Paparuda – cel mai cunoscut ritual de invocare a ploii
Paparuda (Papaluga) este o veche divinitate locala din mitologia romaneasca, probabil preromana, a ploii fertilizante, invocata de grupuri de femei pe timp de seceta si redusa cu timpul la o schema de ritual.
Ritualul, avand o data traditionala variabila (ori de cate ori e seceta prelungita, in iunie si iulie), este magic, apartinand tipologiei cultelor agrare si cu totul deosebit de vrajile practicate de caramidari si solomonari pentru legarea sau dezlegarea ploii: in timp de seceta, tinere fete executa Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, in fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu galeti de apa. Paparuda este denumirea cea mai raspandita a ritului magic de provocarea a ploii, practicat pe timp de seceta.
Paparuda invoca onomatopeic ploaia prin dans, prin batai din palme, prin plesnetul degetelor, prin rapaitul tobelor improvizate din tigai, dar mai ales prin ritmul si continutul textului magic:
„Paparuda-ruda, / vino de ne uda / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubarul –barul / peste tot poporul. / Da-ne Doamne, cheile / sa descuiem cerurile / sa porneasca ploile, / sa curga siroaiele / sa umple paraiele. / Hai, ploita, hai! / uda pamanturile / sa creasca granele / mari cat porumbele. / Hai, ploita, hai!â€
Dupa ce au terminat cu mersul prin sat, paparudele merg la o apa curgatoare, aprind paie pe apa, apoi isi arunca pe apa si vesmintele din frunze.
Mircea Eliade explica nuditatea paparudelor recurgand la omologarea actului agricol cu cel sexual, omologare bine-cunoscuta in istoria religiilor:
„Semintele sunt ingropate in pamant – pamantul este inchipuit ca o mare matrice, in care rodesc tot felul de germeni. Pamintul devine, asadar, el insusi femeie. Gestul semanatorului capata semnificatii oculte; este un gest generator, si plugul (la inceput, un simplu par ascutit) devine emblema falica. Dar pamantul ramane neroditor fara ploaie; femeia telurica trebuie fecundata prin furtuna cereasca. Iar ploaia -amanuntul acesta a fost observat din cele dintai timpuri- este in stransa legatura cu Luna si ritmurile lunare. Ritmuri care stapanesc nenumarate niveluri cosmice: marile si ploile, cresterea vegetalelor, femeia. Luna „unifica”, „totalizeaza” niveluri cosmice aparent deosebite: apele, ploile, viata vegetala, femeia etc. Este de la sine inteles deci ca intr-o societate agricola, in care soarta omului sta atat de strans legata de ploaie, femeia are in puterea ei secretele vietii si ale mortii. Participand singura la magia Lunii, ea singura poate conjura ploaia, caci virtutile acvatice numai ea le intelege. De aceea, in toate ritualurile agricole de aducere a ploii iau parte exclusiv femeile (paparudele etc.). In fata secetei care ameninta, nuditatea rituala a femeii are o valoare magica: paprudele goale atrag pe marele barbat sideral.â€
Sursa: Wikipedia
