Orban al Ungariei este demonizat căci tocmai a dat o lege prin care împiedică minorii să fie expuși ideologiei homosexuale. Toată Europa modernă și progresistă și înțeleaptă a sărit cu picioarele pe el la modul cel mai înțelept. Mai aveau un pic și-l violau în public.
Oookey. Să zicem că cei care îl critică pe Orban cel Rău au dreptate. Nu știu. Poate că da. Poate că nu. Habar n-am. Cine sînt eu să judec comportamentul sexual la copii? Am doar doi copii, nu știu dacă mă pricep.
Nu sînt decît doar un mîrșav de părinte. Decît doar o bestie. Un medieval. Alții trebuie să-mi crească mie copiii, nu eu. Repet: ALȚII. Eu nu am nici un drept. Mă bucur că am privilegiul și onoarea că Barna, care slavă Domnului că n-are copii, poate să-mi educe copiii în locul meu.
Deci să zicem că înțelepții de la Bruxelles care-l demonizează pe Orban cel Rău al Ungariei au dreptate. Nu părinții trebuie să-și educe copiii, ci oricine altcineva. Să zicem Barna sau Cioloș.
Oookey. În acest caz, cu respect vă atrag atenția că în România se comit niște abuzuri impardonabile, care trebuie remediate în mod urgent.
Sînt niște legi medievale care trebuie musai, dar musai modificate. Chiar eliminate. Domnii Barna și Cioloș, ca niște politicieni înțelepți, dețin instrumentele politice pentru a îndeplini această necesară corecție socială.
Să vă explic. Le iau pe rînd. Ca să nu vă încarc ochii progresiști cu texte obositoare și medievale, voi pune textele juridice la sfîrșit, în anexă. Cine vrea, citește. Cine nu, îl crede pe cuvînt pe Barna.

* * *

În primul rînd, copiii nu au voie să aibă acces la pornografie (Legea 196 / 2003).
Adică la ce e mai dulce și mai necesar în nobila, necontenita educație de care trebuie să aibă parte copiii noștri progresiști. Cuum? Îi faci educație sexuală, îl înveți homosexualitate, masturbare, penetrări, vulvă labii penis scrot și tot instrumentarul, și apoi nu-l lași să consume produse culturale pe acest subiect?
Niște bestii. Niște medievali. Unde e interesul superior al copilului? Matematică da, buci nu? Păi matematica oricum e mai perversă și mai obscenă decît orice altceva pe pămîntul ăsta.
Ce bestii. Oribil. O prevedere absolut medievală. De eliminat.
Stai așa, că nu numai că există lege în acest sens. Dar au inventat și monstruoase instituții medievale de monitorizare a felului în care minorii își exercită libertatea de consum de produse culturale prestigioase.
Pe televizor se numește CNA și mănîncă degeaba banii poporului. O instituție medievală finanțată de la stat să sufoce expresivitatea infantilă, visele și fantasmele umede ale copiilor care (încă) mai consumă TV și (încă) nu s-au mutat pe Internet.
Acest medieval de CNA emite niște monstruoase reguli medievale, numite “protecția minorilor privind programele TV aflate sub jurisdicția României”. Ele nu lasă copiii să privească țîțe, buci, penetrări și alte plăceri explicite.
Căci nu e voie cu de-astea pe micul ecran decît după unșpe noaptea, cînd știm cu toții că orice copil progresist e rupt de somn, și-a executat deja programul de oliță și s-a retras disciplinat în vastele-i apartamente, să se masturbeze înainte de culcare.
Cum de vă permiteți, mișeilor medievali, să îngrădiți libertatea copiilor? Cum de le impuneți niște reguli oribile, niște îngrădiri naziste?

Jos cu regulile medievale! Aboliți CNA! Lăsați copiii să se uite la ce vor ei, cînd vor ei, nestingheriți!

Pe Internet la fel. Cînd ți-e lumea mai dragă și vrei și tu să vezi chestii, nu ai voie decît dacă ai 18 ani. Ba că site cu parolă. Ba că trebuie să-ți verifici vîrsta. Ba că-ți blochează site-ul dacă lași minorii să intre pe-acolo.
Monstruoasa monitorizare pe Internet e realizată tot de o instituție de-aia de stat care mănîncă banii contribuabililor: Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Nu intru în detalii, că iar mi-aduc aminte de doamna educatoare ce plină de lumină erotică era și la vremea respectivă monștrii medievali nu m-au lăsat să-mi exprim libertatea. Cum puneam mîna, cum mi-o furam. Și mă bufnește plînsul și tristețea. Nici pe Internet n-am mai găsit-o. Și, Doamne, ce-am mai căutat-o…

* * *

În al doilea rînd, și mai grav, copiii nu au voie să se căsătorească (Codul Civil, Titlul II, Căsătoria).
Înainte de 18 ani bestia de lege medievală nu-i lasă. Există o excepție, de la 16 ani cu acordul părinților.
Stai așa, adică cum? Adică îi faci educație sexuală, dar nu-l lași să o pună în practică? Nu-i lași să se bucure de corpul lor, să facă chestii cu el?
Și mai stai un pic, că iar mă enervez în mod progresist. A pronunțat cineva cumva cuvîntul ăla medieval, “părinte”? Cuum? Adică să vină bestia medievală de părinte să-mi spună mie, copil superior de șase ani sau de 17 ani, ce trebuie să fac, dacă să mă căsătoresc sau nu?
Niște medievali. Simt cum mi se ridică toate pe mine de indignare. Cum ar zice Sfînta Greta Trotineta: How dare you?
Copiii, dacă au voie să fie expuși la ideologie homosexuală și la instructaj de penetrări și dacă pot decide după capul lor să-și schimbe sexul și să-și facă ditamai operația iremediabilă, atunci în mod indubitabil ar trebui să aibă voie să se și căsătorească atunci cînd vor ei, indiferent de medievalele procese biologice: pubertate, menstră, poluție, alea alea.
Unde e interesul superior al copilului? Dacă sînt îndemnați să se masturbeze la 4 ani (hmmmm, de ce n-am avut parte și eu de o asemenea lege generoasă?), atunci trebuie musai să fie lăsați să se și căsătorească atunci cînd vor ei.
Vă dau exemplu de cuplu de succes. El opt ani, deja clasa a doua, cu un bagaj deosebit de experiență de viață. Nu mai face la oliță. Știe să se și semneze. Ea șase ani, grupa mijlocie, dinți de lapte bio, proaspătă, dornică, probabil virgină. Ca o floare. Ce e în mintea voastră? De ce nu lăsați copiii să-și trăiască viața?
Oribil. Niște medievali. De eliminat.

* * *

Să continuăm, că a început să-mi placă.
Nu numai că tu, ca și copil, n-ai voie nici să privești, nici să te căsătorești. Dar de fapt n-ai voie să faci nimic. Bă, da’ nimic.
Fiți atenți. E plin de legi Codul Penal privind legătura dintre copii și comportamentul sexual. E practic o monstruozitate medievală, scrisă de niște torționari medievali.
N-ai voie nici să dai, nici să iei, nici să primești, nici să te bucuri, nici să faci și tu un ban cinstit cu sudoarea corpului tău, că gata! Imediat haț! medievalii vin și-ți sufocă orice bucurie la drum de seară. Bă, da’ nimic! Niște bestii. Niște primitivi.
Avem așa:
Folosirea prostituției infantile (CP, Art. 216^1, Art. 217)
Actul sexual cu un minor (CP, Art. 220)
Coruperea sexuală a minorilor (CP, Art. 221)
Racolarea minorilor în scopuri sexuale (CP, Art. 222, Art. 222^1)
Pornografia infantilă (CP, Art. 374)
Nu intru în detalii. Am avea nevoie de un întreg curs universitar la Drept să le studiem pe toate cum trebuie. Suficient să reținem că toate sînt scrise avînd în vedere în mod special sexualitatea la minori. Unele sînt indiferent de vîrstă, important e să nu aibă 18 ani. Altele, din contră, se referă doar la copiii pînă în 14 ani. Altele doar la copiii peste 14 ani. La altele, bariera între diversele intensități penale este la 16 ani.
Adică ăștia, în legile astea ale lor medievale, chiar țin cont de vetustele, medievalele repere biologice care spun că în jur de 14 ani se întîmplă chestii biologice în corpul copilului și înfloresc funcțiile sexuale.
Îi zice pubertate și cînd eram la grădiniță doamna educatoare nu mi-a spus nimic de asta.

Aha! Deci minorii nu au voie să aibă un comportament sexual explicit??? Ce zici tu acolo, măi medievalule măi? Și nu au voie să beneficieze de uzufructul pasiunii lor, să facă și ei un ban cinstit cu corpul lor, de care ar trebui să se bucure în mod liber, neîngrădit de nici un fel de moravuri medievale? E strigător la cer!
Deci copiii ăia care sînt expuși la schimbare de sex și la ideologie homosexuală, la penetrări și la vulve și la penisuri, după ce că-i învățați să se masturbeze de la 4 ani
(Hmmmm… De ce au dat legea asta atît de tîrziu? De ce pe vremea noastră nu erau oameni înțelepți care să ne lase la patru ani să facem ce vrem?
Hmmmm…. Încerc să-mi aduc aminte cum arăta doamna educatoare. Hmmmm….)
Unde rămăsesem, că m-am luat cu gîndurile frumoase?
Aha. La Codul Penal. La toate articolele alea care interzic orice.
… deci săracul minor, după expuneri repetate la ideologie progresistă de-aia necesară, de fapt nu are voie să facă și el niște chestii elementare, ce țin de drepturile omului și de libertatea lui intimă?
Asta pentru că vii tu ca un medieval să-i îngrădești visele, năzuințele, aspirațiile sale de libertate și de transpirație pe bază de fornicare?
Ce bestii! Ce oameni medievali! Cine a inventat, dom’le, tîmpenia asta de Cod Penal medieval?
Jos cu legea medievală! Lăsați copiii în pace să fie liberi!

* * *

Deci, spre recapitulare. Dacă ești copil, aceste prevederi medievale nu-ți dau voie nimic din ce ar trebui pe lumea asta progresistă și înțeleaptă.
Nu-ți dau voie să ai drept de folosință asupra corpului tău și libertăților tale sexuale.
Nu-ți dau voie să consumi prestigioase și necesare produse culturale pe bază de sex. Nici pe hîrtie. Nici pe televizor, nici pe Internet.
Nu ai voie nici să te căsătorești, pentru a-ți pune la treabă corpul în mod plenar.
Nu ai voie nici în afara căsătoriei să faci chestii erotice cu oamenii majori, cu ăia care chiar te pot învăța din experiența lor îndelungată. Doar minor cu minor, ceea ce, practic, e o pierdere de vreme și o bătaie de cap.
Nu ai voie nici să faci un ban cinstit cu ajutorul corpului tău prin mijloace erotice, de-alea plăcute, pe bază de consens.
Deci aceste legi medievale trebuie puse în dezbatere publică, neapărat cu niște ONG-uri de casă, de-alea progresiste, și pe urmă șterse de pe fața pămîntului with extreme prejudice.
Că ne facem de rîs de cît de medievali putem să fim în fața lumii civilizate, occidentale, acolo unde penetrarea e și necesară, ba chiar și obligatorie în ultimul timp.
Gata, vă las. Nu mai pot, am obosit de-atîta scîrbă medievală. Sînt indignat pînă peste poate. Oricum, trebuie să închei, că sună cineva la ușă. Cred că e doamna educatoare.
Hmmmm… Doamna educatoare. Ce dor mi-e de ea. Și ce bine că sună la ușă la ora asta înaintată. Cred că a adus și jucării, că aud niște clinchete metalice, de instrumente de-alea de-ți pune la mînă, să fie jocul erotic mai picant.
Ce păcat că pe vremea mea nu era domnu’ educator, că mă simțeam și mai european, și mai plenar împlinit sub clar de lună progresist.
Ghinion.

* * *

ANEXĂ. LEGI MEDIEVALE DE ȘTERS DE PE FAȚA PĂMÎNTULUI

CĂSĂTORIA
Codul Civil
Titlul II, Căsătoria,
Capitolul II, Încheierea căsătoriei
Secțiunea 1, Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei
Vârsta matrimonială
Art. 272
(1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.

PORNOGRAFIA
Legea privind Prevenirea si Combaterea pornografiei (Legea 196 / 2003)
Articolul 4
(1) Persoanele care deţin sau administrează localuri în care se prezintă programe de striptease sau erotice trebuie să asigure următoarele condiţii:
a) desfăşurarea acestor activităţi în spaţii inaccesibile privirilor din exterior;
b) interzicerea accesului minorilor în aceste localuri.
Articolul 5
Publicaţiile având caracter pornografic sunt destinate exclusiv persoanelor majore, sunt marcate cu un pătrat de culoare roşie pe prima copertă, sunt prezentate în ambalaje care nu permit răsfoirea publicaţiei la stand, se comercializează numai în spaţii special amenajate, autorizate conform legii, şi nu se vând minorilor.
Articolul 7
(1) Persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic sunt obligate să le paroleze
Articolul 8
Filmele pornografice, indiferent de suportul pe care sunt realizate, se vor închiria sau vinde numai în spaţii cu destinaţie specială şi nu vor fi închiriate sau vândute minorilor.
Articolul 11
(1) Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii primeşte sesizări cu privire la nerespectarea prevederilor art. 7.
(2) În cazul primirii unei sesizări şi al verificării conţinutului site-ului, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii solicită furnizorilor de servicii pentru internet blocarea accesului la site-ul în cauză.

Legea Audiovizualului (Legea 504 / 2002)
Art. 39
(1) Este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată.
(2) Difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepției, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.
CNA
Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stabileşte de restricţii de difuzare în intervalul orar 6,00 – 23,00, care vizează în special producţiile care prezintă, în mod repetat, violenţă fizică, psihică sau de limbaj, scene de sex, limbaj sau comportament obscen.
CODUL PENAL
Folosirea prostituției infantile (CP, Art. 216^1)
Întreținerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituția se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Actul sexual cu un minor (CP, Art. 220)
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă…:

Coruperea sexuală a minorilor (CP, Art. 221)
(1) Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Racolarea minorilor în scopuri sexuale (CP, Art. 222)
(1) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 220 sau art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta persoanei majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani să se întâlnească, în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în art. 221, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanță, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Pornografia infantilă (CP, Art. 374).
(1) Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.
(1^1) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice alt fel pentru realizarea de spectacole pornografice.
(1^2) Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Autor: Mirel Palada
Sursa: https://turambarr.blogspot.com/

Ingineria genomului nu e nouă. Se dezvoltă încă din anii ’70. S-au inventat tehnologii de secvenţiere a ADN-ului de copiere a ADN-ului şi chiar de manipulare a ADN-ului.
Erau tehnologii promiţătoare, dar problema era legată fie de ineficienţa lor, fie de dificultatea de a le folosi, așa încât majoritatea cercetătorilor nu le-au implementat în laboratoare sau, cel puţin, nu pentru multe aplicaţii clinice. Oportunitatea utilizării unei tehnologii de tipul CRISPR este tentantă, datorită relativei sale uşurinţe.
Tehnologiile mai vechi de inginerie a genomului pot fi comparate cu necesitatea de a-ţi reconstrui computerul de fiecare dată când instalezi o nouă aplicaţie software, în timp ce tehnologia CRISPR e un fel de soft al genomului, îl putem programa uşor, folosind aceste mici segmente de ARN.
Indivizii umani modificaţi genetic nu sunt încă o realitate, dar nu mai sunt nici de domeniul science fiction.
Animalele şi plantele modificate genetic există deja.

Acest lucru reclamă o responsabilitate imensă din partea noastră a tuturor, de a analiza atent atât consecinţele nedorite cât şi implicaţiile intenţionate ale unei descoperiri ştiinţifice majore.
https://www.ted.com/…/jennifer_doudna_how…/transcript…
preluare: facebook, după Jennifer Doudna, TEDGloba,London

Nota
CRISPR (în engleză clustered regularly interspaced short palindromic repeats, în română grupuri de repetări scurte palindromice interspațiate sistematic) este o familie de secvențe de ADN găsite în genomul organismelor procariote, cum ar fi din bacteriile și archaea.^[1] Secvențele conțin fragmente din ADN-ul virusului care a atacat bacteria. Încorporând aceste fragmente „furate” de ADN în propriul ei ADN, bacteria reușește să se apere eficient de noi atacuri ale virusurilor similari. Prin urmare, aceste secvențe joacă un rol cheie în sistemul de apărare antiviral al procariotelor.
Sursa: wikipedia.org

Publicarea în 1979 a cărții lui Jacques Attali „L’Ordre Cannibale: Vie et Mort de la Médicine” a trezit vii reacții mai ales în lumea medicală. Criticii vehemenți au contestat mai ales relația între medicină-medicament și un subiect tabu în societatea contemporană – canibalismul. Dar această legătură există de milenii.

Canibalismul medical este consumul sau utilizarea corpului uman, mort sau viu, pentru tratarea bolilor.

Utilizarea farmacologică a părților și fluidelor corpului uman pleca de la credința că, dacă corpul uman este capabil să se vindece singur, poate ajuta și la vindecarea unui alt corp uman. Canibalismul medical este întâlnit în culturile antice mesopotanice, egiptene, chineze, iudaice, greco-romane etc. În China, în timpul dinastiilor Tang și Ming, existau practicile ko-ku și ko-kan. Ko-ku se referă la practica de a tăia carnea de pe coapsa sau piciorul fiului viu și de a hrăni părintele bolnav. Ko-kan este aceeași practică, dar se adăuga o parte din ficat excizat. În anii 700, medicul Ch’en Tsang-ch’i a devenit primul medic chinez care a prescris carne umană (Rhodes, M. 2020).
În Egiptul antic, canibalismul medical a început odată cu exploatarea mumiilor. Conducătorii egipteni, dar și mulți oameni din popor utilizau extractul sau praful din mumii ca pe un panaceu și își tratau infecțiile parazitare prin scăldat în sânge uman (Sugg, R. 2008). Plinius scrie despre consumul de sânge ca leac pentru epilepsie. Scăldatul în sânge uman a fost o rețetă utilizată frecvent în tratamentul pacienților care sufereau de lepră. Sute de ani, cu vârf în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, mulți europeni, inclusiv regi, nobili, preoți și oameni de știință, au ingerat în mod curent remedii, care conțin oase umane, sânge și grăsimi ca medicamente pentru orice, de la dureri de cap la epilepsie (De Bess Lovejoy, 2016; Ionescu d. 2020).

 Cererea europeană de mumii egiptene a crescut semnificativ în secolul al XV-lea. Ambroise Paré recomanda pudra din mumii împotriva vânătăilor. Cele mai multe „materii prime” pentru practică provin din mumii furate din mormintele egiptene, din locurile de înmormântare, de la locurile de execuție (fiind un drept al călăilor de a le comercializa). În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, „grăsimea omului” a devenit foarte solicitată (Cohut, M. 2020). Paracelsus a preferat „puterea” de la mai multe cadavre „proaspete”. În anii 1600, medicul paracelsian Oswald Crollius a furnizat instrucțiuni detaliate pentru prepararea mumiei farmaceutice, care presupunea obținerea cadavrului unui bărbat cu părul roșu de cel puțin 24 de ani, care a murit într-o „moarte nefirească”, cel mai preferabil spânzurat sau spart pe roata (Rhodes, M. 2020, Brinker, H. 2020). Sir Theodore Turquet de Mayerne – medic al mai multor regi englezi și francezi, precum și al lui Oliver Cromwell – a recomandat o tinctură calmantă din opiu și grăsime umană (De Bess Lovejoy, 2016). Exemplele pot continua (cu exemple din Europa sau alte continente), deoarece antropologii și istoricii au scris și scriu tomuri întregi despre canibalismul medical.

În zilele noastre, unii antropologi și bioeticeni consideră că modalitatea prin care canibalismul medical continuă este sub forma transplanturilor de organe. Transplantul de organe este o manevră terapeutică, care constă în înlocuirea unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator.
Istoria transplatului se întinde pe parcursul a peste a o sută de ani. Astfel: 1902 – primul autotransplant renal; 1906 – primul xenotransplant; 1954 – transplant renal între gemeni monozigoți; 1962 – transplant renal de la donator decedat; 1963 – transplant de ficat și plămân de la donator decedat; 1966 – transplant de pancreas de la donator decedat; 1967 – transplant de cord (după Machado, 2007). Transplantul de organe a prelungit viața a milioane de oameni și acest lucru nu poate fi contestat. În același timp, a fost generator de conflicte etice, unele nerezolvate nici în prezent.

Discursul bioetic despre transplantul de organe acoperă o gamă largă de subiecte (de la consimțământ, echitate până la „turismul de transplant” și „comerțul cu organe”). Există tensiuni, conflicte și ambiguități referitoare la statutul corpului uman. În corpul destinatarului, apare un spațiu gol, cândva ocupat de un organ bolnav. Spațiul este umplut de un „cadou” din partea altuia, un obiect „inedit”: atât „extern”, cât și „intim”, atât „încorporat”, cât și „străin”.

Washida (1988),într-un eseu intitulat „Între a fi om și inuman”, face o analiză critică a conceptului de moarte cerebrală, dezvoltă ideile lui Attali și lansează termenul de „vital-utilitarismul”. El este neliniștit de gradul în care vitalismul ca filozofie, este prezent în retorica actuală despre „salvarea vieților”, care este folosită (ca un fetiș) pentru a da undă verde la ceea ce ar putea fi forme neetice de cercetare și aplicare medicală. Fetișul suprem – așa cum a fost recunoscut în urmă cu mulți ani de Ivan Illich – este ideea „vieții” în sine ca obiect de manipulare, o idee relativ nouă în istoria umanității. Fetișizarea vieții, care consacra o viață păstrată, prelungită, îmbunătățită cu aproape orice preț, are drept consecință ștergea orice posibilitate de etică socială.

Canibalismul medical modern nu este pur și simplu a mânca, a bea și utilizarea părților și fluidelor corpului uman, ci și exploatarea corpului uman în scopuri medicale. Tabu-ul împotriva canibalismului este unul pe care nu dorim să îl încălcăm. Cu toate acestea, am ajuns la punctul în care raționalizăm pentru noi înșine refolosirea diferitelor părți ale corpului ființei umane decedate și facem acest lucru de dragul extinderii vieții altor oameni. Acest utilitarism de viață, deși nu implică consumul unui cadavru prin ingerare prin gură, înseamnă că orice parte a corpului unui cadavru poate fi luată din el și poate fi transferată în corpul cuiva viu și declarate ca motiv de a da fericire celui din urmă. (Noble, L. C.2011, Kang, L.2017, Rhodes, M.2020 ).

În bioetica americană și europeană, pare să existe un fel de tabu la menționarea oricărei paralele conceptuale sau experiențiale între unele practici medicale moderne și ceea ce ar putea fi cel mai apropiat de un tabu universalizat în rândul oamenilor, și anume canibalismul. Puțini sunt cei care utilizeaza termenul. Fox (1993), într-o analiza a protocoalelor de la Pittsburgh pentru procurarea organelor, le-a denumit „o formă nobilă de canibalism”. Procedurile medicale în materia de transplant sunt „o formă igienizată de canibalism” afirma Kass (1994). S-a folosit termenul „canibalism” pentru a comenta reacțiile persoanelor, care asistă la televizor, la transportul organelor înfășurate în celofan și transportate în răcitoare precum mâncarea pentru picnic (Youngner, 1996).

„Canibalismul medical se referă și la recoltarea de la cadavre a oricărei părți ale corpului, care se potrivesc nevoilor celor vii” (Guille-Escuret, 2012). Transplanturile de organe de la cadavre pot fi canibalism deoarece din corpuri care nu sunt încă pe deplin moarte, ele sunt transferate. O filozofie bazată pe utilitarism a utilizărilor maximizate a fost făcută mai plăcută publicului larg prin limbajul despre „viață” și „conservarea vieții – afirma LaFleur (2015). Chiar dacă mulți se feresc să folosească termenul de canibalism, alți autori vorbesc despre sacrificial uman pe altarul vieții. Se creeaza involuntar o analogie cu un canibalism ritual, când sacrificiul era pe altarul zeilor antropofagi. Analiza formelor de sacrificiu uman postmoderne și postumaniste – gameții fetișizați, visele cu embrioni și sugarii cu design comandat, organe recoltate și transplantate – toate considerate ca mărfuri noi, noi „diamante de sânge” conduc la schițarea unui neo-canibalism (Whitehead 2009, Wolfe 2009).

Celebra antropolagă și activistă Nacy Scheper-Hughes (născută în 1944), cancelar și profesor emerit al Universității din California, fondatoare a organizației Organ Watch (1997) scriaîn2015 „O economie neoliberală care apreciază oamenii drept mărfuri, cu actori (furnizori, brokeri, cumpărători, vânzători și procesatori ), cu mecanism de piață pentru părțile corpului reutilizabile, promoveaza de fapt hiper-individualismul până la limitele extreme”[1].

Regula celor patru „C” Am arătat că unii antropologi și bioeticeni consideră transplantul de organe o forma de canibalismul medical modern. Există, legat de acest subiect, o altă problemă, dificil de controlat și încă nerezolvată: raportul cerere/ofertă de organe (numărul limitat de donatori comparativ cu numărul potențialilor primitori). De exemplu, în S.U.A. erau 107.000 persoane pe lista de așteptare (în februarie 2021) la 39.719 transplanturi efectuate în 2019 și, respectiv, 39.070 în 2020. Lipsa de organe a dus la dezvoltarea comerțului internațional cu organe. Noile piețe „biologice” s-ar supune regulilor celor patru C: – Consum – condițiile care permit etic să se consume părțile corpului celuilalt (viu sau mort); – Consimțământ informat – în recrutarea persoanelor în calitate donator de organe și surse convenabile de materiale medicale proaspete și nereproductibile; Constrângere – sacrificiu/dăruire corporală pentru a îndeplini nevoile altruiste sau de supraviețuire economică? – Commodities-mărfuri – reguli care țin de fragmentarea corpului, vânzarea și distribuția părților sale (adaptat după Philippe Steiner, 2017). – Comerțul internațional cu organe nu mai reprezintă situații sporadice, iar vânzarea ilegală de organe reprezintă o veritabilă industrie, care vehiculează sume enorme. Global Observatory on Donation and Transplantation și OMS estimează că 10%-30% dintre transplanturi au fost realizate în contextul traficului ilegal de organe.

Putem vorbi de o antropologie a răului?
Răul nu a fost mult timp un subiect pentru antropologi, cu excepția referirilor la vrăjitoarele africane sau la șamanii întunecați amazonieni. Atrocitățile celui De-Al Doilea Război Mondial și abuzurile ulterioare au determinat pe mulți oameni de știință să abordeze acest domeniu. S-a fundamentat o adevărată fenomenologie a răului grație lucrărilor lui Paul Ricoeur („The Symbolism of Evil”, 1967), David Parkin („The Anthropology of Evil”, 1991) sau Ervin Staub („The Roots of Evil – The Origins of Genocide and Other Group Violence”, 1992).

Antropologii sugerează că unele forme de jefuire a corpului pot fi asimilate crimelor de război, atunci când corpul inamicului, teroristului, deținutului sau al cetățeanului „subuman” (cu dizabilități) este utilizate ca sursă de organe, os, piele și țesuturi. Majoritatea cazurilor de jefuire se încadrează însă în paradigma crimini di pace, în care violența necesită complicitatea birocraților de stat, chirurgi, administratori de spitale, polițiști, ofițeri de imigrare etc. (Franco Basaglia, 1987). Lawrence Cohen, în „The Other Kidney about the nature of immunosuppression and its accompanying global traffic in organs for transplant și în Where It Hurts: Indian Material for an Ethics of Organ Transplantation”, se referă la „o etică a părților”: istorii parțiale, părți din adevăruri și, acum, se pare corpuri divizibile în care organele detașate apar ca mărfuri, obiecte fetișizate ale dorinței și ale consumului.

Răul se manifestă în materia transplantului prin turismul de transplant și traficul ilegal de organe.
Iată mărturia unui „turist”, care a „călătorit” în Europa de Est pentru a cumpăra un rinichi de la un țăran: „De ce ar trebui să aștept ani de zile pentru un rinichi de la cineva care a fost victima într-un accident de mașină, fixat sub mașină timp de mai multe ore, adus apoi în stare mizerabilă în U.P.U. și numai atunci, după toate acele traume, ar fi pus acel organ în mine? Organul respectiv nu va fi bun! Sau, și mai rău, aș putea obține organul unei persoane în vârstă, al unui alcoolic sau al unei persoane care a murit din cauza unui accident vascular cerebral. Rinichiul acela este epuizat! Este mult mai bine să obții un rinichi de la un bărbat sănătos, care să poată beneficia și de banii pe care mi-i permit să-i plătesc. Unde m-am dus, oamenii erau atât de săraci încât nici nu aveau pâine de mâncat. Ai idee despre ce înseamnă o mie, să nu mai vorbim de cinci mii de dolari, pentru un țăran?” (cit. din Terry O. Adido în Transplant Tourism, 2018).
Diverse companii de turism medical au promovat pachete de transplant de renal în Filipine sau China pentru pacienții internaționali, care puteau să le achiziționeze la prețul de 65.000-80.000 $ (Leigh Turner, 2008). Donatorii primeau 200-400$ sau nimic. La Summitul de la Istanbul privind traficul de organe (2008), unde au participat 150 de reprezentanți ai organismelor științifice și medicale din 78 de țări, unul dintre convocatori, F. Delmonico, a arătat un diapozitiv cu câțiva tineri filipinezi foarte subțiri, aliniați, afișându-și „rana sacră” – cicatricea de la recoltarea de rinichi (Delmonico, 2009). Fluxul de organe, țesuturi și părți ale corpului urmează rutele: de la sud la nord, de la a treia la prima lume, de la sărac la bogat, din Pakistan, Filipine, Bolivia, Brazilia, Irak, Republica Moldova, Peru, China, Turcia, Columbia etc. către Australia, Canada, Israel, Japonia, Oman, Arabia Saudită, SUA etc. (Organ Watch, 2017).

Consecințele traficului ilegal cu organe pot fi devastatoare atât pentru donator, cât și pentru primitor. În rândul beneficiarilor transplantului de organe traficate ilegal, se înregistrează o rată mai mare a complicațiilor medicale de la transmiterea HIV și a virusurilor hepatitei B și C, până la deces. Supraviețuirea beneficiarilor este concordantă cu rezultatele locale și nu cu standardele internaționale. Donatorii de organe, pe piața ilegală, sunt expuși la abuz, fraudă și coerciție, în condițiile în care motivația celor mai mulți dintre ei este sărăcia.
Magnitudinea fenomenului a determinat o reacție internațională. Au fost adoptate o serie de documente pentru a jugula turismul și traficul de organe între care: Convenția O.N.U. contra Criminalității Internaționale Organizate (C.I.O.) care include în definiția sa privind exploatarea umană și prelevarea de organe în (cu) scop lucrativ (comercial); Consiliul Europei prin Convenția privind Drepturile Omului în Biomedicina (Convenția de la Oviedo) și Protocolului Adițional relativ la transplantul de organe și de țesut de origine umană (2002) interzice explicit traficul de organe și de țesuturi de origine umană; Recomandarea 1611/ 2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind traficul de organe în Europa – organele corpului uman, cu diversele elemente ale sale, nu pot face obiectul unui beneficiu material; Rezoluția (78)29/2004 al Comitetului de Miniștri – corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate fi comercializat; Declarația de la Istanbul – 2008; Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenire, suprimare și pedepsirea traficul de persoane (denumit Protocolul O.N.U. privind traficul de persoane) (U.N.O.D.C.-2000; U.N.O.D.C. -2008) etc.

Rezultatele au fost dezamăgitoare. Astfel, în China – numărul transplanturilor, cu organe recoltate de la prizonierii executați în 2006, este estimat la 8.000 (Budiani-Saberi & Delmonico, 2008). S-a semnalat recoltarea forțată de rinichi de la deținuți pentru a fi transplantați la britanici (Budiani-Saberi & Columb, 2013). Au fost raportate: în Africa de Sud – peste 100 de transplanturi ilegale de rinichi la Spitalul St. Augustine (în 2001 și 2002); în India (2002) – 1.972 de cazuri de transplanturi ilegale de organe evaluate la aproximativ 32.000.000$. Rețele de transplanturi ilegale existau în India, Israel, Brazilia, Africa de Sud, Ucraina, Kosovo și Statele Unite (Scheper-Hughes 2011, Hansen & Sole 2011). Execuții de către I.S.I.S. urmate de recoltarea organelor pentru transplant au fost reclamate în martie 2015. Acestea sunt doar câteva exemple și constituie doar vârful icebergului.

Apare întrebarea firească: Dacă toate țările pedepsesc traficul de organe, cum se face că el se extinde? Răspunsul este simplu: traficul de organe, fiind o activitate ultraprofitabilă este protejat tacit de unele state și organizații. În mijlocul reajustărilor neoliberale ale noii economii globale, a existat o epuizare rapidă a valorilor tradiționale și umaniste. Apar noi relații între capital și muncă, organisme și stat, cetățenie și incluziune/ excludere socială și medicală. Un capitalism global și „democratic” triumfător a eliberat un apetit vorace pentru corpurile necesare consumului medical intern și internațional. Așa cum se practică astăzi, în multe contexte globale, aceste noi tranzacții de achiziție de organe sunt un amestec de altruism și comerț; de știință, magie și vrăjitorie; de cadouri, troc și furt; de voluntarism și constrângere.

Dovada, că traficul cu organe este o infracțiune protejată, este faptul că în ciuda mai multor procese în Africa de Sud, Brazilia, Kosovo, India, Moldova, Ucraina, S.U.A. și Israel, cei condamnați au fost doar intermediarii, brokerii sau recrutorii. Cei invulnerabili sunt chirurgii, funcționarii guvernamentali și turiștii internaționali de transplant – care sunt dispuși să plătească până la 200.000 de dolari pentru un transplant ilicit, din care vânzătorul anonim dintr-o țară îndepărtată ar putea primi câteva sute/mii de dolari sau nimic și care este trimis acasă înșelat, slab, cu dureri profunde.

În zeci de articole, Nancy Scheper-Hughes (între 2000 și 2017) a descris pe larg aspectele criminale ale traficului de oameni pentru organele și țesuturile lor de unică folosință. Într-un efort de a atrage atenția, a folosit un limbaj puternic, descriind piețele bio-produselor umane ca „neo-canibalism”, „bio-poftă”, „furt de corp” și, chiar „bio-terorism”. A numit chirurgii implicați în transplanturi ilicite „tâlhari”, „vulturi consumatori de hoituri” și „mafioți”, iar pe recrutorii locali „hiene”, „vânători de organe”. A descris pe cumpărătorii – turiști, ca fiind deficienți din punct de vedere etic, neavând nicio reținere (în dorinta de a se ajuta) să închirieze pântecele mamelor surogat, să cumpere ovocitele și / sau embrionii luați din alte corpuri sau rinichii, tratând pe „furnizori” ca și cum ar fi obiecte. Iată doar două titluri „Traficul de persoane la nivel mondial – o crimă protejată” (Scheper-Hughes, 2015) și „Neo-canibalism, furt de organe și necropolitică militar-biomedicală” (Scheper-Hughes, 2017).

În concluzie, transplantul de organe poate fi în același timp o intervenție eficientă, o formă de canibalism medical și o afacere profitabilă. Chirurgia transplantului a reconceptualizat relațiile sociale dintre sine și celălalt, individ și societate, a redefinit semnificațiile real-ireal, văzut-nevăzut, viață-moarte, corp-cadavru, persoană-nonpersonă, zvonuri-ficțiune-fapte. De aceea sunt încă necesare dezbateri reale purtate de chirurgi, bio-eticieni, preoți, antropologi, juriști și economiști pentru a păstra și amplifica latura terapeutică – umanistă și altruistă.

Notă – Există o oarecare analogie cu strategiile din actuala pandemie și politicile vaccinului, dar această apropiere trebuie făcută cu prudență. Ea poate fi reținută mai ales în ceea ce privește necesitatea unor dezbateri reale, fără patimă, fără partizanat și, mai ales, fără accente propagandistice.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae
Sursa: art-emis.ro

Gândiţi pozitiv, scoateți-l pe „nu pot” din vocabular![1]
Încă de la începutul secolului trecut, când s-a început studiul neuro-fiziologiei cerebrale, s-a dovedit că dacă gândești pozitiv și ești calm, senin în fața provocărilor vieții, se secretă anumiți aminoacizi favorabili pentru desfășurarea proceselor normale în creier.
Deci, pozitivitatea ne ajută în cele mai grave situații. Să fim convinşi că există soluții pentru orice! Știți ce se spune, că muți și muntele din loc cu puterea minții! Scoateți-l pe „nu pot” din vocabular. Dacă gândim pozitiv, creierul își îndeplinește mai lesne funcțiile și totul merge bine.

Pozitivitatea trebuie să existe și în gândire, și în fapte. Mă dau exemplu pe mine. Pot să spun că gândind pozitiv în ultimii zece ani, nu mai doresc să am niciun fel de dușman. Nu mă interesează, nu mă mai agață gelozia, invidia, ura, dușmănia… Nu mai sunt reactiv. De exemplu, la spital, cineva mi-a făcut odată un raport foarte dur, dar nu am ripostat. Am zâmbit. Când mi-a venit mie rândul să-i fac raport, l-am făcut la superlativ. Nu-i venea să creadă…
Pur și simplu m-am poziționat în afara conflictului, în zona bună, pozitivă a lucrurilor. Și asta aplic în toate sectoarele vieții mele.

„Neuronii «prăjiți» nu se mai refac”
Toată lumea este în agitație permanentă și nu prea știe să întrețină acest miracol cu care a fost dăruită: creierul. Corpul omenesc este un miracol. Creierul și gândirea umană, la fel. În timpul unei conversații, în creierul meu se pun în funcțiune mii și mii de legături simultan, de gândire, de percepție, de auz, de văz, conexiuni care mă ajută să vă dau un răspuns cât mai bun… exact ca un miracol.
Or, omul face tot ce e posibil să-l lichideze, face tot ce e rău pentru creierul său. Suprasolicită organul cerebral cu foarte multe elemente perturbatoare și nu merge pe o linie conducătoare, prioritară, în cursul unei zile sau a la longue, se disipează în tot felul de lucruri mărunte, total neimportante, și nu își canalizează toată energia, toată puterea, toată inteligența și creativitatea către lucruri pozitive, generatoare de bucurie și satisfacție.
Știți că cele mai multe celule nervoase se pierd la furie, la ceartă? Neuronii „prăjiți” nu se mai recapătă. Aveam o șefă mică și grăsuță, care la un moment dat spunea, „Nu uita, dragul meu, că inima este mică, dosul este mare… Nu le mai pune la inimă…”. Foarte bună ideea. Puneți supărările în altă parte, nu la inimă. În plus, persoanele nervoase, ușor iritabile, care din țânțar fac armăsar, ajung repede la dereglări. Le crește tensiunea. Devin anxioși. Ori primesc diagnosticul de colon iritabil.

„Organismul uman este programat să facă cinci lucruri pe zi”
Stresul este egal tensiune. La fel se întâmplă și intelectual. Organismul uman este programat să facă cinci lucruri pe zi. Dacă mai adaugi încă cinci, creierul nu le va face bine nici pe primele. Nu putem mai mult. Sigur că există și persoane super dotate, cum a fost marele istoric Iorga, de exemplu. Dar nu toți oamenii au așa o mare capacitate de sinteză. Sigur există și persoane antrenate, sunt intelectuali, spioni, scriitori, yoghini, acestea sunt excepțiile. Omul obișnuit trebuie să se păzească ca să nu intre în stres.
Există mai multe feluri de stres: profesional, emoțional, endocrin (în special la doamne), apoi stresul de familie, stresul stradal, stresul din trafic, stresul indus de media și societate, ca să nu mai zic de stresul pe care ni-l provocăm singuri, noi cu noi, prin faptul că nu ne observăm, nu ne strunim gândurile și reacțiile.
Să luăm un exemplu: dacă mâncați, și mâncați și iar mâncați și v-ați săturat dar tot vă mai puneți în farfurie, ce se întâmplă? Dați afară. Corpul ripostează.
La fel face și creierul. Dacă îl forțezi și îi dai o sarcină și încă o sarcină și încă 5 și încă 7, se blochează, nu le mai poate face nici pe primele, pentru că intră în stare de stres, de tensiune, sunt prea multe procese care se petrec simultan. Creierul trebuie să aibă un regim foarte planificat. Pas cu pas. „Langsam aber sicher” (încet, dar sigur), cum spune neamțul. Prin echilibru și optimism învingem. În creier sunt foarte multe legături care trebuie să funcționeze corect… Și atenție! De la stres la burn-out (epuizare totală – n.r.) e doar un pas…
Dacă ajung să te streseze cei apropiați, dacă ești super-obosit și te simți copleșit de viață, se produce o decompensare ușoară, apoi apar atacuri de panică, anxietate, depresie etc. Nu e de glumit.
O stare depresivă complică lucrurile. În boala depresivă funcțiile cerebrale scad. E vital să facem tot posibilul să nu cădem în depresie, pentru că organismul are nevoie să lupte cu boala.
Toată viața cotidiană, rutina zilnică, e nevoie să meargă ca pe roate. Știți vorba aceea: „Munca înnobilează pe om”. Cel mai bun medicament este să avem activitate! Dacă stai și te uiți pe tavan te năpădesc gândurile…
Activitatea fizică și cerebrală sunt importante. Dacă ai activitate, organismul se mobilizează, te ascultă. Sunt atâtea exemple de oameni bolnavi care s-au apucat de dans, au început să învețe o limbă străină, să patineze ori să înoate. Au reînviat, pentru că au dat comandă creierului și corpului lor că se poate. Că ei doresc să meargă mai departe cu viața. Deci, gândirea pozitivă este mai mult decât o alegere inspirată, este calea de urmat.
Faceți ce vă place, ce vă aduce bucurie!
Trebuie să ne facă plăcere ceea ce facem, să vedem în alimentație, în masă un regal, un cadou, un prilej de întâlnire, de conversație plăcută, de savurare a preparatelor. E important să ne creăm un anumit fel de ambient, să privim, să gustăm, să savurăm cu bucurie bucatele. Nu trebuie să mâncăm în picioare, în fugă, cu cafeaua băută pe jumătate, cu ochii ațintiți în ecranul televizorului, cu mintea aiurea sau așezați la volan. Nu. E nevoie să stai liniștit. Să te bucuri de mâncare, cum spune englezul, „enjoy”.
Dacă vrem să fim nestresați, trebuie să ne trezim cât mai devreme de dimineață. Apoi să ne facem tabieturile în tihnă. Igiena de dimineață, cafeaua de dimineață, liniștea de dimineață, toate acestea asigură o liniște interioară peste care totul se așează corect.
Apoi ar fi bine să ne facem planul zilei cu voce tare… ce am de făcut azi? Am de făcut cutare, cutare și, obligatoriu, la ora 22 să fac tot posibilul să adorm… Fără telefon. E cel mai mare inamic al somnului și el trebuie să stea cât mai departe de noi înainte de somn. Pentru că nu favorizează relaxarea creierului.
Pregătiți-vă somnul din timp. Când simțiți oboseala: stiloul jos, luați un repaus, deschideți geamul, uitați-vă afară, puneți o melodie frumoasă, faceți ceva care vă face plăcere, beți un ceai bun sau purtați o discuție liniștitoare.
Seara, turnați un pahar cu vin roșu, pentru refacerea circuitelor cardiace și cerebrale, faceți un duș și luați un roman savuros, care să vă facă plăcere. Așezați-vă comod și căutați să nu depășiți ora 22. Știți cum se zice: „Dormi copile, ca să crești mare!”. Pentru că în somn se secretă hormoni de creștere. Creierul, organele interne se refac în anumite intervale orare. Funcțiile interne care curăță organismul se produc atunci când dormim, când organismul nu are alte sarcini de dus.
Celula nervoasă are și ea nevoie de refacere și acest lucru se petrece numai în somn. Cunoaștem o serie de boli cronice degenerative ale sistemului nervos, Alzheimer sau Parkinson sunt cele mai cunoscute exemple. Dacă nu îi dăm timp celulei nervoase să se refacă, pe suprafața ei se depun anumite dejecte, depozite de beta-amiloid, care încastrează celula. Cu un astfel de „corset” în jurul său celula dezvoltă boala Alzheimer.
Cred că eu sunt cel mai bun exemplu de antistres. Sunt foarte organizat și nu ies din programul meu stabilit pentru nici un pretext. Și un element esențial – zâmbetul. Zâmbetul produce o stare bună, iar creierul o simte. Așa transformi răul în bine. Fiind conștient de ceea ce faci în fiecare moment, fără să lași mintea să sară ca maimuța de la una la alta într-un ritm amețitor. Cu calm și cu zâmbetul pe buze[1].

25 septembrie 2020. În şase luni de restricţii, izolarea ne-a tâmpit[2]
Izolarea are efecte neurologice serioase, în special persoanele vârstnice trebuie să iasă afară să socializeze, pentru stimularea creierului și a imunității. În această perioadă, au apărut situații frecvente în care mai multe persoane suferă de tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau lipsa coordonării. Toate sunt efecte ale unei rutine zilnice repetitive și limitate între patru pereți.
Am observat ceva – încă nu sunt raportate -, la pacienții mei care au fenomene ușoare, ce evoluează. Mi-e foarte jenă să-i arunc în față unei doamne/domn „dumneata ai Alzheimer!”. Toți vin în ultimul timp, de la o anumită vârstă, cu tulburări de memorie, dezorientare, probleme de echilibru sau nu mai au coerența gestului, scapă paharul. De ce? „Mama e stresată, bunica nu se mai coordonează”…
Altceva este. Conexiunile în sistemul nervos nu se mai fac corect, pentru că această izolare nu a dus la ceva bun. Între patru pereți, uitându-ne eventual la TV sau discutând aceleași lucruri în familie nu am făcut decât să ne tâmpim luni și luni de zile. Trebuie să ieșim afară! Omul este un produs social, trebuie să vorbească, să comunice, trebuie să colaborăm, să socializăm între noi.
Izolarea are efecte neurologice serioase, iar persoanele vârstnice sunt cele mai expuse de izolare, și trebuie să iasă afară în parc. Este nevoie să schimbăm rutina. În acest moment ne-am izbit de ceva nou și în această situație nouă în care ne aflăm trebuie să ne adaptăm.
Persoanele în vârstă, nu-i lăsați în casă. Scoateți-i măcar pe o bancă, în parc, să vorbească, să joace șah, să facă cuvinte încrucișate. Toate lucrurile acestea dezvoltă cerebral o grămadă de activități.
Am constatat în ultimul timp că foarte mulţi vin în familie și spun că parcă uită, nu mai știu, pun cheile în frigider… Această adunare face foarte bine pentru toată lumea. Schimbul de idei, vederea. Faptul că unul are o cravată mai frumoasă, o îmbrăcăminte superbă, o coafură. Asta face foarte bine, nu este invidie, nu este gelozie, este o gândire pozitivă. Aici urmează și al doilea element, descărcarea endocrină, și al treilea element, imunitatea.
Gândurile pozitive – așa trebuie să fim. Dacă suntem încruntați, supărați, atunci nu obții nimic, nici interlocutorii tăi, nici cei de la servici, nici cei de acasă, încontinuu. Asta nu duce la nimic bun. Scade și imunitatea și te face vulnerabil la Covid. Una dintre mijloacele de luptă împotriva Covid-ului este imunitatea, deci gândurile bune, starea noastră de sănătate, de prospețime, activitatea fizică și gândirea pozitivă[1].

————————————–
[1] Adaptare după dialogul dintre Prof. univ. dr. HC Alexandru Vlad Ciurea şi jurnalista Delia Hanzelik – https://www.formula-as.ro/2020/03/16/prof-dr-msc-alexandru-vlad-ciurea-gandirea-pozitiva-e-calea-de-urmat-in-viata/ – 16 martie 2020
[2] https://www.hranaspirituala.ro/prof-univ-dr-alexandru-vlad-ciurea-izolarea-ne-a-tampit-arma-impotriva-covid-ului-este-o-imunitate-buna-ce-se-bazeaza-pe-gandirea-pozitiva/# – 25 septembrie 2020

N. Pîrîu
Sursa: IonCoja.ro

  Înainte de a intra în subiectul articolului, trebuie să fac o informare, care dacă se demonstrează a fi adevărată, nu vă mai faceți planuri de viață pentru o perioadă prea mare de timp…
Există un program denumit Nano Domestic Quell. Suntem în acest program fără știrea sau consimțământul nostru. Guvernul SUA a lansat un program de implementare a unui ,,dispozitiv nano Armaghedon”, care imită un virus gripal, care să fie activat la un moment dat.
Dispozitivele nano sunt deja ,,transportate” de populație în procent de 98% până în anul 2014. Șansele sunt mari de a avea deja aceste dispositive nano în interiorul corpului, în timp ce citiți acest articol. Acestea se găsesc în alimente, apă, băuturi răcoritoare, chemtrails, etc. Acestea sunt inerte până când vor fi activate de către de un semnal radio.

Sunteți în siguranță până când un turn de celule, o dronă sau altă metodă de transmisie activează dispozitivele din corpul dvs. Odată activat, dispozitivele vor imita virusul gripal. Veți fi mort în decurs de 10 până la 12 zile. Nu se cunoaște nici un remediu sau o modalitate de a preveni acest lucru. Prin simpla declanșare a acestui semnal, dispozitivele nano din corpul dvs. vor fi activate și veți muri din cauza unui caz foarte grav de gripă. Semnalul va fi tehnologia 6G, de-asta atâta grabă cu implementarea, peste voința maselor a 5G, pentru ca în scurt timp să ni se impună 6G (armata americană și China au deja 7G).
Acesta este programul NWO / DARPA / Dark Government Government US pentru depopulare. Documentele clasificate au fost furate și puse pe internet DuckDuckGo. C19 este doar începutul. Vaccinul este otrăvit cu C19, rezultând decese sau boli pe termen lung. 6G este comutatorul de declanșare care îl controlează. Majoritatea oficialilor nu știu despre asta…
Și acum să trecem la subiect.
În articolul anterior am publicat informații chiar de la producătorul ,,vaccinului” anticovid, Pfizer, că cei vaccinați pot infecta pe cei nevaccinați, dovada fiind efectele stării de sănătate ale celor nevaccinați, după ce au luat contact cu cei vaccinați. Aici este vorba despre frecvență…
Fenomenul de transmitere COVID al celor vaccinați a devenit acum cunoscut. Mulți au experimentat-o. Vaccinații anticovid transmit ceva celor din jur (inclusiv multor persoane nevaccinate) care îi determină pe cei din jur să simtă simptome ciudate (migrene, sângerări nazale, contuzii, balonare, dureri temporare, nereguli grave la menstruație etc.). O teorie a cauzei acestor fenomene bizarre, se pare că este rezonanța sau frecvența. La sfârșitul acestui articol voi afișa video cu concluziile lui David Icke pe acest subiect.
Ceea ce se întâmplă aici este fără precedent; niciodată până acum în istorie (despre care se știe) un așa-numit „medicament” sau „tratament” (non-vaccinul COVID) a ajuns să se răspândească la cei care nu l-au luat pentru a le provoca daune tangibile, așa cum se întâmplă acum.

Înainte de a începe cu abordarea lui Icke asupra subiectului, este foarte potrivit să ne amintim aceste 2 citate ale geniului științific Nikola Tesla:

,, Dacă doriți să găsiți secretele universului, gândiți-vă în termeni de energie, frecvență și vibrații.”
„În ziua în care știința începe să studieze fenomenele non-fizice, va face mai multe progrese într-un deceniu decât în toate secolele anterioare ale existenței sale.”

Trebuie să avem în vedere această perspectivă în timp ce analizăm acest fenomen ciudat, dacă vrem să ajungem la rădăcina problemei. Ceva se întâmplă la un nivel energetic nu doar la nivel fizic și din moment ce energia se mișcă în unde, iar undele se deplasează la diferite frecvențe, răspunsul va implica frecvență.

ADN: Antenă emițător-receptor  
ADN este prescurtarea acidului de-ox-y-rib-o-nu-cle-ic și este considerat schema genetică principală a corpului uman. Este dispus într-o spirală dublă. ADN-ul este, de asemenea, un emițător și receptor de energie; Premiul Nobel din 2008, Luc Montagnier, a demonstrat că ADN-ul transmite și primește frecvențe în lucrarea sa din 2010 intitulată DNA Waves and Water, unde a arătat că „s-au descoperit că secvențele de ADN bacteriene și virale induc unde electromagnetice de joasă frecvență în diluții apoase ridicate”. Cu alte cuvinte, ADN-ul este ca o antenă. Acest articol:  https://beforeitsnews.com/v3/r2/?url=https://www.strategic-culture.org/news/2020/04/30/big-pharma-beware-dr-montagnier-shines-new-light-on-covid-19-and-the-future-of-medicine/ , rezumă concluziile lui Montagnier:
 ,, Folosind un dispozitiv de amplificare foto inventat de Dr. Jacques Benveniste în anii 1980 pentru a capta emisiile ultra scăzute de lumină din celule, Montagnier a filtrat toate particulele de ADN bacterian dintr-un tub de apă și a descoperit că soluțiile post-filtrate care nu conțin particule materiale a continuat să emită unde de frecvență ultra joasă! Acest lucru a devenit mai fascinant atunci când Montagnier a arătat că, în condiții specifice unui câmp de fundal de 7 Hz (la fel ca rezonanța Schumann care apare în mod natural între suprafața pământului și ionosferă), tubul de apă neemisor care nu a primit niciodată material organic ar putea să fie indus să emită frecvențe atunci când este plasat în imediata apropiere a tubului emițător! Și mai interesant este faptul că atunci când proteinele de bază, nucleotidele și polimerii (blocuri de ADN) au fost introduse în apa pură, s-au format clone aproape perfecte ale ADN-ului original!”

 ,, Dr. Montagnier și echipa sa au formulat ipoteza că singura modalitate prin care acest lucru se întâmplă era dacă planul ADN-ului era cumva imprimat în însăși structura apei, rezultând o formă de „memorie a apei” care fusese inițiată de Jacques Benveniste … ”

ADN-ul acționează ca o antenă care transmite și primește informații. Articolul îl citează și pe Montagnier din diferite interviuri: ,, Existența unui semnal armonic emanat de ADN poate ajuta la rezolvarea întrebărilor de lungă durată despre dezvoltarea celulelor, de exemplu modul în care embrionul este capabil să-și facă transformările multiple, ca și când ar fi ghidat de un câmp extern. Dacă ADN-ul își poate comunica informațiile esențiale apei prin frecvență radio, atunci vor exista structuri nemateriale în mediul apos al organismului viu, unele dintre ele ascunzând semnale de boală și altele implicate în dezvoltarea sănătoasă a organismului.”
„În ziua în care admitem că semnalele pot avea efecte tangibile, le vom folosi. Din acel moment vom putea trata pacienții cu unde. Prin urmare, este un domeniu nou al medicinei de care oamenii se tem, desigur. Mai ales industria farmaceutică … într-o zi vom putea trata cancerele folosind unde de frecvență. ”
 Aici intervin cu un comentariu. Această tehnologie nu este nouă și deja există. Dr. Royal Rife a testat-o și a pus-o la punct, existând deja un tabel cu frecvența specifică fiecărui organ. Detalii aici: https://burebista2012.blogspot.com/2014/04/generatorul-rife-un-dispozitiv-de.html
 De asemenea, în cadrul programelor spațiale secrete există așa-numitele Paturi Medicale utilizate în vindecarea oricăror boli cu ajutorul frecvențelor, inclusiv recreșterea membrelor. Ele sunt deja fabricate, la îndemnul lui Donald Trump și vor fi introduse pe piață foarte curând. Info aici: https://burebista2012.blogspot.com/2019/04/paturi-medicale-holografice-sfarsitul.html

Perspectiva lui David Icke asupra fenomenului de transmitere de la vaccinați la nevaccinați
 Icke leagă acest lucru de agenda globală a nanotehnologiei (inclusiv lucruri precum biosenzorul hidrogel), subliniind că, deși poate exista un element chimic care este transmis, principala cauză este elementul energetic – frecvența. El subliniază că introducerea ARNm sintetic prin intermediul non-vaccinului este concepută pentru a schimba antena ADN din interiorul nostru, astfel încât să răspundă la un nou centru de comandă și control (artificial) – cu alte cuvinte, este, în mod literal, deturnarea conexiunii noastre divine:  „Nu este vorba chiar de a vărsa o anumită substanță, ci de a transmite ceea ce este în vaccin sau ce dă vaccinul … Totul în această realitate, în fundația sa, este despre frecvență. Corpul este un receptor-emițător de informații … ADN-ul este un receptor-emițător de informații … modul în care recepționează și transmite antena ADN dictează cu ce interacționăm …
[Vor să] schimbe natura ADN-ului … deci nu preia acele frecvențe [înalte], ci preia doar frecvențele subrealității [tehnologice] – rețeaua inteligentă. Deci această nanotehnologie, care se află în aceste poțiuni de vaccin, schimbă natura antenei receptor-transmițător a ADN-ului … deci Controlul Misiunii noastre nu este conștiința extinsă, este pur și simplu un Cloud … așa că primim și transmitem doar informațiile lor.”

 ,, Oamenilor care … au luat vaccinul li se recablează antena ADN, astfel încât să primească și să transmită diferite tipuri de informații și le blochează în această rețea inteligentă, acest Cloud. Aceasta este fundamentul; Nu spun că nu există un element chimic la această transmisie despre care auzim, dar pentru mine aria cheie este această frecvență. Și dacă obțineți nanotehnologie în corp și apoi începe să-și transmită frecvența, atunci în mod evident acea frecvență, acea substanță care are impact asupra persoanei care a luat vaccinul, pe măsură ce transmite frecvența sa, va avea un impact în același mod asupra celorlalți care iau frecvența respectivă, deși nu au luat efectiv vaccinul. Cred că acesta este fundamentul a ceea ce se întâmplă. Au transformat aceste persoane vaccinate în antene, transmitându-le frecvența.„

Gânduri finale
Deci, la fel ca în cazul multor aspecte ale operațiunii COVID, acest subiect al transmiterii vaccinului COVID se leagă de Agenda Sintetică, Agenda Nanotech, Smart Grid (Rețeaua Inteligentă prin 5G) și multe altele. Nu este vorba doar de vaccinuri toxice, dispozitive de terapie genetică, sterilizare, infertilitate și depopulare, deși toate acestea sunt componente clare și prezente ale operațiunii. Este vorba despre controlul informațiilor pe care ADN-ul nostru le poate accesa, deoarece, la rândul lor, ne afectează percepția. Este vorba despre schema mai mare NWO (Noua Ordine Mondială) de control al percepției. Percepția noastră depinde de informațiile pe care le primim.
Acest fenomen bizar este de fapt despre schimbarea Cine Suntem la un nivel fundamental, astfel încât percepția noastră devine atât de îngustă încât devenim sclavi tehnologici, tăiați de potențialul nostru magic, nelimitat și divin. 

Sursa:

Sursa: burebista2012.blogspot.com