România se plictisește repede. De orice. Căci România are puterea de concentrare a unui copil suferind temporar de ADHD. Oricât de importantă ar fi tema de care se agață la un momentdat, România nu rezistă prea mult aplecată asupra subiectului. Se agită o vreme sau se lasă agitată, se umflă în pene, nu vorbește decât despre asta, dimineața, la prânz și seara. După care, brusc, din senin, subiectul dispare, deși problema nu a fost nici pe departe rezolvată. Dar ea, România, s-a plictisit, e epuizată, nu mai are chef de discuții pe tema respectivă. Pentru că nu mai vrea ea, uite-așa.

Cu România nu poți purta o discuție mai îndelungată, așadar, pentru că îi scade, pe neașteptate, capacitatea de a se concentra. Undeva, în zare, un ciob reflectă razele soarelui, iar României îi fug ochii și mințile înspre acel loc. Oare ceeste acolo? Oare ce lucește atât de frumos? Tii, ce soare, ce peisaje, ce frumos e afară…

Degeaba strigi după ea, degeaba îi spui că nu ți-a ascultat argumentele, degeaba… Deși aparent prezentă, România e de multă vreme în altă parte. Cu gândul, mai ales, căci cu fapta n-a prea fost niciodată, pe nicăieri.

România are principii. Câteodată. Alteori are nevoi primare, simple, imediate. Cum ar fi o autostradă, o cale ferată, un spital. Principiile n-o țin prea mult. Apar pe nepusă masă, iau pe toată lumea prin surprindere, iar atunci când nu mai este nevoie de ele, dispar de parcă nici n-ar fi fost. Nevoile, însă, rămân, mereu și mereu aceleași. Pentru că de rezolvarea lor nu se ocupă, cu adevărat, nimeni.

De prea multă vreme, totul nu este decât un joc de oglinzi, un mare spectacol presărat până la refuz cu efecte speciale.

România a fost patria Justiției absolute, a anticorupției binecuvântate, a luptei cu hoții, penalii și bandiții din sferele înalte ale societății. A fost, dar o scurtă perioadă. După care, de vreun an, ca și cum subiectul nici n-ar fi existat, Justiția nu mai există. Nu mai există pentru România, ca temă majoră, dar aproape că nu mai există în general.

S-au înmulțit din nou actele de corupție, abuzurile sunt în floare, se fură, se minte, se înșeală și nu se respectă legea, dar României nu-i mai pasă. Important e că fură, mint și înșeală ai noștri, ăia buni, oamenii domnului președinte. Așa da, așa se poate, așa e voie. În tribunale aproape că nu mai ai dreptul la apărare în fața oamenilor care slujesc Puterea. Sau pe care, de fapt, Puterea îi slujește. Poliția, Jandarmeria fac ceea ce au făcut mereu: urmează docile tendințele. Dacă se ordonă abuz, abuz să fie. Imnuri și urlete prin megafoanele mașinilor de Poliție, amenzi date aiurea, doar pentru că se poate, descinderi supradimensionate, pentru a impresiona, pentru a da frumos la cameră.

România s-a plictisit să mai vorbească despre Justiție, despre anticorupție, despre cinste. În definitiv, nici ea nu știe ce o apucase. S-a resemnat. Sau nu s-a resemnat, doar și-a zis că acum poate profita și ea, ce naiba.

România s-a plictisit și de adevăr. Nu de acum, nu de azi sau de ieri. Pare că adevărul n-a preocupat-o prea tare niciodată în ultimele două decenii. Dar în ultima vreme chiar nu mai contează. România este capabilă să-și găsească propriul adevăr, chit că e unul imaginar, paralel cu realitatea, paralel cu adevărul însuși.

Dacă României îi este bine, dacă ea se simte bine așa, ignorantă și ignorată, mințită și mincinoasă la rându-i, afundată în superficialitate și judecăți pripite, sumare, poate că ar fi bine s-o lăsăm așa. Nu? Dacă o iubim, să n-o mai tulburăm, să n-o forțăm să gândească, să nu încercăm s-o scoatem din mlaștina asta de ură în care s-a afundat și în care se bălăcește cu nespusă plăcere.

România trebuie sau nu salvată? Trebuie trecută strada cu forța, trebuie să i se deschidă ochii împotriva voinței ei? Ne, e un program prea vast. N-are nimeni timp să salveze România de ea însăși, deși poate ar fi necesar. Deocamdată să ne concentrăm pe ceea ce este esențial. Dar ce este cu adevărat esențial?

Stați liniștiți, ne va spune președintele țării, al României înseși, la un moment dat. Dacă va mai avea cui să spună, dacă nu va vorbi doar în fața alegătorilor din cimitire. Cele ale pandemiei și ale foametei principiale ce va veni. Căci va veni.

PATRICK ANDRÉ DE HILLERIN

S-a făcut vreodată un sondaj în care populaţia să fie întrebată dacă estimează că, în majoritate, politicienii sunt nişte farsori, nişte simulanţi, impostori, nişte mincinoşi patologici sau simpli escroci ?
Nu, nu s-a făcut.
Dacă s-ar pune o asemenea întrebare nepotrivită, orientată, e uşor de bănuit care ar fi răspunsurile.
„Vom minţi, vom înşela şi vom fura ca să câştigăm !” a fost surprins de o cameră ascunsă spunând recent Kristopher Jacks, unul dintre liderii Partidului Democrat din Colorado, SUA (projectveritas.com, 14 octombrie 2020).
Întrebaţi dacă vor să facă politică, oameni care au o foarte bună reputaţie în meseria lor – doctori, ingineri, avocaţi, profesori… – răspund imediat, ofensaţi, că ei se simt foarte bine în profesie şi că, în general, au ceva de făcut, sunt chiar foarte ocupaţi. Unii merg şi mai departe, întreabă dacă sunt luaţi drept escroci, şarlatani sau impostori ca să li se propună să intre în politica activă.

Cam la acest nivel a ajuns farsa cu democraţia, cu votul popular, cu reprezentativitatea, cu puterea poporului. Şi asta începând cu SUA la finele mandatului lui Donald Trump, cu Franţa lui Emmanuel Macron (preşedintele francez e considerat cel mai globalist din Europa), cu haosul politic din Italia şi Spania, cu incertitudinile politice imediate din Germania ş.a.m.d. Iar ţări mari care nu au atâtea pretenţii democratice, cum sunt China comunist-capitalistă sau Rusia neoţaristă a lui Vladimir Putin, nu mai par atât de atacabile de vreme ce funcţionează şi se dezvoltă.
Atacurile care vin din Occident, din UE şi din SUA, sunt atât de vădit propagandistice, încât nu prea mai poţi să le iei în serios. „Argumentele” de tip Skripal (în UK) sau Navalnîi (în Germania) nu fac o politică.

Criza sanitară şi criza economică în desfăşurare vor reuşi să pună la pământ câteva mari democraţii istorice. Ispita totalitară în care au căzut politicienii şi politrucii din Sănătate – au crezut că, în sfârşit, pot lua măsuri severe, autoritare, chiar fasciste, dincolo de Constituţie – ne arată cam cum s-ar putea să ieşim din această combinaţie de crize.
Politicienii şi-au imaginat că îşi pot aroga puterea totală, totalitară de-a dreptul. Drumul spre guvernări autoritare, conduse, de regulă, de militari, e deja bine pavat.
Primele măsuri care prefigurează un regim de forţă au fost luate în Franţa. În 15 octombrie 2020, 80 de anchetatori de la OCLCIFF (Oficiul Central de Luptă împotriva Corupţiei şi Infracţiunilor Financiare şi Fiscale) au întreprins percheziţii la biroul şi la domiciliul actualului ministru al Sănătăţii, Olivier Véran, la Paris şi la Grenoble, la fostul prim-ministru de până în 3 iulie a.c., Édouard Philippe, azi primar la Le Havre, la directorul general al Sănătăţii, Jérôme Salomon (un fel de Raed Arafat francez), la Geneviève Chêne, directoare generală a Sănătăţii Publice. De asemenea, s-au făcut percheziţii la domiciliul lui Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătăţii până în februarie a.c., la Sibeth Ndiaye, fost purtător de cuvânt al guvernului Édouard Philippe până în iulie.
Anchetatorii, însărcinaţi de Comisia de Anchetă a Curţii de Justiţie a Republicii, au ridicat computerele personale şi profesionale, precum şi telefoanele mobile ale celor enumeraţi mai înainte, dar şi ale altor înalţi funcţionari din Sănătate. De la Ministerul Sănătăţii au fost ridicate documentele privitoare la gestionarea crizei Covid începând cu ianuarie 2020 (după Le Figaro).
Asemenea măsuri n-au mai fost luate niciodată în Franţa împotriva unor miniştri în funcţie, a unui fost prim-ministru şi a unor miniştri de dată recentă. Presa şi analiştii mobilizaţi de politicieni şi partide au trecut la atacuri la baionetă la adresa Curţii de Justiţie a Republicii (instanţă care judecă înalţii demnitari în funcţie), amintind că preşedintele Macron intenţiona să o desfiinţeze (pe modelul cunoscut la n

oi al dorinţelor periodic exprimate de desfiinţare a CCR, a SIIJ etc.). Dar a fost adus din nou în discuţie din mai multe direcţii numele generalului Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al Armatei (care a demisionat, confruntat fiind cu proiecte inacceptabile pentru armată prezentate de noul preşedinte Macron), văzut ca un nou posibil Charles de Gaulle. După unele aprecieri, dacă generalul de Villiers s-ar prezenta la viitoarele alegeri (din 2022), ar câştiga fără probleme preşedinţia, susţinut de suveranişti, conduşi moral şi teoretic astăzi de filosoful Michel Onfray prin revista şi gruparea Frontul Popular. Fratele generalului, Philippe de Villiers, a fost şi el cândva candidat la preşedinţie şi continuă să fie o figură publică foarte respectată.
Turnura evenimentelor politice din Franţa – cu degringolada preşedinţiei Macron, cu Vestele galbene, cu ascensiunea Frontului Popular şi a suveranismului, cu recentele percheziţii la un prim-ministru şi la mai mulţi miniştri, pe fondul crizei sanitare şi al crizei economice – ne dă o idee despre direcţia pe care o iau lucrurile în Franţa şi în Europa, dar şi în America ruptă în două, la fel ca România, de altfel.

China, singura ţară care ar putea avea o creştere economică în 2020. China a fost prima lovită de coronavirus şi, deocamdată, alături de Coreea de Sud, e printre rarele ţări care au reuşit să-şi ţină sub control criza sanitară.
În Franţa se anticipează o cădere economică de peste 9 % în 2020 – o cifră colosală (unii analişti duc însă căderea undeva între 12 şi 20 %). Agonia democraţiei care durează deja de prea multă vreme aproape peste tot pare să se apropie de sfârşit.
În România, pe drept sau pe nedrept, puşcăriile au fost şi sunt încă pline de miniştri, deputaţi, senatori, înalţi funcţionari infractori, corupţi, iresponsabili (deocamdată nu avem preşedinţi şi foşti preşedinţi în închisoare, dar am avut un prim-ministru, Adrian Năstase, şi avem încă un atotputernic preşedinte de partid, Liviu Dragnea). Falimentul economic anunţat din toate părţile va impune aproape pretutindeni schimbări radicale.

Petru Romoșan
Sursa: IonCoja.ro

Vorbim despre o sintagmă aproape obscenă: „justiţia română liberă”. Liberă? Te-apucă râsu-plânsu. O şi vezi pe Kovesi, descheiată la cazaca ei cominternistă, admirându-l pe Coldea cum îi transmite galeş bezele cu picioarele răscrăcărate pe biroul ei. Ştiu, această scenă iconică, descrisă de mai mulţi martori oculari din interiorul DNA, cu Florian Coldea etalându-şi tălpile de preaputernic în faţa şi pe altarul zeiţei anticorupţie, s-a încercat a fi camuflată în fel şi chip. De aceea mulţi au uitat-o. Eu nu.
Coldea era un soi de totem al unei dreptăţi militarizate, o dreptate bazată nu pe judecare dreaptă ci pe ordin care nu se discută. Iar frăţia lui cu Kovesi era o conjuraţie deghizată în cuşeră colaborare instituţională.
Atunci s-au copt germenii statului paralel, dospiţi bine, înainte, de camarila Monicăi Macovei şi a locotenentului ei de încredere  Dan Tapalagă. Arhiva SIPA a fost arma lor secretă.

După rocada de la Cotroceni între Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, noul locatar, cu un simţ al proprietăţii de şase stele (ca să nu zic „de şase case”), a pohtit ca pe lângă „guvernul meu” să-şi treacă în posesie şi „justiţia mea”.  Manevrele cu Livia Stanciu şi Sebastian Lazăr ilustrează sugestiv acest plan. S-a descotorosit între timp de Coldea şi Kovesi şi s-a declarat moştenitorul lor pe linie de „stat de drept”.

Doar că vechii proprietari, ca şi in cazul caselor de la Sibiu, nu s-au lăsat deposedaţi fără rezistenţă. În felul acesta a apărut o bicefalitate la nivelul bietei noastre justiţii, care s-a văzut, brusc, biciuită de doi birjari. Fiecare cu alt tip de pleasnă la bici, ca să nu existe confuzii.
Pleasna lui Coldea foloseşte ca explozibil şantajul.  Bazat pe secretele din arhiva SIPA.
Pleasna lui Iohannis foloseşte ca explozibil instituţiile. Bazate pe forţa promovărilor / destituirilor şi pe bani.
Şi acum, la zi.
O doamnă judecător va decide dacă alegerile de la Sectorul 1 vor fi validate sau se va constata frauda şi, în consecinţă, se vor relua respectivele alegeri.
Dacă aş judeca liniar, în logica justiţiei iohaniste, aş spune fără ezitare că mâine va fi pronunţată o validare a doamnei Clotilde Armand. Nu am nicio încredere că, în sistemul mafiot tutelat de Klaus Iohannis, ar ajunge să judece un astfel de caz un judecător independent, obiectiv şi curajos. Care să valideze o evidenţă (susţinută de filmări, înregistrări audio, declaraţii) cum că alegerile de la Sectorul 1 au fost furate ca în codru de o bandă de extremişti impertinenţi care nu au niciun fel de scrupule şi valori morale.Dacă în joc ar fi fost un liberal cu carnet, gen Rareş Bogdan, şi s-ar fi
petrecut cele petrecute, aveam curajul să mizez totul pe validarea sa, mâine, de către justiţia noastră „independentă”. În ciuda tuturor probelor zdrobitoare de la dosar.

Aşa însă, cu userista habarnistă Clotilde Armand şi cu tupeul înfiorător al gangsterilor care o susţin, cu marea rivalitate dintre PNL şi USR, acord o şansă şi posibilităţii ca doamna judecător, prinsă între Scila şantajului grupării Coldea şi Carbida presiunii instituţionale a grupării Iohannis, să observe şi să consemneze evidenţa. Adică faptul că la BES1 a acţionat un grup infracţional organizat care a fraudat în modul cel mai grosolan alegerile.

Insist însă asupra unui aspect: în orice variantă se va tranşa cazul, să nu ne iluzionăm că am asistat la un act de justiţie. Va fi, doar, un act de fortă asupra justiţiei, de îngenunchere a ei. Şantaj, dacă va câştiga gruparea USR (Coldea), viol dacă va câştiga gruparea PNL (Iohannis).
Pentru că, în momentul de faţă, în perspectiva parlamentarelor, marele adversar al PNL-ului nu mai este PSD ci USR!
Iar dacă va fi validată Clotilde, înseamnă că, DA, SRI-ul de azi nu mai e securitatea de ieri.
Căci securitatea de ieri, cu toate păcatele ei pe plan intern, apăra integritatea României cu patriotism.

Contele de Saint Germain

Scurtă fu bucuria nebunilor.
Ăia 80 de miliarde de euro de la UE s-au dus pe copcă. Iohannis nu ni-i mai dă. A vorbit între timp cu Ursula și cu Michel și a stabilit ca României să-i fie condiționate fondurile de situația statului de drept. De ce zic României? Fiindcă, deși această condiție le-ar privi pe toate cele 27 de state membre, e greu de crezut că ar îndrăzni cineva să rețină banii Germaniei, Franței, Olandei sau Austriei doar fiindcă mari corporații franco-germane mituiesc și fură din statele estice în complicitate cu guvernele, că mari bănci olandeze spală bani rusești sau că mari companii petroliere austriece desfășoară activități de corupție în țara căreia i-au luat resursele pe nimica toată.
Iohannis își joacă rolul de mîner de șurubelniță cu acel entuziasm inept al miniștrilor comuniști analfabeți din anii ’50, nimeriți la conducerea țării direct de la cazma, și care îi dăruiau Uniunii Sovietice nu numai economia, Justiția, armata și poporul, ci și dreptul de a ne disprețui.

Să fie prostie? Parcă nu e destul. Prostia singură, chiar în forma ei monomaniacală, pe care o vedem la conferințele de presă, nu poate juca atît de bine în paguba propriei țări. Iohannis repetă solemn cuvîntul corupție cu aerul că îl citește din evanghelie, iar ăsta e semnalul pe care îl așteaptă marile puteri de la statele-lacheu, înainte să le strîngă șurubul.
Corupția românească există peste tot, e o tară majoră a societății și trebuie combătută, asta e clar. Numai că mijloacele trebuie să fie legale și intențiile depolitizate.
În România, de 15 ani, corupții sînt la PSD, fiindcă, din 2005, PSD nu a mai avut parchetele.
Din 2005, PSD nu a mai avut Serviciile.
Din 2005, PSD nu a mai avut judecătorii.
Așa că, după ce aceste bresle au fost unificate sub Băsescu prin protocoale ilegale, truda lor securistă a scos la iveală doar corupții și penalii din PSD, de la ultimul primar pînă la prim-miniștrii Năstase și Ponta. Corupții și penalii de la PNL, PDL sau PMP, de la ultimul primar la fostul președinte Băsescu și, apoi, pînă la președintele în funcție Iohannis, au rămas „în nelucrare“. La fel cum a rămas ocolită de anchete și verdicte, ocrotită de prescrieri, rețeaua justițiarilor securiști ai Monicăi Macovei, cu dînsa în capul listei.

Anticorupția pe care o poartă Iohannis în loc de minte e o farsă politică violentă, un instrument stalinist utilizat în dauna democrației și, în același timp, un buton lăsat cu bună știință la îndemîna marilor puteri, pentru exercitarea presiunilor politice și economice fără de care marile puteri n-ar fi mari puteri.
Fiindcă veni vorba, marile puteri sînt, în raport cu statele primitive de la periferie, ceea ce e soarele pentru turiști. Iradiază căldură, dar, în același timp, prăjesc. SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda au ajuns să conducă și să modeleze lumea pe baza primatului militar și economic, smulgînd resurse, anexînd teritorii și state, cucerind, prin comerț și război, dominînd prin capital și etică protestantă, invadînd și dizolvînd popoare, în numele profitului, al forței și al spiritului naționalist.

E o mare șansă pentru România că a apucat de un colț al feței de masă la care mănîncă stăpînii lumii. Numai că apartenența formală la UE și la NATO reprezintă, mai degrabă, diplome de încurajare decît certificate de egalitate. Noi am citit greșit aceste documente, așa cum am citit întotdeauna semnele istoriei și ocaziile politice. N-am calculat bine distanța față de soare, fiindcă n-am avut pentru asta nici marinarul, nici politrucul neamț, nici profesorul de geologie și nici măcar bolșevicul potrivit. Noi nu sîntem egalii și nu vom fi vreodată egalii acestor națiuni mărețe și ambițioase, hrănite cu mitul propriei supremații. Dar putem avea inteligența bunului plasament, putem găsi distanța potrivită între căldură și prăjeală.

E în logica marilor puteri occidentale – a UE și a SUA – să ceară, să dorească pîrghii. La adăpostul frazelor asiguratoare, îmbibate în democrație, drepturi, libertăți și lege, ele fac ceea ce au făcut întotdeauna: domină, exploatează, profită, fiindcă asta e natura sănătoasă a succesului lor.
Noi, în schimb, le oferim, în loc de negociere, obediență.
Slugărnicia bazată pe sprijin politic de la Berlin, de la Washington, de la Paris e o afacere națională proastă, pentru că denaturează democrația, suveranitatea, ignoră interesul celor care plătesc taxe și aduce beneficii punctuale doar unui grup politic. Avem de achitat facturi către Occident, e adevărat, dar să ajungem să ne neglijăm cu totul, să uităm de negociere, de profit și de demnitate națională e prea mult.

Acum o sută de ani, cînd România pierdea războiul și două treimi din teritoriu, clasa politică românească s-a făcut luntre și punte și, la capătul Tratatului de la Paris, a obținut o țară de două ori mai mare decît existase la început.
Atunci, nimeni n-a mai ținut cont de partide, de afaceri, de ura care bîntuia guvernele și Opoziția. Atunci, inteligența politică a românilor a strălucit pentru un secol întreg. S-au apărat noile granițe, dar și demnitatea națională, s-a discutat aproape de la egal la egal cu mai-marii lumii. A fost o mobilizare nemaivăzută. S-au cheltuit averi și s-au vîndut moșii pentru a finanța articole în presa occidentală, s-au înființat agenții de propagandă la Berna, Londra și Paris, s-au plătit femei și s-au dat petreceri pentru generalii care negociau hărțile. Un ministru s-a făcut mason doar pentru a-i putea vorbi premierului englez din aceeași lojă. O regină l-a fermecat pe Clemenceau. Un stolde prințese ușoare, aduse cu trenul de la București, și-au pus la bătaie frumusețea.

România a fost condusă atunci de oameni educați și pragmatici, care i-au negociat interesele în mod strălucit și care au stîrnit respectul marilor puteri prin tenacitatea, cultura și patriotismul lor. Practic, marele nostru noroc a fost că, între politicieni, n-am avut pe nimeni de talia lui Klaus Iohannis.

Doru Bușcu

Au închis bisericile de Învierea Domnului. Johannis ne-a amenințat că vor fi cadavre dacă participăm la slujbe. Tot el a chemat lumea la vot: „Mergeți la vot în număr cât mai mare!” – ca să putem fura cu sacul.

Acum închid iar bisericile, ba mai mult, nu vom avea voie să stăm pe trotuar să ascultăm slujba. Covidul devine periculos în clipa când începe slujba.
La coadă la vot era inofensiv. La coadă la Sfintele Moaște devine iar agresiv: pelerinajele devin prohibite.
Probabil ne vor chema iar la parlamentare, ca să ne țină apoi în case la Crăciun. Au nevoie de toată puterea, deși o au deja și în formula actuală.
Au distrus școlile: în România sunt cele mai aberante măsuri din Europa.
Dar setea de putere a acestora e insațiabilă.
Deja vor să vândă tot ce mai deținea statul: Hidroelectrica, portul Constanța, toate resursele etc.
Noua Realitate Globalistă te vrea sclav!
APĂRAȚI-VĂ LIBERTATEA!

(sursa: facebook Iulian Capsali)

Cum să nu ştie SRI-ul exact ce s-a întâmplat acolo, la Sectorul 1? El care ascultă tot, filmează tot, infiltrează tot, documentează tot, face acum pe niznaiul?
Imaginile siderante din acea cameră ticsită de saci cu voturi, în care pătrunde comandoul unui singur partid, duc cu gândul la filmele cu holdupuri. Unde, prin manevre ingenioase şi sofisticate, nişte gangsteri versaţi reuşesc să intre în seiful – buncăr al băncii şi să fure de-acolo sacii cu bani, cu bijuterii, cu valori de tot felul.
Când îi aud invocând justiţia tocmai pe infractorii care au corupt-o şi acum se folosesc de ea ca de o pavăză, îmi pierd orice speranţă că ţara asta îşi va mai putea reveni la normal în timpul vieţii mele.

Mi-e teamă că asistăm la cea mai flagrantă infracţiune de trădare de ţară a celor care au tocmai menirea să apere ţara de trădare şi trădători.

Hoţie şi trădări în lanţ! Un plan de furat cea mai râvnită halcă din Bucureşti, Sectorul 1 (zis şi „al milionarilor”), se dovedeşte a fi fost ticluit până în cele mai mici detalii.
Procurorul preşedinte de secţie de votare, care ar fi trebuit desemnat prin tragere la sorţi, a fost pus cu mâna de bandiţi dintre slugile lor cele mai fidele.
Prin el s-a aranjat totul:
* camerele de luat vederi au fost anihilate, prin acoperirea obiectivelor cu paravane de hârtie;
* membrii comisiei de votare au fost trimişi acasă, fiind permisă pătrunderea / rămânerea în secţie, la acea oră târzie, doar a comandoului userist;
pătrunderea în încăperea cu sacii de voturi, spaţiu ce ar fi trebuit securizat cu o stricteţe extremă, s-a făcut fără respectarea procedurilor, la ordinul discreţionar al procurorului – preşedinte;

… şi aş putea continua cu înşiruirea abuzurilor constatate doar din filmuleţ (câte or mai fi fost şi în afara înregistrării?), dacă cei interesaţi de acest subiect nu le-ar şti foarte bine din mediatizarea generalizată a scandalului.
Principalii protagonişti ai acestei incredibile vicieri de proces electoral au fost „purii” de la USR şi omul justiţiei preamărite de ei, procurorul – preşedinte dovedit a fi un fervent haştagist.
Nu ştiu dacă peneliştii şi preşedintele au participat şi ei la această hoţie uriaşă. Din film nu rezultă aşa ceva.
Dar din comportamentul lor, de după apariţia filmuleţelor şi izbucnirea scandalului, cam rezultă.
Nici unul nici altul nu părea deloc preocupat de aflarea adevărului. Întâi s-au făcut că nu sunt la curent cu potlogăria, după care au zis că totul e un „fâs” de presă, o manevră a nenorociţilor de pesedişti ajutaţi de o nenorocită de televiziune.
Atitudinea aceasta îi face, după părerea mea, mai mult decât suspecţi. Îi face complici!

Ca şi în cazul abuzurilor Laurei Kovesi şi a procurorului Negulescu, au preferat să sfideze, să bagatelizeze, să se ascundă după un clişeu care le prăbuşeşte şi mai mult credibilitatea şi aşa foarte şifonată:

„să lăsăm justiţia să-şi facă treaba. Iar dacă cineva va fi găsit vinovat, să plătească”!

Eee, nu zău? Să muriţi voi? Păi e simplu aşa, când voi dictaţi totul marii justiţii!
Nu tocmai a ordonat preşedintele Iohannis ca DNA-ul să iasă cu mai multe dosare pe piaţă? Iar şeful DNA nu si-a luat el chiar a doua zi angajamentul public că aşa va face? Să vedeţi până la parlamentare!

Să-şi facă justiţia treaba, nu?
Care justiţie băi, panglicarilor? Care justiţie băi, mafioţilor?
Justiţia lui Kovesi, cu ţinte alese dinainte, pe criterii politice?
Justiţia lui Portocală cu martori falşi şi declaraţii inventate, scrise la dictarea lui?
Justiţia procurorului – preşedinte de la BES1?
Justiţia care ţine la dospit dosarele de corupţie ale lui Nicuşor Dan şi Dan Barna ca să le scoată dacă vor călca ăstia doi pe bec?
Justiţia bazată pe secretele arhivei SIPA cu tot potenţialul lor de şantaj?

Hoţii ăştia cu glazură de sfinţi, de la USR, ar trebui să fie deja în arest preventiv! Ei bine, nu! Ei sunt încă liberi şi petrec, carnavalesc, pe străzi! Deşi au fost prinşi în flagrant! Deşi au fost filmaţi în timpul asaltului de comando asupra BES şi apoi în timpul raptului, cum pătrund abuziv într-un loc în care nu au voie. Deşi au fost filmaţi cum dirijează ei ce saci cu voturi să fie scoşi pe şeşt din camera sigilată şi ce saci să se introducă, tot pe şest, în aceeaşi cameră, dar nu la întâmplare ci într-un loc anume!
Când văd cu ochii mei hoţia, ce să mai aştept de la măreaţa noastră justiţie independentă altceva decât condamnarea hoţilor?
Ei bine, dacă e vorba de liberali şi de userişti, problema nu se pune aşa. Ei fac parte din patrimoniul de oameni exemplari, curaţi, meniţi a salva ţara de ciuma roşie. Nu mai contează evidenţele, filmările în clar, declaraţiile convergente de martor, legile, Constituţia ţării.

Purii noştri „de dreapta” trebuie scoşi basma curată!!!

Să fiţi cu toţii convinşi că SRI-ul cunoaşte in cel mai mic detaliu, până la virgulă, tot filmul fraudei grosolane comise de USR la Sectorul 1. Şi să fiţi la fel de convinşi că l-a informat din prima clipă şi pe preşedintele Iohannis asupra situaţiei reale, pentru că gravitatea consecinţelor cerea asta.
Iar printre aceste consecinţe grave există una gravissimă: pericolul transformării celei mai bogate părţi a Bucureştiului în (scuzaţi licenţa) dominion francez.

Mă întreb, cu o îngrijorare pe care nu pot şi nici nu vreau să o ascund: unde sunt şi ce fac adevăraţii patrioţi din serviciile noastre secrete?
Îl lasă pe bravul nostru preşedinte ca, pentru satisfacerea meschinelor lui ambiţii personale (guvernul meu, parlamentul meu, PNL-ul meu), să ciumpăvească ţara? Să o dăruiască, bucată cu bucată neromânilor care, chipurile, îl susţin?
Poate am înebunit eu, dar să recapitulăm  ce administraţii locale importante am „externalizat” după aceste alegeri:
# UDMR a câştigat controlul, faţă de tradiţionalele judeţe Harghita si Covasna, şi în Mureş şi Satu Mare;
# Germania a câştigat Timişoara;
# Franţa a câştigat Sectorul 1 din Bucureşti.

Sereiştilor, cu durere v-o spun: mie-mi miroase a trădare! Şi nu a trădare de alcov ci a trădare de ţară!

Contele de Saint Germain 

Au vândut fără să clipească întreaga industrie și agricultură a României, doar pentru a câștiga și ei de-o cincizeacă.

Procentul pe care l-au furat este infim față de răul iremediabil pe care l-au făcut României și de valoarea enormă distrusă. Adică ne-au furat și ne-au vândut pe nimic. Toată munca unui popor a fost vândută în câțiva ani, de către politicienii români, doar pentru a se îmbogăți ei.

În Craiova, de exemplu, Doljchim, Electroputere, Întreprinderile de Tractoare și tot ce exista a fost vândut de politicienii PDL, actualmente PNL, mână-n mână cu cei de la PDSR, actualmente PSD. Nu au vândut pentru a se lucra, pentru a face ceva, ci pentru a se topi la fier vechi sau a fi transformat în mall, cum s-a petrecut cu Electroputere, „citadela industriei Românești”.
Doljchimul, de exemplu, care producea îngrășăminte pentru tot sudul României, a fost distrus doar pentru a fi vândut ca fier vechi. A vrut să-l cumpere Nicolae, dar nu i l-au dat. Mai mult, pentru că a avut tupeul să se opună distrugerii, l-au executat, iar politicienii doljeni, în frunte cu Berceanu&Co, susținuți atunci de clanul lui Mondea&Co, care avea interes să distrugă Electroputere pentru a fura o firimitură numită Reloc, l-au ras.

Așa a fost în toată țara, totul a fost ras, resursele vândute, iar jigodiile fac politică, afaceri sau sunt prin SRI. Cei mai mulți au transferat toată averea copiilor, ca să fie la adăpost. Credeți că a pățit cineva ceva?

Distrugerea și ulterior vânzarea României către străini ar fi fost semnalul că politicienii români sunt niște ticăloși vânduți străinilor.
Cei care s-au opus, cum a fost Vadim sau Păunescu, au murit subit. Din cauze așa-zis „naturale”, firește. Nu știți nici pe departe de ce sunt în stare animalele numiți politicieni când le sunt puse în pericol interesele lor sau ale haitei.
Pentru că asta sunt: O haită hămesită, care a atacat și atacă în continuare România.

O să spuneți că a trecut. Nici pe departe!
Îi vedeți în toată splendoarea hoției, cinismului și ticăloșiei lor acum, în pandemie.
Ei sunt responsabili 100% pentru ceea ce se petrece.

Calculul a fost așa: Dacă România ieșea prea repede din pandemie, nu mai puteau să controleze prin măsuri draconice poporul și nu mai puteau să-l terorizeze prin frică.
A scris perfect Mirel Palada că este rețeta „1984”, sau a introducerii leninismului și stalinismului, aș completa eu.

MORȚII, URA și FRICA.
Acestea sunt instrumentele lui Iohannis.
Pentru a conduce, și a sădi frică, Iohannis are întotdeauna nevoie de morți:
Că sunt cei uciși la «Colectiv», că se dorea să fie uciși – și au scăpat prin urechile acului – la Bamboo, că se voia să fie un masacru în masă pe 10 august 2018, lui Iohannis și politicienilor români le este necesar să aibă MORȚI pe care să se cațăre și să împrăștie ura și frica.
Acum îi au și, împrăștiind moartea, pot împrăștia frica și teroarea într-un popor și așa slăbit de politicieni.
Da, ținta lor este poporul român, am mai spus-o, doar pentru că este creștin ortodox și naționalist, iar asta îi scoate din minți. Vor reuși acum să-și distrugă poporul, așa cum au primit ordin?
De data asta depinde și de noi.

Autor: Gelu Vișan

M-a pus naiba să încerc să le arăt timișorenilor ce imbecilitate au făcut prin alegerea lui Samuel Fritz la conducerea „Timișorei” și „civilizatul Banat” s-a revărsat pe pagina mea pentru a direcționa invective greu de reprodus. În general șterg comentariile de acest tip pentru a nu jena oamenii mai slabi de înger care nimeresc pe-aici.
De data aceasta însă m-am hotărât să le las deoarece, în sine, sunt o dovadă a superiorității „Banatului educat”.
Vă spun sincer că și când mai trec prin zone extrem de insalubre ale patriei parcă n-aud un limbaj atât de rudimentar precum cel din comentariile de la articolul menționat.

Culmea e că ăia care se cred deștepți îmi aruncă un contraargument de doi bani: cică un neamț – recte retardatul Carol I – ne-a scos din evul mediu. E o opinie preluată – precum toate sloganele pe care le repetă generația degenerată – din dulapul cu manipulări din care acești nevolnici se hrănesc. De-aceea astăzi m-am hotărât să readuc în actualitate o pagină de istorie peste care ticăloșii au lăsat să se pună praful.

O să încep cu o celebră cenzură din literatura noastră, anume Doina lui Mihai Eminescu din care, în prima ediție a Poesii-lor, lipsesc două versuri; „Şi cum vin cu drum de fier/ Toate cântecele pier”. Povestea e încurcată și are de-a face cu „marele” Carol I, cel care, chipurile, ne-a scos la lumină. Hai să vedeți cum.

La doi ani după înscăunare, în 10 septembrie 1868, Parlamentul României ratifica un contract cadru cu concernul Strousberg pentru construcția căii ferate Roman-București -Vârciorova. Urmau să fie construite patru tronsoane după cum urmează:
– Roman – Mărășești – Tecuci – Bârlad;
– Galați – Brăila – Buzău – Ploiești – București;
– București – Pitești – Slatina – Craiova – Turnu Severin – Vârciorova (la granița cu Austro-Ungaria);
– Buzău – Focșani – Mărășești (opțional, după terminarea celorlalte trei)

Concernul respectiv aparținea unui celebru escroc al vremii, Barthel Heinrich Strausberg (pe numele său real Baruch Hirsch Strousberg). Ca să fie treaba treabă, textul contractului a fost întocmit la Berlin, după care, la inițiativa proaspătului rege, a trecut prin Parlament ca prin brânză.
Ce-a urmat e de comedie. Majoritatea lucrărilor au fost executate pe hârtie. Cu toate că măsurătorile guvernului difereau net față de cele ale „investitorului strategic”, banii erau plătiți fără întârziere. Deh, era vorba de „oamenii regelui”. Dacă stai și te uiți pe deconturile de-atunci ai impresia că în România se construia transsiberianul, nu o linie banală de tren.

Timpul a trecut, banii s-au dat, dar de văzut nu s-a văzut nimic. Numai că timpul n-a mai avut răbdare cu „investitorul strategic”. După nenumărate țepe, după ce creditorii au început să-i bată pe la uși, Strousberg a capotat. Nici măcar banii veniți din România nu l-au mai putut ajuta și, în 1870, marele concern de carton dă faliment. România rămâne cu buza umflată, iar Parlamentului nu-i mai rămâne de făcut altceva decât să anuleze concesiunea. Oricum nu mai avea obiect.

Iată cum așa-zisa Casă Regală a României și-a început activitatea cu o mega-afacere de corupție. Ar trebui menționat că amarnicul proiect de construire a acelei căi ferate a fost finalizat abia zece ani mai târziu, după ce afacerea a fost mulsă de alți doi bancheri, de data aceasta vienezi, Bleichroder și Hansemann.

Dacă a făcut ceva proaspătul rege, atunci acel ceva a fost introducerea mega-corupției în România. Până atunci nu se mai furase la un asemenea nivel, astfel încât putem spune că regalitatea română într-adevăr ne-a scos din evul mediu: nu se mai fura cu calul și căruța, ci cu trenul.

V-am rămas însă dator cu o explicație legată de cenzurarea lui Eminescu. Ce s-a întâmplat de fapt? Scoaterea brutală a respectivelor versuri a fost operată de către Titu Maiorescu. La nivel teoretic chestiunea n-avea sens. Maiorescu era conservator, adică se opunea liberalilor care sprijineau politica de jecmănire a proaspătului rege. Asta deoarece se puseseră în frunte pentru a le rămâne și lor oarece firimituri din jaful aplicat poporului. Așadar n-avea niciun sens ca referirea transparentă la afacerea Strousberg să dispară din carte. Doar că, așa cum se întâmplă la noi, caracatița corupției era transpartinică, o altă caracteristică introdusă de fostul rege. Titu Maiorescu, dincolo de statutul de lider al Partidului Conservator care se opunea energic afacerii Strousberg, era, în particular, avocatul lui Strousberg împotriva statului român. Și, cum era foarte atent la nuanțe, a ales să-l cenzureze grosolan pe Eminescu.

Ei bine, cum vi se pare România secolului XIX? Naivă ca un copil mic, jefuită de ticăloșii vremii și având deplină încredere în „măreția civilizației occidentale”. O atât de mare încredere încât și-a pus în frunte un păduche neamț. Iar asta, iată, se întâmplă și-acum. N-ar trebui să vă întrebați ce urmează, ar trebui să vedeți limpede că doar va fi un salt cantitativ în ceea ce privește dimensiunea corupției. Însă, pentru a o vedea trebuie să ai puțin habar de istoria reală. Puțin, nu mult! Însă acest puțin, pentru mulți dintre rudimentarii mei conaționali se poate dovedi un munte al cărui vârf se pierde undeva în negura norilor. Din păcate mereu ne-a îngropat prostia.

P.S.
Vă dau în cele ce urmează și o variantă necenzurată a Doinei lui Mihai Eminescu.

DOINĂ
De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa Creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta!
Lasă-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice