Parcul ,,La Iepure” a intrat în reparații

Parcul ,,La Iepure” a intrat în reparații

0 15

– Inaugurat în urmă cu un an, parcul are nevoie de o serie de îmbunătățiri și reparații pentru a răspunde nevoilor brașovenilor –

Inaugurat în urmă cu un an, parcul ,,La Iepure” își propunea să fie una dintre principalele atracții pentru petrecerea timpului liber, atât pentru locuitorii din cartierul Răcădău, cât și pentru ceilalți brașoveni.

După trecerea celor patru sezoane în care parcul a fost funcțional, reprezentanții municipalității au făcut o analiză a proiectului implementat, pentru a remedia disfuncționalitățile și pentru a îmbunătăți facilitățile pe care acest parc le asigură.

,,Am gândit acest proiect plecând de la o analiză a nevoii brașovenilor din acest cartier și din tot orașul, dar și din experiența de amenajare a atâtor zone de recreere, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport. Din păcate, vechea administrație a modificat proiectul, astfel că astăzi ne confruntăm cu un parc cu mari probleme de funcționare, de la tobogane în care baza de coborâre este la diferență mare de sol,  la o singură toaletă care funcționează doar vara și după un anumit program, la spațiu administrativ gândit doar pentru perioada de vară, în care am fost nevoiți să instalăm aeroterme, ca să nu înghețe apa, la spațiul de depozitare biciclete, care nu asigură protejarea acestora. Având în vedere fluxul mare de public, elementele pentru joaca copiilor nu au fost corect calibrate, astfel că aceștia, de multe ori, sunt nevoiți să aștepte minute bune ca să se poată bucura și ei de ce oferă parcul. Ca să nu mai vorbim de faptul că, deși este un parc pentru toată lumea, persoanele cu dizabilități locomotorii nu au facilități pentru a face mișcare. Iar despre fântâna așa-zis arteziană, în fapt un bazin de beton cu o țeavă prin care curge apa, nu are rost să vorbim”, a declarat primarul George Scripcaru.

Conform primarului, au început deja lucrările de reparații ale elementelor existente și adaptarea lor pentru funcționarea în condiții de siguranță. În paralel, serviciul de specialitate din Primăria Brașov trebuie să prezinte foarte repede care sunt soluțiile legale ca, respectând contractul de finanțare, acest proiect să fie îmbunătățit și să ofere condiții optime de relaxare și agrement.

,,Am înlocuit, deja, două tobogane, astfel încât copiii să ajungă în siguranță pe sol. Totodată, am solicitat serviciului de specialitate să facă o analiză a modului în care putem îmbunătăți facilitățile existente, respectând contractul de finanțare, astfel încât să montăm mai multe ansambluri de joacă pentru copii, un perete sau o piramidă de cățărare, să instalăm o toaletă care să funcționeze non-stop, spațiul administrativ să fie funcțional pe tot parcursul anului, depozitul pentru biciclete să asigure protejarea acestora și, nu în ultimul rând, să amenajăm o zonă pentru practicarea sportului pentru persoanele cu dizabilități. Vreau, de asemenea, să punem la dispoziția copiilor mai multe mașinuțe, inclusiv cu pedale, astfel încât cei mici să învețe să conducă, dar și să facă mișcare în aer curat. Mai avem de lucru, dar sper să le putem oferi brașovenilor o oază de relaxare și petrecere a timpului liber”, a precizat primarul George Scripcaru.

Vă reamintim că anul trecut, primăria a deschis Parcul ,,La Iepure”, pe o suprafață de peste 16.000 de m.p., cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Primăria a amenajat o zonă verde, cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, echipamente de fitness, poligon de biciclete și trasee de pump track.

Proiectul „Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona “La Iepure” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții: 4.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării urbane și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Valoarea lucrărilor a fost de 7.437.809,81, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.