșecului preluării mineralelor,,de care America are nevoie,, retragerea forțelor sale militare semnifică ineluctabil eșecul politicii democratizării Islamului afgan. Un trilion de dolari a costat războiul afgan contribuabilii americani, cu rezultate semnificativ echivalente cu zero. Chiar dacă o parte din afganii deschiși la o altă existență decât cea strict prescrisă de Coran și implacabila sa lege de aplicare, Sharia, au gustat din fructele iluzorii ale libertății fluturate de propaganda americană.
Americanii ne-au trădat!, iși strigă afganii durerea Abandonați totuși de americani pe aeroportul din Kabul, sau chiar prăbușiți in gol din avioanele supraaglomerate ce decolaseră de pe pistă sub amenințarea focului lansatoarelor de obuze talibane. Acum combatanții afgani pro-americani se simt trădați de aceștia și vor urmări răzbunarea dacă vor supraviețui retalierii talibane. Revenirea in țară a liderului politic taliban din exilul său in Qatar nu anunță nimic bun pentru detensionarea situației populației afgane antitalibane, chiar dacă SUA a reușit negocierea unui armistițiu pentru un culoar de evacuare a cetățenilor americani și a celor din forțele aliate, culmea, cu forțele talibane considerate oficial teroriste de toate statele occidentale. Milioane de afgani vor migra către Occident și vor fi primiți de toate statele europene, deși de SUA nu.
Spectrul unui nou califat jihadist in Afghanistan inspăimântă America Drama și disperarea acestor oameni este absolută și perfect de ințeles, dar odată cu migranții vor fi infiltrați și jihadiști, in special de către ISIS, care nu va intârzia să se instaleze in capitala și munții impenetrabili ai Afghanistanului, pentru antrenamentul in vederea ofensivei asupra Occidentului. O lucrare de referință despre realitățile Jihadului declanșat de această organizație teroristă, „ISIS, Armata Jihadului” de Michael Weiss și Hassan Hassan, avertizează asupra capacității uluitoare a ISIS de a se insera și de a arbitra disputele tribale din Siria, similare cu cele din Afghanistan, cu rezultate niciodată atinse de diplomația americană. ,,ISIS a mediat o conciliere istorică in noiembrie 2014 intre două triburi aflate in război la Albu Kamal, oraș sirian de frontieră, punând capăt unui conflict vechi de treizeci de ani, intre al-Hassoun și al-Rehabiyeen, două triburi care se infruntau când și când pe câmpul de luptă”. Un membru ISIS dezvăluia realitatea autorității statului jihadist, niciodată ințeleasă de americani, care preferau in schimb acțiunea de mituire a liderilor tribali, in Irak ca și in Afghanistan ,,Oamenii se iau la intrecere in privința câștigării increderii Statului. ISIS este o nouă autoritate in regiunea noastră, iar oamenii se grăbesc să i se prezinte, iar pentru acești oameni orânduirea tribală este mai presus de orice”. De aceea, se dezvăluie in lucrare, ISIS a făcut din deschiderea către triburi parte a strategiei sale de guvernare, ca parte integrantă a strategiei sale de război… S-a strecurat ca un tampon intre triburile aflate in vrăjmășie bazându-se pe experiența și pe știința greu acumulate in funcțiile de conducere ale structurilor Baas… a aplicat sistematic politica –dezbină și stăpânește – pentru a fi sigur că rivalitatea și ostilitatea socială și tribală sunt mai puternice decât dușmănia comună față de ISIS”. Aceste analize intrinseci ale strategiei diplomatice practicate de ISIS au explicat succesele evidente ale statului jihadist in dominarea triburilor siriene și irakiene, și insuccesele și mai evidente ale americanilor in negocierile intertribale. S-a dovedit astfel că pentru arabi banii nu reprezintă nici pe de parte un rival pentru credința islamică și pentru intâia sa indatorire, Jihadul. Iar triburile afgane urmează să fie următoarele ținte facile ale ISIS in tentativa sa de a crea in Afghanistan un nou califat jihadist.
Degringolada din politica americană in problema Afghanistanului De altfel, americanii erau incă din 2017 conștienți că plecarea lor din Afghanistan va crea un vid de putere in care se va instala imediat ISIS și Al-Qaeda. Descris de Woodward, in stilu-i caracteristic Donald Trump a acuzat casta generalilor Pentagonului de dezastrul din Afganistan, intr-o intrunire al consiliului său național de securitate in 2017 ,,Voi ați creat această situație, le-a reproșat el. A fost un dezastru. Voi sunteți arhitecții acestei mizerii din Afganistan. Voi ați creat aceste probleme, trebuie să vă spun că reprezentați o parte a problemei. Și nu ați fost capabili să rezolvați problema, dimpotrivă, ați agravat-o. Iar acum vreți să trimitem in Afghanistan și mai multe trupe, pentru a face un lucru in care eu nu cred. Am fost impotriva acestei implicări incă de la inceput. Vreau să ne retragem din Afghanistan!,, a spus Trump incrucișându-și brațele. Generalul James Mattis, secretarul Apărării, i-a replicat ,,Plecarea trupelor americane ar precipita colapsul statului afgan, așa cum retragerea anterioară a lăsat in urmă un vid de putere, permițând Al-Qaeda să creeze aici un sanctuar terorist și ducând la atentatele din 11 septembrie.Un nou atentat terorist, mai ales unul de amploare, pornit din Afghanistan, ar fi o catastrofă!. Mattis a mai afirmat că dacă americanii se retrag, in Afghanistan s-ar putea crea o altă insurgență de tip ISIS. De altfel, ISIS era deja prezentă in Afghanistan, consemnează Bob Woodward in cartea sa eveniment ,,Frica,,.
,,Mineralele Afghanistanului, vreau mineralele!! se zice că urla Trump Aspectul sordid al afacerii afgane pentru colosul militaro-industrial al Statelor Unite a fost de asemenea dezvăluit fără menajamente in aceeași lucrare, proiectând adevăratele interese globaliste ale Americii lui Trump, cu referire in special la mult trebuincioasele minerale pentru industria americană. Președintele Ghani al Afghanistanului a acordat atunci Statelor Unite acces exclusiv la vastele bogății minerale, incă neatinse, din munții țării sale. Problema era că acestea se găseau cu precădere in zonele controlate de talibani, ca și câmpurile de maci, materia primă pentru opium. Cu priljul unei recepții la New York, prilejuită de o sesiune ONU, Trump a explodat ,,Statele Unite cheltuie miliarde de dolari pentru război iar China fură cuprul afgan! Afganii ne-au oferit mineralele lor. Ne-au oferit totul, de ce nu le luăm? Voi, oameni buni, dormiți in cizme. Și asta in timp ce chinezii prăduiesc tot ce pot in Afghanistan”! Trump a continuat ,,Trebuie să trimitem o companie acolo, să participe la o licitație. De ce nu suntem deja acolo, să exploatăm mineralele? Ar trebui să intrăm pur și simplu in Afghanistan și să luăm mineralele”. Ulterior in Biroul Oval, Trump a izbucnit pe aceeași temă, la propunerea lui McMaster, al doilea consilier al lui Trump pe probleme de securitate națională, de a supune decizia exploatării mineralelor din Afghanistan procesului de analiză in NSC. „Nu vreau ca lucrul ăsta să treacă printr-un nenorocit proces de analiză”! a urlat Trump. „Vreau să mergeți in Afghanistan și să luați mineralele! Sunt gratuite, cine vrea să facă asta?” a intrebat retoric președintele. Bineințeles că secretarul Comerțului, Wilbur Ross, s-a oferit voluntar imediat ,,Mă voi ocupa eu de problemă domnule președinte, am să rezolv” a promis el, iar Trump a aprobat.
Cronica neindurătoare a unui dezastru militar și politic anunțat Iată așadar adevăratele resorturi ale oneroasei implicări americane in Afghanistan, pe măsura implicării similare, dar de natură petrolieră a Americii, in Irak. De prisos ar fi să-l intrebăm pe servilul și netrebuinciosul bichon al Externelor românești, Bogdan Aurescu, dacă au manifestat și românii vreun interes pentru oportunități economice in Afghanistan, că doar au dat și ei tribut de sânge pentru prezervarea democrației in acest colț izolat de lume, mormânt al tuturor imperiilor care au trecut pe acolo. Iată de ce trupele internaționale coordonate de americani nu aveau cum să izbândească in fața talibanilor. Pentru că nestrămutata credință islamică a talibanilor surclasează interesele mercenare și mercantile ale trupelor angajate acolo, care s-au destrămat la primul eșec in obținerea avantajelor economice. Iar banii nu au rezolvat in final nimic. Trump reamintea cu nostalgie anii invaziei sovietice in Afghanistan. ,,Gândiți-vă la tipii ăia care prin 1980 luptau călare contra tancurilor rusești. Era perfect”! iar Steve Bannon, șeful campaniei electorale a lui Trump a rezumat perfect situația ineficienței americane in Afghanistan ,,Cheltuim trilioane de dolari să luam cei mai buni războinici din lume și ii transformăm in cea mai proastă armată din lume!” (sic!).
Principiile prezervării democrației afgane și ale securității naționale ale Americii au trecut in planul secund Senatorul radical Lindsay Graham i-a dat atunci un ultim avertisment lui Trump, dacă va retrage SUA din Afghanistan ,,Scoate toți militarii americani din Afghanistan, fiindcă 8600 de militari nu vor reuși nimic, și acceptă consecințele. Afghanistanul devine un Irak de mai mare amploare. Există mai mulți teroriști internaționali in Afghanistan decât au fost vreodată in Irak. Deteriorarea situației va fi mai rapidă și amenințarea terorismului provenind din Afghanistan va crește exponențial, iar următorul 11 septembrie vine tot de acolo de unde a venit și primul!” a avertizat senatorul american. ,,In cazul ăsta, când se va termina toată povestea asta”? l-a intrebat Trump nervos. ,,Nu se va termina niciodată. Este războiul Binelui contra Răului. Acest război nu se termină niciodată. In trecut au fost naziștii, acum sunt fundamentaliștii islamici. Intr-o zi vor fi alții. Așadar scopul nostru este să ne asigurăm că America nu va fi niciodată atacată din Afghanistan” a continuat senatorul. Pesemne că acest deziderat a căzut in desuetudine pentru senilul Biden, ca și pentru mercantilul Trump, inaintea lui. Siguranța Americii nu a mai reprezentat astăzi intâiul scop politic obiectiv, din moment ce a abandonat atât de haotic Afghanistanul. Iar România, care, prin liderii ei, nu ințelege oricum nimic din politica americană, nu demonstrează altceva decât că slujirea ei pe altarul intereselor contingente americane este cu atât mai acoperită de ridicol, cu cât face caz de necesitatea solidarității cu Marele Aliat de la Apus, in vederea implementării democrației biruitoare la orașe și sate, până in ultimul bordei afgan.
Contradicțiile „modei” în alimentație. Ce înseamnă mâncare tradițională românească și cum ne intoxicăm voluntar cu alimente
„Toți mă întreabă: Ce să mănânc ca să nu-mi crească burta, fundul, glicemia, colesterolul, trigliceridele, acidul uric, tensiunea? Și eu tuturor le spun: Poți mânca orice! Pentru că m-au întrebat prost. Întrebarea nu e și n-a fost niciodată ce. Întrebarea e cât”, spune Doru Negru, medic primar diabet, nutriție și boli interne, care a vorbit la Digi24 despre „intoxicația voluntară cu mâncare” ca fiind una dintre cauzele marilor probleme de sănătate pe care le au oamenii în prezent. Boala noastră se cheamă „intoxicație cronică voluntară cu mâncare la un sedentar”, consideră medicul Doru Negru. Se spune adesea că bunicul a mâncat și a băut și a trăit nu știu cât. Da, dar a mâncat și a băut cât? Și poate nu „cât” e atât de important, ci cât efort făcea. El muncea de dimineața până seara și pe măsură ce îmbătrânea, muncea tot mai mult. Când era tânăr, era puternic și putea, dar după aceea, când a îmbătrânit, ce făcea bunicul? Păi, săracul, nu mai putea, dar munca tot aia era! Muncea mai mult, mânca mai puțin, pe măsură ce se ducea vremea – a explicat dr. Doru Negru. Or, noi acum exact invers facem! arată medicul. „Pe măsură ce trece vremea, ne-am suit un pic în prepeleacul puterii și în loc să alergăm mai mult și să mâncăm mai puțin, cum e normal, mâncam mai mult, că avem ce, alergăm mai puțin, că nu mai avem timp sau putință sau nu mai avem unde! Și ne mirăm că ne intoxicăm cu mâncare!” spune specialistul. „Eu sunt din Ardeal. Bunicii mei mâncau slană cu pită. Care-i problema? Nu aveau colesterolul crescut. Da, dar după ce mâncau slană cu pită, nu că beau o glajă de palincă, dar se duceau și coseau. Dacă nu faci efort intens, de ce mănânci alimente bogate în energie, că n-ai nevoie, te intoxici cu ele. De aceea întrebarea n-a fost niciodată ce, întrebarea este cât. Cât mănânci și câtă mișcare faci”, a subliniat Doru Negru.
Ce înseamnă mâncare tradițională românească
Mâncarea tradițională este mâncarea populației dintr-o anumită zonă. Această populație a constatat în timp că dacă faci într-un fel e bine, dacă faci în alt fel, e rău. Iar ceea ce e bine s-a transmis din generație în generație. La fel s-a întâmplat și cu mâncarea. Mâncarea tradițională românească înseamnă să înmulțești o bucățică de carne cu zarzavaturi și apă și să faci o ciorbă sau să înmulțești o bucățică de carne cu rădăcinoase și să faci o tocăniță, pe care o mănânci cu pâine sau cu mămăligă, și pe care o gătești prin fierbere. Din când în când, bucățica asta de carne o dai la o parte, pentru a fi de post. Asta e mâncarea tradițională în zona noastră, spune medicul nutriționist. În zona Japoniei, se mănâncă orez, că acolo orez crește, și pește crud. În China, se mănâncă tot ce stă cu spatele la soare și orez. La Polul Nord, se mănâncă grăsime de balenă și eschimoșii nu au nici colesterolul, nici trigliceridele crescute, dar ei tremură 24 de ore din 24, a menționat Doru Negru. „Mama mare tăia găina când găina era bătrână, nu mai făcea ouă sau cocoșul nu mai călca găina sau era prea bătrân sau era prea rău și mă ciupea pe mine de picioare. Și ce făcea mama mare cu găina asta? Păi, din găina asta gătea și trăiam o săptămână. Noi, acum, o punem la frigare și o mâncăm toată odată. Mama mare tăia porcul. O, ce frumusețe! Și jumătate din porc se ducea la rudele de la oraș, că „săracii, n-au” și jumătate de porc rămânea la cei de la țară, care erau mai mulți. Și această jumătate de porc ajungea tot anul! Noi, acum, cumpărăm porcul să facem „porcării” de Crăciun și-n ianuarie, iar cumpărăm carne!” – constată medicul nutriționist.
De ce este benefic postul
Bunicii noștri țineau post. N-ar fi rezistat acest obicei, dacă nu era benefic și sănătos. Cât ține postul cel mai lung? 40 de zile. Cât îți trebuie ca să mori de foame dacă nu mănânci nimic? 42 de zile! Iar postul acela lung are din când în când dezlegare la proteină de calitate, la pește, ca să nu te asteniezi. Și ca să poți să te antrenezi și să reziști, trebuie să ții posturile de peste an, de miercurea și vinerea. E foarte frumos rânduit. Și noi călcăm în picioare ceea ce zeci, sute, mii de ani s-a șlefuit încet prin obiceiuri bune păstrate, spune Doru Negru. Concepția că dacă nu mănânci carne n-ai putere să muncești „este o poveste, hai să fim serioși! Măgărește vorbind, mergând la absurd, în Siberia, la Auschwitz, la canal, n-au văzut oamenii aceia carne! Și aveau în putere, că n-aveau încotro. Sunt rău, sunt ticălos, merg până la absurd, dar aici e povestea noastră. Boala noastră se cheamă intoxicație cronică voluntară cu mâncare la un sedentar!” – subliniază dr. Negru. „Și mai e o chestie, foarte interesantă. Vedeți, noi, în prostia noastră, am întors mașina lumii cu susu’n jos! Am transformat mijlocul într-un scop. Mâncarea e un mijloc de a supraviețui, nu-i un scop!” atrage atenția medicul.
„Moda” alimentară: ce se spunea în anii 60 și ce se spune acum
Și mai e o treabă. Există niște mode, ca peste tot. Hai să ne gândim un pic: Prin anii ’60: „Vaaai, nu mânca slănină, nu mânca unt, nu untură, colesterol, vai, vai, vai, să nu cumva să te atingi! Mănâncă margarină!” Acum: „Hiii, margarină! Grăsime trans! Aoleuuu, screloză curată! Mănâncă unt, mănâncă untură!” În anii 60: „Nu găti cu untură, că vaaai, ce rău îți face! Gătește cu ulei!” Acum, ce spun? „Nuuu, uleiul prăjit, acroleină rău, grăsimi trans, vai, vai! Mai bine gătește cu untură!” Ce se spunea în anii 60? „Nu mai mult de două ouă pe săptămână, două gălbenușuri, screloză curată, colesterol de nu se poate!” Acum: „Dar un ou pe zi este sănătate curată! E cel mai complet și cel mai bun aliment!” Anii 60: „Carne de porc? Să nu te prind! Screloză, de nu se poate!”. Acum: „Carnea de porc e carne albă, e sănătate curată”. Pe cine să înțelegi? se întreabă doctorul Doru Negru.
Mâncarea poate face la fel de rău ca țigările și drogurile
El mai atrage atenția asupra unui aspect, pe care îl consideră „și mai rău”: Pe măsură ce trece vremea, ne place sau nu, îmbătrânim, iar în partea a doua a vieții, când începem să scriem cu „4” în față, deja organismul nostru se pune pe economisit. El știe din memoria ancestrală: voi găsi tot mai greu mâncare, pentru că pe măsură ce îmbătrânește, animalul aleargă tot mai mult și mănâncă tot mai puțin. Găsește tot mai greu mâncare și pe aia când o găsește, vine unul mai iute și mai puternic și o fură. Și atunci, în mod firesc și normal, în partea a doua a vieții, organismul se pune pe economisit. Noi, exact în momentul în care organismul nostru s-a pus pe făcut economii, în loc să alergăm mai mult și să mâncăm mai puțin, cum ar fi normal și firesc, mâncăm mai mult, că avem cu ce, alergăm mai puțin, că nu mai avem timp și putință și ne mirăm că ne crește burta, fundul, glicemia, colesterolul, trigliceridele, acidul uric, tensiunea. Nu mai dau înapoi! De ce? Pentru că ne intoxicăm cu mâncare și nu vrem să înțelegem treaba asta!
În capul nostru a intrat din copilărie că mâncarea e bună și băutura sau țigările sau drogurile sunt toxice. Nu e adevărat! Și mâncarea, și băutura, și țigările, și drogurile sunt la fel, la fel, la fel de toxice! conchide medicul Doru Negru.
Într-un discurs înregistrat, Julian Reichelt, redactorul-șef al Bild, și-a cerut iertare pentru modul „ca o otravă” în care ziarul său și-a informat despre cititorii în legătură cu epidemia și care „v-a făcut să vă simțiți că sunteți un pericol mortal pentru societate”. Șeful redacției ziarului german și-a îndreptat regretele în special către cei mai mici dintre cititori, terorizați de relatările alarmiste care au făcut să crească exponențial depresiile și sinuciderile în rândurile copiilor. „Milioanelor de copii din această țară, de care societatea noastră este responsabilă, vreau să le exprim aici ceea ce nici guvernul nostru, nici cancelara nu îndrăznesc să vă spună. Vă cerem să ne iertați.” Și redactorul-șef a continuat: „Iertați-ne pentru această politică a noastră care, de un an și jumătate, v-a făcut victimele violenței, abandonului, izolării și singurătății.” „I-am făcut pe copiii noștri să creadă că își vor omorî bunica dacă vor se vor comporta drept ceea ce sunt: niște copii. Sau dacă se întâlnesc cu prietenii. Nimic din toate astea nu a fost dovedit științific”, a continuat Reichelt. „Când un Stat fură drepturile unui copil, el trebuie să dovedească faptul că, acționând astfel, îl protejează de un pericol concret și iminent. Această dovadă nu a fost prezentată niciodată. A fost înlocuită cu o propagandă în care copilul era prezentat ca un vector al pandemiei.” Julian Reichelt a subliniat faptul cum vocile moderate, care au încercat să ofere o perspectivă mai calmă asupra pandemiei, „nu au fost niciodată invitate la masa experților” și i-a îndemnat pe cititori „să nu creadă această minciună”, atunci când se confruntă cu veștile alarmiste ale guvernului. Ziaristul a adresat un apel către autorități să deschidă școlile și sălile de sport în locul secțiilor de votare, avertizând că cei care au impus aceste măsuri de izolare brutale „vor avea pe conștiință și vor lăsa în cărțile de istorie o mulțime de suflete nevinovate”. Faptul că Bild are un tiraj zilnic de 1,2 milioane de exemplare și este cel mai bine vândut ziar din Europa adaugă și mai multă greutate evenimentului fără precendent reprezentat de declarația redactorului său șef.
În Germania au loc proteste masive împotriva introducerii pașapoartelor de vaccinare, iar imaginile cu brutalitățile îngrozitoare ale poliției germane față de manifestanți fac înconjurul lumii. Scenele teribile l-au determinat pe Raportorul Special al ONU pentru Cazurile de Tortură, Nils Melzer, să facă apel să îi fie trimise cât mai multe mărturii de la martori oculari pentru a putea declanșa o anchetă. Germanii sunt indignați că, prin introducerea pașaportului de vaccinare, persoanelor nevaccinate le va fi interzis accesul într-o mulțime de locuri publice, precum restaurante, cinematografe, stadioane. Încă din primăvară, serviciul german de informații, BfV, monitorizează manifestațiile anti-lockdown și persoanele care cred în „teoriile conspirației” legate de COVID-19, deoarece acestea pot pune la cale un complot care să submineze țara.
Brăduț Florescu, unul din „vechii” publicității românești, și-a încheiat contractul cu Realitatea Cațavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, și a plecat în Thailanda. Iată ce articol a scris, după ce a plecat:
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari „surse de rost” pe lumea asta mare: bătrânii (familia), pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai, de care, dinadins au fost privați, prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune, a unei generații care a trăit atâtea grozăvii, e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni, nu există familie. Fără bătrâni, nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei, susține un program care se intitulează „Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările „prietene”. La noi chestia asta se numește „agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place! Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că de-aia avem UE! Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște, sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot întelege, și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului, se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii, i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Și acum sunt tot ei sau odraslele lor. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credința. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt și cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre, împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăștia, o să-L ia cu ei la cer pe Dumnezeu! Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un „Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. „Scuze, domnu’ părinte, e urgent!”.
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să se înscrie pentru viza de Canada. Fetele noastre se prostituează, până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting, pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer, pentru și de la multinaționalele lor, conduse de securiștii noștri. Sună-ți familia, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți. ??Să trăiești!
„N-avem nici un drept să credem că suntem într-o țară în care avem viitor.” E clar azi că în termeni europeni economia românească este o economie subdezvoltată. Noi sigur că avem impresia că trăim cum trăiesc și afară, supermarketuri, mașinile strălucesc, mâncăm ciocolată elvețiană dar suntem subdezvoltați pentru că avem câteva elemente care ne dau de gol. În primul rând, noi suntem pe stadiul manufacturier al revoluției industriale. Noi ce creăm în România, de fapt manufacturăm. Nu avem cercetare și nici dezvoltare. În al doilea rând, materiile prime românești nu sunt prelucrate în țară. Noi le exportăm ca materii prime și importăm la diferite grade de prelucrare, ceea ce înseamnă o pierdere mare de valoare adăugată. În al treilea rând, avem relațiile externe concentrate pe două, trei sau maximum patru țări din Europa de Vest, asta înseamnă în termenii Enciclopediei engleze, dacă mai adăugăm și lipsa de capital național, asta înseamnă că suntem o țară colonială. Nu folosesc acest termen des că nu-mi place, dar suntem într-un stadiu în care economia românească nu performează, orice-am face. Ori noi ce facem în schimb? Noi vrem să cârpim această stare. Uitați-vă la toate declarațiile care sunt acum și chiar după criza din 2008. „Trebuie să revenim la momentul dinaintea crizei”, zice domnul Cîțu. „Avem cea mai mare viteză de recuperare ca să ajungem la momentul dinaintea crizei”. Păi ăla era un moment bun? Trebuie să revenim acolo? La deficite în lanț? Deficitul comercial, deficitul contului curent, deficitul bugetar, deficitul fondului de pensii. Toate astea arată o țară care de-abia răsuflă și care trăiește prin împrumut.
Noi suntem o țară care am început să legiferăm și să scoatem la lumină faptul că noi trăim din împrumuturi, a devenit oficial, asta e, ne împrumutăm de pe o zi, pe o zi. Toate lucrurile astea arată ce? Că România e o țară care produce valoarea adăugată sub media europeană, cum suntem în partea de jos a Europei, iar lucru cel mai important este că cea mai mare parte a acestei valori adăugate nu o capitalizăm în țară, ci o capitalizează alții în străinătate. Nu pentru că ne fură, nu pentru că duc profitul multinaționalelor de aici în insulele Cayman, nu, ci pentru că importăm tot ceea ce consumăm. Deci creșterea noastră economică de fapt este un beneficiu pentru cei care ne trimit nouă mărfuri în România, și nu neapărat rachete F-16, ci ne trimit mălai, ne trimit iaurt, ne trimit făină ș.a.m.d. Lucruri pe care noi nu mai putem să le facem. Și nu putem să le facem pentru că nu am înțeles un lucru, că ar trebui să începem de jos.
Nu neapărat să facem autostrăzi care sunt elementele secolului trecut. Acum 110 s-a construit prima autostradă din America, iar noi acum ne străduim să facem niște kilometri în plus. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le facem ca să recuperăm înapoierea, dar noi trebuie să sărim peste asta acum către o nouă structură. Care e această nouă structură? Înseamnă nu neapărat să începem să fim digitalizați până la produsul pâinii și al tunsului în frizerii. Înseamnă să ne prelucrăm în țară materia primă. În momentele în care astăzi România aruncă pe câmp sute de tone de legume, castraveți și ardei, înseamnă că n-avem nici un drept să ne numim țară europeană.
N-avem nici un drept să credem că suntem într-o țară în care avem viitor. Aruncarea resurselor, incapacitatea prelucrării lor doar de dragul compensării prin coeficienți a nu știu ce drac din import sunt niște lucruri care sunt criminale pentru viitorul țării. Vreți să vă mai spun un lucru care înseamnă aruncare resurselor la coș? Înseamnă cum au fost primiți în țară și cum au fost valorificați tinerii care au primit medalia de aur de robotică în Statele Unite. Știți cum îi cheamă? Ați aflat de ei? Știți ceva despre ei? Știți cine a dat banii? Ei s-au finanțat. Le-a creat, ca-n Finlanda statul o asociație finanțată și plătită pentru a-i întreține în țară? I-am văzut noi la televizor cum arată aceste genii? Nu. Ne-am aruncat și resursa asta la gunoi. Și atunci ce viitor să mai avem? Hai să ne referim puțin la PNRR-ul ăsta. PNRR-ul în România este înțeles ca ”hai să luăm bani ca să facem ceva cu ei”. Unul are nevoie de niște podețe, altul de niște fântâni, altul de autostradă, altul niște spitale. Dacă citim cu atenție ce se vorbește la Uniunea Europeană vedem că mecanismul european de redresare și reziliență, din care apar PNRR-urile naționale nu are ca principal scop revenirea la momentul dinaintea crizei. Ăsta e spus printre altele. Scopul este depășirea stadiului de dezvoltare al Uniunii Europene. Trecerea la cele două axe principale: digitalizarea – adică faza a patra a revoluției industriale – și revoluția verde. Asta înseamnă că Uniunea Europeană a înțeles că ea nu va mai putea să facă față în condițiile actualei competiții internaționale și a războiului comercial, decât dacă depășește stadiul în care se află. Acest stadiu înseamnă până la urmă transformarea Uniunii Europene într-un monolit economic. Adică într-o unitate foarte puternică.
Această unitate foarte puternică care poate să fie competitivă trebuie să elimine marile diferențe dintre state. Pentru că Uniunea Europeană nu mai acceptă ca cel care plătește impozite în Germania să dea banii pentru cel care nu muncește în România. Știți foarte bine episodul cu cele patru state care s-au opus Programului de reziliență tocmai pentru că nu vor să dea banii. Asta ce înseamnă? Că acest program are o capcană. Dacă nu reușești în termenul stabilit să ajungi la parametrii pe care Uniunea Europeană i-a pus pentru a deveni într-un fel nu neapărat apropiat, dar oricum în clubul celor dezvoltați, te cam autoelimini din Uniunea Europeană. Nu că te dă afară. Rămâi la margine, relația se transformă dintr-o relație comercială într-o relație de subordonare, începi să ai niște relații de participare la marile lanțuri valorice din ce în ce mai puțin importante, încep să devii un furnizor de materie primă și de forță de muncă și rămâi acolo unde ești, la marginea Europei.
În condițiile astea, în care Europa nu-ți mai dă puterea pe care o are printr-un grup foarte bine concentrat apare situația în care România nu se poate pronunța. Pentru că în situația asta apare un proces pe care noi l-am numit de foarte mult timp un proces de centrifugare pe pământ. Și anume, capitalul caută locuri unde se poate valorifica mai bine și atunci din România el pleacă, se centrifughează spre elementele mai favorabile. Aici avem un element mult mai favorabil valorificării capitalului decât oferă România. Acest element este Ungaria. Capitalul românesc pe care vrei să-l crezi patriot, dar nu poate să fie patriot când el caută profit, nu poți să ceri profitului și patriotism, ca atunci faci comunism, asta înseamnă să vezi cum românii vor investi, cei care au bani, iar societățile românești și investițiile străine vor merge, și deja au început să meargă mai mult în vestul țării și de acolo vor merge în partea cealaltă, iar de acolo vor veni niște inputuri pe care noi astăzi le tratăm cu cea mai mare neseriozitate și anume, cumpărarea resurselor românești. Pentru că noi, față de toate celelalte țări din Europa, suntem foarte permisivi în vânzarea pământului. Noua finanță ungară, care este sprijinită de statul maghiar (nu este ca-n România, capitalul românesc nu este sprijinit de stat, al Ungariei este sprijinit de stat), vine în România și cumpără. Începând de la case până la pământ. Ce n-a mai cumpărat? A început să cumpere și echipe de fotbal. Va cumpăra încă ceva, va cumpăra universități, deja e în planul lor. Vor mai cumpăra încă ceva, vor cumpăra mijloacele de creare a energiei și anume termocentrale și hidrocentrale de cogenerare pentru că vor spune este în avantajul populației locale, ce e rău în asta? Și atunci o să vezi cum guvernul României care se crede călăreț pe un cal mare va rămâne fără cal. Factorul extern a fost întotdeauna important în România dacă luăm chiar în istoria acestor ultimi 200 sau 300 de ani. Așa că după mine este o înclinație confirmată de a vedea exteriorul mai bun decât interiorul întotdeauna. O marfă de import e mai bună decât o marfă națională. Asta vedem în teorie, deși nu e adevărat întotdeauna. Deci exteriorul va avea întotdeauna un lucru important de spus în România, iar faptul că noi am avut asemenea lipsă de inteligență, până la urmă de credință, de a da țara pe mâna unor conducători care nu sunt etnici români, arată că de fapt am avut degeaba încredere în ei, pe principiul fals că, nu vreau să deranjez pe nimeni, întotdeauna un neamț e mai bun decât un român.
Corupția este un fenomen permanent în omenire și fost distribuit proporțional în lume, deci noi, poate suntem mai, cum să spun eu, mai găinari decât alții, adică noi suntem corupți la nivelul polițistului după stradă. Corupția există peste tot. Deci faptul că românii sunt corupți față de alții e o chestiune care ne-a fost impusă, iar noi am acceptat-o, chiar ne-am bucurat că putem să ne manifestăm ca luptători anticorupție, care de fapt e așa cum este. În România corupția are și un sens cât se poate de sentimental, nu te duci la doctor fără nimic acolo. Asta înseamnă corupție în alte țări, la noi înseamnă atenția către respectivul om. Mai există și proverbe Dacă nu plătești doctorul nu te face bine! Vedeți cum evoluează cultura și tradiția unei țări. Dar nu asta e problema. Noi suntem în cea mai mare parte impresionați de ceea ce se întâmplă în exterior, vedem lucrurile într-o manieră hiperbolizată câteodată, iar ceea ce face Uniunea Europeană pentru noi, sau ceea ce credem că face este prezentat ca fiind un lucru mirific aproape. De aici apare și posibilitatea răului pe care unii o spun direct, noi ne ferim să-i aprobăm. Programele europene mari în care sunt incluse și țări ca România nu sunt întotdeauna favorabile României. Pentru că aceste programe pleacă de la resursele unei țări pe care trebuie să le ia sau să le folosească altă țară. În grupa asta în care suntem noi, în Europa Centrală și de Est, singura țară care deține proporții importante de resurse este România, plasată pe locul 2, după Franța, în Europa, ca fiind în medie bogată în resurse, începând de la pământuri rare până la pământuri arabile, mergând până la apă, de care nu discutăm întotdeauna, energie, și altele, și altele. Deci un program care include România în așa ceva trebuie să ne pună întotdeauna în gardă, trebuie să fim foarte atenți dacă nu cumva nouă nu ni se cere decât resursa și cât valorificăm din resursa asta. Asta nu înseamnă să negi specificul epocii pe care o trăim. Epoca pe care o trăim este epoca multinaționalelor. Multinaționalele conduc lumea și creează modelul de dezvoltare global al omenirii. Deci nu putem să trecem peste ele, nu putem să ne luptăm cu ele, ei cu tunul noi cu briceagul, nu se poate așa ceva. Însăși faptul că s-a trecut acum la impozitarea cu 15% a profitului în plan local al multinaționalelor arată că multinaționalele au fost de acord cu așa ceva. Să nu credeți cumva că a venit impunerea și au zis și multinaționalele că sunt de acord. Nu. Pentru că este un act politic de cea mai mare importanță, multinaționalele apar ca fiind într-un proces de democratizare, înțelegere și de pactizare cu marile necazuri pe care oamenii le petrec în timpul unei pandemii. În realitate, nu se întâmplă mare lucru. Deci noi trebuie să plecăm de la ideea că nu putem să eliminăm ceea ce nu ne place, dar putem să negociem, putem să discutăm.
Dacă nu va avea loc în România într-o perioadă foarte apropiată o puternică reformă de restructurare a economiei în sensul creșterii gradului ei de valorificare a resurselor și a creșterii gradului de producție, singura sursă finanțare a României va rămâne împrumutul. Asta e clar. Împrumuturile vor crește în România, nu ne vom opri aici la peste 50%, vor crește masiv. Sigur că există teoria lasă domnule că alții au 100%. Vreau să o spun încă o dată că nu ne putem compara cu alții, dintr-un motiv foarte clar, că noi nu suntem în zona euro. Nefiind în zona euro nu suntem o verigă a acestui lanț de susținere. Deci în momentul în care vom ajunge în incapacitate de plată pentru că vom plăti prea mult pentru credite, iar industria locală și producția locală nu va alimenta bugetul, atunci nimeni nu ne va veni în ajutor cum a venit Banca Europeană în ajutorul Greciei pentru că n-au de ce să ne ajute pe noi. Și atunci ajung la ceea ce spuneam mai departe, dacă legal nu vom fi scoși din Uniunea Europeană ne vom autodespărți de Uniunea Europeană fiind prea îndatorați, fiind prea incapabili de a mai face față condițiile de competitivitate și de complementaritate pe care le are Uniunea Europeană. În momentul acela vom deveni o țară neimportantă pentru absolut toată lumea, în afară de anumite resurse pe care le avem și pe care le vom folosi ca să mai plătim din datorie. Asta ce înseamnă? Înseamnă că de fapt suntem o țară în faliment. Deci ceea ce aștept, este ca să văd un program de reformare a economiei românești. România educată o fi ea bună pe undeva, dar reformarea economică trebuie făcută urgent, nu mai putem să mai avem deficitele astea enorme pe care le avem și care sunt de râsul lumii.
Mergem pe un tobogan. Din punctul meu de vedere singura speranță, dar e foarte slabă, e aceea că spre sfârșitul acestui an Uniunea Europeană va interveni cu ocazia aprobării PNRR-ului, când vor vedea că PNRR-ul ăsta de fapt este o creație neomarxistă de finanțare a unor structuri din alte țări prin așa numite contracte de consultanță și de training. Deci atunci poate că vor interveni, nu pentru că ne iubesc pe noi prea mult, ci pentru că le stricăm lor piața prin aceste incapacități de cuplare cu ceea ce ei fac. Pentru că, domnule Gușă, piața mondială acum se dezvoltă într-o altă direcție. Marea finanță internațională a ajuns la concluzia că petrolul oricum nu mai este de viitor, armamentul nu mai este nici el de viitor. Apare altă piață. Piața medicamentelor. E o piață mondială cu resurse extraordinare în care se investește mult și se câștigă foarte mult. Deci și boala asta, după vaccin înseamnă până la urmă tot un joc financiar. Deci dacă noi nu vom fi capabili să intrăm în piețele astea cumva, nu neapărat făcând vaccin anticovid, ci dacă nu vom putea, de exemplu ca să mărim gradul de vaccinare care e o cerință acuma, pentru că trebuie „să îndeplinim planul de cumpărare a vaccinului”, atunci vom rămâne pe undeva dar nimeni nu se va mai ocupa de noi. Decât cine? Cine are interesul să profite de necazul nostru. Ori aici avem două mari puteri care ne pândesc de după colț. Una e Rusia, alta este China. Ce se va întâmpla nu știu. Oricum nu în viitori 2-3 ani, dar cei care astăzi au puterea în România și au și cap ca să gândească puțin și la țara asta, trebuie să vorbească că prezentul este așa cum e, vai de capul lui, dar viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum.
Autor: Mircea Coșea (interviu la Gold FM) Sursa: cotidianul.ro
În anii în care Emil Boc a fost prim-ministru, România a fost jefuită cum n-a mai fost jefuită niciodată în ultimii 20 de ani: cu metodă, cu îndârjire, fără fereală și fără rușine. Criza economică globală a târât și România înspre austeritate, dar nu avem cum să uităm că austeritatea s-a aplicat doar pulimii. Elita portocalie a țării a prosperat mult peste așteptări. Cheltuieli mai nerușinate și mai inutile, din bani publici, nu s-au făcut niciodată cum s-au făcut, concentrat, în perioada 22 decembrie 2008 – 16 februarie 2012. Desigur, n-a furat Emil Boc. A furat partidul al cărui președinte era Emil Boc, au furat, pe rupte, oamenii stăpânului lui Emil Boc, Traian Băsescu. Docil și slugarnic, Emil Boc n-a fost prim-ministru, ci a purtat această funcție cu umilință, pentru același Traian Băsescu, omul căruia i-a pus pe tavă economia României. Astăzi, Emil Boc pare susținătorul perfect al premierului. Inspiră competență și știință de a face. Doar a avut rezultate. Și austeritatea din 2010-2012, și lipsa de investiții viabile dintre 2008 și 2012, și întârzierea demarării marilor proiecte de infrastructură, și lipsa de viziune din perioada guvernului său tot rezultate sunt. Că Emil Boc performează ca primar la Cluj? Probabil că performează, pe moment. Va avea și metrou, cândva, deci va fi o adevărată perlă a Ardealului. În care, în curând, doar culegătorii de perle își vor mai permite să locuiască, din cauza prețurilor. Dar să defilezi cu cel mai catastrofal premier al României din ultimii 20 de ani e semn de profundă inadaptare la realitatea istorică. Să mai și anunți că vei guverna până în 2028, bazându-te pe oameni precum Boc, Cîțu, Turcan, Flutur sau Gorghiu…
A fost o perioadă -destul de îndelungată- când cetățeanului român i s-a vârât în creier ideea că tot răul care i se-ntâmplă e din pricina corupției… Și când poporul era deja „fezandat”, a venit DNA pe un cal alb și s-a apucat să-i strângă pe așa-zișii „corupți”. Pornind din acest punct și legănat de sloganul: „dormi în pace, DNA-ul lucrează pentru tine”, cetățeanul n-a mai fost atent nici pe cine ridică, nici cum îi ridică, nici pentru ce-i ridică pe „infractori”. Cel mai adesea, dacă nu existau motive, autoliniștirea populației a fost de tip „…ei, chiar dacă n-au făcut chiar asta, tot au făcut ei ceva, că altfel imposibil să…”
Și așa, cu metodă, pentru cele mai mici fapte, pentru cele mai fanteziste acuzații sau pentru cele mai grosolane închipuiri, DNA-ul a ras o întreagă clasă politică, învățându-l pe cetățean intransigența. Și deprinzându-l, simultan, cu acceptarea criteriilor suprarealiste, acoperite de eticheta anticorupției. Iar acum, după atâția ani de anticorupție feroce, suntem cam aici: Se fraudează alegerile în București, în văzul tuturor, cu filmarea pe-ndelete a acțiunii, iar răspunsul „puterii” este desființarea SIIJ, adică tocmai a Parchetului care ancheta frauda… Se depun CV-uri cu studii închipuite și diplome măsluite pentru accesul în diferite funcții și nu interesează pe nimeni falsul în declarațiile unor persoane publice marcante… Se folosește logistica Guvernului României pentru o infectă campanie de promovare a insului vremelnic premier, în alegerile interne, iar „beneficiarul” campaniei de PR zice că el nu știe nimic… persoana care s-a ocupat de această acțiune, își dă discret, demisia. Case closed… Se cumpără aparatură medicală la suprapreț, nefuncțională, precum și, profitându-se de atât de convenabila pandemie, materiale de protecţie, neconforme, luate fără procedură, iar apoi vândute direct, la preţuri uriașe, către sute de instituţii din România… Dosarul își doarme somnul de veci. Numirile în funcții au devenit atât de politizate încât nu-și mai pune nimeni problema competențelor… în vorbirea curentă, PCR-ul nu mai denumește testul „pi-si-ar” ci clasicul PILE-CUNOȘTINȚE ȘI RELAȚII! Un ministru de Finanțe, astăzi premier, inițiază o hotărâre de Guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică și era înlocuită cu două noi structuri, în condițiile în care Direcţia Juridică îl incomoda pe ministru într-un proces în care tatăl său era parte… …și câte și mai câte…
Oare de ce se petrec toate astea? Deoarece cei aflați azi la butoane SUNT SIGURI că orice măgărie ar face, blânda și chioara „justițe” nu se va ocupa de ei… poate le va mai arăta câte o pisică, așa, când și când, în funcție de jocurile politice, dar…ce naiba, ei sunt „băieții buni”, mai mult decât atât nu li se poate întâmpla! Și-atunci vă întreb: oare nu cumva „băieții răi” din echipa CIUMA ROȘIE FOREVER, cei veșnic hăituiți și presați infernal, cei cu sabia lui Damocles deasupra capului, cei care au fost vânați, ascultați, înregistrați, urmăriți, nu ajung ei să se comporte cu mult mai multă responsabilitate decât cei care sunt în cârdășie cu „justițea” și n-au nicio grijă că se va ocupa cineva de „afacerile” lor? Oare nu cumva se văd obligați să fie mai corecți și mai decenți în acțiunile lor tocmai cei care dacă ar face măcar o zecime din ce fac ăștia aflați acum la putere știu sigur că ar înfunda aresturile preventive, spre deosebire de cei pe care DNA-ul vieții și Parchetele nu se obosesc să-i observe? Care dintre ei vor fi mai tentați să vă bage mâna-n buzunar: cei cu răsuflarea caldă a „instituț’ilor” în ceafă sau cei care știu că orice-ar face nu li se va întâmpla absolut nimic? Știu și eu… Vi s-a anunțat o grindină de dosare penale și arestări când au venit ăștia la putere… începând cu contabilitatea „dublă” din Ministerul Finanțelor, descoperită de Cîțu, continuând cu furăciunile nenumărate date ca sigure de Nicușor Dan la Primăria Generală a Capitalei și de restul useriștilor prin primăriile lor de sector… la fel a fost și-n țară… Dar ați văzut vreun dosar de pe urma acestei campanii? Ceva ce să fie cu adevărat scandalos? Absolut nimic… deoarece, după cum ar spune Rareș Bogdan -un liberal de mare caracter- acum „e un alt context politic” și, ca urmare, propaganda și minciuna din timpul campaniei electorale nu mai sunt necesare.
* * *
P.S. După alegerile parlamentare din 2020, a fost publicat un studiu cu privire la profilul alegătorului român, care cuprindea și o rubrică despre nivelul de instrucție al votantului în funcție de formațiunea politică preferată. Cu alte cuvinte, cine oare-cine oare? beneficiază de electoratul cel mai educat. Sociologul Dan Jurcan a prezentat atunci, pentru SpotMedia. ro, următoarele date, rezultând din analiza finalizată de IRES: „La USR-PLUS găsim 37% cu studii superioare, pe când la AUR sunt doar 8%. Din acest punct de vedere, profilul AUR seamănă mai degrabă cu cel al PSD (9% studii superioare) și PNL (16%).”
Dacă faceți un calcul, o să vedeți că dintre alegătorii educați circa 600 000 au pus ștampila pe USR+PNL, în timp pentru PSD+AUR votanții cu studii superioare abia dacă au fost vreo 200 000. Așadar, populația „subțire” și elevată a votat, în proporție zdrobitoare, dezastrul. Păcat, totuși, că nu s-a făcut niciun studiu și cu privire la gradul de încremenire bosumflată în proiect al alegătorului cu studii superioare, azi, în România.
Citat din cel care conduce Guvernul Meu (Iohannis), premierul Florin Cîțu: „Nu vreau să mai finanțăm ceva doar de dragul de a finanta…”
Hai să cerem o dovadă de transparenta: Guvernul sa faca publică lista investițiilor finanțate în anul 2020 și în primele 6 luni ale anului 2021. Frumos, tabel, cu județ, cu UAT, cu beneficiar, cu obiectiv de investiții, cu valoare finantata, cu stadiul investiției. Tabel centralizator elegant, semnat și înregistrat, cum îi place domnului premier.
Românii au dreptul să stie pe ce s-au dus 70,1 miliarde lei, adică 14,2 miliarde euro.
Pentru ca de văzut nu prea se vede nimic. Iar apoi, să evaluăm dacă investitiile respective (în cazul care chiar există și nu sunt fictive) chiar valorează peste 14 miliarde euro. Deocamdată avem vorbe! Hai cu dovezile, domnule premier! În lipsa dovezilor, prezumam că banii s-au furat și nu vrem să facem asta, nu? #undesuntbanii#highdebtledgrowth„
Societatea Civilă din România a dispărut sub povara propriei neputințe. Dovedind că este doar o anexă a unor instituții și politicieni. Iar ultimele evenimente au aruncat ultima lopată de țărână peste groapa comună a ceea ce mai însemna
Clotilde Armand a ajuns primar prin fraudă. Grosolană și Electorală. Așa cum numai în 1947 s-a mai văzut. Sacii cu voturi au fost furați și urmau să fie înlocuiți cu alții, ștampilați cum trebuie. Totul cu complicitatea procurorului care trebuia să asigure corectitudinea alegerilor. Din tot mandatul ei de primar ales prin fraudă, am înțeles că Clotilde Armand vrea să pună mâna pe contractul de salubritate și atât. Vrea să scoată niște șmecheri români ca să aducă niște mafioți italieni. Cu 30 la sută mai scumpi decât autohtonii. Dar e normal, pentru că italienii nu dau șpagă. Curat progresism, dragi USR-iști!
Ancheta SIIJ în privința fraudei electorale de la Sectorul 1 înaintează mult mai repede decât și-ar fi dorit Dan Barna & Co. Și decât prevăzuse ministrul USR-ist Stelian Ion, o copie proastă a lui Lucrețiu Patrășcanu (dacă nu știe despre cine e vorba, să citească Evenimentul Istoric). Într-o morișcă incredibil de prost construită, tripleta de mai sus face eforturi să acopere mortăciunile de mai sus prin desființarea SIIJ, numai că verticalitatea UDMR îi face să se plimbe cu cadavrele la braț de luni bune. Aducându-i la disperare. Acesta este doar un exemplu de minciună și comportament de tip mafiot din actuala guvernare. Comparația cu 1947 nu este deloc întâmplătoare. Și atunci comuniștii dețineau Ministerul Justiției, al Economiei Naționale, Internele, poziții-cheie în fraudarea alegerilor. Acum neo-marxiștii de la USR au pus mâna pe Justiție, Economie, Fonduri Europene, Transporturi, poziții-cheie în guvernul Cîțu. O negociere incredibil de proastă a lui Ludovic Orban a pus PNL în postura de pasager în trenul guvernării condus de Barna&Cioloș. Poziția de prim-ministru pentru Florin Cîțu are valoarea celei a fochistului din trenul mai sus amintit.
Numai că ceea ce mi se pare elocvent pentru gradul de falsitate care caracterizează societatea românească este absența totală a societății civile. Care ar fi trebuit să ia apărarea judecătorilor pe care Stelian Ion vrea să-i arunce din nou în menghina primitoare de la DNA, ca să fie ascultați, urmăriți și amenințați cu dosare penale de către cei ale căror rechizitorii ar trebui să le judece. În spiritul legii, nu de frica procurorului care le poate distruge viața. Tot societatea civilă trebuia să poziție în cazul fraudei electorale de la Sectorul 1, să sancționeze derapajele nedemocratice ale miniștrilor sau politicienilor care își fac uitate promisiunile și angajamentele din perioada de opoziție. Dar asta nu se întâmplă, pentru că acest spectacol grotesc este acoperit cu lozinci și petarde. Vă propun un exercițiu de imaginație. Imaginați-vă că în locul lui Clotilde Armand era Dan Tudorache, acuzat de fraudă electorală. Imaginați-vă că în locul lui Stelian Ion era Tudorel Toader, care vroia să desființeze o instituție din sistemul de Justiție pentru că vroia să-l acopere pe Dan Tudorache. Iar deasupra lor stătea nu amețitul de Dan Barna, ci Liviu Dragnea, care tăcea mefistofelic, dar acționa precum secera și ciocanul.
Imaginați-vă cum ar fi explodat într-o atare situație Societatea Civilă! Vorba Poetului: “Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium, iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă“ și se îndreaptă seară de seară spre Palatul Victoria, adaug eu. Numai că de data asta s-a lăsat tăcerea. Tăcere complice, fără rușine. Exact ca în 1947
Naţionala olimpică de fotbal a României debutează joi la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Selecționata lui Mirel Rădoi va întâlni reprezentativa Hondurasului, de la ora 14:00, pe Kashima Stadium. Meciul va fi transmis în direct pe TVR, Eurosport, RRA și LiveTEXT pe HotNews.ro.
Echipele probabile: România: Aioani – Ghiță, Pașcanu, M. Marin – Rațiu, M. Dulca, Ciobanu, Boboc – Dobre. V. Gheorghe – G. Ganea. Selecționer: Mirel Rădoi; Rezerve: M. Popa, Târnovanu, Fl. Ștefan, R. Grigore, Chindriș, T. Băluță, Florescu, I. Gheorghe, V. Gheorghe, Deaconu, Dobre, Sântean, Sefer. Jucătorii antrenaţi de Mirel Rădoi vor evolua în echipament complet albastru.
Meciul contează pentru Grupa B şi va fi arbitrat de uruguayanul Leodan Gonzalez, ajutat de asistenţii Nicolas Taran şi Richard Trinidad. Arbitru de rezervă va fi americanul Ismail Elfath.
România va întâlni Honduras, Coreea de Sud și Noua Zeelandă în grupe. Dacă va ieși printre primele două clasate, trupa lui Mirel Rădoi va juca în semifinale contra uneia dintre naționalele Japoniei, Africii de Sud, Mexicului sau Franței. Va reamintim că România este prezentă la turneul olimpic de fotbal pentru prima oară după 57 de ani.
„Ne trebuie o familie sănătoasă, pentru că aici se va forma viitorul bărbat de stat. Aici se formează geniul, eroul, mucenicul… familia, împreună cu şcoala, Biserica împreună cu şcoala, legătura mai strinsă între religie şi ştiinţă, intre credinţă şi viaţă, toate acestea, în sfârşit, vor putea, în timp, să ne readucă acolo unde merităm. Calea va fi lungă, poate cât a durat stricăciunea, dar avem şansa restaurării în viitor” (Părintele Iustin Pârvu)
Aud tot mai des că nu am voie să fiu, cine sunt! Nu am voie să spun că mă trag dintr-o familie tradițională (ci din „părintele unu” și „părintele doi”), că sunt descendentul unui Neam eroic și sunt stăpânul unei Țări minunate, pentru că supăr U.E.! Aud tot mai des că nu am voie să vorbesc despre homosexuali, pentru că supăr U.E.! N-am voie să vorbesc despre lesbiene, că supăr U.E.! N-am voie să vorbesc despre familia tradițională, despre normalitatea cuplului așa cum l-a lăsat Dumnezeu, dintre un bărbat și o femeie, că supăr U.E.! Despre Evanghelistul Ioan, am dreptul să vorbesc, măi, cretinilor? Dar despre Sfântul Pavel? Știți „poziția” lor despre cei ce ies din normalitatea vieții de cuplu? N-am voie să vorbesc frumos despre țăranii mei, chiar fără să-i așez în „competiție” cu alți țărani din Europa, că supăr U.E.! N-am voie să vorbesc despre Credința mea strămoșească, adică despre creștinismul-ortodox românesc, că supăr U.E.! N-am dreptul să-mi laud, atât cât merită, Neamul, că devin naționalist și supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Eminescu, mai ales despre uimitoarele sale articole din «Timpul» anilor 1870, că supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Petre Țuțea, autorul Tratatului de Antropologie Creștină, că supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Radu Gyr (un „Sfânt al închisorilor”), despre Nichifor Crainic (cel mai bun poet creștin al românilor) că supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Nicolae Paulescu, descoperitorul Insulinei, jefuit încă din timpul vieții de niște neisprăviți de prin Canada (care i-au furat efectiv descoperirea), că devin român iubitor de români și supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Părintele Stăniloae, despre Mircea Eliade, despre Nicolae Iorga, despre Mareșalul Antonescu, că supăr U.E.! N-am dreptul să vorbesc despre Mama care m-a născut, despre Tata, cel ce a făcut 11 ani de front și concentrări militare cerute de Statul Român, pentru apărarea Statului Român, că supăr U.E.! N-am voie să vorbesc despre Țara mea, că supăr vecinii, unii dintre ei „staționari” încă pe teritoriul Daciei mele străbune, de peste o mie de ani, că supăr U.E.! N-am voie să vorbesc despre nemernicii care mi-au jefuit Țara, despre nemernicii care continuă să-mi jefuiască Țara, despre nemernicii care își bat joc de românii mei, peste tot pe unde-i prind, prin lumea asta pestriță și largă, că supăr U.E.! N-am voie să mă închin, n-am voie să-mi „sărbătoresc” morții, n-am voie să-mi spun Rugăciunile pentru Mântuirea sufletului meu și al Neamului meu, n-am voie, n-am voie…, că supăr U.E.! Măi, prăpădiților, voi nu mai aveți pic de rușine? Nu mai aveți o fărâmă de omenie în voi? Ce se poate întâmpla dacă, așa, ca un simplu cetățean al acestei Planete, încep și eu, și toți ai mei, să ne supărăm pe voi?
Să vă întrebăm cine sunteți, de unde veniți, ce credință aveți, de ce l-ați părăsit pe Dumnezeu? Voi nu înțelegeți că ne-am cam săturat să vă faceți, peste noi, și voile, și nevoile, așa cum vă vin vouă la mână și la gură? Vă ofer gratuit un sfat: nu ne considerați altceva decât suntem, că o să vă pară rău… Perfidul Albion v-a părăsit. A simțit că nu sunteți curați la suflet, că ați înlocuit iubirea lui Dumnezeu cu religia banului. A simțit că se sufocă în strânsoarea unei construcții artificioase, că le știrbiți identitatea națională, că-i duceți spre omogenizarea răului cel mai rău, că le puneți sub obroc, coroana regală. V-a simțit micimea, otrava unei batjocuri fără seamăn și v-a părăsit.. Puțină diplomație, ce dracu’, puțină înțelegere, puțină omenie, puțină demnitate, puțină responsabilitate, că suntem cu toții oamenii secolului al XXI-lea. Suntem egalii voștri în toate, suntem în multe altele, peste voi, suntem aici de la Începuturile Lumii și suntem stăpâni la noi acasă! Stăpâni, bă, stăpâni, chiar dacă ne-ați mai ciordit din teritoriul Sfânt al Țării, știți voi când, știți voi pe unde… Altfel spus, avem voie să ne comportăm așa cum ne dictează civilitatea în care trăim, să ne iubim propriile noastre valori morale, să nu fim de acord cu faptele contra naturii umane și să-l slăvim pe Bunul Dumnezeu, conform celor propovăduite de Biserica noastră Creștin-ortodoxă!
N-ați vrea voi, măi, prăpădiților, să vă ocupați, așa cum este normal, numai și numai de voi și de interesele voastre? Nu ne tratați de „sus”, că n-aveți nici căderea, nici priceperea s-o faceți! Și vă spune acest adevăr irefutabil un simplu Țăran român, unul care știe, are conștiința existenței sale dintr-un Neam cu adevărat Ales de Bunului Dumnezeu, de la Facerea Lumii, să trăiască aici, în Grădina Maicii Domnului. Și vă mai spun ceva, ceva ce o să vă aducă cu piciorușele pe pământ: În timp ce voi ați transformat Casa Domnului în bordel, restaurant de lux, ori casă de prezentat „moda zilei”, noi, românii ăștia pe care îi tot blamați, construim Catedrala Mântuirii Neamului… Și este o minune de Casă a Domnului, poate cea mai minunată Casă a Domnului construită în ultimii două mii de ani… Și este așa, pentru că este lucrată cu sufletul, cu Credința imensă în Bunul Dumnezeu, cu truda unor artiști peste care s-a revărsat Harul lui Dumnezeu… Aici, și numai aici, în Catedrala Mântuirii Neamului (observați ce titulatură sfântă are?), o veți găsi pe Maica Domnului în mărime cosmică, îl veți găsi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în postura de Stăpân al Lumii, aici și numai aici, dacă intrați pentru câteva minute, atingeți Cerul, primiți în sufletele voastre uscate de păcatul uitării de Dumnezeu, iertare și chiar harul celui de Sus! Să mi se ierte păcatul mândriei, dar nu-l mâniați pe cel ce ne-a dat viață, că de-o fi să scăpați de judecata noastră, judecată morală, că doar asta putem să vă oferim, o să dați peste judecata Lui, peste Judecata Sfântă, și ce-o să răspundeți?
Suntem conduşi de politicieni. Ştim cu toţii că politicienii au ca principală preocupare inventarea unor minciuni credibile destinate prostirii cetăţeanului. Cu toate acestea, o mare parte a românior are încredere în politicieni, îi alege încrezându-se în promisiunile electorale şi chiar îi susţine în efortul lor de face credibile cele mai josnice înşelăciuni. În mod sigur, am fi uimiţi dacă am putea afla câţi bani şi câtă energie se cheltuie pentru prostirea noastră colectivă.
Permanenta înșelătorie: „Ei ne mint, noi îi alegem!” În afară de cultivarea minciunii şi de propria îmbogăţire, nimic altceva nu-i important pentru politician. Consecința? Conduşi de politicieni, întreaga noastră viaţă este dirijată de înşelăciune şi, în subsidiar, de lupta dură dintre ei pentru îmbogăţire prin furtul banului nostru. Banul acela care niciodată nu este suficient pentru salarii, învăţământ, sănătate, drumuri, agricultură sau pensii. Pe seama formulei extrem de simple a acestui mecanism lesne de priceput până şi de persoanele cele mai puţin dotate intelectual (ei ne mint, noi îi alegem), politicienii au construit un eşafodaj imens de teorii „atestate” ştiinţific, de îmbietoare strategii ale dezvoltării, de grijă pentru sănătatea noastră, de programe măreţe destinate creşterii nivelului de trai şi modelării unui om nou, prosper şi fericit. Toate, dar absolut toate fiind parte a marii şi permanentei înşelătorii.
Ţările bogate, cu minciuna înainte! Mulţi dintre noi cred, privindu-le cu admiraţie, că ţările bogate sunt bogate fiindcă, aşa cum ni s-a spus, au cetăţeni mai responsabili decât suntem noi, românii. Ori că sunt bogate întrucât locuitorii lor, spre deosebire de noi, au ştiut să construiască de la temelii o societate solidă dedicată bunăstării tuturor, au pus bazele unei comunităţi drepte, supusă unor reguli democratice pline de compasiune şi grijă pentru cetăţean. „Sanchi!” – cum ar spune prietenul meu Viorel, cel ceva mai bronzat de la natură şi mai deştept ca mulţi nebronzaţi ce se dau drept fini intelectuali.
Totul este minciună, este impostură! Popoarele au fost subjugate prin minciuna promisiunii de prosperitate Bogăţia ţărilor bogate ce ne sunt date ca exemplu în mod ostentativ are ca izvor principal furtul, prădarea violentă a resurselor naturale aparţinând altora, exploatarea nemiloasă timp de secole a sute de milioane de locuitori nevinovaţi ai acestei planete, jafuri de proporţii, crime abominabile, vânzarea milioanelor de sclavi, iar mai apoi inventarea şi susţinerea unui nou tip de sclavagism: sclavagismul economic. Pentru bogăţiile afişate azi, prin minciună au fost pornite războaie nimicitoare. Tot prin minciună au fost defăimaţi şi executaţi mai apoi conducători care şi-au protejat cu adevărat poporul şi s-au opus jefuitorilor de profesie. Prin minciună au fost subjugate popoare, promiţându-le prosperitate. Au fost rupte în bucăţele state ce s-au dorit unitare şi puternice, dar care nu au acceptat asuprirea. A fost împărţită lumea în bogaţi şi săraci.
O cîrmuire samavolnică şi semibarbară Democraţiile fanion ale Europei, statele etalon prin bogăţia şi înalta lor civilizaţie (Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Franţa, Spania, Germania…) sunt exemple triste ale modului în care a fost (şi mai este) practicat jaful la scară internaţională. Karl Marx, cel care redevine azi popular prin înflorirea curentului neomarxist, autor al „Manifestului Comunist” dar şi al lucrării de mare răsunet „Capitalul”, în articolul „Stăpânirea britanică în India” scris la Londra în 10 iunie 1853 şi publicat în „New York Daily Tribune” la 25 iunie acelaşi an, nota: „Nu mă refer aici la despotismul european, pe care Compania britanică a Indiilor orientale l-a cultivat pe terenul despotismului asiatic ceea ce constituie o îmbinare mai monstruoasă decît oricare din monştrii sfinţi care te înspăimîntă în templul din Salsette. Această îmbinare nu este o trăsătură caracteristică a sistemului englez de administraţie colonială, ci o simplă imitaţie a celui olandez, şi aceasta în aşa măsură, încît, pentru a caracteriza activitatea Companiei britanice a Indiilor orientale, este de ajuns să repetăm textual cele spuse de sir Stamford Raffles, guvernatorul englez al Javei, despre vechea Companie olandeză a Indiilor orientale:«Compania olandeză, care era minată exclusiv de setea de îmbogăţire şi care îşi trata supuşii mult mai rău decât îşi trata pe vremuri un plantator din Indiile de vest gloata de sclavi ce lucrau pe plantaţia sa – deoarece acesta plătise bani pentru oamenii pe care îi cumpărase şi care deveniseră proprietatea sa, pe când Compania olandeză nu plătise nimic -, a făcut uz de întregul aparat existent al despotismului pentru a stoarce de la populaţie ultimul ban sub formă de dări şi pentru a o sili să muncească pînă la istovire completă. În felul acesta ea a agravat răul pe care-l pricinuia ţării o cîrmuire samavolnică şi semibarbară, îmbinînd în activitatea ei toată iscusinţa practică a politicianului şi tot egoismul monopolizator al negustorului »”.
România a fost înecată în minciună și prăduită sistematic sute de ani Nu este necesar să dezvoltăm acum ideea marilor minciuni privitoare la sursa bogăţii statelor ce ne privesc cu milă sărăcia deşi, cu două decenii în urmă, unul dintre înalţii demnitari indieni îmi spunea că la apogeul dominaţiei britanice în India, timp de mai bine de 100 de ani, din portul Bombay (unde se înalţă şi astăzi Arcul de Triumf în cinstea reginei Victoria!) a plecat cu destinaţia Marea Britanie, la fiecare început de lună, câte o navă plină ochi cu tone de pietre preţioase şi aur. Avem la îndemână, viu, exemplul României. Ţară care, prin minciună, impostură şi viclenie a fost prăduită sistematic sute de ani. Conform studiului profesorului Eugen Stănescu, între 1400 şi 1945 din România s-a scos echivalentul a 12.564 tone aur (circa 484 miliarde euro). După 1990, în numai 26 de ani, s-a furat de patru ori mai mult. Adică 1900 miliarde euro! De-ar fi să enunţăm numai minciunile politicienilor români din ultimele decenii, am putea scrie un roman fluviu. Revoluţia populară din decembrie 1989 s-a dovedit a fi mai puţin populară şi mai mult instrumentată de forţe opuse lui Ceauşescu situate în afara graniţelor României. „Averile din băncile străine” ale cuplului prezidenţial împuşcat câineşte la Târgovişte n-au existat niciodată.
„Operațiunea « Bechtel »” – un furt la drumul mare demn de „The Wild West” Ajutorul atât de mult aşteptat, oferit de partenerul nostru startegic de mai târziu, numai ajutor n-a fost. Între altele, ne amintim tristul şi costisitorul experiment „Bechtel”, un furt la drumul mare demn de „Vestul sălbatic”. Interesul american în România şi consecinţele ignorării acestuia ni le arată, fără ocolişuri, şi unul dintre exponenţii politicii americane – politologul american George Friedman: „Americanii vin aici să facă bani […]. Gazele de şist sunt o armă care poate fi folosită pentru a evita războiul. Rusia controlează Europa prin gaze. Aveţi nevoie de resurse alternative iar România e cea mai bogată în astfel de resurse. De aceea americanii sunt atât de interesaţi de resursele voastre […]. Ori lăsati americanii să extragă gaze de şist pentru a le vinde Europei dependente de gazul rusesc, ori vă vom izola ca pe vremea lui Ceauşescu si vă lăsăm pradă razboiului”[1].
„Privatizarea” „grămezii de fier vechi” – demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone Nici privatizările atât de mult lăudate de proaspăta democraţie românească nu au adus bunăstarea promisă. A fost, practic, un demers planificat pentru distrugerea industriei autohtone, care reprezenta un serios impediment în calea neocolonizării aflate pe rol. Epitetul „grămadă de fier vechi”, atribuit industriei autohtone în 1990, trebuia să devină realitate. Şi, aşa s-a întâmplat. 80% din industria autohtonă a fost transformată în fier vechi, vândută ca atare, în lumea largă şi hapsână, încărcată în nesfârşite garnituri de trenuri sau topită în puţinele oţelării româneşti rămase temporar, special pentru asta, pe picioare.
Economia românească aparţine companiilor străine Nici companiile străine, sosite în valuri şi primite cu aplauze, care ne-au promis înflorirea ţării nu s-au înghesuit să ne dezvolte economia. A fost, şi în acest caz, o imensă minciună. Rezultatul? Acum, peste 50% din economia românească aparţine companiilor străine, iar sectoarele importante sunt acaparate de străini în proprţie de 80%. „La vârf, acolo unde sunt rulajele de miliarde de lei, sectoare precum comerţul, industria auto, industria grea sau industria alimentară sunt teritorii rezervate exclusiv de companii cu capital străin […]. Potrivit studiului „Capitalul privat românesc”, realizat de Z.F. împreună cu PIAROM, Patronatul Investitorilor Autohtoni din România, firmele străine deţin peste 80% din fabricarea produselor de tutun, prelucrarea ţiţeiului, fabricarea de autovehicule şi echipamente electrice, telecomunicaţii, industria metalurgică, fabricarea băuturilor şi fabricarea de maşini şi echipamente”[2]. Minciună s-a dovedit a fi construcţia de autostrăzi. Vă amintiţi? „Aici sunt banii dumneavoastră!” . Suntem, azi, ţara cu cele mai puţine autostrăzi din Europa după ce din 1990 până acum s-au perindat la Ministerul Transporturilor 27 de miniştri, fiecare cu suita sa de minciuni. Minciună gogonată a fost promisiunea de dezvoltare a reţelei de căi ferate prin „spargerea” vechiului C.F.R., operă a „strategului” T. Băsescu. Azi circulăm mai încet şi mai nesigur pe calea ferată decât în secolul 19, la începuturile infrastructurii feroviare în România. Minciună a fost afirmaţia lui Isărescu că dacă România nu-şi păstrează rezerva de aur la Londra (demers pentru care plătim o taxă importantă) îşi pierde „credibilitatea internaţională”. Minciună a fost şi primirea noastră în Schengen. O alta, eliminarea vizei pentru America. Minciună a fost că Armata Română va deveni mai puternică şi mai bine plătită după accederea la N.A.T.O. Minciună a fost şi că prin intrarea în Uniunea Europeană economia românească va ajunge la nivelul economiilor prospere din Europa. Am ajuns deja de râsul Europei, iar la Bruxelles, la aşa-zisa masă a bogaţilor, nu ne bagă nimeni în seamă. Cele 86 de miliarde, pe care „ni le dă” U.E. ca urmare a intervenţiei providenţialului preşedinte român Klaus, s-au dovedit a fi o minciună imensă. Declaraţiile aproape zilnice ale premierului conform cărora am trăi mai bine sunt minciuni. Minciună pare a fi și „pandemia” care ne chinuie de mai bine de un an de zile. Minciună este cu siguranţă și „imunizarea” atribuită vaccinurilor apărute suspect de repede după declanșarea plandemiei. Minciună este şi că recent inventatul „bilet de voie” european ar contribui la mai uşoara circulaţie a persoanelor, din moment ce prin el se restricţionează sever circulaţia celor nevaccinaţi. Tot „persoane europene” şi ei. Ar fi uşor să umplem câteva pagini cu minciunile care ne inundă şi ne dirijează viaţa. Le ştim cu toţii. Sunt atât de multe încât înlocuiesc adevărul şi ajungem să le credem. Că adevărul a dispărut din viaţa noastră a descoperit şi un fost preşedinte al televiziunii naţionale [aceea care ne „educă” insistent poporul, arătându-i faţa „reală” (? – n.n. I.M.) a României]: „Pentru noi adevărul este un dar pe care îl merită puțini, eventual copiii noștri și atît. Sau oglinda, și mai bine! Trăim de la jumătatea secolului al XX-lea în minciună și nu ne-am dezbărat de practicarea ei nici după 1989. Ne-am obișnuit cu ea, ne-a intrat pe sub piele, e aerul pe care îl respirăm”[3].
O concluzie – Ne mințim pe noi înșine Concluzia acestui text, ce s-a dorit a fi sincer, este că ştim cu toţii că suntem minţiţi. Că acceptăm, în mod conştient, să trăim scăldându-ne zilnic în minciună. Că, deja, fiecare dintre noi depistăm ușor și recunoştem minciuna politicianului. Dar, întâlnind-o, lăsăm privirea în jos şi trecem mai departe cu speranţa, laşă, că celălalt se va fi săturat şi, exasperat, îi va lua el de gulerele albe pe mincinoşi pentru a da cu ei de pământ.
„Vin vremuri primejdioase, lumea nu își mai poate continua viața de dinaintea pandemiei, iar în asemenea vremuri avem nevoie de rezerve, de acoperire și de siguranță” – a declarat Viktor Orban la o conferință de presă ținută împreună cu șeful Băncii Centrale a Ungariei. Rezervele despre care vorbea Orban sunt cele de aur. Ungaria se află la finalul repatrierii rezervelor proprii. Mai mult, țara a demarat un program ambițios de creștere a rezervelor de aur, ajungând să aibă aproape cât România(de zece ori mai mult decât la preluarea mandatului de către Orban). Asta face însă ca, raportat pe cap de locuitor, ungurii să aibă o „avere” dublă față de România. Iată un aspect important. Când Dragnea a vrut să repatrieze aurul, patrihoții de la BNR s-au ținut cu unghiile ca nu care cumva să se strice „aranjamentul” cu aurul nostru dat la Londra. Aranjament din care România nu are absolut niciun beneficiu, ba, mai mult, plătește bani pentru ținerea în custodie. Chestiunea cu „credibilitatea internațională” e furaj pentru proști. Rezerva de aur trebuie oricum certificată la un interval de timp și astfel nu-și poate pierde capacitatea de a fi folosit ca și colateral în caz de criză. Însă, subordonarea unora în fața unor dubioase interese străine este fără margini. La fel stau treburile și în ceea ce privește achiziția de aur. Dacă mai țineți minte, după ce BNR și băsescu au împrumutat România cu echivalentul a 20 mld. EUR, banii respectivi n-au ajuns decât într-o mică măsură în România. O bună parte a lor a fost folosită pentru cumpărarea de datorie americană într-un moment în care SUA aveau nevoie ca de aer de cumpărători. Cu alte cuvinte, putem spune fără să greșim că România s-a împrumutat atunci pentru SUA.
Cei care au ținere de minte știu bine interpelările lui Isărescu pe tema aurului. De multe ori i s-a sugerat că ar fi cazul să crească rezerva de aur a țării prin achiziția unor cantități suplimentare de aur. De fiecare dată Isărescu a replicat argumentând cu două chestiuni aberante. În primul rând că rezerva de aur pe care o are România e perfect dimensionată pentru puterea economică a țării. E un argument prostesc, imposibil de a trece testul unei logici elementare. Din anul 2000 și până în prezent PIB-ul României a crescut de aproape șapte ori. N-ai cum să argumentezi că, din punct de vedere economic, rezerva de aur e dimensionată bine în raport cu economia decât dacă ar fi crescut de șapte ori. Și, de asemenea, n-au cum să plasezi rezervele țării în instrumente volatile și riscante precum datoria americană, în defavoarea unui activ stabil și care își păstrează valoarea în timp, așa cum este aurul. Cel de-al doilea argument al lui Isărescu este acela că „știe el că dacă se depășește actuala cantitate de aur din rezervă, României i se va întâmpla ceva rău”. De unde știe? Cică așa am avut rezerva în Primul Război Mondial. Cu alte cuvinte, dacă România n-ar fi avut rezerva de aur cât o avea, n-am mai fi avut Războiul! Bun argument.
Rețineți, vă rog, că anularea legii care obliga BNR să repatrieze o cantitate din aurul de la Londra a fost făcută de actualul „patriot creștin” Orban, cel care acum, întrucât e pus pe tușă de către Plăvan, brusc nu mai poate să doarmă din cauza valorilor naționale. Mulți mi-ar putea reproșa faptul că atac o poziție națională. Însă, după cum se vede, nu-i o poziție națională. Și, mai mult, majoritatea plăvanilor slugarnici din PNL s-au aliniat deja în spatele lui Cîțu. Dacă Șică își menține „linia națională” ar trebui să rupă PNL după ce-și va pierde funcția. O va face? Puțin probabil. Momentul era la moțiune. N-a făcut-o, e clar în ce ape se scaldă.
Faptul că peste 60% din populație se declară în favoarea unor forțe politice naționale, care să reprezinte în primul rând interesul țării, ne arată limpede că în perioada imediat următoare țara se va potcovi cu o mulțime de lupi în blană de oaie, pe modelul cunoscut: bla bla-uri și petarde cu iz naționalist, dar fără substanță. Care, din nou, vor păcăli proștii. Nu știu ce să spun, ăsta pare a fi destinul bietei noastre țări, permanent jefuită de ticăloși.
46328490 - usa dollar money cash, real handcuffs and judge gavel on rough wood background. concept for arrest, corruption, bail, crime, bribing or fraud.
Dacă anticorupția românească este mereu pomenită, inclusiv la aniversări și zile naționale și dacă românii, inclusiv președintele, dau din cap și consideră asta o laudă care ne va duce în paradis, cu siguranță că refrenul despre corupția noastră va continua. Şi ni se va cere să intensificăm anticorupția pentru că păcatul acesta balcanic, european, inclusiv american (marile tunuri nu au fost inventate pe Dîmbovița, ci peste ocean!) scoate la greu un fum împuțit, amestecat cu parfum democratic. Şi dacă noi ne-am specializat în combatere și am izbutit să producem un găligan care flutură cătușe așa cum Mitu Gogea rupea lanțuri prin tîrguri, de ce nu am face demonstrația mai departe? Nu de alta, dar partenerii noștri euro-atlantici își pot vedea liniștiți de aranjamentele lor, de Madoff-ii lor, în vreme ce noi trebuie să ne arătăm drept cei mai viteji combatanți ai fenomenului.
În România a fost inventat un curent anticorupție (cu instructori americani) care a dat nenumărate ong-uri și mișcări de stradă și, mai apoi, două-trei partide. Şi care, cu sprijinul băieților deștepți din servicii și de pe lîngă, au devenit și ei specialiști în condamnat corupția și doctori în speculat slăbiciunile reglementărilor în materie. Așa se face că, pe de o parte, noi suntem fruntași europeni (aș zice, euro-atlantici) în combaterea corupției, dar și cei mai abili beneficiari ai acesteia. Cum se poate? Nespus de simplu! Pentru a ilustra combaterea fenomenului, sunt dirijate tunuri, praștii și scuipătoare pe cei care fac învîrteli și afaceri și, pe deasupra, contrează puterea, o bîrfesc sau pur și simplu nu se supun sau nu cotizează. În acest fel, arătăm aliaților că efectuăm combaterea fenomenului, pe lîngă profitînd îndesat și de corupție. Stîrpim dușmanii și lăsăm loc liber celor care trebuie să profite. Inclusiv firmelor sub acoperire ale SRI și ale celorlalte servicii care trebuie să producă și bani pe lîngă cei de la buget. Vă imaginați un DNA arestînd ofițeri SRI, SPP, SIE sau de la Informațiile Militare conduse de generalul Hăpău!? (Hap-hap/Şi iar hap!) Doamne ferește!? Ei sunt oasele, coloana pistoanele și organele de bază ale patriei! De obicei, ei sunt vitejii și patrioții care se străduiesc să demonstreze, uneori chiar cu probe, cine trebuie arestat. Şi ce firmă trebuie cercetată penal sau băgată în faliment. Sau ce producător de alcool trebuie speriat sau convins să nu mai încheie contracte cu un adversar sau un critic al puterii. Dacă omul este fricos, sponsorizează serviciile secrete la toate repatrierile de neveste și copii din Orientul Mijlociu.
Anticorupția din România, sponsorizată din străinătate cu bani negri sau gri a născut și două-trei partide. Ele luptă la greu cu această plagă economico-morală dezvoltată la noi după reguli și cu șmecherii pe care nu le dovedește nici Dracul. La capătul holurilor stau forme legale, protejate în justiție, uneori chiar legi concepute special pentru apărare. Urmăresc cu atenție și cu ochii mari ploaia de apariții ale ministrului de la Transporturi. Este vorba despre ministrul cu declarații publice din ce în ce mai frecvente, cu vești despre succese care seamănă cu niște minuni și cu niște jonglerii de magician. Omul face pe duduia nevinovată și le trage cîte una peste bot românilor cu pretenții la lucrări mai scumpe. El lucrează ca la asociație, numai cu multinaționalele. De ce a fost pus Drulă ministrul Transporturilor, din moment ce experiența lui în dommeniu este doar de cetățean băgător de seamă pe lîng drumuri și autostrăzi neterminate? A abordat Cătălin Drulă (!!!) scurgerile de bani din Transporturi? Cele de pe vremea lui Ludovic Orban și Ovidiu Silaghi, de pe vremea lui Fenechiu sau afacerile lui Călin Mitică (săgeata lui Vasile Blaga și sponsorul de bază al lui Rareș Bogdan). Mai zielele trecute, am publicat fragmente din rechizitoriul unui procuror belgian. Este vorba despre un mare caz de corupție din România, derulat pe teritoriul Belgiei. Banii de la Ministerul Tranporturilor au fost vămuiți prin formula ”consultanță” și apoi trimiși în Belgia la două firme de unde s-au întors în campaniile publicitare ale PNL. Contactul poartă semnătura Ioanei Andreei Lambru (”pupila” ministrului Radu Stroe), adjuncta lui Eduard Helvig pe vremea cînd era secretar general al PNL (care, vai Doamne, nu știa nimic, după cum nu știe de contractele de la REMAR, obținute de Călin Mitică cu ajutorul….).
În țara noastră, marea corupție este gestionată de multinaționale. Românii au fost și sunt în continuare doar niște fraieri și niște săgeți boante. Adică niște pești mititei. Astaldi, Aktor și Copisa Constructora Pirenaica din Spania și multe altele care au pus umărul la nefîrșita și costisitoarele modernizări ale căii ferate au lucrat din greu cu consultanțe de milioane de euro și cu suplimentări la prețurile de licitație. Adică stil Vlădescu, cu zeci și sute de milioane de euro date ici și colo. La ce bani se fură din lucrările publice este de mirare că avem și atîtea! România toacă bani la greu și nu se alege cu nimic pentru că sifonează fonduri uriașe pe contracte umflate la greu, pe studii de fezabilitate, pe consultanță și pe aprobări de costuri suplimentare. După cum se vede din rechizitoriul procurorului belgian și după cum știm cei care vrem să știm, corupția multinaționalelor alimentează partidele politice aflate la putere. Uneori și politicieni importanți din străinătate. De multinaționale nu se atinge nici Dracul. Nici DNA, nici SRI, nici Ambasada germană, nici Ambasada americană! Ele dau semne cînd trebuie cîștigat un contract sau cînd un prost de-al lor este prins asupra faptului și trebuie scăpat. În România, se judecă un proces pentru corupție la CRF Călători și firele duc la Ministerul Transporturilor și la PNL, în Belgia și în Italia, la Astaldi. Din moment ce nimeni nu reacționează, mi separe firesc să mă întreb, de ce? De ce nu invocă sau de ce nu acuză președintele României acest caz de corupție din partidul pe care îl tutelează? De ce DNA-ul nu-i saltă pe cei implicați? Mărturisirile făcute belgienilor în cadrul anchetei efectuate în baza unei comisii rogatorii sunt suficiente. De ce procurorii români se fac că plouă? Nu primesc comanda. Şi gata. Moare cazul. Trece la îmbătrînire pînă pute a prescriere. În acest caz, totul este considerat zero, în vreme ce din afara țării noastre se vede un caz enorm de corupție dirijat de mahări politici. Corupția selectivă, pe criterii de putere și interese externe mi se pare marea corupție politică inventată în Romania de politicienii ajunși la putere. Marii autori ai corupției romanești sunt și rafinații ei dirijori. Şi care învîrteală cu milioane continuă și acum la Transporturi, la creditări și bonduri, la vînzări de acțiuni publice, la te miri ce și unde, pe ce bani se mai găsesc, în ciuda declarațiilor din ce în ce mai frecvente ale ultra-amatorului ministru Drulă!
Prev
