CLOSE
Search

cum se fura - search results

If you're not happy with the results, please do another search

1 204

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice, a recomandat, miercuri seara, formarea unei comisii parlamentare pentru a analiza rezerva de aur a României și situația acesteia, scrie Mediafax. „Cel mai bine ar fi ca în Parlamentului României să se facă o comisie, fie de la Senat, fie de la Cameră, fie de la amândouă – de fapt, Senatul are aceste atribuții – care să spună așa: dom`le, haideți să vedem situația reală, lăsăm că aducem sau nu aurul. Adică în primul rând, contractul în baza căruia aurul României, în anul de grație, s-a dus din România unde s-a dus el, contractul cu toate clauzele, pentru că acel aur, odată dus acolo, să vedem care sunt costurile de chirie și cine dispune de acest aur”, a spus Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3.
”Acest aur în baza lui se garantează, dar nu de noi, ci de cei care au aurul. De asta trebuie văzut. Nu cumva aurul nostru de astăzi este pus gaj, să zic, într-o operațiune internațională de către banca respectivă. De fapt, dacă vedem acel contract, vom ști exact”, a mai spus ministrul Finanțelor.
Pe baza acelui contract, băncii respective i se poate solicita să prezinte dacă are sau nu vreo garanție, a mai spus ministrul Finanțelor.

Eugen Teodorovici, ministrul finantelor

„În momentul acela, România va vedea exact care este situația și oamenii se vor convinge că nu vrea nimeni să fure vreun aur. Vă dați seama ce aberație? Fură un partid politic aurul țării?! Acestea sunt chestiuni…
Cred că se pune foarte mare preț și pe nivelul foarte jos de cultură financiară care astăzi, din păcate, există. Asta s-a făcut, din păcate, după Revoluție. Clasa politică a ținut, mă refer la partea financiară, foarte jos, tocmai pentru ca oamenii a fi manipulați, astfel de declarații să prindă sămânță”, a mai spus Teodorovici.

Proiectul de lege ce devolează din secretele guvernatorului Isărescu
Președintele PSD, Liviu Dragnea, și senatorul PSD Șerban Nicolae au depus, miercuri, 27 februarie, un proiect prin care Banca Națională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv peste 56 de tone de aur, reiese din datele actuale. Mai exact, proiectul de lege depus miercuri vizează modificarea și completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaționale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme și 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaționale ale țării. Cantitatea de aur din rezervă nu s-a schimbat decât marginal din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este la Banca Angliei, în custodia BNR.
Față de aceste niveluri, reiese că proiectul de act normativ propune ca România să mai păstreze rezerve de aur în străinătate de 5,185 tone, iar repatrierea să fie de peste 56 de tone, respectiv 91,5% din cantitatea actuală.
Față de sfârșitul anului 1989, când rezerva era de 66,4 tone, ea a crescut cu 37,3 tone, respectiv mai mult de 50%.

Acțiunile preș. Iohannes păguboase pentru țară!
În plan extern, am prezentat public o strategie de împrumut, pentru că așa este logica fiecărei țări. (…) Nu pot să ies în piețele externe, pentru că nu am buget. Asta înseamnă că aceia care stau în piață și așteaptă ca România să se împrumute, piața astăzi are bani, România are astăzi costuri foarte reduse de împrumut. Undeva, în timpul acestui an, timpul de împrumut se reduce. Se știe cu cât vreau să mă împrumut și clar că ceia care vor oferta, la un moment dat, or să crească prețurile, pentru că nu mai am de unde să mă împrumut, într-un timp foarte scurt, cu sume foarte mari. Aceste lucruri cineva trebuie să și-l asume

Ministrul Finanțelor a mai susținut că, anul trecut, când România a adorit să se împrumute din extern, atunci ieșeau cu declarații cei din Opoziție și președintele Klaus Iohannis, ceea ce în piață „dădea costuri mai mari de împrumut”.
Oficialul de la Finanțe a precizat că mai sunt afectate autoritățile locale, care primesc mai puțini bani, alocațiile pentru copii, care nu mai sunt majorate de la 1 martie, și programele din agricultură finanțate din bani europeni.
„Din momentul în care Curtea motivează decizia, în maxim cinci zile, președintele poate să asigure publicarea în Monitorul Oficial”, a mai spus Teodorovici.

„România pierde prin declarațiile președintelui, dar dumnealui, cred că e abordarea domniei sale, e una dintre armele din pachetul acela meschin cu care crede că va câștiga Președinția. Așa crede dânsul că e o miză electorală, dar repet e o bătaie de joc dar ca și Guvern, ca și țară. Spune ce ai de spus, cum făcea și băsescu și la final de an ne întâlnim să vedem cifrele. Dar nu face uz de acest mod excesiv de a contesta la CCR. 58 de sesizări la CCR. Acesta e rolul tău ca președinte? O țară nu poate funcționa în felul acesta.
Lecția asta de economie să o dea cui vrea, dar deja sare calul și nu cred că își dorește ce înseamnă cu adevărat o replică din partea mea, nu a unui pesedist”, a afirmat Eugen Teodorovici, miercuri, la Antena 3.

Vlad T.

1 309

Omul care a „slujit” aproape trei decenii cetîțeanul, fostul, consilier municipal, fostul senator (2 mandate) si fostul presedinte al Consiliului Judetean Brasov (aproape 4 mandate), Aristotel Cancescu a trimis o scrisoare Sectiei de investigare a magistratilor prin care solicita o ancheta la DNA Brasov.
Redam în integralitate textul scrisoarii, adresat Secției de investigare a magistraților, un adevarat rechizitoriu (bine documentat) adus DNA Brașov.

”Către Secția de investigare a magistraților,
Subsemnatul, Căncescu Aristotel Adrian, domiciliat în Brașov, fost senator în Parlamentul României două mandate (1992- 2000), fost președinte al Consiliului Județean Brașov patru mandate (2000-2014), doresc să vă sesizez abuzurile pe care DNA le comite din 2014 în Brașov, de când Deca David Cornel ocupă funcția de procuror-șef.
În Brașov avem numeroase cazuri de persoane care au defilat cu cătușe la mâini, persoane care au ocupat funcții importante și care au fost în cele din urmă achitate prin sentințe definitive.
Vezi:
– Vasile Lața, fost primar al municipiului Săcele, ținut nevinovat 8 luni în arest și apoi achitat definitiv
– Dan Tache, fost director ROMARM, ținut 4 luni în arest și apoi achitat definitiv
Aceste achitări nu i-au impresionat pe cei din DNA Brașov, nu și-au pus “ cenușe în cap”, ba chiar au continuat abuzurile cu și mai multă abnegație.
În vara anului 2014, în cadrul ședinței de lucru a DNA și SRI de la Cheile Grădiștei- județul Brașov, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a trasat sarcină expresă domnului Deca David Cornel să se “ocupe” de mine și de primarul Brașovului George Scripcaru. Nu a întrebat dacă există ceva concret de care putem fi acuzați, a întrebat direct: “ Ce faceți cu ăștia?”
Când cei din DNA Brașov au ridicat din umeri a venit reacția violentă a șefei DNA: “Te pomenești că or fi și ăștia niște îngeri!”

Ce a urmat era previzibil.
În data de 6 Octombrie 2014, în urma unei percheziții, am fost reținut 24 de ore pentru așa zise fapte vechi de 10 ani.
Din referatul procurorilor, care a dus apoi la arestarea mea preventivă pentru 60 de zile, aproape nimic nu se mai găsește în rechizitoriul din decembrie 2014.
Deci nu s-a urmărit decât reținerea mea, iar majoritatea acuzelor erau fantasmagorice.
Martorii aduși la DNA Brașov au fost șantajați și amenințați că-și pierd libertatea, locul de muncă, casa sau pensia, dacă nu “zic ceva” despre mine, despre primarul George Scripcaru, despre fostul președinte Traian Băsescu sau despre fostul premier, Călin Tăriceanu.
Unul dintre martori- Popescu Aurelia, fost director CJ Brașov- a și decedat din cauza DNA.
Au fost găsiți inculpați care aveau abateri și infracțiuni cărora li s-a promis libertatea în schimbul unor declarații incriminatoare la adresa mea și a lui Geoerge Scripcaru.
Ținând cont că trei comisari DNA și un procuror au dosare penale pentru falsificare de documente alături de 12 angajați SRI Brașov, cu dosar penal la Parchetul Cluj și că dosarele care mi-au fost instrumentate sunt pline de falsuri și transcrieri greșite , rog instituția dumneavoastră să verifice activitatea DNA Brașov.
Pot pune la dispoziția dumneavoastră documente care confirmă toate aceste abuzuri.
Atașez alăturat o listă cu persoanele care pot confirma aceste lucruri și o listă cu persoane care au fost amenințate sau șantajate de angajați DNA Brașov.
Cu stimă,
Căncescu Aristotel Adrian”

Este adevarat, scrisoare extrem de concisă, cu anexe care nu au fost aduse și în atenția presei. Se poate vedea extrem de restrânsa cazuistică prezentata, referirile sunt facute doar la doi lideri (Scripcaru și Căncescu, foști colegi în FSN) ai organizatiei județene a PD, APR, PDL, actual PNL.

0 599

Declaraţiile ambasadorului american sunt atât de imbecile şi atât de infatuate încât ai impresia că vorbeşte guvernatorul ţării, nu un banal ambasador al cărui limbaj ar trebui să fie diplomatic

Ambasada SUA ne transmite că Cicloapa (n. ad. site – Laura Codruța Kovesi) e intangibilă. Cică sunt foarte îngrijoraţi că e chemată la audieri fix când ar trebui să meargă la Bruxelles unde să fie intervievată pentru postul de Prim Torţionar European. Acelaşi lucru îl spune şi Plăvanul (n. ad. Site – Klaus Werner Iohanis) . Le cere ălora de la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor să respecte legea. Şi, ca să fie treaba treabă, le mai spune şi că el n-a fost de acord cu înfiinţarea acestei secţii.

Iată cum limbricii politici s-au întors la 180 de grade. Până ieri mâncau căcatul cu „independenţa justiţiei”, iar acum, când cea mai odioasă unealtă care ne-a fost impusă de la Revoluţie până în prezent este cercetată pentru gravele abuzuri de care se face vinovată, ni se spune limpede că „trebuie să se respecte legea”. Păi care lege, Plăvane? Aia care-i permite lu’nevastă-ta – „tanti craci-goi-ghenunche-de-broască” – să nu se prezinte la audierea la care-a fost chemată de către procuror nu e lege, ci abuz! E încrengătura mafiotă dintre tine şi oamenii pe care ţi i-ai pus în funcţiile cheie din justiţie. În mod normal nevastă-ta, care e cam penală, ar fi trebuit adusă cu mascaţii la audieri. Dar, deh, aşa e când ţi-a cumpărat mă-ta ţară.

În ceea ce-l priveşte pe viermele Klemm, acest ciudat imbecil a cărui prezenţă are pentru mine un efect strict diuretic, nu ştiu dacă merită să mai deschid discuţia. Nu de alta, dar declaraţiile sale sunt atât de imbecile şi atât de infatuate încât ai impresia că vorbeşte guvernatorul ţării, nu un banal ambasador al cărui limbaj ar trebui să fie diplomatic.
Singurul lucru care-mi vine-n gură – abţinându-mă, desigur – e întrebarea: „Trăseseşi mult pe nas, băi, boule, atunci când ai dat comunicatul ăla? Nu ţi-a ajuns că ne-ai tras ţeapă cu fierul vechi vândut pe post de arme, nu ţi-a ajuns că ai făcut trafic de influenţa mai ceva ca un mafiot sau că pleci bogat de-aici în urma şpăgilor pe care le-ai încasat?”.
Văzând comunicatul limbricului ăstuia puturos ajungi să regreţi stăpânirea ruşilor. Cel puţin ăia, după ce ţi-o trăgeau să te usture, aveau bunul simţ să mascheze totul cu un pompos limbaj diplomatic, ceva de genul „nu ţi-o trăgeau pe la spate, ci-ţi făceau un tratament rectal de rejuvenare”. Adică încercau să salveze aparenţele.
În schimb, ăştia de sunt membri ai grupului infracţional denumit pompos „al ambasadelor și țărilor partenere”, sunt mai rudimentari decât mujicii din Armata Roşie de la trecerea lor pe-aici: nu doar că violeză ziua-n amiaza mare, nu doar că-ţi fură ceasul de pe masă pe care şi-l leagă la gât ca pe-o talangă, dar mai şi clamează că ăsta e „statul de drept”.

Văzând întregul spectacol macabru, întreaga desfăşurare de forţe dezlănţuite după inculparea lui Koveşi, mai mai regret că nu sunt iranian. Cel puţin ăia au avut verticalitatea să le arate americanilor şi occidentalilor cum e cu auto-determinarea ţării.
Dacă e ceva ce regret e că la noi nu mai sunt resursele umane şi spirituale necesare unei revoluţii precum cea din Iran din 1979. Tare-aş fi vrut să-l văd pe şobolanul de Klemm cum ar da el socoteală mulţimii dornice să discute cu el şi cu ceilalţi şobolani de prin Ambasadă despre statul de drept.

O singură întrebare îmi pun la finalul acestui articol: când ne vom reveni? Când le vom da papucii paraziţilor ăstora care muşcă din noi, din carnea noastră, impunându-ne să credem că barbaria colonială dezlănţuită aici cu furie reprezintă normalitatea? Nu vreau să ajung la stadiul de disperare în care să cred că „libertatea ne vine de la răsărit”! Dar pe barbarii ăştia chiar nu-i mai suport. Facem şi noi ceva să scăpăm de jugul colonial? Nu vă doriţi să fiţi oameni sau vă place statura de sclavi?

Dan DIACONU

https://ziarulrevolutionarul.ro/

1 767

„Este cât se poate de limpede că, de fapt, depozitarea la Banca Angliei a fost o operaţiune cu un singur sens, doar dus. De întors nu se va întoarce niciodată...”

De fiecare dată când cineva încearcă să ia o decizie în direcţia unei mai mari suveranităţi financiare a României e contracarat cu violenţă de vocile BNR. Există chiar şi o platformă online – Opinii BNR – de unde se instrumentează atacuri împotriva opiniilor care, din ce în ce mai vocal, cer o mai mare suveranitate monetară a ţării.

O să abordez azi subiectul la modă: aurul.
Cei care-mi citesc blogul de mai mult timp îmi ştiu opinia legată de aur, anume că acesta nu e o valoare în sine, ci are o valoare simbolică datorată unui complex cultural al omului. Însă, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că, indiferent de credinţele noastre, aurul se tranzacţionează pe bani, reprezentând un vehicul de conservare a averii.
Aurul pe care Banca Naţională îl are în rezervă reprezintă aproximativ a zecea parte din rezervele lichide, adică o cantitate aproape neglijabilă. Se pune astfel întrebarea logică legată de oportunitatea păstrării a jumătate din rezervă la Londra. De ce?

Cei de la BNR (în foto CA al BNR) ne spun doct că asta e o „asigurare”, că astfel rezervele noastre au valoare şi alte asemenea baliverne. Ba au ajuns să spună că noi circulăm liber prin lume tocmai datorită acestor rezerve păstrate acolo. Măi să fie, o gogonată mai mare nici c-am mai auzit. Adică, vor să spună beneriştii, că dacă n-ar fi aurul la Londra noi n-am mai avea voie să ieşim din ţară. O minciună fără margini necontrazisă de nimeni.

Părerea mea e puţin mai dură. Eu unul cred că aurul nu mai poate fi repatriat şi că, aşa cum atunci când tezaurul nostru a ajuns la ruşi a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi-acum. Oricât mi-ar spune Isărescu poveşti despre credibilitate, stabilitate s.a.m.d. e cât se poate de limpede că, de fapt, depozitarea la Banca Angliei a fost o operaţiune cu un singur sens, doar dus. De întors nu se va întoarce niciodată.

Să fim serioşi, toată istoria englezii au fost bandiţii bandiţilor, de fiecare dată au mimat seriozitatea, iar în momentele critice, cu emfază şi dispreţ şi-au clamat dreptul de a fura. Iar când li s-a spus în faţă că sunt hoţi, au ridicat hoţia la nivel de virtute. Să duci o parte importantă a tezaurului ţării în curtea hoţilor e o dovadă de iresponsabilitate. Nu, aurul depozitat acolo n-are de-a face cu libera circulaţie, ci cu imposibilitatea de a putea fi repatriat.

Aurul pe care marile centre financiare ale lumii îl au depozitat a fost şi este folosit pentru manipularea … preţului aurului şi pentru păstrarea încrederii în bani.

De fapt asta se află sub sloganul „încrederii”: un blat pe care îl fac toţi şefii de bănci centrale. S-a văzut clar ce s-a întâmplat când nemţii şi-au cerut o parte din aur înapoi. Repatrierea s-a întins pe ani buni, asta în condiţiile în care 40% din aurul nemţilor e tot în SUA şi 10% la Londra. De fapt, grosul aurului repatriat a fost cel depozitat în Franţa, care l-a şi livrat imediat, fără proteste. Se întreabă oare cineva de ce nemţii nu şi-au lichidat şi aurul depozitat la Londra? Oare oficialii Băncii Centrale au vrut să se ascundă de o situaţie jenantă pe care probabil o ştiu bine, dar care nu trebuie să ajungă la urechile publicului?

Având în vedere această realitate tristă, părerea mea e că ar trebui să ne comportăm ca şi cum aurul de la Londra n-ar exista. Aşa cum tot ceea ce le-am dat ruşilor spre păstrare a intrat într-o gaură neagră, la fel s-a întâmplat şi cu aurul nostru de la Londra. Ceea ce fac acum cei de la BNR este să tragă de timp pentru a preveni o reacţie legislativă şi astfel să se confrunte în direct cu dezastrul imposibilităţii repatrierii.

Se ştie că urmează o criză care, prin implicaţiile sale, ar urma să schimbe întreaga paradigmă monetară mondială. Probabil cei de la BNR speră să amâne până atunci, astfel încât să poată da vina pe criză. Părerea mea e că e un joc dubios pentru ţară. Mai bine s-ar trezi şi ar mai schimba din păduchioasele titluri de stat americane pentru a cumpăra aur pe care să-l aducă în ţară. Cel puţin atât cât să acopere cele 50 de tone risipite pe iluzii. Ar fi un gest prin care şi-ar mai putea răscumpăra din păcate.

Autor: Dan Diaconu – Trenduri economice

0 400

”Sursele noastre spun că proprietarii din acte, care mai deţin o proprietate în zonă, finii Vecerdea, nu sunt decât un paravan, adevăraţii proprietari ai imobilului fiind Klaus şi Carmen Iohannis”
 Următoarea întrebare și răspunsul aferent aparțin cunoscutului jurnalist Marius Albin Marinescu, cel care conduce publicația ”Justițiarul”, cel mai mare ”coșmar de presă” al președintelui Iohannis:
”Ce legătură este între Raiffeisen Bank, Klaus Werner Iohannis și finul Marius Vecerdea? Banca le-a  dat bani la amândoi, primului sub formă de chirie lunară  pe un spațiu furat prin uz de fals de către Carmen Georgeta Iohannis, iar celui de-al doilea ca sponsorizare pentru un turneu fantomă de tenis, finanțat generos și de primăria nașului Iohannis”.
De fapt, este vorba de un incisiv articol intitulat ”Cine-i proprietarul vilelor din Florida, unde-și fac soții Iohannis concediile?”, publicat de Marius Albin Marinescu. Și reluat acum, el face vâlvă pe Internet.

Marius Albin Marinescu arată că antrenorul de tenis Marius Vecerdea declara în presa sibiană, la repatrierea din America, unde a trăit câțiva ani”, că ar fi ”vândut tot ce avea în SUA ca să pună pe picioare o afacere la Sibiu”.
”Acum, subit, i-au crescut trei case în Florida – acestea sunt casele despre care spunea Băsescu că le are Iohannis în SUA pe numele tenismanului ratat!”, scrie Marius Albin Marinescu.
Mai mult, Vecerdea a reluat aceeași declarație despre proprietățile din SUA, în data de 22 iulie 2017, pe pagina de Facebook.
”Nu mai dețin de peste 10 ani nici o proprietate în Statele Unite”, scrie Vecerdea.  ”Toți banii obținuți după vânzarea tuturor bunurilor deținute de mine în SUA (și obținute cu foarte multa munca) au fost investiți în sport, în Sibiu, în România”.

Cu toate acestea, cu doar 2 ani mai devreme, cunoscuta WOWbiz.ro, una dintre cele mai accesate publicații din România, publica un fotoreportaj în exclusivitate din Florida: ”Aceasta este casa în care va petrece președintele Iohannis de Sărbători! Klaus și Carmen vor sta într-o zonă exclusivistă din Florida, într-o vilă aparținând familiei Vecerdea, cărora celebrul cuplu le-a nășit un copil!”, scria WOWbiz, iar ”celebrul cuplu” din text este Carmen & Klaus Iohannis.

Carmen și Klaus Iohannis

Dar și puternica agenție de știri MEDIAFAX scria în aceeași perioadă… aceleași date: ”Șeful statului va intra în concediu şi va pleca împreună cu soţia spre Florida, unde cei doi îşi vor petrece Crăciunul. (…) Klaus Iohannis şi-a petrecut şi o parte a lunii decembrie 2014 în Florida. (…) Şeful statului şi soţia au fost în vizită la o familie de prieteni români, cărora preşedintele le-a botezat copilul. Este vorba de omul de afaceri sibian Marius Vecerdea, care este finul şi antrenorul de tenis al lui Klaus Iohannis”.

După un an, în 2016, aceeași publicație WOWbiz prezenta un alt fotoreportaj, în care venea cu alte precizări: nu ar fi una – ci trei case în Florida.
”Familia lui Vecerdea deține nu mai puțin de 3 case în Florida, două pe numele lui Marius și una pe cel al soției sale, Zuzana”, scrie Wowbiz, dând detalii: ”O casă se află în localitatea Coconut Creek, are două dormitoare și este estimată la aproximativ 200.000 de dolari, alta este în orăşelul Southwest Port Lucie (3 camere, estimată la 160.000 de dolari), iar ultima este în Lake Worth (3 camere, evaluată tot la 160.000 de dolari)”.

Evident, în urma acestor articole documentate nu este clar dacă declarația lui Vecerdea (”Nu mai dețin de peste 10 ani nici o proprietate în Statele Unite”) este un fals sau nu.

Turneul de tenis de la Sibiu, poate nu o fi un ”turneu fantomă”, dar pare mai curând un bun prilej de a-i face publicitate lui Klaus Iohannis.
În privința importanței… să ne gândim că favoritul nr. 1 al turneului de anul trecute era… sârbul Laslo Djere, nr. 86 ATP! Vorbim totuși de România, țara primului Nr. 1 mondial, Ilie Năstase, a primul manager din tenis, Ion Țiriac, și a unei deținătoare a nr.1 mondial feminin, Simona Halep.

Ei bine, în atari condiții de incertitudine asupra declarațiilor lui Vecerdea, bomba a fost aruncată de doi dintre cei mai importanți oameni politici ai vremii (2015): respectivele case ar fi, de fapt, ale cuplului Iohannis – finii Vecerdea fiind doar o acoperire.
Astfel, Traian Băsescu declara la RTV: ”(…) Iohannis, el rămâne cu 3 mii de euro salariu, rămâne si cu cele 6 case de la Sibiu, și cu cele de la Miami, nu i le ia nimeni. (…) Nu i le ia pe cele de la Miami care sunt, sub aparenţă, ale acelui tenismen ratat care cică a fost mare tenismen de a făcut investiții la Miami”, a declarat Traian Băsescu, citat de DC News.

Și Corneliu Vadim Tudor a făcut o dezvăluire asemănătoare, cu doar câteva săptămâni înainte de tragica sa dispariție. ”Sursele noastre spun că, în fapt, finii lui Klaus Iohannis, familia Vecerdea, sunt doar la vedere proprietarii vilei de aproape 200 de metri pătraţi, plus piscină, amplasată în Coconut Creek, localitate situată la circa 50 km de Miami. (…) Mai mult, sursele noastre spun că proprietarii din acte, care mai deţin o proprietate în zonă, finii Vecerdea, nu sunt decât un paravan, adevăraţii proprietari ai imobilului fiind Klaus şi Carmen Iohannis”.
În textul publicat pe 24 august 2015, Vadim argumenta: ”În sprijinul acestei afirmaţii vine şi faptul că acea proprietate a fost achiziţionată de finii lui Iohannis în 2003, adică la circa 3 ani din momentul în care el a fost ales în primul mandat de primar al Sibiului”.
Deci, un dubiu amplificat de ”pasiunea” familiei Iohannis pentru afacerile imobiliare, dintre unele au fost declarate nelegale în Justiţiei. Vom avea un caz asemănător și în legătură cu dezvăluirile despre vilele din Florida?
Să nu uităm că tot din presă – și mai ales de la ”Justițiarul” – a pornit cazul casei din centrul Sibiului, de unde familia Iohannis a încasat o sumă uriașă din generoasa chirie plătită de banca nominalizată la începutul articolului.

Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md/

2 554

Adevăruri extrem de incomode (regățeni șmecheri și împuțiți vs. ardeleni și bănățeni luminați și occidentalizați)

Pățaniile oltenilor care sunt bruscați la Timișoara – foarte civilizata Timișoară – m-au mâhnit nespus. Mă îndoiesc tare mult că occidentalizații timișoreni sunt tratați la fel de brutal la Craiova și Târgu Jiu.
Nu de alta, dar zi de zi mă trezesc năuc în smintita lume a Brexitului, în care ura xenofobă și veninul naționalist al englezilor fac ravagii.
S-au întâmplat zeci de mii de agresiuni împotriva est-europenilor. La Colegiul din Stamford, oraș istoric, o baltă purulentă și puturoasă a Brexitului, băiatul meu a fost calificat drept “sucking mongrel idiot” de către o profesoară, o psihopată incompetentă.
Soția mea, care e și ea o corcitură, evreică, sârboaică-croată-unguroaică, a plâns toată noaptea. Din toate patimile prin care am trecut, asta e cea mai cruntă. O altă profesoară făcea apologia imperiului britanic. Băiatul e născut la Londra, iubește la nebunie orașul, vorbește sârbo-croato-bosniaco-muntenegrina cu un puternic accent englezesc. Nu știe încotro să se îndrepte cu ochii. Un adolescent în căutare de repere, nu are habar unde să-și pună speranțele. “Are they going to throw us out? Where shall we go? We cannot go to Sarajevo, we’ll die of hunger!”.
Presa tabloidă îi prezintă de ani de zile pe est-europeni drept o otravă! Nu știu deloc dacă și cât mai pot suporta furia lor oarbă naționalistă. Ai, dincolo de orice, un sentiment ireal, de parcă nu-i adevărat. Ca și cum vântul nebuniei colective le-a stâlcit tuturor mințile. Precum Hudson, în Aliens, “it ain’t happening man, it ain’t happening”…

Mă doare deci să văd chiar și cea mai neînsemnată urmă de război al românilor contra românilor. În fond, atitudinea disprețuitoare a timișorenilor față de conaționalii lor este într-un fel Timișexit.
Civilizația satului și a orașului mic, exclusivist, englez, acea lume a little-england-erilor, este amenințată de hoardele barbare (pe locul întâi, cele românești).
Hoardele cu mașini cu numere oltenești sunt considerate atentatoare la integritatea celor câteva piețe cu arhitectură germană (de altfel singurele lucruri care merită reținute dintr-un oraș categoric supraevaluat – de către propriii locuitori), rod al unei civilizații care-i trata odinioară pe români drept câini. Pe când strigăte adresate oltenilor, “țiganilor, veți veni la Timișoara cu pașaport?”.

N-am crezut niciodată, dar niciodată, c-o să ajung să-l citez, într-un articol, pe Ceaușescu (încă aștept o carte despre el, inteligentă, obiectivă, interesantă – chiar n-are nimeni curajul s-o scrie?). Și totuși mă văd nevoit s-o fac. “Nu vreau ca Biserica Greco-Catolică să provoace zâzanie și ură între români”, s-a justificat el în fața celor apropiați lui. Și i-a pus stavilă. Cât de monstruos ar părea, hotărârea asta mi-l înfățișează deodată drept un înțelept. În fond a evitat aprinderea unui deloc neînsemnat, deși fals, conflict al civilizațiilor, în propria țară. Faptul că suntem toți covârșitor ortodocși e mult mai important decât am crede la prima vedere. E salvator pentru tăria și supraviețuirea noastră, ca nație. În Iugoslavia, ceea ce a ațâțat popoarele între ele a fost, mai mult decât orice, conștiința apartenenței la două creștinătăți diferite.
Croații și slovenii catolici se uită de sus la sârbii ortodocși. Conducătorul statului ustaș croat Ante Pavelici ura într-atât ortodoxia încât se extazia bezmetic în fața musulmanilor bosniaci, pe care-i decara cei mai buni dintre croați! Poftim de vezi. Dacă Biserica greco-catolică a însemnat odinioară o torță salvatoare în conștiința românității ardelene, ar fi devenit, lăsată liber, un instrument al aroganței civilizației occidentale în fața “înapoierii levantine”. Și nu pot uita cum infamul cardinal croat Alojzije Stepinac mulțumea public cerului că a binecuvântat omenirea cu Hitler și Mussolini (avea să fie beatificat, în ciuda protestelor consternate ale sârbilor și evreilor, de către polonezul Karol Wojtyla, capul papistașilor pedofili). Aproape întreaga suflare croată, catolică, îi primea pe naziști cu brațele deschise, drept salvatori împotriva puhoaielor ortodoxe, “barbare”…

Vă întreb pe domniile voastre, regățeni, împuțiți, leneși, scârboși, ca și mine, și care măcar odată în viață ați avut de îndurat acel, trufaș aruncat în față, “sunt ardelean” sau “sunt bănățean”, menit să te pună la locul tău, să te strivească, ce s-ar fi întâmplat dacă nejustificata aroganță ardeleană sau bănățeană ar fi fost împătrită de catolicism, chiar greco-catolicism, de la ce înălțimi siderale s-ar fi uitat oamenii de peste munți la regățenii ortodocși? Ei, zic eu, mai mult decât ungurii, ne-ar fi trimis după pașaport…

Așa că târziu, o mărturisesc, îi sunt și eu recunoscător pentru ceva lui Ceaușescu. Am însă un sentiment de nemulțumire. Nu-mi convine să-l văd deodată într-o lumină mai bună. Mă obligă să reflectez și nu-mi stă-n fire. Sunt prea agitat pentru asta. Sunt oltean, crescut in București. Sunt impulsiv și intens emoțional și-mi place să sar la beregată. Raționalitatea nu și-a găsit niciodată sălaș în vinele mele. Oricum, nu de lungă durată. Spun lucrurilor in față și nu-mi e rușine să lupt pentru ceea ce cred. I-am spus unui englez că versiunea Bibliei pe care o venera el – o traducere contemporană, din cale-afară de simplistă – e o abominație în comparație cu cea a Regelui James. N-ați văzut o față mai stacojie, sufocată de cuvinte, incapabile să-și găsească făgaș. Dar a fost o situație unică. Și, deși excesiv de politicos cu englezii – soția îmi spune că de multe ori exagerez dând prioritate chiar tuturor – n-am deprins, în mai bine de un sfert de secol, dublul limbaj al englezilor, mânuirea cuvintelor care să nu spună niciodată destul, zâmbetul prefăcut care lasă înțelesul undeva pribeag, iar pe tine, năuc, în căutarea unui miez. N-am învățat să-mi pun o mască. Sunt prea bătrân ca să încep să o fac, prea emoțional ca să-mi reușească eventuala încercare.

Și din cauza asta, singurii prieteni englezi pe care mi i-am făcut în mai bine de sfert de veac sunt un cal și două pisici. Calul era chiar drăguț, îmi arăta cu botul unde era lacătul pe care mă invita să-l deschid. N-am să-i uit niciodată ochii. Voia să-mi spună ceva, și cât m-am căznit, n-am priceput. Era o taină a durerii, dar și a resemnării.
Una din pisici, de-aia românească, vărgată, îmi stătea în poală, pe o pernă, ore întregi. Iar cealaltă, o jucăușă, s-a ținut de mine scai, vreun ceas. Ba se întorcea pe-o parte, ba pe alta, mă obliga s-o admir, și nu s-a lăsat până nu m-a jucat pe lăbuțe, cum a vrut ea…

M-am luat eu în vorbă, ce-i drept, cu niște indieni, hinduși, dar și creștini, câțiva pakistanezi și un sikh. Măcar cu ei puteam fi eu însumi. Nu trebuia să mă prefac. Altfel, prieteni, aici, nu-mi sunt decât cărțile. Tot ce iubesc în Anglia e de mult apus. Sau stă bine pitit de ochii pribegilor, de care nu vrea să știe. Anglia pe care o iubesc, atât cât mă lasă să o fac, nu e decât în închipuire.

Cum vă spusei, sunt oltean. Nu-mi dau aere. N-am de ce. Nu sunt nici măcar un geniu. Dar am sentimentul auto-ironiei. Soția mea, care-i din Sarajevo, spune că n-a întâlnit pe nimeni care să se ia peste picior cu atâta ușurință.

Mă irită însă peste poate că sunt în continuare locuri din propria mea țară – și nu sunt puține – unde oamenii țin cu dinadinsul să mă facă să mă simt mic. Mizerabil, vinovat parcă de ceva, vor să mă facă să-mi ațintesc privirile în jos, negasindu-mi locul, împins parcă să fug pe locuri pustii, unde din pricini necunoscute, zac perplecși, vitregiții, neconsolații, cei fără țară și fără căpătâi…

Unui Ardeal și unui Banat care nu vor să mă primească la pieptul lor și mă țin distant la poarta cerșetorilor balcanici, le spun că prefer atunci din tot sufletul Bucureștiul guraliv și trândav, berea și micii în zarva și tutunul de la Gambrinus, umbrele de la Curtea Veche și nălucile care țin aprinse lumânarile la Hanul lui Manuc, valul de parfum de roze din Herăstrău, într-un amurg fierbinte, diminețile aprige de octombrie pe Kiseleff… nicicând nu e cerul mai senin ca atunci; nicăieri mai tare parfumul de liliac ca pe străzile vechiului sat care a fost odată Bucureștiul… nu, n-o să mă faceți să-mi fie rușine că sunt bucureștean… și nici că alergam chiuind după Tudorică și trompeta lui, cu toți țiganii rapidiști veniți din Giulești… ați fugit voi după Tamango să-i smulgeți un autograf?… da’ când a pierdut Dinamo cu 2-1 în fața albanezilor în teniși și cu tricouri tăiate cu foarfeca (cred că și acu’ li se rupe fierea-n ei… He he he)… cum își smulgeau dinamoviștii părul, cum își puseseră toți cenușă în cap și se îmbrăcaseră în saci… mai știți voi ce-a fost pe Ștefan cel Mare, la doi pași de mine, după ce a marcat Dobrin al patrulea gol?… n-o să-mi scoateți din suflet Palatul Șuțu, iataganele turcești, pistoalele de duel ale domnitorului Cuza și dioramele vrăjitorești cu Șelari și Gabroveni.
Nici n-o să mă convingeți să mă scârbesc de Calea Victoriei, cea cu atât de multe și îngemănate fețe, unele suave, altele mai hâde, toate întinzându-și voluptos mâna, nici de Casa Disescu și Palatul Cantacuzino, unde a plâns vioara lui Enescu, nici de Hotelul Continental, nici de Palatul telefoanelor, Banca Națională, sau blocurile lui Petre Antonescu, care dau spre Splai.
Vă înșelați dacă vă închipuiți că, născuți printre casele coloniștilor germani (ia spuneți-le voi nemților cinstiți să facă bine să ne plătească în aur petrolul pe care ni-l furară în doilea război mondial, că n-am ce face cu reichsmark), o să mă faceți să-mi fie rușine de mirajul din Pasajul Vilacrosse sau de pe strada Doamnei, de febra Lipscaniului și a Gabrovenilor, de vechile magazine de secol XIX, unde se ducea mama-mare să cumpere, minunându-se, stambă ieftină colorată, de lumânările pe care le punea în giuvaerul îmbibat de tăcerea vâscoasă de la Stavropoleos…

Ne faceți țigani? Dacă ați trăit voi sub călcâiul Imperiului, n-o să mă faceți să mă rușinez de amicii mei veniți din Punjab. Ei, să vă spun o mică poveste. S-a ținut pe vremuri un recensământ și maică-mea ca mulți alți profesori a fost târâtă dintr-un cartier într-altul. Și după zilele în care a bătut la ușa unor sute de case și apartamente, obosită frântă, a fost invitată de o familie de tuciurii, “doamnă, nu vreți să luați masa cu noi?”. Fața de masă era ca spuma laptelui, beau apa din pahare scumpe de cristal, mobilele le erau din lemn sculptat. A fost cea mai civilizată familie, cea mai politicoasă căreia i-a călcat vreodată pragul. Mai fermecătoare decât toate familiile de români. Mi-a povestit faptul ăsta banal de vreo sută de ori. Ori de câte ori îmi răbufnea, “m-am săturat de țigani ca de mere acre”…

E undeva pe Youtube, un “Am un leu și vreau să-l beu”, și timp de câteva clipe vezi un balaoacheș cântând la acordeon… borâtura aia țigănească, din fundal, cântând la acordeon, băiatul ăla, de vreo 17 ani e Gheorghe Zamfir, unul din cei mai îngerești vrăjitori ai sunetului auziți vreodată.
Eram la Doina, prin anul 2000, cu soția și băiatul. Era o nuntă, sau o petrecere. “Ce frumoase sunt româncele”, s-a extaziat ea, fără să știe că acei ultraeleganți tineri, acele Sakuntala care-ți rupeau pe loc inima erau țigani romanizați (să-mi fie iertat…). “Ia uite-l și pe Ilie Năstase”… a remarcat ea… Pe unde o fi umblând finul meu țigan, cu nevasta și mama lui ca două pâini calde? S-o fi pierdut așa în lume precum Vasile Porojan?… E, uite așa, o să bat odată și odată restaurantele din București, doar doar oi da de o nuntă țigănească, să beau în sănătatea tuturor bănățenilor și ardelenilor care se vor fi gândit cu dragoste la noi, în acele momente… și lăutarii să nu ne fie ăia de peste munți, cam afoni, săracii, ci ăia țigani, ai Mariei Tănase, care-ți încondeiază inima cu arcușul miruit în foc.

Cin’ se ia cu mine rău… că dacă tot mă pornii… că acum îmi sare țandăra… Păi bă frate-miu cum ar zice Nea Mărin, Gorjul dădu lumii un faur de păsări măiestre… voi ce-aveți cu oltenii mă, că la Jiu se luptară în cămăși împotriva nemților de trei ori mai mulți decât ei. Și Mihai Viteazul s-o întoarce în mormânt când o vedea cum voi timișorenii îi asupriți semenii. Iar voi fraților ardeleni, nu uitați, și Șaguna și Goga și Blaga și Moga erau toți aromâni, de, sud dunăreni d-ăștia de nu vă plac vouă, pripășiți pe la voi.

Nu, nu mi-e rușine de originile mele, de copilăria mea, doar fiindcă vi se pare vouă ardelenilor și bănățenilor că sunteți mai aproape de inima apusului decât noi… ce să zic, tare mi-e dor de pâinea în țăst, împunsă cu furculița și mânjită cu ou, de ciorba de zarzăre în oale de lut, de mămăliga tăiată cu ața, de fasulea înfulecată în grabă, la o masă rotundă, turcească, dintr-o strachină cât toate zilele, de o mare de guri flămânde.
De drumurile făcute noaptea, la oraș, peste dealuri, cu mama-mare, fiindcă n-aveam bani de tren, doar o stație, de brânza ca și găina vândute la piață, de acadeaua și înghețata cumpărate de la moșul încruntat, cu fes și șalvari, care ținea “Atletul albanez”, raiul meu de o zi pe pământ.
De cerdacul cald, cu preșurile din cârpe, țesute la războiul coborât din pod, unde dădusem, o minune, de cărțile de odinioară ale bunicii, broșurile din Biblioteca pentru toți, Hippolyte Taine, Pictura în țările de jos, care avea să mă strămute în cer…
De amiezile petrecute în vie, în mica colibă din fân… îmbătat de visuri și parfumuri… și de femeia care se scăldase, goală, seara, în pârâu… printre copăcei… aveam vreo doisprezece ani și uitându-mă la ea, înghețasem. Își daduse jos rochia subțire de vară și se îmbăiase. Parcă nici nu existam. Și-acum mă întreb, cum am fost atât de dobitoc. Cum am putut să înlemnesc, cu inima să-mi spargă pieptul… Adică ce să fi făcut, dați-mi un sfat, că visurile se croiesc ele singure… Olteancă din Slatina, cu ochii cât strachina…

Sunt oltean, da, dar moșii mei erau turco-tătari, iar după mamă, aromâni, scăpați de urgia turcească. Or fi venit de la Moscopole, sau de la Korce, cine mai știe. Erau oameni strângători și muncitori, își deschiseseră prăvălie, aveau casă cu etaj și cerdac, cea mai mare din sat. Mama își amintea de putinile cu scrumbii, brânzeturi și măsline. Iar tata mare a luptat pe front, până la cotul Donului, de unde i s-au și tras belele care au lăsat văduvă o femeie cu trei copii, căreia i-au luat comuniștii mai tot ce avea.

Nu, pe meleagurile vâltorii nebune și pătimașe a Brexitului, n-o să mă faceți să-mi fie rușine cu ce sânt. Doar că-mi pare rău când vă văd vrășmășiți unii împotriva altora…

Timișorenii pot să-și pună pe mașini acțibilduri cu Brâncuși, ce să-i faci, nu era șvab, iar ardelenii să întocmească pe îndelete, nu ca fulgerul, o listă cu toți moldovenii împuțiți care au însemnat ceva pentru țărișoara asta. Cum va fi neîndoios lungă, le sugerez să înceapă cu moldoveanul (după tată) împuțit (cealaltă jumătate era cel mai probabil oltenească), Mircea Eliade, cu al său, de ce nu… doar ar fi în spiritul timpului și al săgeților aprig moralizatoare și cu accent unguresc venite de peste munți… “La țigănci”…

Nici englezii n-o să reușească să mă facă să mă rușinez că sunt român, nici polonezii alcoolici care le aruncă englezilor că suntem țigani, nici voi că sunt regățean.

Uite că m-aprinsei… ia s-o las mai moale… nu de alta, dar parcă intrasem într-o febră… mai că era să le cer eu Timișexitenilor să vină ei cu pașaport în Oltenia, așa e când te-apucă furia, necuratul își bagă coada și te-nvrăjbește împotriva aproapelui tău… mai că-mi veni să sar la grumazul tuturor… tot așa trebuie să fi fost și cu nebunia Războiului fotbalului, dintre Honduras și Salvador, de, în câteva ore i-a cuprins pe toți bâzdâcul. Am avut un coleg de facultate din Honduras, care îmi spunea: “îmi pusese tata o macetă la brâu și-mi urlase în ureche: du-te și spintecă-i pe toți copiii din Salvador pe care-i vezi pe stradă. Da’ de unde să-i iau, că toți arătam la fel și vorbeam la fel… așa că m-am apucat și eu să tai niște tufișuri”…

Da, nu mi-o luați în nume de rău… avusei și eu așa o scăpărare… doar vă spusei că sunt oltean. Cin’ se ia cu mine bine…
Doar de-un neam, de-o limbă și-o religie suntem… Bă frate-miu, bă, om mere toți să bem o su’ di grame? Păi eu zic că da, mâncați-aș… la crâșma lu’ domnu’ David… unde s-adună fruncea satului…

Cum pot să-mi scot din ascunzișurile memoriei mirosul proaspăt, atât de bogat și viguros, inconfundabil, de sat ardelenesc, minunea care e Țara Ardealului, cu oamenii lui inimoși, fără de prihană… cu vorba lor aspră, domoală, dar sinceră, adevărată, dulce, dar și de tăria oțelului… tot așa cum îmi încălzește și acum inima Iașul teilor… cât de generoasă a fost soarta cu mine, m-am nimerit acolo de două ori, minune cerească… cum aș mai apuca-o, pe Valea Ozanei și pe drumuri de munte. O să dea Domnul să mai lăcrimez vreodată la Putna? Și cum m-aș mai pierde în văzduhul în care se înșurubează Coloana lui Brâncuși…

Ei, băieții și fetele moșului, de ce să ne războim noi între noi, românii, chiar și numai cu vorbe de ocară…
Păi, dacă Ceaușescu, așa cu îl știm cu toții, turco-tătar cum era și pripit și firav în judecăți, voia unire între noi românii… noi, cei mult mai mintoși decât el, de, să nu vrem… de ce ne-am sudui între noi… și iarăși o să fac ceea ce n-am crezut să fac vreodată, de îndată ce public articolul, o să aprind o lumânare pentru sufletul lui… eh… hmmm… chiar așa?… chiar lui Ceaușescu… șuguiesc… sunt nebun la cap… m-am împuținat și mai mult la minte, din cauză de Brexit… și dacă mă fac de râs în fața domniilor voastre… da’ nu pot acum să-mi mi iau vorba înapoi, oricât aș vrea… altfel ce-o să gândiți despre mine, eu care iubesc parfumul Levantului, bucătăria balcanică, lăutarii țigani, Hanul lui Manuc și fratele lui, Morica Han, din Sarajevo… deci, hai, treacă de la mine, o lumânare pentru Nea Nicu, asasinat rușinos… da’… las’ c-o să fie una mai mică… ca să nu și-o ia în cap, așa deodată…

P.S. Chiar am aprins-o.

Cristian Pătrașcu- Anonimus –

0 837


Un articol publicat de Cațavencii anunță că la … originea divorțului Laurei Codruța Kovesi de Eduard Kovesi, în 2007,   s-ar fi aflat … taman protectorul de la SPP al doamnei! „Deh, distanța față de orașul conjugal era mare, soțul avea biznis acasă cu Teszari, nopțile erau reci în București, sepepistul aproape… 

„V-ați dat seama, răutăți...”, scriu Cațavencii. Publicația adaugă că, peste ani, „ singură … cu acte în regulă, doamna a început să-și împartă solitudinea cu directorul de marketing al celor de la RCS&RDS”. Relația n-ar fi durat după ce presa a aflat, în urma unui articol publicat de Cațavencii. Următoarea aventură a Laurei Codruța  a fost, potrivit aceleiași publicații, cu un om foarte informat, angajat al SIE: „A fost, pur și simplu, dragoste curată pentru justiție și adevăr. Dar nici asta n-a durat”…

Jurnaliștii de la Cațavencii susțin că, apoi, „doamna Kövesi a acționat preventiv și și-a tras extrem de aproape noul aghiotant pus la dispoziție de către SPP”. „Atît de aproape încît nu se poate dezlipi de el nici atunci cînd călătorește peste hotare, dar nici atunci cînd, ajunsă în locuința de serviciu, cu gene ostenite sara suflă-n lumînare”, scrie sursa citată.

Laura Kovesi și… SPP-istul (sursa foto: Catavencii)

„Bine, astea sînt răutăți nedemne de o discuție publică, menite, parcă, să abată atenția de la adevărata problemă, și anume legile Justiției. În definitiv, trăim într-o țară liberă, unde adulții au voie să facă ce vor cu viața lor privată, iar adulterul nu mai este faptă penală încă din 2006. Și, de fapt, de ce vorbim despre adulter? Nu ni s-a spus încă de la început că doamna Kövesi este divorțată? Ba da, dar îngerul păzitor nu e…”, subliniază Cațavencii.
După alții este doar presupusă relație cu ofițerul SPP ? ; oficiali din cadrul serviciului susțin, însă, că sunt „simple baliverne”. „Au fost lansate fără niciun argument, nu este nimic adevărat în această poveste. Se știa de mult despre așa-zisa legătură dar nu este nimic adevărat”, a punctat oficialul SPP chestionat de „Evenimentul zilei”.

Interesant este, însă, că, după apariția articolului din Cațavencii, un personaj aflat în anturajul Laurei Kovesi, ne-a transmis că actual șefă a DNA a făcut presiuni asupra magistraților de la Judecătoria Sibiu pentru ca… divorțul să rămână secret, întrucât, la acea vreme, Kovesi ocupa o funcție înaltă în stat, respectiv cea de Procuror General al României.
Sursa a dezvăluit că presedinta judecatoriei de atunci, Corina Limpede, i-a dat cererea de divorț grefierului și a insistat sa nu spună cuiva ceva. 
„Corina a cerut ca numele părților sa fie introduse în program în așa fel încât presa să nu își dea seama că e vorba despre doamna K”, a precizat sursa EVZ. Mai mult decât atât, susține sursa citată, Dosarul ar fi fost ținut în dulapul grefierului. Nu a fost dus în arhivă, unde ar fi trebuit să fie ținut de la înregistrare până la primul termen de judecată. Iar la primul termen s-a terminat, s-a încheiat divorțul… Cea care a judecat cauza, susține sursa nostră, a fost judecătoarea Maria Păltineanu. Apoi Corina Limpede a devenit doamna Drașoveanu, după ce s-a casatorit cu șeful Serviciului Judiciar de la IPJ Sibiu, Bogdan (Bobi) Drașoveanu; de care avea să divorțeze, cu scandal, în ianuarie 2016. Pe filiera Kovesi, susțin aceleași surse, Corina Limpede a ajuns, până anul trecut, consiliera ministrului justitiei.

 Însă, atunci când a venit la cârma Ministerului Justiției, Tudorel Toader a trimis-o inapoi la Judecatoria Sibiu, unde a fost în concediu medical până acum o lună. Dincolo de articolul publicat de Catavencii, personajul din anturajul familiei Kovesi a dezvăluit, pentru Evenimentul zilei”: „Apropo de asta. Dupa SPP – ist , Kovesi era atunci … cu Coldea, de aia a fost scandalul cu procurorul Apostu”. Procurorul Florin Apostu este cel despre care luju.ro a scris, pe 20 octombrie 2013, ca a fost eliberat, după ce fusese condamnat la 5 ani închisoare, întrucat ar fi intervenit la Codruta Kovesi pentru promovarea unui recurs în interesul legii in favoarea companiei Atlassib, recurs care a și fost promovat de șefa DNA. 
Luju.ro scria, atunci, că tatal lui Kovesi, Ioan Lascu, a fost interceptat de procurori. Sursa noastră a mai precizat că atunci „a picat si ea pe interceptari, iar col. Târnu de la SRI Alba, nu l-a avertizat la timp”.

Menționăm că fostul șef al SRI Alba, Ioan Tarnu, a fost condamnat cu suspendare în Dosarul Utilajelor Furate, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului, într-un caz instrumentat de DIICOT. Tarnu l-a acuzat, fățiș, pe Florian Coldea, în emisiunea „Sinteza zilei” , pe 6 sept. 2017, și a oferit, într-un interviu, numeroase detalii despre acest dosar.

0 841
De-a lungul vremii oamenii si-au presarat existenta cu o multime de sarbatori, menite sa-i uneasca, sa-i apropie sufleteste si sa-i inveseleasca. Una dintre cele mai importante sarbatori este si sarbatoarea iubirii universale, ziua Sfantului Valentin – Valentine s Day, care pe meleagurile noastre se identifica cu Dragobetele, considerat zeul bunei dispozitii si in principal al dragostei, numit si Cap de Primavara sau Cap de Vara, cunoscut ca fiu al Babei Dochia.
Dragobetele este identificat cu Eros din mitologia greaca si bine inteles cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romana. Pe plaiurele mioritice,la sezatoare
Dragobetele mai este numit si Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor, metamorfozat de Maica Domnului in floarea cu acelasi nume.

Dragobetele este sarbatorit, in unele zone ale tarii, in zilele de 24 si 28 ale lui faurar, iar in alte parti pe 1 si 25 martie.

Dragobetele zeul ce vine din negura timpurilor geto-dacice
Dragobetele, zeul dragostei la romanii din nordul si sudul Dunarii, asa cum am relatat mai sus, este imaginat ca un tanar frumos, puternic si bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei firesti la oameni, dar si la animale, exista pe plaiurile noastre cu mult timp inainte de venirea slavilor. Drept dovada sunt ritualurie stravechi atestate la tracii din nordul Dunarii si la cei din sudul fluviului cu acelasi nume, rituri cum ar fi cel al infratirii dintre baieti si al insuratirii dintre fete, obiceiuri care sunt prezente pana in secolul trecut in ceremonialul Dragobetelui ( inconjurati de ceata lor, flacaii respectiv fetele isi crestau bratul stang in forma de cruce, suprapunandu-si apoi taieturile, gest ce era urmat de “gustarea” sangelui unul de la celalalt, devenind asftel frati respectiv surori de cruce).

Denumirea de Dragobete se pare ca provine din cuvintele dacice trago care inseamna tap si pede picioare, mai tarziu trago devenind drago, iar pede bete, iar dupa crestinarea dacilor, sarbatoarea de Dragobete si-a pierdut atributiile primitive, devenind un zeu al dragostei curate, simbol al primaverii, sarbatorit la ziua imperecherii pasarilor.TZAP
Se spune ca de Dragobete, baietii si fetele isi pun straie de sarbatoare si chiuind si zbenguindu-se, se duc in padure pentru a culege ghiocei, micsunele sau albastrele, iar cand ceasurile se apropie de ora pranzului, coboara in goana spre sat, fiecare flacau fugarindu-si aleasa, pe care, daca o va prinde, ii poate fura o sarutare in vazul lumii, sarutul fiind considerat ca o logodna pe un an de zile.
“Dragobetele saruta fetele!” a devenit zicala de necombatut, deoarece fetele abia asteapta sa fie sarutate, cu cat mai multi baieti o saruta in acea zi pe fata, cu atat mai mult ea va fi iubita si dorita in viitor.
De asemenea, in aceasta zi de sarbatoare nu se tese, nu se lucreaza in fierarie, se intrerup muncile campului, dar in schimb se face curatenie in casa pentru ca Dragobetele sa fie intampinat cum se cuvine. Tanarul Dragobete, cu varsta lui multimilenara, a fost pastrat in fabuloasa noastra mitologie populara, mai ales in mediul rural.
Pentru cei mai multi dintre romani, din pacate ziua de Dragobete si-a pierdut semnificatia, aceasta sarbatoare a iubirii autohtone fiind subminata de cei care vor sa-l substituie, in necunostinta de cauza, cu Sfantul Valentin al occidentalilor catolici. Dar ce am avea de castigat din substituirea acestei vechi traditii “Dragobetele navalnic care saruta fetele!” cu cea mult mai noua “Sfantul Valentin”??
Iza M.

0 667

Scurt tratat de istorie ”neagră” 
De când Lisimah, generalul lui Alexandru cel Mare s-a proclamat rege al Traciei elenistice și a căutat să își extindă regatul, „lumea bună” a auzit de Dobrogea.
Câteva secole mai târziu după exilarea lui Publius Ovidius Naso la Pontus Euxinus și romanii au aflat de existența Daciei, dar i-a interesat Roșia Montana, pentru că pe vremea aia lumea consuma sare, miere, grâu și aur, iar renumitele care romane de război mergeau cu combustibil bălegăros, care producea gaze, nu consuma.

Interesul real al marilor imperii pentru Marea Neagră s-a concretizat însă două milenii mai târziu, când la conducerea a ceea ce a mai rămas din vechea Dacie, au ajuns șnapanii, un trib gregar ale cărui rădăcini nu sunt cunoscute, dar care s-a extins în toate colțurile partidelor politice, instituțiilor statului, și chiar a structurilor inter-continentale,  reușind să domine și să subjuge societatea trăitoare și plătitoare de taxe și impozite.

Interesați să domine tot, să sugă tot, să  controleze tot, pentru a-și asigura o dominare cât mai lungă, șnapanii s-au aliat cu alte triburi din afara granițelor, euro-atlanții, numiți și Shakali, care au garantat că atâta vreme cât șnapanii vor plăti birul, nimeni nu îi va da jos de la conducerea țării, dar că va trebui ca din când în când să se schimbe între ei, șnapanii sociali cu șnapanii liberali, să mimeze lupta politică în numele democrației și legilor inter-Shakale  să  creeze măcar impresia că există mai multe triburi care conduc țara.

În plus, Shakalii au cerut să se respecte tradițiile străbune, în sensul că  șnapanii să asigure românilor cele două bunuri fără de care poporul nu poate trăi : pâine și circ, dar mai puțină pâine, că îngrașă și mai mult circ. Din când în când Shakalii dau și ei reprezentații de circ de înaltă măiestrie dar acestea se plătesc, sunt din fonduri rambursabile.
Așa a apărut „Strategia privind bazinul maritim al Mării Negre”,„Bazinul Mării Negre”, „Strategia Europeană la Marea Neagră”, „Strategia NATO la Marea Neagră”, „ Programul Operaţional comun „Bazinul Mării Negre” 2014 – 2020”, „Black Sea Oil & Gas SRL”, „Baza Militară Mihai Kogălniceanu”, dar și Hotărârea nr. 9/2019 privind aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan care fac obiectul proiectului de interes comun în domeniul gazelor naturale „Conducta Țărmul Mării Negre-Podișor (RO) pentru preluarea gazului din Marea Neagră”. Dacă ar fi știut săracul Lisimah ce nebunie va declanșa când l-a trimis pe fiu-său Aghatocles prin Dobrogea, se lăsa păgubaș, mai ales că a furat-o de două ori de la Dromichetes.

Poveste din zilele noastre
Până să vină Șnapanii la putere, interesul Shakalilor în Marea Neagră era limitat aș putea spune egal cu zero, pentru că țărmurile estice erau apărate de o coaliție de triburi numită ”ureseseu” trib care apoi s-a destrămat tot prin intervenția Shakalilor euro-atlantici și astfel între triburile care îl formau a întrat zânzania o insectă mică dar foarte nocivă, cu o otravă foarte puternică și acestea  au început să se certe între ele.

Din marea coaliție de triburi uresesiste a rămas în picioare tribul Muskalilor, cel care acum moștenește tradițiile și apucăturile  vechii coaliții. Văzând aceasta, Shakalii i-au pus pe șnapani să le ceară ajutorul și să declare că se simt amenințați de muskali, că le dispar dronele, că nu mai au aer, că au nevoie de help, adică un fel de sprijin, dar cu gust de imperialism  multilateral dezvoltat.
Pentru asta, preventiv, Șnapanii, bine sfătuiți de shakali, și-au distrus economia, și-au vândut flota, și-au trimis la vatră oastea, și-au desființat  industria de apărare, ca să nu fie întrebați de ce nu se apără singuri și cer helpul Shakalilor.
Concomitent, a fost distrus sistemul sanitar, învățământul, sistemul juridic, iar structurile de forță au fost puse în slujba șnapanilor. Strategia a dat roade și în zilele noastre chiar dacă ar vrea, locuitorii vechii Dacii nu mai au cu ce să se apere, nici cu ce și nici cu cine.

În zonă au intrat și niște trimiși ai Shakalilor euro-atlantici, din triburile Exone și Omeve  dar se pare că neluându-și măsuri de protecție au fost și ei mușcați de insecta aia veninoasă și au început să se altoiască reciproc. Drept urmare, la ambiție,  omeveii s-au aliat cu tribul Muskalilor și vor să își tragă  vânturi între ei, dar nu pot din cauza șnapanilor. Treburile par a se încurca, șnapanii se împart la rândul lor în mai multe clanuri, unii țin cu tribul Shakalilor de peste baltă, alții cu Shakalii teutoni, un trib războinic, alții cu muskalii, alții cu cine le dă mai mult, cert este că niciunii nu țin cu Dromicheții liberi care, deși sunt de un sânge cu ei, au sângele roșu, nu albastru.

Istorie în devenire
Recent, foarte recent, săptămâna aceasta, istoria Mării Negre este completată cu evenimente și decizii care completează nefericit, că altfel nu se putea,  cele prezentate mai sus.

  • Teutonii forțează mâna șnapanilor pentru a pune frână  exonilor și a da liber omeveilor și muscalilor;
  • Shakalii de peste baltă își trimit tot mai mulți luptători în zona Mării Negre, pasămite pentru a-i apăra pe Șnapani,  dar de fapt pentru a-și intensifica dominația în zonă și implementa  imperialismul multilateral dezvoltat;
  • Președintele șnapanilor semnează decretul de promulgare a ”Hotărârii nr. 9/2019 privind  aprobarea listei terenurilor agricole situate în extravilan care fac obiectul proiectului de interes comun în domeniul gazelor naturale”. Este de mirare că frănarul, exponent declarat al intereselor tribului teutonilor, a aprobat propunerea șnapanilor din prima, fără să o trimită  la CCR, sau Parlamentului să o revizuiască, deși este o încălcare crasă a dreptului de proprietate al cetățenilor, drept garantat de Constituție, este anti românească și slujește doar interesului triburilor străine.

Lucrurile nu se vor opri aici, Pontus Euxinus va continua să fascineze diverse triburi și shakali pentru că tuturor le place istoria.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu poveștile istorice, arhaismele și tradiția populară, prezint mai jos o traducere updatată a:

  1. Black Sea Oil & Gas SRL (BSOG) = o companie  deținută de Carlyle International Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.  Este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia – Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator. BSOG este compania operatoare în aceste perimetre, în numele parteneriatului cu Petro Ventures Resources SRL (20% participaţie) şi Gas Plus Dacia SRL (15% participaţie). Compania a fost achiziţionată de Fondul Carlyle International Energy Partners (CIEP) în luna august 2015. Compania acţionează pentru a-şi îndeplini mandatul de a pune în producţie resursele sale de gaze naturale descoperite deja în platoul continental al Mării Negre şi de a identifica şi alte oportunităţi de investiţii în România dar şi în regiune. În luna noiembrie 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) s-a alăturat consiliului de administraţie al BSOG în calitate de acţionar minoritar. Nu are nici o lagătură cu scandalul impozitului pe lăcomie.
  2. OMV =  Una dintre cele mai mari companii industriale listate în Austria. În Upstream, OMV are o bază solidă în România și Austria și un portofoliu internațional echilibrat, cu Marea Nordului, Orientul Mijlociu și Africa și Rusia ca regiuni de bază.
  3. Exxon = ExxonMobil este cea mai mare companie petrolieră listată din lume, fiind întrecută ca mărime doar de câteva companii de stat. Având o capitalizare de aproape 500 miliarde $, ExxonMobil este cea mai profitabilă companie din lume, cu un venit net de circa 40 miliarde $ în anul fiscal 2006.Compania deține active în valoare de 740 miliarde USD și a realizat un profit net record în anul 2007, de peste 40 de miliarde USD[2]. Din conducerea companiei fac parte și membrii ai familiei Rockefeller.

Și așa se continuă opera inițiată de Lisimah acum 2400 de ani. Unde ești Dromichetes?

Neacșu Marin

http://www.in-cuiul-catarii.info

0 322

Nu vreau să ajung la stadiul de disperare în care să cred că „libertatea ne vine de la răsărit”! Dar pe barbarii ăştia chiar nu-i mai suport. Facem şi noi ceva să scăpăm de jugul colonial

Ambasada SUA ne transmite că Cicloapa e intangibilă. Cică sunt foarte îngrijoraţi că e chemată la audieri fix când ar trebui să meargă la Bruxelles unde să fie intervievată pentru postul de Prim Torţionar European.
Acelaşi lucru îl spune şi Plăvanul. Le cere ălora de la Secţia pentru Investigarea Magistraţilor să respecte legea. Şi, ca să fie treaba treabă, le mai spune şi că el n-a fost de acord cu înfiinţarea acestei secţii.

Iată cum limbricii politici s-au întors la 180 de grade.
Până ieri mâncau căcatul cu „independenţa justiţiei”, iar acum, când cea mai odioasă unealtă care ne-a fost impusă de la Revoluţie până în prezent este cercetată pentru gravele abuzuri de care se face vinovată, ni se spune limpede că „trebuie să se respecte legea”.
Păi care lege, Plăvane? Aia care-i permite lu’nevastă-ta – „tanti craci-goi-ghenunche-de-broască” – să nu se prezinte la audierea la care-a fost chemată de către procuror nu e lege, ci abuz!
E încrengătura mafiotă dintre tine şi oamenii pe care ţi i-ai pus în funcţiile cheie din justiţie. În mod normal nevastă-ta, care e cam penală, ar fi trebuit adusă cu mascaţii la audieri. Dar, deh, aşa e când ţi-a cumpărat mă-ta ţară.

În ceea ce-l priveşte pe viermele Klemm, acest ciudat imbecil a cărui prezenţă are pentru mine un efect strict diuretic, nu ştiu dacă merită să mai deschid discuţia. Nu de alta, dar declaraţiile sale sunt atât de imbecile şi atât de infatuate încât ai impresia că vorbeşte guvernatorul ţării, nu un banal ambasador al cărui limbaj ar trebui să fie diplomatic.
Singurul lucru care-mi vine-n gură – abţinându-mă, desigur – e întrebarea: „Trăseseşi mult pe nas, băi, boule, atunci când ai dat comunicatul ăla? Nu ţi-a ajuns că ne-ai tras ţeapă cu fierul vechi vândut pe post de arme, nu ţi-a ajuns că ai făcut trafic de influenţa mai ceva ca un mafiot sau că pleci bogat de-aici în urma şpăgilor pe care le-ai încasat?”.
Văzând comunicatul limbricului ăstuia puturos ajungi să regreţi stăpânirea ruşilor. Cel puţin ăia, după ce ţi-o trăgeau să te usture, aveau bunul simţ să mascheze totul cu un pompos limbaj diplomatic, ceva de genul „nu ţi-o trăgeau pe la spate, ci-ţi făceau un tratament rectal de rejuvenare”. Adică încercau să salveze aparenţele. În schimb, ăştia de sunt membri ai grupului infracţional denumit pompos „al ambasadelor și țărilor partenere”, sunt mai rudimentari decât mujicii din Armata Roşie de la trecerea lor pe-aici: nu doar că violeză ziua-n amiaza mare, nu doar că-ţi fură ceasul de pe masă pe care şi-l leagă la gât ca pe-o talangă, dar mai şi clamează că ăsta e „statul de drept”.

Văzând întregul spectacol macabru, întreaga desfăşurare de forţe dezlănţuite după inculparea lui Koveşi, mai mai regret că nu sunt iranian. Cel puţin ăia au avut verticalitatea să le arate americanilor şi occidentalilor cum e cu auto-determinarea ţării. Dacă e ceva ce regret e că la noi nu mai sunt resursele umane şi spirituale necesare unei revoluţii precum cea din Iran din 1979. Tare-aş fi vrut să-l văd pe şobolanul de Klemm cum ar da el socoteală mulţimii dornice să discute cu el şi cu ceilalţi şobolani de prin Ambasadă despre statul de drept.

O singură întrebare îmi pun la finalul acestui articol: când ne vom reveni? Când le vom da papucii paraziţilor ăstora care muşcă din noi, din carnea noastră, impunându-ne să credem că barbaria colonială dezlănţuită aici cu furie reprezintă normalitatea?
Nu vreau să ajung la stadiul de disperare în care să cred că „libertatea ne vine de la răsărit”! Dar pe barbarii ăştia chiar nu-i mai suport. Facem şi noi ceva să scăpăm de jugul colonial? Nu vă doriţi să fiţi oameni sau vă place statura de sclavi?

Dan DIACONU

http://www.justitiarul.ro/

1 1318

Rândurile de mai jos nu se vor a se constitui într’un mesaj rasist, dar România este într’un real pericol. O armată de naivi își imaginează că dacă refugiații și imigranții economici care invadează Europa au ca obiectiv vestul continentului, aceasta este suficient pentru a ne feri de o colonizare masivă a țării. Ce nu înțeleg acești naivi, care din acest motiv nu reacționează, este faptul că, odată ajunși pe teritoriul României, imigranții pot rămâne aici pentru totdeauna, deoarece nimeni nu garantează faptul că vor fi primiți în alte țări.

Putem spune fără riscul de a greși că asistăm la colonizarea României din ce în ce mai accelerat. Cu alte cuvinte, România poate deveni o tabără pentru mase mari de refugiați, ceea ce se poate termina cu naturalizarea lor. Legile românești vor permite în perioada următoare naturalizarea multor imigranți veniți din est.

Și pentru că mulți români au nevoie de dovezi ca să iasă din starea de apatie care le’a fost indusă, îi invităm să urmărească un fragment video dintr’o emisiune de pe TVR, realizată pe 1 noiembrie 2017, unde Codru Vrabie, reprezentantul ONG-ului Funky Citizens și colaborator la Fundația Soros-România, a vorbit despre cifra de 350.000 de refugiați pe care ar putea să îi primească România, însă a făcut referire și la un studiu care vorbește despre un milion de ”refugiați”.

Iată cum vor fi înlocuiți cei 4 milioane de români plecați peste în Europa.

Mai mult decât atât, individul a avut uriașul tupeu să pretindă că, nici mai mult, nici mai puțin … Casele românilor plecați la muncă în vest ar trebui să’i găzduiască pe imigranți, pentru a se putea integra în România !!!

După cum vedeți, toți acești agenți ai intereselor soroșiste nu vorbesc despre soluții de aducere în țară a românilor plecați, ci de soluții de înlocuire definitivă a acestora cu alte etnii.

Și să nu uitați nicio clipă că George Soros, marele islamizator al Europei, transferă regulat miliarde de dolari în rețeaua sa de ONG-uri, după unii peste 30 de miliarde, pentru a susține cu și mai multă forță politicile neomarxiste ale multiculturalismului, desființarea identităților culturale ale națiunilor, discriminarea majorităților etnice, religioase și sexuale în fața minorităților, totul în folosul ”Noii Ordini Mondiale” la care visează el.

George Soros:
«Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum»
Publicația austriacă InfoDirekt, apropiată armatei austriece, pe baza unui raport al serviciilor de informații ale armatei (Österreichischen Abwehramts), afirmă că ONG-urile lui Soros din SUA ar finanța traficul de imigranți către Europa.
Iată ce spunea George Soros despre viitorul pe care’l doreşte ”rasei albe”: ”A simți și chiar crede că rasa albă este inferioară în fiecare plan imaginabil este natural, având în vedere istoria sa și documentele curente. Fie ca țara vestică a rasei albe să piară în sânge și suferință.
Trăiască societatea multiculturală, rasial amestecată și societatea ecologică fără clase!

Trăiască anarhia!
Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu albi.
Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre, bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire”,  (din ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014).

Incitarea la dispariţie a popoarelor autohtone din Europa se regăseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a găzdui milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană. Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, ianuarie 2000, de Divizia pentru populație a Naţiunilor Unite, intitulat Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.
Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei?

Europa sub un asediu necruțător
Dacă privim în jur în Europa de azi, observăm că planul pare că s’a realizat deja aproape în întregime. Războiul demografic din Europa e la apogeul său, iar extincţia popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricând: în 15 ani, jumătate din populaţia Europei va fi constituită din musulmani. Asta fără a lua în calcul imigraţia masivă de azi, a sute de mii dacă nu chiar milioane de imigranţi.
Suntem martorii deprecierii Europei. Axioma ”noii civilizaţii” susţinută de evanghelizatorii mentalităţii multiculturale e adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în metișism, scufundaţi în valurile de imigranţi afro-asiatici.
Pe de’o parte prin ignoranţa populaţiilor locale care nu sunt corect informate de dezastrul demografic în care sunt târâte iar pe de altă parte sub presiunea şmecheriilor ”umanitare” propagate zilnic de organizaţiile şi ONG-urile bine sponsorizate de peste ocean precum şi a apelurilor ”la solidaritate şi umanitate” lansate continuu de mijloacele de comunicare în masă, se urmăreşte acceptarea ”ca necesitate umanitară” a colonizării Europei cu milioane de imigranţi.
Şi ca să fim bine înţeleşi şi să nu dăm loc la false interpretări, afirmăm deschis că imigranţii (proveniţi din ţările distruse de războaie şi ”revoluţii”, războaie şi ”revoluţii”, repetăm, războaie şi ”revoluţii” programate de aceiaşi care au programat şi acest exod) sunt victime, la fel cum suntem şi noi, autohtonii.
În acelaşi timp, se urmăreşte a se impune europenilor o ideologie care le neagă propriile origini şi prin care se încearcă distrugerea propriei lor identităţi etnice, istorice şi culturale. A’ţi conserva identitatea etnică, istorică şi culturală e un drept al oricărui popor şi al oricărui grup etnic.

Constituția României: ARTICOLUL 3
”(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.”
Această conservare a propriei identităţi nu presupune, în sine, atacarea vreunui alt grup etnic. Cei care încearcă să insinueze acest lucru sunt mincinoşi şi o fac fiind rău intenţionaţi. Motivul care îi mână este ura lor faţă de identitatea etnică, istorică şi culturală a altor popoare.
Dimpotrivă, conservarea propriei identităţi etnice, istorice şi culturale impune, pe principiul simetriei, susţinerea şi conservarea identităţilor oricăror altor popoare şi ale oricăror altor grupuri etnice.
Prin urmare, toţi cei care califică drept ”xenofobie, extremism etc…”, dreptul inalienabil al fiecărui popor de a’şi conserva identitatea etnică, istorică şi culturală nu fac decât să atace cu ură acel popor, nu fac decât să se dedea ei înşişi la acţiuni pline de ură, xenofobie şi rasism împotriva acelui popor.

În lunga listă a acestor organizaţii întâlnim în primul rând organizaţiile şi ONG-urile de extremă stângă: comuniste, anarhiste, troțkiste, ecologiste, libertariene, progresiste etc… multe dintre ele foarte bine finanţate de miliardari ca Soros, miliardari care şi’au clădit averea prin falimente şi prăbuşiri ale monedelor şi titlurilor de stat naţionale, adică miliardari care au adus sărăcie şi suferinţă popoarelor şi care numai ”binefăcători ai celor mulţi de pe această planetă” nu sunt.

Susţinătorii globalizării nu ostenesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră ”este un act progresist şi umanitar”, că a încerca să’ţi păstrezi identitatea e ”rasism” şi că păstrarea identităţii culturale, istorice şi naţionale ”e o idee extremistă şi complet greşită”, şi fac asta doar pentru că vor ca noi să devenim doar nişte cetăţeni orbi care să consumăm ceea ce ni se oferă atât mental, cât şi material.
Propaganda prin care Germania încearcă să scape de o parte din refugiaţi şi să’i redistribuie fără voia acestora în Europa de Est reiese limpede dintr’un articol apărut în ziarul german Der Spiegel, intitulat Imigrația: Europa de Est ratează o oportunitate.
Redăm mai jos câteva fragmente edificatoare:
”Europa se reduce. În special în partea de est a continentului, schimbările demografice sunt dramatice, popoarele se sting literalmente. Cu toate acestea, Ungaria, Polonia & Co. sunt împotriva imigrației. Vor regreta. […] O politică comună de imigrare a UE ar fi o soluție rezonabilă, economic și politic. În loc de a schimba acuzații reciproce nevrednice între guvernele naționale, s’ar putea obține atât atenuarea unei catastrofe umanitare cât și, simultan, deschiderea de oportunități de dezvoltare pe termen lung.”
Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel ameninţă statele Uniunii cu ”acţionarea lor în justiţie şi cu procese europene” dacă nu vor accepta cotele obligatorii cu mii de imigranţi, cote fixate de Germania şi de Uniunea Europeană pentru fiecare stat european.
Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. Numai că măsurile economice şi politice care se iau sunt exact contrare.
Situaţia depopulării masive a României şi a Europei de Est în ultimii 25 de ani prin pauperizarea populaţiei precum şi uriaşul influx de imigranţi care se pregăteşte acum să fie trimis în ţările europene sunt fapte incontestabile în acest sens.

Cazul României, care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa cu 4 milioane de români plecaţi şi cu o scădere a populaţiei de 13% la fiecare 10 ani, este relevant. După 2100, dacă actualele trenduri se menţin, Românii vor ajunge o minoritate de doar 20-45% în propria lor ţară. Şi asta fără să luăm în considerare marile fluxuri migratoare de care vorbim.
Orice român conștient percepe drama acestei națiuni, mai ales atunci când se gândește la faptul că 4 milioane de oameni activi au părăsit țara pentru o viață mai bună în altă parte, 4 milioane de oameni activi pierduți la o populație cu ceva peste 20 de milioane este un adevărat dezastru.
De ce au plecat acești oameni?
Pentru că în țara lor nu au un viitor. Pentru că politicienii corupți au distrus viitorul a cel puțin două, trei generații de tineri! Pentru că patronii firmelor din România nu au putut oferi mai mulți bani, iar de aici s’a format o tradiție, încă din primii ani de după evenimentele din 1989, prin plata unor salarii de mizerie și exploatarea fără milă a angajaților chiar și în afara programului legal.

România nu scapă de colonizare și amestec rasial.
Astăzi, mulți dintre patroni care au o responsabilitate în migrația masivă a românilor se plâng că nu au cu cine lucra, că afacerile lor construite pe destine distruse riscă să  falimenteze din cauza lipsei forței de muncă. Desigur, acești indivizi, majoritatea lor conectați cu clasa politică din România, vor să adune și astăzi bogății, plătindu’și prost angajații.
Și pentru că știu că nu îi pot aduce pe românii plecați pentru salarii mai mari, și’au făcut temele și astăzi importă muncitori asiatici, din țări mult mai sărace decât România, pentru care 1.500 de lei în mână e o adevărată afacere.
Desigur, există și oameni de afaceri cinstiți care sunt nevoiți să recurgă la o astfel de opțiune, după ce a fost distrusă piața muncii de către alții.
Și iată că România nu scapă de colonizare și amestec rasial. România aşteaptă valuri de muncitori din Africa sau Asia pentru a rezolva criza forţei de muncă.
Angajatorii nu trebuie însă se bucure prea repede, pentru că procesul de recrutare este scump şi complicat, din cauza legislaţiei, atrag atenţia specialiştii. Într’adevăr, nu vor veni mase mari de musulmani mai mult sau mai puțin radicalizați, ci muncitori din Filipine, Nepal, Vietnam, India, Indonezia, Thailanda etc. Iar odată cu venirea lor în număr mare, patronii români vor putea din nou să se bată în salarii minime pe economie, pentru că vor avea alternativă la români.

Deputaţii au votat facilitarea importului de forţă de muncă străină în România. Date fiind cifrele ridicate de pierdere de populaţie a României, luarea unor astfel de decizii legislative nu surprinde. Nu surprinde nici că aceste decizii vin să compenseze lipsa de strategie a elitelor româneşti de a convinge pe cei plecaţi din ţară să se întoarcă şi să investească experienţa şi capitalul acumulate afară în economia românească.
Cel mai strident însă această măsură dovedeşte că deciziile politice legate de subiectul muncii se fac urmând consistent o logică a exploatării, deşi, chipurile, la guvernare se află un partid de stânga. Detalii despre ce şi cum se facilitează prin aceste măsuri:
Camera Deputaţilor a stabilit, în calitate de for decizional, reducerea obligaţiilor de plată pe care le are un angajator în cazul muncitorilor străini. Iniţiativa a fost susţinută de toate grupurile parlamentare, care au subliniat necesitatea unor măsuri pentru a reduce deficitul forţei de muncă din mai multe sectoare ale economiei.
Lucian Simion:
„Angajatorii vor avea obligaţia de a asigura lucrătorilor străini doar salariul minim pe economie şi nu cel puţin salariul mediu – cum prevede legislaţia actuală. Se simplifică, totodată, procedurile pentru eliberarea avizului de angajare şi demersurile pe care un angajator este obligat să le facă. Nu în ultimul rând, se reduc cu 50% taxele care trebuie plătite, de exemplu, tariful pentru eliberarea avizelor de angajare scade de la 200 la 100 de euro; costurile cu forţa de muncă vor fi semnificativ mai mici pentru angajatori” – spune deputatul PSD, Lucian Simion, unul dintre iniţiatori.
”S’au acceptat două amendamente de maximă importanţă care elimină discriminarea creată între salariaţii români şi cei străini, conform principiului la muncă egală salariul egal. Coboară salariul de încadrare al lucrătorului străin necalificat, de la salariu mediu brut la salariu minim brut, iar pentru lucrătorii înalt calificaţi de la patru salarii medii brute la două salarii medii brute.”
Éva Csép, deputat UDMR, a atras, însă, atenţia că pentru a rezolva criza de personal sunt necesare şi măsuri pentru păstrarea forţei de muncă autohtone. Éva Csép: ”Garantarea forţei de muncă este primordială pentru România, pentru că ajungem să avem bani pentru investiţii şi nu mai avem cu cine să le facem. Nu mai au firmele de construcţii oameni cu care să lucreze şi să construiască, eventual, autostrăzi. Deci, cred că această posibilitate pe care o acordă această propunere legislativă cât de cât va ajuta, dar nu pe termen lung”.
Proiectul de lege a fost votat de toate grupurile parlamentare şi a fost transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Ce animă gândirea elitelor politice româneşti?
Această ultimă măsură face parte dintr’o serie de atacuri îndreptate împotriva drepturilor muncitorului român, ultimele fiind intenţiile infame ale guvernului de limitare a ajutorului social.
Ca să înţelegem această logică, trebuie să privim şi de pe cealaltă parte a baricadei. Să presupunem că firmele care vor avea de câştigat de pe urma acestor măsuri au deja pregătită mâna de lucru de import, fie la frontieră, fie în interior lucrând deja sub radarul autorităţilor. În acest context, întrebarea care trebuie pusă este ce face puterea nu pentru angajatori (căci ştim că le lustruieşte bocancii), ci pentru angajaţi şi pentru aceşti români de împrumut care vor construi casele românilor de termen lung şi le vor repara străzile, canalizarea şi dinamiza creşterea economică.
Ce măsuri va lua guvernul, în spirit umanitar, nu lucrativ, ca viaţa acestor migranţi din Asia de sud-est sau din Africa să fie una decentă? Cum se va asigura că nu vom avea din nou sclavi pe pământ românesc? Cum va garanta acestor muncitori pe care nevoia i’a dus departe de casă (ca şi pe românii din diaspora) că li se va plăti salariul promis, că nu vor dormi în containere, că nu vor suferi accidente de muncă evitabile, că vor obţine asistenţă medicală, că vor putea învăţa limba română dacă vor, că nu vor muri de foame pe stradă când li se termină contractul de muncă şi că nu vor fi urâţi, batjocoriţi sau atacaţi fizic de populaţia băştinaşă?

Ce va face guvernul să prevină un alt val de plecări din România, cauzat de noile condiţii de exploatare pe care le generează?
Cum va apăra pe muncitorii români şantajaţi cu înlocuirea de către un străin, mai ales că, atenţie, vor fi expuşi acestui şantaj nu doar şantieriştii şi cei ce lucrează la bandă rulantă, ci şi purtătorii de cămaşă ce şed la birou şi practică meserii de înaltă calificare?
Întrebările de mai sus sunt retorice, pentru că ştim cu toţii răspunsul. Guvernul nu va întreprinde mare lucru animat de spirit umanitar. Forţat de împrejurări va face poate curăţenie în urma acestor măsuri, o operaţiune scumpă, dar mult apreciată de angajatori. Spre exemplu, va plăti, la presiunea ONG-urilor sau a Uniunii Europene, costurile de repatriere a celor ce nu mai sunt doriţi (da, din banii de pensii ai românilor!), încarcerarea celor ce urmează să fie deportaţi şi terapia intensiva a celor accidentaţi. În logica exploatării însă, elitele româneşti pregătesc deja terenul în plan politic.
Dacă, în următorii ani, România va fi obiectul unui flux mare de forţă de muncă de altă culoare a pielii, alt stil de viaţă şi altă religie, elitele româneşti nu vor ezita, cinice, să exploateze cartea xenofobiei.
Cei ce intonează azi psalmul urii împotriva diversităţii sexuale şi promovează fundamentalismul, vor schimba trei cuvinte în refren şi ieşi din nou la rampă contra ”migranţilor”.

În logica exploatării, deci, în schimbul drepturilor, demnităţii şi salariului furate cu mâna dreaptă, elitele vor oferi, cu stânga, vorbe despre neam şi credinţă şi vor arăta cu degetul înspre aceşti exploataţi străini aduşi cu permisiunea şi încurajarea lor in ţară şi îi vor declara pericol public. Să ne aducem aminte ce spuneau politicieni fără scrupule despre românii din Marea Britanie, în timpul campaniei pentru Brexit ! Răul cel mare al economiei britanice erau cei care le ”furau” locurile de muncă localnicilor.

Astfel se va naşte o noua categorie de ţapi ispăşitori ai mizeriei economice creată de această elită însăşi, după acelaşi algoritm care i’a făcut vinovaţi pe cei ce iubesc altfel pentru scăderea natalităţii.
Algoritmul de a da vina pe muncitorii străini e unul testat deja în ţări mai mult sau mai puţin democratice care importă forţă de muncă, de la SUA, Anglia şi Austria până la diverse emirate arabe mai mult sau mai puţin unite. În mod pervers, imitarea acestor modele le va urca adrenalina unora, căci se vor simţi că joacă jocul politic şi economic ca la mesele mari ale exploatării, fără sa înţeleagă însă consecinţele pe termen lung a acestor decizii.

Iar românii cărora nu le convine concurența asiatică, n’au decât să’și ia lumea în cap pentru a pleca în alte țări, la muncă.
Prin urmare, odată cu venirea unui număr mare de muncitori din țările asiatice sărace, putem estima că migrația românilor se va accentua!

”Primele iniţiative în sensul recrutării de forţă de muncă din afara ţării au început să apară în România în ultimii ani. Motivele pentru care angajatorii români au apelat la această strategie sunt diverse şi includ migraţia anumitor categorii sociale către ţări mai dezvoltate din vest, scăderea natalităţii, cerinţele în schimbare pentru diferite locuri de muncă, schimbări dictate de noile tehnologii şi incapacitatea sistemului de învăţământ de a se plia la nevoile angajatorilor de astăzi”, notează autorii unui studiu.
O altă problemă cu care se confruntă angajatorii este legată de salarii. Potrivit legislaţiei, muncitorii străini trebuie plătiţi cu cel puţin salariul mediu pe economie, adică 500 de euro – ceea ce creează inechităţi.
”Trei milioane jumătate, patru milioane de adulţi în vârstă de muncă au migrat, nu mai sunt aici, nu mai stau la uşile angajatorilor, iar acum ca să’şi rezolve această problemă angajatorii, care ştiu că nu pot aduce românii înapoi pentru că îi plătesc cu salarii foarte mici, sunt nevoiţi să importe angajaţi din ţările terţe Uniunii Europene. În momentul de faţă vor să elimine din lege acea prevedere care spune că nu poţi să aduci un lucrător din state terţe dacă nu’l plăteşti cu cel puţin salariul mediu pe economie”, a declarat, Dumitru Costin, şeful Blocului Naţional Sindical (BNS).
Potrivit acestuia, acea barieră a fost pusă în mod premeditat în legislaţie tocmai pentru a descuraja angajatorii care au făcut un ”sport naţional” din plata salariaţilor doar cu salariul minim pe economie.

Criza forţei de muncă loveşte puternic România, care a început să importe forţă de muncă din ţările asiatice pentru turism, industrie, construcţii şi agricultură, arată un studiu al companiei de consultanţă în resurse umane Smartree.
Vestea bună este că procesul de recrutare nu este doar scump, dar şi extrem de laborios, din cauza legislaţiei româneşti. Procedura prin care muncitorii din ţări terţe ale Uniunii Europene sunt aduşi în România nu este deloc una simplă, spune Oana Datki, specialist în resurse umane. Potrivit acesteia, anual, angajatorii pot aduce un număr maxim de muncitori necomunitari, cifră stabilită de Guvern în baza unor estimări făcute Institutul Naţional de Statistică.
Concret, România a putut aduce până la 7.000 de astfel de noi lucrători la nivel naţional în decursul anului 2018.
”Aducerea lor e o soluţie în momentul în care ai astfel de goluri în piaţa muncii. Sunt firme care facilitează acest tip de recrutări, care se ocupă inclusiv de formalităţi. Nu este un proces simplu şi este şi foarte costisitor. Există o procedură foarte clară legată de modul în care ei pot fi aduşi în România”, spune specialista în resurse umane.
Concret, muncitorii extracomunitari pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori în condiţiile Ordonanţei nr. 25 din 26 august 2014, cererea pentru eliberarea avizului de angajare fiind depusă de angajator la sediul Inspectoratului pentru Imigrări (IGI) de pe raza căruia are sediul social sau domiciliul.
Potrivit legislaţiei în vigoare, angajatorul trebuie să dovedească printr’o adeverinţă eliberată de Agenţia Judeţeanţă pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) din judeţul său că locul de muncă pe care aduce muncitorul extracomunitar nu a putut fi ocupat de candidaţi români. În plus, angajatorul este nevoit să achite şi o taxă odată cu eliberarea avizului de angajare pentru lucrătorul străin, echivalentul a 200 de euro.
Ulterior, după obţinerea avizului de muncă, angajatorul trimite documentul în străinătate celui recrutat, pentru a obţine de la misiunile diplomatice ale României viză de şedere. După intrarea în România şi încheierea contractului individual de muncă, muncitorul excomunitar poate solicita eliberarea unui permis de şedere temporară în scop de muncă, cunoscut şi sub numele de permis unic.
Dar cum ar putea să lipsească birocraţia și din acest domeniu? Greutățile nu se opresc aici. Pentru prelungirea dreptului de şedere, lucrătorul străin este nevoit să facă dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit, dar şi că salariul său este cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut.

Să nu ne facem însă iluzii!
La presiunea patronilor, acea barieră va fi eliminată până la urmă pentru ca afacerile să nu dea faliment, iar patronii români să’i poată plăti prost și pe muncitorii asiatici. Din acel moment, românii plecați vor fi înlocuiți în masă.
Iar de aici, până la naturalizarea muncitorilor imigranți nu o să mai fie decât un pas mic pe care politica neomarxistă a funcționarilor UE îl va încuraja sau va pune presiune să fie făcut!
Oricum am lua’o, fenomenul este echivalent cu o epurare etnică. La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci în acest fel doar se accelerează dispariţia acestuia.
Singurul scop al acestor măsuri e cel de a denatura complet popoarele, transformându’le într’o masă de indivizi fără nicio coeziune etnică, istorică şi culturală, adică populații, nu popoare. Iar românii trebuie să înțeleagă că pasivitatea, nu va opri acest tăvălug pus în mișcare de dușmanii națiunilor.

https://thraxusares.wordpress.com

0 249

„Slujirea”, „Zeiţa DNA” sau cum i s-a mai spus Codruţei Kovesi a devenit de miercuri seara o „Penală”, în sensul consacrat chiar de preşedintele Klaus Iohannis! Aş vrea să par un jurnalist onest şi să scriu că îmi pare rău, numai că Scaraoschi mă împunge de la spate şi mă îndeamnă să mă bucur şi să-mi manifest satisfacţia, ceea ce – om sînt şi eu! – am de gînd să fac.

Am ascultat cu mare atenţie, aş spune chiar excitat la maxim, toate cele trei intervenţii ale Codruţei Kovesi, de la Europa FM, Digi 24 şi Realitatea TV, deşi toate erau parcă trase la indigo. N-am nici o îndoială că declaraţia sa este la ora aceasta cunoscută de întreaga opinie publică, dar parcă nu m-aş abţine să reiau aici pasajele care mi-au plăcut cel mai mult:

„Citația vine înainte de a merge la Parlamentul European la audieri, dar probabil este tot o coincidență. Mi-am cumpărat bilet de avion pentru vineri ca să pot să merg la Bruxelles și să particip la audiere. Dacă stăm să ne gândim bine, această investigație este despre faptul că un condamnat definitiv a fost extrădat și adus în România să își execute pedeapsa, și după 10 ani facem această anchetă. Deși e o anchetă deschisă din 2017, nu știu dacă ea a fost închisă. Exact cu o săptămână înainte de audierea mea în Parlamentul European pentru ocuparea acestei funcții eu primesc citație să fiu audiată exact în ziua în care trebuia să fiu prezentă la Bruxelles! Probabil această situaţie îmi va afecta candidatura, chiar dacă e o etapă intermediară e o etapă procesuală. Va afecta imaginea mea şi instituţia care a făcut aceste lucruri”.

Ce cruntă e viaţa asta! Tocmai Codruţa Kovesi, revocată exact pentru comiterea unor grave abuzuri şi pentru încălcarea repetată a Constituţiei, să se plîngă în public că este victima abuzurilor procurorilor? Tocmai ea, care scotea la comandă dosare de 10-15 ani pentru a sluji interesele lui Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, să se plîngă că este anchetată pentru o faptă de acum 10 ani? Tocmai ea, care ne rîdea în faţă atunci cînd jurnaliştii semnalau abuzuri prin care distrugea destine fără să clipească, să ajungă acum să se plîngă că procurorii vor să-i zdrobească frumoasa ei carieră?

Şi tocmai Codruţa Kovesi se mai întreabă de ce este pusă sub acuzare abia după 10 ani? Păi, uită ea că anchetele despre magistraţi erau făcute pînă acum chiar de DNA, unde ea era mare şefă şi că, dacă îi trecea cuiva prin cap să deschidă dosarul, tocmai pe ea ar fi trebuit s-o ancheteze? Era posibil aşa ceva?

De fapt, tocmai aceste lucruri mă determină să nu pun nici o frînă în calea satisfacţiei mele că, în sfîrşit, Codruţei Kovesi i se întîmplă să facă exact ce îi acuza pe foştii „penali” că fac.
Cînd era pe cai mari, Kovesi era revoltată că „penalii” atacă justiţia prin faptul că se plîng pe la televizor, or acum ea face exact acelaşi lucru: timp de două ore a făcut turul televiziunilor şi radiourilor apropiate pentru a se plînge împotriva procurorilor care o anchetează! Să reţinem: nu procurorii au anunţat că Laura Codruţa Kovesi are calitatea de „suspect”, ci chiar fosta şefă a DNA!

Fără îndoială, presa de investigaţie va scoate din arhivă măcar dosarele grele, în care oameni importanţi, cu funcţii cheie, au fost puşi în cătuşe sau chiar arestaţi la cererea Codruţei Kovesi, după care au fost achitaţi de instanţă.
Dar parcă aş vrea şi eu să-i pun sub ochi, cît mai aproape posibil, cîteva nume:
Mariana Rarinca (arestată 180 de zile, achitată şi apoi condamnată printr-un abuz grosolan),
Toni Greblă (reţinut 24 de ore cînd era judecător la CCR, apoi achitat),
Mircia Gutău (condamnat la 3 ani şi jumătate, după care a fost achitat după executarea pedepsei),
Decebal Traian Remeş (condamnat la trei ani de închisoare, fiind apoi achitat după executarea pedepsei),
Olguţa Vasilescu (reţinută 24 de ore exact înaintea campaniei electorale pentru primăria Craiova).

Cum mai poate ieşi public Codruţa Kovesi cînd ştie că toată aşa-zisa ei carieră s-a construit pe aceste destine distruse? A uitat aşa de repede cum le cerea procurorilor să „decapeze” dosare pînă ajung la un Prim-ministru, cum le cerea să găsească ceva unui ministru pentru ca ea să mai primească o medalie?

Şi, pentru că veni vorba de medalii, titluri sau onoruri, parcă m-aş gîndi acum şi la cei care i-au cîntat în strună, îndemnînd-o astfel să calce pe cadavre. Gabriel Liiceanu, în primul rînd, care i-a dat numele „Slujirea”, are acum insomnii cînd tocmai procurorii pe care-i lăuda pentru profesionalismul şi independenţa lor, o anchetează pe Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă?

Click pe imagini pentru mărire!

Totuşi, dintre toţi lăudătorii „suspectei” de azi, cel mai jalnic, ca să nu spun cel mai jegos, este Cristian Tudor Popescu. Lui aş vrea să-i pun în faţă două declaraţii publice: una despre Victor Ponta, cînd îi cerea demisia pentru că „Slujirea” îi făcuse un dosar penal, în care Ponta este achitat, iar cea de-a doua despre Codruţa Kovesi, după ce a aflat că a devenit „penală”. Ia, citiţi:

Ce va face Kovesi în faţa procurorilor de la secţia specială, dacă va fi sau nu arestată sau chiar condamnată, dacă va fi numită Procuror European – deja nu mă mai interesează.
Pentru noi, cei care am scris ani de zile despre gravele abuzuri ale Codruţei Kovesi sau ale uneltelor ei din DNA, precum Onea, Portocală, Deca, Ban, transformarea „Slujirii” într-o „Penală” depăşeşte toate aşteptările şi vrem să „legumim” această clipă.

  „Slujirea”, „Zeiţa DNA” sau cum i s-a mai spus Codruţei Kovesi a devenit de miercuri seara o „Penală”, în […]

Totuşi, e bine să aşteptăm şi reacţia lui Klaus Iohannis. Va spune el oare, ca altădată: „Nu ştiu şi nici nu mă interesează” sau va recunoaşte acum că Operaţiunea „Black Cube” o comandase (aşa a declarat în faţa procurorilor chiar şeful agenţiei israeliene) tocmai pentru a fi descoperite faptele pentru care acum Kovesi este o „penală”? Multe se vor lămuri dacă Preşedintele va răspunde la această întrebare.

Ion SPÂNU

P.S. Furat de valul de bucurie, era să uit ceva: că suspecta de azi, adică „Penala”, este şi o plagiatoare ordinară. Cum era să fie Procurorul European al Europei un plagiator? Pe bune! Dar, ce a început să-mi placă proverbul acela: „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”. Ţî, ţî, ţî!

Sursa: COTIDIANUL

0 363

Propaganda și știrile contrafăcute au existat dintotdeauna, dar acum acest fenomen a explodat odată cu dezvoltarea mediilor de comunicare. Începând cu 2016 și cu alegerile din SUA, lumea vorbește de ”fake news” dar acest tip de comunicare a fost folosit din cele mai vechi timpuri și rafinat în perioada ”Războiului rece”.

Acum ne mirăm de știrile care încearcă să schimbe percepția, să creeze panică sau să scoată lumea în stradă, dar uităm de începuturile Revoluției Române din 1989. Uităm de apa otrăvită, de teroriști și de cei 70.000 de morți de la Timișoara, mai bine de un sfert din populația orașului. Toate aceste informații false lansate în spațiul public fac parte din spectrul fake news. Privind retrospectiv, este clar că acest tip de comunicare a jucat un rol crucial în desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timișoara și București.

Presa internațională și Revoluția din 1989

  • Radio Budapesta – ”70.000 de morţi din aceeaşi zi -, începutul revoluţiei în Timişoara”[1]
  • La 19 decembrie, Radio Moscova relatează prima dată despre luptele de la Timişoara. Agenţia sovietică de presă TASS confirmă “tensiunea nedisimulată” a măcelului din Timişoara. Şoferii ce transportau mormane de cadavre care, pentru a se elimina orice martori, erau împuşcaţi în ceafă de către poliţia secretă. Majoritatea ştirilor transmise proveneau de la studenţi, turişti, emigranţi. De aici şi exagerarea cifrelor privind morţii şi răniţii, care merg până la câteva mii de morţi.
  • Associated Press transmite din Viena, la 11.25, o convorbire telefonică cu un tânăr ungur, care declara că avea mai multe rude care lucrau ca doctori în spitalele din Timişoara. Acesta afirma că “într-un singur spital erau 250 de morţi, printre cei ucişi fiind mai mulţi copii. Circa 30% dintre cei ucişi şi răniţi erau etnici maghiari, ceilalţi etnici români”. AFP, ora 13.02 “Mii de morţi la morga spitalului”. ”El Pais” (Spania) scria: “Cetăţenii torturaţi, copiii împuşcaţi, desfiguraţi cu acid”.[2]
  • Ziarul olandez “Blik” din 27 decembrie relata că s-au înregistrat 100.000 de morţi, la Timişoara peste 4000 de oameni au fost aruncaţi într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii […] Înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile şi picioarele cu sârmă ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi au fost aruncaţi de vii în groapă, apoi omoraţi cu apă fierbinte. După fuga securiştilor, cadavrele au fost deshumate. Numai în oraşul Timişoara, unde a început insurecţia, au pierit 12.000 de cetăţeni […] Securitatea a împuşcat 800 de copii. Printre ei, 45 asistau la un spectacol de teatru de păpuşi. Mitralierele i-au secerat. Un medic ar fi declarat că făcea operaţii pe bandă rulantă: “Trebuie să ne ocupăm de 50.000 de răniţi”[3]
  • La 20 decembrie, Reuter transmitea din Belgrad: “De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi până la 2000 de oameni”. Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14.20, relatează: “Ministrul de externe ungar, Horn Gyulá, a spus că mai multe sute de oameni au fost ucişi şi răniţi la Timişoara când miliţia şi armata au atacat demonstranţii. Reuter, la 20.57 din Berlinul de Răsărit, ştire preluată de la ADN: “Circa 3000-4000”.[4]
  • La 25 decembrie, ora 12.14, Associated Press citează Radio Budapesta: 70.000 – 80000 de oameni ar fi fost omorâţi de când a început în decembrie Revoluţia care l-a răsturnat pe ultimul conducător stalinist din blocul sovietic. “Numărul răniţilor a atins cifra de 300.000” a relatat Radio Budapesta. Aceeaşi agenţie revine, la ora 13.18, cu o declaraţie a ministrului Sănătăţii de la Bucureşti, care apreciază că în întreaga ţară sunt mai multe mii de victime. La 26 decembrie, ziarul american „De Morgen” scria: „Una din cele 4.600 victime, ucisă în masacrul din 17 decembrie, era o femeie însărcinată.”[5]

Presa internațională, fie că a fost vorba de englezi, americani, ruși sau francezi, toți au diseminat informații exagerate sau false cu scopul evident de a crea o stare generală de panică. În timp, chiar dacă s-a demonstrat că informațiile au fost false, știrile tendențioase despre români și România au afectat foarte mult timp imaginea statului român în lume.

Canalele de propagandă ale marilor puteri folosite în România anului 2019
Deutsche Welle, Radio France International, Sputnik, Europa Liberă și  (din 14 ianuarie 2019) Vocea Americii reprezintă canale media finanțate oficial de guvernele Germaniei, Franței, Rusiei și respectiv Statelor Unite pentru a disemina la nivel global punctul de vedere al statului respectiv.
La noi, acest canale sunt preluate inclusiv de posturile TV mainstream și văzute ca fiind obiective.
Manipulările din ’89-’90  se fac și acum doar că la altă scară și cu alte mijloace. Oameni în stradă  asociați unor ONG-uri cu finanțări suspecte, articole de presă critice la adresa guvernului în ziare europene apoi preluări în presa românească, retrogradări suspecte ale ratingului de țară, creșteri sau scăderi ale monedei naționale, funcții europene date cadou unor procurori anchetați de justiția românească și lista poate continua.

Anul acesta urmează o luptă pe viața și pe moarte pentru statul de drept european. În 2019 se va decide dacă Uniunea Europeană continuă cu vechile practici și moare încet sau dacă se reformează cu adevărat și devine competitivă. În acest război presa va juca un rol central.

Ținând cont de modul în care arată acum România și coaliția de guvenare, sunt de așteptat atacuri puternice din partea ziarelor de casă ale instituțiilor europene. Deontologica presă străină își va continua manipulările și în acest an. Așa vom afla că deși trăim în România nu înțelegem ce se întâmplă și avem nevoie de specialiști aflați la sute de km distanță pentru a ne decripta realitatea.

[1] Dumitru Preda, Mihai Retegan 1989 Principiul Dominoului. Prăbuşirea regimurilor conuniste europene Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 449 – Adevarul.ro
[2] Revoluţia română văzută de ziarişti americani şi englezi, S.C. “Helicon” Banat S.A. 1991 p. 8 – Adevarul.ro
[3] https://adevarul.ro/cultura/istorie/manipularea-mass-mediadin-timpul-revolutiei-romane-1_567915c737115986c6b3cc28/index.html?fbclid=IwAR1Gk2RMjK3s0ac9ffMkU60VPObx0PopDFJVYzzVD69seNrWL15bL8pXsak
[4] Mihai Dorin…p. 207 – Adevarul.ro
[5] http://www.ioanscurtu.ro/content/view/32/1/ – Adevarul.ro

Autor: Alexandru David

https://gandeste.org

0 622

Un articol publicat de Cațavencii anunță că la originea divorțului Laurei Codruța Kovesi de Eduard Kovesi, în 2007, atunci când actual șefă DNA era procuror general al României, s-ar fi aflat taman protectorul de la SPP al doamnei.
„Deh, distanța față de orașul conjugal era mare, soțul avea biznis acasă cu Teszari, nopțile erau reci în București, sepepistul aproape… V-ați dat seama, răutăți.”, scrie Cațavencii. Publicația adaugă că, peste ani, „ singură cu acte în regulă, doamna a început să-și împartă solitudinea cu directorul de marketing al celor de la RCS&RDS”. Relația ar fi durat destul după cum presa a aflat, în urma unui articol publicat de Cațavencii. 
Următoarea aventură a Laurei Codruța Kovesi a fost, potrivit aceleiași publicații, cu un om foarte informat, angajat al SIE:  Dar nici asta n-a durat „(…)a fost, pur și simplu, dragoste curată pentru justiție și adevăr”.
Jurnaliștii de la Cațavencii susțin că, apoi, „doamna Kövesi a acționat preventiv și și-a tras extrem de aproape noul aghiotant pus la dispoziție de către SPP”…. „Atît de aproape încît nu se poate dezlipi de el nici atunci cînd călătorește peste hotare, dar nici atunci cînd, ajunsă în locuința de serviciu, cu gene ostenite sara suflă-n lumînare…, scrie sursa citată.

Laura Kovesi și SPP-istul său…( foto: Catavencii)

„Bine, astea sînt răutăți nedemne de o discuție publică, menite, parcă, să abată atenția de la adevărata problemă, și anume legile Justiției. În definitiv, trăim într-o țară liberă, unde adulții au voie să facă ce vor cu viața lor privată, iar adulterul nu mai este faptă penală încă din 2006. Și, de fapt, de ce vorbim despre adulter? Nu ni s-a spus încă de la început că doamna Kövesi este divorțată? Ba da, dar îngerul păzitor nu e”…  subliniază Cațavencii.
Interesant este, însă, că, după apariția articolului din Cațavencii, un personaj aflat în anturajul Laurei Kovesi, ne-a transmis că… actual/fosta șefă a DNA a făcut presiuni asupra magistraților de la Judecătoria Sibiu pentru ca divorțul să rămână secret, întrucât, la acea vreme, Kovesi ocupa o funcție înaltă în stat, respectiv cea de Procuror General al României. Sursa a dezvăluit că presedinta judecatoriei de atunci, Corina Limpede, i-a dat cererea de divorț grefierului și a insistat sa nu spună cuiva ceva. „Corina a cerut ca numele părților sa fie introduse în program în așa fel încât presa să nu își dea seama că e vorba despre doamna K”, a precizat sursa EVZ.
Mai mult decât atât, susține sursa citată, dosarul ar fi fost ținut în dulapul grefierului. Nu a fost dus în arhivă, unde ar fi trebuit să fie ținut de la înregistrare până la primul termen de judecată. Iar la primul termen s-a terminat, s-a încheiat divorțul. Cea care a judecat cauza, susține sursa nostră, a fost judecătoarea Maria Păltineanu. 
Apoi Corina Limpede a devenit doamna Drașoveanu, după ce s-a casatorit cu șeful Serviciului Judiciar de la IPJ Sibiu, Bogdan (Bobi) Drașoveanu, de care avea să divorțeze, cu scandal, în ianuarie 2016. 
Pe filiera Kovesi, susțin aceleași surse, Corina Limpede a ajuns, până anul trecut, consiliera ministrului justitiei. Însă, atunci când a venit la cârma Ministerului Justiției, Tudorel Toader a trimis-o inapoi la Judecatoria Sibiu, unde a fost în concediu medical până acum o lună. 
Dincolo de articolul publicat de Catavencii, personajul din anturajul familiei Kovesi a dezvăluit, pentru Evenimentul zilei”: „Apropo de asta. Dupa SPP-ist, Kovesi a „fost” cam…!

Cum sa fie infidela, dacă nu mai era maritata? cu Coldea, de aia a fost scandalul cu procurorul Apostu”. 
Procurorul Florin Apostu este cel despre care luju.ro a scris, pe 20 octombrie 2013, a fost eliberat, după ce fusese condamnat la 5 ani închisoare, întrucat ar fi intervenit la Codruta Kovesi pentru promovarea unui recurs în interesul legii in favoarea companiei Atlassib, recurs care a și fost promovat de șefa DNA. Luju.ro scria, atunci, că tatal lui Kovesi, Ioan Lascu, a fost interceptat de procurori. Sursa noastră a mai precizat că atunci „a picat si ea pe interceptari, iar col Târnu de la SRI Alba, nu l-a avertizat la timp”. Menționăm că fostul șef al SRI Alba, Ioan Tarnu, a fost condamnat cu suspendare în Dosarul Utilajelor Furate, pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi pentru favorizarea infractorului, într-un caz instrumentat de DIICOT. Tarnu l-a acuzat, fățiș, pe Florian Coldea, în emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena 3, pe 6 septembrie 2017, și a oferit, într-un interviu , numeroase detalii despre acest dosar.(SursaEVZ)

0 777

Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei.

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

                                 „Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate.
Una dintre cele mai avizate persoane, este Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia.
Valerian Stan fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ).
 Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

                                  Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. 
La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții”.

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

                                                                                                           Sursa: Roncea.Ro

Materialele integrale, cu documente probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

http://www.justitiarul.ro



Prev1...939495...163Next Page 94 of 163
Numarul: 7465 | Data: 2024-09-25


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT









©2015 InfoBrasov.net