Până în 25 noiembrie, cei care își achită datoriile la bugetul local,...

Până în 25 noiembrie, cei care își achită datoriile la bugetul local, scăpă de majorările de întârziere

0 75

– Consiliul Local Brașov a aprobat propunerea primarului George Scripcaru de acordare a unor facilități fiscale persoanelor fizice și companiilor care își achită obligațiile de plată –

Consiliul Local Brașov a aprobat propunerea primarului George Scripcaru de acordare a unor facilități fiscale brașovenilor și companiilor care își plătesc impozitele datorate bugetului local până în data de 25 noiembrie. Astfel, toți cei care își achită obligațiile integral vor beneficia de anularea majorărilor de întârziere prevăzute pentru aceste datorii. În acest fel, municipalitatea încearcă să îi stimuleze pe debitori să își achite datoriile și, în același timp, să crească încasările la bugetul local.

,,Am venit în fața Consiliului Local, conform prevederilor legale, cu o propunere de acordare a unor facilități fiscale pentru cei care nu au reușit să își achite impozitele locale și își plătesc toate datoriile până în data de 25 noiembrie. În acest fel îi sprijinim pe brașovenii cu venituri mici, dar și companiile care funcționează în orașul nostru, pentru a depăși această perioadă dificilă, mai ales că scopul nostru este să menținem cât mai multe firme în Brașov, care să aducă plus valoare comunității. În același timp este cea mai bună soluție să creștem încasările la bugetul local pe final de an, astfel încât să putem avea un exercițiu bugetar echilibrat. Este de preferat să încasăm impozitul datorat, fără dobânzile penalizatoare, decât să încercăm să recuperăm prin executare aceste sume, mai ales că există un cadru legal care prevede aceste facilități”, a declarat primarul George Scripcaru.

Conform datelor Direcției Fiscale, în prezent, valoarea totală a debitelor la bugetul local este de 70,7 milioane de lei (70.704.495) lei, în condițiile în care la 31 octombrie încasările Direcției Fiscale erau de 333 de milioane de lei.

Condițiile pentru anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere)

Pentru a beneficia de prevederile hotărârii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții esențiale:

1. achitarea până la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de data de 25.11.2024, a obligațiilor bugetare pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la data de 31.08.2024 inclusiv.

 2. achitarea obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 01.09.2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25.11.2024.

3. debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale de impunere/decont conform Titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să accesați site-ul Direcției Fiscale Brașov: Anunturi/ Anulare accesorii conform OUG 107/2024.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.