Search

cum se fura - search results

If you're not happy with the results, please do another search

Sebfura cca. 20 de milioane de metri cubi anual / USR acuză Guvernul Orban că blochează înființarea DNA-ului pădurilor / PNL, PMP și UDMR au dat vot negativ proiectului de lege în comisii

Senatorul USR, Mihai Goțiu, susține că Guvernul Orban încearcă să blocheze proiectul de lege privind înființarea DNA-ului pădurilor la Senat. Goțiu scrie, pe Facebook că senatorii PNL, PMP și cei de la UDMR s-au opus în comisiile de specialitate și au votat împotriva inițiativei legislative. Este vorba de proiectul de lege care propune înființarea „DNA-ului Pădurilor” ca instituție pe modelul DIICOT, DNA și care să activeze la nivel național și să combată infracțiunile împotriva mediului înconjurător. Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților iar Senatul este forul decizional în acest caz.

Senatorul USR susține că proiectul a trecut deja, în două zile, prin șase comisii și a primit aviz negativ în trei comisii – cea de Buget, Finanțe, respectiv cea de Ape și Păduri și Comisia pentru Administrație Publică.

De asemenea inițiativa urmează să intre în dezbaterea Comisiei Juridice unde se va elabora un raport care are titlu de recomandare pentru plen. Cel mai probabil săptămâna viitoare senatorii vor vota în plen proiectul de lege. Senatul este camera decizională în acest caz.
„Am participat la ședințele a două din cele 6 comisii. Cei mai vocali oponenți ai propunerii legislative au fost reprezentanții Guvernului Orban la dezbateri, în special cei ai ministerelor Mediului și Justiției, dar și senatori de la PMP și UDMR. Miza e uriașă: tăierile ilegale de păduri, poluarea, deșeurile, contaminarea și secarea râurilor sunt lucruri care nu mai pot fi ignorate, dacă ținem la sănătatea și viitorul nostru. În același timp, diminuarea infracționalității de mediu, înseamnă și că sute de milioane și chiar miliarde de euro nu vor mai ajunge în buzunarele infractorilor, corupților și susținătorilor lor politici.
În aceste condiții e absolut surprinzătoare lipsa totală de flexibilitate și opoziția Guvernului Orban și a reprezentanților Ministerelor Mediului, respectiv Justiției, la dezbaterile din comisii. Încă de la Camera Deputaților, argumentele lor au fost desființate, dar au venit și la Senat, fix cu aceeași placă. Nu ai cum să spui că ”actuala organizare a procurorilor e suficientă”, că ”trebuie îmbunătățită doar pe ici, pe colo”, că ”există o rețea informală de procurori care schimbă informații pe cazurile legate de mediu” ori că ”sunt suficiente atribuțiile Gărzilor de Mediu și Forestieră și ale Poliției”, în condițiile în care fenomenul infracțional în domeniu crește”, scrie senatorul USR pe Facebook.

Goțiu susține că datele Inventarului Forestier Național (IFN) arătau, în 2015, că volumul de lemn dispărut anual era de 8,8 milioane de metri cubi pe an.
Patru ani mai târziu, datele IFN, ciclul 2, arată că cifra a ajuns la 20 de milioane de metri cubi anual.
Comparativ, în 2017, procurorii au trimis instanțelor 631 de dosare legate de infracțiuni la regimul silvic și au existat 534 de persoane condamnate definitiv.
În 2018, am avut 459 de dosare noi trimise în instanță și 441 persoane condamnate, iar în primul semestru din 2019, au fost 209 de noi dosare și 219 persoane condamnate.

Altfel spus: se fură mai mult decât dublu, dar avem mai puțin hoți. Pe bune? Asta e ”eficiența” rețelei informale de procurori de care vorbește Ministerul Justiției? Că raportează mai puține dosare și condamnări definitive într-o perioadă în care furtul crește?
Și vă întreb și pe voi: cât de credibile mai sunt afirmațiile ministrului Mediului, Costel Alexe, că ar avea toleranță zero față tăierile ilegale de păduri, dacă Ministerul pe care îl conduce, Ministerul Justiției și Guvernul Orban, în ansamblul lui, se opun unei legi esențiale pentru lupta cu Mafia Pădurilor?
„, subliniază Goțiu.

Legea pentru înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) a fost inițiată de parlamentarii USR și adoptată de Camera Deputaților pe 14 mai. În favoarea proiectului de lege au votat PSD și USR, în timp ce liberalii și minoritățile naționale s-au abținut de la vot.

3 590

Problemele ţării le cunoaştem cu toţii, ştim că suntem guvernaţi de un sistem corupt, ştim că gradul de cultură al tinerelor generaţii este în picaj accelerat, ştim că pensiile bătrânilor sunt, mai degraba, o sentinţă la moarte înainte de vreme decât un drept după o viaţă de muncă, ştim că valorile adevărate ale acestui neam, de la inventatori la artişti şi de la olimpici la scriitori, nu sunt promovate şi se sting în anonimat. Ştim cu toţii, de asemenea, că suntem minţiţi, furaţi şi înselaţi de politicieni de 25 de ani, politicieni care nu sunt decât slugi perfide ale unor interese străine de ţara noastră.

De ce nu acţionaţi? Celor de mai sus li se adagă altele şi altele, lucruri mai mari sau mai mărunte, cu care, fiecare dintre noi, ne confruntăm zilnic. Dar dacă tot cunoaştem aceste lucruri, suntem conştienţi de gravitatea lor şi de riscul pe care perpetuarea lor îl reprezintă pentru generaţiile ce vin, atunci de ce vă mai irosiţi timpul dezbătându-le iar şi iar, în loc să procedaţi la identificarea de soluţii? Mai exact, de ce nu acţionaţi?

“Cum, ce să fac, nu stă în puterea mea să schimb nimic”… sunt cuvinte pe care le-am auzit des de la mulţi români, semn că toată politica dusă împotriva noastră a funcţionat perfect, iar rezultatul este cel de astăzi: un popor supus, fără atitudine, fără voinţă, mai degrabă interesat strict de satisfacerea nevoilor imediate şi personale decât de acţiune către un scop comun şi o schimbare.

Eu îţi spun că poţi face multe, da, TU, cel care acum citeşti aceste rânduri. Ia atitudine între cei din jurul tău, în grupul de prieteni şi în familie, informează-i pe cei apropiaţi cu privire la trecutul nostru ca neam, nu te aştepta ca şcoala să-ţi culturalizeze copiii, ci fi tu acela care pune cartea în mâna celor mici! Promovează lucrurile pozitive despre România, aşa cum trebuie să ni le asumăm şi pe cele negative!

Vorbeşte-le tuturor despre istoria noastră ascunsă, furată, despre continuitatea noastră ca neam în acest spaţiu geografic, despre voievozii noştri, despre frumuseţile naturale de la noi!

Renunţă la atitudina slugarnică în faţa vesticilor, pentru că nu ai niciun motiv ţii capul plecat. Vestul Europei s-a dezvoltat pe jaf şi ucidere în imperii coloniale şi pentru că, în estul continetului, Ţările Române erau scut împotriva valurilor asiatice. Francezii ridicau Notre Dame, pentru că porturile lor primeau zilnic resurse, materiale şi bogăţii din provinciile supuse cu forţa, Ştefan ridica mănăstiri modeste, pentru că Moldova era, la vremea sa, poate singura pavăză împotriva otomanilor…

Nu-ţi mai vinde pământul străinilor! Ai grijă de el, pentru că ne este cea mai mare avere! Nu-ţi condamna copiii să devină chiriaşi în ţara lor! Învaţă să te implici atunci când simţi că ţara ta sau români de-ai tăi sunt supuşi vreunui abuz de orice fel. Şi asta nu doar prin solidaritate on-line. Hai să nu mai dăm semn de unitate doar când ne strângem 50.000 de oameni la un meci de fotbal, ci să aratăm că suntem solidari atunci când este vorba de lucruri importante, de interes naţional.

Schimbă-ţi atitudinea, nu te mai văita, nu mai poza în victimă, bunicii şi străbunicii tăi nu au luptat pentru ţara asta pentru ca tu, vlăstarul lor, să anulezi toată zbaterea lor cu un simplu “eh, asta e, România se duce în jos, n-avem ce să facem”.
Cine vrei să vină să te salveze? Cine te aştepţi tu să-i pese de noi din afară? Istoria îţi demonstrează prin multe exemple că un popor este singurul în măsură să acţioneze pentru el, că niciodată din exterior nu va veni vreun sprijin dezinteresat.
Citeşte, informează-te, organizează, de pildă, seri de dezbateri istorice, faceţi schimb de opinii şi cunoştinţe, de idei! Ieşi afară din casă şi vezi dincolo de locul de muncă şi terasa din colţul străzii!
Descoperă România şi vei fi fascinat de frumuseţea ei, de istoria ei, de uriaşa moştenire pe care ţi-o oferă şi de care trebuie să ai grijă!

Renunţă la gândul “ce să fac în România, că ea nu-mi oferă nimic”. Ba ţi-a oferit totul, ai resurse, ai pământ fertil, ai păduri, ai aur, ai argint, ai ape, ai tot ce-ţi trebuie. România suntem NOI, poporul ei. Dacă noi nu ne oferim nouă înşine, cine să ne ofere? România nu este un angajator care să remunereze pentru munca depusă, ea ţi-a oferit tot ce-i trebuie să te dezvolţi ca neam.

Nu suntem nici pe departe oameni perfecţi, suntem un neam, un popor, cu bunii şi cu răii săi, dar, pe lumea asta, nu ne avem decât unii pe alţii. Trebuie să ne recunoaştem defectele, greşelile şi să încercăm să le corectăm, să strângem rândurile şi să arătăm tuturor că existenţa noastră neîntrerptă de milenii pe acest pămând nu este vreo întâmplare, ci se datorează unui spirit care ne-a dat statornicie.

Poate nici eu şi nici cei apropiaţi mie, alături de care, de ceva vreme, sunt implicat în procesul de redeşteptare a conştiinţei naţionale nu vom reuşi în ceea ce ne-am propus, poate acum doar se nasc germenii unei schimbări ce va avea loc peste alte zeci de ani, dar ne-am asumat să încercăm, să arătăm că doar acţiunea poate conduce la rezultate. Am 20 de milioane de fraţi şi surori, îi aştept să se trezească…
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE ROMÂNI!

Valentin Roman
Sursa: http://valentinro.blogspot.ro & Lupul Dacic

1 170

Klaus Iohannis: se redeschid frizeriile, cabinetele stomatologice și muzeele; Deplasările în alte orașe, restricționate strict

Starea de urgență va înceta în 14 mai și va fi înlocuită cu starea de alertă, începând cu 15 mai, când se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice sau muzeele, urmând ca eventuale noi măsuri de relaxare să fie dispuse după două săptămâni, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, a declarat luni președintele Klaus Iohannis.

Declarația vine după o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 la care au participat, printre alții, premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și ministrul Educației, Monica Anisie.

Cele mai importante declarații ale președintelui.

  • Lucrurile au stat destul de bine, sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat, au stat acasă și nu am avut încălcări semnificative ale lucrurilor
  • Starea de urgență nu va fi prelungită
  • Data de 14 mai e ultima zi în care avem stare de urgență
  • Din 15 mai, pentru a ține epidemia sub control, vom intra în stare de alertă
  • Situația nu s-a îmbunătățit încă, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și că suntem în normalitate
  • Câteva lucruri totuși se schimbă
  • Repet, epidemia nu a trecut, trebuie să fim foarte responsabili
  • Indiferent ce auziți la televizor, nu știe nimeni până când durează epidemia
  • Depinde de noi dacă o controlăm mai bine sau mai puțin bine
  • După 15 mai putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar nu e bine să exagerăm, deplasările să fie necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem
  • Ce se întâmplă mai departe: relaxarea se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni
  • Următorul calup de relaxare va veni probabil la începutul lui iunie
  • Se vor redeschide saloanele de coafură, frizerii, cabinetele stomatologice, muzeele
  • Dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă. Cu toții vom purta mască în spații publice închise, în transportul public în comun
  • Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină
  • Deplasările în esență vor fi restricționate pentru a pleca din localitate, cu câteva excepții: în interes de serviciu, probleme medicale, pentru sport individual, mers cu bicicleta. Sporturile individuale vor fi permise, dar cu restricția de a întâlni mai mult de trei persoane
  • Sportivii de performanță vor putea în condiții foarte speciale să înceapă cantonamentele, dar nu vor începe competițiile sportive decât după o perioadă suficient de lungă de pregătire
  • Bazele sportive nu se deschid pentru amatori
  • Nu pot să nu menționez o temă pe care am adus-o în discuție săptămâna trecută: autonomia teritoriului denumit Ținutul Secuiesc. Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles
  • Nu am nicio problemă cu persoanele de etnie maghiară, le respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici
  • Problema pe care o am e cu politicienii, în special cei din PSD, care au încercat să promoveze legislație care să promoveze autonomia Ținutului Secuiesc
  • Au încerc at să se scoată și au picat legislația în Senat, dar vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară
  • În Senat a trecut tacit o altă inițiativă a UDMR, un Cod administrativ în varianta UDMR
  • Acest cod administrativ prevede de exemplu obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal
  • PSD nu poate să spună că nu a știu, a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru
  • Nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD e evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, așa ceva e pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi

0 168

28 aprilie 2020|Textele altora


1.071 aprobate
stanpatitu1963@gmail.com
120.158.177.195
Domnule Coja,

La ce e bună testarea în masă? Testarea în masă e numai o manevră politică marca pesede, deoarece nu ajută la nimic, pe lîngă faptul că e inutilă, nu face altceva decît să mărească datoria externă, deoarece chiturile de testare se importă. Nu se produc în țară. Se cumpără cu bani de împrumut.
A testa la întîmplare în masă, nu ajută cu nimic, deoarece astăzi oamenii sînt testați cu rezultat negativ, iar mîine-poimîine pot contracta virusul, poate chiar înainte de a sosi rezultatele. Ce-am făcut? Nimic. Mai mult, asta obligă să testăm zilnic pentru a depista la întîmplare. De unde atîția bani?
Pesediștii insistă cu testarea în masă, și l-au păcălit și pe Streinu Cercel, care a picat în plasă din două motive.
Primul e politic, ca ulterior să acuze guvernul liberal că nu ia măsurile care se ”impun” pentru combaterea răspîndirii.
Al doilea e o acțiune afaceristă, de a face profit din buzunarul guvernului, printr-o acțiune inutilă, pe care n-o practică nici-o țară afectată de Coronavirus. Cu alte cuvinte mărim datoria externă, ca să facem profit pentru unii. Și-așa țara e datoare. Altfel spus, furăm bani din împrumuturi fără să stopăm răspîndirea.

Testarea se impune în zonele de focar, fie ele locale sau regionale de amploare. Acolo unde au apărut teste pozitive, zona în care s-au deplasat respectivii indivizi, obligă la testarea celor cu care au venit în contact cei contaminați. Numai așa se justifică. Altfel e o cheltuială inutilă.
Dpdv al capacității de testare avem alte probleme. Nu avem suficiente laboratoare și personal care să proceseze testele. Cumpărăm chituri cu nemiluita, dacă n-are cine să proceseze testările, numai așa ca unii să se îmbogățească din acțiuni inutile. Ce facem? Facem teste inutile în masă, sau încercăm să reducem numărul testărilor, pentru a da posibilitatea personalului implicat în testare să facă față zonelor de focar? E la mintea cocoșului că așa trebuie acționat, așa cum de altfel s-a procedat pe glob.
Cum ar fi cîștigat speculanții în perioadă de criză, dacă nu forțau nota cu teste în masă, din buzunarul guvernului, adică din bani împrumutați, pentru că România nu are bani, ci datorii? Măsura propusă de pesediști și susținută de un specialist, nu e numai una speculativă de îmbogățire pentru unii, dar și una diversionistă în campanie electoră, pentru a demonstra că liberalii nu fac ce trebuie.
Măsuri cu cap se pot lua, dar nu se dorește, pentru că astea nu fac profit și nici nu ajută în campania electorală.
Măsurarea zilnică a temperaturii peste tot unde activitatea se desfășoară în continuare, mai ales în comerț, transporturi, sănătate, intervenții, adică acolo unde apar aglomerări și cei angajați sau din servicii vin în contact cu civili, cumpărători, bolnavi, asistați în cazuri de urgență. Cei cu temperatură sau simptome, trimiși la doctorii de familie, sau spitale și testați obligatoriu, dacă există simptomele specifice virusului. Nici temperatura mărită nu-i un indiciu cert, deoarece oamenii mai fac febră și din alte motive, nu numai la Coronavirus. Cam așa se întîmplă peste tot prin lume, chiar și acolo unde la început s-au luat măsuri greșite.
Altă măsură cu cap este testarea imediată a persoanelor cu care un individ depistat a intrat în contact și carantinarea lor dacă sînt pozitivi, iar dacă nu sînt, izolați la domiciliu pentru perioada prescrisă de specialiști, așa cum de altfel s-a făcut, chiar dacă măsura a fost adoptată mai tîrziu. După perioada prescrisă de carantinare sau izolare la domiciliu, e obligatorie testarea din nou de două ori la interval de trei zile, înainte de-a fii eliberată persoana respectivă din carantină sau izolarea la domiciliu.
Cam așa ar trebui să se desfășoare testarea pentru a reduce cu cît mai mult posibil răspîndirea virusului, și a face economii fără să fie cheltuiți bani în mod inutil, pentru care guvernul trebuie să se împrumute, doar așa pentru a da șansa unor afaceriști să facă profituri.
Nu trebuie uitat că personalul care procesează testările e limitat. Nu trebuie încărcat inutil cu testări inutile care nu ajută la nimic. Oamenii testați pot contracta a doua zi virusul, chiar dacă testele au fost negative. Cu ce ajută testarea în masă? Cum împiedică ea răspîndirea virusului a doua zi?

Pentru pensionari se poate mări perioada de deplasare în spații publice, 3-4 ore pe zi, cu mască și mănuși de protecție, dar cu condiția ca acolo unde merg, să li se ia temperatura, fie la cumpărături, sau în alte spații publice. Magazinele sînt obligate să facă treaba asta cu angajații lor, așa cum se procedează în general pe glob, împreună cu măsurile de distanțare. Orice magazin poate achiziționa termometre. Nu vor sărăcii pentru cîteva termometre.
Termenul de măsuri de relaxare, e unul manipulativ de diversiune. Oficial e vorba de relaxarea măsurilor de restricție. Nu e vorba de relaxarea oamenilor în parcuri, cinema, stadioane, sau distracții, ci e vorba de reducerea treptată a măsurilor de restricționare, care s-au luat pentru împiedicarea răspîndirii virusului.
E bine pentru copii să mai stea acasă. Și-așa nu prea fac școală cum trbuie. Nu prea au de pierdut, pentru că educația e la pămînt oricum. E bine să stea acasă, pentru că ei sînt mai rezistenți și nu se îmbolnăvesc, dar pot fii purtători asimptomatici, fiind un potențial periculos de răspîndire a virusului. Un copil infectat dar sănătos, poate infecta o clasă întreagă, inclusiv pe educatoare sau profesori, ori pe părinți. Nu există măsuri pentru copii, pe care copiii să le respecte, cum ar fii distanțarea sau purtarea măștii de protecție. Copiii sînt neastîmpărați și nu vor respecta distanța de protecție, și nici n-ai cum să-i faci să nu se joace cu masca de protecție. Pot face praștie din ea, pentru că are elastic de prindere, sau cine știe ce mai pot inventa cu elasticul de la măști. Mi-aduc aminte din școală că erau copii care făceau praștii din gumă de elastic, legată de două degete, cu care trăgeau cu bolduri îndoite în formă de potcoavă. Război periculos în toată regula. Tehnologia se numea: ”tragi cu țichi”, adică cu elastic. Elasticul mai era folosit și la pișcat, dar asta e mai puțin periculos. Inventivitatea copiilor n-are limite, și nici nu-i putem disciplina. E foarte greu și rămîne un vis, la fel cum s-a demonstrat că și

Pe țigani e foarte greu să-i disciplinezi, chiar dacă sînt adulți.
De fapt în cazul țiganilor nu e vorba de disciplină, deoarece majoritatea covîrșitoare a țiganilor și-au văzut de treabă, și n-au intrat în acest joc politic murdar. Numai unii, mai mult ca sigur pentru bani sau avantaje financiare din ajutoare sociale, care au acceptat această manevră politică murdară în campanie elctorală, care nu face altceva decît să conducă la destabilizare prin acțiuni subversive și rasism. Nu țiganii ăia care au încălcat restricțiile sînt de vină, ci cei care i-au folosit ca manevră politică. S-a văzut de la distanță că acțiunea era îndreptată împotriva guvernului și a serviciilor, deoarece provocarea la violență era adresată direct serviciilor, guvernanților și a lui Johannes.
Provocarea la bătaie cu poliția se desfășura cu multe ore în mediul de socializare. Deci n-a fost ceva spontan. De ce nu toți țiganii au intrat în joaca asta periculoasă, pentru că sînt vreo 2 milioane, nu doar cîteva grupări de zurbagii? De ce numai unii, care oricum nu reprezintă toți țiganii? Ce fac conducătorii lor? Dar asociațiile lor, care trebuie să-i reprezinte? De ce nu iau atitudine împotriva celor care au provocat și incitat la violențe împotriva poliție, și sînt sigur că vor provoca în continuare, deoarece mai avem pînă la alegeri?
De ce nu sînt amendați de două ori, atît pentru nerespectarea măsurilor de restricție, cît și pentru injurii sau atacurile violente la adresa poliției, ca să le piară cheful acestor țigani de-a mai face politică? De ce nu sînt căutați și cei din umbră care au organizat și orchestrat din umbră? Acei țigani recalcitranți, n-ar fii făcut nimic degeaba fără să fie plătiți sau condiționați din umbră prin șantajați cu ajutoarele sociale. Țiganii nu fac nimic fără să fie plătiți.
Aplicarea amenzilor pentru țiganii recalcitranți, montați de păpușarii din spate, e tot o măsură de combatere a răspîndirii virusului, din cîte cunosc eu, zădărnicirea măsurilor de protecție în vederea împiedicării răspîndirii virusului. Normal trebuie depistați și păpușarii din umbră. Iar dacă ne uităm pe harta politică, e foarte ușor de sesizat din ce bazin electoral provin majoritatea cazurilor. Se vede tot de la distanță, cine a organizat și orchestrat astfel de acțiuni de subminare a autorității statului, mai ales în stare de urgență. Mai mult, cine ascunde astfel de acțiuni subversive de subminare a autorității statului, și cu ce scop? Ce fac serviciile de informații? Dorm sau se fac că plouă?
În cazul acestor manevre politice de campanie electorală, amenzile ar trebui să fie usturătoare, mai ales pentru cei care au organizat și orchestrat astfel de acțiuni de destabilizare în perioadă de criză și favorizînd răspîndirea virusului. Sînt acțiuni iresponsabile care ne costă și se soldează cu pierderi umane, de care se uită.
Amenzile ar trebui să fie usturătoare. Astfel de amenzi ar constitui și ele o măsură de împiedicare a răspîndirii virusului, pentru că le-ar pieri cheful de zădărnicire a măsurilor de prevenire și împiedicare a răspîndirii virusului, nu numai zurbagiilor plătiți, dar și celor care orchestrează astfel de acțiuni subversive iresponsabile, precum și celor care închid ochii și se fac că nu văd. Atît țiganii zurbagii cît și polițiștii sînt victimele unor iresponsabili, care trebuie să plătească, deoarece se fac responsabili atît de favorizarea răspîndirii virusului cît și de decesul unor oameni, care poate surveni în zonele în care au avut loc astfel de manevre politice.
Implicațiile și repercursiunile acestor acțiuni subversive de destabilizare și rasism, sînt mult mai grave decît încăierea directă dintre poliție și cetățenii zurbagii, pentru că ele conduc nu numai la pagube materiale și financiare, dar mai ales și la pierderi de vieți omenești.
V-ați gîndit domnilor? Sau nici măcar nu vă interesează că pot muri și mai mulți oameni din cauza voastră, ca să nu mai vorbim de banii care se pierd prin asistență medicală de salvare, de care n-ar fii fost nevoie în condiții normale?!

Stan P.
Sursa: IonCoja.ro

0 190

Faza a doua a pandemiei Covid-19 variază de la o țară la alta a Uniunii Europene. Toate guvernele au închis, mai mult sau mai puţin în aceeaşi manieră, acum însă fac evaluări diferite în ceea ce priveşte modalitatea de repornire.
Italia, ţara europeană care a avut cea mai lungă perioadă de închidere, rămâne extrem de prudentă în ceea ce priveşte revenirea la normal, aşa cum reiese din măsurile anunțate de premierul Giuseppe Conte, valabile începând cu data de 4 mai.
Euronews a reconstruit „calendarul” redeschiderilor. Iată rezultatele, în ordine alfabetică.

Austria
Guvernul austriac a anunțat că, începând cu 1 mai, vor fi revocate măsurile restrictive privind călătoriile. Hotelurile şi restaurantele vor putea redeschide în perioada 15 și 29 a lunii viitoare, cu reguli precise privind distanțarea clienților.

Belgia
Ţara a anunțat un plan care să permită deschiderea magazinelor la data de 11 mai, școlile urmând să fie redeschise săptămâna următoare, limitând însă numărul de elevi din fiecare clasă.

Bulgaria
Guvernul de la Sofia a decis deja să redeschidă publicului parcurile și grădinile din oraș, cu respectarea măsurilor de protecție personală. Rămâne interdicția de a se reuni mai mult de două persoane și cea privind consumul de băuturi alcoolice. De asemenea, rămân obligațiile de a purta măști de protecţie în parcuri și grădini publice, de a respecta distanța socială de doi metri și de a urma itinerariile obligatorii.

Republica Cehă
Multe magazine au început să redeschidă deja de marţi, 28 aprilie, ca parte a planului în cinci faze întocmit de guvern. Universitățile au fost redeschise pe 27 aprilie. De asemenea, sunt permise călătoriile neesențiale, la fel şi grupurile mai mici de 10 persoane, cu obligativitatea de a purta măști de protecţie în public. Se poate merge cu bicicleta, se poate alerga și merge în aer liber.

Croația
Pe 27 aprilie a început prima fază de relaxare a restricțiilor, cu redeschiderea a aproape toate magazinele și a celor de artizanat, exceptând marile centre comerciale și saloanele de coafură, dar cu obligația de a respecta măsuri stricte de igienă și distanța dintre persoane. De duminică, 3 mai, vor fi deschise şi lăcaşurile de cult, iar peste o săptămână, librăriile, bibliotecile, muzeele, saloanele de coafură și centrele de cosmetică.

Danemarca
Una dintre primele țări care în data de 11 martie a anunțat că închide activităţile, a decis ca din 15 aprilie să redeschidă şcolile. Câteva zile mai târziu, s-a permis redeschiderea saloanelor de coafură și a altor mici magazine sau activități, cum ar fi saloanele de tatuaj și cabinetele stomatologice. Lecții școlare și în aer liber, distanță de siguranță de doi metri, iar la şcoală, în bancă va sta un singur elev. Grădinile zoologice și parcurile cu animale se vor redeschide la 1 mai.

Estonia
Pe 18 mai, Estonia va ridica restricțiile de carantină pentru insulele populate din Marea Baltică. Grădinițele și școlile vor fi redeschise pe 15 mai. La data de 4 mai vor fi relaxate măsurile de restricţie a circulaţiei pentru locuitorii din Saaremaa, o insulă de 32.000 de locuitori.

Finlanda
Începând cu data de 13 mai, guvernul finlandez va autoriza întruniri publice cu până la 500 de persoane, limita actuală fiind de 10 persoane. În ceea ce privește adunările cu peste 500 de persoane, interdicția va fi prelungită cel puțin până la sfârșitul lunii iulie. Decizia privind momentul redeschiderii școlilor va fi luată în schimb săptămâna viitoare.

Franța
Pentru a scoate ţara din blocajul care va dura până la data de 11 mai, au fost identificate şaptesprezece priorități. Discuțiile privind redeschiderea școlilor, reluarea activităţii companiilor și repornirea transportului public continuă.

Germania
Unele măsuri au fost relaxate deja săptămâna trecută, ceea ce a dus la o creștere a activității sociale, fapt care a îngrijorat unele autorități din domeniul sănătății. Începând cu data de 28 aprilie, locuitorii din aproape toate landurile au obligaţia de a purta măști în magazine și în mijloacele de transport public.

Grecia
Grecia va începe să redeschidă activităţile pe 4 mai. Magazinele și saloanele de coafură vor putea să redeschidă deja de săptămâna viitoare, la fel și bisericile. În unele școli se vor relua lecțiile și vor fi permise călătoriile între diferite regiuni. Redeschiderea hotelurilor, după reluarea completă a transportului public, ar putea avea loc între sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie.

Irlanda
Deocamdată, nu se prevede nicio relaxare. Evenimentele majore care implică peste 5.000 de persoane vor fi interzise în Irlanda cel puțin până la sfârșitul lunii august.

Letonia
În Letonia nu există restricții privind ieșirea din casă, însă pe stradă, persoanele trebuie să menţină distanţa de doi metri unul de altul. Familiile pot circula fără probleme și pot petrece timpul în aer liber. Centrele comerciale au fost închise în weekend pentru a evita aglomerația.

Lituania
Lituania elimină treptat restricțiile. Au fost redeschise toate magazinele. Începând cu 27 aprilie, au reînceput să funcţioneze restaurantele în aer liber, muzeele și saloanele de coafură. Cu toate acestea, în încinta localurilor pot fi prezenţi un număr limitat de clienți. Grădinițele, școlile și universitățile continuă să fie închise, iar evenimentele majore rămân suspendate. Măștile sunt obligatorii în spaţiul public.

Luxemburg
Începând cu data de 4 mai, studenții și profesorii vor fi testaţi medical, în mod voluntar, în vederea reluării cursurilor. Țara a lansat o campanie pe scară largă pentru a-și testa toți cei 600.000 de cetățeni.

Malta
Pe 26 aprilie, după ce timp de 24 de ore nu au fost înregistrate noi cazuri de contagiere, autorităţile au anunțat relaxarea mai multor măsuri adoptate pentru combaterea coronavirusului.

Olanda
Autorităţile pregătesc redeschiderea grădinițelor și a școlilor primare: începând cu 11 mai, copiii se vor întoarce în sălile de clasă, chiar dacă în clase reduse (și, în unele cazuri, şi cu ore de curs reduse) pentru a respecta instrucțiunile de securitate. Scopul executivului nu este eradicarea Covid-19, ci încetinirea răspândirii acestuia, îmbrăţişând o abordare care vizează imunitatea de turmă.

Polonia
Guvernul a decis să prelungească închiderea școlilor, grădinițelor și universităților cu încă o lună, până la data de 24 mai. Campionatul de fotbal, suspendat din cauza pandemiei Covid-19, va fi reluat pe 29 mai. Guvernul a refuzat să amâne alegerile din 10 mai.

Portugalia
Portugalia va ridica starea de urgență coronavirus în data de 2 mai. Măsurile de restricţie s-au dovedit deosebit de eficiente, având în vedere că este una dintre țările care a reușit să limiteze cel mai mult daunele cauzate de epidemie.

România
Începând cu data de 16 mai, România va face primii pași spre o revenire treptată la normal. „Vom renunța la restricțiile impuse persoanelor, nu le vom prelungi pe cele privind călătoriile individuale, însă oamenii vor fi obligați să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în transportul public” – a spus președintele citat de mass-media.

Slovacia
Micile magazine, terenurile sportive, piețele în aer liber și restaurantele pentru take away au fost redeschise deja din 22 aprilie. Evenimentele publice, evenimentele sportive și serviciile religioase rămân suspendate, iar școlile și universitățile vor continua să fie închise până la o notificare ulterioară.

Slovenia
Cetățenii pot părăsi teritoriul municipiului de reședință pentru mentenanţa locuinţelor secundare. Începând cu 18 aprilie, slovenii pot practica un sport, respectând însă distanțarea socială. Punctul de trecere italo-sloven de la Racchia (Ratece) a fost redeschis pe 23 aprilie. Conferința episcopilor sloveni a informat că bisericile vor fi redeschise credincioşilor începând de luni, 4 mai.

Spania
Copiii pot ieși din casă o dată pe zi însoțiți de un adult. Guvernul intenționează să permită antrenamentul în aer liber și mersul pe jos începând cu 2 mai, cu condiția ca rata infecției să continue să scadă.

Suedia
Suedia are o abordare „soft” complet diferită de cea adoptată de alte țări. Autoritățile au dispus doar închiderea a cinci baruri și restaurante din Stockholm, din cauza faptului că nu au respectat normele de distanțare. Se prevede că până la sfârşitul lunii mai, populaţia Stockholmului va atinge imunitatea de turmă la Covid-19. (Sursa: RADOR)

0 738

Citim şi auzim la foarte mulţi oameni cum “nemernicii ăştia” – patronii băncilor, mega companiilor din industria alimentara, din industria farmaceutică, corporaţiilor multi-naţionale, din industria extractivă, din mass media etc fac o grămadă de bani prin activitatea desfăşurată de companiile lor. Ei bine, NU este vorba despre bani!

Din momentul în care producţia de bani a ajuns în mâna unor mafioţi internaţionali bine organizaţi (vezi FEDul american – producţia de bani e în mâna unei companii private, vezi istoria cu bancile din Anglia, vezi Rotschild and family, vezi obedienţa lui Isărescu şi a BNR faţă de străini etc), pentru oamenii din anturajul (am putea spune etnia?) celor care deţin tiparniţa de bani la nivel mondial NU MAI EXISTĂ PROBLEMA BANILOR. Ei nu au probleme de care avem noi – “avem suficienţi bani să….?” SAU “Am găsit serviciu cu salariu bun” SAU “Oare câţi bani trebuie să economisesc pentru a…?” SAU “Hmm…cum să fac o afacere să câştig mulţi bani?” etc etc etc.
EI PRODUC BANII. Ei controlează sistemul financiar mondial.
EI NU AU PROBLEME CU BANII. Banii sunt doar niste hartii colorate pe care ei le folosesc în cadrul sistemului lor financiar (în care suntem târâţi cu toţii la nivel planetar) PENTRU A NE SĂRĂACI ŞI A NE EXPLOATA PE NOI mai uşor.
Omenirea a inventat banul pentru a putea face schimb de bunuri şi servicii mai eficient decât trocul. Banul nu este rău în sine, însă când banul, tiparniţa de bani şi sistemul financiar au ajuns în mâna unor criminali internaţionali, atunci banul a ajuns cu adevărat ochiul diavolului.

12106932_954585721272693_6231456644019790419_n

Banii sunt folosiţi de Ocultă pentru a ne subjuga pe noi. Ne-au făcut cu totul dependenţi de BANI, bani pe care ei îi controlează. Deci ne-au făcut dependenţi de ei. Suntem la mâna lor, atâta timp cât TOTUL se învârte în baza banilor, iar banii sunt controlaţi de ei.
(Paranteză: Viaţa la ţară, RUPTĂ cât mai mult DE aceşti BANI şi de sistemul lor financiar înseamnă o mai mare INDEPENDENŢĂ şi LIBERTATE faţă de aceşti cămătari internaţionali)

Toată viaţa noastră şi societatea noastră au fost gândite (premeditate) şi dezvoltate de mafie în jurul banilor, ca să fim DEPENDENŢI DE BANII CONTROLAŢI DE EI (nu e ciudat că toate societăţile “civilizate”, peste tot pe glob, au acelasi sistem de organizare – cu parlament, cu bancă centrală, cu împrumuturi, cu corporaţii, cu supermarket-uri etc?). Atunci când toate bunurile şi serviciile sunt cuantificate în bani, aproape nimic nu mişcă fără bani. Din această cauză, în situaţia de faţă, e firesc ca oamenii să-şi facă griji în legatură cu banii, pentru că de fapt îşi fac griji în legătură cu viaţa lor şi bunăstarea lor, care sunt direct dependente de bani.

Cei care însă controlează sistemul nu-şi vor folosi “instrumentele” deţinute de ei pentru a face bani, pentru că ei DEJA PRODUC BANII, ci CU ALT SCOP – fiecare instrument cu scopul lui. Instrumentele deţinute de ei sunt COMPANII, BĂNCI, INSTITUŢII PUBLICE de rang naţional sau international etc.

Să luăm câteva exemple şi să demontăm iluzia că ar fi vorba despre bani:

lista straini evrei care detin presa mass media din Romania nu e romaneasca evreiasca sionista evreii controleaza presa

1. Corporaţiile din domeniul extractiv – vezi Exxon, vezi Chevron etc, vezi AUR, PETROL, gaz, metale rare, lemn etc

Aceste corporaţii NU au ca scop exploatarea resurselor şi comercializarea lor pe o piaţă liberă internaţională pentru a face mulţi mulţi bani sau alt bla bla dăsta ci pur şi simplu urmăresc PRĂDUIREA resurselor naturale deţinute în mod firesc de popoarele care se află în mod nativ pe teritoriile respective cu scopul de a sărăci acele popoare, de a le îngreuna dezvoltarea prin forţe proprii şi de a le face dependente de companiile respective. TOTUL, cu scopul de a EXPLOATA popoarele respective mai uşor şi de a utiliza resursele respective pentru exploatarea mai facilă a altor popoare. Resursele sunt cele valoroase, banii n-au nicio valoare, sunt doar nişte hârtii colorate, banii sunt un mijloc prin care Oculta FURĂ resurse naturale de peste tot de pe glob.

Chevron a venit în România pentru a ne polua pânza freatică prin procedura de fracturare hidraulică, nu pentru bani din gaze de şist vândute pe piaţa europeană sau ceva de genul ăsta. (detalii pe blog)

publicatii site-uri de stiri posturi tv romanesti toxice anti romanesti mass media manipuleaza dezinformeaza ascund adevarul 2

2. Corporaţiile din domeniul MEDIA

Pentru cine nu ştia, mass media la nivel mondial este în mâna evreilor – vezi AICI evreii care deţin presa din România. Scopul acestor trusturi de presă NU este să facă mulţi bani, o grămadă de bani din reclame publicitare bla bla, CI SĂ PROSTEASCĂ, ÎNDOBITOCEASCĂ, MINTĂ, MANIPULEZE, DISTRUGĂ ADEVĂRUL şi să PROGRAMEZE MENTAL popoarele lumii. SCOPUL – popoarele lumii să NU afle ADEVĂRUL despre lumea în care trăim şi cine ne face rău – un popor confuzat şi distrus mental este mai uşor de exploatat.

3. Marile companii multinaţionale de toate felurile – din orice domeniu

Sclavia moderna - VIDEO explicativ in engleza. Tirania statelor, guverne corupte, institutii politizate, corporatiile multinationale conduc lumea Guvernul mondial din umbra noua ordine mondiala sclav

Aceste mari companii NU au scopul să facă bani mulţi bani, ci SĂ ŢINĂ OAMENII (ANGAJAŢII) OCUPAŢI şi STRESAŢI – sclavi muncitori, fără timp şi chef de lucruri cu adevărat importante pentru bunăstarea propriului popor; au scopul SĂ “FURE” cele mai bune creiere din toată lumea, şi să le tină ocupate în activitatea lor – doamne fereşte ca vreun om inteligent să aibă timp şi chef să vină cu vreo invenţie sau ceva util pentru umanitate sau să pună umărul şi creierul la găsirea unei soluţii pentru a scăpa propriul popor din această sclavie modernă în care suntem ţinuţi. Nu nu, il luăm la noi pe omul inteligent, îl atragem, cu bani mulţi şi iluzia unei funcţii importante care sună bine şi-l ţinem ocupat cu prostii d’astea de’ale noastre – să ne facă nouă profit pe graficele lunare, să-l punem la extinderea companiei pe 8 continente bla bla bla. Rezultatul: popoare cu mase de oameni care muncesc pentru alţii, oameni fără timp şi chef să mai gândească şi să actioneze şi pentru binele celor din jur sau pentru binele propriului popor.
Alt rezultat: popoare fără elite intelectuale care să analizeze situaţia dezastruasă în care ne aflăm şi cauzele reale ale ei, popoare fără elite care să lupte pentru Patrie, pentru că elitele intelectuale sunt ocupate cu dezvoltarea businessului altora, de regulă străinilor, că businessurile româneşti sunt distruse programat.

4. Marile companii din domeniul farmaceutic, alea de produc miile de tipuri de medicamente din farmacii, zecile/sutele de vaccinuri toxice etc.

etologia umana, bogatii fura de la saraci, bancile distrug romania, fura banii romanilor, dobanzi mari, curs valutar, masoneria conduce fmi, controlul omenirii, bancherii romani bogati,ceicunoi.wordpress.com

Toate acestea NU au scopul de a produce medicamente şi vaccinuri pentru a le vinde şi a face bani, mulţi bani, o grămadă de bani de la guverne sau direct de la consumatori, ci au SCOPUL de a îmbolnăvi populaţia cu medicamentele lor nocive care intoxică organismul uman cu chimicale şi bruiază sistemul imunitar natural şi mai au SCOPUL de a cheli de bani guvernele şi populaţia. Un guvern fără bani este obligat să se împrumute la cămătarii legali (bănci) şi deci să fie sclavul lor, iar un popor sărăcit şi bolnav nu se poate ridica din mizerie prin forţe proprii. Deci companiile Big Pharma au rolul de a sărăci şi îmbolnăvi poporul şi statul pentru ca populaţia să poată fi mai uşor de exploatat.

5. Băncile – Patronii băncilor sunt străini.

Am avut şi noi imediat după 90 nişte bănci încă româneşti, dar le-au distrus mafioţii ca să vină cu ale lor şi să fim dependenţi economic de străini.

nathan mayer rothschild citat controlul bancilor banilor anglia lume cine controleaza banii sistemul financiar conduce lumea

“La baza distrugerii băncilor româneşti cu capital majoritar autohton s-au aflat Programele PSAL II și PSAL III cu Banca Mondială al căror coordonator a fost numit prin Ordonanță a Guvernului Traian Băsescu. Una dintre componentele PSAL II l-a constituit reforma bancară, respectiv privatizarea băncilor cu capital de stat (BCR, BRD, Banca Agricolă) şi eliminarea din sistem a acelora cu mari pierderi. Ceea ce a urmat, cunoaste toata lumea: Dezastrul economiei și, concomitent, aplicarea în practică a unui plan de distrugere a tuturor băncilor românesti cu capital privat. Pe baza unui astfel de plan au disparut Bancorex, Bankcoop, Banca Internațională a Religiilor, Credit Bank, Columna, Albina, etc. etc.” (sursa) (alte detalii AICI şi AICI)

Jacob Rothschild controlul bancilor banilor anglia lume

În principiu toate Băncile Naţionale sunt controlate de mafia internaţională şi prin intermediul acestor bănci centrale controlează şi băncile “mici” comerciale. FEDul în SUA este o bancă privată şi are monopol pe tipărirea dolarului. În Anglia imperiul Rotschild e la putere şi s-a împrăştiat în toată lumea. BNR are la şefie acelaşi mason Isărescu de 4j de mii de ani. BANII sunt controlaţi de OCULTĂ, băncile sunt ale OCULTEI.

gutle schnaper rothschild cine a planuit razboaiele familia de evrei rotschild

Rolul Băncilor NU este de a face mulţi bani, grămezi de bani de la Stat, de la Primării, de la locuitori, de la firme etc, ci au rolul de a ne face DEPENDENŢI DE ELE, de a ne SĂRĂCI prin dobânzi şi de a avea CONTROL FACIL ASUPRA TRANZACŢIILOR efectuate între terţi – între oameni, între firme, intre instituţii etc. Deci nu vă iluzionaţi cu idei de genul “ce bani fac bancherii ăstia” că nu asta caută ei. Băncile caută doar ca NOI să ne pierdem, cu “ajutorul” lor (credite, comisioane, dobânzi etc) cât mai mult din banii pe care îi avem, şi aşa puţini şi cât mai mult din proprietăţile pe care încă le deţinem (case, terenuri, bunuri etc), prin proceduri de executare silită, exproprieri, evacuări etc.

jefferson citat cine controleaza dolarul banii in america exploatarea poporului

FMI NU are rolul de a face bani din împrumuturile pe care le acordă statelor lumii, ci are rolul de a crea o DEPENDENŢĂ între state şi FMI, care nu poate fi ruptă din cauza dobânzilor gândite să nu fie plătite niciodată (a reuşit Ceauşescu dar l-au lichidat), şi din cauza mafiei interne(subordonată Ocultei) care se împrumută la FMI în numele poporului ori de câte ori Oculta doreşte.

30 despre organismele modificate genetic meci de box porumb modificat omg monstanto erbicid round up toxic cancer izvor studiu cercetare agricultura traditionala eco bio, ceicunoi.wordpress.com ce-i cu noi

(Vorbim la nivel mondial de un sistem de căpuşare-colonizare-exploatare foarte bine pus la punct de o mafie foarte bine organizată care face acest lucru de sute şi chiar mii de ani. Acum 2000 de ani, când a intrat Iisus cu biciul în templu, evreii făceau schimb de bani (schimb valutar) la rata stabilită de ei – deci trăiau pe spinarea altora fără să muncească, încă de atunci)

6. Corporaţii agrigole gen Monsanto (cel mai mare producător din lume de OMG – organisme modificate genetic)

compania americana monsanto organisme modificate genetic preia controlul asupra lantului alimentar hrana mondiala mancare sanatoasa pesticide erbicide resursa hrana cine conduce lumea lobby 9

Acestea NU au rolul de a face mulţi mulţi bani din comercializarea grânelor sau producţiei agricole de nuştiu ce tip obţinută pe mari suprafeţe de teren din nu ştiu ce şi câte ţări. Scopul lor NU este să facă bani. Şefii acestor companii sunt parte din mafie internaţională. EI n-au nevoie de bani, ei au alte scopuri. Scopurile mega corporaţiilor din domeniul agricol sunt:

a. acapararea unei suprafeţe cât mai mare de teren agricol, pentru ca POPOARELE să nu mai aibă acces la aceste suprafeţe, pentru a nu-şi mai putea produce singuri hrana, pentru a fi dependenţi de companiile producătoare de alimente şi de supermarketuri (tot ale ocultei);

b. Acapararea producţiei de hrană;

henry kissinger control food oil people nations controleaza petrolul mancarea popoarele lumii

c. Poluarea (cu chimicale, pesticide toxice etc) şi distrugerea terenurilor acaparate prin practici agricole neprietenoase cu solul, pânza freatică etc;

d. Distrugerea prin concurenţă total neechitabilă a micilor gospodării ţărăneşti, micilor fermieri români, adică distrugerea unei părţi din economia reală a României;

e. Eliminarea de pe piaţă a soiurilor de seminţe româneşti şi înlocuirea lor treptată cu seminţe GMO patentate de Monsanto (deci iarăşi DEPENDENŢĂ de ei)etc.

7. Corporaţii din domeniul alimentar

10 mari corporatii bogatii lumii care controleaza produsele piata alimentara cererea si oferta comertul mondial, ceicunoi.wordpress.com

Circulă pe internet o  imagine destul de relevantă şi reprezentativă – Cele 10 companii care deţin / controlează / reprezintă comerţul mondial:

Scopul acestor companii NU este să facă bani mulţi bani din vânzarea miilor de tipuri de produse alimentare şi non-alimentare pe care le produc, ci să NE SĂRĂCEASCĂ PE NOI şi să NE ÎMBOLNĂVEASCĂ PE NOI (cei care cumpărăm produsele lor pline de chimicale şi/sau scumpe).

8. Companiile din domeniul Fashion

fete femei la cumparaturi bani irositi pe nimicuri obsesie dependenta pantofi shopping

Acestea nu au rolul de a face o grămadă de bani din vânzări, ci de a oferi tot felul de produse şi nimicuri inutile, care promovate prin mass media aceloraşi mafioţi şi prin reclamele de peste tot – pe stradă, pe internet etc, să îi convingă pe oameni că au nevoie de ele în viaţa de zi cu zi – ca să fie cool / trendy / ca să arate bine etc. Scopul este ca oamenii să-şi piardă cât mai mulţi bani pe grămezi de ţoale, pantofi, ochelari, ceasuri, bijuterii etc şi pe tot felul de lucruri de care nu au nevoie. Păcăliţi însă de reclame şi marketing, oamenii cheltuie sume importante pe lucruri stupide. Scopul – sărăcirea populaţiei. Doamne fereşte să se trezească vreunu să susţină cu puţinii bani pe care îi are vreo organizaţie românească – socială / civică, sau biserica etc. Las’ că-i facem să-şi piardă banii în magazinele noastre.

9. Supermarketurile – SUNT STRĂINE şi comercializează în special produsele companiilor străine (vezi imaginea de mai sus)

Doua mega image la 50 m departare
Doua mega image la 50 m departare

Rolul supermarket-urilor NU este să facă bani mulţi bani din vânzări şi încasările lunare, CI SCOPUL LOR ESTE să ne sărăcească pe noi, să ne îmolnăvească pe noi cu otrava vândută legal (produse pline de chimicale toxice şi E-uri, procesate şi ultraprocesate, cancerigene etc) ŞI să DISTRUGĂ MICII COMERCIANŢI ROMÂNI, adică o bună parte din economia reală a României. Detalii despre efectele deazastruoase ale supermarket-urilor în articolul dedicat.

9. Companiile producătoare de filme

jews control media hollywood movies evreii controleaza productia de filme tv cinema

“Mamă câţi bani fac producătorii de filme” – ÎI DOARE ÎN COT PE EI DE BANI. Scopul filmelor NU este să aducă ÎNCASĂRI MULTE şi grămezi de bani producătorilor, ci au scopul de a îndobitoci şi programa mental populaţia, de a menţine viu “Matrixul”, de a menţine vie iluzia cum că noi trăim astăzi într-o normalitate şi că dezastrul ăsta de societate “modernă” în care suntem sclavi muncitori fără să realizăm este maximum pe care îl putem avea de la lumea în care trăim.

CONCLUZIE:

Acestea sunt doar câteva dintre INSTRUMENTELE mafiei internaţionale: marile companii, corporaţiile multinaţionale, băncile, companiile din domeniul extractiv, din alimentaţie, agricultură, Big Pharma, Mass Media, producătorii de filme, Supermarketurile etc. Aceste companii / instituţii private (sau uneori publice) NU au rolul de a aduce Ocultei care le controlează mai mulţi bani. NU ESTE VORBA DESPRE BANI! OCULTA PRODUCE, la propriu (tipăreşte) CÂŢI BANI VREA! Fiecare companie a lor, fiecare “instrument” pe care îl folosesc are UN ROL PRECIS, din cele menţionate mai sus: sărăcire, îmbolnăvire, control tranzacţii, pierderea proprietăţilor băştinaşilor, dependenţă economică şi alimentară de străini, distrugerea economiei băştinaşe, îngreunarea dezvoltării prin forţe proprii, eliminarea elitelor, îndobitocire şi programare mentală, manipulare şi distrugerea adevărului etc. Fiecare “instrument” contribuie la facilitarea/îndeplinirea SCOPULUI SUPREM al Ocultei – controlul total al populaţiei globului în vederea exploatării ei pe termen nedefinit fără ca aceasta să aibă habar ce i se întâmplă şi cine o exploatează.

Sursa articol : ceicunoi.wordpress.com

0 229

La începutul lunii iunie 2012, actorul Mircea Diaconu, proaspăt numit la conducerea Ministerului Culturii, a şocat opinia publică declarând că vrea să decoperteze muntele pe care se află Sarmizegetusa Regia, chiar în acea vară, pentru a pune în valoare trei etaje de istorie străveche. Nu se înţelegea care istorie străveche, pentru că ministrul nu a explicat, la vremea respectivă, despre ce vorbeşte. După trei săptămâni, în loc să înceapă decopertarea la Regia, Diaconu a fost dat afară din minister şi din guvern, iar proiectul său a fost “înmormântat”.

După doi ani de tăcere, actualul europarlamentar Mircea Diaconu a dezvăluit în exclusivitate pentru Libertatea care a fost motivul demiterii sale: “Când am pronunţat Sarmizegetusa Regia, m-au dat afară din minister”. De ce? Plecând de la scrierile unor autori antici, cum că dacii ar fi tăiat şi zidit munţii de la Orăştie, realizând la Sarmizegetusa Regia un uriaş complex civil şi militar, în anul 1993, Guvernul României a comandat un studiu multidisciplinar la faţa locului, pentru a vedea dacă datele se verifică şi în teren.
Specialişti în mai multe domenii – magnetometrie, hidrologie, topometrie, teledetecţie, arheologie etc. – au muncit câţiva ani şi au realizat studiul. Rezultatele, care nu au fost date publicităţii niciodată, sunt uluitoare.

Tezaure furate cu hărţile ministerului

În 1995, cercetătorii au terminat studiul, cu hărţi cu tot, şi care l-au predat, în două exemplare, beneficiarilor: Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Culturii. Urma să se iniţieze o amplă campanie de săpături arheologice şi să se realizeze un centru turistic excepţional.
Numai că studiile au dispărut, iar în anul 2005 a izbucnit un scandal politic în jurul a 15 brăţări dacice din aur sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa. După cum au spus anchetatorii, brăţările au fost găsite în siturile de la Grădiştea de către hoţii de comori şi scoase apoi clandestin din România.
Au ajuns în Statele Unite, unde un colecţionar american de bună-credinţă a anunţat oficialităţile că aceste artefacte se comercializează pe piaţa neagră. Ulterior, statul român a recuperat o parte din ele şi a demarat o anchetă. Una peste alta, hoţii de comori au ştiut cu exactitate unde să sape după aurul dacic de la Sarmizegetusa – adică nu au bâjbâit pe coclauri, au mers la punct ochit, punct lovit – pe baza hărţilor făcute pe banii României, documente pe care bandiţii le-au primit de la reprezentanţii administraţiei, cei care le “păzesc” şi acum de ochii opiniei publice!
Nimeni nu poate aprecia, nici măcar cu aproximaţie, câte tezaure au fost furate în total de la Sarmizegetusa Regia în ultimii 20 de ani în baza acelor hărţi. “Ştiu de acel studiu. Tocmai de la el am pornit. Dar, cum am deschis gura, m-au dat afară imediat. Sarmizegetusa Regia a rămas rana mea…”, s-a destăinuit Mircea Diaconu.
Acuzaţia fostului ministru al culturii în legătură cu acest caz este deosebit de gravă: “cineva” de la conducerea României împiedică aflarea adevărului legat de siturile arheologice de la Orăştie. Oare de ce?

Nume grele de politicieni în afacerea «brăţărilor dacice»

Dosarul brăţărilor dacice a cuprins 15 podoabe antice de aur descoperite în Munţii Orăştiei de căutătorii de aur şi scoase clandestin în afara ţării începând cu anul 2002.
După ce un colecţionar american a alertat autorităţile române că pe piaţa neagră a SUA se vând obiecte de patrimoniu ale României, autorităţile din ţara noastră au demarat, în 2005, o anchetă penală. Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată a 13 inculpaţi.
Aceştia erau acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, şantaj, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia şi de sustragere a două tezaure alcătuite din 15 brăţări dacice de aur, evaluate la 1,5 milioane de euro. În dosar au apărut, în mod uluitor, şi numele unor grei ai societăţii româneşti: Adrian Năstase, Ioan Talpeş, Dan Iosif, Sergiu Nicolaescu şi Marian Iancu.
Dan Iosif a fost suspectat că ar fi făcut legătura între lumea interlopă a valorilor antice şi unii colecţionari bucureşteni. Marian Iancu a figurat în declaraţii ca fiind unul dintre cumpărătorii unei brăţări de 80.000 de euro, pe care a făcut-o cadou unui prieten. Şi ceilalţi “granzi” au fost nominalizaţi în dosar ca fiind cumpărători. Toţi au fost scoşi ulterior de sub acuzaţii. În dosarul brăţărilor dacice au fost condamnate până, la urmă, 12 persoane, care au primit pedepse între 7 şi 14 ani.

Sorin Golea

0 187

Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă”.
“Ce-ai făcut tu, române? Îți spun eu: ți-ai furat căciula singur!

Nu te-ai limitat la căciulă, ai furat o bucată de traversă să o vinzi la
fier vechi și acum te plângi că faci cu trenul 10 ore în loc de 3, ai furat
componente din sistemul de irigații și apoi te-ai plâns că îți omoară seceta
culturile, ți-ai tăiat bucata de pădure și apoi ai țipat, ca din gură de
șarpe, când casa ți-a luat-o la vale, ți-ai păcălit la cântar clientul
intrat la tine în magazin, apoi ai dat din colț în colț că nu mai ai
vânzare, ți-ai vândut pământul ca să-ți cumperi BMW apoi ai jelit că n-ai ce
mânca, ți-ai aruncat gunoaiele în râuri, in lacuri, pe stradă, în parc, apoi
ai fost indignat că este mizerie, ți-ai deschis firma și ți-ai bătut joc de
angajați, apoi te-ai văitat că ai dat faliment.

Să-ți mai spun? Ba, ți-ai învățat și copilul că necinstea și lipsa de
respect te fac „șmecher” și plin de bani.


Să amintim și despre corupție! Măi române, câți ai corupt tu când n-aveai
răbdare să stai la coadă, la un ghișeu, când vroiai niște facilități care nu
ți se cuveneau, când nu doreai să mai plătești taxe ca să te dai mare cu
excursii pe la dracul în praznic?

Vrei educație? Păi de unde? Ai uitat când reclamai profesorul că ți-a tras
de urechi odrasla pentru că era obraznică?
Când l-ai mutat la o alta școală,
vezi doamne că aceea e mai „cu moț”, ajungând sa îți ruinezi copilul și
școala? Când îți agasai propriul copil cu meditații peste meditații pentru a
demonstra că mutarea lui la altă școală este benefică? Doar sufletul lui de
copil știe cât suferă și nu, nu îți va recunoaște niciodată cât îl doare și
cât este de obosit, de frica să nu te supere. Când ai mulțumit ultima dată
unui profesor care, poate cu trudă și în condiții precare, ți-a făcut
copilul „om”? Te-ai întrebat cât ai contribuit tu la educația copilului tău?
Te-ai întrebat dacă tu, în locul acelor profesori, ai fi fost mai bun? Te-ai
întrebat, măcar o singura data, cât de bine i-ai făcut copilului tău? Lui
sau ție? Ai uitat când, fără urmă de considerație, ți-ai vorbit de rău
părinți, copii, profesori, vecini…? Ce faci tu pentru țara și pământul tău
natal?

Ești mândru?
Când ai luat atitudine că cineva ascultă tare muzică, în autobuz, sau că
cineva face scandal într-un loc public? Când ai vorbit ultima oară fără

(cpm, plm) bip-uri…?

Ce-ai făcut tu, ca cetățean de rând, române ? Nimic! Ai contribuit cu vârf
și îndesat ori prin tăcere ori prin participare. N-ai vrut să știi de
solidaritate, n-ai vrut să auzi de cinste, ai vrut doar vila și mașina
bengoasă, chiar dacă rahatul de la vila ta polua lacul din vecinătate și
pentru pământul pe care ți-ai construit-o ai dat șpagă la primar, să-l
treacă în intravilan.
Datorită celor ca tine au avut de suferit cei onești, cei cu bunul simț la
purtător, cei care au știut că bunăstarea nu este o consecință a șmecheriei,
mitocăniei, arivismului și lipsei de scrupule. Din cauza ta au ajuns
ceilalți pribegi, mulțumindu-se cu resturile de la masa altora, pentru că tu
nu te-ai implicat, pentru că ție nu ți-a păsat, pentru tu ai aplaudat
nedreptățile de care te foloseai să-ți fie bine trăgând după tine și o
gloată de buimaci care spera că totul va fi roz, din secunda doi, dacă te
urmează.

Nu mai arăta cu degetul spre alții! Arată spre tine!
De-aia n-ai o țară ca afară! Pentru că te doare la bască de lege, de țară
(pe care o înjuri pe unde te duci), pentru că te doare în flecul de la
pantof de toți și toate, chiar și de mamă-ta, de copilul tău și pentru că,
oricât ai primi tot ți se pare prea puțin cât timp vine altul și-ți promite
mai mult.
Ai cerut, dar n-ai dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua”
îngrijitoarei care spăla scara blocului sau măcar… un pet în lada de
gunoi!…”

Florin Piersic

Nimic nu e mai scump decat ce primesti gratis.

0 202

Procurorii brașoveni cercetează doi rromi din localitatea Teliu după ce aceștia au agresat și rănit luni un jandarm al Grupării Mobile, iar o autospecială a fost avariată în timpul unei acțiuni a forțelor de ordine în localitate.
Totul a început cu instrumentarea unui dosar de furt. Polițiștii și jandarmii au fost trimiși să soluționeze o plângere formulată de o societate din Teliu, din incinta căreia s-au furat mai multe țevi.

Polițiștii și jandarmii au ajuns la locuința autorilor furtului și i-au chemat la poartă pe suspecți. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani și un tânăr de 17 ani.
Aceștia l-au amenințat cu toporul pe unul dintre polițiști și au început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente spre oamenii legii lovindu-l pe unul dintre jandarmi în picior.

De asemenea o mașină a Grupării Mobile de Jandarmi a fost avariată sub ploaia de bolovani. Echipajul a cerut întăriri prin stație pentru aplanarea incidentului. Agresorul de 33 de ani a fost reținut, iar tânărul de 17 ani este căutat, după ce a reușit să fugă.
Cei doi sunt acuzați de ultraj, lovire și alte violențe, vătămare corporală, distrugere și furt. Dosarul este acum instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Vedeți și articolul: ,,Creștinește. Ni se revoltă valohttps://infobrasov.net/crestineste-ni-se-revolta-valorile-diasporeze-romulanii-din-telui-au-luat-cu-asalt-primaria/.rile diasporeze! Romulanii din Teliu au luat cu asalt Primăria!

Iulian Rinder

P.S foto: Barikada.ro

0 148

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cică a rambursat în luna martie TVA în valoare de aproape 4 miliarde de lei, pentru 24.526 de deconturi, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Conform documentului, media rambursărilor din primele două luni ale anului 2020 a fost de 1,6 miliarde de lei.
„De la data declarării stării de urgenţă, ANAF a accelerat procesul de rambursare a TVA prin relocarea personalului implicat în acţiunile de control suspendate. Totodată, ANAF a desfăşurat campanii în rândul contribuabililor care au solicitat rambursarea de TVA, pentru a fi pregătite cu rapiditate compensările şi restituirile de taxe, necesare în derularea procedurii de rambursare”, se menţionează în comunicat.
Astfel, în vederea implementării mecanismului de rambursare care vizează soluţionarea rapidă a deconturilor de TVA, ANAF a elaborat un proiect de act normativ care se află în prezent în circuitul de avizare internă.

Potrivit ANAF, situaţiile în care există indicii de evaziune fiscală, ca urmare a analizei de risc, precum şi cele sesizate de cetăţeni, vor fi investigate de DGAF prin utilizarea activităţilor specifice de la distanţă.
Reprezentanţii ANAF reamintesc contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (pentru depunerea declaraţiilor şi obţinerea de informaţii), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro. Informaţii generale în domeniul fiscal şi IT se pot obţine prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60.
De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenţiei pentru a obţine informaţii generale în domeniul fiscal şi IT.

Atenție, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF sunt împuterniciţi să se deplaseze pe teren pentru a verifica respectarea interdicţiilor stabilite prin ordonanţele militare.
Deși se laudă că au constatat în cazul a 11 contribuabili încălcarea măsurilor dispuse prin ordonanţele militare, aplicând amenzi în sumă de 674.000 lei, nu se suflă nimic de recuperarea fraudelor. ANAF deși are obligații să recupereze banii furați de la statul român nu spune nimic despre miiardele ce trebuiesc recuperate. Daca s-ar apuca de treabă și ar recupera cel puțin jumatate din valoarea constatată de parchetarii de la DNA prin dosare am moderniza nu doar sistemul sanitar ci și educația sau administrația.

Vlad T.

0 191

Analistul Ion Cristoiu face o predicție sumbră, într-un interviu pentru Mediafax, afirmînd că cetățenii vor avea nevoie de intervenția armatei pentru a stăvili valul infracțional în pregătire, venind dinspre unii dintre românii reveniți din diaspora.
”De armată va fi nevoie în perioada următoare în legătură cu dezordinea socială.
A venit o mare parte din lepra societății Occidentale, românii care erau acolo, ei sunt și ăștia care cerșeau, furau. Paradoxul este că sunt cei mai mari purtători de viruși pentru că la Paris, Milano, ei lucrau în aglomerații, că nu furau portofele decât în aglomerații.
Ei sunt și rebeli, dar în curând nu vor avea ce să consume și vom avea probleme cu ei, atunci ar trebui probabil patrule ale Armatei în zone rău famate.
Vor avea și oamenii normali probleme cu ei. Ei nu au reticențe să îi jefuiască.
Cred că atenția autorităților trebuie să se îndrepte și către bătrânii singuri, aceste bande se vor da de la Poștă, de la ONG-uri și dacă se va sparge o casă, vecinii nu vor avea curaj să sară pentru că iau coronavirus” afirmă analistul. (B.I.)
inpolitics.ro & Lupul Dacic 

0 164

 Având în vedere evoluţia pandemiei cu COVID – 19 la nivelul României, precum şi măsurile restrictive de circulaţie a persoanelor şi bunurilor dispuse de Guvernul României ca urmare a instituirii stării de urgenţă, la nivelul fiecărei unităţi de vânzare cu amănuntul înregistrată sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, trebuie să fie elaborat un plan de urgenţă. Acesta, trebuie să conţină măsurile necesare ce trebuie aplicate pe întreaga perioadă a instituirii stării de urgenţă, luând în considerare cel puţin următoarele aspecte:

 I.RECOMANDĂRI PRIVIND PERSONALUL LUCRĂTOR:

 a) Pentru a preveni răspândirea COVID-19, personalul angajat trebuie să menţină permanent distanţa socială recomandată de minim 1,5 metri faţă de ceilalţi angajaţi, dar şi de cumpărători, distanţă stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU).

b) Operatorul din domeniul alimentar trebuie să identifice şi să implementeze unele măsuri operaţionale, pentru a face posibilă interacţiunea cât mai redusă între personalul angajat al unităţii dar şi între personalul angajat şi cumpărători (ex. grafic de utilizare a vestiarelor destinate personalului angajat, astfel încât să se evite interacţiunea între angajaţi, dezinfectarea vestiarelor, limitarea accesului cumpărătorilor la nivelul unor raioane pe perioada în care se face reaprovizionarea cu alimente, închiderea temporară a magazinului pentru realizarea operaţiunilor de dezinfecţie, dotarea spaţiilor în care se efectuează plata produselor alimentare cu mijloace de limitare a contactului personalului cu clienţii – geamuri/panouri transparente, etc).

c) Monitorizarea permanentă de către operatorul din domeniul alimentar a stării de sănătate a personalului angajat care îşi desfăşoară activitatea la nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul şi interzicerea desfăşurării activităţii pentru acele persoane care au simptomatologie asemănătoare COVID-19.

d) Personalul angajat trebuie să se spele pe mâini înainte de: a începe munca, după strănut sau suflarea nasului, înainte de manipularea mâncării gătite sau a preparatelor gata pentru consum, după manipularea sau pregătirea alimentelor crude, după manipularea deşeurilor, după realizarea operaţiunilor de igienizare, după folosirea toaletei, după ce a mâncat, băut sau fumat, după manipularea banilor, dupa scoaterea mânuşilor de protectie si în general, în mod regulat.

e) Personalul angajat trebuie să evite contactul cu persoane care prezintă simptome ale bolilor respiratorii, cum ar fi tuse şi strănut, etc.

f) Personalul care manipulează produsele alimentare şi care utilizează mănuşi de protecţie, trebuie să se asigure că acestea sunt schimbate frecvent şi că mâinile sunt spălate înainte de a pune mănuşile, între schimbarea mănuşilor şi după îndepărtarea acestora.

g) Spălarea mâinilor este necesară chiar şi atunci când se utilizează mănuşi, deoarece mănuşile contaminate pot răspândi germeni pe mâini când acestea sunt îndepărtate.

h) Mănuşile de protecţie trebuie schimbate după desfăşurarea unor altor activităţi cum ar fi deschiderea/închiderea uşilor cu mâna, golirea coşurilor, manipularea banilor, etc.

i) Personalul care manipulează produse alimentare trebuie să poarte un echipament de protecţie corespunzător compus din halat de culoare deschisă, bonetă, mască de protecţie, pantaloni şi încălţăminte adecvată, ce trebuie menţinute într-o stare de igienă corespunzătoare.

 II.RECOMANDĂRI PRIVIND ACCESUL CONSUMATORILOR ÎN UNITĂŢILE DE VÂNZARE CU AMANUNTUL.

 a) Accesul consumatorilor în unităţile de vânzare cu amănuntul trebuie să se realizeze într-un număr limitat, astfel încât să poată fi respectată distanţa socială recomandată de minim 1,5 metri între consumatori şi între vânzători, stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU).

b) Pentru respectarea acestei dispoziţii, la nivelul fiecărei unităţi de vânzare cu amănuntul vor fi postate afişe informative pentru consumatori, se va desemna personal responsabil pentru supravegherea respectării acestei dispoziţii sau vor fi realizate avertismente/anunţuri audio în mod repetat prin care se informează cu privire la măsurile generale necesare de prevenţie, inclusiv pentru situaţiile în care aceştia prezintă semne clinice reprezentate de tuse, strănut, febră, etc.

c) Consumatorii care intră în spaţiile din unităţile de vânzare a alimentelor trebuie să utilizeze mijloacele de dezinfecţie amplasate la nivelul intrărilor, conform indicaţiilor din partea unităţii.

d) De asemenea, consumatorii trebuie să fie informaţi şi asupra necesităţii ca în incinta unităţilor de vânzare cu amănuntul, pe cât posibil să nu intre în contact direct cu alte persoane, iar consumul produselor alimentare în incinta acestor unităţi să fie interzis.

e) în cazul în care, ca urmare a controalelor proprii ale unităţii sunt identificate persoane/consumatori care în mod evident nu respectă regulile minime de igienă sau distanta sociala recomandata, trebuie să fie dispuse măsuri de atenţionare, iar în cazul în care acestea nu se conformează se poate dispune măsura excluderii din unitate.

 III.RECOMANDĂRI PRIVIND IMPLEMENTAREA PLANULUI DE CURĂŢARE SI DEZINFECŢIE IN UNITĂŢILE DE VANZARE CU AMANUNTUL IN INCINTA CARORA CONSUMATORII AU ACCES

 a) Echipamentele şi ustensilele trebuie curăţate ori de câte ori este nevoie şi dezinfectate, utilizând produse/substanţe printr-o modalitate ce asigură realizarea unei igienizări şi dezinfecţii corespunzătoare.

b) Unităţile de vânzare cu amănuntul vor aplica măsuri corespunzătoare privind curăţarea şi dezinfecţia spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor astfel încât să se prevină contaminarea alimentelor (de exemplu, prin apă, lichidele folosite la spălare sau prin soluţiile de dezinfectare).

c) Produsele folosite la curăţare şi dezinfecţie trebuie să corespundă utilizării preconizate, respectiv să aibă un efect virucid şi folosite în conformitate cu instrucţiunile producătorului. Acestea trebuie să fie identificate în mod corespunzător, depozitate în afara zonelor de preparare a alimentelor şi utilizate de o manieră care nu permite contaminarea alimentelor. Lista publică a acestor produse poate fi consultată la adresa http://www.ms.ro/2017/01/17/registrul-national-al-produselor-biocide/ la rubrica TP3 si TP4.

d) Acţiunile de curăţare/dezinfecţie în unităţile de vânzare cu amănuntul se realizează în mod obligatoriu de cel puţin două ori pe zi, cu un interval de cel puţin 4 ore între două operaţiuni, la nivelul pardoselilor, holurilor şi uşilor de acces, vitrinelor, căsuţelor de păstrare a obiectelor înainte de a intra în unitate, coşurilor de cumpărături, etc, cu care consumatorii pot veni în contact.

e) O atenţie deosebită se va acorda dezinfecţiei coşurilor/cărucioarelor utilizate de consumatori pentru transportul alimentelor în interiorul şi exteriorul unităţii, fiind necesar ca acestea să fie aspersate la un interval de cel puţin două ore cu o soluţie pulverizată pe întreaga suprafaţă a acestora, într-un spaţiu/zonă separată faţă de zonele de vânzare a alimentelor.

f) Echipamentele şi instrumentele folosite la curăţare şi dezinfecţie trebuie păstrate separat pentru a preveni contaminarea alimentelor, ustensilelor şi hainelor personalului.

g) De asemenea, vestiarele şi toaletele utilizate de personalul lucrător trebuie menţinute curate/dezinfectate în permanenţă.

h) Echipamentele de protecţie a personalului folosite la curăţarea vestiarelor şi toaletelor trebuie utilizate doar în acest scop.

i) La nivelul căilor de acces în unităţile de vânzare cu amănuntul frecventate de un număr semnificativ de persoane (supermarketuri, hipermarketuri etc), este necesară amplasarea tăvilor impregnate cu substanţe dezinfectante pentru încălţăminte, precum şi a soluţiilor de dezinfecţie a mâinilor, pentru consumatori, în dreptul cărora să fie afişate informaţii referitoare la modalitatea şi obligativitatea de utilizare a acestora.

j) Unitatea trebuie să întreprindă permanent măsuri de verificare a respectării acestor reguli pe întreaga perioadă a menţinerii stării de urgenţă.

 IV.MĂSURI SUPLIMENTARE RECOMANDATE A FI DISPUSE LA NIVELUL PIEŢELOR AGROALIMENTARE.

 Administratorii pieţelor agroalimentare trebuie să ia măsurile necesare asigurării unui flux de personal optim prin care să se asigure respectarea distanţei sociale recomandată de minim 1,5 metri între cumpărători, dar şi între cumpărători şi comercianţi, stabilită de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU).

De asemenea, aceştia trebuie să se asigure de faptul că sunt efectuate cu frecvenţă adecvată (cel puţin 1 dată pe zi) acţiuni de curăţare/dezinfecţie a pieţei, la nivelul pardoselilor, uşilor de acces, dispozitivelor de expunere a mărfii (tarabelor), cu care consumatorii şi comercianţii pot veni în contact.

Administratorii pieţelor precum şi producătorii agricoli/vânzătorii din cadrul acestor pieţe, trebuie să se asigure că sunt respectate regulile generale de igienă şi personalul dispune de mijloace de protecţie adecvată precum mănuşi sau mască de protecţie (după caz).

La nivelul pieţelor agroalimentare frecventate de un număr semnificativ de persoane, este necesară amplasarea tăvilor impregnate cu substanţe dezinfectante pentru încălţăminte, precum şi a soluţiilor de dezinfecţie a mâinilor, pentru consumatori, în dreptul cărora să fie afişate informaţii referitoare la modalitatea şi obligativitatea de utilizare a acestora.

De asemenea, se recomandă ca zonele de intrare în pieţele agroalimentare să fie separate de zonele de ieşire.

V.MĂSURI RECOMANDATE FERMELOR COMERCIALE SI EXPLOATATIILOR DE TIP A

Avand in vedere situatia generata de pandemia cu COVID-19, va recomandam :

  • actualizarea planului de continuitate la conducerea fermei in cazuri de urgenta, in paralel cu asigurarea starii de sanatate a personalului.
  • asigurarea supravegherii eficiente a personalului in contextul evolutiei COVID-19
  • notificarea DSVSA Brasov a oricarei modificari aparute in desfasurarea activitatii sanitar veterinare din cauza COVID-19 pentru identificarea unor solutii rapide
  • informarea si instruirea personalului privind situatia COVID-19 si necesitatea mentinerii permanente a regulilor adecvate de igiena personala si in ferma.
  • intocmirea unui plan pentru asigurarea necesarului de furaje/medicamentelor necesare
  • elaborarea de proceduri prin care sa se limiteze diferite contacte si prin care sa se efectueze doar actiuni stricte pentru aprovizionarea unitatii (soferii care livreaza materii prime sa nu coboare din masina,sau daca coboara sa fie echipati corespunzator sau realizarea aprovizionarii prin transbordare, proceduri pentru documente/certificate respectarea regulilor de biosecuritate).
  • impartirea personalului in ture, astfel incat sa nu se intersecteze. Acolo unde este posibil se recomanda autoizolarea si cazarea personalului in ferma pentru o perioada mai lunga de timp.
  • implementarea adecvata a programelor permanente de igienizare si dezinfectie.
  • nu se mai accepta persoane straine in ferma, exceptie fac medicii veterinari de libera practica imputerniciti si medicii veterinari oficiali, in situatii in care apar probleme legate de bunastarea sau sanatatea animalelor. Sunt exceptati de la interdictie si soferii mijloacelor de transport care intra in ferma pentru aprovizionare (furaje , medicamente), si cei care asigura transportul animalelor.
  • notificarea DSVSA Brasov cu privire la orice disfunctionalitate aparuta in activitate sub raportul persoanelor suspicionate/contaminate, aflate in carantina sau izolare la domiciliu.

D.D.

0 249

Tribunalul Brașov a amânat pronunțarea într-unul dintre dosarele fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu. Măsura a fost luată pe fondul măsurilor dispuse, inclusiv în instanțe, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 (coronavirus). De altfel la fel urmează să se întâmple și în cazul ce se judecă la Curtea de Apel în cazul Scripcaru dosarul CET unde prejidiciul este de 1,9 milioane de lei. ,,Scripcaru din nou amânat în dosarul CET. Coronavirusul a băgat în anonimat subiectul!”
În caz fostului președintele Consiliului Județean reamintim că procurorii DNA au arătat, în rechizitoriu, că faptele s-ar fi desfăşurat în perioada noiembrie 2006- noiembrie 2014. Atunci Aristotel Căncescu şi Radu Petru Ispas (în calitate de administrator public al judeţului Braşov) s-ar fi folosit de funcţii pentru interesele proprii şi ale firmelor Gotic şi Ramb Sistem, respectiv ale persoanelor care le administrau, conform procurorilor.

Coronavirusul le mai dă timp lui Căncescu și Ispas
Coronavirusul nu i-a facut același favor dnei Aurelia Popescu care a decedat de ceva timp. Daca se mai continuă cu amânări și cu pandemia cine mai știe câți mai rămân pentru duba de… Codlea.
Totuși, spune instanța, „Având în vedere art.4 din Hotărârea de Colegiu nr.7/16.03.2020, amână pronunţarea la 02.04.2020”, se arată pe site-ul instanței.
În funcție de cum evoluează situația în România, este posibil ca pronunțarea să se amâne și la începutul lunii viitoare. Dosarul în care se așteaptă pronunțarea îi mai are ca inculpați pe Aurelia Popescu, Cristian Emil Cirică, Ion Diniță, Viorel Costea, Ioan Boțoman, Maria Gheorghieș, Radu Petru Ispas, Mircea Constantin Popa, Gabriel Bâgiu, Bogdan Aurelian Rusu, SC Canaris SRL, SC Canaris SRL prin administrator judiciar Top Expert SPRL prin reprezentant legal și SC Canaris SRL prin administrator judiciar Pro Insolv IPURL.
Dosarul a ajuns la Tribunalului Braşov, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe, luând act de faptul că Diniţă şi-a dat demisia dinParlament.

În acest context, ÎCCJ nu mai avea competență să judece acest caz. Trimis în judecată de peste cinci ani Aristotel Căncescu a fost trimissă răspundă în fața inbtanței în data de 17 decembrie 2014 de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov. El era în arest la domiciliu la acea vreme, fiind acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (cinci infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Iat ce susțineau la rândul lor procurorii DNA  în rechizitoriu, respectiv că .„Concret, în perioada 2006-2007, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică – licitaţie deschisă, Consiliul Judeţean Braşov, reprezentat de inculpatul Aristotel Căncescu, a încheiat două contracte cu societatea comercială Gotic SA Braşov, declarată câştigătoare a licitaţiilor, reprezentată de inculpatul Diniţă Ion, în calitate de director general”, susțin reprezentanții DNA.

De la 9 milioane de lei la 101,75 milioane date cu dedicație la drumari
Contractele menționate aveau ca obiect întreţinerea, reparaţia şi salubrizarea drumurilor judeţene şi execuţia, finalizarea şi întreţinerea drumului Rupea – Racoş. Contractul de concesiune din 20 septembrie 2007, privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov (întreţinere şi salubrizare în sezonul rece – deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară), a fost încheiat pe o perioadă de şase ani şi a avut o valoare totală de 9.724.823.3 lei cu TVA.
Deşi în cuprinsul documentului nu erau prevăzute modalităţi concrete de modificare a preţului contractului de achiziţie publică, acesta a fost modificat de cinci ori, în perioada 2008-2012. Urmare a acestor majorări nelegale, valoarea totală a contractului a ajuns la suma de 101.750.482,28 lei cu TVA, faţă de valoarea iniţială de 9.724.823,30 lei cu TVA, înregistrându-se o creştere cu 1.046,29 %”, susţin procurorii. Actele adiţionale au fost semnate de Aristotel Căncescu, Emil Cirică, Aurelia Popescu şi alte persoane, din partea Consiliului Judeţean Braşov, iar din partea firmei Gotic SA, de către Ion Diniţă.
„Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul celui de-al doilea contract, în valoare de 14.064.497,52 lei cu TVA, preţul acestuia fiind modificat prin trei acte adiţionale, în perioada 2008-2010, semnate de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian, Ispas Radu, Aurelia Popescu, Costea Viorel şi alte persoane, iar din partea firmei Gotic SA de către inculpatul Diniţă Ion. Actualizarea preţului s-a făcut în urma unei înţelegeri frauduloase între inculpaţii Diniţă Ion şi Căncescu Aristotel Adrian, fără a exista vreun temei de fapt sau de drept pentru aceasta, urmărindu-se doar ca primul să obţină necuvenit o importantă sumă de bani din fondurile publice. De menţionat este faptul că ultimul act adiţional a fost încheiat în realitate după ce contractul expirase, iar apoi a fost antedatat”, au precizat procurorii în rechizitoriu. Bani virați în cont pentru servicii de publicitate și reclamă Imediat după atribuirea către SC Gotic SA a contractului de achiziţii publice din 10 noiembrie 2006, au fost virate, cu titlu de servicii publicitate şi reclamă, în perioada în perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007, importante sume de bani ce au totalizat 1.160.979 lei, către SC Canaris SRL, societate deţinută de Căncescu, potrivit DNA.„Toate cele 26 de contracte de publicitate au fost semnate din partea SC Canaris SRL de către inculpatul Rusu Bogdan Aurelian, director al societăţii. În realitate, contractele sus-menţionate sunt fictive, nu au fost executate vreodată, scopul acestora fiind doar acela de a disimula adevărata natură a sumelor de bani virate de către inculpatul Diniţă Ion, respectiv foloase necuvenite date inculpatului Căncescu Aristotel, pentru ca acesta din urmă să îi atribuie contracte de achiziţii publice, în calitatea sa de preşedinte al CJ Braşov„, potrivit rechizitoriului.

Vom continua mâine.

Iulian Rinder

0 220

Nu voiam să mai scriu despre acest subiect, am scris suficient și, mai ales scriu destul alții, cei mai mulți pur și simplu ca să se afle în treabă. Dacă m-am decis să reiau subiectul este pentru că iată, se confirmă ce spuneam referitor la incompetența, indiferența și inconștiența criminală a autorităților române care abia în ultimele zile s-au gândit să facă ceva. Abia acuma  au realizat și autoritățile române că acest COVID 19 are pașaport pentru România. Deși virusul a apărut de acum aproape 3 luni, ai noștri guvernanți acuma au realizat că și noi ne putem contamina.

Abia acuma ai noștri guvernanți au început să se gândească la măsuri „preventive” care pentru ei se limitează la măsuri de  autoizolare a celor suspecți sau infectați. Acum două săptămâni ministrul Polisano se lăuda că în toate județele sunt create în spitalele județene secții pentru internarea celor depistați pozitiv. Cu toate astea, la apariția primului caz, cel de la Târgu-Jiu, acesta a fost transportat la București. Deci, minciună !

Abia acuma, autoritățile s-au gândit  că nu au măști, nu au „izolete”, nu au teste pentru verificarea suspecților, nu au locuri de izolare, și ni se spune azi, că se fac eforturi pentru aprovizionarea cu cele necesare, care vor veni peste cam două săptămâni.

Abia acum o săptămână au inceput să se facă publice oarece măsuri de „luptă împotriva” virusului, dar toate țin de măsuri pe care trebuie să și le ia cetățeanul, care trebuie să fie și pacient și doctor și organ de poliție. Organele oficiale guvernul, Ministerul Sănătății nu fac altceva decât să facă apel la cetățeni iar în cazul în care aceștia, inconștienți, poate la fel ca guvernanții, poate mai puțin, nu se conformează „recomandărilor,” sunt amendați sau li se întocmește dosar penal, indiferent că au fost sau nu infectați. Deci împotriva cetățenilor care nu iau măsuri de prevenție se face dosar penal, dar împotriva autorităților, miniștrilor și celor plătiți să se ocupe de sănătatea noastră, care au stat în adormire două luni, nu se ia nici o măsură, deși tot ce se întâmplă se întâmplă şi din cauza lor. Până acuma autoritățile ne-au umplut ecranele cu mesaje de liniștire, că la noi nu vine nici un virus, că e doar o gripă, că nu a murit nimeni la noi, că nu avem nici un caz, deci nici nu vom avea. Atitudine criminală, și totuși nimeni nu e tras la răspundere.

Abia acuma se pune problema filtrelor pe aeroporturi, la vămi, și impunerea carantinei pentru cei care vin în țară, deși virusul este prezent în aer de două-trei luni. Până acuma autorităților s-au ferit să impună măsuri de carantină celor care intrau în țară, de teamă să nu facă oamenii scandal și să nu piardă cumva voturi la alegeri pentru măsuri ”nepopulare”. Pe ei în interesau mai mult voturile decât starea de sănătate a cetățenilor.

Abia acuma s-au gândit să cumpere și ei detectoare termice pentru aeroporturi, dar la vămi nu. La sfârșitul săptămânii trecute am făcut o vizită de o oră unui prieten din Ungaria. La intrarea și ieșirea din vama Turnu-Arad, nici măcar o măsură de verificare, nimic, nici măcar inutila  declarație pe proprie răspundere că nu am fost în zone sau în contact cu cineva virusat, nici că ma doare ceva, sau am strănutat de trei ori în ultimele 24 de ore. Nimic, dar nimic, nici la noi la vamă nici la unguri. Și atunci despre ce vorbim? Nici măcar acum nu s-au luat măsurile necesare, dar ne lăudăm că le-am luat.

Abia acuma televiziunile au început să ia în serios virusul, abia acuma au început să realizeze că de fapt acest virus „mai puțin periculos decât gripa obișnuită”,  cum zice media de o lună și ceva la indicațiile de partid, pentru că au murit până acuma 50 de gripă și nici unul de Coronavirus, trebuie luat în seamă pentru că:
– nu se știe de unde a apărut (China, USA, …) și ce efecte are, pe ce termen și cum va evolua;
– nu are un vaccin;
– se răspândește foarte repede și nici nu se știe sigur prin ce forme;
– are mai multe tulpini care dau efecte diferite;
– nu se știe cu adevărat cum poate fi oprit.

Au apărut fel de fel de informații „pe surse” . Inițial s-a spus că au avut efect Tamiflu combinat cu medicamentele care se dau celor bolnavi de SIDA. Așa a dispărut Tamiflu de pe piață.
Acuma a ieșit altă „informație” conform căreia coronavirusul se previne și se combate cu vitamina C. A început deja vânătoarea de vitamina C și parcă văd că până mâine nu se mai găsește, deși Româna e plină de fructe și legume care conțin vitamina miraculoasă și sunt mult mai eficiente, căci sunt naturale, nu chimicale.
Asta, dacă chiar s-ar confirma informația. Dar până să se confirme,  va mai veni un breaking-news care ne va trimite să cumpărăm cine știe ce căcăreze de capră – musai de Sibiu -, și uite așa va înflori și zona Sibiului din nou iar capra va fi beatificată, fie că e ortodoxă sau protestantă.

Ne aflăm în fața unei necunoscute și faptul că a apărut nu se știe de unde, „transformat” de la vietăți cu sânge rece, care nu au nimic comun cu omul, ar trebui să dea de gândit marilor strategi.  Acest aspect este cel mai  periculos, indiferent de efectele sale, pentru că dacă e un produs de sinteză, indiferent de sursă, primele întrebări care ar trebui puse sunt : cine ? xcum ? şi de ce l-au produs și cu ce scop  a fost eliberat sau „promovat”. Dar nimeni nu se preocupă de acest subiect, nimeni nu caută sursa.

Abia acuma autoritățile au decis să oprească intrarea virusului în țară, cel puțin la nivel declarativ,luând decizia de a tine în carantină pe toți cei care vin din zone contaminate, că până acuma veneai, declarai că nu ai nici un virus în bagaje și treceai liniștit. Apoi, dacă se îmbolnăvea careva, începea „munca de teren” cu verificarea „contacților” o adevărată muncă de Sisif, care putea fi evitată dacă se impunea carantina din primul caz apărut în Europa.

Și totuși  nici acuma nu s-a făcut cine știe ce, pentru că:
sunt trecuți în carantină doar cei care vin din anumite țări care sunt cunoscute cu epidemie, dar asta nu înseamnă că nu se poate lua virusul din alte aeroporturi prin care au circulat unii infectați, ca să nu mai spun de „șmecherii” care vin din Italia, dar o iau pe alte rute, din mai multe halte, sau chiar cu scurte șederi în zone nevirale. Românul este specialist în ocolirea legilor, mai ales cele românești, făcute în ciuda legii;
nu avem încă în toate punctele de intrare în țară dispozitive sau tehnică de verificare, testare, nici personal  medical, nici forțe de ordine pentru a opri eventuali recalcitranți, nici locuri de carantină, nici măști;
– se întră încă în țară fără cea mai mică măsură de verificare. La Aeroportul Internațional „Henri Coandă” există un singur termoscanner care este mutat de la o intrare la alta, dar nu este verificat nimeni la ieșire. Abia acuma se pune problema dotării și a celorlalte aeroporturi. Înseamnă că la anu’ sau la Paștele Cailor vom vedea astfel de scannere și la vămi;
s-a pierdut startul, abia acum încep să „înflorească” cazurile, abia acuma încep să apară ca bolnavi cei care au intrat în țară  acuma două săptămâni, când a apărut primul caz, dar nimeni nu știe de unde s-au procopsit cu virusul sau la a câte mână sunt, pentru că la unii  se manifestă, la alții poate nu și nu știi de unde l-ai furat;
organele de interne bâjbâie, au trecut deja la măsuri de pedepsire a celor care prin ne-declararea zonei din care au venit în țară, au acționat pentru  „zădărnicirea combaterii bolilor” sau altfel spus, încălcarea art 352 CP. Atâta sunt în stare să facă autoritățile, să dea amenzi și să pedepsească, inclusiv pe cei care nu respectă legile din cauza lor.

Canalele de televiziune aflate în slujba puterii încă mai susțin aberații, că la noi nu a murit nimeni, că la noi nu e ca în China sau în Italia, că la noi nu au fost cazuri grave, că avem totul sub control. De fapt situația este cu totul invers, la noi când va înflori și exploda cu adevărat virusul, vom fi fii ploii, pentru că  pe de o parte nu va mai ști nimeni cum și de unde s-a infectat, pe de altă parte vor apărea așa de multe cazuri simultan, încât va fi imposibil să mai stea cineva să încerce să afle ceva. Autoritățile chiar dacă ar dori să mai facă ceva, vor fi depășite de numărul de cazuri.  Practic până acuma nu s-a făcut nimic pentru a preveni intrarea bolii în țară, iar Italia este doar o mică parte din ceea ce se va întâmpla în România.

Nu s-au luat măsuri pentru prevenirea nici măcar a speculei sau aprovizionarea populației la prețuri normale cu produsele cerute. Se puteau oferi facilități fiscale celor care importă măști, mănuști chirurgicale, dezinfectanți, sau producătorilor autohtoni. Nimic. Asta trebuia făcut de acuma două luni, acuma nu mai dă nimeni nimic, fiecare ține pentru el. În condițiile în care, iată într-o familie în București avem aproape toți membrii unei familii cu virus, inclusiv o femeie  gravidă,  iar în București, numai astăzi au apărut 8 noi cazuri, trebuie să înțelegem că pentru noi circul abia de acum va începe. Dacă românii au golit magazinele încă de când a apărut virusul în China, ce se va întâmpla acuma, când deja avem peste 20 de cazuri confirmate?

Culmea este că totuși guvernanții, partidul aflat la guvernare sunt îngrijorate nu de sănătatea românilor ci de alegerile anticipate.  Acuma a început să le fie teamă că parlamentarii, sub presiunea unor moderatori din media sau a populației, vor solicita votarea guvernului și le dau peste cap atât pesediștilor cât și peneliștilor, aranjamentele privind alegerile anticipate. Alții plâng de mila transportatorilor și afaceriștilor care se văd părăsiți de clienți, le scade cifra de afaceri, pentru că astea sunt mai importante decât sănătatea oamenilor. Culmea este că nimeni nu se gândește să scadă prețurile la transport, sau produse și servicii, pentru a mai salva ceva, sau pentru a atrage clientela. Nu, dimpotrivă, toți speculează. Și nimeni nu se gândește să importe produse care sunt necesare, fructe, spirt, dezinfectanți, toți urmăresc doar să dubleze sau tripleze prețul fără a investi. Până la urmă tot proștii vor plăti.

Parcă văd că și această catastrofă va fi folosită electoral, căci deja au început certurile prin studiouri tv unde pesediștii îi învinuiesc pe peneliști că nu au luat măsurile necesare, iar penelistii pe pesediști că nu le-au lăsat bani în conturi să cumpere hârtie igienică sau că au introdus moțiune de cenzură (la insisitentele lor totuși)  iar acuma nu mai pot da O.U.G.-uri prin care să ia măsurile necesare. Criminali inconștienți și unii și alții. Joacă sănătatea oamenilor la păcănele.

Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro

0 379

Desfiinţaţi România, netrebnicilor, nu vă mai prefaceţi că avem o ţară! Nu ne mai minţiţi că România e un stat suveran şi nu ne mai chemaţi la vot!

Ce să alegem, o gaşcă de târâtoare la porţi străine? Nişte nevertebrate încolonate, cu căciulile în mână, la uşa ambasadelor stăpânitoare aici ? De ce să ne amăgim că vă dăm puterea, când, de fapt, cei de afară o au şi o exercită după cum le vine cheful? Cheltuim degeaba bani şi energie, iluzionânu-ne aiurea că bătălia electorală va decide asupra destinului nostru. Nouă ne-a rămas doar dreptul de a scoate din urnă numele slugilor, nu altceva.

Deşi, inşii ăştia – parlamentari şi miniştri, nu-l pomenesc pe preşedintele ilegitim – nu au identitate. Şi-au abandonat-o voluntar, ca nu cumva să-şi supere şefii de la Bruxelles şi Washington. Oameni fără chip şi stare civilă, nişte contururi amorfe şi confundabile unul cu altul, goale. Copii abjecte ale politicianului născocit de o Europă globalizată şi insensibilă la tradiţiile naţionale. Legile trebuie să aibă musai girul ocupanţilor, ca şi mărimea lefurilor, a pensiilor, nimic nu trece de ochiul lor satrapic.

Ne-am vândut economia şi independenţa la ordinele cancelariilor euroatlantice, ne-am trimis aşijderea cetăţenii în pribegie să cerşească o firimitură de condiţie umană inferioară. Suntem monitorizaţi de ani de zile de parcă am fi infractori, ni se interpretează în toate felurile orice gest şi mişcare. Trădătorii s-au înmulţit şi circulă la vedere, unii sunt chiar formatori de opinie. Statul îi decorează şi-i saltă în grade şi ranguri, se bucură de onoruri şi privilegii. Se laudă cu relaţiile lor de dincolo de graniţe şi, din vocaţia delaţiunii, şi-au făcut piedestal. Schengen-ul este sperietoarea cu care ne ameninţă stăpânul, titulatura compromisului suprem. Intraţi în spaţiul nostru doar despuiați şi de-a buşilea, uitaţi că sunteţi români ! ni se repetă întruna. Şantajul politic e botezat corectitudine politică, iar de nu schimbăm legislaţia internă pe placul afaceriştilor străini, ioc investiţii!

Întreprinzătorii muscali ne-au furat la bucată metalurgia, dar nimeni nu le cere socoteală. Subminarea economiei naţionale şi spionajul sunt vini indigene. Procurorii români sunt preocupaţi să-i bage la zdup numai pe afaceriştii neaoşi. Ceilalţi sunt curaţi şi cinstiţi, americanii ne-au chevronizat şi bechtelizat de ni s-a dus buhul, dar ne predau lecţii de morală. Parlamentarii băştinaşi s-au sculat cu noaptea în cap şi s-au îmbulzit, spăşiţi, la un ataşat diplomatic, un ţâşti-bâşti împins de peste Ocean să ne măsoare lipsa de demnitate. Au cearcăne pământii, de la nesomn, şi le tremură bărbăţia de frică. Vocea li s-a piţigăiat şi păşesc umil în salonul yankeului.

Îi explică pierit că sunt puterea legiuitoare şi se scuză că nu l-au întrebat înainte, că nu i-au cerut permisiunea de a legifera. Gazda îi cercetează cu dispreţ şi mestecă arogant chewing-gum. Bleah, ce popor de lingăi ! îşi zice în gând individul care şi-a ataşat la carâmb România. E atâta scârbă în ochii ăstuia că abia se abţine să nu scuipe. America nu s-a învrednicit, de un an şi ceva, să-şi expedieze ambasadorul la Bucureşti, la ce bun ?, în colonie merge şi aghiotantul.

Alţi câţiva diplomaţi s-au repezit la Palatul din Dealul Arsenalului să-i ia la refec pe aleşi, să-i iscodească faţă în faţă. Parlamentarii din republica vasală îşi pun cenuşă în cap, o ţin langa cu proasta comunicare şi promit că nu se va mai întâmpla. Îşi iau angajament să nu-şi mai necăjească supraveghetorii, ce vreţi ?, naivii şi-au imaginat că procedura de legiferare le aparţine lor, nu străinilor ! Năimitul de la Cotroceni râde cu gura lăbărţată şi hăhăie cu tâlc, are şi motive. Păi, nu le spune el mereu, useliştilor, să fie atenţi că altfel îi pârăşte Apusului ?! Ăştilalţi şi ei aidoma, nu se lasă, fiecare umblă cu turnătoriile pe afară. Aşa că desfiinţaţi, netrebnicilor, România, n-o mai batjocoriţi prin oficinele străinătăţii ! (Suflet în exil).

Marian Nazat.
Sursa: Marian Nazat Blog

Numarul: 7467 | Data: 2024-09-27


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT